Atât pentru informarea noastră, a românilor, cât și ca document important probatoriu în dezbaterile care au loc cu privire la modul de definire și acordare a autocefaliei unei Biserici Locale, publicăm tomosul prin care am primit statutul de Biserică autocefală în anul 1885, pe când încă Transilvania nu era încă alipită la trupul țării, dar când deja era instaurată monarhia, după domnia lui A.I. Cuza. Menționăm că statutul de Patriarhie l-am primit ulterior, în anul 1925.
Tomosul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române*
† În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
„Nimeni nu poate pune o altă temelie”, grăiește marele Apostol al neamurilor, „decât cea așezată, care este Iisus Hristos”[1]. Astfel, Biserica lui Hristos cea una, sfântă, sobornicească și apostolică, fiind întemeiată pentru totdeauna pe această unică și singură, neclintită și trainică temelie, păstrează neîntrerupt unitatea credinței întru legătura păcii[2]. Prin urmare, aceasta unitate, ramânând nemicșorată și nestrămutată în toți vecii, este îngăduit, prin cercetare bisericească, să fie schimbate lucrurile care privesc administrația Bisericilor și ordinea demnității, potrivit normelor hotărâte mai înainte.
Drept aceea, și Preasfânta Marea Biserică a lui Hristos, binecuvântând cu multă bunăvoință și în duh de pace și dragoste schimbările pe care le-a considerat ca necesare pentru administrarea duhovnicească a Bisericilor Locale, hotărăște acestea pentru o mai bună zidire a pliromei credincioșilor.
Deci, de vreme ce Înaltpreasfințitul și Preacinstitul Mitropolit al Ungrovlahiei, Domn Calinic, în numele Sfintei Adunări a sfinților arhierei din România și cu încuviințarea Majestății Sale, Regele României și a Guvernului său Regal, a cerut de la Biserica Noastră, cu îndreptățite și legitime cuvinte, prin mijlocirea scrisorii trimise și recomandate de Excelența sa, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice a României, Domnul Dimitrie Sturza, binecuvântarea și recunoașterea Bisericii din Regatul României ca autocefală, Smerenia Noastră a considerat această cerere și vrednicie ca fiind dreaptă și în acord cu legile bisericești.
Prin urmare, după ce am deliberat împreună cu Sfântul Sinod și cu iubiții noștri frați întru Duhul Sfânt și împreună slujitori, hotărâm ca Biserica Ortodoxă din România să existe și să fie numită și să fie recunoscută de către toți independentă și autocefală, fiind administrată de propriul Sfânt Sinod, având ca Întâistătător pe actualul Înaltpreasfințit și preaonorat Mitropolit al Ungrovlahiei și exarh al întregii Românii, nerecunoscând în propria sa administrație internă nici o altă autoritate bisericească decât pe Capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfinte, sobornicești și apostolice, pe Dumnezeu-Omul Răscumpărătorul, Care este singura temelie, piatra din capul unghiului, Cel dintâi, Preaînaltul, Veșnicul Arhiereu și Arhipăstor.
Așadar, Biserica Ortodoxa a Regatului României, fiind întemeiată pe piatra cea din capul unghiului a credinței noastre și a învățăturii neamestecate, pe care Părinții noștri ne-au transmis-o nealterată și lipsită de inovații, o intitulăm, prin acest sfânt tomos patriarhal, autocefală și autoadministrată întru toate și proclamăm pe Sfântul ei Sinod frate iubit întru Hristos, bucurându-se de toate privilegiile și de toate drepturile chiriarhale care însoțesc autocefalia unei Biserici, astfel încât, în toate cele ce privesc buna rânduială, ordinea și toate ale iconomiei bisericești, să se administreze și să se rânduiască de sine, neîmpiedicat, în toată libertatea și potrivit tradiției neîncetate și neîntrerupte a Bisericii Sobornicești și Ortodoxe și, în acest mod, să fie recunoscut și numit de către celelalte Biserici Ortodoxe ale lumii cu numele de „Sfântul Sinod al Bisericii României”.
Dar, pentru ca legătura unității duhovnicești și a legăturii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici să rămână nemicșorată întru toate și pentru că am fost învățați să păstrăm unitatea Duhului întru legătura păcii, Sfântul Sinod al Bisericii României este dator a pomeni în sfintele diptice, conform celor lăsate de către Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți, pe Preasfântul Patriarh Ecumenic și pe ceilalți Preasfinți Patriarhi și pe toate Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe și să se pună de acord, în mod nemijlocit, cu Preasfântul Patriarh Ecumenic și cu ceilalți Preasfinți Patriarhi și cu toate Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe, în toate problemele importante, canonice și dogmatice, care necesită o cercetare mai generală și mai comună, conform sfântului obicei al Părinților de la început.
De asemenea, este îndreptățită a cere și a primi de la Marea Noastră Biserică a lui Hristos toate cate și celelalte Biserici autocefale sunt îndreptățite a le cere și a le primi de la aceasta. Iar Întâistătătorul Sfântului Sinod al Bisericii României, la întronizare, este dator să trimită scrisorile sinodale necesare către Preasfântul Patriarh Ecumenic, către ceilalți Preasfinți Patriarhi și către toate Bisericile Ortodoxe autocefale, pe care și acesta este îndreptățit să le primească de la acelea.
Așadar, prin toate acestea, Marea Noastră Biserică a lui Hristos binecuvintează din adâncul sufletului pe iubita sa soră în Hristos, Biserica autocefală a României, și invocă din belșug asupra evlaviosului popor cel din de Dumnezeu păzitul Regat al României darurile și harurile dumnezeiești din nesecatele tezaure ale Părintelui ceresc, rugându-se pentru ei și pentru copiii lor, din neam în neam, pentru tot binele și pentru desăvârșita lor mântuire. „Iar Dumnezeul păcii, Cel ce a ridicat din morți pe Marele Păstor al oilor, prin sângele Testamentului celui veșnic, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să desăvârșească această Sfântă Biserică în toată fapta cea bună spre împlinirea voinței Lui, săvârșind prin aceasta ceea ce este bine-plăcut în fața Lui, prin Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.”
În anul mântuirii, una mie opt sute optzeci și cinci, luna aprilie, Indictionul 13.
† Ioachim,
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic, aprobă.
† Nicodim al Cizicului
† Calinic al Calcedonului
† Neofit al Adrianopolului
† Sofronie al Amasiei
† Procopie al Melenicului
† Nichifor al Metimnei
† Chesarie al Moglenei
† Antim al Debrei și al Velizei
† Gavriil al Samosului
† Ignatie al Litizei
* Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 78/1885, f. 22v-24; Biserica Ortodoxă Română, IX (1885), 5, pp. 344-345 (original grecesc); Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Acte privitoare la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, București, Tipografia Carților Bisericești, 1885, pp. 17-19 (original grecesc); extras din: Autocefalia: libertate și demnitate, Bucuresti, Ed. Basilica, 2010, pp. 583-587.
[1] 1 Corinteni 3, 11.
[2] Efeseni 4, 3.
Preluat de la Societatea Teologică, cu adaptări de traducere după textul grecesc publicat de Orthodos Synaxis.
