A fost dat publicității Comunicatul oficial al Sinodului Bisericii Greciei după ședința extraordinară de astăzi. Decizia fusese anunțată în presă mai devreme.
S-a întrunit astăzi, sâmbătă, 12 octombrie, în mod extraordinar, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, în Sala de Ședințe a Sfântului Sinod al Ierarhiei.
Înaintea Ședinței a fost săvârșită dumnezeiasca Liturghie în Biserica mare a Sfintei Mănăstiri „a celor fără de tup” Petraki.
Pe la 9 dimineața, în Sala mare a Ședințelor Sfântului Sinod, s-a săvârșit slujba pentru începerea lucrărilor Sfântului Sinod. Când a fost citit catalogul ierarhilor participanți, s-a constatat că există cvorum.
Prin urmare, a fost convocată Comisia de Presă, compusă din Cinstiții Mitropoliți Ierotheos de Nafpaktos, Dorotei de Mikonos și Hrisostom al Patrelor.
Conform cu Ordinea de zi, Preafericitul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și-a expus referatul cu titlul: «Autocefalia Bisericii Ucrainei».
În introducerea referatului, Preafericitul a făcut mențiune că Sinodul permanent s-a ocupat intens în destule Ședințe cu tema aceasta, pe care care a și trimis-o la Comisiile Sinodale corespunzătoare, pentru Chestiuni dogmatice și canonice și pentru Relații inter-ortodoxe și inter-creștine, astfel încât să fie prezentate în comun Sfântului Sinod după cum se cuvine.
Pe 13 august a.c. Comisiile în cauză au depus la Secretariatul general Constatarea comună și Semnalarea-referat cu titul: «Chestiunea jurisdicției canonice pentru Sfânta Mitropolie a Kievului». Constatarea Comisiilor, în urma a cinci teze de bază din perspectiva dreptului canonic, a concluzionat după cum urmează: «După cele de mai sus, luând în considerare subiectul autocefaliei Bisericii Ucrainei din perspectivă canonică, dar și legală, prezentăm cu respect că nu este nimic care să împiedice recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei și armonizarea absolută și alăturarea Bisericii Greciei la Patriarhia Ecumenică».
Prin urmare Preafericitul a făcut o mențiune concisă la regimul sinodal și la organizarea jurisdicțională a Bisericii, precum și la regimul Autocefaliei. A semnalat că Biserica Ucrainei a rămas mereu în jurisdicția bisericească a Patriarhiei Ecumenice, care a renunțat la jurisdicția ei canonică pentru pentru a se înrola în comuniune cu Bisericile Ortodoxe autocefale, lucru pe care Patriarhia Moscovei îl contestă ca fiind anticanonic, ca și cum ar aparține canonic de ea.
În final, după ce a caracterizat proclamarea autocefaliei bisericești a Ucrainei drept folositoare îndeosebi pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă pentru întărirea relațiilor celor două Biserici Ortodoxe surori, a Marii Rusii și a Ucrainei, a prezentat «recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei».
A urmat un dialog ziditor și luări de poziții a multor ierarhi și Ierarhia a decis că a fost acceptată decizia Sinodului permanent trecut și referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, adică recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativele Întâistătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașterii Bisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.
Comisia de Presă a Sfântului Sinod al Ierarhiei
Prima reacție a Patriarhiei Moscovei vine prin Preotul Nicolae Balașov , vicepreședintele Comisiei Relațiilor Externe Bisericești, care a declarat agenției Sputnik: „În ciuda propunerilor fondate a destui Mitropoliți să se abțină de la luarea decizie în prezent, Consiliul Ierarhilor Bisericii Greciei a luat decizia în favoarea recunoașterii «Bisericii Ortodoxe a Ucrainei», deși în mod curios a exprimat nădejdea că „autocefalia” ucraineană ar putea să întărească relațiile dintre Bisericile autocefale ale Rusiei și Ucrainei. Evaluarea consecințelor acestei decizii pentru relațiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Greciei va fi dată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei”. Acesta a adăugat: „contrar Bisericii Greciei, a cărei jurisdicție nu acoperă nici întreagul stat grec, Biserica Ortodoxă Rusă este o Biserică polietnică și nu se mărginește la credincioșii care trăiesc în Rusia”.
Declarațiile acestea nu sunt atât de agresive pe cât le prezintă site-ul grecesc care le preia, ci exprimă un adevăr. Citatul din Comunicatul oficial la care face referire preotul rus este chiar sfidător.
Da, e uimitor cum “[Preafericitul Ieronim al Atenei] a caracterizat proclamarea autocefaliei bisericești a Ucrainei drept folositoare îndeosebi pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă pentru întărirea relațiilor celor două Biserici Ortodoxe surori, a Marii Rusii și a Ucrainei(…)”…
Nu înțeleg pe ce argumente se bazează. Dimpotrivă, proclamarea autocefaliei în cauză în condițiile știute nu-i nici folositoare și nici valoroasă! Exceptându-i, desigur, pe schismatici și pe vrăjmașii Bisericii în general.