Nota theodosie.ro / Am sărbătorit astăzi, în duminica Pescuirii Minunate, pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, trecut la Domnul în urmă cu 500 de ani. Cifra rotundă a reprezentat un imbold pentru ca multe persoane care au notorietate publică să marcheze acest moment, fie în online, fie prin participarea la evenimentele organizate cu acest prilej. Dată fiind tema acestui blog, speculez că am urmărit tot ce a apărut în spaţiul public cu privire la această sărbătorire. Sunt multe demersuri care bucură şi care pot aduce publicul general mai aproape de Sfântul nostru Voievod.
Am observat însă că lipseşte o recunoaştere pe care publicul o datorează celui care şi-a dedicat întrega viaţă studierii problemelor controversate ce vizează Învăţăturile… Am comentat în mod repetat aici pe blog faptul că deşi le considerăm ca fiind un bun câştigat patrimoniului nostru spiritual, Învăţăturile… au făcut obiectul multor polemici prin care, în esenţă, se nega faptul că ar fi fost creaţia Sfântului Voievod Neagoe Basarab ori chiar că ar aparţine culturii noastre. Profesorul Dan Zamfirescu este cel care a tranşat prin scrierile sale, în mod definitiv, această polemică invizibilă pentru publicul larg, dar cu o deosebită însemnătate pentru identitatea culturală şi spirituală a neamului românesc.
Învăţăturile.. au fost cunoscute din veac de către domnii Ţărilor Româneşti dar şi de marii noştri oameni de cultură. Referiri sau chiar expuneri pe larg au formulat personalităţi precum Nicolae Bălcescu, B.P. Haşdeu, A.D. Xenopol, N.Iorga, V.Grecu, G.Mihăilă, Ş.Cioculescu, P.P. Panaintescu, C.Noica şi alţii. Însă doar profesorul Dan Zamfirescu a recunoscut în Învăţături… ceea ce a denumit „marea carte a identităţii româneşti”, sesizând nu doar valoarea unui act cultural, ci şi un element de sinteză pentru ceea ce reprezintă civilizaţia românească de factură ortodox-isihastă.
Învăţăturile… au fost revendicate mereu în funcţie de interesele de moment. Cărturarii noştri mai vechi (Bălcescu, Hasdeu, Iorga) le-au invocat în sprijinul ideii naţionale iar cei mai noi le aşează în rândul operelor renascentismului european timpuriu, care îl fac pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab „un personaj european în primul rând”, unul care chiar „a militat chiar pentru dialogul între catolici şi ortodocşi”. Învăţăturile… Sfântului Voievod sunt, după cum se vede, invocate astăzi în sprijinul ideilor europeniste şi chiar a celor ecumeniste, deşi tocmai Sfântul Neagoe Basarab a cerut lui Manuil din Corint o lămurire a ereziei catolice pentru a cunoaşte care sunt graniţele cooperării militare şi politice a domnitorilor ortodocşi cu papalitatea.
Învăţăturile… sunt fără echivoc: „Și să nu ne înșălăm cumvaș, fraților, și să mérgem după basnele și minciunile ereticilor, precum bârfescu ei” sau ”Dreptu aceasta, tu, fătul mieu, și dumneavoastră, iubiții miei frați și unșii lui Dumnezeu, de acéstea să cade să vă țineți și acestuia să crédeți. Iar gurile eriticilor céle mincinoase și bârfitoare să să astupe, că noi crédem cu adevărat și mărturisim a fi om deplin și Dumnezeu desăvârșit, și nu cu vreo îndoire cumva, ci cu toată adeverința, cum am zis și mai nainte.” Şi multe altele cunoscute de cei care vor parcurge scrierile Măriei Sale sau ale duhovnicului său, Sfântului Nifon, Mitropolitul Ţării Româneşti şi Patriarh al Constantinopolului, de metanie ieromonah athonit. A sugera sau a lăsa loc de interpretări despre faptul că Măria Sa ar fi „militat pentru dialogul între catolici şi ortodocşi” reprezintă o fraudă grosolană, scandaloasă! Însă asupra acestui subiect vom reveni, în articole separate.
Aşadar, deşi există o adevărată tradiţie a tragerii Învăţăturilor… pe turta interesului propriu, tradiţie la care se înscrie inclusiv ţarul Ivan cel Groaznic, şi la care se înscriu şi cei de astăzi grăbiţi a ne transforma părintele într-un „spirit european în primul rând”, „militant pentru dialog inter-religios”, se cuvine a reveni la scrierile celui ce şi-a dedicat viaţa şi activitatea lămuririi acestor chestiuni. Profesorul Dan Zamfirescu a publicat şi înainte şi după 1989 mai multe scrieri în care opera Sfântului Neagoe Basarab este recunoscută ca fiind un produs al civilizaţiei româneşti de un specific incompatibil cu europenismul sau ecumenismul zilelor noastre. Mă refer la cărţi precum „Independenţă şi cultură”, „Războiul împotriva poporului român”, „A treia Europă – alternativa realistă la iluziile sinucigaşe”, „Spre o nouă contraofensivă spirituală”. Denigrate ca reprezentând produse protocroniste sau simplă polemică desuetă, aceste lucrări cuprind suficiente repere valabile, autentice, care să-l aşeze pe profesorul Dan Zamfirescu ca fiind primul cărturar în linia celor care, daca va îngădui Domnul, vor căuta să studieze civilizaţia românească prin lentila spiritualităţii creştine. Este primul cărturar care s-a rupt de azimutul puterii politice de moment (fie comunistă, fie democratic europeană), care nu s-a lăsat ispitit şi nu a produs o minorare a Învăţăturilor… în scopul acuplării politice la trendul de moment. Cărţile sunt tributare contextului politic şi social al momentului, dar reprezintă un punct de plecare pentru o conversaţie necesară, care nu a avut loc; încă.
Faţă de cele scrise mai sus, publicăm ca gest de recunoştinţă alocuţiunea domnului profesor Dan Zamfirescu, ţinută cu ocazia Sesiunii organizate de Academia Română şi de Muzeul Naţional al Literaturii Române cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la trecerea la Domnul a Măriei Sale. Evenimentul în sine a lăsat impresia unei improvizaţii menite să antameze interpretarea „în cheie europeană” a sărbătorii de astăzi, atât cuvântarea preşedintelui Academiei dar mai ales cea a IPS Calinic al Argeşului reprezentând (să-mi fie iertat!) un exemplu de crasă superficialitate. Între acestea, spre final, alocuţiunea profesorului Dan Zamfirescu, ţinută din scaunul rulant, dă mărturie despre o nevoinţă de neînţeles pentru cei de azi, dar care va rodi cu siguranţă mâine.
Alocuțiunea domnului profesor Dan Zamfirescu de la 22.09.2021
Sesiunea „Neagoe Basarab – 500 de ani de la moarte“ –
Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“ al Bibliotecii Academiei Române
Permiteți-mi să-mi exprim profunda recunoștință față de Academia Română de azi și față de distinșii săi conducători, personalități ilustre, pentru faptul de a șterge din analele instituției episodul penibil al respingerii de la premiul Academiei a ediției din 1970 din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie alcătuită de Florica Moisil, Gheorghe Mihăilă și subsemnatul, fără îndoială pentru motivul nemărturisit că era consacrată celei mai profund creștine cărți a neamului românesc.
După o seamă de momente memorabile ce au acreditat statutul excepțional al domnului Țării Românești Neagoe Basarab în istoria românilor și a părții din continentul european pe care ea s-a desfășurat, precum și al scrierii sale, evenimente care au debutat în 1971 la Curtea de Argeș cu o săptămână întreagă consacrată lui și au culminat în 2008 cu hotărârea canonizării sale de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, comemorarea de astăzi de către Academia Română la împlinirea unei jumătăți de mileniu de la urcarea sa în ceata sfinților înseamnă recunoașterea acestui statut de către cea mai înaltă autoritate științifică a țării noastre. Nu pot decât să mulțumesc Proniei și Dumneavoastră că la cei 87 de ani ai mei și la exact 60 de ani de când mi-am asumat strădania pentru Neagoe Basarab și Învățăturile sale prin comunicarea prezentată la 15 iunie 1961 la Asociația Slaviștilor, în sala de ședințe a palatului Șuțu din București, îmi este dat să trăiesc această oră astrală a vieții mele.
Neagoe Basarab a lăsat moștenire acum o jumătate de mileniu cea mai impunătoare ctitorie creștină de pe pământul românesc și din întreg spațiul sud-est european de pe care Sfânta Sofia bizantină fusese transformată întâia oară în moschee, după ce Mohamed II Cuceritorul intrase în ea călare în mai 1453. Domnul Țării Românești dorise, și prin ceremonia memorabilă a sfințirii sale, din 15 august 1517, să ofere alor săi și Creștinătății ortodoxe ajunse sub stăpânirea Semilunii, un reper în locul celui dispărut din Bizanțul devenit Istanbul. Și a reușit, după cum o dovedesc mărturiile vremii și ale secolelor ce au urmat.
Această moștenire care s-a adăugat celei lăsate mai ales de Ștefan cel Mare, precum și de urmașii lor, a generat conștiința locului și rolului românilor în istoria și civilizația Europei „de la Atlantic la Urali”. Iar datorită operei scrise pentru fiul Theodosie și pentru toți urmașii săi, noi putem, astăzi, să evaluăm mai precis locul nostru în cultura universală, fără trufie, dar și fără complex de inferioritate, când o așezăm alături de cele mai celebre creații similare, strict contemporane, ale lui Erasmus din Rotterdam și Niccolò Machiavelli, aparținând miracolului Renașterii apusene. Dispunem în prezent de excelente versiuni românești din aceste creații celebre, așa încât un demers comparativ a devenit posibil pentru oricine, și lui îi servește și-i devine chiar îndemn prima ediție patronată de Academia Română prin domnul academician Eugen Simion, realizată de mine cu concursul doamnei profesoare Ileana Mihăilă și al cercetătorului științific Mihail-George Hâncu, ediție apărută acum câteva luni.
După cum m-a informat acad. Eugen Simion, această ediție a avut ca urmare imediată hotărârea unei eminente profesoare din Statele Unite de a se angaja la traducerea Învățăturilor lui Neagoe Basarab în cea mai uzitată și prestigioasă limbă de pe glob, după ce Manuil din Corint a transpus chiar în epoca lui partea a doua în greaca bizantină, a doua limbă universală de atunci a Răsăritului european.
Suntem de aceea îndreptățiți să vedem în actul de azi al Academiei Române, prin care culminează prețuirea arătată de poporul român unuia dintre cei mai mari conducători și creatori ai săi, un semn prevestitor că destinul amintirii și operei sale va străbate și cealaltă jumătate de mileniu. Et ultra!
Dar cea mai mare însemnătate a creației lui Neagoe Basarab care a avut șansa unui traducător congenial, rămas anonim, din slavona universală în care a fost scrisă, în cea mai desăvârșită limbă română alături de a cărții Mitropolitului Varlaam al Moldovei, este fără îndoială capacitatea ei de a fi oglinda deplină și fidelă a identității românești. În ea ne recunoaștem pentru prima oară dimensiunile ființei noastre, de la comuniunea cu transcendența la tăria și înțelepciunea cu care am înfruntat împrejurările și provocările istoriei și la acea omenie specific românească prin însuși termenul folosit pentru desemnarea ei.
Omagiul adus autorului este de aceea un gest cu profunde implicații în actualitate. Prin еl, Academia Română de azi își demonstrează pentru încă o dată redobândirea propriei identități.
DAN ZAMFIRESCU
Video de la 01:12:50
https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=232386262191628
