La un articol publicat zilele trecute despre calea împărătească a Ortodoxiei atacată de apostazie din exterior și din interior, scris de Ierom. Serafim Rose, dar pe care l-am șters, au fost puse două comentarii plus unul al meu, care au primit aprecieri în foarte scurt timp. Deoarece tema atinsă este importantă și puțin clarificată, este util să fie punctate unele aspecte.
Întâi de toate, textul articolului șters se găsește într-o postare mai veche aici.
Comentariile sunt acestea:
De la Elena: Ma întreb care dintre nepomenitorii de astăzi țin “ calea împărătească” din moment ce unii despre alții pretind ca sunt schismatici? Învățăturile Sfinților Părinți sunt și ele interpretate diferit de diferitele grupări sau fiecare aduce argumentele care ii convin din Sfinții Părinți. Greu și smintitor pentru un mirean sa discearnă pe care cale sa o ia.Chiar zilele acestea are loc a 11-a întâlnire a CMB. Ecumenismul avansează cu pași repezi. Pastorii , ierarhii noștri tac, tac, tac.Și noi nu stim încotro s-o luam. Ma întreb , de ce toți preoții nepomenitori nu pot ajunge la un numitor comun?Specific poporului roman ! In acest caz, fiind vorba de “Ortodoxia rănită sinodal” la Creta, cu atât mai mult ar trebui sa fie unitate. Se fac sinaxe peste sinaxe și bietul om care cu sinceritate nu vrea sa fie “ caldicel”, nu știe încotro s-o ia.Studiu, post și rugăciune și tot in ceata suntem. Asa cum spune parintele Serafim Rosé , doar un viitor Sinod poste pune lucrurile la punct. Greu de crezut ca in circumstanțele actuale , se va întruni un astfel de sinod. Pana atunci, ma gândesc ca Dumnezeu va tine seama de intenția buna a omului. Dumnezeu sa ne dea înțelepciune pentru a tine calea cea împărătească a credinței. Doamne sjuta!
La el a fost o replică a mea: Eu mi-am dorit să existe unitate pentru că numai așa pot apărea rezultate, dar mă cinving tot mai mult că, de fapt, nu unitatea exterioară este de dorit, ci cea lăuntrică, echilibrul duhovnicesc, mărturisirea cea bună. Dacă Dumnezeu va binevoi, se va realiza și unitatea văzută.
Așa că efortul individual și împreună cu toți de un gând bun cred că este să aflăm calea împărătească, pacea cu Dumnezeu. Fiecare este dator să-și curețe inima și să afle măsura cea bună. Dezbinarea pornește din faptul că nu avem așezare bună, deși poate ni se pare.
Într-adevăr, toți vorbesc de calea de mijloc și fericit este cine o află.
Și o altă replică din partea lui Mihaibv: Cred ca toti cei ingraditi de aceasta erezie isi doresc unitate.
Si eu m-am intrebat de unde provine aceasta discordie intre unii preoti.
Neluand in calcul reaua intentie, cred ca de fapt la mijloc este gradul diferit de despatimire al acestora, dar si al nostru, al mirenilor.
De aici porneste o intelegere mai mult sau mai putin profunda a scrierilor Sfintilor Parinti si o aplicare mai mult sau mai putin corecta a invataturilor acestora.
Cred ca doar o viata duhovniceasca cat mai asezata, impreuna cu gandul bun, va duce la o unire puternica in cuget, iar mai apoi, cu voia Domnului, si la o unire exterioara.
Mai putina mandrie, mai multa smerenie, mai putina judecare a aproapelui…
Cred ca doar asa vom putea fi aproape de calea imparateasca.
Deși nu aveam în intenție să ating acest subiect, totuși simt ca o datorie să dezvolt puțin tema.
1. Unitatea „nepomenitorilor” este importantă și chiar fundamentală pentru reușita acțiunii lor, care este o simplă mișcare în sânul Bisericii și nu urmărește formarea unei structuri. Iar scopul este renegarea ecumenismului prin retragerea din Consiliul Mondial al Bisericilor și condamnarea Sinodului din Creta. Lipsa coalizării nu poate arăta decât interese diferite ale fiecăruia.
2. Principiile nepomenirii ar trebui să fie date de scopul declarat, anume condamnarea ecumenismului. Mulțumirea cu oprirea pomenirii face din aceasta un scop în sine, nu un mijloc. În plus și mai grav, se formează un soi de grupare/comunitate aparte, separată liturgic de restul credincioșilor și formată în jurul ideii de nepomenire. În acest caz, reacția nu ar fi față de greșeala comisă de ierarhi și adepții ereziei, ci față de tot corpul Bisericii, față de „pomenitori”. Dimpotrivă, ar trebui atrași și coalizați, nu respinși toți cei neutri (pomenitori) și înfruntați vinovații. Cei care întrerup comuniunea pe motivul pomenirii ierarhilor deja se abat de la scopul de mai sus și alunecă într-o acțiune schismatică. Declarațiile despre Taine valide, dar nelucrătoare sau despre faptul că nu ar fi și că nu pot fi numiți eretici cei care doar îi pomenesc la slujbe pe ierarhi făra să aibă cuget ecumenist sunt neconcludente în condițiile în care este refuzată comuniunea cu unii ca aceștia. Acestea doar vădesc netemeinicia de a respinge părtășia cu cei nevinovați.
3. După cum remarca și comentariul lui Mihaibv, orgoliile personale și însușirea incorectă a scrierilor și duhului Sfinților Părinți din partea preoților și credincioșilor mireni joacă un rol important în crearea atmosferei de confuzie și dezbinare. La aceasta ar trebui adăugat și faptul documentat că linia trasată de „athoniți” este de proveniență zelotistă și, bineînțeles, cu duh similar de rupere.
4. În această situație de fragmentare și dezorientare, eu personal văd unitatea în plan duhovnicesc și oarecum personal. Așa cum „unitatea credinței”, invocată la fiecare Sfântă Liturghie, nu se referă la ceva exterior, la o omogenitate între credincioși, ci la buna așezare lăuntrică dată de „împărtășirea Duhului Sfânt”, la fel consider că se aplică principiul acesta și în cazul nostru. Mai exact, pentru a ne păstra și forma legătura unității cu Dumnezeu, trebuie să ne ferim de apostazie și să dobândim cugetul patristic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, când această unitate lăuntrică va fi puternică, va duce și la o biruință exterioară, adică o bună înțelegere între nepomenitori și mai ales convocarea unui Sinod ortodox. Aceasta nu înseamnă că este neglijată înțelegerea/unitatea exterioară, ci că temelia ei trebuie pusă pe cea lăuntrică și pe legătura în duh cu Dumnezeu prin rugăciune și împlinirea poruncilor Lui sfinte.
5. Doar o instanță formală, cum este Sinodul, poate aduce unitate prin decizii concrete într-o structură bisericească bine delimitată. Coeziunea de jos, pe care o urmărește acțiunea de nepomenire, este greu realizabilă și ușor poate fi destabilizată fie prin calomniile și persecuțiile sinodalilor, fie prin propriile slăbiciuni. Spre exemplu, Pr. Teodor Zisis spunea că reacția împotriva calendarului a fost subminată de duhul schismatic al unora, fapt ce l-a determinat pe Cuviosul Filothei Zervakos să se retragă din acea luptă pentru a nu produce mai multe daune Bisericii decât folos.
6. Dezbinările acestea nu sunt specifice doar românilor, ci și grecilor cel puțin. Nu e normal să ne învinovățim peste măsură.
Având în minte că „ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică” (1Tim. 1: 5) și că abaterea de la acestea reprezintă o cădere din credință (1Tim. 1: 19), să stăm cu frică și cu mărturisire bună!
Înțeleg atitudinea dvs. , va urmăresc demult dar , concret, cum se poate păstra comuniunea cu cei care încă pomenesc din moment ce aceștia , ma refer la preoții care pomenesc nu vor participa sub nici o forma la slujire cu un preot nepomenitor , in principal de frica. Apoi un credincios care participa la slujbele unui preot nepomenitor cum sa participe si la ale unui preot pomenilor? Atunci ce rost mai are întreruperea pomenirii? Ma gândesc ca atitudinea noastră in gândire , in special ne face schismatici sau nu. Așa încât , cum spuneați și dvs. și Mihaibv. , sa ne luptam sa ne despătimim fiecare . Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa mergem pe calea plăcută Lui! Doamne ajuta!
În primul rând, așa cum Părinții athoniți îi primeau la slujbe pe cei care veneau la ei, clerici și mireni, în anii ’70.
În al doilea rând, declarațiile publice de rupere a comuniunii cu cei care pomenesc pe ierarhi transmit un mesaj negativ, de alungare și împiedicare a colaborării. Cum se vor simți cei respinși și cum ar putea ei fi receptivi? Văd o atitudine nedreaptă și exagerată față de ei și fug, se simt alungați.
Frica unor preoți de a sluji cu nepomenitorii nu trebuie luată ca un afront.
Apoi mie mi se pare foarte normal ca un credincios să participe atât la slujba unui nepomenitor, cât și pomenitor, după caz. Cum spunea și pr. Teodor Zisis, e mai bine a merge la slujbe decât să nu mergi. Și e de preferat la un părinte mărturisitor. Tocmai că nu există structuri diferite, Hristos e pe Sfânta Masă, e Liturghia Lui, nu a clericilor. Separația aceasta a credincioșilor are iz de schismă. Important este a susține pe părinții nepomenitori, nu de a-i evita pe ceilalți.
În ce privește conslujirea clericilor nepomenitori cu cei pomenitori, se poate lua exemplul Patr. Chiril al Moscovei cu Teofil al Ierusalimului, deși liturgic nu se poate aplica preoților. Dar ideea este că ar fi posibil. Însă în principal comuniunea cu ierarhii nesemnatari este posibilă, așa cum cei care rupseseră comuniunea cu Nestorie au apelat și au avut împărtășire cu Sf. Chiril al Alexandriei.
Atitudinea în gândire se reflectă în fapte. Ele ne dau de gol. Cine vede nepomenirea doar ca o acțiune sau reacție, nu ca o structură separată manifestă dispoziție spre comuniunea cu pomenitorii ortodocși și o respinge doar pe cea cu cei ecumeniști ca o manifestare a protestului față de trădările lor. Așa cum cei trei ierarhi din Grecia care au rupt comuniunea cu Atenagora au păstrat-o cu Sinodul grec.
Din păcate, mă conving în diferite cazuri concrete pe care le întâlnesc că nepomenirea imprimă un duh schismatic, sectar în mulți, cu diferite nuanțe și grade. Păcat de sălbăticirea aceasta! Produce pagube în locul unei mărturisiri productive.
,,duhul păcii exprimat în cuvinte minunate de un mare Părinte sfânt nepomenitor”
…şi cealaltă jumătate de măsură:
… şi care nu mergea la pomenitori…
= Şi asta de decenii,nu de acuma de când Typosul(vezi documentele cretane) a fost acceptat ca şi credință oficială a Bisericii(vezi documentele sinodale).=
Nu cred ca exista vreun preot ingradit care sa refuze o discutie despre erezia ecumenismului cu un preot neingradit.
Ne puteti da cateva exemple de conslujire intre un Sfant si un preot partas la erezie?
Pe de alta parte nu vad ca fiind normal sa merg la slujbe peste tot, doar ca sa nu stau acasa!
Pentru acel iz de schisma vor avea un raspuns greu de dat ierarhii nostri.
„.. în principal comuniunea cu ierarhii nesemnatari este posibilă” – teoretic adevarat, insa practic canonul 15 nu ne obliga la asta, asa-i?!
”.. Cine vede nepomenirea doar ca o acțiune sau reacție, nu ca o structură separată…”
Nu cred ca preotii ingraditi se gandesc la o structura separata, pentru ca asta ar fi intradevar schisma.
„Așa cum cei trei ierarhi din Grecia care au rupt comuniunea…”
Ne puteti da mai multe exemple?
Multumesc
Cazul Sf. Meletie al Antiohiei care a slujit împreună cu arieni, scrie și în viețile sfinților că atunci când a mărturisit dreapta credință în biserică diaconul arian a încercat să îl împiedice. A atras mulți arieni de partea sa cu duhul blândeții.
Nu a slujit Sf Meletie cu arienii. Scrii prostii, femeie !
Părinte Lavrentie,
Este o diferență majoră între a primi pe credincioși la slujbele unde nu se pomenește ierarhul, chiar la Sfântul Potir, și a te duce tu, nepomenitor, la slujbele pomenitorilor care pomenesc pe cel de care tu te-ai îngrădit! Credeți că Părintele Dionisie Ignat mergea la slujbele pomenitorilor unde era pomenit episcopul Sfântului Munte?! Eu cred că NU! Însă primea la slujbele unde nu pomenea și la împărtășire, chiar pe cei neingradiți, cu cugetare ortodoxă
Intru totul de acord!!
„.. Însă primea la slujbele unde nu pomenea și la împărtășire, chiar pe cei neingradiți..”
Parinte Claudiu imi puteti da o referinta pentru aceasta afirmatie?
Nu există nimic scris legat de acest subiect, doar ,,mărturii ale pelerinilor” care au ajuns la Schitul Colciu, între care și un fiu duhovnicesc. Sunt părinți plecați din Petru Vodă care au afirmat că părintele Iustin Pârvu, când mergea în Sfântul Munte, slujea și se împărtășea cu Părintele Dionisie Ignat. Nu pot însă verifica această informație!
Pr Iustin spunea despre securiștii care duceau bere suceava pe la chiliile unde trebuia sa ajungă,însă niciodată nu a spus cu cine a slujit.
Credincios cu cuget ortodox este ca pomul doar cu frunze,,exeplu :
16.După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17.Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
18.Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
19.Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
20.De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.matei 7.
Expresia folosita de gruparea
d-stra ,,cugetare ortodoxă”,este osandita de Mântuitorul nostru Iisus Hristos/citatul matei cap 7.
Credca ar fi timpul sa revizuiți aceasta înșelare.
Sarut mana Parinte!
„Separația aceasta a credincioșilor are iz de schismă”
Dar oare cei care refuza comuniunea cu pomenitorii pe motiv ca se ingradesc de erezie, isi dau seama ca sunt in duh de schisma, sau poate chiar in schisma?
Am mai întâlnit această dilemă: “Apoi un credincios care participa la slujbele unui preot nepomenitor cum sa participe si la ale unui preot pomenitor? Atunci ce rost mai are întreruperea pomenirii?”
Rostul întreruperii pomenirii este: “(…) să ridicăm zid de apărare, să izolăm erezia, să ne punem la adăpost.” – pg 15, “Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate”, Protopresbiter Theodoros Zisis.
Unii participă la slujbele preoților nepomenitori pt că se regăsesc în viziunea acelora, pt că astfel își pot exprima protestul lor energic de mirean împotriva ereziei și, nu în ultimul rând, pt că doresc să-i sprijine pe preoții nepomenitori care au fost presați, sancționați, dați afară sau ajutați să plece.., prigoniți, unii chiar “caterisiți”. Foarte bine că acționează astfel, este îngăduit și lăudabil, dar asta nu înseamnă că alți mireni, mergând ȘI sau NUMAI la preoții pomenitori neecumeniști dar acționând ei înșiși antieecumenist în alte diferite forme (proteste, scrisori, memorii, audiențe la episcopii) nu aduc contribuția lor la “ridicarea zidului de apărare, la lupta împotriva ereziei”. Dacă primii nu recunosc modul de acțiune al celor din urmă, apoi aceasta semnifică – mă iertați! – un exclusivism păgubos având deviza: “Numai așa ca noi se poate, numai așa (mai) dă rezultat!”. Pur și simplu nu putem noi ști astăzi care măsuri antiecumeniste vor da cel mai bun rezultat în final sau dacă nu, măcar, vor ajuta și acțiunile celor din urmă!
Prin urmare, uitându-ne la ținta comună (izolarea, combaterea ereziei, a acțiunilor eretice ale pseudoepiscopilor) se cuvine să acceptăm că putem acționa pe mai multe căi, una din ele neexcluzând-o pe cealaltă. Importantă mi se pare acțiunea antiecumenistă conjugată a tuturor celor care pricep pericolul ereziei.
Doamne ajută!
Scopul îngrădiri de erezie și eretic este a nu ,,avea comuniune de rugăciune „cu aceștia.
Comuniunea
Parinte sunt de acord cu cele de mai sus, mai putin pct 2.
Imediat dupa sinodul din creta, cei care au sesizat ca este o problema acolo, au reactionat, vizibil, in timpul slujbelor, prin catalogarea ca nevrednic a episcopului la fiecare pomenire a acestuia.
Rezultatul a fost de la privirile dezaprobatoare ale celorlalti participanti la slujba, la eliminarea, fizic vorbind, in afara locasului de cult.
Apoi am constatat ca, cel putin canonic, trebuia de fapt sa participam la slujbe unde nu este pomenit numele episcopului ce a acceptat, direct sau indirect, hotararile acestui sinod talharesc.
Poate ca primul tip de reactie era mai spectaculos, omeneste vorbind, insa varianta a doua este, de fapt, cea care cred ca îi loveste pe ierarhi, duhovniceste vorbind.
Bineinteles ca se formeaza astfel o comunitate oarecum aparte, pe care majoritatea mirenilor neigraditi si unii din preoti o vad ca fiind schismatica, insa majoritatea ierarhilor stiu ca, de fapt Adevarul este acolo, la cei ingraditi, si acest lucru cu siguranta îi deranjeaza.
Dupa sinod s-a vazut ca dialog nu v-a exista, ca preotii care vor indrazni sa aiba alta parere vor fi caterisiti!
Ca monahii/monahiile (acei fff putini, din nefericire) care s-au opus, au fost scosi din manastiri.
Mirenii, cei care au protestat pe langa episcopii, au fost nebagati in seama sau risipiti cu jandarmii..
(pentru ca tulburau ce? somnul datator de moarte?…)
Scrisori, memorii…
Rezultatul?
Un mare ZERO!
Asa ca singurul mod in care vor putea fi treziti ierarhii ramane asurzitoarea tacere a canonului 15.
Intradevar, cred ca marul discordiei il reprezinta discutia despre Taine si cine este/nu este eretic…
Nefiind teolog nu ma hazardez in aceasta discutie, insa poate ca o dezbatere onesta pe un forum privat (daca fizic nu se poate) ar ajuta..
Ma iertati ca m-am intins cam mult..
Mă bucur să văd ca mă regăsesc întru-totul în viziunea sfinției voastre. În plus, mă ajută această nuanțare, de fapt o adăugire – clarificare pentru slaba mea înțelegere de mirean ☺️:
“În această situație de fragmentare și dezorientare, eu personal văd unitatea în plan duhovnicesc și oarecum personal. Așa cum „unitatea credinței”, invocată la fiecare Sfântă Liturghie, nu se referă la ceva exterior, la o omogenitate între credincioși, ci la buna așezare lăuntrică dată de „împărtășirea Duhului Sfânt”, la fel consider că se aplică principiul acesta și în cazul nostru. Mai exact, pentru a ne păstra și forma legătura unității cu Dumnezeu, trebuie să ne ferim de apostazie și să dobândim cugetul patristic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, când această unitate lăuntrică va fi puternică, va duce și la o biruință exterioară, adică o bună înțelegere între nepomenitori și mai ales convocarea unui Sinod ortodox. Aceasta nu înseamnă că este neglijată înțelegerea/unitatea exterioară, ci că temelia ei trebuie pusă pe cea lăuntrică și pe legătura în duh cu Dumnezeu prin rugăciune și împlinirea poruncilor Lui sfinte.”
,,Unitatea nepomenitorilor” este o utopie! Nu poți anula importanța nepomenirii pe considerentul neînțelegerilor apărute între nepomenitori. Sunt moduri diferite de aplicare a iconomiei și acriviei pastorale, pe calea mărturisirii prin nepomenire. Înțeleg că dacă cineva intervine, cu duh dezbinător, în lucrarea de nepomenire, înseamnă că toți cei îngrădiți de erezie sunt niște niște rătăciți și înșelați pentru că nu s-au „coalizat”, fiecare „facțiune” având „interese diferite”?! Cu o astfel de abordare înseamnă că și părintele Theodoros Zisis a picat la acest „examen”… fiindcă și în mișcarea de nepomenire grecească există aceleași neînțelegeri! Ori, părintele Zisis a aplicat o iconimie mai largă, fiind de acord, pe de o parte, cu cei care nu trimit la pomenitori, iar pe de altă parte, fiind de acord si cu cei care trimit credincioșii și la pomenitorii care mărturisesc public împotriva ereziei.
Parinte Claudiu de ce credeti ca este o utopie unitatea celor ingraditi?
Fiindcă există trepte diferite de a înțelege, aplica iconomia și acrivia în pastorația nepomenirii sau îngrădirii de erezie. Spre exemplu: ceva similar cu deasă și rară împărtășire cu Sfintele Taine. Avem cele două expresii pastorale legate de actul împărtășirii, fără a se rupe unitatea liturgică în Biserică. Așa și în nepomenire nu toți ne regăsim, spre exemplu, pe linia părintelui Lavrentie sau Macarie, ci poate vedem o mai bună aplicare la părintele Maximos Karavas sau a părintelui Theodoros Zisis! Însă pentru asta nu ar trebui să existe dispute și neînțelegeri între noi, ci mai mult ar ajuta în mărturisire să fie o experiență comună și „unitate în diversitate”, pentru folosul tuturor.
Sarut mana Parinte! Exemplul cu Sfanta Impartasanie e bun, dar nu se aplica in cazul asta. Sfintia Voastra spuneti „Însă pentru asta nu ar trebui să existe dispute și neînțelegeri între noi, ci mai mult ar ajuta în mărturisire să fie o experiență comună și „unitate în diversitate”, pentru folosul tuturor”. Cu toate acestea nu exista o unitate, ci doar neintelegeri. Asta n-ar trebui sa puna niste semne de intrebare?
Unii probabil că-și pun semne de întrebare! E firesc! Pentru mine, personal, a expirat sesiunea de întrebări! De aceea, îmi exprim punctul de vedere, pe baza unei experiențe de 6 ani de zile în această luptă!
Vă sărut dreapta părinte Claudiu! Părintele Lavrentie nu e în țară și nu are semnal, dar revine în zilele următoare. Mi-a transmis următorul răspuns pt svs până va avea cum să scrie direct:
Mulțumesc frumos pentru răspuns! Cunosc cele discutate la Bănceni, fiind prezent și eu la conferința părinților Theodoros și Serafim Zisis. Au fost diferențe de opinie între noi (cum de altfel persistă și astăzi), pe care le puteam foarte bine gestiona prin forme de pastorație „personalizate” în „tipar canonic”, aplicate pe paliere diferite, potrivit nevoilor duhovnicești ale credincioșilor, felului de a fi al fiecăruia dintre noi, precum și efectului dorit „protestului lecuitor”. În felul acesta, în opinia mea, se putea rezolva „unitatea nepomenitorilor”! NU printr-o „uniformizare” a reacțiilor de îngrădire, imposibilă de altfel…
Este important de subliniat și faptul că, atât părintele Theodoros Zisis, cât și Vlădica Longhin, au exprimat în finalul conferinței cele două forme de luptă împotriva ecumenismului:
1. Întreruperea pomenirii
2. Mărturisirea publică
De acord cu Părintele Claudiu.
Ce contează în acest mom. este o reacție cât mai vehementă împotriva sinodului din Creta şi a ereziei legiferate acolo.
Fiecare la măsura lui.Fiecare după putința lui. Fiecare cum se pricepe.Nu toți sunt Părintele Theodoros,dar toți au acelaşi scop:respingerea ereziei!(iaca unitate!) Reacția contează!Împotrivirea! Respingerea sau neprimirea ereziei!Dezacordul cu cei care nu se delimitează de ea.
De ce spun asta?
Pt. că interesul ecumeniştilor este ca reacţiile de împotrivire să nu existe sau să fie cât mai anemice sau nesemnificative,pt. a nu bate la ochi.
De ce?
Pt. că erezia a fost legiferată,Sinodul şi-a făcut ,,treaba”(misiune încheiată),iar acuma hotărârile sinodale eretice,pt. a rămâne în vigoare,trebuie să fie receptate de către cât mai mulți,de către majoritate,dacă e posibil.
Iar în acest caz,ecumeniştii vor spune că hotărârile sinodale cu documentele cretane au fost validate de către Biserică (de către pleromă) prin receptarea lor de către majoritatea covârşitoare a pleromei Bisericii.
Ecumeniştii nu sunt interesați de dezbateri,de discuții,de adevăr.Ei cunosc prea bine adevărul ,dar nu-i interesează.Ei se tem de mulțimea care nu se conformează,de mulțimea reacțiilor contra ereziei legiferate de ei.Reacții care ar duce la invalidarea deciziilor sinodale prin care au fost acceptate ereziile cretane,căci o reacție consistentă împotriva lor ar reprezenta nereceptarea/neprimirea sau refuzul documentelor cretane de către pleromă sau cel puțin ar atrage atenția cât mai multora asupra problemelor grave existente în Biserică sau asupra trădării Bisericii de către episcopi.
Mi-a placut felul cum au pus problema:pr.Claudiu Buza si domnul Mihaibv si raman pe pozitia dumnealor.Intrebarea doamnei Elena o vad ca a unui copt la minte.Dati-mi voie sa va spun parerea mea despre pomenitori care,din punctul meu de vedere pot intra usor in tagma indecisilor.Ecumenistii nu au aceia duh sectar?Cand auzi un duhovnic de manastire ecumenist ca iti spune ca ii mai important sa „hii”om ,ce daca te rogi in comun cu ereticii,ca nu canoanele sunt importante la Dumnezeu ci sa fii om asta nu e gandire de sectar?Si se amagesc pe sine oamenii care cred asa spunand despre ei ca sunt ortodocsi.Nu se poate amesteca faina de grau cu nisipul cand faci paine.Faina de grau este nepomenirea cu ortodoxia si Traditia iar nisipul este amestecul cu ereziile.Normal ca nu poti obliga pe cineva sa iti imbratiseze opiniile .De fapt nici Domnul nostru Iisus Hristos nu a obligat pe nimeni sa Ii urmeze convingerile Sale si a lasat pe fiecare dintre Sfintii Apostoli sa se decida si totusi avem 12 Sfinti mari Apostoli.
Stim ca la inceputurile crestinismului propovaduirea se realiza in mod extensiv,adica prin fenomenul de raspandire si asa ne pomenim cu 12 mari Sfinti Apostoli,Mari Martiri,mari Sfinti Parinti si se raspandea mult pe orizontala.Astazi extensivul si orizontalul in crestinism nu prea vad sa mai fie ,in schimb vorbim de alt fenomen specific contextului de azi:pastrarea credintei,conservarea,transmiterea acesteia pe verticala din tata in fiu;de la un neam la altul.Azi te mantuiesti,te sfintesti nu pentru ca ai facut extinderea credintei prin propovaduire la alte neamuri;azi suferi mucenicie pentru a-ti pastra credinta asa cum ai primit-o,curata de erezii .Astazi cine e marturisitor si sufera mucenicie si batjocura lumii cum au suferit Sf.Apostoli?Cei care sunt o frana pentru erezii prin faptul ca isi pastreaza credinta lor ortodoxa.Actiunea pastrarii credintei,ingradirii poate avea accent foarte conservator sau accent permisiv.Nu poti spune de acel ingradit care are un accent foarte conservator ca este extremist sau cu duh schismatic.Aici sunt diferentele.Se intampla sa ai un accent aspru in trairea credintei dar in acelasi timp sa fii de o mare permisivitate,ingaduinta,dragoste.Si s-a constatat ca in lumea credintei,cu cat ingradirea e mai strasnica,cu cat esti mai privat de libertatea aceasta lumeasca a patimilor,patimasa,cu atat creste libertatea aceea adevarata ,de pe verticala,adica libertatea duhovniceasca,aceea care te mentine cuplat permanent cu voia lui Dumnezeu.Cand vorbim de ingradire si permisivitate in aplicarea invataturii credintei spunem asa:nu e rea nici una si nici cealalta daca insotesc scopul mantuirii si al sfintirii oamenilor pentru ca nici asceza,ingradirea si nici permisivitatea nu sunt scop in sine ci mijloace aplicabile cand si cui se cere.In duhul dragostei crestine sa-i tratam si sa-i privim pe eretici si pomenitori ca pe unii care nu au asceza specific ortodoxa.Ca Biserica ii iarta pe pomenitorii care au cuget ortodox nu ar trebui sa ne preocupe,cred,pe noi acest lucru.Noi sa ne vedem de ceea ce avem noi de facut ca sa ne mantuim pentru ca daca stam sa ne gandim numai la lucruri care nici nu ne afecteaza dar nici nu ne aduc vreun folos traim o imprastiere asemeni unei perne plina cu fulgi de gaina aruncata in vant.Severitatea si ingaduinta sunt cele doua aripi caracteristice oricarui crestin.
Argumentul kolimbarilor pe care s-au bazat ei puternic in numele”necesitatii de ordin pastoral”cand au validat casatoriile mixte a mers in mod inselator ca sa bage in deruta pe ceea ce azi nu mai exista:raspandirea crestinismului in orizontala.Si,ca niste vicleni au legalizat amestecul de credinte in mariaj”pentru raspandirea crestinismului” ca si cum ai spune „trebuie ,o mielule sa te insotesti cu lupul ca poate o deveni si el oaie ca tine”.Ei nu mai sunt sectari? Sunt sectari si clerul care propovaduieste aceasta alta „Evanghelie” si poporul care o ingurgiteaza si o traiesc desi in mod fals se autointituleaza pe ei insisi ortodocsi.Sunt convins ca acesti indecisi,pomenitorii nu vor mai exista in forma in care sunt azi pentru ca vor fi aspirati astfel ca in viitor nu va exista decat erezia si ingradirea de erezie fara pomenitori intre.Pe ce logica merg?Inrautatindu-se situatia pe care o vedem azi va creste presiunea conditionarii sistemului.Concret,pt ca Patriarhia Romana,de exemplu e dependenta de finante va fi determinata sa se „monetizeze”100%pe cerintele sistemului care este 100%eretic si sunteti de acord cu mine cand spun aceasta.In secunda in care se vor intampla aceste lucruri vor disparea pomenitorii in marea ereziei deoarece,pentru a putea beneficia de finante vor trebui sa creada ce crede sistemul,vor trebui sa propovaduiasca”Evanghelia”sistemului pentru a nu li se tranti in nas scorul social de care le e frica.Si atunci sa-i asteptam ca iubita aceea din poveste pe care a parasit-o prietenul ei pentru totdeauna ca nu stiu ce nu i-a convenit la ea ca persoana.Asemanatu-i-as pe pomenitorii de azi cu holteii care se plimba nestatornic de la zana la alta si tot nefericiti raman in pofta lor.Ba mai mult:si incurca lumea pe unde se duc.Acestia sunt cei mai periculosi,nu ereticii.Pentru ca ereticii au o linie a crezului lor stabila si stiuta de toti,pe cand pomenitorii azi zic ca sunt cu tine,maine sunt cu ceilalti(ereticii),ba fac ei pe impaciuitorii si in zisa lor desteptaciune sunt si cu tine si cu ei ca sa le fie bine dar de fiecare data cand ii cheama ereticii la apel,de fiecare data zic „prezent”pe limba acelora.Stiti dumneavoastra mai bine decat mine cum e cu perversul numai sa nu iasa in pierdere.Acum perversul are o intreita pierdere:
1.mai intai de toate perversul in ale credintei se loveste de Hristos Care Este pricina credintei pe Care nu L-a avut in vedere in calculul perversitatii confundandu-L cu omul pe care il are in fata numai bun de pacalit.
2.A doua pierdere este increderea oamenilor.Omul te crede o data,a doua oara,dar ce te faci daca omul acela se va destupa,va citi,se va documenta?Va mai fi el sursa de profit si om de prostit?Si iata ca aici i seintampla acea dubla pierdere-increderea celor din jur si ii vor deveni oameni cu care nu va mai avea nicio catare.
3.A treia pierdere este sufletul lui pentru ca el se amageste pe sine crezand ca ceea ce face e pe un temei puternic si ca drumul pe care l-aapucat este de fapt drumul cel bun si ii indeamna si pe altii sa procedeze si sa gandeasca asa ca sa le fie bine pe aici iar dincolo s-or descurca ei,ca sunt isteti.Acest rau este unul foarte mare pentru ca imbraca forme de „virtuti impaciuitoare”,imbraca forma”omului inocent si pasnic si de-al casei”,a omului”pe care l-ar recomanda oricine”,a „omului de baza,in toate fiind priceput” si lista continua.Acest rau se transmite de la o generatie la alta,din tata in fiu pe principiul „fa asa ca sa iti mearga bine numai tie” si iata,asa isi formeaza tatal,preot pomenitor dar cu cuget ortodox pe fiul sau proaspat hirotonit sau student la facultatea de teologie.In acest caz intalnim foarte des in mediul familial preotesc al unui preot pomenitor cu cuget ortodox aceste cuvinte pretins formatoare a noilor generatii:”sa impaci pe toata lumea dar sa tii cu puterea:cand esti cu ereticul in fata zici ca el pana cand pleaca de langa tine;cand esti cu ingraditul zici ca el doua-trei vorbe sa-i placa auzului lui pana cand pleci tu de langa el si uite-asa ai tu toata lumea impaciuita si nu vei avea niciodata probleme din partea nimanui iar in ce priveste sufletul tau,te descurci tu cum sa le imbrobodesti pt ca esti descurcaret,doar”.Si iata ca asa invata pas cu pas noua generatie arta pacalelii sub masca de pomenitor,respectivul ramanand de cele mai multe ori lupul in blana de oaie.Cel mai ingrijorator pentru un ochi fin este ca acesti oameni nu pot fi niciodata aratati cu degetul nici de unii si nici de altii atata timp cat nu se prind de ei cine sunt cu adevarat.Si cum nimeni nu sta sa depisteze ce e omul de sub sutana,acestia vor trece de cele mai multe ori neobservati vazandu-si doar ineresul pecuniar crezand fals ca in felul cum se comporta sunt pe un drum demn de urmat si pentru altii de dupa ei.
Asa ca eu nu imi pun miere pe ochi asemeni unor pomenitori pe care nu ii intereseaza sa transmita ortodoxia celor de dupa ei ci sa aiba o clientela cat mai diversificata si cat mai mare daca se poate ca a patriarhului.
@Pr. Claudiu
Părinte, mulțumesc pt intervenții. Pt mine au fost cumva lămuritoare sau, oricum, mai mult decât tăcerea și restul poziționărilor publice.
Eu consider că unitatea este indispensabilă pentru că dezbinarea ne împiedică de la țelul propus al condamnării ecumenismului. Această unitate nu înseamnă uniformizare, dar nici diversitate. Mai degrabă ar trebui stabilite niște principii clare canonice și patristice, care pot fi aplicate pastoral cum crede fiecare de cuviință.
Este adevărat că la Sinaxa de la Bănceni s-au stabilit cele două aspecte: întreruperea pomenirii și comuniunea cu părinții care mărturisesc public. Asta în condițiile în care s-a vorbit despre iconomie și că pomenirea ierarhului echivalează cu preluarea credinței lui personale publice. Dar pr. Teodor a recunoscut că nu a cercetat bine poziția părinților athoniți care s-au împotrivit unirii de la Lyon din 1273 și rămâne să fie dezbăută. Sfinția Sa considera că epistola atoniților se referea la pomenirea Patriarhului, dar ei aveau în vedere pomenirea papei. La fel și despre siferite aspecte de la Sf. Teodor Studitul. Pe scurt, nu s-a stabilit ceva definitiv, ci provizoriu.
În ce privește modurile diferite de a înțelege pastorația, eu cred că există un singur cuvânt al Evangheliei și canoanelor. Pot apărea abteri tolerabile. Până acum, nu am găsit niciodată să fi spus că evitarea slujbelor unde se pomenește vine din considerații pastorale. Iar de aici nu înțeleg evitarea conlucrării decât că nu e necesară sau e chiar păguboasă.
Cu iertare!
Sarut mana Parinte!
„consider că unitatea este indispensabilă pentru că dezbinarea ne împiedică de la țelul propus al condamnării ecumenismului. Această unitate nu înseamnă uniformizare, dar nici diversitate. Mai degrabă ar trebui stabilite niște principii clare canonice și patristice, care pot fi aplicate pastoral cum crede fiecare de cuviință”
Daca am intelege si altii asta, cred ca s-ar rezolva multe.
Siliti de imprejurari.
Într-adevăr, ,,ar trebui stabilite niște principii clare canonice și patristice, care pot fi aplicate pastoral cum crede fiecare de cuviință”. La asta mă gândeam când am folosit cuvântul „diversitate”, înțelegând forme de pastorație potrivite. Este un punct de plecare important pentru unitate.
Părinte, mă bucur de acest comentariu și că ați prins corect sensul celor scrise de mine, care sunt în prelungirea cuvintelor Sfinției Voastre, nu ca vreo combatere.
Nădăjduiesc că se va putea construi o unitate plăcută lui Dumnezeu pe viitor, nu atât a nepomenitorilor, cât pentru Biserică, acesta fiind scopul mai adevărat al reacțiilor noastre. Sper să putem stabili mai întâi între noi în particular această unitate prin rugăciune, cercetarea atentă a scrierilor patristice și în duh de bunăvoință întreolaltă.
E posibil.Stiti ce spuneau profesorii teologi ?Spuneau ca pe vreme de prigoana Biserica e mai fierbinte,mai productiva,mai activa si mai cu dor.Restristea e mare profesor de practica a credintei;inveti sa fii ciucure,inveti sa crezi ca fara celalalt nu e posibila mantuirea.Stiti cata nadejde are crestinul pe vreme de restriste?Il are mereu numai pe:”hai sa il scapam si pe el,doar doar o fi nadejde.Suntem fericiti ca a facut un mic pas si asta e totul.Asa cum e.E om dupa chipul lui Dumnezeu.Suntem fericiti ca s-a salvat si el.Fericirea noastra e ca l-am salvat.Cum-necum?E bine.Slava Tie Doamne.”Asa optimism si viata si veselie va fi in tabara crestina.
Dar trebuie sa fie dureri mari ca sa se spuna asta.
A murit regina Elisabeta a doua .Stire de acum 25 de minute.S-a incheiat o epoca in care domina pacea pe glob.Era un mare factor decizional pentru mentinerea pacii in lume.Putem spune ca de abia de acum incolo putem vorbi de razboi.Razboiul incepe odatata cu moartea Elisabetei a doua.O sa o regretati.Se va dovedi imediat.
Si am constatat cu surprindere ca am dreptate cu imediata incepere a razboiului.Declaratia ingrijoratoare si iresponsabila a lui Charles (vezi minutul 7.55) spune totul.Anexarea SUA intr o saptamana sub tutela Marii Britanii e declaratie periculoasa de razboi si constituie mare precedent pentru viitoarele anexari ale lui Putin pt Ukraina si fostul bloc sovietic,pentru Xi Jin Ping cu Taiwanul,pt Kim Jong Un cu Coreea de Sud,pt Erdogan cu insulele grecesti.Din acest moment acestia zic:”De ce sa fim prosti sa mai fim aburiti de SUA cand vedem cu ochii ca Anglia se uneste cu SUA?Ei de ce sa faca si noi sa avem interzis?Cine sunt ei sa ne interzica?Mai mult.Declaratia omului slab ,Charles nu face decat sa si puna americanii in cap pt ca faptul de a se sti sub patronajul tronului Angliei e oroare ,e ceea ce ei nu si au dorit o niciodata,nici sa auda de asa utopie vreodata.Din toata istoria lor de cand ii stim au avut mereu mare repulsie fata de asta.Nu au vrut sa fie niciodata anexa tronului britanic,colonie britanica.Sunt sigur ca domnia lui Charles din pacate va fi una foarte scurta.Acum realizati ca odata cu regina Elisabeta s-a dus si pacea?Si repet:foarte curand va veti da seama de asta si cine e seful planetei:Charles.Charles e seful ocultei.Am tinut neaparat sa spun aceste lucruri deosebit de grave care se petrec sub ochii nostri.
A se vedea videoclipul cu Charles de la min.7.55.
Videoclipul e pe digi24.E acela in care se adreseaza natiunii imediat dupa investire.
Ati interpretat gresit. Am vazut inregistrarea. La minutul 7.55 serefera la faptul ca se vor intalni in mai putin de o saptamana la funeraliile reginei cei din Commohealth. Cum putea sa faca o astfel de declaratie cum spuneti dvs.?!
Cer iertare ca am facut abatere de la subiect.Cine e inteligent se prinde cine e acest Charles si ca el e cu diminuarea populatiei.Nu a venit plandemia exact de cand a fost numit regent?
Asocierile/ legăturile acestea de genul “a venit plandemia exact de cand a fost numit (Charles) regent” sugerând musai o semnificație, pt că sunt forțate, nu fac bine. Cred că e bine să ne reamintim că Sf. Părinți ne-au spus să ne stăpânim imaginația, că de ea se poate folosi vrăjmașul. Mă iertați!