Credința creștină, fiind sfântă și nepământească, s-a confruntat mereu de-a lungul timpului cu erezii care i-au denaturat caracterul ceresc și au încercat să o reducă la o convingere omenească facilă, netrebnică pentru mântuire. Ereziile, atât învățăturile, cât și grupările bisericești formate pe baza lor, au constituit mereu pericole la adresa dreptei credințe și Biserica le-a depărtat de la sine pentru a se proteja. Din nefericire, curentul ecumenist din zilele noastre distruge acești anticorpi printr-o concepție strâmbă, care constituie ea însăși o erezie, adică o abatere dogmatică.
Ce este ecumenismul
Mișcarea care urmărește, chipurile, să unească pe toți creștinii și chiar toate religiile pentru a ajunge la unitatea între toți și care prezintă această acțiune drept una plăcută lui Dumnezeu constituie rătăcirea cu care ne confruntăm cel mai mult în aceste vremuri. Năzuința după cer este înlocuită cu propunerea unei păci pământești de natură religioasă. Lupta cu lumea și decăderea ei este dată la o parte pentru a instaura o împăcare tocmai cu viața aceasta trecătoare. De parcă unitatea Bisericii nu a fost păstrată de atâtea veacuri prin condamnarea ereziilor, ci trebuie atinsă prin împăcarea cu ele. O astfel de unitate, care ține să adune pe cât mai mulți laolaltă pe plan pământesc, nu să-i curețe ca să se lipească de Dumnezeu, este o mare înșelare.
Mijloacele folosite sunt rugăciunile în comun, dialogurile teologice inter-creștine, căutarea unei unități între oameni în dauna unirii cu Dumnezeu, cu Hristos. Depărtarea de erezii este prezentată ca o faptă negativă, plină de ură și dispreț, pe când împăcarea cu dușmanii și potrivnicii credinței adevărate este înfățișată drept un act de bunăvoință și pace plăcută lui Dumnezeu.
Existența atâtor erezii produce mirare în sufletele multora și efortul de a căuta adevărul în atâtea rătăciri este epuizant și cere multă trudă. Însă Biserica mereu s-a distanțat de orice amăgire pentru a păstra nealterată credința cerească primită o dată pentru totdeauna. Această delimitare a fost un reflex normal din partea celor care caută pe Dumnezeu în mod curat pentru a nu-și pierde râvna sfântă și legătura vie cu El, pentru a nu cădea în concepții și fapte hulitoare și mincinoase.
Ecumenismul tocmai această pază de rătăciri o înlătură și pune în locul ei unirea cu ele. În forma sa extremă, el neagă orice graniță a Bisericii și orice claritate în credință, fiind suficientă o îndreptare vagă spre Dumnezeu, fără dogme clare și nestrămutate. Însă există și forme de ecumenism moderat, care dinamitează concepția despre Biserică, prin care se șterge definirea ei și raportarea corectă și sfântă față de ea. Mai concret, este negată unitatea și unicitatea ei. Articolul din Crez prin care Biserica este caracterizată drept „una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească” cu referire la cea Ortodoxă este strâmbat în noima lui. Se vorbește de o Biserică a lui Hristos care cuprinde și pe eretici sau se regăsește în diferite grade și la ei. Tainele sunt prezentate ca fiind lucrătoare și la ei prin forma exterioară. Drept urmare, apare necesitatea dialogului și unirii cu aceștia pentru a întregi și împlini Biserica apostolică.
Această viziune distruge tot ce au făcut Sfinții Părinți, care au păstrat intacte și integre atât dreapta credință, cât și unitatea Bisericii de-a lungul timpului în fața diverselor erezii cu care ea s-a confruntat. În loc să fie privite acestea drept uscăciunile tăiate și aruncate afară, ele sunt considerate păstrătoare ale Evangheliei. În loc să fie tratate ca niște otrăvuri și vrăjmași ai adevărului, ereziile sunt abordate ca bâjbâiri nevinovate și cu bună intenție.
Răstălmăcirea citatelor biblice: „Ca toți să fie una” și „o turmă și un Păstor”
Pasajul cel mai des invocat și cel mai grav răstălmăcit de ecumeniști din Evanghelie este cel din rugăciunea arhierească a Mântuitorului dinainte de răstignirea Sa: „ca toți să fie una” (In. 17: 21). Această cerere este privită ca referindu-se la toți creștinii, inclusiv eretici, și la o unitate care se realizează între ei.
Dar versetul anterior din contextul scripturistic ne arată că termenul „toți” se referă la apostoli și la „cei ce vor crede în Mine (Hristos) prin cuvântul lor”. În plus, credința avută în vedere nu este una simplă, declarativă, cum o aveau evreii în Legea lui Moise, dar care nu L-au primit, ci L-au răstignit pe Hristos. Ci este vorba despre o credință nelumească, după cum se înțelege din versetele anterioare: „Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării” (v. 12) și: „le-am dat cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume” (v. 14) și: „sfințește-i întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul” (v. 17).
Cât despre unitatea pentru care Se roagă Hristos, aceasta nu este pur și simplu între oamenii credincioși, ci cu Tatăl, cu Dumnezeu. El Însuși precizează: „după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (v. 21), adică după cum Mântuitorul este una cu Tatăl, așa și apostolii devin una cu Tatăl și cu Fiul (și cu Duhul Sfânt). Lucrarea aceasta este una harică, prin schimbarea adusă de intervenția dumnezeiască: „slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem” (v. 22). Nu este vorba de o simplă adeziune la cuvântul Evangheliei, ci de o trăire a ei corectă și în adevăr.
Abia în felul acesta, prin mărturia unirii cu Dumnezeu și prin dragostea și buna înțelegere întreolaltă, care se nasc din harul Lui, se poate ajunge ca „lumea să creadă că Tu (Tatăl) M(pe Hristos)-ai trimis” (v. 21). Necredincioșii nu pot fi convinși să primească pe Hristos doar pentru că nu ar exista dezbinări, ci abia atunci când văd o viețuire în dragoste cerească, evanghelică.
Această interpretare a versetului în cauză se găsește la toți Părinții bisericești mai vechi și mai noi, pe când viziunea ecumenistă nu se găsește decât la teologii moderni, care doresc să impună direcția cea nouă.
La fel și referința la „o turmă și un Păstor” (In. 10: 16) este răstălmăcită pentru a lărgi contextul dincolo de limitele Bisericii spre eretici. Însă Hristos se referă că vor fi o turmă apostolii și credincioșii dintre iudei împreună cu „alte oi, care nu sunt din staulul acesta”, adică nu dintre evrei, ci dintre neamuri. Este vorba despre constituirea Bisericii formată nu doar din iudei, ci și din neamuri. Nicidecum nu se poate raporta acest verset la credincioși și eretici, pentru că Mântuitorul nu vorbea cu apostolii sau cu credincioșii botezați, ci cu fariseii pe care îi mustra. Deci turma este formată din alăturarea neamurilor care au credință curată, în contrast cu necredința fariseilor, saducheilor și conducătorilor iudaici din acea vreme.
Nu există Taine în afara Bisericii
Excomunicarea ereticilor sau despărțirea lor de Biserică a dus la pierderea continuității apostolice și a harului sacramental. Acest lucru îl spune Sf. Vasile cel Mare în primul său canon. Este vorba atât de eretici, cât și de schismatici, după cum considera și Sf. Ciprian al Cartaginei.
Primirea ereticilor prin mirungere fără botez sau a clericilor fără hirotonirea lor din nou nu constituie o dovadă a acceptării acestor Taine în cadrul comunităților rupte de Biserică, ci iconomii și pogorăminte pentru a face mai ușoară revenirea individuală a persoanelor rătăcite la dreapta credință și în staulul mântuitor. Nici un canon și nici o scriere patristică nu conține o astfel de învățătură, care ar veni în directă contradicție cel puțin cu Părinții menționați mai sus.
Extra Ecclesiam nulla salus este principiul de bază al Bisericii, spus de Sf. Ciprian al Cartaginei (Epistola LXIII, XXI, 2, Către Iubaianus), adică: În afara Bisericii nu este mântuire. Aceasta deoarece nu există credință dreaptă. De aceea nici de Taine autentice nu putem vorbi.
Desigur că există situații când unii oameni din afara Bisericii se pot mântui. Chiar Sf. Ciprian, în aceeași scrisoare menționată, afirmă despre catehumeni că se mântuiesc dacă li se întâmplă să mărturisească pe Hristos înainte de a fi botezați. Dumnezeu lucrează asupra sufletului omenesc și direct, fără mijlocirea Tainelor, cum a fost cazul cu sutașul Corneliu (Fapte, 10:45-46), spre exemplu, revărsând harul Său. Însă aceasta nu înseamnă că putem extrapola de la cazuri de persoane particulare la structuri bisericești întregi. Dacă inima unora din afara Bisericii poate să aibă credință curată și să primească har, un cult eretic se caracterizează prin deviere dogmatică și rătăcire.
Abateri ecumeniste concrete
Depărtarea de cugetul și rânduiala ortodoxă se înregistrează prin participarea oficială la Consiliul Mondial al Bisericilor și la dialogurile speciale cu catolicii și anticalcedonienii. Această implicare a fost decisă la cel mai înalt nivel la Sinodul din Creta.
Practic, rugăciunile în comun din cadrul săptămânii ecumenice din ianuarie și orice alte afirmații cu iz ecumenist au fost validate de către Sinodul menționat. Dacă până atunci acestea puteau fi interpretate ca opinii personale și nereprezentative pentru Biserică, de atunci ele sunt oficializate.
Abaterea concretă constă în „teoria ramurilor nedepline”, adică în conceptul că Biserica lui Hristos cuprinde confesiuni depline (Biserica Ortodoxă) și nedepline, ultimii având doar elemente și rămășițe din Biserica primară. Practic, Biserica cea una, sfântă din Crez nu mai este considerată cea Ortodoxă, ci una mai încăpătoare și mai inclusivistă. În practică, această doctrină justifică și conduce la rugăciuni și slujbe în comun cu excepția Liturghiei, adică la comuniune bisericească, dar nu și euharistică, dacă se poate spune așa.
Aceste idei sunt eretice pentru că se abat de la definițiile din Crez. Ele nu sunt nici măcar de natură schismatică, așa cum ar putea fi schimbarea calendarului, pentru că ating nivelul dogmatic, chiar dacă se încearcă negarea acestui fapt.
Promovarea ecumenismului
Există factori care propagă acest flagel în sânul Ortodoxiei. Aceștia se găsesc îndeosebi în cadrul Patriarhiei de Constantinopol, care are activitatea cea mai bogată în această direcție. Cel mai probabil și dovedit în multe situații, aceasta este controlată de către agenți politici din SUA, care impun o agendă concretă, după cum se constată din colaborarea strânsă de mai multe decenii.
De asemenea, Patriarhia Alexandriei, fără mulți credincioși și vulnerabilă, aflată la cheremul politicii grecești și poziționată între musulmani și monofiziți, este o altă sursă de vulnerabilitate. Chiar și Patriarhia Antiohiei s-a aflat pe aceeași linie de apropiere îndeosebi de monofiziți, dar în ultimul timp s-a mai redresat. Bineînțeles că înclinații ecumeniste se găsesc în multe alte Biserici Locale, la ruși, greci, ciprioți, dar sub un oarecare control.
La noi, românii, ierarhii, Facultățile de Teologie și majoritatea preoților educați în seminarii au promovat după căderea comunismului ideile ecumeniste și acum există un flanc puternic în această direcție. Este duhul vremii să crezi într-un Dumnezeu al tuturor, care nu se uită la religia omului.
În urma poziționării unor duhovnici cunoscuți împotriva ecumenismului și în ultimul timp a protestelor de după Sinodul din Creta, s-a cristalizat și un front de apărare a credinței în fața căruia se manifestă prudență. Dar interesele mondialiste sunt mai puternice și înclină balanța în favoarea ecumenismului. Pe de altă parte, bunul simț stricat manifestă o reținere să se dezică de faptele eretice ale ierarhiei din respect neghiob față de conducerea bisericească.
Aici trebuie precizat că ecumenismul se manifestă prin desacralizare, printr-o perspectivă adogmatică, pur lumească, după cum ar fi exemplul Pr. Vasile Ioana în discursul său Fain și simplu de la Oradea de acum câteva zile. Redăm mai jos o secvență virală care surprinde derapajele dogmatice, deși sunt destule și la nivel moral, bisericesc și duhovnicesc:
Preoți, mireni și chiar purtători de cuvânt pe această linie sunt destui și sunt promovați de mass-media. Ei încearcă să dea tonul.
Mascarea ereziei
Din nefericire, discursul deșănțat ecumenist este apărat și chiar dublat de o altă linie constituită din duhovnici și teologi ancorați în viața Bisericii, dar care justifică aceste deraieri.
Dacă în cazul împărtășirii Mitropolitului Nicolae Corneanu din 2008 au existat reacții de opoziție și dezaprobare în urma cărora și Sinodul mare a dat măcar un pas înapoi, astăzi cu greu se găsesc voci care să înfiereze semnăturile de la Sinodul din Creta. Dimpotrivă, sunt arătate atitudinile extreme ale nepomenitorilor și luate ca pretext să fie înghițită erezia (spre exemplu, P. Zaharia Zaharou, care apără ideile rătăcite ale Mitr. Ioannis Zizioulas).
Dar există o serie de teologi, ierarhi și preoți care justifică greșelile dogmatice din Creta într-un mod nejustificat. Spre exemplu, IPS Ierotheos Vlachos din Grecia a fost un opozant al Sinodului, dar numai de fațadă, sfârșind prin a-l arăta ca pe ceva tolerabil, folosind argumente false teologic și istoric. Concret, cele vreo 40 de Sinoade între primul și al doilea Ecumenic nu au conlucrat la găsirea unei formule cât mai clare dogmatice, ci s-au condamnat reciproc, ortodocșii și arienii din acea vreme.
La un nivel mai de mase, Părintele Rafail Noica a pledat și el spre dezincriminarea Sinodului pentru că a folosit un limbaj plastic. Chiar dacă el însuși spune că e nevoie de luare aminte ca nu, făcând pe prostul, să ajungem chiar să fim, pare că tocmai aceasta s-a întâmplat. Pentru că nu este vorba doar de folosirea termenului de Biserică impropriu pentru eretici, ci chiar de a-i considera astfel.
Amintesc în treacăt de atitudinea Sfântului Munte pe acest subiect, care a fost una diplomatică și ilicită. A evitat să înfiereze erezia și chiar să o abordeze punctual, iar hotărârile Sinaxei au fost luate în ciuda opoziției unor Mănăstiri și prezentate ca fiind ale întregului Athon. Pe un subiect dogmatic ar fi fost corect să existe o hotărâre unanimă, nu majoritară și duplicitară.
Dar nu numai personalitățile cu renume din Ortodoxie au luat parte la această trădare, ci majoritatea zdrobitoare a preoților și mănăstirilor. Argumentul invocat este că nu ne privește, ci răspunderea este a episcopilor. Ca și cum noi am fi străini de ierarhia superioară.
Însă cel mai greu aspect al acestei situații consider că este acela că această poziție a oamenilor duhovnicești este o obișnuință cu trădarea și cu abaterea de la credință. E ca și cum ar spune că nu-L cunosc pe Omul Acesta (Hristos) și credința Bisericii.
Vocile ecumeniste nesancționate introduc o obișnuință, o nouă linie și normă. Acestea capătă aderență și îndrăzneală prin nepăsarea vinovată a celor drept-credincioși. Treptat, se poate ajunge, dacă nu s-a ajuns deja, la formarea unei noi tradiții.
Mărturisirea ortodoxă
În fața acestei decăderi treptate și grave este nevoie de o mărturisire vie, nu de o atitudine de muzeu. Credința este și trebuie să fie viață și comoară, nu un exponat din vremuri apuse. Ea trebuie apărată dacă este în noi, și nu în vreo vitrină. Formulele dogmatice nu sunt niște expresii consfințite pentru totdeauna și de neatins, ci cuvinte vii care trebuie apărate și împlinite pentru a avea viață din ele.
Credința în Biserică rămâne autentică atunci când o păstrăm curată, când reacționăm față de cei care vor să o strâmbe, când nu o dăm după moda fandosită a societății.
În vechime, Sfinții Părinți au dezvoltat subiectele dogmatice aflate sub atacul ereticilor. Dogma Sfintei Treimi a fost nuanțată prin conceptele de ipostas, fire, natură și persoane. Firile lui Hristos au fost definite ca neîmpărțite, nedespărțite, neamestecate și neschimbate, iar voința și lucrările ca fiind ale firii, nu ale persoanei. Despre icoane a fost elaborată o doctrină care să combată rătăcirile iconoclaste. Și multe alte aspecte teologice au fost clarificate pentru a nu exista loc de rătăcire.
În același mod, și astăzi este necesară o teologie edificatoare asupra relației Bisericii cu ereticii din cauza înțelegerii greșite care domină nu doar pe credincioșii simpli, ci care a pătruns chiar și printre cei mai duhovnicești.
Desigur că ecumenismul are un pronunțat caracter pământesc și profan, dar el atacă esența credinței și este de factură eretică. Induce idei strâmbe despre Sfintele Taine, despre Botez, despre spovedanie, despre sfințenie. Pierderea acestor repere ne lasă pradă unui „ecumenism lucid”, care nu este decât masca și pretextul pentru a ne ține de cele lumești și a ne rușina de Hristos, de adevăr și de rânduielile cerești ale Bisericii.
Eschivarea de la discutarea aspectelor problematice dovedește doar alipirea de minciună și nevoia de a masca acest lucru. Nu folosirea termenului de „Biserică” pentru eretici este greșeala incriminată, ci teoria ramurilor, a unității pierdute și a Bisericilor nedepline, participarea la mișcarea ecumenică, la Consiliul Mondial al Bisericilor, care are un regulament eretic, rugăciunile în comun și sincretismul religios. Și, bineînțeles, esențialul este ca toți creștinii ortodocși să creadă în Biserica Ortodoxă una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească.
Va transmit care au fost cuvintele pr. Theologos de la schitul Lacu (O chilie athonita-bucurii din Sfantul Munte): ca ei au adus înainte de sinod ierarhilor ce nu e bine cu textele, dar dacă Biserica așa a hotarat , ei se supun. Ca pe ei nu “i-a validat Dumnezeu in functie de conducere”( chiar asta e expresia folosită) si ca ei fac ascultare, ca asta înseamnă smerenia.
Eu cred că în astfel de situații este cazul să spunem cu apostolii: Se cuvine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Tristețea si chiar durerea mea este,( pentru ca familia mea este una dintre aceștia) care nici nu sunt dispusi sa asculte alta parere,ca si cum ar avea o interdictie legală sa nu comunice cu nepomenitorii,care sunt considerati de catre ecumenisti ,eretici!
Nu se poate avea un dialog calduros,civilizat,prietenesc cu nici un crestin!
Chiar de se mai intampla sa fiu ascultata(suportată) sunt evitată,ignorata, periculoasa ,ulterior!
Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne mai rabde până cand nu va fi prea tarziu!
Grozavenie!
Grozavenie! Am mai zis, probabil nu am apasat Post comment…
Scuze, am vazut ulterior ca era postat!
Senzația mea e ca noi am uitat ca autoritatea in Biserica o au Sfinții Părinți, pe ei i-a validat Dumnezeu ca autoritate. Si asta e gândul care mi-a venit când am început sa citesc acatistul Sf. Maxim Mărturisitorul in fata icoanei lui.
Sf. Vasile cel Mare
Ia aminte la tine însuți!
Sf. Vasile cel Mare
Dumnezeu nu este creatorul răului
Sf. Ioan Casian
Doamne ajuta!
Cum evaluati asta?
Urmează să scriu un articol. Sper că apuc până mâine dimineață. Atât doar: acesta este factorul declanșator pt articolul de față.
Poateti reusiti, cred ca ar fi de folos.
https://www.activenews.ro/opinii/Talibanii-preotului-vedeta-Vasile-Aioanei-182689
Alt material…
Ascultarea se face pana la pacat. Zicea pr. Iustin ca smerenia nu consta in naivitate si prostie. E adevarata vorba pr. Theodor Zisis, ca era vai si amar daca Sf. Parinti ar fi făcut ascultare de eretici, s-ar fi desfiintat ortodoxia. In „Strajerii ortodoxiei” scrisa de Arhim. Vasilios Papadakis vedem clar ca multi monahi au luat atitudine in vremea lor, nu trebuie sa fii ierarh. Erezia nu e ceva „usor si nevinovat” si ca am putea-o accepta din iconomie. Asemenea „ascultare” se va face si daca un fals sinod (precum in Creta) ar recomanda pecetea lui antihrist?
Vasile Bănescu: „Cei mai redutabili adversari ai Bisericii sunt cei care o compromit și subminează din interior”
https://putereaacincea.ro/vasile-banescu-cei-mai-redutabili-adversari-ai-bisericii-sunt-cei-care-o-compromit-si-submineaza-din-interior/
https://putereaacincea.ro/ce-nu-este-conservatorismul/
https://putereaacincea.ro/gabriel-liiceanu-fata-de-dumnezeu-ca-idee-isus-are-si-meritul-ca-o-intrupeaza/
https://putereaacincea.ro/teodor-baconschi-orice-crestinism-nationalist-duce-la-xenofobie-rasism-revizionism-si-cum-vedem-de-curand-la-razboi/
https://predaniapatristica.ro/sfantul-mitropolit-filaret-voznesenski-indurerata-epistola-catre-episcopii-din-intreaga-lume-1969/
http://ecum.ro/
https://reintregirea.ro/articole/824-manual-ortodox-de-ecumenism-surse-pentru-educatia-teologica-o-colectie-de-texte-pentru-orientarea-ortodoxa-fata-de-miscarea-ecumenica.html
cred ca trebuie sa fac o mica rectificare, cuvintele exacte ale pr. Theologos au fost: „pe ei Dumnezeu nu i-a validat in fuctie de decizie” .
Deși căderile ecumeniste continuă, se înmulțesc, avem preoți și ierarhi care-i dau înainte, în contracurent cu evidența, cu ecumenismul cel bun, lucid…
Este cunoscut cazul Pr. Laurențiu Iacob, suspendat de la slujire pentru că a refuzat să participe la rugăciunile ecumeniste alături de catolici și protestanți. Dacă ar fi existat cu adevărat un “ecumenism lucid, bun”, apoi firesc era ca părintelui să-i fie respectată sensibilitatea. Și-au dat însă arama pe față cu ecumenismul (dur) ce-l practică.
,, Nu folosirea termenului de ,,Biserică” pt. eretici este greşeala incriminată , ci teoria ramurilor,a unității pierdute şi a Bisericilor nedepline, participarea la CMB…”.
Tocmai acesta este fundamentul pe care toate cele enumerate de dvs.(adică teoria ramurilor, a unității pierdute,a , a Bisericilor nedepline…) prind viață sau au logică/consistență.Şi anume folosirea termenului de ,,Biserică” pt. eretici,adică chiar ai considera astfel sau chiar recunoaşterea/acceptarea lor ca atare, lucru care s-a realizat în mod oficial, cu antet sinodal, la Creta.
Pe acest temei le pot fi reconoscute ,, Tainele” sau statutul de creştini, adică membrii ai Bisericii.
Căci ereticii, condamnați, fiind tăiați de la trupul Bisericii, nu pot fi considerați creştini.Căci creştinii sunt membrii Bisericii, ceilalți fiind eretici.Iar ereticii nu pot fi membrii ai Bisericii, nu pot avea Taine ş.a.m.d.
Dar prin acceptarea lor ca Biserică şi ca urmare, prin recunoaşterea statutului lor de ,,creştini” (sau frați creştini”,nu?!…căci prin folosirea unei terminologii corespunzătoare, respectiv cea de eretici, ar fi sunat ca nuca în perete formula ,,frați eretici”, deşi în cazul ecumeniştilor nu era o exagerare), toate cele enumerate de dvs. mai sus se pot argumenta fără probleme,căci terenul este pregătit deja, mai este doar problema cu talibanii sau radicalii sau zeloții sau extremiştii sau cu rezistența faptică a unora, căci teoria/ideologia este pusă la punct sau realizată…
Există posibilitatea folosirii unui termen în sens impropriu. Dau exemplul p. Rafail de la Facere, când Dumnezeu a spus că omul a devenit ca unul dintre Ei (Tatăl, Fiul și Duhul); este evident că s-a întămplat contrariul. Un alt exemplu este folosirea termenului „Biserică” în Enciclica de la 1848 cu referire la Roma vacantă; nu există în mod real așa ceva.
Deci pot fi folosiți termeni care să nu denote chiar lucrurile desemnate. Nu aceasta e problema, ci faptul că la Creta ei chiar i-au considerat la propriu Biserici pe eretici, nu doar ca denumire goală.
Nu înțeleg argumentarea și logica ei. E strâmbă pt că nu ține cont de ce tocmai am scris.
,,Această (…)decizie sinodală de la Kolimbari(Creta), de recunoaştere ca biserici a ereticilor condamnați de către Sinoadele Ecumenice, constituie o nebunie spirituală şi o loviturã de stat spirituală.
Aceasta, în practică (concret n.m.),este sincretism şi ecumenism”.
Nu eu spun cele de mai sus, ci cunoscutul Prof. de Dogmatică Dimitrios Tselenghidis.
Tot acesta spune: ,, NU ESTE POSIBIL CA ÎNTR-UN TEXT SINODAL CU CARACTER DOGMATIC SĂ NU EXISTE PRECIZIE TEOLOGICĂ ŞI ERETICII SĂ FIE RECUNOSCUȚI CA BISERICI”.
…iar dvs. spuneți că ,, există posibilitatea folosirii unui termen în sens impropriu” (…) şi ,,deci pot fi folosiți termeni care să nu denote chiar lucrurile desemnate”…, şi susțineți că acest lucru este acceptabil ,, într-un text sinodal cu caracter dogmatic(căci despre aceasta vorbim aici n.m.)”,conform Dl.Prof. Dimitrios Tselenghidis.
Eu personal înclin să dau dreptate Dl-ului Prof. de Dogmatică, în cazul acesta…
,,Acceptarea termenului de biserică pt. eretici şi în mod special pt. protestanți, întâlnim până la saturație şi în paragrafele 19 ş 21 în acelaşi text.”
PS:,, Întrbuințarea în rău ( ,, folosirea unui termen în sens impropriu” pt. a justifica/legitima o erezie n.m.) a celor dumnezeieşti- iată unde stă diavolul, şi toată diavoliada lumilor toate, la un loc cu lumea oamenilor.
Biserica nu poate face nici un compromis (cum pe de altă parte afirma Păr. Rafail Noica, cum că : ,, dacă aceia au conştiința că ei sunt biserică, noi cum să nu-i numim aşa…”-am citat din memorie, aproximativ, o zicere ,,celebră” post Creta n.m.).
Când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a Poruncilor Dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească.
Îndreptățirea în acest caz cu aşa-zisa iconomie înseamnă a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa.
Reprezentanții Bisericii-dacă nu se împotrivesc, oare mai sunt ei reprezentanți apostoliceşti ai Bisericii?-Sf. Iustin Popovici.
Eu nu m-am referit că e normal chiar într-un act sinodal. Am vrut să zic că folosirea greșită a unui termen nu echivalează automat cu erezie. Nu e corect așa ceva într-o hotărâre sinodală, dar nici de gravitatea ereziei nu este.
Dau un exemplu pe care l-am întâlnit zilele trecute. Decizia Sinodului endemic (echivalent cu Ecumenic cumva, adică toate Patriarhiile din Imperiul Otoman, deci afară de ruși) din1583 începe cu următoarele cuvinte: „Deoarece Biserica vechii Rome, care se bucură de inovații, a fost în acord cu astronomii ei și a strămutat cele pe care le săvârșim bine pentru creștini cu privire la Sfintele Paști, care au fost stabilite de cei 318 Părinți purtători de Dumnezeu de la Sfântul și Ecumenicul Sinod, care au fost validate de celelalte Sinoade…”. Am tradus eu din cartea Tomos Agapis a lui Dositei al Ierusalimului. Deci e limpede că au folosit impropriu termenul de Biserică pentru catolici, dar fără să-i considere la propriu astfel.
Însă la Creta au fost priviți drept Biserici reale din trupul Bisericii una. Abia asta este greșeală dogmatică efectivă. Mi se pare extrem de important să fim pe un teren stabil și să aducem acuzații clare, verificabile și pe înțeles, nu lucruri discutabile, cum ar fi utilizarea unei terminologii improprii. Altfel suntem nebăgați în seamă. Și pe bună dreptate.
Părinte Lavrentie, nici eu nu am făcut referire la folosirea termenului de ,,biserică” în ,,Enciclica de la 1848″ sau în alte texte, unde-l mai găsim, de ex. la Sfântul Nectarie s.a.m.d.
Tot ce am scris este cu referire strict la documentele cretane şi la contextul în care Biserica este angajată în dialogul ecumenist(şi membră în C.M. al ,,bisericilor”, dar care în fapt sunt erezii nu Biserici). În acest context trebuie înțeles ceea am scris, nu cu referire la altceva…
,,Nu e corect aşa ceva într-o hotărâre sinodală, dar nici de gravitatea ereziei nu este”,spuneți dvs. .
Dl. Prof. de Dogmatică, Dimitrios Tselenghidis spune altceva şi anume că recunoaşterea ca biserici a ereticilor printr-o decizie sinodală (ceea ce s-a întâmplat la Creta) constituie sau este în fapt sincretism şi ecumenism, adică erezie.
Eu sunt de acord cu ceea ce afirmă dânsul…
PS:bineînțeles că recunoaşterea ereziilor ca biserici este echivalent cu numirea lor ca atare într-un act sinodal sau printr-o decizie sinodală…în contextul sinodului cretan…
Faptul că alte Sinoade sau Părinți au folosit în mod corect, deși impropriu termenul pt eretici arată că se poate. Deci nu putem acuza Creta de erezie doar pt atât. Și asta e o mare capcană pt care s-a pierdut mult teren și mulți consideră că nu există abateri dogmatice. Nu este convingător argumentul.
Problema mare și reală este că e folosit termenul la Creta în sens propriu, neortodox. Din păcate, chiar și teologii și Părinții care au criticat Creta nu au punctat acest aspect în afară de IPS Ierotheos. Aceasta îmi pare o lipsă mare.
Ca o mărturie personală, prof. Tselenghidis abia cercetează unele documente din mișcarea ecumenică invocate la Colimbari pt a-și face o imagine precisă teologic.
Mă iertați Părinte, dar eu nu îndrăznesc să afirm faptul că ,,alte Sinoade şi Părinți au folosit corect termenul” de biserică pt. erezii, ci doar că l-au folosit impropriu.
Erezia nu e Biserică.Deci nu e corect a o numi Biserică.
Cei care au numit-o aşa în trecut , ,, Sinoade sau Părinți”, au făcut-o la modul impropriu, însă având o conştiință ortodoxă.
În aceasta constă , putem spune, corectitudinea lor…
Pt. că în conştiința lor- ereziile recunoscute drept ,,biserici” la Creta- nu erau altceva decât ,, antihrişti”, ,, potrivnici ai Domnului şi antihrişti”, ,, sinagogi ale viclenilor”, ,, duşmani ai Bisericii”s.a.m.d., ceea ce în conştiința celor care au folosit acest termen la Creta nu există.
Din contră, aceştia, la Creta, consideră că ereticii au Taine , au preoție,au botez şi toate celelalte exprimate de ecumenişti de-a lungul timpului…Pt. ei, ereticii sunt frați întru Hristos…
Un singur ex. de la Sfinții Părinți pt.a vedea diferența de înțelegere existentă între dânşii şi ecumeniştii de azi, referitor la eretici:
Sf. Ioan Gură de Aur:
,,Trebuie să-i vădesc din Sf. Scripturi pe aceştia ca pe nişte vrăjmaşi ai lui Hristos, pt. aceea şi de către proroci cu cale s-au numit lupi şi de singur Domnul Iisus Hristos şi de Sf. Apostoli şi nu numai lupi s-au numit, ci şi stricători şi păgâni şi potrivnici şi vrăjmaşi şi vicleni şi hulitori şi fățarnici şi furi şi tâlhari şi urâți şi proroci mincinoşi şi dascăli mincinoşi…, şi înşelători şi vicleni şi antihrişti…”.
Aşadar, acest fel de înțelegere aveau asupra ereticilor, cei care foloseau în mod impropriu termenul de ,,biserică” raportat la eretici…
Pretenția că există unele texte sinodale sau ziceri ale Părinților care au utilizat în trecut denumirea de ,,biserică” cu referire la erezii nu are nici o relevanță, de vreme ce această denumire era utilizată într-un context de lepădare, de respingere, de neacceptare sau de condamnare a acestor erezii.
În schimb, în documentul semnat în Creta, contextul în care este utilizat termenul sau denumirea de biserică pt. erezii, este unul de acceptare, abordare favorabilă, cultivare, promovare, restaurare şi refacere a unității.
Despre asta vorbim, nu?
Eu nu am acuzat Creta de erezie doar pt. atât sau doar pt. motivul acesta… Nu am afirmat aşa ceva!
Toate celelalte motive menționate de dvs., respectiv teoria ramurilor, a unității pierdute, a Bisericilor nedepline, sunt perfect valabile, nu le contestă nimeni.
Doar că acestea nu au valoare decât în măsura în care ereziile sunt recunoscute ca biserici şi implicit ereticii ca,(frați) creştini.
Acesta este fondul pe care ele prind sens, logică…
Ce relevanță ar avea teoria Bisericilor nedepline, de ex., dacă ereziile nu ar fi recunoscute ca biserici de către ortodocşi?
Toate aceste teorii ar fi lipsite de conținut, de logică sau de sens, pt. ecumeniştii din Biserică,nu?
La asta mă refer…
De aceea spun că, pt. ecumenişti este esențial ca ereziile să fie recunoscute ca biserici, altfel toată ,,teologia” lor ar fi zero…
Sinodul Bisericii Bulgare a exprimat acelaşi lucru, ca şi Prof. Dimitrios Tselenghidis:
,, În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai erezii şi schisme; iar numirea lor ca ,, Biserici”, este din punct de vedere teologic, dogmatic şi canonic complet greşită”.
Deci, folosirea ,,termenului” din punct de vedere teologic, dogmatic şi canonic este complet greşită. Vorbim aici referitor la Creta…
Mie-mi pare că am de-a face cu un duh de ceartă. Nu reușesc să înțeleg ce anume se urmărește prin aceste comentarii. Nu mi se par suficient de coerente.
Expresia „recunoaşterea ereziilor ca biserici este echivalent cu numirea lor ca atare într-un act sinodal sau printr-o decizie sinodală…în contextul sinodului cretan…” mie-mi spune că simpla numire a ereticilor drept Biserici este considerată erezie, deși ultimele cuvinte introduc o oarecare confuzie.
Problema este că există expresii care pot face din eretici membri ai Bisericii fără a-i numi astfel. Dau ca exemplu primul articol din textul cretan despre ecumenism.
Acea expresie a fost explicitată mai bine în comentariul următor pe care l-am scris.
Adică faptul că, ereziile au fost numite biserici la Creta, este făcută cu scopul sau în înțelesul că ele au bisericitate, dacă mă pot exprima aşa,sau cu intenția de a li se recunoaşte bisericitatea, ceea ce nu s-a avut în vedere în Enciclica de la 1848 sau de către Sf.Ier. Nectarie sau alți Părinți.
Aceasta se vede clar din conținutul documentelor cretane.La aceasta se referă acea expresie…
Dar aceste lucruri,repet, le-am scris în comentariul următor,pt. a fi mai clar ceea ce am vrut să scriu pe această temă…
Eu am perceput comentariile ca o critică la ce am scris. Acum nu mai înțeleg deloc sensul lor.
Repet, pot exista și chiar apar expresii ecumeniste în textul din Creta în care ereticii nunsunt numiți Biserici, dar sunt înglobați și ei în Biserica cea una. Deci nu folosirea termenului pt ei (eretici) mi se pare problematică, ci ideea și duhul de ansamblu, dacă se încadrează într-o viziune ortodoxă sau ecumenistă.
Păi ați înțeles bine,Părinte.
Ele sunt o critică, în anumite privințe…
Iar un ex. concret este cel referitor la folosirea termenului de biserică pt. erezii la Creta, care este f. problematic şi care în esență este erezie sau sincretism sau ecumenism,cum clar afirmă şi Prof. de Dogmatică Dimitrios Tselenghidis.
,,Pot exista şi chiar apar expresii ecumeniste în textul din Creta în care ereticii nu sunt numiți Biserici, dar sunt înglobați şi ei în Biserica cea una”,spuneți.
Păi tocmai asta este, că sunt înglobați şi ei în Biserica cea Una, tocmai pe criteriul că sunt considerați (frați) creştini şi sunt acceptați ca biserici, adică dispun de ,,Botez”, de ,,Taine” şi drept urmare sunt ,,creştini” nu eretici.
Dacă dvs. puteți trece peste faptul că ereticii ,, sunt recunoscuți ca biserici într-un text sinodal cu caracter dogmatic”(Prof. Dimitrios T.)sau că pt. dvs.,, nu e problematic” acest lucru,dvs. ştiți…
Eu nu vă împărtăşesc punctul de vedere.
Iar acest fapt nu cred că trebuie încadrat la categoria ,,extremism”…
Şi acuma…, un exemplu de mărturisire limpede:
,,Niciunul dintre Sf. Apostoli şi Sf. Părinți nu ar fi putut să creadă că avem să ajungem astăzi ca Biserică să năruim din interior hotarele Bisericii, ,,hotarele pe care le-au aşezat Părinții noştri” prin intermediul multor episcopi, clerici şi teologi şi să introducem în Biserică toate rătăcirile şi ereziile, considerând şi numind ereziile biserici, aşa cum a făcut pseudosinodul din Creta”-Păr.Theodoros Zisis.
Deci vedeți dvs. temeiul sau baza în care rătăcirile şi ereziile pot fi întroduse în Biserică? Considerând şi numind ereziile drept biserici.
De aceea sunt împotriva relativizării importanței acestui subiect…
Mi se întărește convingerea că e un duh de ceartă.
Anterior parcă ați scris că nu acuzați Creta doar pt folosirea termenului de Biserică, iar acum ziceți că asta este erezie în esență. Tocmai că nu, ci în corelație cu faptul că ereticii chiar sunt considerați Biserici.
Dați citate pe care nu le citiți bine. Acolo scrie nu doar de terminologie improprie, ci și de idei concrete greșite.
Nu eu spun,Părinte, ci Dl. Prof de Dogmatică Dimitrios T. Adică l-am citat pe dânsul, căci îi împărtăşesc felul de gândire în această problemă,adică şi eu cred/înțeleg la fel.
Eu nu am negat corelația de care vorbiți dvs.Părinte, căci la Creta tocmai asta au făcut; sau…ecumeniştii tocmai asta fac: chiar îi consideră pe eretici biserică…Iar sinodul cretan e unul ecumenist…aşadar asta este/era evident în cazul ecumeniştilor…nu era o noutate.Noutatea este doar că la Creta au pus crezul lor în cârca noastră, prin faptul că au cuprins aceste învățături în documente oficiale ale Bisericii, aprobate sinodal…
Şi…,am mai afirmat că numirea ereziilor drept Biserici , în sensul făcut la Creta ,este din punct de vedere ortodox inacceptabilă şi complet greşită din punct de vedere teologic, dogmatic şi canonic(după cum afirmă şi bulgarii) şi că teoria ramurilor, a unității pierdute, a Bisericilor nedepline ş.a.m.d. au logică doar prin recunoaşterea /numirea ereziilor ca biserici.
Deci era musai pt. ei să accepte ereziile ca biserici…
Orice preot care a studiat teologia în facultățile pro-ecumeniste sunt virusati chiar nerecunoscând ca au gândire pro-ecumenista.
De fapt au fost reeducati pro-ecumenism și aceasta nu se va mai șterge de pe creierul lor.
Lipsa studierii în facultăți a dreptului canonic ia adus la aceasta stare și meteahna.
Ei sunt calul troian din biserica ortodoxa care trebuie să reeduce babele simple cu credința dreapta.
Pr Lavrentie este virusat și de gândurile pe care la primește de la demoni crezând ca e de la Duhul Sfânt.
Ref la ultimul pargraf: cum/ de unde cunoașteți că Pr Lavrentie primește gândurile de la demoni?
Pe ce vă bazați, pe propria busolă infailibilă?
Din articole și comentarii.
Mai citește și tu pe sf Ignatie Briancianinov.
Ești purtătorul de cuvânt al său. Nu poate singur sa se argumenteze.
Ai citit și tu “Despre înșelare” a Sf Ignatie Brianceaninov și gata, te-ai și prins unde-i înșelarea…
“Cu cât e mai mică mintea, cu atât mai mare e îngâmfarea.” Aesop
Este adevărat că învățământul teologic îi deraiază pe studenți, dar se face Drept canonic în Facultățile de Teologie. Amestecați ciudat lucrurile spunând niște lucruri de la alții, dar fără fondul corect.
Atitudinea aceasta de a mă ataca din senin nu am cum să o calific și nici nu am de ce să răspund. Poate doar cu o banare în caz că va continua în același stil pur neduhovnicesc.
Doamne ajută. Corect și frumos articol. Însă în titlul lui apare cuvântul ,,remedii ,, care nu văd sa aibă corespondent în text. Care e remediul pe care îl afirmați?
Iaca remedii în text:
”Mărturisirea ortodoxă
În fața acestei decăderi treptate și grave este nevoie de o mărturisire vie, nu de o atitudine de muzeu. (…)
Credința în Biserică rămâne autentică atunci când o păstrăm curată, când reacționăm față de cei care vor să o strâmbe, când nu o dăm după moda fandosită a societății. (…)
În același mod, și astăzi este necesară o teologie edificatoare asupra relației Bisericii cu ereticii din cauza înțelegerii greșite care domină nu doar pe credincioșii simpli, ci care a pătruns chiar și printre cei mai duhovnicești. (…)“
Concret, cele de mai sus se pot traduce și în: participarea la protestele din săptămâna de rugăciune “pt unitatea creștinilor”; scrisori, memorii adresate ierarhiei; dialoguri cu preoții și ierarhii pe subiectul ereziei ecumenismului ș.a.
V-ați îngrădit de erezia ierarhului ecumenist?
Aveți o mărturisire de credinta sa o citesc și eu?
Ce s-a întâmplat după mărturisirea publică? V-au caterisit sau v-au lăsat sa slujiti în continuare? Eventual, cu ce preoți aveti comuniune? Multumesc. Pun aceste întrebări în temeiul canonului 33 Apostolic care solicită cercetare credinței preotilor .
Nu m-am îngrădit de erezia ierarhului ecumenist, ci de comuniunea cu el. Asta pt că oricum nu aveam comuniune cu abaterea lui dogmatică. Am întrerupt pomenirea pt a sancționa și a atrage atenția asupra devierile lui de credință.
Am fost dat afară din mănăstire după întreruperea pomenirii fără a fi caterisit, cum s-a întâmplat cu mai mulți părinți din Episcopia Iașilor.
Am comuniune cu oricine, cleric sau mirean, care nu este ecumenist din Biserica Ortodoxă.
Temeiul canonic invocat este ciudat, pentru că nu am venit să slujesc la voi. Recursul la acest canon îmi arată aroganță ignorantă. Nu mă simt obligat să dau informațiile de mai sus, dar nici nu sunt ceva de ascuns.
Credința mea este cea a Bisericii Ortodoxe din care face parte BOR, cu adaosul că nu sunt de acord cu ecumenismul și Sinodul din Creta. În privința acestui ultim punct, cred că am făcut o expunere pe subiect succintă în articolul despre Greșelile Sinodului din Creta.
Multumesc, foarte bine că ați întrerupt comunuinea cu ecumenistul Teofan,; atunci din ce motiv nu o prezentați ca si remediu ?
Este și aceasta un remediu, dar nu singurul. În acest articol am urmărit să transmit un mesaj pentru toți, îndeosebi pentru cei indiferenți față de fenomenul ecumenist.
Din păcate, întreruperea pomenirii a devenit un subiect de ocolit din cauza unora mai extremiști și puțini sunt cei care-l pot digera. După conștientizarea ereziei, poate veni firesc și luarea în considerare a opririi pomenirii ca atitudine firească și folositoare.
O nedumerire…
,,…întreruperea pomenirii a devenit un subiect de ocolit din cauza unora mai extremişti şi puțini sunt cei care-l pot digera”.
Întreruperea pomenirii a devenit un subiect de ocolit din cauza ecumeniştilor şi a susținătorilor lor, care au distorsionat înțelegerea subiectului, pe deoparte.Iar pe de altă parte din cauza dezinteresului față de această problemă, a majorității (,,care este indiferentă față de” erezie)…
Dacă există unii mai extremişti, cei care nu sunt de acord cu ei trebuie să întrerupă pomenirea fără să pice în extremele altora…
Adică ca şi în cazul postului: dacă unii postesc într-un mod mai ascetic, nu toți sunt obligați să postească ca aceia, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțe la post…
,,După conştientizarea ereziei,poate veni firesc şi întreruperea pomenirii, ca atitudine firească şi folositoare”.
Este arhi-îndestulător faptul că la Creta s-a legiferat ecumenismul…
Iar ecumenismul este erezia care le cuprinde în sine pe toate celelalte la un loc, pe lângă faptul că este în mod specific o erezie eclesiologică…
Nu este necesar să mai explice nimeni ce înseamnă sau ce este ecumenismul.Este imperios necesar doar a primi învățătura Sfinților şi Cuvioşilor Părinți , contemporani despre această pan-erezie , care la unison au condamnat-o şi au vădit-o fără drept de tăgadă ca erezie.
Drept urmare nu este nevoie decât să primească ceea ce Sfinții au mărturisit, adică să le urmeze lor sau să fie următori lor, respingând erezia, lepădându-o sau anatemizând-o, fără să-şi mai bată capul ce este cu ea, dacă le este greu să înțeleagă nişte lucruri.Au exemplul Sfinților.Să asculte de ei, să primească cuvântul lor:ecumenismul este erezie/pan-erezie.Punct.
Nu făcându-se că nu pricep sau că nu înțeleg sau că-i depăşeşte problema…
Nu despre asta e vorba, ci despre lipsa de implicare, despre lipsa de atitudine care derivă mai ales din faptul că cei care cunosc problema şi ar fi trebuit primii să ia atitudine/să dea exemplu sau tonul, adică clericii, aceştia nu o fac, pt. a nu-şi pierde privilegiile sau poziția ocupată.Şi în acest fel, fiecare aruncă asupra altora responsabilitatea, îndreptățindu-şi în nenumărate feluri posibile atitudinea de non-combat.
E cel mai uşor nu? De ce să-mi fac moară-n cap? Cine sunt eu? Sau ce-s eu? Şi aşa erezia se înstăpâneşte nestingherită, căci:
,,Dogmele eretice nu sunt simple enunțuri, ci puteri,care, odată acceptate, se dezvoltă şi transformă încet-încet omul, fără ca acesta să-şi dea seama.
De aceea interziceau Sfinții orice părtăşie, fie şi banală, cu ereticii (cu erezia, care este o putere sau o lucrare demonică n.m.) mai ales pt. cei neîntăriți în credință”, -Dreapta credință în Scrierile Sfinților Părinți, pag. 167, la notă.
Eu aşa înțeleg lucrurile…
PS: majoritatea cu care am discutat pe această temă, nu pare să nu conştientizeze problema ereziei, ci refuză să accepte conştientizarea ei, pt. a-şi justifica lipsa de atitudine sau cu alte cuvinte pt. a nu-şi asuma nişte responsabilități…
După cum se poate vedea ușor, consider că lucrurile stau altfel și sunt, în mare parte, în dezavantajul nostru. Deși vinovăția celor căldicei este evidentă, totuși atitudinea apărătorilor Ortodoxiei suferă pe alocuri.
1. Ecumenismul nu a fost combătut satisfăcător în forma semnată la Creta și asta face ca întreruperea pomenirii să arate drept o insultă și un atac hazardat la adresa ierarhilor. Se insistă prea puțin pe abaterile dogmatice și prea tare pe folosirea termenului de Biserică pt eretici. Practic, nu există un răspuns mulțumitor și clar articulat la afirmațiile Patriarhiei.
2. Cei neinstruiți sau depășiți teologic au o atitudine agresivă, autosuficientă și arogantă în loc de una smerită și limitată la propriile capacități. Fermitatea în credința simplă ar fi făcut mai mult bine, zic eu.
3. Modul separatist în care se practică de obicei oprirea pomenirii creează, pe bună dreptate, senzația de schismă.
Mă bazez în afirmațiile de mai sus pe practica Părinților Bisericii, care au insistat îndeosebi pe respingerea ereziilor prin elaborarea unei teologii curate și abia apoi, chiar după ce au așteptat ca ereticii să se întoarcă, au trecut la condamnarea sinodală. Sf. Vasile cel Mare arată că e bine să atragem de partea noastră pe cât mai mulți, nu să impunem cerințe foarte înalte dogmatice. Tot el a folosit o terminologie adaptată, evitând expresiile discutabile. De aceea, în mare parte, nici nu avem în Crez formula “deoființă” pt Duhul Sfânt. Sf. Chiril al Alexandriei a combătut mai întâi teologic pe Nestorie, abia apoi l-a depus sinodal. Sf. Maxim a elaborat o teologie foarte precisă despre cele două lucrări și voințe în Hristos. La fel și Sf. Grigorie Palama a respins cu argumente solide erezia energiilor create. Chiar și după primul Sinod isihast (1341) a făcut asta până la ultimul (1351) împotriva lui Achindin și Gregora. Acestea sunt câteva exemple care îmi par că sunt opuse cu atitudinea noastră de azi de a pretinde fără dovezi concludente ca ceilalți să ne asculte.
Deci observația mea este că suntem în urmă și teologic prin lipsa unei teologii bine conturate (remarc că Pr. Matei Vulcănescu face o excepție notabilă aici în felul său), și ca atitudine mărturisitoare prin lipsa de unitate, de smerenie și de echilibru duhovnicesc. Dar toate acestea trebuie depășite, remediate, nu să ne lăsăm doborâți de ele. Că doar aceasta este truda oricărui creștin.
Cu iertare, dar abia apoi putem avea pretenția să fim ascultați, după ce transmitem un mesaj clar prin comportamentul și ideile noastre.
Părinte Lavrentie,aveți un mod elocvent de a vă exprima, ceea ce este de apreciat.
Cele exprimate de dvs. mai sus sună minunat, la o citire sumară…
Anumite aspecte, mă refer la cele legate de Sfinții Părinți,nu ştiu dacă sunt contextualizate corespunzător de către dvs.
Dar înțeleg că este viziunea dvs. şi o respect, chiar dacă nu o împărtăşesc în totalitate…
Dar nu aş insista pe această chestiune, căci nu asta ne interesează, deşi nu e lipsit de importanță, ci problema ține de duh.Şi anume de un duh al corectitudinii politice…
Pe mine personal nu mă prea interesează aspectele enunțate de dvs. cu referire la standardele/cerințele la care ar trebui, spuneți dvs., să se ridice cei care încearcă , după posibilități, să ia atitudine vizavi de erezia ecumenistă ,,îmbisericită” la Creta, prin hotărâre sinodală.
Fiecare face după cum îi este dat sau după putința sau măsura lui…Important e că face (şi atunci când se greşeşte sau se exagerează, trebuie ,,remediat, nu să ne lăsăm doborâți de ele.Că doar aceasta e truda oricărui creştin”,cum frumos ați spus).
Eu aş aprecia totuşi, implicarea celor care i-au atitudine, curajul, angajarea lor în aceste probleme, mai degrabă ,decât să-i judec pt. neputințele lor.Atitudinea luată de ei este mai de dorit, decât stagnarea lor într-o stare de adormire, nepăsare, indiferență sau într-o stare căldicică, mediul perfect de proliferare a ciumei eretice.
Şi, mai mult,de ce să umblăm cu standarde duble, adică ecumeniştii pot să facă ce vor : de la anularea principiului sinodalității, de la încălcarea normelor ortodoxe, de la batjocorirea principiilor ortodoxe, de la sluțirea şi batjocorirea credinței ortodoxe, de la înhăitarea cu fel şi fel de dezaxați sexuali-şi câte altele- şi până la predarea ecumenismului/ereziei/învățăturii demonice ca materie în şcolile teologice, iar noi trebuie să ne cramponăm de nişte standarde din categoria corectitudinii politice, cum ar fi ,, neinstruirea teologică” sau faptul că am fi ,, depăşiți teologic”şi mânați de o atitudine ,,agresivă, autosuficientă şi arogantă”…
Eu aş spune aşa: cinste celor care au luat atitudine, aşa cum au putut ei, cu toate lipsurile şi neputințele lor…Aşa neputincioşi, mici şi amărâți, nu au putut să stea indiferenți şi nepăsători la atacul împotriva Bisericii lor şi au acționat fiecare după puterea şi priceperea lui…
Bineînțeles că nu urmăresc să îndreptățesc nişte extreme sau să îndreptățesc nişte devieri, ci am în vedere implicarea; aspectul esențial – prezența…
Iar acest lucru nu izvoreşte dintr-un duh de răzvrătire sau înfierbântare, ci pe baza celor mărturisite de Sfinții Părinți:
,,nu numai cel ce este mai înalt în rang şi în cunoştință trebuie să lupte, să grăiască şi să învețe cuvântul Ortodoxiei, ci şi cel din treapta ucenicului este dator să propovăduiască(să mărturisească n.m.) adevărul şi să vorbească cu slobozenie.
Cuvintele acestea nu sunt ale mele, ale păcătosului, ci ale dumnezeiescului Gură de Aur şi ale altor Părinți”, spune Sf.Teodor Studitul…
În concluzie:
decât să fi indiferent,absent,nepăsător sau neutru,la aceste grave probleme, mai bine să iei atitudine, iar dacă se ivesc anumite nereguli, ele se pot rezolva pe parcurs, (numai să fie bună voire),căci trebuie avut în vedere responsabilitatea pe care o poartă fiecare în aceste probleme…
,,Se insistă prea tare pe folosirea termenului de Biserică pt. eretici”.
Eu cred că nu se insistă prea tare, căci este inacceptabil şi ,,complet greşit din punct de vedere teologic, dogmatic şi canonic”, aşa cum arată şi bulgarii.
Şi cel mai simplu şi clar spus:
erezia nu este Biserică!
Nu se poate accepta aşa ceva…Cum să afirme Biserica aşa ceva?!!
(Pe cine reprezintă documentele acelea acceptate de ierarhia aflată în scaunele episcopale?)
Iar în documentele cretane tocmai asta se stipulează, cum că ,,Biserica Ortodoxă acceptă…” acest lucru, chiar într-un ,, text sinodal cu caracter dogmatic”..
Deci ,, Biserica Ortodoxă acceptă…”, spun documentele cretane.
Consecința?
,,Dogmele eretice nu sunt simple enunțuri, ci PUTERI,care odată ACCEPTATE,se dezvoltă şi transformă încet-încet omul, fără ca acesta să-şi dea seama…”.
Deci,nu e nimic de ACCEPTAT!
Poate acum ne dăm seama de ce au fost purtate atâtea discuții pe marginea formulei în care să fie radactat textul respectiv , la Creta.
Căci mai aveau şi alte variante precum:,, Biserica Ortodoxă, recunoaşte…”
,, Biserica Ortodoxă ştie…”,
dar nu s-au lăsat până nu au impus varianta cu ,,acceptul”. De ce?!
Pt. că e vorba de ,,un text sinodal cu caracter dogmatic”,…,, iar dogmele eretice nu sunt simple enunțuri, ci PUTERI,care, odată ACCEPTATE,se dezvoltă şi transformă încet-încet omul, fără ca acesta să-şi dea seama”.
Accept= Consimțământ
Aşadar, fiecare să aleagă:acceptă sau nu acceptă?
Primeşte sau nu primeşte?
Vorbim de erezie,care nu e un simplu enunț, ci o putere…
Da, cred că ar fi fost mai bine pentru ecumeniștii de la Creta să nu folosească termenul „Biserici” în paragraful 6 pentru a păcăli mai ușor pe credincioșii naivi. Zic asta pentru că greșeala nu constă doar în folosirea acelui termen și nici în faptul că acceptă pe eterodocși sau îi (re)cunoaște, ci în prima și ultima propoziție din articolul 6. Afirmația că unitatea ontologică a Bisericii nu poate fi tulburată nu poate fi referită la Ortodoxie, ci la o Biserică nevăzută, care cuprinde pe toți așa-zișii creștini, indiferent că sunt eretici, și care rămâne mereu neatinsă de diviziunile schismatice și eretice. Iar în cadrul acestei supra-Biserici ecumenismul lucrează la recuperarea unității liturgice, potrivit ultimei idei din paragraf.
Ca să fiu mai explicit puțin, precizez că, de fapt, unitatea Bisericii este ruptă și tulburată de erezii și schisme la nivel ontologic. Se vede lucrul acesta cu schismo-erezia din Ucraina a Fanarului. Toate ereziile și schismele produc o rupere a unității, după care se desprind și cad din Biserică în mod ontologic, adică realmente și prin definiție. Ontologic înseamnă în fibra și definiția lucrurilor. Pierderea harului prin schisme și erezii tocmai la nivelul acesta acționează, așa cum spune și canonul 15, dar mai ales 13 I-II, că se rupe unirea Bisericii.
Așadar textul din Creta promovează o supra-Biserică ce este mai presus de diviziuni schismatice și eretice, care îi cuprinde și pe eterodocși. Din ce înțeleg, ați fi acceptat ca ortodox acest text dacă nu ar fi folosit termenii „acceptă” și „celelalte Biserici”, iar asta ar fi echivalat cu înghițirea rătăcirii. Mi se pare o dovadă clară că reacționează corect majoritatea credincioșilor, așa fricoși și nepregătiți, când nu primesc argumente de felul comentariului de mai sus. Ei simt că folosirea unor termeni nepotriviți nu constituie o erezie. Bine, greșeala e mai profundă, dar voiam să subliniez cât de șubredă e poziția pe care o exprimați cu atâta convingere, încât îmi dă impresia că ați fi primit chiar și o concepție eretică dacă ar fi fost formulată în termeni corecți ochiului.
Cu iertare, dar nu aceasta a fost mărturisirea Sfinților. Ci Sf. Vasile, spre exemplu, era un opozant al tehnologilor în termeni și un adept al sensurilor ortodoxe indiferent de cuvintele folosite. De aceea a preferat să susțină dreapta-credință evitând atunci când se putea, nu din frică, termenul „deoființă”.
,,Da, cred că ar fi fost mai bine pt. ecumeniştii de la Creta să nu folosească termenul ,,Biserici”în paragraful 6 pt. a păcăli mai uşor pe credincioşii naivi”.
Tot ce am scris cu privire la acest subiect nu constituie ideile mele personale, ci sunt idei ale unor teologi cunoscuți în Biserică, ca de exemplu Prof. de Dogmatică Dimitrios Tselenghidis, Păr. Theodoros Zisis, Mitrop. Ambrozie al Kalavritei,Mitrop. Ierotheos Vlachos ,Atanasie de Limassol, georgienii, bulgarii şi alții…
Dacă pt. dvs. aceştia sunt nişte creştini naivi, dvs. ştiți…
,,Zic asta pt. că greşeala nu constă doar în folosirea acelui termen şi nici în faptul că acceptă pe eterodocşi sau îi (re)cunoaşte…”.
Dar îmi reproşați ceva ce nu are leg. cu mine/cu ceea ce am afirmat eu şi nu e prima oară când vă atrag atenția asupra acestui lucru.De ce insistați atunci pe acest neadevăr?
Repet din nou: nu am afirmat niciodată că ,, greşeala constă DOAR în folosirea acelui termen”. Această afirmație vă aparține în totalitate dvs., nu e făcută de mine.
Am afirmat clar că toate celelalte probleme existente în textele cretane şi unele enunțate şi de dvs. rămân valabile/există , nu le contestă nimeni…
Eu doar am insistat în dialogul cu dvs. pe acest aspect, cu recunoaşterea ereziilor ca Biserică, pt. că dvs. îl minimalizați…Dar nu am negat şi nu am minimalizat restul problemelor, cum insinuați dvs….
Doar am discutat despre aspecte în care avem înțelegere diferită…
,,…îmi dă impresia că ați fi primit chiar şi o concepție eretică dacă ar fi fost formulată în termeni corecți ochiului”.
Dvs. recunoaşteți că e impresia/închipuirea dvs., de fapt o răstălmăcire a celor scrise de mine…Mă iertați, dar pe lângă faptul că faceți o afirmație fără fundament, este şi o afirmație răutăcioasă …
Dacă ați fi citit cu atenție tot ce am scris, nu ați fi făcut o astfel de afirmație, de aceea nici nu are rost să mai zăbovesc asupra ei…
,,Din ce înțeleg, ați fi acceptat ca ortodox acest text dacă nu ar fi folosit termenii ,,acceptă” şi ,,celelate Biserici”,iar asta ar fi echivalat cu înghițirea rătăcirii”.
Curat murdar…ce pot să spun altceva…
Ar fi fost corect să mă întrebați pe mine, dacă aş fi acceptat ca ortodox acest text ,dacă nu ar fi folosit termenii…, nu să îmi reproşați nişte lucruri care nu mă reprezintă pe mine, ci doar impresia/imaginația dvs.
Dacă la atâta se rezumă acest dialog…, mă iertați Părinte…
Spre cinstea lui punctual pe această problemă, Mitr. Ierotheos spune exact ce am scris eu. Din nefericire, Sinodul bulgar consider că tratează greșit acest aspect, printre altele.
În rest, eu înțeleg că susțineți argumentul că folosirea unei terminologii greșite este erezie. Eu zic că nu este pe considerentul că și alte Sinoade și Părinți au făcut asta fără să greșească. Vânturarea unor astfel de învinuiri nu este de bun augur, banalizează prea tare lucrurile și nu convinge.
Indiferent ce au spus alți Părinți, Profesori sau chiar Sinoade Locale, consider că este necesară o dezbatere teologică autentică, fără de care ecumenismul și Sinodul din Creta nu vor fi condamnate. Deciziile bulgarilor și georgienilor ridică foarte puțin problema ereziei, mai mult o lasă să băltească, doar o indică puțin. Sunt utile, dar nu suficiente. Din păcate, atitudinea zelotistă a nepomenitorilor și cea indiferentă a Bisericilor absente sunt contraproductive, opun o rezistență care joacă în favoarea ereziei. Ar trebui o mobilizare mult mai serioasă și temeinică, nu o mulțumire autosuficientă.
Cu iertare, dar eu am văzut în comentariile anterioare mai mult concepții personale, care mi se pare corect să fie asumate ca atare, nu din dosul altora. Repet, decizia Sinodului bulgar pe problema terminologiei este eronată, după opinia mea.
,,În rest, eu înțeleg că susțineți argumentul că folosirea unei terminologii greşite este erezie”.
Datorită faptului că această terminologie este folosită de ecumenişti, într-un text sinodal cu caracter dogmatic eclesiologic, e clar că vorbim de învățătură ecumenistă, de ecumenism, de erezie adică.
Nu vorbim de o învățătură ortodoxă, ci ecumenistă…
Şi atunci cum s-o numesc? Dreaptă credință sau erezie?
Faptul că ecumeniştii consideră ereziile drept Biserici,nu este altceva decât ecumenism,adică erezie.
Iar acest lucru se întâmplă în documente oficiale / sinodale/dogmatice ale Bisericii, deci vorbim de mărturisirea de credință a Bisericii…
,,Biserica Ortodoxă acceptă…”,spun documentele sau textul sinodal cu caracter dogmatic al Bisericii…
,,Eu zic că nu este, pe considerentul că şi alte Sinoade şi Părinți au făcut asta fără să greşească”, adică folosind termenul de Biserică pt. erezie, spuneți dvs. şi chiar dați exemplul cu Enciclica de la 1848 ş.a.m.d.
,, Utilizarea expresiei Bisericile Apusului” de către Enciclica Patriarhilor Răsăriteni din 1848 trebuie înțeleasă în contextul în care se vorbeşte în acel document despre Tronurile din Apus care sunt vacante de secole, din cauza apostaziei întâi-stătătorilor lor, cărora nu li se recunoaşte preoția.
Cu alte cuvinte, referirea nu este eclesiologică, de recunoaştere a acelora ca ,,biserici”, ci are în vedere evocarea epocii în care acele Biserici apusene erau ortodoxe şi în comuniune cu Ortodoxia.
Pt. a înțelege distincția dintre aceste ocurențe din trecut a termenului ,,biserică” asociat ereticilor în mod întâmplător şi acceptarea ,, denumirii istorice” din partea pseudosinodului din Creta, trebuie să ținem seama de argumentul din Tomosul Sinodal al Sinodului al 9-lea Ecumenic din 1351, în care Sf. Grigorie Palama scrie:
,, una e polemica pt. buna credință şi alta mărturisirea credinței”.
Una e a folosi aceşti termeni ca forme amabile de exprimare şi cu totul altceva mărturisirea credinței, care trebuie să fie succintă şi precisă dogmatic.
Aplicate la documentul pseudosinodului din Creta, aceste cuvinte arată că una e să foloseşti întâmplător cuvântul ,,biserică” în conexiune cu ereticii şi cu totul altceva e să recunoşti oficial, la cel mai înalt nivel panortodox, ,, denumirea istorică de biserici”,pe care ereticii şi-au dat-o în decursul istoriei”.
Am scris și de Sigilionul de la 1583, care vorbește de „Biserica străvechii Rome”. De fapt, e un act sinodal, cum este și Enciclica de la 1848, deci la fel de dogmatic ca și cel din Creta cel puțin.
Am obosit să tot fie evitat subiectul principal, anume că nu simpla folosire a termenului „Biserici” pt eretici constituie abatere dogmatică, ci contextul. Eu scriu una și primesc răspunsuri ca la surzi. Trebuie insistat pe context, pe concepția de ansamblu a textului, nu pe utilizarea unor expresii. E atât de greu de priceput acest lucru încât să se întindă pe o sumedenie de comentarii?
Ce vreau să spun, de fapt, este că ecumenismul este o erezie insidioasă, subtilă și nu e sesizată de mulți. Drept aceea, este necesar efortul de a-l devoala, pentru a fi vădit tuturor. Este contraproductiv să aducem invective și să insistăm pe lucruri care nu stau în picioare (terminologie), de parcă totul e limpede și avem de-a face cu o deviere grosolană. Nu, e o abatere fină și mulți nu o înțeleg. Așa cum și arianismul devenea confuz prin măiestria promotorilor lui și a trebuit desființat în mod temeinic, spre exemplu.
Ca o concluzie, din punctul meu de vedere,Părinte:
eu nu pot să accept recunoaşterea ereziilor drept Biserică.Conştiința mea nu poate accepta acest lucru.
Învățătura clară a Bisericii Soborniceşti este fără echivoc: Biserica e Una şi Unica.Nu există alte Biserici…
La Creta s-a afirmat(în context ecumenist): ,,Biserica Ortodoxă acceptă…”.
Şi eu sunt membru al acestei Biserici, dar pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu,dacă accept sau nu.Atunci cum îşi permit să spună că Biserica Ortodoxă acceptă, dacă eu şi alții ca mine nu numai că nu am fost întrebați, dar nici nu acceptăm aşa ceva…Cum adică acceptăm dacă nu acceptăm? Să accepte cine vrea, eu nu pot trece peste conştiința mea, peste Sfinții Părinți, peste sobornicitate…
Este cumva Biserica lor personală? Sau ei sunt Biserica, adică ecumeniştii?Pot ei să facă ce vor în ea? Cu ce drept?
De fapt, să vă spun eu cum îşi permit să spună sau să vorbească în numele Bisericii: prin fraudă, prin samavolnicie,:prin uzurpare de putere.Căci la Creta au anulat principiul sinodalității, al consensului/legea de aur a Bisericii, pt. a-şi impune cu forța ecumenismul, siluind libertatea de conştiință a ortodocşilor, liberul lor arbitru, şi târându-i cu forța în erezia tuturor ereziilor.
PS:
Am înțeles punctul dvs. de vedere referitor la folosirea termenului de Biserici” pt. erezii, cu mențiunea că lucrul acesta nu constituie abatere dogmatică , ci contextul…
Dar noi tocmai de contextul acesta avem parte şi doar la el facem referire: sinodul ecumenist din Creta.
…cred că am fost înțeles acuma…
Iertare! Am vrut să spun, mai sus, că noi tocmai de contextul acesta-ecumenist- avem parte şi la el facem referire.Iar în contextul acesta, acea formulare constituie abatere dogmatică, adică este în fapt sincretism şi ecumenism, adică erezie, cum bine menționează Prof. Dimitrios T.
Eu aşa cred.
Dar bineînțeles că documentele cretane sunt problematice şi din alte motive, nu se rezumă doar la acest aspect, cum bine menționați şi dvs. …
Cei simpli reacționează nepotrivit și pentru că știu că sunt singuri. Nu au pe nimeni de partea lor capabil să elaboreze acea teologie curată despre care vorbiți. Ei nu înțeleg însă că modul în care reacționează îi izolează și mai mult și le compromite poziția exact în felul în care monahii simpli care încercau să explice învățătura palamită o făceau de fapt vulnerabilă (prin prostiile debitate) față de atacurile apusenilor sau așa cum s-a întîmplat cu cei care contestau serul anticovid pe baza unor presupuneri prostești. De fapt, ei fac un serviciu taberei ecumeniste tocmai prin reacția lor sectară agresivă și pripită. Nu doar că nu se simte nimeni amenințat de faptul că niște ciudați amenință cu întreruperea pomenirii, ba chiar apare un sentiment de ușurare: bine că ați întrerupt-o ca să scăpăm mai repede de voi!
Măbucur de acest comentariu.
Da, fix așa par să stea lucrurile, din păcate. În loc de a nădăjdui simplu în ajutorul lui Dumnezeu și a asculta pe cei care știu teologie sănătoasă, câți or mai fi din aceștia.
Iertați părinte , lucrurile neclare nu rămân așa la nesfârșit , observ asta din bucuria cu care ați primit comentariul lui G F , care jignește SI calomniază o persoană necunoscută fara nici un temei ,iar sfinția voastră aplauda , așa se lămuresc lucrurile ,cu multă răbdare . Eu am remarcat partea constructivă a dialogului , pentru a se lumina totul . Ce nu înțeleg eu este că sfinția voastră nu vede greșală in folosirea termenului de ” biserici” pentru eretici , adică este bine că S-a folosit acest termen ,( nu- i bai că-i numim așa , SI mâine o să le spunem ” frați ” ), pentru d-voastră nu înseamnă nimic . În câteva situații când s- a folosit acest termen pentru erezii , S-a uzat de el din mici scăpări ,( nu fara importanță ) , SI în contexte total diferite ,SI în perioade diferite ,care nu îi dădeau o așa mare greutate , pe când folosirea lui astăzi presupune ceva ce nu S-a mai reușit ” unirea” . N-aș vrea sa fiu in locul sfinției voastre ! Iertați părinte !
Poate m-am exprimat mai neclar. Evident că nu sunt de acord cu folosirea termenului „Biserică” pentru eretici și ar trebui evitat, dar am afirmat că asta nu e erezie prin sine, nu constituie o acuzație suficientă și credibilă. Greșeala care consider că trebuie subliniată este că întreaga perspectivă din Creta este eretică, ansamblul viziunii semnate acolo. Adică termenul e utilizat în sens rău. Deci nu folosirea expresiei este greșită, ci contextul în care e folosită. Important este a contracara noi erezia în sine, nu să ne legăm de lucruri care nu constituie esență și mai mult produc confuzie în mintea celor neavizați.
G F nu calomniază o persoană necunoscută, ci se referă la un curent mai larg. A răspuns la un comentariu al meu.
Iertați părinte , am sa fiu mai simplu : ” întreaga perspectiva din Creta este eretica ” ,spuneți , te tot nu înțeleg nimic ,nu fiecare expresie in parte din fiecare hotărâre a sinodului sunt erezii ( cele care sunt erezii bineînțeles ) , adică „accepta denumirea de biserici…”nu este erezie , ci numai în ansamblu cu celelalte erezii aceasta „formulare nefericită” capătă o valoare , nu am înțeles de ce minimalizați aceasta erezie , . Eu așa am înțeles că fiecare modificare adusa cuvântului Lui Dumnezeu , este erezie ,( bineînțeles în sinod) , SI nu luate în ansamblu , adică dacă este un drac , nu contează că este o legiune , tot rău este , iertați comparația . Mă iertați de nepricepere!
Am spus, într-adevăr, că întregul document despre ecumenism este eretic și m-am referit că fiecare din cele 24 de paragrafe. Există afirmații care, luate izolat, ar putea avea sens ortodox, dar în contextul alianeatelor, cu atât mai mult în planul întregului text, capătă noimă ecumenistă.
Orice modificare ține de sens, de duhul și puterea cuvintelor, nu de formă. Deci pot exista expresii care să aibă sens bun într-un context și rău în altul. De aceea nu este cu totul relevantă folosirea unui termen pentru eretici, cât contează mai ales cum este folosit. Deci nu este erezie titulatura de Biserici pt eretici decât dacă are sens propriu, nu doar de titulatură istorică.
,, Deci nu e erezie titulatura de Biserici pt. eretici decât dacă are sens propriu, nu doar de titulatură istorică”.
Părinte Lavrentie, vă rog, dacă doriți, să-mi dați un răspuns clar la următoarea întrebare:
Este erezie ,,titulatura de Biserici pt. eretici” în cazul documentelor cretane?
Da, este greșit folosit acest termen pentru eretici în documentul din Creta. Nu titulatura, ci considerarea lor ca Biserici efective, reale, părți ale Bisericii lui Hristos.
Ca să folosesc exprimarea IPS Ierotheos din referatul înaintat Sinodului Bisericii Greciei, putem spune că: «se face o distincție indirectă, dar clară între Biserică și Biserica Ortodoxă. Cu alte cuvinte, scrie că unitatea, potrivit firii reale a Bisericii, ”nu poate fi tulburată”, dar cu toate acestea, ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică…”. E ca și cum una ar fi Biserica, a cărei unitate nu este tulburată, și alta Biserica Ortodoxă și ”Bisericile eterodoxe creștine”, care sunt divizate». Deci contextul este dat îndeosebi de prima propoziție din paragraful 6.
Am să mă folosesc de cuvintele dvs.:
,, Deci nu e erezie titulatura de Biserici pt. eretici DECÂT DACĂ ARE SENS PROPRIU, nu doar de titulatură istorică.
…………….
Da, e greşit folosit acest termen pt. eretici în documentul din Creta.Nu titulatura, ci considerarea lor ca Biserici efective,reale, părți ale Bisericii lui Hristos”, spuneți dvs.
Întrebarea mea a fost: este erezie ,,titulatura de Biserici pt. eretici” în cazul documentelor cretane?
Deci eu să înțeleg că este erezie ,nu?
Căci ,, titulatura de Biserici pt. eretici” este folosită în sens propriu la Creta, nu doar în sens de titulatură istorică,căci la Creta ereziile chiar sunt considerate ,, ca Biserici efective, reale, părți ale Bisericii lui Hristos”.
Deci răspunsul este DA…
Asta am susținut şi eu de la început Părinte…
La Creta se spune, în privința aceasta : ,, Biserica ortodoxă acceptă…”.
…acceptă o erezie…, dar nu Biserica, ci ecumeniştii din ea, semnatarii documentelor şi toți cei care-i urmează…
Mulțumesc , Părinte Lavrentie!
G.F.
Dați-mi un ex. de ,,prostie debitată aici”…sau de ,,presupunere prostească”…
Modul pripit și neatent în care au fost interpretate cuvintele mele confirmă impresia pe care o aveam în legătură cu modul pripit și neatent în care „mărturisitorii” abordează problemele sinodului din Creta.
1. Nu am jignit/ofensat/calomniat pe nimeni. Mai precis, nu am numit pe nimeni prost. Am spus doar că cei simpli „debitează prostii” și că reacția lor este „sectară, agresivă și pripită”.
2. Chiar dacă i-aș fi numit proști pe acești indivizi, gestul ar fi demonstrat o atitudine necreștină, dar nu ar fi fost o calomnie, avînd în vedere că din smerenie, iertați etc. ei înșiși se prezintă ca oameni fără carte și cu o minte mai slabă. Dacă recunosc public că sunt alcoolic, nu ar trebui să mă simt jignit sau calomniat cînd cineva mă numește bețiv (indiferent că mă cunoaște sau nu). Iar dacă m-aș pretinde totuși jignit, atunci ar trebui să recunosc că nu sunt doar alcoolic, ci și ipocrit.
3. Atitudinea de tipul „ne îngrădim mai întîi și discutăm dup-aia” este la fel de deschisă dialogului precum cea din vestul sălbatic, de tipul „mai întîi tragi și apoi pui întrebările”.
4. Criticii sinodului din Creta nu sunt foarte siguri dacă prin documentul semnat s-a făcut un pas spre erezie ori s-a căzut deja în erezie. Culmea este că nici sinodalii nu sunt foarte siguri de asta (adică de gravitatea afirmațiilor făcute și de relația lor cu erezia). Chiar și un susținător al documentelor semnate la Creta, precum părintele Rafail Noica, spune asemenea enormități încît rezultatul este exact opus intenției sale (de apărare a sinodului).
5. Din punctul meu de vedere, este foarte posibil ca sinodul să fie un pas mic pentru ecumeniști, dar un pas mare pentru ortodocși. Sper că voi avea timp să explic acest lucru în viitorul nu prea îndepărtat.
6. Seninătatea și înțelegerea cu care răspunde părintele Lavrentie este pentru mine un model de atitudine ortodoxă. Din păcate, părintele Lavrentie nu mai ajunge să le arate ecumeniștilor de ce soluțiile proaste nu sunt bune pentru că trebuie să le explice asta mai întîi nepomenitorilor.
GF , dragule , nu te știu deloc , SI nu găsesc ceva la care ar trebui să-ți răspund , nu merita ! Iarta- mă ! Ai spus tu totul !
Doamne ajuta GF. Parintele Lavrentie a avut fff multa rabdare sa explice, din nou, si din nou, si din nou. Nu stiu ce-ar mai putea sa faca. Vad la nepomenitorii „categorici” o stare trasa la indigo cu cea a stilistilor. Poate gresesc, dar asta sesisez. Si culmea, asa cum spune si parintele Lavrentie, acest tip de marturisire si aceasta atitudine, nu aduc decat derservicii luptei impotriva acestui rau.
Nu degeaba a spus Sf Antonie ca dreapta socoteala e cea mai mare virtute.
F.f.f. multă răbdare avem toți unii cu alții…E o chestiune de reciprocitate frate creştin…
Iar la invective, mai voalate sau uneori evidente sunteți brici, deşi ele nu au chiar un duh creştinesc, nu-i aşa?
Acuma,iertare,de introducerea de mai sus…
Haideți să vă dau un ex. concret poate ,,sesizați” şi ceva din perspectiva altă perspectivă.
,,Deci nu folosirea expresiei este greşită, ci contextul în care e folosită”,spune Părintele.
Păi dacă contextul este greşit ,căci este unul ecumenist,atunci de ce să nu plecăm de la realitatea existentă: adică, dat fiind că ne aflăm într-un context ecumenist, folosirea expresiei este greşită.
De ce evităm să ne raportăm concret la contextul în care este folosită această expresie?
Nu este clar contextul de care vorbim?!
Nu înțeleg de ce nu ținem cont de situația concretă la care ne referim şi facem fel de fel de afirmații cu un singur scop: pt. că dorim să evităm să spunem lucrurilor pe nume.
Adică: în Creta, folosirea termenului de Biserică pt. erezii este o greşeală şi constituie (o)erezie în fapt, aşa cum afirmă şi Prof. de Dogmatică Dimitrios T.
Căci folosirea termenului de biserici pt. erezii, constituie , în context ecumenist, una din tezele lor de bază pe care îşi fundamentează aceştia învățătura/ erezia ecumenistă şi o sumedenie de teze doctrinare, cum ar fi teoria ramurilor, a bisericilor nedepline, a unității pierdute etc.
Care toate se fundamentează pe recunoaşterea/acceptarea ereziilor drept biserici…
Fără recunoaşterea ereziilor drept biserici, acele teorii cad de la sine, ca frunzele toamna…
Ca observație, nu este corect să pornim de la ideea că avem de-a face cu un text de factură eretică ecumenistă și să ajungem la concluzia de la care am pornit. Ci context înseamnă sensul afirmațiilor, dacă sunt ortodoxe sau nu. Deci argumentul că terminologia este improprie nu poate duce la concluzia că textul este ecumenist, ci trebuie arătat că este improprie într-un sens rău, inacceptabil, nu cum a fost utilizat de alte Sinoade ortodoxe (de exemplu, 1583 și 1848). Așadar tot comentariul de mai sus nu are noimă, nu are logică, ci este doar un proces de intenție care nu convinge, ci doar produce neîncredere în cel care a analizat documentul și l-a clasificat din start drept ecumenist.
Este greu de purtat discuții la acest nivel, când logica este suspendată de frici și aversiuni pătimașe, din câte se pare. Scopul nu este de a arăta că textele sunt ecumeniste, ci dacă sunt așa sau nu. Eu m-aș bucura să nu fie, nu pornesc de la ideea că sunt astfel.
Părinte, dacă dialogam cu un ecumenist declarat nu ştiu dacă ar fi fost în stare să justifice cu atâta motivație situația în care se află sau se situează semnatarii documentelor cretane…
,,Nu pornim de la ideea că avem de-a face cu un text de factură eretică ecumenistă”, spuneți.
Nu despre asta era vorba.
Ci de faptul că textele elaborate la Creta sau/şi ratificate la Creta, cu tot contextul de acolo, este unul de factură ecumenistă: -sinod ortodox cu participanți / observatori eretici, condamnați de Biserică;
-cu texte eretice gen ,, Declarația de la Toronto” şi restul teoriilor ecumeniste la care s-a lucrat de-a lungul timpului, ratificate/ recunoscute/ legitimate acuma, la Creta… şi cu alte aspecte evidente , la care s-a tot făcut referire din 2016 până acuma, ne arată clar contextul în care s-a desfăşurat adunătura cretană…
,, Eu m-aş bucura să nu fie (ecumeniste textele), nu pornesc de la ideea că sunt astfel”.
Dvs. nu porniți de la ideea că textele sunt astfel dar pe de altă parte afirmați : ,,am spus, într-adevăr, că întregul document despre ecumenism este eretic şi m-am referit că fiecare din cele 24 de paragrafe”.
Acuma sincer, nu contează de la care premisă porniți dvs., e alegerea dvs., ci contează concluzia la care ați ajuns: că sunt eretice!
Dar nu asta era problema, ci faptul că luptați de pe aceeaşi parte a baricadei, alături de ecumenişti şi încercați din răsputeri să minimalizați gravitatea şi consecințele acceptării/folosirii termenului de Biserică pt. eretici, în contextul unor documente /teorii eretice, ecumeniste!
Ori, tocmai acest aspect este esențial pt. ecumenişti, este dacă vreți visul lor, scopul lor, al tuturor ereticilor: să fie recunoscuți/ considerați/acceptați ca Biserică, ca , creştini, ca frați în Hristos.
Odată realizat acest deziderat, odată realizată această placă turnantă, acest pivot sau această legătură, de aici în colo toate celelalte teorii ale lor vor avea teren propice de proliferare…
Dar pt. asta au nevoie ca de aer de noua paradigmă : erezie = Biserică! Doamne fereşte de o astfel de hulă/ blasfemie/erezie.
,, Aceasta reprezintă în fapt sincretism şi ECUMENISM!”- Prof. de Dogmatică Dimitrios T.
Eu aşa cred!
Dvs. credeți cum doriți, bineînțeles…
Frate, serios vorbesc, îți spun că ar trebui să-ți revizuiești atitudinea. Văd că nu ai puterea să-ți recunoști limitele și lipsurile intelectuale și teologice, dar vrei să faci apologii peste putere, neînțelegând despre ce vorbești nici măcar la nivel elementar. Ar fi fost mult mai util un protest simplu față de Sinod decât o țâfnoșenie (nu e invectivă, ci realitatea în termeni extrem de frumoși) ca asta.
Acesta este ultimul comentariu în acest duh cu care interacționez. Prea mult fariseism.
Părinte, mă iertați!
Subiectul dialogului erau documentele cretane, nu păcatele şi neputințele mele…
,,Mai ales cu privire la subiectul şi întrebarea dacă trebuie să vorbească cineva şi să condamne credințele rele(1) sau să tacă, ascultând de episcopi şi de preoți, Sfântul Teodor este categoric.
Când se primejduieşte credința,toți trebuie să vorbească.
Nu poate nimeni să aducă pretexte, spunând că eu nu sunt episcop, ci om sărac, care mă îngrijesc de viața mea de zi cu zi.
Chiar şi firea nesimțitoare ascultă de Dumnezeu şi tu rămâi în tăcere şi fără glas?
,, Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea când se primejduieşte credinťa. Vorbeşte, zice, şi nu taci! Şi: ,,Dacă se va feri, nu va binevoi sufletul Meu în el”.Şi:,, Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga”.
Aşa încât, atunci când cuvântul este despre credință, nu se poate spune: cine sunt eu (am lipsuri intelectuale şi teologice, sunt limitat…n.m.)”.
De altfel,acest lucru îl urmăresc ereticii (ecumeniştii n.m.), să oprească să fie auzit cuvântul adevărului şi să stăpânească amăgirea.
În mod repetat, sinoadele şi conducătorii au cerut, prin amenințări înfricoşătoare, de la Sf. Teodor şi de la cei de acord cu el să tacă, atunci când s-au încredințat că nu pot sā-i facă ascultători şi supuşi la amăgirea lor.(…)
Aceasta seamănă mult cu ceea ce se răspândeşte şi se propagă şi în zilele noastre, că ,credincioşii simpli, dar şi monahii nu trebuie să se ocupe cu subiecte de credință.(!?!)
Sf. Teodor a răspuns ca şi Apostolii către conducătorii iudeilor:
,,Judecați dacă este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu!” (Fapte 4, 19)
note:
(1) ,, Niciunul dintre Sfinții Apostoli şi Sfinții Părinți nu ar fi putut să creadă că aveam să ajungem astăzi ca Biserică să năruim din interior hotarele Bisericii, ,,hotarele pe care le-au aşezat Părinții noştri” prin intermediul multor episcopi, clerici şi teologi şi să introducem în Biserică toate rătăcirile şi ereziile,
considerând şi numind ereziile biserici,
aşa cum a făcut pseudosinodul din Creta.
Aceasta constituie o răsturnare a Evangheliei şi a Sfintelor Sinoade, care au condamnat ereziile
şi ofensă adusă Sfinților Mucenici şi Mărturisitori”.-Păr. Theodoros Zisis.
,,Şi, deoarece înclinațiile spre neascultare față de episcopii răi se înmulțesc şi se întăresc,s-a ridicat şi nivelul teologic şi bisericesc al celor care susțin că ascultarea de episcopi, de ierarhie,pe care o identifică în mod rău cu Biserica, este obligatorie,chiar şi dacă ierarhia săvârşeşte ,, greşeli”, cum numesc liniştitor ereziile, rebotezându-le în cristelniťa ecumenismului.
Si, deoarece acest lucru e neînstare să-i convingă pe cei cu dispoziție spre o sensibilitate ortodoxă elementară, apelează la răstălmăcirea celor spuse de Sfinții Părinți în legătură cu altceva şi pe alt subiect, aşa încât cei lipsiți de bănuieli să continue să-i considere patristici şi mai rău :
erezia şi rătăcirea să rămână invulnerabile şi, ca o ciumă duhovnicească, să se întindă neîmpiedicate în corpul Bisericii.
Mai ales devin şi mai credibile acestea spuse, când sunt propovăduite nu de ecumenişti cunoscuți, pe care nu-i crede pliroma ortodoxă, ci de episcopi şi alți clerici considerați tradiționalişti şi patristici”. -Păr. Theodoros Zisis.
Eu îmi asum, Părinte sau recunosc că ,,am limite şi intelectuale şi teologice,…,sunt şi țâfnos pe deasupra şi plin de toate păcatele, dar pt. asta nădăjduiesc la Dumnezeu să mă ierte şi să mă ajute să mă vindec de toate relele ce mă stăpânesc, dar …ecumenist nu sunt şi drept urmare nu pot fi de acord cu vreuna din ,,învățăturile” lor eretice stipulate în documentele cretane, cu atât mai mult nu pot fi de acord , sau nu pot accepta ,,considerarea şi numirea ereziilor drept biserici , aşa cum a făcut pseudosinodul din Creta” ,şi în numele meu,căci şi eu sunt mădular al Bisericii Ortodoxe…
Eu nu pot să rostesc Crezul şi în acelaşi timp să fiu de acord sau să primesc sau să accept numirea ereziilor drept biserici…
Căci atunci, când rostesc adevărul? Când rostesc Crezul sau când accept că mai sunt şi alte biserici…?
Deci ,mai presus de toate ,această problemă constituie o problemă de conštiință…
Iar mărturisirea pe care Biserica, prin ecumeniştii din ea (sau mai exact , pe care ecumeniştii din Biserică ) o fac în numele Bisericii, adică şi al nostru ( referitor la faptul că acceptă termenul de biserică pt. erezii) prin uzurpare de putere sau prin anularea principiului sinodalității, prin anularea principiului unanimității,prin anularea consensului, prin impunerea cu sila a unor învățături neortodoxe…,pe mine nu mă reprezintă.
Prin ,, acceptarea termenului de biserică pt. eretici” sau prin ,, formularea de mai sus înseamnă că noi, Biserica Ortodoxă, suntem de acord că ereticii contribuie în mod important la promovarea unității lumii creştine!
De aici se atestă că cei care au votat şi cei care au semnat acest text (şi cei care-l acceptă, sub diferite pretexte n.m.) nu au conştientizat, în mod sigur,că -ecumenismul are duh de răutate şi e condus de duhuri necurate-,cum bine spune Gheron Efrem Katunakiotul”-Prof. de Dogmatică Dimitrios T.
Mitropolitul Ieremia al Gortinei spune:
,,Mai mult, de curând şi Sinodul din Creta i-a numit oficial pe papistaşi şi pe ceilalți eretici ,,Biserici”, în opoziție cu tot ce a zis Ierarhia Bisericii noastre greceşti la ultimul ei Sinod(ante Creta n.m.)
Însă mă întreb şi zic: dacă şi ereticii sunt biserică, atunci la urma urmei care e ,, Biserica cea Una, Sfântă şi Sobornicească” , pe care o mărturisim în Crezul nostru?(…)
Pt. că ereticii nu pot să constituie sau să fie numiți Biserică.
Sunt cu desăvârşire neştiutori de teologie cei care spun aceasta.
Însă pe noi nu ne interesează ce spun şi ce fac alții, oricare ar fi aceştia, care spun astfel de lucruri neteologice şi neortodoxe.
Noi oricum, ca Biserică a Gortinei şi Megalopolisului, Episcop, cler şi popor al lui Dumnezeu, declarăm oficial că noi condamnăm Ecumenismul (legiferat la Creta n.m.) ca panerezie”.
Mitr.Atanasie de Limasol:
,,Când au numit Sfinții noştri Părinți şi când au fost numiți în Sfintele Canoane şi ale definițiilor Sf. Sinoade Ecumenice sau Locale ereticii şi schismaticii ,, biserici”?
Mitr.Ierotheos V.:
,,Este clar şi uşor de constatat că un Sinod ortodox nu poate să adopte o asemenea propunere(…), pt. că aceasta ar implica acceptarea erorii teologice de a se vorbi despre ,,Biserici” care sunt eretice şi înşelate.
De asemenea, ar valida teoria neortodoxă despre Biserica văzută şi Biserica nevăzută, adică teoria unei eclesiologii nestoriene, care e baza teoriei ramurilor , lucru care a fost condamnat de Marile Sinoade Ortodoxe din sec. al XVII-lea”.
Vorbind despre adoptarea ,, acceptării denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe”, acelaşi Mitropolit afirmă:
,,Consider că a avut loc o inducere în eroare a membrilor Sinodului din Creta, de către cei care au afirmat că în perioada celui de al doilea mileniu ortodocşii caracterizau grupările eretice drept ,,Biserici”, FĂRĂ SĂ SE FACĂ REFERIRE LA ACEST SUBIECT ÎN ANSAMBLUL LUI”.
Drelt dovadă că în contextul sinodului din Creta folosirea termenului de biserică pt. eretici s-a făcut la modul propriu, adică chiar considerându-i aşa, reiese până şi din Regulamentul de funcționare a sinodului, unde se specifică că au fost admişi ,,observatori ai altor Biserici şi Confesiuni creştine” la şedințele de deschidere şi închidere ale sinodului (art.14)
Deci este evident că înțelesul în care termenul de Biserică este folosit pt. eretici la Creta este unul ecumenist, adică eretic sau că acest lucru ,, este în fapt ecumenism”,adică erezie…
Mulțumim ” Lin ” , mie mi-a scăpat recunosc . Acești „observatori ai altor Biserici ” , lămurește intru totul scopul sinodului. Este foarte greu că cineva sa nu deslușească adevărul daca este sincer . Deci aici se întărește afirmația de la pct.6 , adică nu a ” papistașilor ” care ar fi oarecum mai apropiați de noi, ci a ” altor biserici ” . Cum sa se accepte folosirea pluralului ” biserici ” când ele nu exista ,SI e numai una . SI încă ceva , poate nu ați urmărit , de ce s- au certat 3 zile in sinod ,pe acest punct 6 . În acele zile a mai scăpat cate o informație , dar acum au cam dispărut . Repet , totul este despre sinceritate ,chiar daca este aici pe acest site. ortodox , ce Dumnezeu nu vede ? Mă iertați !
Pt. Virgil
Aveți dreptate, este nevoie de sinceritate.
Este nevoie de a urma Sfinților Părinți, de a nu ieşi din cugetul/mărturisirea lor.
Este f. simplu!
Niciodată Sfinții Părinți nu au afirmat că mai există şi altă Biserică sau că există mai multe Biserici.Aceasta este o erezie…, este dacă vreți, o anulare a articolului din Crez referitor la Biserică sau cu alte cuvinte, o schimbare adusă Crezului…
Atenție mare!
Nu o schimbare a Crezului în forma sau litera sa.
Nu asta au făcut la Creta!
La Creta au păstrat formula Crezului, forma sa, dar… l-au modificat în conținut!
La Creta, au modificat conținutul Crezului!Sau mărturisirea de credință a Bisericii.
Să fiu mai explicit:
La Creta, Bisericile Locale care au acceptat documentele cretane, mărturisesc şi propovăduiesc o credință diferită de credința sobornicească a Bisericii!
Nu eu afirm asta, ci documentele parafate acolo dovedesc asta! Deci este o dovadă de netăgăduit!
Niciodată Biserica Sobornicească, cugetul ei sobornicesc nu a afirmat sau nu a mărturisit că există mai multe Biserici, nici măcar două! Ci doar Una şi Unică! Aşa mărturiseşte Crezul ei!
Dovadă că la Creta această acceptare a ereziilor ca Biserici nu a fost un accident de exprimare, stau toate celelalte teorii vehiculate acolo cum ar fi teoria ramurilor, a bisericilor nedepline, a unității pierdute şi altele , cuprinse prin tot felul de documente născocite de CMB de-a lungul vremii şi validate acum sinodal la Creta, de cele zece Biserici Locale, ca de ex. ,,Declarația de la Toronto”…
O astfel de mărturisire de credință şi o astfel de învățătură propovăduită, ca cea cuprinsă în ducumentele cretane şi însuşită de cele zece Biserici Locale, la nivel sinodal, nu reprezintă nicidecum învățătura sobornicească a Bisericii.Nu reprezintă Crezul Bisericii! Mărturisirea de credință cretană, ecumenistă, nu reprezintă Crezul Bisericii Soborniceşti!
Ce spune Sfântul Chiril al Ierusalimului?
,,Simbolul de credință al Bisericii/Crezul, reprezintă o sinteză a mărturisirii de credință a Bisericii”.
Deci e categoric că documentele cretane aprobate sinodal, de cele zece Biserici Locale, nu fac parte din acea învățătură de credință sintetizată de Crez, ci este una străină de crezul sobornicesc al Bisericii sau cu alte cuvinte, o învățătură eretică, ce poartă denumirea deja arhicunoscută de ecumenism.Ecumenism legiferat la Creta!
Deci, este evident că documentele cretane nu se pot înscrie în învățătura/mărturisirea de credință a Bisericii, din care apoi sã poată fi sintetizat Crezul Ortodox.
Adică, conținutul învățăturii cretane nu corespunde Crezului ortodox! Adică vorbim de o învățătură schimbată, modificată,nesobornicească!
Vorbim de o învățătură diferită de cea cuprinsă în Crez. O învățătură nouă, nesobornicească.
Asta înseamnă că, Crezul, chiar dacă nu a fost modificat în formă, a fost însă modificat în conținut!
Pt. că ceea ce mărturisesc acuma cele zece Biserici Locale, la nivel sinodal, nu reprezintă mărturisirea sobornicească a Bisericii cuprinsă în Crez, ci reprezintă mărturisirea lor de credință adoptată şi propovăduită la Creta, dar care nu corespunde Crezului.
Mai clar: pe baza mărturisirii de credință adoptată la Creta, forma Crezului ,păstrată la Creta, nu mai corespunde cu conținutul credinței mărturisite(la Creta) de ecumenişti, dovadă stând documentele cretane aprobate de cele zece Biserici Locale (de BOR în cazul nostru), în care aceştia afirmă că există mai multe Biserici şi… restul…
În concluzie:
La Creta,BOR nu a schimbat Crezul în forma sau litera sa, dar la schimbat în conținut!
Căci ceea ce BOR mărturiseşte şi propovăduieşte după Creta, nu corespunde Crezului ortodox, chiar dacă acesta nu a fost modificat în forma/formula sa.Ci doar în conținutul său.
Conținut reprezentat de documentele cretane care constituie noua mărturisire de credință a BOR, la nivel sinodal şi nu numai…
Deci, frate Virgil, mă iertați că insist,dar țin să precizez, pt. clarificare, că nu e mai puțin lipsit de importanță că Simbolul de Credință, Crezul, nu a fost modificat în litera sa, ci doar în conținut(conținutul constituind-ul mărturisirea de credință a Bisericii, care pt. BOR este una nouă , ecumenistă, dovedită de documentele sale aprobate sinodal la Creta şi după Creta,care documente mărturisesc altă credință decât cea sobornicească mărturisită în Crez sau în formula Crezului).
Este la fel de grav, să nu ne amăgim!
Sau e acelaşi lucru, în sensul că…constituie o schimbare de credință!
Pt. că nu poți să rosteşti una şi să înțelegi/crezi/propovăduieşti alta, cum se întâmplă acuma ïn BOR la nivel oficial!
Aşadar:
,,Conceput pt. a fi îndreptarul şi formula credinței din toate timpurile, Biserica a declarat că el (Crezul n.m.) nu poate fi schimbat nici în conținut şi nici în forma sau litera sa”.-Sfântul Iustin Popovici,Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol.l
O completare la comentariul anterior:
Crezul nu reprezintă o formulă abstractă de credință, ci constituie, aşa cum învață Sfântul Chiril al Ierusalimului ,,o sinteză a mărturisirii de credință a Bisericii”.
Dar în acest moment, pt. BOR, Crezul este transformat într-o formulă abstractă, fără corespondent în realitate, căci el nu mai reprezintă pt. BOR o sinteză a mărturisirii ei de credință.
Acuma BOR mărturiseşte şi propovăduieşte altceva decât în Crez ( mă refer la art. din Crez referitor la Biserică).Mărturiseşte şi propovăduieşte ecumenismul…, oficial, sinodal,pe toate canalele oficiale ale instituției…
Pt. ca BOR să-şi însuşească în mod deplin această erezie, mai are de făcut un singur pas: receptarea documentelor cretane de către pliroma Bisericii…
De aceea, la mom. acesta tăcerea, lipsa de atitudine, indiferența, neimplicarea, nepăsarea ş.a.m.d., nu reprezintă altceva decât o acceptare tacită a panereziei ecumeniste legiferată la Creta.
În consecință, ecumeniştii nu au nevoie de ralierea noastră la erezia lor într-un mod explicit.Lor le este arhisuficient în acest moment să nu se agite spiritele, să păstrăm tăcerea, să nu rupem rândurile, să ne comportăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, să păstrăm unitatea cu ei, să păstrăm aparențele…, dar toate acestea nu înseamnă decât acte de trădare din partea ortodocşilor sau modalitatea prin care ortodocşilor li se obține consimțământul…Ecumeniştii ştiu foarte bine că în atari condiții timpul lucrează în favoarea lor…
Poate vor striga pietrele în final, pt. a ne salva…, pt. a mărturisi adevărul…
Mărturisire publică antiecumenistă a părintelui Caius Negrea împotriva „săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creștinilor” în Episcopia Caransebeșului
https://www.marturisireaortodoxa.ro/marturisire-publica-antiecumeista-a-parintelui-caius-negrea-impotriva-saptamanii-de-rugaciune-comuna-pentru-unitatea-crestinilor-in-episcopia-caransebesului/