SCRISOARE DESCHISĂ către Patriarhul Ecumenic a Bătrânului GAVRIIL AGHIORITUL

Careia, 24 octombrie 2019

Sanctitatea Voastră,

Aș fi vrut mult, la vizita Voastră recentă în Sfântul Munte al Preasfintei Maicii noastre Născătoarea de Dumnezeu, să primesc binecuvântarea Voastră și să vă sărut picioarele, dar nu pot să fac aceasta pentru că de mult timp aceasta este cu păcat. Nu cumva doriți să auziți de ce?

1. La dialogurile neroditoare și rele cu ereticii Sanctitatea Voastră și ai voștri ați trădat Biserica cea unică, Ortodoxia, admițând de multe ori lucruri «felurite» în sfintele dogme ale Bisericii noastre și caracter bisericesc pentru adunărilor separate eretice ale monofiziților, ale Papei și ale protestanților luptători împotriva Născătoarei de Dumnezeu și a icoanelor. Întâi de toate i-ați batjocorit oficial și irevocabil pe Sfinții Părinți drept «victime nefericite ale șarpelui începător al răutății», încât să vă arătați scutit de nevoia de a asculta de poruncile lor insuflate de Dumnezeu.

2. Sunteți vrăjmaș al Dumnezeului nostru Treimic și al Preasfintei pentru că aveți o prietenie instituționalizată cu ereticii conștienți și nepocăiți, cu înainte-stătătorii «pervertiți (abătuți) și de sine osândiți» (cf. Tit 3,11) ai ereticilor, cu avangardiștii necredinței și veți avea același lucru cu aceia în viitorul cel fără de sfârșit, departe de ținutul celor vii, dacă nu vă întoarceți la Credință. Pentru că Sf. Ioan Gură de Aur spune: «Cel ce are prietenie cu dușmanii Împăratului nu poate fi prieten cu Împăratul, nici nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu dușmanii și suferă cele rele» și că «ura pentru Hristos este cu mult mai bună decât prietenia pentru El». Nu vă amintiți cuvântul insuflat al Sfintei Scripturi, «la fel de urâte sunt de către Dumnezeu și cel necredincios, și necredința lui» (Înț. Sol. 14,9)?

3. Orice erezie și inovație și-a găsit refugiu în cuibul și sub protecția voastră nu numai în eparhiile Tronului, ci și în Biserica Greciei și în alte părți. Clericii și cei premiați de Sanctitatea Voastră cu posturi și Congrese și ediții onorifice, teologi și neghiobi, care laudă «Patriarhia voastră luminată», toți aceștia sunt inițiatori și guvernatori ai tuturor noilor rătăciri teologice și ai înnoirilor instituționalizate, de la teologia post-patristică și ecologie și adularea păgână a Pământului până la restabilirea fără pocăință a schismaticilor din Ucraina. Lângă Sanctitatea Voastră găsesc refugiu și justificare de la huiduiala clerului ortodox și a turmei toți acești lupi duhovnicești și sunteți păstorul și Mecena lor. După formularea patristică, sunteți pe deplin de un cuget și vinovat cu ei. «Cum nu sunt de o necredință egală cu aceia cei care nu-și dau votul împotriva necredinței acelora, nici nu-i justifică pe cei ce se poziționează împotriva necredinței lor, care sunt prigoniți pentru aceasta de aceia?».

4. Ca un alt Papă, ați cultivat trei decenii în pliroma bisericească percepția că orice vrea Episcopul de oriunde în mod samavolnic, cu mult mai mult Patriarhul Ecumenic, constituie lege a Bisericii. Cât de tare vă critică toți Sfinții, ca și pe Papa, pe care i-ați batjocorit pentru aceasta! Cât vi se potrivește acuza Sfântului Palama pentru predecesorul vostru eretic condamnat, Patriarhul Ioan Caleca: «numai el a fost Sinodul deoarece adeseori zice că numai el însuși este Biserica și că orice i se pare lui și orice zice el în Biserică zice că ar crede că declară și toată Biserica».

5. Prin cele pe care le faceți și le învățați nu arătați respect față de canoanele apostolice, față de acelea ale Sinoadelor Locale și Ecumenice și învățătura Părinților, care interzic cu severitate rugăciunile, prieteniile și slujirile împreună cu ereticii, în timp ce Biserica crede că «nu este ortodox deplin, ci pe jumătate cel care nu se ghidează după dumnezeieștile canoane». Arătați astfel că nu credeți în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în lumea nevăzută, în rai și pedeapsă, în Judecata viitoare și răsplătire. Deci nu cumva, Sanctitatea Voastră, întâlnirile voastre succesive cu factorii și donatorii din tagma masonică și alte tagme corelate dau mărturie, în privința voastră, și despre o identitate și poziție nemărturisită și înaltă, incompatibilă și vrăjmașă față de credința ortodoxă?

6. Din nefericire, după cum bine știu cei care au avut experiența propriilor voastre îndrumări distincte și ale colaboratorilor voștri și nu prin proceduri legale bisericești, aceia care se opun metodelor voastre spre atacarea ecumenismului sunt izolați bisericește în propriul lor cerc și sunt constrânși fie la retragere, fie la tăcere. Acolo unde este imposibil, utilizați și intervenția politică, după cum s-a făcut în Sfântul Munte și vi se aplică ceea ce Marele Atanasie considera în mod critic caracteristic pentru ereticii arieni: «Căci adevărul nu este vestit prin săbii și săgeți, nici prin armate, ci convinge și sfătuiește. Deci pe cine conving acolo unde este frica de împărat? Sau ce fel de sfat este acela la care își află exilul deplin și moartea cel ce răspunde împotrivă?».

De multe ori, desigur, prefaceți (mimați) Ortodoxia, Sanctitate, în declarațiile voastre contrare cu faptele și cu cugetul vostru principal. Dar, după Sf. Grigorie Palama, chiar și numai dacă ar fi șovăit despre Ortodoxie, ar fi fost nevrednic de preoție: «În sfintele canoane este hotărât ca cel care adeseori consimte să fie bine-credincios și adeseori iarăși se leapădă „este nesigur cu privire la închinare”. Iar dacă iarăși s-ar ține fără să se rușineze de cugetarea cea rea, după care sfinte canoane este justificat să fie ridicat la treapta preoției?».

Ați condus sufletul oricărui grec ortodox să se confrunte cu dilema: «Să mă poziționez de partea dragostei Dumnezeu-Omului Hristos sau a Patriarhului ereziarh (mai exact, care produce o erezie în curs: αἱρεσιαρχοῦντος) al neamului?». Tocmai astfel scrie și Sf. Chiril al Alexandriei ereticului Nestorie, Întâistătător al Constantinopolului și predecesor al vostru, cu 1600 de ani mai înainte: «Ce să pățim noi, cărora ni se cere de la evlavia voastră să vă iubim mai mult decât pe Hristos, Mântuitorul nostru al tuturor? Cine ne va putea face un favor în Ziua Judecății sau ce răspuns vom găsi dacă vom cinsti așa îndelunga tăcere despre cuvintele de rău spuse de voi împotriva Lui?». Și desigur, Sanctitate, vătămarea pe care ați provocat-o în trupul lui Hristos, Biserica, este o răscoală împotriva Mântuitorului Însuși.

În cei 28 de ani de Patriarhie nu ați odihnit nici o dată inimile adevăraților ortodocși; numai pe cei ce cugetă lumește îi odihniți de dragul bunului nume și al distincțiilor onorifice pe care vi le-au acordat conducătorii «lumii, care în cel rău zace» (1In. 5, 19), nu spre slava Ortodoxiei corecte, ci ca să laude nimicirea ei în orice mod din partea voastră.

Sanctitatea voastră,

Pocăiți-vă de calea largă și stricătoare de suflet pe care ați apucat statornic, care vatămă cugetul ortodox pur și unitatea inter-ortodoxă a sute de mii de suflete botezate, pentru care veți da răspuns înfricoșător «ecumenic» (mondial) după un criteriu imparțial. Temeți-vă, pentru că chinul nezidit și fără de sfârșit este plin de Arhierei și Patriarhi nepocăiți, după cum bine cunoaște istoria bisericească pe Patriarhii ereziarhi condamnați și suita lor înaltă, începând prima dată cu Apostolul căzut și trădător Iuda Iscarioteanul. Pentru că judecata dumnezeiască va începe întâi de la noi, cei din Biserică: «Vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu» (1Pt. 4, 17). Deci, Sanctitate, «umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul, când nimeni nu poate să lucreze» (In. 12, 35. 9, 4).

Monahul Gheronda Gavriil,
Chilia Cuv. Hristostul din Patmos de la Cutlumuș

traducere după: Κατάνιξη.gr

Deși textul acestei Scrisori a fost tradus și în alte părți în românește, aici și aici, se pare că din engleză, am preferat să o traduc din nou pentru a include și citatele patristice care au fost omise, fiind în greaca veche.

Protoiereul Gheorghe Florovski a fost ecumenist sau nu?

Recent a avut loc un Seminar organizat de Patriarhia Ecumenică cu privire la personalitatea Părintelui Gheorghe Florovski, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea sa. Însă evocarea care i-a fost făcută a stârnit unele reacții, cum ar fi cea a reprezentantului Mitropoliei de Pireu, pe care o redăm în traducere mai jos. Textul a apărut în grecește pe site-ul ΚΑΤΑΝΙΧΙ.GR. Inadvertențele semnalate în articol reclamă o abordare mai amplă a implementării ecumenismului în Ortodoxie, dar deocamdată ne mulțumim cu prezentarea aceasta punctuală.

Protoiereul Gheorghe Florovski a fost ecumenist sau ortodox?
Patriarhul Bartolomeu trece sub tăcere adevărul

Protoiereu Anghelos Anghelakopulos

Preafericitul Protoiereu Gheorghe Florovski a fost la început adept al «mișcării ecumeni(st)ce» câtă vreme a fost membru fondator al Consiliului Mondial al «Bisericilor», adică al ereziilor, (CMB) în 1948. Dar a căutat mereu să fie valabile câteva condiții prealabile ale participării ortodocșilor la CMB. Cea mai de bază condiție a participării a fost declarațiile separate, textele separate ale ortodocșilor, pe care el însuși le-a semnat, spre diferențiere de textele comune ale vlăstarelor eretice protestante. Această tactică a fost aplicată 13 ani până în 1961, când ortodocșii au renunțat la această revendicare a lor, lucru care a condus la retragerea lui Florovski din «mișcarea ecumeni(st)că».

Pe locul său l-a moștenit cel mai vechi teolog laic la fel de ilustru, profesor al Facultății de Teologie al Universității din Atena, Nicolaos Nisiotis, dintre pionierii și demnitarii ecumenismului, care a formulat teze ecleziologice inacceptabile, revizuite patristic de profesorul mărturisitor Constantinos Muratidis, ca unul care a renegat adevărul că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică. Nisiotis critică provincialismul ecumenic al ortodocșilor și exclude printr-o întrebare identificarea Bisericii Ortodoxe cu Biserica cea una. Întreabă: «Nu ne gândim mereu și nu lucrăm ca și cum „Una Sancta” ar fi limitată la granițele propriei noastre Biserici sau Confesiuni? Dar experiența întâlnirii la reuniuni și congrese ne clatină această automulțumire»[1]. „Narcisismul” episcopului de Pergam a fost precedat de „automulțumirea” lui Nisiotis, care, după cum ne încredințează profesorul Muratidis, «cere să fugim să ne numim reciproc „schismatici” sau „eretici”, de vreme ce nu există „schismatici”, ci Biserici istorice, care, în împărțirea lor, prezintă o situație schismatică în interiorul Bisericii una nedespărțite»[2]!

De acolo mai departe, Florovski a început să fie foarte reținut și critic față de „mișcarea ecumeni(st)că” și cu această poziție critică a adormit[3]. Prin urmare, în viața lui Florovski există două faze. Una ca adept înflăcărat al „mișcării ecumeni(st)ce” totuși cu unele condiții prealabile (1893-1961) și una ca un critic sever al ei (1961- 1979). Expresia «surori siameze» a fost spusă într-adevăr de el în prima perioadă a vieții lui ca să caracterizeze prin acest termen vindecător inseparabilitatea dintre Răsărit și Apus, în referatul său cu titlul: «Moștenirea și misiunea teologiei ortodoxe»[4], pe care l-a făcut în 1948 la recepția îndatoririlor sale la Seminarul Sfântului Vladimir din New York[5]. Totuși ceea ce ne interesează este perioada a doua a vieții sale, în care și-a reconsiderat toate tezele sale anterioare. Dovadă a acestei pocăințe a lui Florovski este și textul său de mai jos.

Deci teologul rus de frunte al sec. al XX-lea, Părintele Gheorghe Florovski, semnalează: «Ca membru și preot al Bisericii Ortodoxe, cred că Biserica în care m-am botezat și am crescut este Biserica, adevărata Biserică, singura Biserică adevărată. Și cred aceasta pentru mai multe motive: „Pentru convingerea personală și pentru încredințarea cea mai intimă a Sfântului Duh, Care suflă în Tainele Bisericii și pentru cele prin care este posibil să cunosc din Sfânta Scriptură și din tradiția catolică/sobornicească (ortodoxă) a Bisericii. Deci sunt îndatorat să consider toate celelalte «biserici» creștine drept defectuoase și, în multe cazuri, pot să definesc aceste defecte ale celorlalte «biserici» cu precizie absolută. Deci, de aceea, unirea creștinilor, pentru mine, înseamnă tocmai întoarcerea mondială la Ortodoxie. Nu am absolut nici o convingere confesională; convingerea mea aparține exclusiv Ortodoxiei, Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică, Una Sancta»[6].

Recent, între 1 și 3 septembrie 2019, a avut loc la Constantinopol o Conferință Teologică Internațională cu tema: «Consemnarea teologică a protoiereului Gheorghe Florovski», la care au participat Patriarhul Bartolomeu, Mitropoliții Ioan de Pergam și Augustin al Germaniei, Arhidiaconul Ioanis Chrisavghis ș.a.[7]

Patriarhul Bartolomeu, în cuvântarea sa, ca să întărească opinia că Ortodoxia și papismul sunt «Biserici surori», a rememorat pe pururea-pomenitul teolog ortodox pr. Gheorghe Florovski, care denumește aceste două mari tradiții «surori siameze». Adică Patriarhul a utilizat tactica obișnuită a ecumeniștilor de a nu privi obiectiv și complet parcursul unei persoane, ci de a tăia și a-l broda după măsurile lor, după interesul lor. Ne amintim și răstălmăcirea pe care o fac ecumeniștii în cele spuse de Sf. Marcu Evghenicul. Pentru ca să îndreptățească dialogul neroditor și interminabil cu papistașii și apelativul Papei drept «frate preasfânt-sanctitate», invocă poziția Sfântului Marcu înainte și după începutul Sinodului de la Ferrara-Florența, unde Sf. Marcu a purces într-adevăr la dialog cu papistașii și l-a numit pe Papa Eugeniu «sanctitate» ca să-i predispună și să-i prindă cu binele. Totuși, când a sesizat intransigența și pretențiile arogante ale Papei și ale papistașilor, a întrerupt dialogul și-i numea vădit eretici. Deci aceeași tactică urmează Patriarhul Bartolomeu și cu Pr. Gheorghe Florovski.

Deci Florovski consideră «toate celelalte „biserici” creștine (papismul, protesantismul și monofizitismul) drept deficiente» și mărturisește că «Una Sancta este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică, Ortodoxia». Măcar Patriarhul Bartolomeu și cei dimpreună cu el să imite pe Pr. Gheorghe și să aibă o astfel de poziție mărturisitoare în mișcarea ecumenis(st)că și în dialogurile inter-creștine la care participă!

Referința Patriarhului Bartolomeu la Pseudo-Sinodul din Creta și unilateral la punctul §1 al textului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», cu scopul de a arăta conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe poate să provoace doar un zâmbet, după cum este cunoscut tuturor că Pseudo-Sinodul, în același text, a recunoscut eclezialitatea (statutul de Biserică) ereziilor, a recunoscut ereziile drept biserici echivalente și deopotrivă cu Biserica Ortodoxă, spunând că «Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni eterodoxe care nu se găsesc în comuniune cu ea»[8].

Deci confruntăm fragmentele controversate din cuvântarea Patriarhului Bartolomeu, în care s-a referit cu emfază la prinosul Pr. Gheorghe Florovski în Mișcarea Ecumeni(st)că ca să se vădească răstălmăcirea pe care o face.

„Credincioșia Pr. Florovski față de «tradiția adevărului» ca prezență continuă a Sfântului Duh în Biserică nu numai că nu l-a împiedicat să se ocupe cu Mișcarea Ecumenică, ci l-a inspirat și a hrănit interesul și aportul său la ea. A participat la dialogul inter-creștin, a avut un rol important la întemeierea și dezvoltarea Consiliului Mondial al Bisericilor, a studiat lucrările teologilor occidentali, a dezbătut cu ei, a făcut trimiteri fără ezitare la textele lor și a promovat valoarea Părinților Bisericii pentru descoperirea și conștientizarea moștenirii comune a creștinilor. După Florovski, toți creștinii «aparțin într-un fel aceluiași mediu duhovnicesc». Nu e vorba despre «tradiții paralele», ci despre o tradiție, care a fost înstrăinată și împărțită. Există o «înrudire principială în trecutul comun», pe care trebuie să ne-o amintim mereu. Pe lângă particularitățile lor, «Răsăritul și Apusul aparțin organic împreună de unitatea creștinătății». Nu este posibil să fie înțelese în sine, nu constituie «unități independente», nu sunt suficiente și de la sine explicate. «Pe parcursul istoriei lor, au mai multe puncte de contact decât ciocniri și conflicte. Cineva poate să le numească surori la nivel cultural. Și cutez să spun că aceste surori au fost siameze». Răsăritul și Apusul sunt părți ale unei singure lumi creștine, care, după planul lui Dumnezeu, «nu trebuia să se fi scindat». «Tragedia împărțirii este cea mai mare și mai critică problemă a istoriei creștine». Dacă este înțeles acest lucru, atunci există speranțe fundamentale pentru restaurarea unității creștine. […]

Reprezintă nu o anumită tradiție «aparte», ci tradiția de veacuri, tradiția Bisericii nedespărțite». Când Florovski proclamă că «unirea creștinilor… înseamnă tocmai întoarcerea mondială la Ortodoxie», înțelege întoarcerea la acea Biserică ce întrupează credincioșia neclintită în tradiția comună a Bisericii nedespărțite.

Această conștiință de sine a Ortodoxiei a evidențiat-o și Sfântul și Marele Sinod din Creta. «Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică, crede cu tărie în conștiința ei de sine bisericească profundă că ocupă un loc important pe subiectul promovării unității creștine în lumea contemporană… Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat ‘pentru unirea tuturor’, cultivă mereu dialogul cu cei ce s-au despărțit de ea, de aproape și de departe, a fost mai ales în fruntea căutării contemporane a căilor și modurilor de restabilire a unității celor ce cred în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la apariția ei și a contribuit la formarea și dezvoltarea ei pe mai departe».

Acesta a fost duhul Patriarhiei Ecumenice în toată lunga ei participare la Mișcarea Ecumenică, nu ca simplu asociat, ci ca unul dintre întemeietorii ei. Fără minimalism teologic, abordăm Tradiția Ortodoxă în referința ei istorică față de restul lumii creștine, cu convingerea comună cu Pr. Gheorghe Florovski că «toate puterile tradiției ortodoxe pot să se arate și să fie tratate numai în mediul unui contact statornic cu întreaga lume creștină». Credem că dialogurile științifice teologice inter-creștine sunt întărite prin contribuția Facultăților de Teologie și a rațiunii academice prin «dialogul vieții» în trăirea zilnică a creștinilor, dar și prin comunicarea și întâlnirile conducătorilor Bisericilor și Confesiunilor. Mai general, considerăm că Mișcarea Ecumenică a eliberat puteri creatoare remarcabile în lumea creștină»[9].


[1] ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΣ ΜΟΥΡΑΤΙΔΗΣ, Ἡ Οἰκουμενική Κίνησις, σ. 33.

[2] Αὐτόθι, σσ. 34-35. ΠΡΩΤΟΠΡΕΣΒ. ΘΕΟΔΩΡΟΣ ΖΗΣΗΣ,«Γένεση καί ἐξέλιξη τῆς πατρομαχικῆς μεταπατερικότητας», ἐν περιοδικῷ Θεοδρομία ΙΔ 1 (Ἰανουάριος – Μάρτιος 2012) 18-56, https://www.tideon.org/thriskeymata-aireseis/2012-02-28-20-33-21/11177-2017-09-30-20-28-39.

[3] ANDREW BLEIN, π. Γεώργιος Φλωρόφσκυ. Ἡ ζωή καί τό ἔργο ἑνός μεγάλου θεολόγου, ἐκδ. Ἐν Πλῶ, μτφρ. Ἐλένη Ταμαρέση, Ἀθήνα 2010, http://www.impantokratoros.gr/dat/storage/dat/35E50502/ioannhs_markas.pdf

[4] FLOROVSKY G., «The Legacy and the Task of orthodox Theology», Anglican Theological Review, 31/2, Avril 1949, σ. 66, Ἑλληνική μετάφραση στό Θεολογία 4/2010, σσ. 21-29.

[5] MICHAEL STAYROY, Τάἐπιστημολογικάκριτήριατῆςνεοπατερικῆςσύνθεσηςτοῦπ. ΓεωργίουΦλωρόφσκυ, σσ. 51-52. http://www.ecclesia.gr/greek/press/theologia/material/2010_4_6_Stavrou.pdf.

[6] π. ΓΕΩΡΓΙΟΣ ΦΛΩΡΟΦΣΚΥ, Θέματα Ορθοδόξου Θεολογίας, ἐκδ. Ἄρτος Ζωῆς, Ἀθήνα 1989, σ. 219.

[7] Διεθνές Συνέδριο : «Ἡ θεολογική παρακαταθήκη τοῦ πρωθιερέως Γεωργίου Φλωρόφσκυ», 02-09-2019, https://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/31285-diethnes-sunedrio-i-theologiki-parakatathiki-tou-prothiereos-georgiou-florofsku.

[8] https://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[9] Ἡ ὀμιλία τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου στό Διεθνές Συνέδριο γιά τόν π. Γεώργιο Φλωρόφσκυ, 02-09-2019, http://fanarion.blogspot.com/2019/09/blog-post_87.html.

Greco-catolicii din Ucraina promovează ecumenismul

Sviatoslav Șevciuk în timpul întâlnirii cu jurnaliștii în sala de conferințe a Vaticanului.
Foto: Vatican News

Sviatoslav Șevciuk, capul BGCU subliniază faptul că ecumenismul este „parte din identitatea Bisericii Catolice Orientale”.

În timpul unei conferințe de presă în sala de conferințe a Radio Vatican, după întâlnirea cu Papa, a spus că BGCU vrea să fie un „catalizator pentru ecumenism”, relatează Vatican News.

Potrivit agenției, Sviatoslav Șevciuk a spus că „astăzi Ucraina are chiar mai multe motive de a fi numită laboratorul ecumenismului”. Potrivit lui, cercetările sociologice asupra situației religioase din Ucraina arată că 70% din populație se consideră drept ortodocși.

A amintit că în 2015 BGCU a adoptat un document despre „Misiunea Ecumenică” ce a format baza pentru raportul Cardinalului Kurt Koch, Președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine și pentru discuția de la această întâlnire.

Capul BGCU a întărit faptul că „vrem să nu fim un obstacol, ci un catalizator pentru ecumenism”, adăugând că ecumenismul este „parte a identității Bisericii Catolice Orientale”.

De asemenea, la întâlnirea cu jurnaliștii, Sviatoslav Șevciuk a insistat că „Papa vrea ca (Biserica –n.ed.) noastră, ca și celelalte Biserici Catolice Orientale, să se dezvolte și să înflorească”.

Mai devreme, UJO a scris că reprezentanții BGCU au susținut acordarea Tomosului de dragul unității tuturor Bisericilor Creștine, dar, pentru de a se unit cu BOaU, noua structură bisericească trebuie să recunoască supremația Romei.

Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși

De ce nu se pot mântui păgânii, mahomedanii și ereticii

Scrisoarea 28 a Sf. Ignatie Briancianinov, despre erezii (din cartea De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu. Scrisori către mireni, editura Sofia, 2009, p. 86-98)

Ce priveliște vrednică de tânguire amară sunt creştinii care nu ştiu în ce constă creştinismul! Iar această priveliște se înfățișează acum aproape neîncetat privirilor; acestea sunt mângâiate doar rareori de priveliștea contrară, care negreșit e mângâietoare! Rareori pot, în gloata numeroasă a celor ce își dau numele de creștini, să se oprească asupra care sunt creştini și cu numele, şi cu fapta!

Îmi puneți din nou următoarea problemă: „De ce să nu se mântuiască, îmi scrieți, păgânii, mahomedanii şi aşa numiţii eretici? Între ei sunt oameni cu o mare bunătate. A-i da pierzării pe aceşti oameni atât de buni ar fi un lucru potrivnic milostivirii lui Dumnezeu!… Da! Aceasta ar fi un lucru potrivnic chiar și rațiunii omenești sănătoase! Iar ereticii sunt creştini și ei. A te socoti pe tine însuți mântuit, iar pe membrii celorlalte confesiuni pierduţi este un lucru și nebunesc, și extrem de trufaș!”

Mă voi strădui să vă răspund cât mai pe scurt, ca multa grăire să nu vatăme limpezimea expunerii. Creştinilor! Voi judecaţi despre mântuire, dar nu ştiţi ce e mântuirea, nu ştiţi de ce au oamenii nevoie de ea; în fine, nu-L ştiţi pe Hristos, Singurul nostru mijloc de mântuire! Iată adevărata învăţătură despre aceasta, învăţătura Sfintei Biserici Soborniceşti: mântuirea stă în recăpătarea împărtăşirii cu Dumnezeu. Tot neamul omenesc a pierdut această împărtăşire prin căderea protopărinţilor. Tot neamul omenesc este o tagmă de fiinţe pierite. Pieirea este partea tuturor oamenilor, atât a celor îmbunătăţiţi, cât şi a răufăcătorilor. Ne zămislim în fărădelege, ne naştem în păcat. Mă voi pogorî în iad la fiul meu plângând (Fac. 37, 35), grăieşte Sfântul Patriarh Iacov despre sine şi despre sfântul său fiu, Iosif cel feciorelnic şi preafrumos! S-au pogorât la iad după încheierea pribegiei lor pământeşti nu numai păcătoşii, ci şi drepţii Vechiului Testament. Iată puterea faptelor bune omeneşti, iată preţul virtuţilor firii noastre căzute! Pentru a reface împărtăşirea omului cu Dumnezeu, altfel spus, pentru mântuire, era neapărată nevoie de răscumpărare. Răscumpărarea neamului omenesc a fost săvârşită nu de un înger, nu de un arhanghel, nu de vreo alta din fiinţele înalte, dar mărginite şi zidite: a fost săvârşită de însuşi Dumnezeu, cel nemărginit. Pătimirile – partea neamului omenesc – au fost înlocuite de pătimirea Lui; lipsurile meritelor omenești au fost acoperite de vrednicia Lui cea nemăsurată. Toate faptele bune omenești, care sunt neputincioase și te pogoară în iad, au fost înlocuite de o singură faptă bună puternică: credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul a fost întrebat de către iudei: Ce să facem ca să lucrăm lucrurile lui Dumnezeu? Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu: să credeți în Cel pe Care L-a trimis El (In. 6, 28-29). O singură faptă bună ne trebuie penru mântuire: credința, însă credința se arată prin fapte. Prin credință, doar prin credință putem intra în Împărtășirea cu Dumnezeu, cu mijlocirea tainelor dăruite de către El. Degeaba, în chip greșit, gândiți și spuneți că păgânii și mahomedanii care sunt oameni buni se vor mântui, adică vor intra în împărtășire cu Dumnezeu! Degeaba vă uitați la concepția contrară acesteia ca la o inovație, ca la o rătăcire strecurată în învățătura Bisericii! Nu! Aceasta este învățătura dintotdeauna a Bisericii celei adevărate, atât a Vechiuluii, cât și a Noului Testament. Biserica a mărturisit dintotdeauna că unul singur este mijlocul de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a mărturisit dintotdeauna că până și cele mai mari virtuți ale firii căzute se pogoară în iad. Dacă drepții adevăratei Biserici, luminătorii din care lumina Duhul Sfânt, proorocii și făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul Ce avea să vină, dar care s-au săvârşit din această viaţă înaintea venirii Lui, dacă aceştia s-au pogorât în iad, cum vreţi ca păgânii şi mahomedanii, care nu L-au cunoscut pe Răscumpărător şi nu au crezut în El, să primească, pentru faptul că vi se par dumneavoastră oameni de treabă, mântuirea, pe care ne-o aduce un singur mijloc – unul singur, repet, care este credinţa în Răscumpărător? Creştinilor! Cunoaşteţi-L pe Hristos! Înţelegeţi că nu-L cunoaşteţi, că v-aţi lepădat de El, socotind că mântuirea este cu putinţă fără El, pentru nu ştiu ce fapte bune! Cel ce crede că te poţi mântui fără credinţa în Hristos se leapădă de Hristos şi, poate fără să îşi dea seama, cade în păcatul greu al hulei împotriva lui Dumnezeu.

Socotim, grăieşte Sfântul Apostol Pavel, că prin credinţă se va îndreptăţi omul, fără faptele Legii – iar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire, pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, îndreptăţindu-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus (Rom. 3, 28, 22-24). Veţi replica: „Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune; el învaţă că credinţa fără fapte este moartă”. Cercetaţi ce anume cere Sfântul Apostol Iacov! Veţi vedea că el cere, la fel ca toţi scriitorii de Dumnezeu insuflaţi ai Sfintei Scripturi, faptele credinţei, nu faptele bune ale firii noastre căzute! El cere credinţă vie, mărturisită prin faptele omului celui nou, nu faptele bune ale firii căzute, ce sunt potrivnice credinţei. El citează o faptă a Patriarhului Avraam, faptă din care s-a vădit credinţa dreptului: este vorba de aducerea ca jertfă lui Dumnezeu a propriului fiu unul-născut. Α-ţi junghia fiul ca să-l jertfeşti nu este nicidecum o faptă bună potrivit firii omeneşti: aceasta este o faptă bună ca împlinire a poruncii lui Dumnezeu, ca faptă a credinţei. Uitaţi-vă bine în Noul Testament şi, îndeobşte, în toată Sfânta Scriptură: veţi găsi că aceasta cere împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, că această împlinire este numită „fapte”, că în urma acestei împliniri a poruncilor lui Dumnezeu credinţa în El devine vie, fiind lucrătoare; fără aceasta ea este moartă, fiind lipsită de orice mişcare. Şi, dimpotrivă, veţi găsi că faptele bune ale firii căzute, care vin din simţuri, din sânge, din porniri şi din simţămintele gingaşe ale inimii sunt oprite şi lepădate! Iar dumneavoastră tocmai prăpăditele astea de fapte bune vă plac la păgâni şi la mahomedani! Pentru ele, chiar daca sunt însoţite de lepădarea lui Hristos, aţi vrea să le daţi mântuirea.

Ciudată este părerea dumneavoastră despre raţiunea sănătoasă! De unde și până unde, cu ce drept o găsiţi în dumneavoastră? Dacă sunteţi creştin, ar trebui să aveţi despre aceasta o con-epţie creştinească, nu alta, samavolnică sau luată de nu ştiu unde! Evanghelia ne învaţă că prin cădere am dobândit raţiunea cea cu nume mincinos, că raţiunea firii noaste căzute, oricare ar fi valoarea ei naturală, la orice treaptă de sofisticare ar ti ajuns prin erudiţia lumească, păstrează valoarea pe care i-o dă căderea: rămâne rațiune cu nume mincinos. Trebuie s-o lepădăm, trebuie să ne încredinţăm călăuzirii credinţei: sub această călăuzire, la vremea potrivită, după nevoințe însemnate în buna credinţă, Dumnezeu îi dăruiește robului Său credincios înţelegerea Adevărului, altfel spus, raţiunea duhovnicească. Această raţiune poate şi trebuie recunoscută ca raţiune sănătoasă: ea este credinţa cea adeverită pe care Sfântul Apostol Pavel a descris-o atât de bine în capitolul 11 al Epistolei sale către evrei. Temelia raţiunii duhovniceşti este Dumnezeu. Pe această piatră tare se zideşte ea şi de aceea nu se clatină şi nu cade. Iar „raţiunea sănătoasă”, de care vorbiţi dumneavoastră, noi, creştinii, o socotim raţiune atât de bolnavă, atât de întunecată şi rătăcită, încât vindecarea ei nici nu se poate săvârşi altfel decât prin tăierea cu sabia credinţei tuturor cunoştinţelor care o alcătuiesc şi prin lepădarea ei. Iar dacă am recunoaşte-o – pe un oarecare temei şubred, tulbure, pururea schimbător – drept sănătoasă, atunci ea, „sănătoasă” cum este, negreşit Îl va lepăda şi pe Hristos. Lucrul acesta este dovedit de experienţă. Şi ce vă spune raţiunea dumneavoastră sănătoasă? Că a recunoaşte pierzarea oamenilor buni care nu cred în Hristos este ceva contrar ei? Mai mult decât atât: că această pierzare ar fi potrivnică milostivirii unei fiinţe atotbune ca Dumnezeu. Bineînţeles, aţi avut descoperire de sus despre acest lucru, despre ceea ce este potrivnic şi ceea ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu? Nu? Dar raţiunea dumneavoastră sănătoasă arată asta. A! Rațiunea dumneavoastră sănătoasă!.. Şi totuşi, cu rațiunea dumneavoastră sănătoasă, de unde aţi scos că puteţi, cu propria minte omenească mărginită, să înţelegeţi ce este potrivnic şi ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu? Daţi-mi voie să-mi rostesc gândul: Evanghelia, altfel spus, învăţătura lui Hristos, altfel spus, Sfânta Scriptură, altfel spus, Sfânta Biserică sobornicească ne-au descoperit tot ce poate cunoaşte omul despre milostivirea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice filosofare, orice înţelegere omenească, care este de neajuns pentru ele. Zadarnică este trufia minţii omeneşti atunci când încearcă să-L hotărnicească pe Dumnezeu, Cel fără hotar, când încearcă să explice inexplicabilul, să supună judecăţii sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere este o întreprindere satanică!… Tu, care îţi dai numele de creştin şi nu ştii învățătura lui Hristos! Dacă din această învăţătură cerească, harică, nu ai învăţat că Dumnezeu e de nepătruns cu mintea, du-te la școală, ascultă ce învață copiii acolo! Profesorii de matematică le explică, vorbind despre teoria infinitului, că acesta, ca mărime infinită, nu se supune legilor cărora le sunt supuse mărimile finite – numerele –, că rezultatele lui pot fi cu desăvârşire opuse rezultatelor numerelor. Iar tu, vrând să statornicești legi lucrării milostivirii lui Dumnezeu, zici: „Asta se potriveşte cu ea, asta este potrivnic ei!” Ea se potriveşte sau nu cu raţiunea ta „sănătoasă”, cu concepţiile şi cu senzaţiile tale! Oare din asta reiese că Dumnezeu este obligat să înțeleagă şi să simtă aşa cum înţelegi şi aşa cum simţi tu? Or, tocmai asta ceri tu de la El! Iată un lucru cât se poate de nechibzuit şi întru totul trufaş! Aşadar nu învinui judecăţile Bisericii de lipsa bunului simţ şi a smereniei: acesta e neajunsul tău! Ea, Sfânta Biserică, nu face decât să urmeze neabătut învăţăturii lui Dumnezeu despre lucrările lui Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o Dumnezeu Însuşi! O urmează ascultători toţi fiii ei cei adevăraţi, luminându-se prin credinţă, călcând în picioare raţiunea îngâmfată, care se ridică împotriva lui Dumnezeu! Credem că putem şti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit să ne descopere! Dacă ar fi o altă cale către cunoaşterea de Dumnezeu, o cale pe care să o croim minţii noastre prin propriile puteri, nu ne-ar fi fost dăruită dumnezeiasca descoperire. Ea ne-a fost dată pentru că avem neapărată nevoie de ea. Aşadar deşarte şi mincinoase sunt interpretările proprii şi rătăcirea minţii omeneşti!

Spuneţi: „Ereticii sunt tot creştini”. De unde aţi mai scos-o şi pe asta? Numai un om care își dă numele de creştin fără să ştie nimic despre Hristos se va socoti, în adâncul neştiinţei sale, creștin de acelaşi fel ca ereticii şi nu va deosebi sfânta credinţă creştinească de odraslele blestemului – ereziile hulitoare de Dumnezeu! Altfel judecă despre aceasta creştinii adevăraţi! Numeroase cete de sfinţi au primit cununa mucenicească, au ales mai degrabă cele mai cumplite chinuri, închisoarea, surghiunul, decât să se învoiască a avea împărtăşire cu ereticii în învăţătura de Dumnezeu hulitoare a acestora. Biserica sobornicească a socotit dintotdeauna erezia un păcat de moarte, a socotit dintotdeauna că omul molipsit de cumplita boală a ereziei este mort sufleteşte, străiin de har şi de mântuire, părtaş al diavolului și al pierzării acestuia. Erezia e un păcat al minţii. Erezia este un păcat mai mult diavolesc decât omenesc; ea este fiică a diavolului, născocire a lui, necredință apropiată de închinarea la idoli. Părinții numesc de obicei închinarea la idoli „necredință”, iar ereerezia – „rea credinţă”. În închinarea la idoli, diavolul primea cinstire ca un dumnezeu de la oamenii orbiţi, iar prin erezie îi face pe oamenii ce orbecăie părtaşi ai păcatului său de căpetenie: hula împotriva lui Dumnezeu. Cine va citi cu luare aminte Actele Sinoadelor Ecumenice se va convinge cu uşurinţă că ereticii au un caracter cu totul satanic: va vedea cumplita lor fățărnicie, trufia lor cea nemăsurată, va vedea purtarea lor alcătuită din minciună necontenită, va vedea că ei sunt dedați cu tot felul de patimi josnice, va vedea că ei, atunci când le stă în putere, nu se dau înapoi de la cele mai cumplite fărădelegi. Deosebit de grăitoare în această privinţă este ura lor cea neîmpăcată faţă de fiii Bisericii Adevărate și setea de sângele lor! Erezia este unită cu împietrirea inimii, cu o cumplită întunecare și vătămare a minţii; se ţine cu îndărătnicie în sufletul molipsit de ea şi greu este pentru om să se vindece de această boală! Orice erezie cuprinde hulă împotriva Duhului Sfânt: ea huleşte fie dogma Sfântului Duh, fie lucrarea Sfântului Duh, dar nrspărat Îl huleşte pe Sfântul Duh. Esenţa oricărei erezii este hula împotriva lui Dumnezeu. Sfântul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu sângele său mărturisirea credinţei adevărate, a rostit hotărârea Sinodului Local de la Constantinopol împotriva ereziarhului Eutihie în cuvintele următoare: „Eutihie, până acum preot şi arhimandrit, a fost dat în vileag pe deplin atât de faptele lui din trecut, cât şi de lămuririle lui de acum că este părtaş rătăcirilor lui Valentin şi Apolinarie, că urmează cu îndărătnicie lui hulei lor împotriva lui Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât nici măcar n-a băgat în seamă sfaturile şi poveţele noastre spre primirea învăţăturii celei sănătoase. Drept aceea, plângând şi suspinând pentru pieirea lui cea desăvârşită, vestim în numele Domnului nostru Iisus Hristos că el a căzut în hulă împotriva lui Dumnezeu, că este lipsit de tot cinul preoţesc, de împărtăşirea noastră şi de cârmuirea mănăstirii sale, dându-le de ştire tuturor celor ce vor sta de vorbă cu el sau vor merge la el de acum înainte că vor fi supuşi afuriseniei”. Această hotărâre este un model al părerii generale a Bisericii Soborniceşti despre eretici; această hotărâre a fost recunoscută de toată Biserica şi întărită de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie stătea în aceea că el nu mărturisea în Hristos după întrupare două firi, aşa cum mărturiseşte Biserica, ci recunoştea doar singură firea dumnezeiască. Veţi spune: „Şi atât, asta e toată vina lui?…” Caraghios prin lipsa lui de cunoaştere adevărată şi cumplit de jalnic prin miezul şi urmările sale răspunsul dat de o oarecare persoană sus-pusă, învestită cu puterea acestei lumi, Sfântului Alexandru, Patriarhul Alexandriei, cu privire la erezia ariană! Persoana cu pricina îl sfătuieşte pe Patriarh să păstreze pacea, să nu stârnească gâlceavă, care este atât de potrivnică duhului creştinismului, din pricina unor cuvinte; scrie că el nu găseşte nimic condamnabil în învăţătura lui Arie, ci doar o anumită deosebire in modul de exprimare. Acest „mod de exprimare, în care nu este nimic condamnabil”, observă istoricul Fleury, respinge dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – numai atât! Aşadar dărâmă toată credinţa creştină – numai atât! Remarcabil este faptul că toate ereziile din vechime, sub felurite măşti schimbătoare, năzuiau spre un singur scop: ele respingeau dumnezeirea Cuvântului și răstălmăceau dogma Întrupării. Cele mai noi se străduie în primul rând să respingă lucrările Sfântului Duh cu hule îngrozitoare, ele au lepădat dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, toate lucrurile în care Biserica sobornicească a recunoscut dintotdeauna lucrarea Sfântului Duh. Ele numesc lucrurile acestea „rânduieli omeneşti”, ba chiar şi mai obraznic: „superstiţie”, „rătăcire”! Bineînţeles, în erezie nu vedeţi nici talhărie, nici hoţie? Poate doar pentru că n-o socotiţi păcat? În ea este lepădat Fiul lui Dumnezeu, în ea este lepădat și hulit Duhul Sfânt – numai atât! Cel care a primit şi ţine o învăţătură hulitoare de Dumnezeu rostește hulă împotriva lui Dumnezeu; nu tâlhăreşte, nu fură, chiar face faptele cele bune ale firii căzute! Cum poate Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!… Toată pricina ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca şi a tuturor celorlalte, este profunda necunoaştere a creştinismului!

Să nu credeţi că această necunoaştere este un neajuns de mică însemnătate! Nu! Urmările ei pot fi pierzătoare, mai ales acum, când în societate circulă nenumărate cărticele cu titlu creştin, dar cu învăţătură satanicească. Neştiind adevărata învăţătură creştină, puteţi primi un gând mincinos, hulitor de Dumnezeu, drept adevăr, vi-l puteţi însuşi, iar odată cu el vă veţi însuși și pierzarea veşnică. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui! Acele nedumeriri pe care le-aţi exprimat deja în scrisoarea dumneavoastră sunt nişte vrăjmaşi cumpliţi ai mântuirii dumneavoastră. Miezul lor este lepădarea de Hristos! Nu vă jucaţi cu mântuirea dumneavoastră, nu vă jucaţi! Altfel, veţi plânge veşnic. Îndeletniciţi-vă cu citirea Noului Testament şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe (nu a Terezelor, nu a Franciscilor şi a celorlalţi smintiţi apuseni pe care Biserica lor eretică îi dă drept Sfinţi!); cercetaţi la Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe cum trebuie înţeleasă corect Scriptura, ce fel de vieţuire, de gânduri şi simţăminte se cuvine să aibă creştinul. Pornind de la Scriptură şi de la credinţa vie, să-L cercetaţi pe Hristos şi să cercetaţi creştinismul. Înainte de a veni ceasul cel înfricoşător în care vă veţi înfăţişa lui Dumnezeu spre a fi judecat, dobândiţi îndreptăţirea pe care El o dă în dar tuturor oamenilor prin creştinism!

Ecumenism: Fanarul promovează primatul în Biserică pentru apropierea de catolici

Marele praznic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel este pentru unii prilej de manifestări ecumeniste. Chiar dacă cei doi Apostoli s-au remarcat îndeosebi prin luptele duse pentru apărarea dreptei credințe, ei pot fi instrumentalizați și prezentați drept modele de unitate în diversitate. Așa se face că anul acesta Patriarhia Ecumenică a trimis o delegație în frunte cu Arhiepiscopul Iov de Telmessos la Vatican cu ocazia sărbătoririi Sf. Petru și Pavel. Declarațiile de unitate emise de cele două părți parcă ne luminează cu privire la originea pretențiilor papiste ale Constantinopolului, sursa multor conflicte ce par să schimbe fața Ortodoxiei în aceste vremuri.

Documentele citite se regăsesc pe site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice.

Este uimitoare concordanța ce poate fi trasată între evenimentele din ultima vreme din Ucraina și acordurile semnate în cadrul mișcării ecumenice. Dacă până acum a fost semnat un document comun despre sinodalitate și primat în primul mileniu în 2016, suntem informați că urmează să fie redactat altul pe aceeași temă în al doilea mileniu de creștinism. Ciudat este faptul că primul document a fost emis imediat după Sinodul din Creta, care a dorit să accentueze latura sinodală a Bisericii, iar acum deja asistăm la promovarea celeilalte „componente”, anume primatul. Oare este întâmplătoare succesiunea aceasta de evenimente sau este un calendar impus din afara Bisericii Ortodoxe?

În textul citit anul acesta, Patriarhul Bartolomeu pornește de la portretizarea celor doi Sfinți Apostoli ca fiind o sinaxă/adunare și invitație la comuniune. În acest sens, sunt folosite cuvinte ale Sf. Grigorie Palama, în ciuda opoziției sale cunoscute față de catolici.

Cele două aspecte care ar uni pe catolici și ortodocși ar fi sinodalitatea și primatul.

Paradoxal, nu dreapta credință este pusă drept condiție pentru comuniunea euharistică, ci „participarea noastră comună la o adunare euharistică presupune ca noi să progresăm împreună pe aceeași cale. De fapt, mersul împreună (synodos) este o altă imagine a Bisericii sau, mai degrabă, o altă definiție a Bisericii”. Mai mult, prin manevrarea termenilor, „dialogul iubirii” devine „dialogul adevărului”, dar evident că nu la nivel dogmatic, ci ca „restabilire a comuniunii dintre Bisericile noastre”.

Culmea declarațiilor părții ortodoxe o reprezintă prezentarea nevoii de primat în Biserică pentru că „sinodalitatea este interdependentă reciproc cu primatul”, după cum a fost subliniat în documentul de la Ravenna, 43. „Aceasta înseamnă că sinodalitatea trebuie gândită în contextul primatului, la fel cum primatul trebuie gândit în contextul sinodalității.” Mai mult, „reflectarea asupra primatului și sinodalității este extrem de importantă nu doar pentru restaurarea comuniunii dintre Bisericile noastre surori, ci și pentru stabilitatea Bisericilor noastre în parte”. Deja temelia Bisericii nu mai este credința dreaptă în Hristos, ci înțelegerea și ierarhia omenească. De fapt, pentru ortodocși, primatul a adus nu doar ruperea din 1054, ci și în prezent produce o sciziune cumplită, care numai stabilitate nu înseamnă.

Scrisoarea este presărată și cu exprimarea tristeții pentru imposibilitatea actuală de a fi în comuniune, cât și cu asigurări că vor fi depuse toate eforturile pentru „«venirea împreună» a Bisericilor noastre”.

De partea cealaltă, Papa pledează pentru ecologie, primirea migranților și integrarea lor și promovarea păcii la toate nivelurile.

Este afirmată din nou dorința de unitate din partea catolicilor, resimțită mai puternic de Papă după vizita din Bulgaria și România(!). Aceasta este văzută ca „respect față de identitățile specifice și coexistența armonioasă în forme legitime ale diversității”. De aceea, „scopul dialogului este comuniunea deplină în formele legitime ale diversității, nu o uniformizare monotonă, cu atât mai puțin o absorbire”.

Trebuie specificat că o astfel de unitate, cum este cea dorită în astfel de întruniri, este cu totul străină de duhul evanghelic și ortodox, care urmărește o curățire și înălțare a omului, nu să-l lase în stadiul său decăzut. Cu alte cuvinte, trebuie urmărită pacea de sus, nu pacea precum o dă lumea. Depășirea rănilor dintre ortodocși și catolici ar trebui să vină prin vindecarea lor, prin revenirea la dreapta credință, nu prin acomodarea până la nesimțire sentimentală unii cu alții și tocirea sensibilității dogmatice.

În orice caz, unitatea dorită de Hristos în Biserică nu arată așa:

Rugăciuni în comun catolici-ortodocși la Vatican

Rugăciune laolaltă, dar nu împreună a Patriarhului Daniel cu Papa Francisc

Patriarhia Română informează cu privire la contactul pe care-l va avea Papa Francisc cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române că va fi o întrevedere la Palatul Patriarhal cu sinodalii, urmată de o primire a sa de către PF Părinte Patriarh. Întâlnirea de la Palat nu ridică probleme în avans dar

„Programul vizitei din Catedrala Națională cuprinde rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. După terminarea acestora, va urma rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în limba română, urmată de cântări pascale ortodoxe. Programul nu cuprinde oficierea unui serviciu liturgic comun, ci momente muzicale distincte şi consecutive, conform hotărârii Sfântului Sinod şi practicii din diaspora română când se folosește acelaşi lăcaș de cult”.

Istoria se repetă?

Afirmația că nu există serviciu liturgic comun, ci consecutiv este hilară. Din păcate, oficialii noștri preferă să scalde mereu și mereu cele ale credinței.

Se face caz de situația bisericilor închiriate din Occident de la catolici pentru a se oficia Liturghii ortodoxe în ele. Totuși există o serie de diferențe importante ale rugăciunilor din diaspora:

  • slujba nu se face împreună cu catolicii (sau cu protestanții) de la care a fost închiriat lăcașul;
  • nu se slujește pe masa lor, ci pe una improvizată, pe antimis orthodox;
  • participă doar credincioși ortodocși.

Așadar nu poate fi vorba de un climat sincretist pentru că nu există comuniune de nici un fel. Este folosită doar clădirea simplă, fără simbolistica ei eretică. Distincțiile sunt clare la nivel de cult. De cele mai multe ori este plătită chirie pentru spațiul care oricum nu este folosit. Deci este la mijloc și interesul „gazdei”.

Același pretext a fost folosit și după Sinodul din Creta, în 2016, pentru a arăta chipurile că orice „creştin ortodox lucid şi realist poate rămâne fidel Ortodoxiei şi atunci când se află în dialog şi cooperare cu alţi creştini”, dându-se ca exemplu că există 670 de biserici închiriate în diaspora. Cred că nimeni nu a bănuit că, de fapt, sub masca acestor închirieri, „se află în dialog sau în cooperare de ordin social-filantropic sau cultural” cu acele culte proprietare ale imobilelor.

În acest sens, canonul 71 apostolic este clar: „Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la tem­plul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească”. Așadar este interzisă comuniunea, manifestată prin participarea la sărbători eretice sau ducerea ori primirea de daruri de la altarele străine, nu simpla intrare în lăcașurile eterodoxe. Deci Liturghiile săvârșite în diaspora nu intră sub incidența canoanelor pentru că se oficiază slujbe ortodoxe și sunt ținute sărbătorile Bisericii.

Revenind la primirea Papei, se observă un pas mai departe:

  1. Rugăciunea se face în prezența ambelor culte, ortodox și catolic, reprezentate la cel mai înalt nivel. Nu este vorba de vreo festivitate neutră, cum ar fi o sărbătoare profană, laică, la care fiecare s-ar ruga separat, ci de o întâlnire religioasă, în spațiu ortodox. Nu este doar o întâlnire de dialog, ci una cultică, semnalată de rugăciuni și cântări religioase și de un salut pascal.
  2. De data aceasta, nu ortodocșii sunt cei ce merg în clădirile catolice, ci invers, ceea ce este o diferență importantă. Cinstirea unui cleric eretic în biserică ortodoxă echivalează cu profanarea locașului proaspăt sfințit. Un spațiu afierosit slăvirii ortodoxe este pângărit prin săvârșirea unor acte de cult eretice, cum este cinstirea ca și cleric a Papei și intonarea unor rugăciuni și cântece catolice.

Sinodalii noștri ar fi cinstit să priceapă că nu pot sluji la doi domni. Atitudinea aceasta echivocă, de a respecta formal și tras de păr cerințele canoanelor, dar a fi și pe placul ereticilor, este perdantă și duce și poporul în mare rătăcire. Bineînțeles, până să înțeleagă asta arhiereii, ar trebui să conștientizăm noi, fiecare, acest lucru prin neparticipare și dezicere de primirea cu ospitalitate a Papei în România.

Ecumenismul – denunțat de un Episcop grec ca mișcare mondialistă, inspirat de duhuri necurate

Ecumenism=satanism

Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita dovedește că există ierarhi greci care au tăria nu doar să nu facă concesii în direcție ecumenistă, ci chiar să-l denunțe ca erezie de inspirație demonică. Atitudinea sa tăioasă este ca o replică la viclenia și răul care atacă credința și națiunea greacă, deși un ton mai blând și așezat ar fi mai potrivit pentru apărarea Ortodoxiei.

Am păstrat formatarea textului original pentru a păstra tonul în care a fost scris și pentru a evidenția și diferența dintre uniformizarea totală a ierarhiei noastre față de unii episcopi din alte părți care au curajul de a se opune tăvălugului apostaziei.

ECUMENISM=MIȘCARE DEMONICĂ! (dovada la finalul articolului)

A venit ceasul să vorbim și despre Ecumenism!

Noul fruct care-i stăpânește pe toți în epoca noastră, atât în domeniul bisericesc, cât și în cel politic, este UNIFICAREA POPOARELOR ȘI A RELIGIILOR!

ECUMENISMUL, sau altfel MIȘCAREA ECUMENICĂ, ESTE un curent care acționează în domeniul bisericesc și are scop unificarea diferitelor religii sau Confesiuni religioase!

Frățiorul său este MONDIALIZAREA, adică un curent paralel, care acționează în arena politică și urmărește unitatea popoarelor!

Partea care privește popoarele, MONDIALIZAREA, este lucrată de persoane, partide și figuri politice!

Partea care se referă la unitatea religiilor, ECUMENISMUL, este lucrată de conducătorii bisericești!

Ținta și scopul tuturor acestor eforturi este unul singur: întemeierea pe pământ a unei noi orânduiri, care se numește «NOUA ORDINE»! Este lucrată în principal de Sionismul internațional, adică de statul evreu și are ca țintă să nu existe particularități, fie etnice, fie religioase! Cu alte cuvinte, toți oamenii să fim o «supă»! Toți locuitorii pământului să fim «amestecătură», după cum spune și fericitul Arhiepiscop Hristodul!

Ce înseamnă «amestecătură»? Este amestecarea!

Proiectul acesta al mondializării noi îl trăim aici, în Grecia, în leagănul de altădată al Ortodoxiei, în țara creștinilor ortodocși greci, îl trăim nemijlocit prin isprăvile Ministrului ne-Educației, d-l C-tin Gavroglu! El este omul care a transformat ora de religie în școlile noastre în ora de știința religiilor! De aici și mai departe, copiii greci, la ora de religie, în mințile lor, vor pune pe același nivel ca importanță pe Hristos, Mohamed, Buddha șamd. Ora de religie de acum s-a transformat în ora de știința religiilor, din păcate și cu conlucrarea și cooperarea unor frați Mitropoliți de-ai noștri!

Demolatorul și nivelatorul predaniilor noastre creștine este… șmecherul și mustăciosul ministru inculturii și ne-Educației, d-l C-tin Gavroglu! Acest om apelează adesea la Declarații publice inacceptabile, care ne și enervează și ne rănesc! Întrebat despre schimbări, care sunt promovate în programele școlare, s-a oprit îndeosebi la ora de religie, accentuând caracteristic:

«A existat un acord cu trei ani în urmă între Arhiepiscop, ministrul de atunci, Nikos Filis, și Primul Ministru că ora de religie va fi obligatorie. Deci, pentru a nu se face nedreptate «șmecherilor» nedreptățiți, o oră de religie cu materie de predare nu este sfârșitul lumii. Problema mare cu religia este că foarte puțini elevi o iau în serios. Cu cărțile noi pe care le avem și cu reformele care s-au făcut la oră în ultimul timp, religia este o oră serioasă și copiii vor trebui să o ia în serios ca parte a educației generale». La întrebarea dacă s-a pus capăt discuțiilor, a spus: «Biserica a declinat să ia poziție. Din punctul nostru de vedere, nu s-a pus capăt. Din păcate, unii din Ierarhie, din fericire, nu toți și acest fapt este unul pozitiv, nu vor să survină acest acord. Ei vor trebui să dea seama în fața istoriei.»  Sursa: www.pentapostagma.gr/2019/04/γαβρόγλου-οι-ιεράρχες-που-αρνούνται-τ.html

Desigur, căpetenia în demontarea și dezmembrarea tradiției ortodoxe și a credinței în Mântuitorul Hristos aici, în Grecia noastră, este celălalt «șmecher», tovarășul necununat, primul-ministru ateu al Greicie, d-l Alexis Tsipras, care – din păcate – nu are nici măcar o picătură de crustă deasupra lui! Dărâmă toate fără ezitare, câte alcătuiesc conștiința noastră religioasă și etnică!

Și încă ceva! Să caracterizăm cumva oferta lui: «Tsipras amăgește pe cetățeanul simplu prin promisiuni fantasmagorice!» Acestea le scrie presa germană!

Și acestea sunt cât privește mondializarea, pe care o întreprind CENTRE STRĂINE DE DECIZIE, pe care le administrează sionismul, masoneria, d-l Soros și celelalte forțe internaționale de la centru.

Să venim acum la ECUMENSIM, care ne interesează nemijlocit! Ecumenismul se apucă să desființeze granițele prin care sunt delimitate diferitele Confesiuni creștine. În creștinism există trei grupări:

Ortodoxia,

Romano-catolicismul

și Protestantismul.

Diferențele dintre ele sunt trei foarte mari. În principal cele dogmatice, dar și diferențele de cult rămân ireconciliabile în veci. Unii le depășesc, adică le trec cu vederea, cu neobrăzare. De exemplu, vă menționez că un catolic sau uniat NU POATE să se împărtășească cu preacuratele Taine într-o biserică ortodoxă. Și totuși Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a dat dumnezeiasca Împărtășanie Președintelui uniat al Ucrainei Poroșenko.

Un alt exemplu: un preot ortodox nu poate să slujească împreună cu un cleric catolic. Și totuși foarte de curând un cleric ortodox a slujit împreună cu un preot catolic acolo sus, undeva în Ucraina. Împrejurarea a salvat-o pentru noi portalul de știri bisericești Romfea.gr, căruia îi mulțumim călduros. Iată dovada: Sursa: https://www.romfea.gr/ekklisies-ts/ekklisia-tis-oukranias/27960-klirikos-tis-autokefalis-ekklisias-tis-oukranias-sulleitourgise-me-katholiko-ierea

Deci iată că, în epoca noastră, epoca lui Antihrist, unii corifei comandanți bisericești, evident pentru ca să-i scrie… istoria, se străduiesc «țac-pac», cum spuneam cândva, să remonteze distanța pierdută. Adică nu se străduiesc să îndrepte printr-un dialog teologic cinstit diferențele teologice care dăinuie, ci vor, prin argumentul unui așa-zis comportament «iubitor», să întindă mantia uitării peste ziua de ieri, ca să dăm mâna împăcării între noi. Adică ne cheamă să trădăm pe Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, care au dat lupte ca să păstreze nefalsificată și neîntinată învățătura Domnului nostru! Ne cheamă să aruncăm la coșul uitării pe Sfințiții Mucenici și pe Mucenicii credinței noastre, care și-au jertfit viața și și-au vărsat sângele pentru Ortodoxia noastră! Ne cheamă SĂ ΝΕ ÎMBRĂȚIȘĂM STRÂNS cu Papa de la Roma și cu ceilalți creștini ortodocși în numele iubirii.

Din partea ortodocșilor, Căpetenie și inspirator al acestui efort, din păcate, foarte din păcate, este Primul din Ortodoxie, Patriarhul nostru, care răspunde la numele Bartolomeu.

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul nostru Ecumenic după protocolul bisericesc, așterne cu petale de trandafir armata trădării! Prin deschiderea lui față de Papa Romei, prin îmbrățișările strânse cu el, prin mișcările și inițiativele lui inacceptabile cândva, așterne covorul TRĂDĂRII.

Dar și Papa Romei nu rămâne în urmă. El se deschide mai mult. Îmbrățișează la plimbare pe musulmani.

Între multe alte fapte supărătoare, un pas foarte important al acestui comportament trădător a fost Sfântul și Marele Sinod Panortodox din Colimbari, Creta, care s-a adunat în vara lui 2016. Două sunt PUNCTELE TRĂDĂRII la acel Sinod:

  • Întâi, NU A FOST NICI SFÂNT, NICI SINOD PAN-ORTODOX, de vreme ce patru Biserici Locale au refuzat să participe la lucrările Sinodului. Prin urmare, NU A FOST NICI ECUMENIC, NICI PANORTODOX.
  • În al doilea rând, în Colimbari au cutezat o decizie de trădare. Au caracterizat drept BISERICI pre romano-catolici și pe protestanți, care de veacuri de acum se consideră și se numesc «confesiuni creștine»!

Este cunoscut că Biserica este una. Este cea pe care a întemeiat-o Domnul și Mântuitorul lumii cel iubitor de oameni, Domnul nostru Iisus Hristos, în ziua Cincizecimii. De aceea și în Simbolul credinței mărturisim credința noastră în «una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică»! La început au fost tăiați din Biserică romano-catolicii, apoi și reformații. Deci aceste partide, adică părți tăiate, NU APARȚIN Bisericii una! Constituie ramuri ale copacului pe care l-a sădit Hristos, ramuri pe care le-a tăiat din copacul care se numește Biserică și au devenit autonome. De atunci se numesc, desigur, creștini pentru că cred în Hristos, dar compun confesiunile creștine. Nu au dreptul la numele «Biserică»!

Din păcate, recent Mișcarea ecumenică în întregime, cu binecuvântarea Patriarhului nostru, RĂU-FOARTE RĂU, le-a descoperit «Biserici». Aceasta, frații mei, este o faptă de bază a Mișcării ecumenice. În Colimbari, din păcate, au ignorat tradiția noastră bisericească și moștenirea teologică ortodoxă, că adică NU AVEM NICI COMUNIUNE BISERICEASCĂ-ADMINISTRATIVĂ, NICI COMUNIUNE EUHARISTICĂ cu toți aceștia, care au fost tăiați de trunchiul Bisericii lui Hristos. După cum am accentuat mai sus, un credincios catolic, de ex., NU POATE să se împărtășească cu preacuratele Taine într-o biserică ortodoxă.

Deci această perspectivă modernă ecumenistă conduce, din păcate, la trădarea credinței noastre neîntinate. Astăzi avem cazuri când un preot ortodox și unul romano-catolic săvârșesc slujbă comună. Dovada o aveți mai sus.

Dincolo de cele expuse mai sus, există și alți pași trădători, ca o consecință a acestei Mișcări ecumenice. De ex., teoria modernă despre «TEOLOGIA POST-PATRIASTICĂ». Undeva, acolo, în Tesalia, la o Academie bisericească a unei Miytropolii, se găsește sera acestei teorii. Numai că nici spațiul, nici timpul nu ne îngăduie să ne ocupăm astăzi de aceste fenomene «moderne» și, în același timp, «trădătoare».

Vom încheia acest text scurt al nostru cu un text de pe internet cu tema Ecumenismul:

«Astfel, Mișcarea ecumenică, deși putea să pună în valoare comorile tradiției și teologiei ortodoxe în general, care sunt neschimbate din epoca Apostolilor, dimpotrivă, a avut ca rezultat sădirea relativismului teologic în ortodocși și (după caz) fie protestantizarea, fie latinizarea învățăturii ortodoxe în rândurile ortodocșilor ecumeniști. Unirea mincinoasă care este promovată în acest mod nu este unirea «în adevăr» (3Ioan 4), care se va păstra în Biserică, ca să aibă «un Domn, o credință, un botez« – conorm cu porunca apostolică (Efeseni 4, 5), ci «unitatea în diversitate» (“unity in diversity”) un amestec de credințe neomogene, de ritualuri de slujire, de linii de abordări pastorale șamd – care va tinde să arate că Hristos, Dumnezeu Cuvântul creștinilor, nu este unificator, capul unui trup armonizat, unde «inima și sufletul celor ce au crezut era una» (Fapte 4, 32), ci este Dumnezeu al «neorânduielii, nu al păcii» (cf. 1Cor. 14, 33) Care, invers decât declarația apostolică, este împărțit, «S-a împărțit Hristos» (cf. 1Cor. 1, 13). Această unire greșită, de suprafață și numai de facto, nu întemeiată pe credința comună, pe același cuget și pe același gând al trupului lui Hristos, o deservește «linia»  care stăpânește în Mișcarea ecumenică în ultimele decenii ca să fie cercetate punctele de dezacord ale membrilor, așa încât să fie soluționate, dar numai punctele lor de dezacord».

(vezi: https://www.impantokratoros.grti_einai_oikounmenismos.el.aspx)

Noi am avut astăzi dorința să vă întărâtăm atenția la problema ecumenismului ca o mișcare contemporană trădătoare și să vă dăm spre studiu, în același timp, un text zguduitor al Părintelui aghiorit Efrem Katunakiotul, pe care l-a făcut public învățatul Profesor de Dogmatică al Facultății de Teologie al Universității din Tesalonic, Dimitrie Tselenghidis. Vă rog să-l studiați cu multă atenție! Este glasul cerului pentru ecumenism. Și vă rog: Frații mei, atenție! Să ne păzim Ortodoxia noastră nefalsificată! Merită să jertfim rangurile, distincțiile, pozițiile, salariile, ba și viața noastră pentru slava numelui lui Hristos și pentru Sfânta noastră Ortodoxie! Deci: Privegheați și vă rugați!


+ Ambrozie al Kalavritelor și Eghialiei, Eghia, 10 aprilie 2019

* * * * * * *

ECUMENISMUL ESTE STĂPÂNIT DE DUHURILE NECURATE

Mărturia p. Efem Katunakiotul către Profesorul Tselenghidis

În continuare voi spune ceva ce trebuie să se facă cu o depoziție personală. Aveam o legătură de câteva decenii cu p. Efrem Katunakotul, al cărui caracter și cuget sunt cunoscute. Este cunoscut, de asemenea, că a avut și el «televizor duhovnicesc». Cât mă privește pe mine, de multe ori am mers cu dispoziția să pun câteva întrebări foarte concrete într-o serie importantă și folosindu-mă de vocabularul meu. Și, când am mers aproape de el, fără să-i pun întrebarea, mi-a răspuns prin această succesiune de întrebări pe care o aveam și cu limbajul meu. O spun ca experiență personală. Nu constituie ceva nemaivăzut. Aceasta s-a întâmplat și cu mulți alții.

Deci odată, fiind tânăr profesor la Teologie, vorbim de acum treizeci de ani în urmă, i-am zis următoarele. Deoarece și la Facultatea de Teologie, îndeosebi din Tesalonic, climatul ecumenist înflorea, aveam câteva probleme acute deoarece vedeam că este reprezentat de profesori respectabili, printre alții. Firește, atât conștiința, cât și cunoștințele mele reacționau, totuși voiam, dincolo de poziția mea științifică, să am și un răspuns harismatic, lucru pe care l-am făcut și cu multe alte subiecte.

Deci l-am întrebat concret nu cumva îmi va spune ce lucru este Ecumenismul. Mi-a răspuns fără ocoliș și fără vreo dificultate: «Această întrebare, fiul meu, mi-a pus-o și cineva mai înainte de tine. Eu mă aflu aici ceva peste patruzeci de ani în pe stânci. Am uitat și greaca mea» – trebuie notat că terminase învățământul mediu – «dar nu m-am ocupat cu acest subiect. De aceea, deoarece trebuia să răspund, de vreme ce am primit întrebare și nu aveam cunoștințe pe subiect, am mers la chilia mea și m-am rugat și am întrebat pe Hristos să mă înștiințeze ce este ecumenismul. Am primit răspusul Lui, care este că Ecumenismul are duhuri rele și este stăpânit de duhuri necurate». Și l-am întrebat cum s-a încredințat precis de aceasta. Mi-a răspuns «după rugăciune s-a umplut chilia de duhoare insuportabilă, care mi-a adus o asfixiere în suflet, nu puteam să respir duhovnicește». L-am întrebat dacă acesta a fost un lucru extraordinar sau așa i-a răspuns Hristos la alte cazuri similare și m-a încredințat că «în toate cazurile care sunt amestecate cu magie, cu duhuri necurate, aceasta este starea în care mă introduce. Unele dăți există și un răspuns verbal, dar în cazul concret, acesta a fost răspunsul și am deplină încredințare că Ecumenismul nu are pe Duhul Sfânt, ci duh necurat».

Ceea ce spun în clipa aceasta putea să o spună oricine, eventual, că are caracteristica impresiilor. Vă informez că m-am bucurat foarte mult deoarece ceea ce mi-a spus mie personal am văzut scris și înregistrat și de sinodia lui, care a publicat o carte de onoare despre persoana lui, duhovnicia și cuvintele lui. Deci este încredințat și de acolo, dar eu m-am intersectat și cu alți teologi demni de crezare, care s-a întâmplat să audă personal. Nu am spus asta public până acum, dar lucrurile m-au adus de așa fel că sunt nevoit să o spun. Desigur, aceasta a jucat un rol decisiv în poziția mea împotriva ecumenismului. Eu, desigur, ca profesor, ca cercetător, sunt dator în orice caz să analizez subiectul după criterii științifice și să dovedesc opinia mea științific și fac asta și la cursurile mele, pas cu pas. Totuși consider că situația aceasta este importantă pentru că a fost printr-o mod duhovnicesc de la un om care nu cunoaște nimic despre această problemă, nu citise, nu auzise, ci a înfățișat imediat experiența lui duhovnicească. Cred că lucrurile însele vorbesc aici de la sine.

(Din cartea «„Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe”. Un Sinod lipsit de sinodalitate și de conștiința de sine ortodoxă», p. 80, ed. «Συνάξεως Ορθοδόξων Ρωμηών “Φώτης Κόντογλου”», Tricala, martie 2016. Cartea aceasta constă în forma redactată a emisiunii de trei ore – convorbirea directorului stației de radio a Bisericii din Pireu, d-l Licurgos Markudi, cu profesorul Dimitrie Tselenghidis.)

**********************

Ecumenismul și mondializarea schimbă societatea!

Traducere după Pagina personală de internet a Mitropolitului Ambrozie de Kalavrita și Eghileia de Ierom. Lavrentie.

A început occidentalizarea «Noii Biserici» din Ucraina!

Se confirmă în continuare estimările noastre că chestiunea ucraineană are extensii uimitoare ascunse, dincolo de mult trâmbițata «unitate a ortodocșilor» acestei țări mult-pătimitoare.

Ucraina a ales să înceapă aici, de probă, «unirea bisericilor», unitatea ortodocșilor și a papistașilor! Încă înainte să se usuce cerneala de pe «Tomosul» de autocefalie, care a fost dat schismaticilor și caterisiților de la Kiev, «noua biserică» a înnoit «unirea» printr-o consacrare a datinilor papistașe în bisericile lor!

Vedeți ce a descoperit distinsul reporter d-l M Chios: «…noua biserică ucraineană va „uni”» Fanarul cu Vaticanul. Planul acesta, după cum se pare, a fost pus în aplicare și primele semne ies la iveală din reformele pe care le produce noua biserică ucraineană. Conform cu noile canoane pe care le aplică Biserica Ortodoxă din Ucraina, care se supune Patriarhiei Ecumenice, va îngădui slujba de înmormântare și pentru romano-catolici. În afară de aceasta, vor fi puse bănci în biserici, ca în bisericile romano-catolicilor, în timp ce femeile vor putea să nu-și acopere capetele în biserică. Deci, mai în amănunt, nou-înființata Biserică Ortodoxă din Ucraina aplică reforme și impune noi regulamente în biserici, dar și pe teme de esență». (Πενταπόσταγμα) rugați-vă și privegheați, pentru că vin evoluții dramatice, din păcate! Schismaticii din Kiev se ocupă de eretici ca de ortodocși!

În continuarea comentariului nostru anterior, «noua biserică» a schismaticilor și caterisiților din Ucraina, cărora «papa de Răsărit» le-a dat cu de la sine putere autocefalia, trecând peste Biserica cea canonică, a început destrămarea tradițiilor ortodoxe. Cea mai importantă samavolnicie este ridicarea interdicției îngropării papistașilor de către preoții ortodocși!

Vedeți știrea: «Episcopul noii Biserici a chemat preoții „să asculte glasul inimii și să lucreze conform cu poruncile Iubirii”. Dacă cineva este botezat într-o biserică de altă confesiune și moare, vom face îngropare pentru această persoană”, a arătat PS. Fotios. Episcopul a punctat totuși că, în ce privește ultima situație, preoții trebuie să discearnă de ce s-a adresat romano-catolicul la Biserica Ortodoxă din Ucraina pentru îngropare. Este de remarcat că, dacă se întâmplă așa ceva, constituie o intersectare relațiile ortodocșilor și romano-catolicilor». (Πενταπόσταγμα) Este primul pas «nedureros» pentru «unire», pentru ca să «digere» încet-încet creștinii reacționari cum, în numele «dragostei­­­» față de eterodocși, după cum o «înțeleg» adepții ecumenismului, «toți suntem una și aceeași» și singurul lucru care ne desparte sunt «tradițiile diferite», și nu diferențele dogmatice haotice! Suntem îngrijorați cum vor reacționa celelalte Biserici!

Traducere după: orthodoxtypos.gr

Nota noastră: Probabil că se face referire la reacția Bisericilor Locale față de aceste practici pentru ca ele să nu pătrundă și în sânul Ortodoxiei, pentru a nu fi asimilate și receptate prin intermediul Constantinopolului.

În plus, această apropiere de greco-catolici constituie premiza pentru o viitoare unire oficială, conform declarațiilor recente ale „Mitropolitului” Epifanie: „La întâlnirea cu PreaFericitul Sviatoslav (conducătorul greco-catolicilor din Ucraina), am vorbit despre aprofundarea viitoare a cooperării noastre. în această cooperare, vom ajunge la un dialog și dialogul va determina dacă ne putem uni. Teoretic, acest lucru este posibil pe viitor. Dar depinde cum vom coopera și menține aceste relații prietenești, cum ne vom strădui pentru această unitate. În viitor, toți creștinii ortodocși ar trebuie să se unească într-o singură Biserică”.