Ecumenismul este o utopie. Sf. Paisie de la Neamț: separarea ortodocșilor de eretici este pentru veșnicie

Dialogurile ecumeniste contemporane urmăresc unirea „Bisericilor”. Un scop nobil și acceptabil ar fi fost dezbaterea asupra chestiunilor de credință în mod apologetic, pentru a se putea stabili de comun acord cine are dreptate, cine a păstrat curată credința de la apostoli. Dar, când ținta propusă este împăcarea sau reunirea administrativă, nu stabilirea autenticității credinței de o parte sau de alta, atunci o astfel de acțiune este destructivă pentru că reduce Biserica la o simplă organizație întemeiată pe idei omenești relative, nu pe adevărul dumnezeiesc revelat. Orice dialog cu cei de altă credință trebuie să ducă la recunoașterea greșelilor și întoarcerea celor aflați în eroare la Biserica adevărată prin renegarea abaterilor dogmatice.

Lucrurile stau așa pentru că istoria Bisericii arată acest lucru. Ereticii au fost condamnați și anatematizați și pot fi primiți înapoi individual, dacă se dezic de rătăcirea lor. În plus, structura lor religioasă nu poate fi recunoscută niciodată. Altfel spus, continuitatea lor apostolică a fost pierdută pentru totdeauna prin abaterea de la credință. Nu se poate ajunge la o unire a „Bisericilor”, ci cel mult la absorbția ereticilor în sânul Bisericii adevărate Ortodoxe.

Cu toate că este de răsunet gestul Patriarhului Atenagora al Constantinopolului de a ridica anatemele reciproc cu papa Paul al VI-lea în 1965, acesta este unul samavolnic și fără acoperire în canoanele Bisericii. Acest act nu a fost recunoscut de nici o altă Biserică Locală Ortodoxă, deși chiar și românii au depus oarecare eforturi în această direcție. Sf. Paisie de la Neamț a arătat acest lucru prin răspunsul la unele întrebări adresate de niște credincioși ruși cu mult înainte: nici un episcop și nici măcar un Sinod nu poate anula anatemele rostite asupra oricăror eretici, fie ei catolici sau alții. Revenirea acelora la dreapta credință nu se poate face decât prin renunțarea la crezul lor greșit, ceea ar echivala cu desființarea întregii lor structuri confesionale.

Sursă imagine: Sf. Paisius Monastery

Anatema pusă sobornicește de Patriarhii Răsăritului nu poate fi ridicată nici de arhierei, nici de Patriarhi, nici de vreun Sinod

Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc Soborniceştii Biserici, anume asupra acelor ce-şi fac cruce cu două degete sau prin altele se împotrivesc şi nu se supun este pus de Patriarhii Răsăritului soborniceşte nu doar pentru o oarecare vreme, ci până în sfârşitul lumii va rămâne tare şi neclătită şi nedezlegată cu darul lui Hristos.

Şi mai întrebaţi dacă o asemenea anatemă pusă a fost dezlegată de oarecare Sobor al Răsăritului sau nu?

Vă răspund: Ce fel de Sobor ar fi fost acela? Poate doar cele potrivnice lui Dumnezeu şi Bisericii, precum au fost soboarele eretice potrivnice lui Dumnezeu, care s-au adunat spre răsturnarea adevărului şi spre întărirea minciunii, dar în veac nu va fi un asemenea rău-credincios sobor în Biserica lui Hristos.

Întrebați dacă poate vreun arhiereu, fără învoirea şi voia Patriarhilor Răsăritului să dezlege un asemenea jurământ?

Vă răspund: Nicidecum nu este cu putinţă, pentru că zice Apostolul: „Dumnezeu nu este împerecherii (al instabilității, al anarhiei), ci al păcii”. Şi să vă fie știut că toți arhiereii la vremea hirotoniei lor primesc unul și acelaşi dar, cel mai presus de fire al Preasfântului Duh, și sunt datori să-l păstreze ca lumina ochilor, precum şi credința ortodoxă curată și fără prihană, asemenea şi toate rânduielile Apostolilor și pravilele Sfinţilor Apostoli, şi Pravilele tuturor soboarelor ecumenice şi localnice, şi ale purtătorilor de Dum­nezeu Părinţi, pe care se ţine Sfânta Sobornicească şi Apostolicească Biserică şi puterea luând de la acelaşi Preasfinţit Duh de a lega şi dezlega după acea rânduială, precum s-a legiuit de către Duhul Sfânt prin Sfinţii Apostoli şi purtătorii de Dumnezeu Părinți în Sfânta Sa Biserică.

La fel, Sfântul Marele Apostol Petru, către Climent, uce­nicul său şi episcopul Romei, zice: „Precum tu, adică, vei lega acelea ce se cuvine a fi legate, vei şi dezlega acelea cărora li se cuvine a fi dezlegate” (Din cartea grecească Catallaghi, pag. 65). A strica însă rânduielile apostoliceşti şi Pravilele Bisericii, o putere ca aceasta nu au arhiereii de la Sfântul Duh. De aceea, a dezlega mai sus zisa anatemă asupra potrivnicilor Soborniceştii Biserici, ca una ce este pusă bine şi în corespundere cu Sfântul Sobor, nici de arhiereu, nici de patriarhul Răsăritului nicidecum nu se poate, deoarece aceasta ar fi împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Biserici, dacă s-ar ispiti cineva să dezlege asemenea sobornicească anatemă.

Mai întrebaţi dacă o asemenea anatemă nici de un ar­hiereu fără patriarhii Răsăritului şi nici de dânşii nu poate fi dezlegată?

Vă răspund: Nu numai de un oarecare arhiereu fără patriarhii Răsăritului, dar nici cu patriarhii Răsăritului acel jurământ nu poate fi dezlegat pentru că o asemenea anatematizare în veac nedezlegată este. Și, deoarece asemenea anatematizare nedezlegată rămâne, întrebați dacă „unii dintre creștini din împotrivirea și nepocăința lor nu vor muri cumva întru acea sobornicească asemănare, vai nouă!”

Vă răspund: întru această a voastră întrebare am trei nedu­meriri. Prima: „Unii dintre creştini”; a doua: „Oare nu cumva vor muri întru acea sobornicească anatemizare din împotrivirea și nepocăința lor”; şi a treia: „Vai nouă!”. Pentru cea dintâi, adi­că nu mă dumiresc ce fel de creştini sunt aceia care fără nici o căinţă se împotrivesc Bisericii Soborniceşti, pentru că unii ca aceia nu sunt vrednici de a se numi creştini, ci, după dreapta judecată bisericească, rascolnici (adică schismatici) [sunt], pentru că adevăraţii creştini se supun întru toate dumnezeieştii Biserici. Pentru a doua, „oare nu cumva vor muri întru acea Sobornicească ana­temizare din împotrivire şi nepocăinţa lor”. Mă minunez pentru această a voastră întrebare. Oare cum aceşti închipuiţi creştini ce petrec fără căinţă întru de-a pururea împotrivire Bisericii Soborniceşti nu vor muri în acea sobornicească anatemă? Au doar aceia sunt nemuritori, de vă îndoiţi că vor muri? Şi cum aceia nu vor muri, muritori fiind, încă şi întru anatemizarea Bisericii îndoit, şi sufleteşte, măcar că sufletul nemuritor este, şi trupeşte vor muri, după cum au murit întru asemenea Soborni­cească anatemă fără pocăinţă mii de mii şi nenumărată mulţime şi întotdeauna mor. Aşa şi aceşti închipuiţi creştini, dacă din toată inima lor şi din tot sufletul lor nu se vor întoarce către Biserica lui Hristos cu adevărata pocăinţă, atunci negreşit întru acea mai sus zisă Sobornicească anatemizare au a muri.

Pentru al treilea acest cuvânt al vostru: „Vai nouă!”, mă mir. De vreme ce acest cuvânt este al vostru, mi se strecoară o părere în suflet cum că nu cumva voi sunteţi acei oarecare ce vă împotriviţi Bisericii fără căinţă şi vă temeţi şi vă cutremurați de anatema aşezată sobornicește de către soborniceasca Biserică asupra acestor potrivnici și pentru aceasta atât de stăruitor întrebați dacă nu a dezlegat-o vreun Sobor al Răsăritului sau este nedezlegată, temându-vă să nu muriţi într-o asemenea anatemă și, neputând răbda pentru aceasta necontenita mustrare a cugetului, strigaţi cu jale: „Vai nouă!”. Iar dacă voi sunteţi adevăraţi fără prihană creştini ortodocşi şi fii ai Sfintei Soborniceștii și Apostoliceştii Biserici, supunându-vă întru toate ca maicii voastre ce v-a născut prin Sfântul Botez şi cruce făcând cu primele trei degete ale dreptei, după rânduiala Sfinţilor Apostoli şi nu pentru sine, ci pentru alţii mă întrebaţi, atunci cea mai sus zisa anatemă nu vă atinge pe voi şi pentru aceea dar nicidecum nu vi se cuvine vouă să mă întrebaţi şi pentru sine a spune cu jale cuvântul „Vai nouă!”. Pentru că aceasta mă aduce pe mine întru cea mai de sus zisă părere despre voi, care să piară de la sufletul meu. Vă rog, dar, ca prin vrednica de credinţă întâmplare să mă încredinţaţi cu desăvârşire în ce fel este cugetarea voastră. Noi cu cei ce se împotrivesc Sfintei Biserici şi se însemnează cu crucea cea de două degete nici o comunicare nu putem avea. Numai cu creştinii ortodocşi care întru toate fără nici o îndoială se supun dumnezeieştii Biserici comunicăm.

La sfârşitul întrebării voastre mă mai întrebaţi dacă se cu­vine pentru unii ca aceia pomenire bisericească?

Vă răspund: Pentru acei ce se împotrivesc soborniceştii Biserici şi nu se pocăiesc, în împotrivirea şi nepăsarea lor faţă de mai sus zisa sobornicească anatemă murind, mă întrebaţi dacă este binevenită pomenirea lor bisericească. Credeţi-mă că pentru unii ca aceştia pomenirea bisericească nu va fi nu numai binevenită, ci cu totul potrivnică lui Dumnezeu şi Sfintei Bise­rici va fi, iar preotul care ar îndrăzni să facă o asemenea pome­nire săvârşeşte păcat de moarte. Pomenirea pentru cei adormiţi este partea cea mai de căpetenie a jertfei celei fără sânge, care se face pentru creştinii ortodocşi, cei vii şi cei adormiţi. Iar dacă cineva dintre creştinii ortodocşi învederat păcătuieşte şi nu se căiește atunci pentru unul ca acela dumnezeiasca Biserică nu în­găduie să se facă jertfa cea fără de sânge până când nu se va în­depărta desăvârşit de păcatul său şi nu se va mărturisi.

Și, dacă pentru un vădit păcătos creştin nepocăit, care ar fi putut, dacă ar fi vrut, să se mărturisească, Sfânta Biserică a oprit facerea pentru el a jertfei celei fără de sânge, atunci pentru acel ce a murit fără nici o pocăinţă în împotrivirea sa către Sfânta Biserică şi în sobornicească [anatemizare] pentru împotrivirea sa jurământului, oare va îngădui dumnezeiasca Biserică pentru unul ca acela, ce nu mai are nădejdea pocăinţei, să se facă adu­cerea jertfei celei fără de sânge? Să nu fie!

Despre învederatul păcătos, cum că nu i se cuvine lui a fi îm­părtăşit cu Sfintele Taine şi nici a săvârşi pentru el jertfa cea fără de sânge mărturiseşte Sfântul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului, zicând: „Şi nu este locul celor necredincioşi, adică în Dumnezeiasca împărtăşire, dar şi rău cugetătorilor, pentru că ce legătură este între lumină şi întuneric? De aceea, zice: „Vor ieşi îngeri şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi”. Aşa că nicidecum nu se cuvine preotului să facă oarecăror de altă credinţă aducere sau pomenire, ci nici pentru vădiţii păcătoşi ce nu se pocăiesc, pentru că aducerea acestei jertfe le este spre osândă, ca şi celor ce se împărtăşesc cu înfricoşatele Taine cu nevrednicie, după cum zice dumnezeiescul Pavel (1Cor. 10, 29).

(Din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 1, Ed. Doxologia, ediția a II-a, 2010)

Ce trebuie știut despre rugăciunea inter-creștină și întâlnirea inter-religioasă de la Roma cu participarea unui episcop român

Reprezentanții confesiunilor creștine prezenți la Sant’Egidio. Foto: Christianunity.va

Liderii religioși ai lumii au hotărât să se adune împreună sub patronajul papei Francisc la Roma ieri (20 oct.) pentru a se ruga pentru pace și fraternitate și a semna o declarație comună. Au participat atât toate confesiunile de origine creștină, cât și budiștii, musulmanii, sikh, evreii și hinduiștii.

Acesta nu este un subiect de interes pentru ortodocși, dar nici de ignorat. S-ar cuveni să păstrăm distanța și neimplicarea, luând totuși aminte la semnele vremurilor pentru că este implicată și Biserica Ortodoxă, chiar și cu reprezentanți români.

Pregătirea unei religii comune, universale merge înainte, în ciuda restricțiilor impuse împotriva virusului Sars-Cov-2. Nu faptul că participanții au purtat mască este important, ci conotațiile ecumeniste și sincretiste ale evenimentului. Așa-zisa unitate în diversitate a fost marcată prin împărțirea reprezentanților religioși în diferite locații, dar și în adunarea lor laolaltă la aprinderea unui candelabru și semnarea unei declarații comune.

Romfea.gr: Tema acestei întruniri a fost: „Nimeni nu se mântuiește singur – fraternitate și pace” și a fost organizată de Comunitatea laică Sant’Egidio ca parte din evenimentul anual „O întâlnire de rugăciune pentru pace în spiritul Assisi”.

Site-ul Vaticanului relatează că „Rugăciunea creștinilor a fost condusă de papa Francisc în bazilica ”Sfânta Maria în Aracoeli”, la doi pași de Piazza del Campidoglio, printre participanți aflându-se patriarhul ecumenic Bartolomeu, pe care papa l-a numit ”fratele meu”, și episcopul Heinrich din partea Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania. Pontiful a subliniat că primatul Comuniunii anglicane, arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, ”nu a putut veni din cauza pandemiei”.

Așadar figurile proeminente au fost papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Probabil că li s-a oferit întâietatea pe motiv că religia majoritară este creștinismul (în care sunt incluse confesiunile catolică, protestantă, ortodoxă și orientală). Pe aceeași logică, Roma, ca și capitală a cultului majoritar creștin, a fost aleasă drept gazda evenimentului.

Există și o filmare oficială a evenimentului:

Cel mai important fapt de remarcat de către Orthochristian.com este că a participat la eveniment și un episcop rus, anume Ambrozie de Bogorodsk, vicar al Exarhatului Patriarhal al Europei Occidentale din cadrul Patriarhiei Ruse. Aceasta în ciuda faptului că Moscova a întrerupt comuniunea cu Constantinopolul atât liturgică, dar și în ce privește participarea la Adunări și Conferințe comune spre finele anului 2018. De atunci dialogul ecumenic a intrat într-un impas fără prezența rușilor, dar astăzi a fost trecut acest obstacol în mod inexplicabil.

Mai mult, reprezentantul rus a reacționat și pe Facebook într-un contrast izbitor cu duhul și învățătura ortodoxe, scriind: „Toți avem nevoie să iertăm și să fim iertați. nedreptățile lumii și istoriei nu sunt vindecate de ură și răzbunare, ci prin dialog și iertare. Fie ca Dumnezeu să ne inspire o implicare în aceste idealuri și în călătoria pe care o facem împreună. Fie ca ea să atingă fiecare inimă și să ne facă vestitori ai păcii”. Apoi a adăugat într-un comentariu: „Orice ar spune fundamentaliștii, chemarea Domnului nostru să ne rugăm și să facem tot posibilul să-i ajutăm pe cei în suferință rămâne o prioritate de bază”.

Chiar dacă nu este filmată rugăciunea rostită de episcopul rus, este surprins momentul în care și-a spus „rugăciunea” Mitropolitul român Iosif al Europei Centrale (min. 59:11). Textul acesteia este următorul: „Celor care exercită puterea asupra națiunilor deschide-le, Doamne, o viziune unică pentru familia umană pentru că demnitatea fiecăruia este foarte fragilă, Te rugăm îndeamnă-i să construiască o lume dreaptă!”. Ce-i drept, e scurtă, nu se compară cu intervențiile Patriarhului de Constantinopol, dar rămâne inacceptabilă și fără comentarii.

Având în vedere că mai multe Biserici Locale Ortodoxe nu au participat, este smintitor că ne-am găsit noi, românii, să ne implicăm în astfel de evenimente total neortodoxe. Sârbii, georgienii și bulgarii nu sunt menționați. Grecii au avut pe Patriarhul Bartolomeu, liderul actual absolut în Ortodoxie la orice apostazie.

Nu ne rămâne decât să ne rugăm să se deschidă ochii cât multor credincioși și să vadă că ecumenismul nu este o joacă, ci o batjocură și o apostazie adusă de globalizare. Toate eforturile și râvna marilor noștri Părinți Sfinți pentru păstrarea dreptei credințe sunt aruncate acum prin relativizarea adevărului și a rugăciunii. Sfințenia nu mai urmărește cerul, ci pacea pe lumea aceasta.

Dumnezeu să ne păzească inimile îndreptate sincer spre El!

Erezia anticalcedonienilor și încercările trădătoare ale ecumeniștilor ortodocși de unire cu ei

Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, la care au fost condamnați Eutihie și Dioscor

Duminica trecută am prăznuit Sinodul IV Ecumenic în mod solemn, în cadrul unei slujbe, care este oficiată de fiecare dată după 12 iulie, ziua prăznuirii Sfintei Eufimia. Motivul este acela că, prin moaștele sale, Sfânta a făcut o minune mare care a adeverit hotărârile de la Calcedon. De atunci a rămas să fie prăznuită această duminică în fiecare an, fiind repudiați ereticii Eutihie și Dioscor și aclamați Sfinții drept-slăvitori.

Istoria acestui Sinod este zbuciumată, în urma lui formându-se alte grupări eretice, așa-numitele Biserici anticalcedoniene sau monofizite, cum sunt copții, armenii, sirienii, etiopienii și indienii malankara. Ruptura s-a adâncit mai apoi, în ciuda încercărilor de împăcare, printr-o nouă dispută, cea monotelită, care nu este decât o prelungire a controverselor monofizite.

Pe plan dogmatic, deși la Sinodul III Ecumenic Sf. Chiril a condamnat nestorianismul/dioprosopismul, adică învățătura că Hristos ar fi fost compus din două persoane, una umană și una dumnezeiască, a trebuit accentuat și un alt aspect, că El are două firi într-o singură Persoană. Sinodul IV a făcut această precizare folosind patru caracteristici pentru a descrie raportul firilor: „fără amestecare (asynchytos), fără schimbare (atreptos), fără împărţire (achoristos), fără despărţire (adairetos)”. Așadar contopirea dintre ființa Sa dumnezeiască și cea omenească, la întrupare, s-a făcut fără să fie anulată vreo fire, ci au fost păstrate amândouă depline, fiind Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, dar nu două persoane, ci una cu două firi. Altfel spus, firea omenească este întreagă, cu trup, suflet și minte, unită cu cea dumnezeiască. Cea din urmă nu a înlocuit mintea sau sufletul omenesc. Nu doar că S-a întrupat, ci S-a înomenit, a devenit om, nu numai trup. Iar mintea omenească are lucrări și voință (θέλημα=capacitatea sau facultatea de a voi, prin care sunt luate deciziile) proprie, diferite de cele dumnezeiești. Chiar dacă ele nu sunt contrare, ci convergente și împreună-lucrătoare, totuși sunt separate, distincte. Aceste precizări sunt importante pentru că încercarea de unire din sec. VII a urmărit un compromis, o explicare a unirii celor două firi ale lui Hristos printr-o singură voință. Deși este evident că El are o singură voire sau deliberare, adică liber arbitru, totuși are două voințe, care țin de fire. Într-un fel voiește și decide ca Dumnezeu și în alt fel ca om, deși nu contrar, pentru că sunt capacități date de firi diferite. O singură voință sau lucrare ar însemna implicit că Mântuitorul are o singură fire compusă, rezultată prin contopirea dintre dumnezeire și omenitate. Drept aceea Sfinți precum Sofronie al Ierusalimului și Maxim Mărturisitorul au luptat împotriva dogmei monotelite și au păstrat separarea dintre anticalcedonieni (copți, armeni) și ortodocși pentru a salva învățătura corectă de la o unire compromițătoare. Până la urmă, Sinodul VI Ecumenic le-a dat câștig de cauză și a condamnat post-mortem pe toți hulitorii. Eroii acestor lupte dogmatice sunt aclamați sau repudiați de ortodocși și orientali. Pe de o parte sunt ereziarhii Nestorie, Eutihie, Dioscor, Pir, Serghie, Onorie și Sever, care sunt respinși în cântările slujbei în cinstea Sinodului IV. Iar pe de altă parte, avem pe Sfinții Părinți de la Sinodul de la Calcedon, cum ar fi Flavian al Constantinopolului și Eusebie de Doryleum, dar și Sfinții Chiril al Alexandriei și Sofronie al Ierusalimului, Maxim Mărturisitorul, papa Martin și alții. S-au conturat, așadar, două tradiții importante, ireconciliabile.

Istoria acestei scindări este amplă. Într-o primă fază, conflictul a fost exprimat în perioada dintre Sinodul III și IV. La Sinodul III Ecumenic ținut în Efes, prezidat de Sf. Chiril al Alexandriei, a fost condamnat Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, dar s-a format și o grupare importantă în frunte cu Ioan al Antiohiei, care nu apucaseră să ajungă la timp la lucrările sinodale. Totuși la scurtă vreme Sf. Chiril și Ioan s-au împăcat după ce au ajuns la un acord și înțelegere comună asupra problemelor dogmatice. Se păstrează și unele scrisori ale Sf. Chiril prin care face precizări importante doctrinare, dar care nu au fost acceptate de unii simpatizanți de-ai săi, care chiar îl acuzau că a trădat cauza și s-a raliat cu nestorienii. Cât timp a fost în viață Sfântul, s-a păstrat o liniște pe acest subiect, dar conflictul a izbucnit în Constantinopol, când episcopul Eusebie l-a acuzat pe Arhimandritul Eutihie de erezie, că nu crede în două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească. Patriarhul Flavian l-a chemat să dea socoteală în fața Sinodului și lucrurile s-au dovedit a fi adevărate, iar Eutihie depus din treaptă. Însă, deoarece acesta din urmă avea mulți susținători, mai ales în Egipt, printre care și pe Patriarhul Dioscor al Alexandriei, adepți fanatici ai Sf. Chiril, dar fără să înțeleagă și să urmeze teologia marelui Părinte, a fost convocat un Sinod tâlhăresc în anul 449, care a dat câștig de cauză lui Eutihie, impus chiar cu violențe. Ulterior, papa Leon I, după ce dăduse în primă instanță dreptate lui Eutihie, mai apoi, după ce s-a documentat asupra subiectului, a scris o epistolă celebră prin care îl condamna pe acesta și teoriile lui. Astfel că s-a întrunit din nou un Sinod, al IV-lea Ecumenic, la Calcedon, în biserica Sf. Eufimia, care a proclamat, după multe discuții, o formulă corectă dogmatic, care reprezenta teologia autentică a Sf. Chiril al Alexandriei. Tot aici a fost depus și Dioscor, Patriarh care și-a format în Egipt o Biserică separată, din care se trag anticalcedonienii de astăzi. Pentru că au existat interese politice ca aceste zone să fie sub ascultarea imperială a Constantinopolului, s-au depus eforturi importante să se refacă unitatea bisericească, chiar și cu formule dogmatice de compromis. Deși Sinodul V Ecumenic (453) a încercat să clarifice lucrurile, totuși rupturile au persistat. Astfel că, în sec. VII, s-a încercat o împăcare în termeni monoteliți, adică potrivit dogmei că Hristos ar avea două firi, dar o singură lucrare și o singură voință, ceea ce reprezenta un compromis dogmatic. S-au opus Sfinții Sofronie, Maxim și Martin, printre cei mai renumiți, susținuți de numeroși credincioși, și, într-un final, Sinodul VI Ecumenic a stabilit definițiile ortodoxe și a condamnat pe cei vinovați de erezia monotelită. Mai ales după cucerirea teritoriilor anticalcedonienilor de arabi, subiectul a fost închis și ruptura a rămas definitivă.

Totuși, în anii din urmă, în ciuda acestei rupturi adâncite, în cadrul mișcării ecumenice au apărut inițiative de unire între ortodocși și monofiziți, concretizate mai întâi în discuții neoficiale, dar apoi și în Declarații oficiale. Desigur că este de dorit o împăcare între aceste două tradiții, însă este important să fie una sinceră, onestă și în adevăr. Dar duhul ecumenist nu urmărește acest lucru, după cum vom vedea, ci o relativizare distrugătoare.

Tratativele efective de împăcare au avut loc în cadrul unor întâlniri neoficiale de lucru la Aarchus (1964), Bristol (1967), Geneva (1970) și Addis Abeba (1971). Acestea au condus la acorduri oficiale semnate între ortodocși și orientali în 1985 la Geneva, apoi în 1989 în Egipt, două acorduri semnate la Geneva în 1990, iar în 1993, tot la Geneva, au fost trasate ultimele detalii pentru ridicarea anatemelor și refacerea comuniunii liturgice.

Cele mai importante la nivel teologic sunt înțelegerile semnate în 1989 și în special în partea a doua a Acordului din 1990, care cuprinde o serie de puncte de compromis, care sunt greu de acceptat din partea ambelor părți:

– „ambele familii sunt de acord în a condamna erezia lui Eutihie” (1). Această afirmație îi arată pe orientali ca fiind de o factură mai nouă, restructurată în urma discuțiilor monotelite, dezicându-se practic de primul care a susținut dogmele lor;

– „firile (Cuvântului), care au propriile lor energii și voințe, sunt unite ipostatic și prin fire fără confuzie, fără schimbare, fără împărțire și fără separare/despărțire și se disting doar prin gândire” (4). Așadar este condamnat de ambele părți monotelismul, totuși există două aspecte neortodoxe, anume că firile Mântuitorului sunt unite prin natură/fire și că se disting doar prin gândire. Aceasta înseamnă că ele s-au contopit într-un anume fel și pot fi separate doar prin gând, nu în realitate. Ciudat este că sunt admise cele 4 caracteristici stabilite la Sinodul IV Ecumenic, ceea ce îi defavorizează pe orientali, dar face și de neînțeles, contradictorie această expresie. Practic, este o formulă de compromis pe hârtie, dar fără noimă; conține idei ireconciliabile și dintr-o parte, și din alta;

– Ortodocșii sunt de acord ca orientalii să păstreze terminologia chiriliană, „o fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul”, iar orientalii sunt de acord ca ortodocșii să folosească formula cu două firi, de vreme ce ei recunosc că distincția este doar în gândire (7). Practic se dorește unirea prin menținerea a două tradiții, cu câștig de cauză de partea orientalilor, pentru că firile sunt privite ca fiind distinse doar cu mintea, nu în realitate;

– sunt acceptate de ambele părți primele trei Sinoade Ecumenice. În plus, ortodocșii consideră că celelalte patru Sinoade sunt în acord cu teologia exprimată în punctele de mai sus, pe când orientalii privesc această afirmație ca pe o interpretare a ortodocșilor (8). Practic, este vorba de o unitate în diversitate, adică o „unire dezbinată”;

– „ambele familii au menținut mereu cu fidelitate aceeași credință hristologică ortodoxă și continuitatea neîntreruptă a tradiției apostolice, deși au folosit termeni hristologici într-un mod diferit” (9). Încununarea celor de mai sus este recunoașterea harului de ambele părți, în ciuda separației evidente de atâtea secole pentru că neînțelegerile ar fi fost doar la nivel terminologic;

– în fine, „ambele familii” se angajează să ridice reciproc anatemele pronunțate sinodal pentru că cei condamnați nu ar fi eretici.

În consecință, se poate observa că s-a propus să se împace și capra, și varza, fără să se schimbe nimic substanțial, doar să se ajungă la o reunire formală, dar continuându-se cele două tradiții.

Implementarea „pastorală” a celor hotărâte, conform primei părți a Acordului comun, ar trebui să se facă prin publicarea unor studii, schimburi de vizite, cooperarea între facultățile teologice, participarea la slujbe unii la alții în țările în care coexistă cele două grupări, recunoașterea reciprocă a botezului, să fie promovată istoria bisericească reciprocă, să fie încurajate căsătoriile mixte.

În 1991 Biserica Antiohiei a emis o Declarație în care prevede o colaborare cu anticalcedonienii din care este exclusă practic doar comuniunea euharistică.

În 1993 a fost semnată o altă Declarație comună la Chmabesy ce privește pașii concreți ce trebuie urmați pentru a ajunge la ridicarea anatemelor și restabilirea comuniunii. Printre altele s-a specificat că „ridicarea anatemelor ar trebui făcută unanim și simultan de Capii tuturor Bisericilor de ambele părți”. Practic, fiecare Biserică Locală ar trebui să-și dea acordul sinodal asupra acestei chestiuni până se ajunge la consens.

În anul următor, 1994, două Biserici, Română și Rusă, au emis hotărâri în Sinoadele lor locale cu privire la această unire. Sinodul român a hotărât să valideze toate discuțiile și să fie de acord cu refacerea comuniunii în termenii prezentați mai sus. Actele sinodale au ajuns să fie făcute publice, ca dovadă a trădării fățișe a ierarhilor noștri:

Acord-intre-BOR-si-monofiziti

În schimb, rușii au fost mai reținuți prin hotărârea lor sinodală din 1994, în sensul au precizat că Declarația comună din 1990 nu poate fi definitivă și trebuie un studiu mai detaliat, iar poporul trebuie informat, pentru că este „paznicul credinței din vechime”. Ulterior, într-o altă decizie sinodală din 1997, au luat o atitudine mai deschisă spre unire, totuși au specificat din nou că „Declarația (comună din 1990) nu poate fi privită ca un document final suficient pentru restabilirea comuniunii depline pentru că el conține ambiguități în unele formulări hristologice”.

În 1995, Sfânta Chinotită a emis un Memorandum cu privire la dialogul dintre Bisericile Ortodoxe și cele ne-calcedoniene prin care este condamnată și dezavuată „unirea grăbită” care este impusă în ciuda diferențelor dogmatice care încă mai există.

O altă întrunire a avut loc abia pe 13 martie 2005, la sediul Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, care a emis un Comunicat prin „Comitetul teologic inter-ortodox pentru dialog între Biserica Răsăriteană și Bisericile Ortodoxe Orientale”.

În ciuda împotrivirilor manifestate de mulți alți teologi, pe lângă cele menționate mai sus, cooperarea între ortodocșii ecumeniști și orientali a mers înainte. Ultima Întâlnire comună a avut loc pe 24-25 noiembrie 2014 la Atena, unde a fost emis un Comunicat. În acesta se prevede că „unele Biserici au ridicat probleme serioase care cer o clarificare pe mai departe, precum ridicarea anatemelor, enumerarea comună a celor Șapte Sinoade Ecumenice, recunoașterea reciprocă a Sfinților și unele chestiuni despre hristologie. Unele soluții au fost propuse, de asemenea, în Sub-Comisii, dar ele au nevoie să fie comunicate efectiv clerului, monahilor, școlilor de teologie și poporului de ambele părți pentru a ajunge la un consens”. Cu alte cuvinte, unirea este greu de impus credincioșilor. În ciuda acestor fapte, trei Biserici Locale Ortodoxe și-au declarat acceptarea Declarațiilor comune, anume cele din Alexandria, Antiohia și România. Din rândul monofiziților există tot trei răspunsuri pozitive din Alexandria, Antiohia și Malankara-India. Nu este clar de ce românii se alătură antiohienilor și alexandrinilor în această cauză, care nu le aparține spre deosebire de ceilalți. Dacă sirienii și cei din Egipt în special conviețuiesc și resimt o presiune puternică din partea monofiziților, explicația pentru care ierarhia română acceptă aceste compromisuri nu poate fi decât aceea că este ecumenistă în fibra ei din 1990, 1993 și, iată, cel puțin până în 2014, data întrunirii de la Atena, dar și în 2016, când au participat la lucrările Sinodului tâlhăresc din Creta.

Sinodul din Creta a precizat, în Enciclica lui, că dialogurile ecumenice nu au constituit și nici pe viitor nu vor însemna „vreun compromis în materie de credință”. Totuși Raportul Comisiei Sfintei Chinotite despre lucrările din Colimbari menționează că „acorduri teologice precum cel al Comisiei Mixte formată din ortodocși și anticalcedonieni cu privire la hristologie (1989, 1990) și cel cu privire la ecleziologie al Comisiei Mixte formată din ortodocși și romano-catolici de la Balamand (1993), nu este cu putință să fie valabile, de vreme ce sunt evidente «compromisuri în chestiuni de credință»”. Altfel spus, asigurările date de sinodalii din Creta sunt minciuni fățișe, existând trădări consistente parafate în cadrul așa-ziselor comisii mixte de dialog.

După izbucnirea conflictului ucrainean, când Patriarhia Moscovei a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică, dialogurile ecumeniste nu mai pot avea loc din cauza neparticipării rușilor, fiind necesară prezența tuturor. Chiar și așa, se remarcă organizarea în 2019 a unei „Întâlniri a Comisiei Mixte a Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și Orientale” în Statele Unite, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America, ce ține de Patriarhia Ecumenică.

Ceea ce ne interesează mai mult pe noi, românii, este că ne confruntăm cu o problemă foarte serioasă din partea ierarhilor noștri. Pe ce bază și-a exprimat acceptul IPS Iosif al Europei Occidentale, reprezentantul român la Întrunirea din 2014 cu privire la unirea cu monofiziții? Bineînțeles că în urma deciziei sinodale din 1994, care se pare că este în vigoare și astăzi. Nu avem o comuniune reală pentru că celelalte Biserici Ortodoxe Locale nu și-au exprimat adeziunea, în afară de trei din fiecare parte. Totuși această acceptare este de neîngăduit și ar trebui ca poporul credincios să reacționeze pe măsură ce i se aduc la cunoștință aceste acțiuni trădătoare.

Nu trebuie să uităm că în primul rând suntem datori să ne cunoaștem credința, să-i cinstim pe cei care au apărat-o și au păzit-o de răstălmăciri și să păstrăm aceeași tradiție cu încredere în Părinții Bisericii. Nu în zadar a fost rânduită pomenirea minunii Sfintei Eufimia de la Sinodul IV, ci tocmai pentru a pricepe și cinsti cum se cuvine credința în cele două firi ale lui Hristos și a ne ține departe de rătăcirile monofiziților, monoteliților și de oricare altă erezie. Însă, profitând de indolența credincioșilor, prin manevre mascate, este forțată unirea cu ereticii monoteliți în particular, dar și cu toate celelalte erezii în general, punctul culminant de până acum, bazat pe toate acțiunile anterioare, fiind Sinodul din Creta, prin care se erodează conștiința noastră ortodoxă. Bineînțeles că există pericolul ca lipsa de atitudine va putea genera abateri și mai grave pe viitor.

Cred că este evidentă diferența dintre atitudinea noastră (mai ales a românilor) generală de astăzi și dârzenia, rigoarea și responsabilitatea ierarhilor, preoților și credincioșilor de altădată, pe care ar trebui să-i urmăm. Concret, deși acordul semnat în Sinodul BOR a fost făcut public, nu s-a înțeles deplin că el este în vigoare și este urmat în continuare la întâlnirile ecumeniste, după cum am arătat. Ceea ce înseamnă că trebuie revizuită serios această hotărâre pentru a nu fi propagată mai departe în plan general ortodox, promovând și generând unele concesii de credință inacceptabile. Dacă este să fim cinstiți, pe lângă promovarea unității și cunoașterii necalcedonienilor, trebuie scrise articole și luate poziții serioase pentru a exista un spirit critic real față de corectitudinea dogmatică a Acordurilor semnate în cadrul mișcării ecumenice.

Sincer, aștept să văd reacția echilibrată, dar fermă a celor care încă se mai laudă că au o conștiință ortodoxă, atât dintre ierarhi, cât și dintre alți teologi și credincioși trăitori, precum și din partea mănăstirilor.

Mitropolia de Pireu critică ecumenismul și ultimele acțiuni ale Patriarhului Teodor al Alexandriei

O critică remarcabilă a declarațiilor recente ale Patriarhului Teodor al Alexandriei a fost emisă de Biroul Antieretic al Mitropoliei de Pireu. Aceasta a fost remarcată doar de către un site rusesc, anume Orthochristian. Este de apreciat, printre altele, și prezentarea corectă a situației actuale a Ortodoxiei, măcinată din interior de erezia ecumenistă mai distrugător decât orice altă erezie din istorie.
Redăm mai jos traducerea Comunicatului emis de Mitropolia de Pireu.

Mitropolia de Pireu: «Două noi derapaje serioase ale Patriarhului de Alexandria»

După cum am accentuat și altădată, panerezia ecumenismului avansează irezistibil, fără să apară până în prezent vreo nădejde de reprimare și condamnare sinodală a ei.

Această erezie a ereziilor, panerezie, după cum a numit-o Sfântul luminat de Dumnezeu Iustin Popovici, ultimul înaintemergător al spurcatului Antihrist, după cum a numit-o pururea-pomenitul Părinte Atanasie Mitilineos cel cu viețuire cuvioasă, vine să anuleze singurul adevăr mântuitor al Bisericii lui Hristos și amenință să o elimine în creuzetul demonic al sincretismului religios al ereziilor și religiilor lumii.

Metodic și progresiv, erodează conștiințele și reușește să domnească în marea și zdrobitoarea majoritate a ierarhiei bisericești, a monahismului și a Teologiei academice sub pretextul iubirii, al păcii și al reconcilierii. Scopul mai îndepărtat al său este reconstruirea și consolidarea, în toate religiile contemporane, a dogmei de bază a «Noii Ere a Vărsătorului», conform căreia putem să credem orice vrem, ajunge să nu absolutizăm credința noastră, adică să nu revendicăm adevărul absolut, care se găsește în toate credințele religioase.

Diavolul cel urâtor al binelui și al omului, cel „ucigaș de oameni de la început” (In. 8:42), a reușit, în zilele noastre tragice și eshatologice, să insufle conducătorilor bisericești contemporani, dar și tuturor conducătorilor de religii, această amăgire înfricoșătoare cu scopul de a lovi la țanc Sfânta noastră Biserică și să anuleze, după cum crede cu naivitate, în întregime lucrarea ei izbăvitoare.

Amăgirile și ereziile au fost și sunt marea problemă în Biserica noastră. Încă din timpurile apostolice a început erodarea din interior a ei din partea amăgitorilor și ereticilor. Însuși Domnul a avertizat pe ucenicii Săi în legătură cu acest pericol: „Vedeți, nu vă amăgiți! căci mulți vor veni spunând că eu sunt Hristos; și pe mulți vor amăgi” (Lc. 21:8).

„Luați aminte la voi înșivă din partea proorocilor mincinoși, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori; din roadele lor îi veți recunoaște… Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul putred să facă roade bune” (Mt. 7:15-18). Amăgitorii și ereticii sunt „furi și tâlhari” (cf. In. 10:1). Sunt „străinii” pe care oile sunt chemate să nu-i urmeze, ci să fugă de ei (cf. In. 10:5). Sunt aceia pentru care este valabil cuvântul înfricoșător al Său: „Vai vouă, că încuiați împărăția cerurilor; căci voi nu intrați, nici pe cei ce intră nu-i lăsați să intre” (Mt. 23:14).

În chip asemănător, și Sfinții Apostoli, călcând pe urmele Domnului, ne-au avertizat despre acest pericol înfricoșător. Apostolul Pavel, vorbind către preoții Bisericii din Efes, spune: „Căci eu știu aceasta, că vor intra între voi, după plecarea mea, lupi grei, care nu vor cruța turma; și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați care vor grăi lucruri răstălmăcite ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte  20:29-30). La fel, și Apostolul Petru avertizează: „Aceasta cunoscând mai întâi, că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori și unii care vor merge după propriile lor pofte” (2Pt. 3:3), ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.

Semnalează într-un mod dramatic că „…între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura erezii pierzătoare și se vor lepăda de Stăpânul Care i-a cumpărat, adăugându-și grabnică pierzanie… pentru care judecata de odinioară nu zăbovește și pierzania lor nu dormitează” (2Pt. 2:1-3). Aici Apostolul, luminat de Sfântul Duh, clarifică motivul pentru pierderea mântuirii din cauza amăgirilor și ereziilor, ceea ce adepții de astăzi ecumenismului neagă și nu consideră erezia drept cauză a catastrofei și pierderii mântuirii și cel mai rău: consideră și învață provocator că erezia nu este ceva groaznic, ci «o abordare diferită a adevărului», «o tradiție diferită»! mântuirea nu este «monopolul Bisericii Ortodoxe», ci orice om poate să se mântuiască și în ereziile pe care le-au recunoscut ca «Biserici»!

Cu uimire, dar și cu durere a sufletului, încă o dată am fost informați de pe internet despre două noi derapaje ale Preafericitului Patriarh Teodor al Alexandriei. Este vorba despre două noi declarații recente antiortodoxe și proclamații ale sale, pentru care am considerat nimerit în cazul de față să nu tăcem. Și aceasta pentru că proclamațiile în cauză nu se referă la subiecte de altă natură, ci la subiecte de credință, despre care suntem toți responsabili, de vreme ce comoara prețioasă a credinței nu este o proprietate personală a episcopilor și a Întâistătătorilor, pe care pot să o mânuiască după cum vor, ci o proprietate comună a noastră, a tuturor.

Prima se referă la întâlnirea sa cu ereticul «patriarh» al copților Tawadros II la Cairo, de sărbătoarea Teofaniei, (pe calendarul vechi). După cum s-a comunicat, declarația Întâistătătorului pe tron al celei de-a doua Patriarhii în ordine a provocat o mânie puternică și reacție din partea unei mari părți a corpului bisericesc. Conform știrii de presă: «Nici măcar pretextele nu le mai țin unii care administrează Ortodoxia! Ceea ce s-a spus ieri de către Patriarhul Alexandriei este practic de neconceput. Adresându-se Patriarhului copt, i-a spus că «suntem O Biserică».

Este a doua absurditate serioasă a Patriarhului Teodor după recunoașterea samavolnică a noii biserici ucrainene, care adâncește criza în Ortodoxia mondială. Concret, pe 20 ianuarie, Teodor II, Papa și Patriarhul Alexandriei și a toată Africa, a vizitat pe Patriarhul copților din Egipt, Tawadros II, cu scopul de a-i face urări de sărbătoarea Teofaniei după calendarul iulian. Întâlnirea oficială a avut loc la reședința Patriarhiei Copte din Alexandria, în prezența Epitropului Patriarhal, Mitropolitul de Navkratia, Episcopul Gherman de Tamiateos, și a unor clerici ai curții patriarhale.

Întâistătătorul alexandrin, Teodor, s-a referit la acțiunea de misiune a Patriarhiei Alexandriei în Africa, accentuând lucrarea importantă și dificilă pe care o îndeplinește pe marele continent încercat african. ‘Bisericile noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus Hristos. Grecia împreună cu Egiptul se luptă pentru pacea Libiei și cunoaște că voi vă rugați, pentru că aveți o turmă acolo și țărâna este adăpată cu sângele mucenicilor Bisericii Copte și acest sânge strigă după libertate și pace’» (Pagina Πενταπόσταγμα).

Ne-am ocupat de PF Patriarh Teodor și în trecut în comunicatul nostru mai vechi cu titlul «Referire la declarațiile Preafericitului Patriarh și Papă al Alexandriei, Teodor al II-lea». În comunicatul nostru, am comentat declarațiile sale la Întâlnirea inter-creștină și inter-religioasă pe care a organizat-o «Comunitatea Sfântului Egidios» cu titlul: «Curajul speranței», care a avut loc în BasilicadiSantaMariainTrastevere de la Roma (30.9.2013). Proclamațiile și  declarațiile pe care le-a făcut la vizita aceea Preafericitul, atât în alocuțiunea sa către «Papa» Francisc I, cât și după aceea și în fața celor prezenți la conciliabulul eretic și panreligios de la Roma, au fost, fără îndoială, dincolo de orice limită străine de învățătura și predania Bisericii Ortodoxe Catolice (sobornicești). La întâlnirea recentă a sa cu Patriarhul Copt, ne-a întristat încă o dată, pentru că, prin cele ce le-a proclamat, se pare că ignoră învățăturile dogmatice de bază ale Bisericii noastre și deciziile fundamentale și insuflate de Dumnezeu, cu valoare diacronică, ale Sinoadelor Ecumenice.

Copții, această comunitate religioasă din Egipt și din alte țări învecinate, de altfel decentă, nobilă și iubitoare de liniște, a fost tăiată din trupul unitar și indivizibil al Bisericii pe la mijlocul sec. al V-lea d.H., când au adoptat înfricoșătoarea erezie a monofizitismului, respingând deciziile Sfântului Sinod Ecumenic al IV-lea de la Calcedon (451), care a condamnat monofizitismul, a excomunicat pe cei care l-au inspirat și a definit dogma ortodoxă despre cele două firi ale lui Hristos. Monofizitismul, în opoziție cu nestorianismul, care neagă firea dumnezeiască a lui Hristos, a ajuns la negarea în esență a firii Lui omenești.

Patriarhul Dioscor al Alexandriei a adoptat credința rea a lui Eutihie, susținând că firea dumnezeiască a lui Hristos absorbit pe cea omenească, așa încât Hristos poartă numai o fire. Desigur că aceasta are consecințe foarte serioase și distrugătoare pentru mântuirea omului. Dacă Hristos nu a luat firea omenească și nu a unit-o ipostatic cu firea Sa dumnezeiască, «fără amestecare, fără mutare, nedespărțit și neîmpărțit», atunci nu este posibilă mântuirea omului, pentru că, după cum accentuează Sfinții Părinți, «ceea ce nu a fost asumat [este] și netămăduit». Conform cu definiția credinței de la Sinodul IV Ecumenic: «Urmând, așadar, Sfinților Părinți, învățăm să mărturisim că Fiul și Domnul nostru Iisus Hristos este Unul și Același în toate… în două firi… nefiind nicidecum desființată diferența firilor pentru unire, ci fiind salvată mai degrabă proprietatea fiecărei firi…». Drept consecință, afirmația PF Patriarh Teodor că așa-zicând «Bisericile noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus Hristos» este dincolo de orice învățătură greșită pentru că anulează în practică deciziile Sinodului IV, dar și ale Sinoadelor Ecumenice următoare.

Pentru mai bine de 16 secole, în ciuda eforturilor Bisericii noastre să readucă pe monofiziți la Ortodoxie, ei persistă să rămână, din păcate, tăiați de ea, considerând că noi suntem «eretici». În ciuda întâlnirilor și dialogurilor teologice din ultimii ani, adunarea coptă rămâne nepocăită și neclintită în credințele ei rele. Aceasta demonstrează foarte clar, între altele și din declarațiile Patriarhului copt Șenuda III la Conferința a II-a a Comisiei mixte de la Anba Bishoy din Nitria, la 20 iunie 1989: «Credem că Domnul Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos… a unit dumnezeirea Lui cu omenitatea Lui neamestecat, fără mutare și neîmpărțit și nu vorbim de două firi după unitatea aceasta tainică a Domnului nostru… ci vorbim despre acea fire una, ceea ce înseamnă, după înțelegerea noastră, firea Cuvântului întrupat» (revista Επίσκεψις. nr. 422, 1-7-1989, p. 9-10). Același Șenuda III, în fața Comisiei Inter-creștine de odinioară de la Chambesy, a declarat: «Cât privește Sinoadele Ecumenice, acceptăm pe primele trei dintre ele… Negăm Sinodul de la Calcedon… Pot să spun complet deschis că toate Bisericile Orientale nu pot să accepte Sinodul de la Calcedon… Aveți șapte Sinoade Ecumenice. Dacă vă lipsește unul, nu aveți de pierdut multe lucruri»(Mitr. Hrisostom Constantinidu de Mironos. Dialog…, în revista «Θεολογία», Atena, 1980 vol. 51, p. 229)» (pagina de net Κατάνυξη)!

Ne întrebăm, PF Patriarh Teodor, care trăiește de aproape comunitatea coptă, nu a studiat învățătura dogmatică a Bisericii noastre și deciziile Sinoadelor Ecumenice? Oare nu a avut obligația, având în vedere blestemele înfricoșătoare de la hirotonia lui, dar și calitatea sa de Patriarh, să cheme pe «patriarhul» copt eretic să abandoneze rătăcirea lui și să se înroleze în sânul Bisericii? Dacă el crede că «Bisericile noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus Hristos», atunci de ce nu trece la Potirul comun și nu cedează locul său unui tron patriarhal de Alexandria?

Totuși PF Teodor nu s-a mulțumit doar cu cele ce le-a proclamat în mod greșit la întâlnirea de mai sus. A trecut, din nefericire, și la altă declarație, chiar mai rea. După cum am fost informați de pe internet, în ziua marii sărbători de Nașterea Domnului, în biserica Sf. Nicolae din comunitatea grecească de la Cairo, a declarat oficial că «Și în sfintele geamii este slujit Dumnezeu din Coran»! (v. pagina de internet Κατάνυξις, unde există și video respectiv). Vine să ne amintească declarațiile predecesorului său, Preafericitul Partenie, care considera că Mahomed este «profet adevărat al unuia Dumnezeu» și Coranul este «sacru (ιερό)». Poate să ne spună sincer, există o relație între Allah idolatru și Dumnezeu cel treimic descoperit prin Hristos?

Poate fi identificată pe «dumnezeul» cel însetat de sânge al Islamului cu Dumnezeul dragostei din Evanghelie? Este posibil să fie considerat Coranul, care batjocorește pe Hristos drept un «noroi» și pe Dumnezeul cel treimic drept «inexistent», cartea prin excelență a urii și a dezastrului, drept text insuflat de Dumnezeu din descoperirea și slujirea adevăratului Dumnezeu? Nu a citit niciodată cuvântul insuflat al Scripturii că «mântuirea nu stă în nimeni altcineva; căci nici nu este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4:12). Există descoperire dumnezeiască în afara lui Hristos? Numai groaza, decepția și neliniștea poate să ne provoace astfel de declarații inacceptabile!

Încheind comentariul nostru, accentuăm încă o dată robia catastrofală a multor persoane bisericești de frunte (Patriarhi, Arhiepiscopi, Episcopi, Profesori de tologie șamd) în declinul ecumenist care îi va conduce, fără îndoială, dacă nu se pocăiesc, cu precizie matematică, la pierzanie veșnică. Ne întrebăm: Nu s-a găsit nici un conducător bisericesc să-l mustre public? Oare Sfinții noștri Părinți au apelat la diplomații și iconomii pe teme de credință ca să împace cele de neîmpăcat sau nu cumva s-au luptat cu consecvență și statornicie, până la moarte, pentru mărturisirea de credință? Oare s-au silit să fie consecvenți și cu Ortodoxia, dar, în același timp, să «se aibă bine» și cu ereticii?

Conducătorii de astăzi, care cred că pot să «joace la două capete», nu se gândesc la marea sminteală pe care o provoacă în Biserică? Să sperăm că acest comunicat smerit al nostru va ajuta pe iubitul de altfel și foarte cumsecade PF Patriarh Teodor să combată cele pe care le-a spus și le-a făcut nepotrivit și neortodox până astăzi.

Din partea Biroului Ereziilor și al Sectelor

Rugăciunile neprimite pentru unitatea mincinoasă ecumenistă

Deși probabil că nu au fost organizate rugăciuni în foarte multe lăcașuri cu participare ortodoxă în cadrul manifestărilor din Săptămâna ecumenică ce a trecut, totuși rana aceasta în trupul Ortodoxiei este departe de a fi mică. Numai unitate nu aduce. Poate să mai spună cineva că ecumenismul nu este prezent în Biserica noastră?

În continuare, prezentăm câteva relatări pe viu și filmări de la astfel de întâlniri din țară și străinătate.

În primul rând, este de remarcat opoziția făcută de un grup de credincioși față de adunarea ecumenistă la biserica „Mănăstirea Cașin” din București, care a fost inclusă sâmbătă, 25 ianuarie, în programul ecumenist din capitală. A fost prezent PS Varlaam, Episcop vicar patriarhal, împreună cu Arhidiaconul Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal, purtătorul de cuvânt al BOR pe parcursul Sinodului din Creta. Așadar ecumenism lucid din partea Patriarhiei, care se străduiește să refacă „unitatea pierdută” cu celelalte confesiuni, dintre care unele au participat chiar și aseară la rugăciune în comun. Oare, dacă la Sinodul din Colimbari s-ar fi luat decizii ortodoxe, am fi asistat acum la aceste încălcări ale canoanelor prin comuniunea în rugăciune cu ereticii? Și toate acestea nu din neștiință sau de către clerici obscuri, ci de către delegați ai Patriarhiei în cunoștință de cauză.

Din relatările celor prezenți, diaconul i-a abordat pe credincioșii care protestau față de folosirea unui locaș ortodox în scopuri improprii. Au încercat să aibă o discuție cu aceștia. Unul dintre argumentele mai “noi” ale ecumeniștilor prin care au certat pe cei ce protestau a fost (exact cel al unioniștilor de dinaintea căderii Constantinopolului…): “o să vină musulmanii peste noi și vom vedea atunci dacă noi creștinii nu vom fi uniți”… Este de admirat într-o măsură această atitudine a diaconului, mai puțin motivele invocate. Desigur că spațiul respectiv nu era unul propriu unei astfel de dezbateri ad-hoc și nu putea aduce vreo concluzie.

În cuvintele unui mărturisitor-protestatar:

„În buna tradiție a anilor trecuți am fost tot circa 12-15 participanți (cu tot cu cei doi copii☺).

Momentul de interes a fost la sosirea PS Varlaam Ploieșteanul cu diaconul său. Ambii s-au oprit in dreptul nostru intenționat pt ceea ce eu aș spune că a fost o încercare de justificare. Episcopul și-a expus și anul acesta slabul și falsul argument cu milioanele de români plecați în străinătate… și, vedeți bine, de aceea se cuvine să arătăm și noi deschidere (către ce??) acasă la noi…

Diaconul a fost mai agresiv puțin și a dus mai departe argumentarea episcopului susținând că ei, de fapt, intră în biserică să săvârșească slujba Vecerniei, iar oaspeții rătăciți de la credință doar asistă la ceea ce fac ortodocșii noștri… Care va să zică, nu-i treaba lor ce fac ereticii din biserică întâmplați acolo – doar privesc, spun poezii sau rugăciuni în gând… I-am replicat că aici avem de a face cu ceva ORGANIZAT de ei, de ortodocși și că i-au invitat special pe aceia, pe eretici, nu că s-au nimerit întâmplător ereticii în biserica Man. Cașin…

Diaconul a completat cu alte false argumente colaterale: ce, noi când mergem în străinătate, nu intrăm prin “bisericile” catolicilor? Sau dacă ne nimerim pe undeva (în avion de pildă) cu alții de alte confesiuni, nu ne rugăm practic împreună cu aceia? În fine, “argumente de doi lei”… servite ca pt unii considerați proști.

Diaconul a ținut chiar să precizeze că el “are pregătire”, nu vorbește (ca noi, vezi bine) după ureche….

Le-am spus să ia aminte la canoanele care interzic ceea ce fac ei acum în mod organizat și că vor da răspuns pt aceasta! Chiar i-am atras atenția diaconului că ne vom vedea la Judecată și să nu spună atunci că nu l-am atenționat.

La terminarea evenimentului, cineva dintre noi l-a talonat pe PS Varlaam câteva zeci de metri, timp în care i-a spus mai multe: despre canoanele încălcate; să se dezică de semnătura de la sinodul din Creta, dar și despre pericolul iadului… PS Varlaam mai mult a tăcut… ca să scape mai ușor…

Pentru paza evenimentului, spre deosebire de anii trecuți nu a mai venit Jandarmeria ci doar un echipaj de treabă de la Politia Locală. Unul dintre polițiști s-a dovedit a fi mai informat asupra urâciunii acesteia cu rugăciunea în comun și chiar s-a bucurat alături de noi.”

Dintre cei prezenți, cei mai mulți au fost cei de alte confesiuni. Iar credincioșii ortodocși au venit unii în mod conștient, iar ații fără să-și dea seama de implicații.

Felicitări și încurajări credincioșilor care au mers să dea o mărturie autentic ortodoxă în limita posibilităților în acest cadru defavorabil!

Însă nu doar Bucureștiul a fost gazda unor astfel de manifestări, ci și alte orașe din țară. Există câteva filmări oficiale (care nu prezintă interes prin conținutul lor, ci doar ca dovadă că au existat), la care ar trebui să se adauge și întâlnirile organizate în diaspora, mult mai expusă unor astfel de concesii nedorite.

Reșița, cu participarea Episcopului Lucian Mic de Caransebeș:

Făget, Timiș:

Italia:

update│Săptămâna de urâciune prin „rugăciune ecumenică”

Update: Din neatenție, articolul în forma inițială făcea referire la o slujbă la care ar fi participat însuși PF Patriarh Daniel. Însă era vorba despre o știre din alt an (2015). Cum linkul mi-a fost semnalat de altcineva și nu era menționată data postării în acel material, a intervenit o confuzie, crezând că e vorba de anul acesta.

A început deja așa-zisa „Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”, care se desfășoară în perioada 18-25 ianuarie. Am numit-o urâciune după cuvintele Mântuitorului: „când veți vedea urâciunea pustiirii șezând în locul cel sfânt…” (Mt. 24:15). După interpretarea patristică, aceasta se referă la așezarea fărădelegii în Biserică, după cum se întâmplă la aceste rugăciuni împreună cu ereticii.

Programul slujbelor pentru București nu include participarea PF Patriarh și nici în Catedrala Patriarhală nu sunt anunțate astfel de evenimente, după cum se procedează după Sinodul din Creta (2016). Totuși Biserica Ortodoxă nu s-a retras cu totul din această mișcare trădătoare, ci doar desemnează biserici parohiale mai mici în care să fie găzduite aceste întâlniri ecumeniste. Anul acesta biserica ortodoxă denumită „Mănăstirea Cașin” va fi ultima stație a programului.

Reacțiile de opoziție față de Sinodul din Creta se vede că au dat roade și măcar presiunile au dus la marginalizarea evenimentului ecumenist din partea Patriarhiei. Dar nu se înregistrează încă o abandonare totală, așa cum ar fi normalul cu care deja nu mai suntem obișnuiți. Așadar contracararea ecumenismului trebuie să continue până la un rezultat concret, adică ieșirea Ortodoxiei din mișcarea ecumenică.

Mai trebuie să remarcăm că se vor organiza rugăciuni în comun în această săptămână nu doar la București, ci și în alte multe Episcopii, deși nu în toate. Astfel, la Iași Mitropolia, un centru important bisericesc la nivel național, nu include în programul său participarea ortodocșilor, spre cinstea ei în această privință. În schimb, există alte Episcopii care vor face acest lucru, cum ar fi: Episcopia Caransebeșului, Episcopia Tulcii, iar la Oradea va fi inclusă și comunitatea evreiască în program.

Este de prisos să mai spunem că trebuie evitată de către credincioșii ortodocși participarea la astfel de momente, ci chiar ar trebui boicotate și denunțate ca niște trădări de credință.

Pulsul realității din teren (comentariu de la Sara): Trist… Poate ca la Patriarhie nu s-a slujit, dar la Catedrala Sf. Iosif (a catolicilor), pe 18 ianuarie, PS Varlaam a primit apa “sfintita” de “episcopul” catolic, a binecuvantat pe “diaconul” catolic sa citeasca din Sf. Evanghelie ortodoxa. A fost plimbata Sf. Evanghelie ortodoxa de catre catolici si s-a tamaiat cu cadelnita ortodoxa, doar ca nu stiau catolicii sa o foloseasca. In plus PS Varlaam a rostit aproape fiecare rugaciune cu cei de alte confesiuni. Si-a facut cruce pentru unirea “bisericilor”. A fost foarte evlavios

Schisma din Ucraina și pașii spre o unire ecumenistă (VIDEO)

Conexiunile dintre promovarea ecumenismului și schismaticii din Ucraina reprezintă o latură importantă a politicii bisericești duse de Constantinopol. Dincolo de aspectele etnofiletiste, este promovată, de fapt, o agendă mai amplă, de mondializare. Acest lucru este dovedit de implicarea masivă a oficialilor americani în procesul de recunoaștere a „autocefaliei” ucrainene, care nu au un interes vizibil în această ecuație, nefiind nici greci, nici ruși.

Pericolul unirii cu greco-catolicii din Ucraina a fost subliniat încă de la apariția „autocefalilor”, dar se pare că nu a dispărut, ci există dovezi video consistente care documentează această apropiere, prezentate mai jos.

Rămâne de văzut dacă situația bisericească din Ucraina este un vârf de lance sau doar se înscrie în mișcarea mai largă ecumenică de până acum. Oricum ar fi, erodarea conștiinței ortodoxe prin diferite slujbe în comun nu este nicidecum de bun augur.

SCRISOARE DESCHISĂ către Patriarhul Ecumenic a Bătrânului GAVRIIL AGHIORITUL

Careia, 24 octombrie 2019

Sanctitatea Voastră,

Aș fi vrut mult, la vizita Voastră recentă în Sfântul Munte al Preasfintei Maicii noastre Născătoarea de Dumnezeu, să primesc binecuvântarea Voastră și să vă sărut picioarele, dar nu pot să fac aceasta pentru că de mult timp aceasta este cu păcat. Nu cumva doriți să auziți de ce?

1. La dialogurile neroditoare și rele cu ereticii Sanctitatea Voastră și ai voștri ați trădat Biserica cea unică, Ortodoxia, admițând de multe ori lucruri «felurite» în sfintele dogme ale Bisericii noastre și caracter bisericesc pentru adunărilor separate eretice ale monofiziților, ale Papei și ale protestanților luptători împotriva Născătoarei de Dumnezeu și a icoanelor. Întâi de toate i-ați batjocorit oficial și irevocabil pe Sfinții Părinți drept «victime nefericite ale șarpelui începător al răutății», încât să vă arătați scutit de nevoia de a asculta de poruncile lor insuflate de Dumnezeu.

2. Sunteți vrăjmaș al Dumnezeului nostru Treimic și al Preasfintei pentru că aveți o prietenie instituționalizată cu ereticii conștienți și nepocăiți, cu înainte-stătătorii «pervertiți (abătuți) și de sine osândiți» (cf. Tit 3,11) ai ereticilor, cu avangardiștii necredinței și veți avea același lucru cu aceia în viitorul cel fără de sfârșit, departe de ținutul celor vii, dacă nu vă întoarceți la Credință. Pentru că Sf. Ioan Gură de Aur spune: «Cel ce are prietenie cu dușmanii Împăratului nu poate fi prieten cu Împăratul, nici nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu dușmanii și suferă cele rele» și că «ura pentru Hristos este cu mult mai bună decât prietenia pentru El». Nu vă amintiți cuvântul insuflat al Sfintei Scripturi, «la fel de urâte sunt de către Dumnezeu și cel necredincios, și necredința lui» (Înț. Sol. 14,9)?

3. Orice erezie și inovație și-a găsit refugiu în cuibul și sub protecția voastră nu numai în eparhiile Tronului, ci și în Biserica Greciei și în alte părți. Clericii și cei premiați de Sanctitatea Voastră cu posturi și Congrese și ediții onorifice, teologi și neghiobi, care laudă «Patriarhia voastră luminată», toți aceștia sunt inițiatori și guvernatori ai tuturor noilor rătăciri teologice și ai înnoirilor instituționalizate, de la teologia post-patristică și ecologie și adularea păgână a Pământului până la restabilirea fără pocăință a schismaticilor din Ucraina. Lângă Sanctitatea Voastră găsesc refugiu și justificare de la huiduiala clerului ortodox și a turmei toți acești lupi duhovnicești și sunteți păstorul și Mecena lor. După formularea patristică, sunteți pe deplin de un cuget și vinovat cu ei. «Cum nu sunt de o necredință egală cu aceia cei care nu-și dau votul împotriva necredinței acelora, nici nu-i justifică pe cei ce se poziționează împotriva necredinței lor, care sunt prigoniți pentru aceasta de aceia?».

4. Ca un alt Papă, ați cultivat trei decenii în pliroma bisericească percepția că orice vrea Episcopul de oriunde în mod samavolnic, cu mult mai mult Patriarhul Ecumenic, constituie lege a Bisericii. Cât de tare vă critică toți Sfinții, ca și pe Papa, pe care i-ați batjocorit pentru aceasta! Cât vi se potrivește acuza Sfântului Palama pentru predecesorul vostru eretic condamnat, Patriarhul Ioan Caleca: «numai el a fost Sinodul deoarece adeseori zice că numai el însuși este Biserica și că orice i se pare lui și orice zice el în Biserică zice că ar crede că declară și toată Biserica».

5. Prin cele pe care le faceți și le învățați nu arătați respect față de canoanele apostolice, față de acelea ale Sinoadelor Locale și Ecumenice și învățătura Părinților, care interzic cu severitate rugăciunile, prieteniile și slujirile împreună cu ereticii, în timp ce Biserica crede că «nu este ortodox deplin, ci pe jumătate cel care nu se ghidează după dumnezeieștile canoane». Arătați astfel că nu credeți în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în lumea nevăzută, în rai și pedeapsă, în Judecata viitoare și răsplătire. Deci nu cumva, Sanctitatea Voastră, întâlnirile voastre succesive cu factorii și donatorii din tagma masonică și alte tagme corelate dau mărturie, în privința voastră, și despre o identitate și poziție nemărturisită și înaltă, incompatibilă și vrăjmașă față de credința ortodoxă?

6. Din nefericire, după cum bine știu cei care au avut experiența propriilor voastre îndrumări distincte și ale colaboratorilor voștri și nu prin proceduri legale bisericești, aceia care se opun metodelor voastre spre atacarea ecumenismului sunt izolați bisericește în propriul lor cerc și sunt constrânși fie la retragere, fie la tăcere. Acolo unde este imposibil, utilizați și intervenția politică, după cum s-a făcut în Sfântul Munte și vi se aplică ceea ce Marele Atanasie considera în mod critic caracteristic pentru ereticii arieni: «Căci adevărul nu este vestit prin săbii și săgeți, nici prin armate, ci convinge și sfătuiește. Deci pe cine conving acolo unde este frica de împărat? Sau ce fel de sfat este acela la care își află exilul deplin și moartea cel ce răspunde împotrivă?».

De multe ori, desigur, prefaceți (mimați) Ortodoxia, Sanctitate, în declarațiile voastre contrare cu faptele și cu cugetul vostru principal. Dar, după Sf. Grigorie Palama, chiar și numai dacă ar fi șovăit despre Ortodoxie, ar fi fost nevrednic de preoție: «În sfintele canoane este hotărât ca cel care adeseori consimte să fie bine-credincios și adeseori iarăși se leapădă „este nesigur cu privire la închinare”. Iar dacă iarăși s-ar ține fără să se rușineze de cugetarea cea rea, după care sfinte canoane este justificat să fie ridicat la treapta preoției?».

Ați condus sufletul oricărui grec ortodox să se confrunte cu dilema: «Să mă poziționez de partea dragostei Dumnezeu-Omului Hristos sau a Patriarhului ereziarh (mai exact, care produce o erezie în curs: αἱρεσιαρχοῦντος) al neamului?». Tocmai astfel scrie și Sf. Chiril al Alexandriei ereticului Nestorie, Întâistătător al Constantinopolului și predecesor al vostru, cu 1600 de ani mai înainte: «Ce să pățim noi, cărora ni se cere de la evlavia voastră să vă iubim mai mult decât pe Hristos, Mântuitorul nostru al tuturor? Cine ne va putea face un favor în Ziua Judecății sau ce răspuns vom găsi dacă vom cinsti așa îndelunga tăcere despre cuvintele de rău spuse de voi împotriva Lui?». Și desigur, Sanctitate, vătămarea pe care ați provocat-o în trupul lui Hristos, Biserica, este o răscoală împotriva Mântuitorului Însuși.

În cei 28 de ani de Patriarhie nu ați odihnit nici o dată inimile adevăraților ortodocși; numai pe cei ce cugetă lumește îi odihniți de dragul bunului nume și al distincțiilor onorifice pe care vi le-au acordat conducătorii «lumii, care în cel rău zace» (1In. 5, 19), nu spre slava Ortodoxiei corecte, ci ca să laude nimicirea ei în orice mod din partea voastră.

Sanctitatea voastră,

Pocăiți-vă de calea largă și stricătoare de suflet pe care ați apucat statornic, care vatămă cugetul ortodox pur și unitatea inter-ortodoxă a sute de mii de suflete botezate, pentru care veți da răspuns înfricoșător «ecumenic» (mondial) după un criteriu imparțial. Temeți-vă, pentru că chinul nezidit și fără de sfârșit este plin de Arhierei și Patriarhi nepocăiți, după cum bine cunoaște istoria bisericească pe Patriarhii ereziarhi condamnați și suita lor înaltă, începând prima dată cu Apostolul căzut și trădător Iuda Iscarioteanul. Pentru că judecata dumnezeiască va începe întâi de la noi, cei din Biserică: «Vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu» (1Pt. 4, 17). Deci, Sanctitate, «umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul, când nimeni nu poate să lucreze» (In. 12, 35. 9, 4).

Monahul Gheronda Gavriil,
Chilia Cuv. Hristostul din Patmos de la Cutlumuș

traducere după: Κατάνιξη.gr

Deși textul acestei Scrisori a fost tradus și în alte părți în românește, aici și aici, se pare că din engleză, am preferat să o traduc din nou pentru a include și citatele patristice care au fost omise, fiind în greaca veche.

Protoiereul Gheorghe Florovski a fost ecumenist sau nu?

Recent a avut loc un Seminar organizat de Patriarhia Ecumenică cu privire la personalitatea Părintelui Gheorghe Florovski, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea sa. Însă evocarea care i-a fost făcută a stârnit unele reacții, cum ar fi cea a reprezentantului Mitropoliei de Pireu, pe care o redăm în traducere mai jos. Textul a apărut în grecește pe site-ul ΚΑΤΑΝΙΧΙ.GR. Inadvertențele semnalate în articol reclamă o abordare mai amplă a implementării ecumenismului în Ortodoxie, dar deocamdată ne mulțumim cu prezentarea aceasta punctuală.

Protoiereul Gheorghe Florovski a fost ecumenist sau ortodox?
Patriarhul Bartolomeu trece sub tăcere adevărul

Protoiereu Anghelos Anghelakopulos

Preafericitul Protoiereu Gheorghe Florovski a fost la început adept al «mișcării ecumeni(st)ce» câtă vreme a fost membru fondator al Consiliului Mondial al «Bisericilor», adică al ereziilor, (CMB) în 1948. Dar a căutat mereu să fie valabile câteva condiții prealabile ale participării ortodocșilor la CMB. Cea mai de bază condiție a participării a fost declarațiile separate, textele separate ale ortodocșilor, pe care el însuși le-a semnat, spre diferențiere de textele comune ale vlăstarelor eretice protestante. Această tactică a fost aplicată 13 ani până în 1961, când ortodocșii au renunțat la această revendicare a lor, lucru care a condus la retragerea lui Florovski din «mișcarea ecumeni(st)că».

Pe locul său l-a moștenit cel mai vechi teolog laic la fel de ilustru, profesor al Facultății de Teologie al Universității din Atena, Nicolaos Nisiotis, dintre pionierii și demnitarii ecumenismului, care a formulat teze ecleziologice inacceptabile, revizuite patristic de profesorul mărturisitor Constantinos Muratidis, ca unul care a renegat adevărul că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică. Nisiotis critică provincialismul ecumenic al ortodocșilor și exclude printr-o întrebare identificarea Bisericii Ortodoxe cu Biserica cea una. Întreabă: «Nu ne gândim mereu și nu lucrăm ca și cum „Una Sancta” ar fi limitată la granițele propriei noastre Biserici sau Confesiuni? Dar experiența întâlnirii la reuniuni și congrese ne clatină această automulțumire»[1]. „Narcisismul” episcopului de Pergam a fost precedat de „automulțumirea” lui Nisiotis, care, după cum ne încredințează profesorul Muratidis, «cere să fugim să ne numim reciproc „schismatici” sau „eretici”, de vreme ce nu există „schismatici”, ci Biserici istorice, care, în împărțirea lor, prezintă o situație schismatică în interiorul Bisericii una nedespărțite»[2]!

De acolo mai departe, Florovski a început să fie foarte reținut și critic față de „mișcarea ecumeni(st)că” și cu această poziție critică a adormit[3]. Prin urmare, în viața lui Florovski există două faze. Una ca adept înflăcărat al „mișcării ecumeni(st)ce” totuși cu unele condiții prealabile (1893-1961) și una ca un critic sever al ei (1961- 1979). Expresia «surori siameze» a fost spusă într-adevăr de el în prima perioadă a vieții lui ca să caracterizeze prin acest termen vindecător inseparabilitatea dintre Răsărit și Apus, în referatul său cu titlul: «Moștenirea și misiunea teologiei ortodoxe»[4], pe care l-a făcut în 1948 la recepția îndatoririlor sale la Seminarul Sfântului Vladimir din New York[5]. Totuși ceea ce ne interesează este perioada a doua a vieții sale, în care și-a reconsiderat toate tezele sale anterioare. Dovadă a acestei pocăințe a lui Florovski este și textul său de mai jos.

Deci teologul rus de frunte al sec. al XX-lea, Părintele Gheorghe Florovski, semnalează: «Ca membru și preot al Bisericii Ortodoxe, cred că Biserica în care m-am botezat și am crescut este Biserica, adevărata Biserică, singura Biserică adevărată. Și cred aceasta pentru mai multe motive: „Pentru convingerea personală și pentru încredințarea cea mai intimă a Sfântului Duh, Care suflă în Tainele Bisericii și pentru cele prin care este posibil să cunosc din Sfânta Scriptură și din tradiția catolică/sobornicească (ortodoxă) a Bisericii. Deci sunt îndatorat să consider toate celelalte «biserici» creștine drept defectuoase și, în multe cazuri, pot să definesc aceste defecte ale celorlalte «biserici» cu precizie absolută. Deci, de aceea, unirea creștinilor, pentru mine, înseamnă tocmai întoarcerea mondială la Ortodoxie. Nu am absolut nici o convingere confesională; convingerea mea aparține exclusiv Ortodoxiei, Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică, Una Sancta»[6].

Recent, între 1 și 3 septembrie 2019, a avut loc la Constantinopol o Conferință Teologică Internațională cu tema: «Consemnarea teologică a protoiereului Gheorghe Florovski», la care au participat Patriarhul Bartolomeu, Mitropoliții Ioan de Pergam și Augustin al Germaniei, Arhidiaconul Ioanis Chrisavghis ș.a.[7]

Patriarhul Bartolomeu, în cuvântarea sa, ca să întărească opinia că Ortodoxia și papismul sunt «Biserici surori», a rememorat pe pururea-pomenitul teolog ortodox pr. Gheorghe Florovski, care denumește aceste două mari tradiții «surori siameze». Adică Patriarhul a utilizat tactica obișnuită a ecumeniștilor de a nu privi obiectiv și complet parcursul unei persoane, ci de a tăia și a-l broda după măsurile lor, după interesul lor. Ne amintim și răstălmăcirea pe care o fac ecumeniștii în cele spuse de Sf. Marcu Evghenicul. Pentru ca să îndreptățească dialogul neroditor și interminabil cu papistașii și apelativul Papei drept «frate preasfânt-sanctitate», invocă poziția Sfântului Marcu înainte și după începutul Sinodului de la Ferrara-Florența, unde Sf. Marcu a purces într-adevăr la dialog cu papistașii și l-a numit pe Papa Eugeniu «sanctitate» ca să-i predispună și să-i prindă cu binele. Totuși, când a sesizat intransigența și pretențiile arogante ale Papei și ale papistașilor, a întrerupt dialogul și-i numea vădit eretici. Deci aceeași tactică urmează Patriarhul Bartolomeu și cu Pr. Gheorghe Florovski.

Deci Florovski consideră «toate celelalte „biserici” creștine (papismul, protesantismul și monofizitismul) drept deficiente» și mărturisește că «Una Sancta este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică, Ortodoxia». Măcar Patriarhul Bartolomeu și cei dimpreună cu el să imite pe Pr. Gheorghe și să aibă o astfel de poziție mărturisitoare în mișcarea ecumenis(st)că și în dialogurile inter-creștine la care participă!

Referința Patriarhului Bartolomeu la Pseudo-Sinodul din Creta și unilateral la punctul §1 al textului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», cu scopul de a arăta conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe poate să provoace doar un zâmbet, după cum este cunoscut tuturor că Pseudo-Sinodul, în același text, a recunoscut eclezialitatea (statutul de Biserică) ereziilor, a recunoscut ereziile drept biserici echivalente și deopotrivă cu Biserica Ortodoxă, spunând că «Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni eterodoxe care nu se găsesc în comuniune cu ea»[8].

Deci confruntăm fragmentele controversate din cuvântarea Patriarhului Bartolomeu, în care s-a referit cu emfază la prinosul Pr. Gheorghe Florovski în Mișcarea Ecumeni(st)că ca să se vădească răstălmăcirea pe care o face.

„Credincioșia Pr. Florovski față de «tradiția adevărului» ca prezență continuă a Sfântului Duh în Biserică nu numai că nu l-a împiedicat să se ocupe cu Mișcarea Ecumenică, ci l-a inspirat și a hrănit interesul și aportul său la ea. A participat la dialogul inter-creștin, a avut un rol important la întemeierea și dezvoltarea Consiliului Mondial al Bisericilor, a studiat lucrările teologilor occidentali, a dezbătut cu ei, a făcut trimiteri fără ezitare la textele lor și a promovat valoarea Părinților Bisericii pentru descoperirea și conștientizarea moștenirii comune a creștinilor. După Florovski, toți creștinii «aparțin într-un fel aceluiași mediu duhovnicesc». Nu e vorba despre «tradiții paralele», ci despre o tradiție, care a fost înstrăinată și împărțită. Există o «înrudire principială în trecutul comun», pe care trebuie să ne-o amintim mereu. Pe lângă particularitățile lor, «Răsăritul și Apusul aparțin organic împreună de unitatea creștinătății». Nu este posibil să fie înțelese în sine, nu constituie «unități independente», nu sunt suficiente și de la sine explicate. «Pe parcursul istoriei lor, au mai multe puncte de contact decât ciocniri și conflicte. Cineva poate să le numească surori la nivel cultural. Și cutez să spun că aceste surori au fost siameze». Răsăritul și Apusul sunt părți ale unei singure lumi creștine, care, după planul lui Dumnezeu, «nu trebuia să se fi scindat». «Tragedia împărțirii este cea mai mare și mai critică problemă a istoriei creștine». Dacă este înțeles acest lucru, atunci există speranțe fundamentale pentru restaurarea unității creștine. […]

Reprezintă nu o anumită tradiție «aparte», ci tradiția de veacuri, tradiția Bisericii nedespărțite». Când Florovski proclamă că «unirea creștinilor… înseamnă tocmai întoarcerea mondială la Ortodoxie», înțelege întoarcerea la acea Biserică ce întrupează credincioșia neclintită în tradiția comună a Bisericii nedespărțite.

Această conștiință de sine a Ortodoxiei a evidențiat-o și Sfântul și Marele Sinod din Creta. «Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică, crede cu tărie în conștiința ei de sine bisericească profundă că ocupă un loc important pe subiectul promovării unității creștine în lumea contemporană… Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat ‘pentru unirea tuturor’, cultivă mereu dialogul cu cei ce s-au despărțit de ea, de aproape și de departe, a fost mai ales în fruntea căutării contemporane a căilor și modurilor de restabilire a unității celor ce cred în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la apariția ei și a contribuit la formarea și dezvoltarea ei pe mai departe».

Acesta a fost duhul Patriarhiei Ecumenice în toată lunga ei participare la Mișcarea Ecumenică, nu ca simplu asociat, ci ca unul dintre întemeietorii ei. Fără minimalism teologic, abordăm Tradiția Ortodoxă în referința ei istorică față de restul lumii creștine, cu convingerea comună cu Pr. Gheorghe Florovski că «toate puterile tradiției ortodoxe pot să se arate și să fie tratate numai în mediul unui contact statornic cu întreaga lume creștină». Credem că dialogurile științifice teologice inter-creștine sunt întărite prin contribuția Facultăților de Teologie și a rațiunii academice prin «dialogul vieții» în trăirea zilnică a creștinilor, dar și prin comunicarea și întâlnirile conducătorilor Bisericilor și Confesiunilor. Mai general, considerăm că Mișcarea Ecumenică a eliberat puteri creatoare remarcabile în lumea creștină»[9].


[1] ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΣ ΜΟΥΡΑΤΙΔΗΣ, Ἡ Οἰκουμενική Κίνησις, σ. 33.

[2] Αὐτόθι, σσ. 34-35. ΠΡΩΤΟΠΡΕΣΒ. ΘΕΟΔΩΡΟΣ ΖΗΣΗΣ,«Γένεση καί ἐξέλιξη τῆς πατρομαχικῆς μεταπατερικότητας», ἐν περιοδικῷ Θεοδρομία ΙΔ 1 (Ἰανουάριος – Μάρτιος 2012) 18-56, https://www.tideon.org/thriskeymata-aireseis/2012-02-28-20-33-21/11177-2017-09-30-20-28-39.

[3] ANDREW BLEIN, π. Γεώργιος Φλωρόφσκυ. Ἡ ζωή καί τό ἔργο ἑνός μεγάλου θεολόγου, ἐκδ. Ἐν Πλῶ, μτφρ. Ἐλένη Ταμαρέση, Ἀθήνα 2010, http://www.impantokratoros.gr/dat/storage/dat/35E50502/ioannhs_markas.pdf

[4] FLOROVSKY G., «The Legacy and the Task of orthodox Theology», Anglican Theological Review, 31/2, Avril 1949, σ. 66, Ἑλληνική μετάφραση στό Θεολογία 4/2010, σσ. 21-29.

[5] MICHAEL STAYROY, Τάἐπιστημολογικάκριτήριατῆςνεοπατερικῆςσύνθεσηςτοῦπ. ΓεωργίουΦλωρόφσκυ, σσ. 51-52. http://www.ecclesia.gr/greek/press/theologia/material/2010_4_6_Stavrou.pdf.

[6] π. ΓΕΩΡΓΙΟΣ ΦΛΩΡΟΦΣΚΥ, Θέματα Ορθοδόξου Θεολογίας, ἐκδ. Ἄρτος Ζωῆς, Ἀθήνα 1989, σ. 219.

[7] Διεθνές Συνέδριο : «Ἡ θεολογική παρακαταθήκη τοῦ πρωθιερέως Γεωργίου Φλωρόφσκυ», 02-09-2019, https://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/31285-diethnes-sunedrio-i-theologiki-parakatathiki-tou-prothiereos-georgiou-florofsku.

[8] https://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[9] Ἡ ὀμιλία τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου στό Διεθνές Συνέδριο γιά τόν π. Γεώργιο Φλωρόφσκυ, 02-09-2019, http://fanarion.blogspot.com/2019/09/blog-post_87.html.

Greco-catolicii din Ucraina promovează ecumenismul

Sviatoslav Șevciuk în timpul întâlnirii cu jurnaliștii în sala de conferințe a Vaticanului.
Foto: Vatican News

Sviatoslav Șevciuk, capul BGCU subliniază faptul că ecumenismul este „parte din identitatea Bisericii Catolice Orientale”.

În timpul unei conferințe de presă în sala de conferințe a Radio Vatican, după întâlnirea cu Papa, a spus că BGCU vrea să fie un „catalizator pentru ecumenism”, relatează Vatican News.

Potrivit agenției, Sviatoslav Șevciuk a spus că „astăzi Ucraina are chiar mai multe motive de a fi numită laboratorul ecumenismului”. Potrivit lui, cercetările sociologice asupra situației religioase din Ucraina arată că 70% din populație se consideră drept ortodocși.

A amintit că în 2015 BGCU a adoptat un document despre „Misiunea Ecumenică” ce a format baza pentru raportul Cardinalului Kurt Koch, Președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine și pentru discuția de la această întâlnire.

Capul BGCU a întărit faptul că „vrem să nu fim un obstacol, ci un catalizator pentru ecumenism”, adăugând că ecumenismul este „parte a identității Bisericii Catolice Orientale”.

De asemenea, la întâlnirea cu jurnaliștii, Sviatoslav Șevciuk a insistat că „Papa vrea ca (Biserica –n.ed.) noastră, ca și celelalte Biserici Catolice Orientale, să se dezvolte și să înflorească”.

Mai devreme, UJO a scris că reprezentanții BGCU au susținut acordarea Tomosului de dragul unității tuturor Bisericilor Creștine, dar, pentru de a se unit cu BOaU, noua structură bisericească trebuie să recunoască supremația Romei.

Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși