Conform unei declarații a Sinodului Bisericii Sârbe, „cea mai mare problemă a Bisericii Ortodoxe de astăzi este schisma bisericească din Ucraina și încercările nereușite ale Patriarhiei de Constantinopol de a rezolva problema ‘pe genunchi’, unilateral, fără dialog cu Biserica Ucrainei canonică și cu Biserica Ortodoxă Rusă și, în general, fără consultări pan-ortodoxe”.
O declarație anterioară a Preafericitului Irineu de Baska spunea același lucru, că invazia anti-canonică a teritoriului Bisericii Ucrainei este cea mai mare greșeală din istoria Patriarhiei de Constantinopol.
Această declarație emisă de Sinodul sârb în 18 mai subliniază gravitatea acțiunilor Patriarhiei Ecumenice de acordare a autocefaliei unor schismatici. Totuși nu este o exagerare aici? Este aceasta cea mai mare problemă din lumea ortodoxă? Nu cumva este eclipsată prin aceasta trădarea semnată și de sârbi la Sinodul din Creta, care afectează însăși credința? Nu este abătută atenția de la acest eveniment tragic? Nu tot aceeași Patriarhie Ecumenică a fost cea care a organizat și acea întrunire? Nu aceleași interese străine de Ortodoxie au generat ambele probleme? În fine, Ucraina nu a apărut ca o răzbunare tocmai din cauza faptului că rușii nu au participat la Creta?
Desigur că cea mai de anvergură dezbatere este cea în jurul „autocefalilor” din Ucraina. Mai toate Bisericile Locale sunt implicate, pe când în privința ecumenismului parafat în Colimbari sunt înregistrate mult mai puține reacții și preocupări. Totuși mărimea unei probleme nu ar trebui să fie dată de manifestările dinafară, ci de nocivitatea ei. În acest sens, erezia (ecumenistă) ar trebui să fie considerată mult mai importantă decât schisma (din Ucraina).
Fără a diminua gravitatea situației din Ucraina, rezolvarea ei ar trebui să vină la pachet cu soluționarea crizei dogmatice de amploare introdusă în Ortodoxie prin deciziile Sinodului din Creta. Nu cumva interesele de politică bisericească sau de altă natură lumească să fie cele care dictează acțiunile rușilor, ucrainenilor, grecilor, sârbilor, românilor… Ci credința curată ar trebui să fie cea care aduce unitatea și dictează direcția ce trebuie urmată de fiecare Biserică Locală. Cu alte cuvinte, Hristos ar trebui să fie criteriul ultim, nu diferitele jocuri de culise.
Ca o semi-dovadă a faptului că nu se dă foarte mare atenție ecumenismului este tocmai întâlnirea din aceeași zi a unor sinodali sârbi cu delegați catolici. Nu poate fi considerat un indiciu concludent pentru că site-ul Bisericii Sârbe nu dă detalii legate de subiectele puse în discuție (http://www.spc.rs/eng/serbian_patriarch_received_audience_leonardo_cardinal_sandri). O întâlnire de discuții nu este ceva greșit, dar în peisajul religios de astăzi apar multe suspiciuni că această audiență a avut un caracter ecumenist.
Părinte, există un mare pericol ca situația din Ucraina să fie rezolvată printr-n sinod creta2, care să valideze ecumenismul tocmai prin legitimitatea pe care i-o conferă o astfel de reușită. Să nu cumva să ne trezim în situația în care trebuie să aplaudăm ecumenismul care a readus ortodoxia în matca ei ucraineană.
De asta mi se pare atât de important să se discute prioritar cu privire la ecumenism și abia apoi despre situația din Ucraiana, care nu este altceva decât simptomul foarte vizibil a unei boli foarte viclene în trupul Bisericii. Iertați-mă!
Ce-i drept, au trecut aproape 3 ani peste sinodul din Creta, timpul şterge urmele şi toceşte amintirile… aproape nicio voce nu se mai aude împotrivindu-se, iar lucrurile curg înainte pe făgaşul ecumenismului…