CHIŞINĂU FORUM 2023 – Un front esenţial de confruntare intelectuală a globalismului
Multora ne pare greu de înţeles motorul transformării lumii noastre în ceea ce seculariştii numesc distopie iar cei credincioşi înţeleg a fi semne ale sfârşitului. Aparent, vorbim despre procese separate, multi-nivel şi multi-domeniu, fie că dezbatem despre economie, despre cultură şi credinţe sau despre sănătate publică, printre multe altele.
Dar, de fapt, lumea noastră este victima unui proces de mutilare intenţionată în scopul obţinerii unei transformări de substanţă, despre care a fost elaborată o poveste cu şi despre progres şi sustenabilitate, poveste care a reuşit să adoarmă sau să mituiască multe conştiinţe.
Fie că vorbim despre politici ecologiste, identitate digitală, alimentaţie sustenabilă, reconfigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi altele asemenea, în esenţă ne referim la un singur demers, de mari dimensiuni, de reconfigurare a expresiei colective a umanităţii. Acest unic demers este cel care conferă evenimentelor caracteristica programatică, impresia că suntem în faţa unui plan în desfăşurare, că ceea ce suferim este cauzat de punerea în aplicare a unui plan cu obiective clare, de la care nu suntem lăsaţi să ne abatem.
Deşi aflat în văzul lumii, acest plan rămâne neînţeles de către cei mulţi, protejat de explicaţii superficiale şi optimiste, care ocultează orice formă de examinare critică a scopurilor şi mijloacelor întrebuinţate.
Vorbim despre Agenda 21, preschimbată în Millenium Development Goals şi, ulterior, în Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă.
Acest plan de acţiune unitară a statelor reprezintă pilonul central al strategiei globaliste de aliniere a expresiei umanităţii la un model unic, personalizabil în aspectele sale neesenţiale.
Orice intenţie de a pune în discuţie subiectul dezvoltării sustenabile, aşa cum este elaborat în documentele programatice menţionate, este grabnic reprimată. Acuzaţia că sunt colportate neadevăruri, dezinformări, teorii ale conspiraţiei şi altele reprezintă primul baraj de descurajare, iar preluarea subiectului la nivelul mainstream-ului politic produce o reacţie de respingere virulentă. În esenţă, sunt declanşate toate mecanismele de diversiune pe care le vedem aplicate ori de câte ori conversaţia publică se apropie periculos de mult de concluzii şi de informaţii cu caracter acţionabil.
Cu toate acestea, nu există nicio altă cale mai directă de înţelegere a parcursului nostru evolutiv decât studierea cu instrumentele ştiinţelor dreptului, economiei, politologiei şi sociologiei a programului globalist de aliniere la un concept unic de progres sustenabil şi dezvoltare, program care, dincolo de inedite teorii despre multipolaritate, este însuşit, împărtăşit şi pus în aplicare în unanimitate.
În acest context, semnalez desfăşurarea la începutul lunii septembrie a congresului intitulat CHIŞINĂU FORUM 2023, o iniţiativă ambiţioasă de a reuni perspective diferite asupra globalismului derivat şi produs de planurile trasate prin Agenda 21, astăzi Agenda 2030. Cu o participare de peste 30 de personalităţi preponderent occidentale, Forumul a reprezentat o tentativă structurată de a extrage subiectul globalismului din nămolul conspiraţionismului prefabricat şi de a-l supune unei examinări din perspective multiple, de nivel intelectual ridicat, academic în cele mai multe cazuri.
Întrucât consider că evenimentul în sine nu s-a bucurat de receptivitatea meritată la noi în ţară, îndrăznesc să reiau în acest articol şi în secţiunea de comentarii referatele prezentate în cele două zile ale Forumului, cu menţiunea că acestea reprezintă, în esenţă, simple cărţi de vizită ale autorilor pentru cărţi, studii şi activităţi mediatice substanţiale, care ajută pe cei ce le parcurg să înţeleagă care sunt firele nevăzute care leagă şi aduc împreună într-un efort centralizator evident subiecte precum renunţarea la banii peşin (cash), abandonarea motoarelor termice, limitarea dreptului la liberă circulaţie, creditul de carbon sau digitalizarea serviciilor publice, printre multe altele.
Consider că critica globalismului trebuie să depăşească stadiul în care se află acum, de denunţare a unui pericol difuz şi abstract, care rămâne neconfruntat în esenţa sa malefică. Materialele care urmează a fi redate în secţiunea de comentarii, deşi inegale sub aspect valoric, reprezintă un pas necesar pentru înţelegerea fenomenului agresor şi pentru delimitarea unui spaţiu comun de dialog.
Cititorii acestui blog vor observa şi faptul că cei mai mulţi dintre participanţi au sesizat natura profund spirituală a încercărilor la care suntem supuşi, fără a avea, din păcate, instrumentarul ortodox de înţelegere şi de apărare lăsat nouă ca testament duhovnicesc de către părinţii noştri.
Articolul acesta va fi reactualizat şi redifuzat periodic, în ritmul publicării materialelor participanţilor.