Multora ne pare greu de înţeles motorul transformării lumii noastre în ceea ce seculariştii numesc distopie iar cei credincioşi înţeleg a fi semne ale sfârşitului. Aparent, vorbim despre procese separate, multi-nivel şi multi-domeniu, fie că dezbatem despre economie, despre cultură şi credinţe sau despre sănătate publică, printre multe altele.
Dar, de fapt, lumea noastră este victima unui proces de mutilare intenţionată în scopul obţinerii unei transformări de substanţă, despre care a fost elaborată o poveste cu şi despre progres şi sustenabilitate, poveste care a reuşit să adoarmă sau să mituiască multe conştiinţe.
Fie că vorbim despre politici ecologiste, identitate digitală, alimentaţie sustenabilă, reconfigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi altele asemenea, în esenţă ne referim la un singur demers, de mari dimensiuni, de reconfigurare a expresiei colective a umanităţii. Acest unic demers este cel care conferă evenimentelor caracteristica programatică, impresia că suntem în faţa unui plan în desfăşurare, că ceea ce suferim este cauzat de punerea în aplicare a unui plan cu obiective clare, de la care nu suntem lăsaţi să ne abatem.
Deşi aflat în văzul lumii, acest plan rămâne neînţeles de către cei mulţi, protejat de explicaţii superficiale şi optimiste, care ocultează orice formă de examinare critică a scopurilor şi mijloacelor întrebuinţate.
Vorbim despre Agenda 21, preschimbată în Millenium Development Goals şi, ulterior, în Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă.
Acest plan de acţiune unitară a statelor reprezintă pilonul central al strategiei globaliste de aliniere a expresiei umanităţii la un model unic, personalizabil în aspectele sale neesenţiale.
Orice intenţie de a pune în discuţie subiectul dezvoltării sustenabile, aşa cum este elaborat în documentele programatice menţionate, este grabnic reprimată. Acuzaţia că sunt colportate neadevăruri, dezinformări, teorii ale conspiraţiei şi altele reprezintă primul baraj de descurajare, iar preluarea subiectului la nivelul mainstream-ului politic produce o reacţie de respingere virulentă. În esenţă, sunt declanşate toate mecanismele de diversiune pe care le vedem aplicate ori de câte ori conversaţia publică se apropie periculos de mult de concluzii şi de informaţii cu caracter acţionabil.
Cu toate acestea, nu există nicio altă cale mai directă de înţelegere a parcursului nostru evolutiv decât studierea cu instrumentele ştiinţelor dreptului, economiei, politologiei şi sociologiei a programului globalist de aliniere la un concept unic de progres sustenabil şi dezvoltare, program care, dincolo de inedite teorii despre multipolaritate, este însuşit, împărtăşit şi pus în aplicare în unanimitate.
În acest context, semnalez desfăşurarea la începutul lunii septembrie a congresului intitulat CHIŞINĂU FORUM 2023, o iniţiativă ambiţioasă de a reuni perspective diferite asupra globalismului derivat şi produs de planurile trasate prin Agenda 21, astăzi Agenda 2030. Cu o participare de peste 30 de personalităţi preponderent occidentale, Forumul a reprezentat o tentativă structurată de a extrage subiectul globalismului din nămolul conspiraţionismului prefabricat şi de a-l supune unei examinări din perspective multiple, de nivel intelectual ridicat, academic în cele mai multe cazuri.
Întrucât consider că evenimentul în sine nu s-a bucurat de receptivitatea meritată la noi în ţară, îndrăznesc să reiau în acest articol şi în secţiunea de comentarii referatele prezentate în cele două zile ale Forumului, cu menţiunea că acestea reprezintă, în esenţă, simple cărţi de vizită ale autorilor pentru cărţi, studii şi activităţi mediatice substanţiale, care ajută pe cei ce le parcurg să înţeleagă care sunt firele nevăzute care leagă şi aduc împreună într-un efort centralizator evident subiecte precum renunţarea la banii peşin (cash), abandonarea motoarelor termice, limitarea dreptului la liberă circulaţie, creditul de carbon sau digitalizarea serviciilor publice, printre multe altele.
Consider că critica globalismului trebuie să depăşească stadiul în care se află acum, de denunţare a unui pericol difuz şi abstract, care rămâne neconfruntat în esenţa sa malefică. Materialele care urmează a fi redate în secţiunea de comentarii, deşi inegale sub aspect valoric, reprezintă un pas necesar pentru înţelegerea fenomenului agresor şi pentru delimitarea unui spaţiu comun de dialog.
Cititorii acestui blog vor observa şi faptul că cei mai mulţi dintre participanţi au sesizat natura profund spirituală a încercărilor la care suntem supuşi, fără a avea, din păcate, instrumentarul ortodox de înţelegere şi de apărare lăsat nouă ca testament duhovnicesc de către părinţii noştri.
Articolul acesta va fi reactualizat şi redifuzat periodic, în ritmul publicării materialelor participanţilor.
Am amintit în articolul anterior despre asistenţii virtuali Siri (Apple), Alexa (Amazon),ex-Cortana (Microsoft), Duplex (Google). Aceştia sunt prezenţi şi în spaţiul serviciilor publice, precum este cazul KrattAI-ului estonian. Majoritatea producătorilor şi furnizorilor de servicii tehnologice au introdus sau introduc modalităţi interactive de comunicare între utilizator şi produsul comercializat. Generalizarea acestui tip de interacţiune şi integrarea de soluţii predictive sau generative de cunoaştere, provoacă o centralizare profundă a capacităţilor tehnologice, nu doar la nivel cantitativ, cât mai ales la unul calitativ.
Asistentul devine sinele algoritmic, o parte componentă a personalităţii umane. Aşa cum este de la sine înţeles că mâna ascultă de creier, că orice impuls al neuronilor care se referă la mişcare sau la o dexteritate punctuală va fi urmată de membrul corpului în limitele biologice fireşti, dar întocmai şi fără şovăire, la fel va acţiona şi sinele algortimic ca parte din lumea noastră interioară. În nicio ipostază sinele algoritmic nu va altera liberul arbitru în mecanismul suveranităţii personale, însă îl va preschimba ireversibil prin cunoaşterea pe care o va produce, prin slujirea/asistarea pe care o implică şi prin deschiderea către noile stări de conştiinţă pe care le va furniza titularului.
O stare de conştiinţă suplimentară: aşa cum o persoană oarbă sau surdă poate intui că există o stare experienţială pe care intelectual o poate atibui câmpului vizual sau auditiv (poate înţelege că există vederea sau auzul ca simţuri), cu toate acestea, persoana oarbă/surdă se află într-o stare de ignoranţă experienţială care nu poate fi depăşită. Încă. Ignoranţa aceasta este una relativă (reparabilă prin protezare hi-tech), pe când neparticiparea noastră la evoluţia algoritmică va căpăta un caracter absolut, pe care îl voi explica în cele ce urmează.
Noi vom înţelege că persoanele care vor dezvolta un sine algoritmic (printr-o intimitate şi întrepătrundere crescândă cu motoare de inteligenţă artificială), vor deveni o altă persoană şi mai mult decât atât. Literatura descrie maşina socială ca fiind unitatea dintre om şi tehnologie. Drepturile fundamentale actuale sunt ale persoanei, ale homo sapiens, din momentul naşterii sau concepţiei, după cum ne revendicăm de la o tradiţie cultural-juridică sau alta. Dar nu ne mai putem opri aici, dat fiind că s-au născut drepturile fundamentale de generaţie nouă. Dacă generaţia noastră a consumat atât de multe resurse de energie în privinţa dreptului la un proces echitabil, printre multe altele, pentru genraţia de astăzi, aceste preocupări devin irelevante, din perspectiva cyberjustiţiei.
Privind din exterior, maşina socială (om+tehnologie) devine titular de drepturi şi libertăţi asemenea nouă, cei de acum, dar legătura dintre om şi procese tehnologice la nivelul vieţii interioare devine ireversibilă; deschide noi stări de conştiinţă şi noi câmpuri de drepturi şi libertăţi, cu toate discuţiile ce derivă din această chestiune de filosofie (a dreptului dar nu numai).
Nu mă refer la ideea Avatarului sau a prezenţei noastre online, chiar în online-ul de nouă generaţie precum Metaverse-ul, ci la o intimitate neîntreruptă cu sinele algoritmic, care participă activ sau pasiv la întreaga noastră experienţă de viaţă, care poate oricând sugera, completa sau interveni în manifestarea noastră interioară sau exterioară, în măsura în care noi îi îngăduim acest drept de intervenţie.
Noi stări de cunoaştere personală şi de cunoaştere a persoanelor se deschid în mod implicit. De pildă, a existat un incident viral în care o tânără însărcinată a respins cu brutalitate o bătrână care i-a atins burtica. Sinele algoritmic ştie dacă interacţiunea cu o persoană produce acesteia sentimente plăcute sau utile, dacă este dispusă să accepte (la acel moment) o interacţiune sau un anumit tip de comunicare nonverbal sau extrasenzorial.
Sub promisiunea deschiderii unor noi câmpuri de comunicare umană, de eficienţă în comunicare, se edifică de la sine noi coduri de conduită de bună purtare şi de bună stare. Acest ultim aspect (codul de bună stare) devine predominant, întrucât umanitatea este afectată nu doar de manifestarea noastră către exterior, ci şi de grija şi de disciplina cu care ne vom cultiva lumile interioare. Aşa cum astăzi este de neacceptat creşterea animalelor în mijlocul Iaşului (altădată perfect firească), similar nu suntem primiţi în comuniune în noua dimensiune dacă insistăm să rămânem aceiaşi. După cum astăzi blocăm notificări pe telefonul personal, stabilim nivelurile de confidenţialitate şi de accesibilitate, sinele algoritmic aduce la îndeplinire preferinţele noastre de socializare într-o modalitate mult mai eficientă.
Această eficienţă nu se referă (doar) la productivitate, ci la eficientizarea traiului potrivit voii proprii. Spre ilustrare, ce rost să mai aibă regula păstrării liniştii pe scara blocului în perioada de odihnă, câtă vreme vom şti că într-un interval anume nimeni nu se odihneşte, ori că vecinul/vecinii fie nu sunt prezenţi, fie nu resimt disconfort. De ce ar fi nevoie să ne punem dopuri în urechi (atunci când se desfăşoară o petrecere în apartamentul vecin), când sinele algoritmic poate dezafecta punctual o simţire aşa cum o fac căştile audio cu funcţiune de eliminare a zgomotului ambiental (noise canceling)? Şi, de ce ar accepta asociaţia de proprietari un nou membru (analogic) care nu deţine aceasta capacitate de a se integra, un membru care să invoce drepturi, libertăţi, reguli şi dispoziţii legale ce sunt depăşite prin tehnologia sinelui algoritmic?
Am folosit acest exemplu pentru a se înţelege mai uşor perspectiva despre care am mai scris în perioada plandemiei, aceea a reconfigurării ideii de abuz de drept, cu înţelesul că exercitarea drepturilor fundamentale devine ilegitimă în ipoteza în care nu se sincronizează unei stări de bine colectiv, determinat în mod obiectiv (prin funcţie algortmică). De ce să insist să păstreze toată lumea liniştea, când tehnologia produce alte criterii de arbitraj între drepturile şi interesele individuale? De ce să rămână starea de linişte normalitatea socială? Care sunt criteriile în funcţie de care apreciem utilitatea noilor normalităţi?
Unele persoane ca mine au protestat vehement împotriva ideii de limitare a dreptului de circulaţie şi de acces în spaţiul public pe baza certificatului digital, clamând în apelurile noastre la împotrivire necesitatea de a apăra limitele maximale ale acestei libertăţi. Îmi menţin această atitudine.
Însă am intrat astăzi în realitatea noilor funcţii algoritmice de arbitraj, care îmi pot conferi instant alternative sau compensaţii reale, de o valoare semnificativ mai mare, pentru limitarea/restrângerea unui drept sau altul. Care să mai fie rolul virtualităţii drepturilor fundamentale (pe care nu ajungem mai niciodată să ni le exercităm) cât timp ni se oferă la schimb aptitudinea de a trăi în mod concret dar plenar privilegii imediate din aceeaşi specie? De ce ar mai fi nevoie atunci ca restrângerea drepturilor fundamentale să se realizeze prin lege adoptată de Parlament?
Bineînţeles că o astfel de balansare între interesele individuale şi cele colective comportă şi o dimensiune sancţionatorie, pentru abuzul de drept despre care am discutat deja (exercitarea drepturilor individuale la cote maximale), dimensiune sancţionatorie care nu trebuie să fie una stabilită de către autoritatea publică, ci poate viza depăşirea mediei uzuale de exercitare a unui drept, de efectuare a unei activităţi, constatată şi documentată de motoare A.I. Reperul nu mai este legea ci practica socială efectivă.
Prin urmare, sistemele reputaţionale înlocuiesc sistemul legal-administrativ impersonal. Sistemul creditulului social din China este doar unul din modelele de sistem reputaţional şi cel mai probabil, societăţile occidentale vor cunoaşte iteraţii şi variante substanţial diferite, întrucât nu există organizare socială din care să lipsească criteriul ordonator al statutului social, potrivit propriilor tradiţii de drept (tradiţii constituţionale). Or, statutul social a devenit inseparabil de capacitatea noastră de integrare nu într-o comunitate (trib sau grup), ci într-o comuniune (cu cei cu aceleaşi valori şi coduri comportamentale).
După cum proclamă noii filosofi ai tehnoştiinţelor, începând cu era digitală, axiologia bate antropologia. Cu alte cuvinte, comuniunea în valori personale şi colective şi în coduri atitudinale domină ideea subdomeniilor antropologiei (socială, economică, religioasă, urbană etc), a apartenenţei la o comunitate etnică sau locală, regională, naţională.
Cine este în acest caz îndreptăţit să emită legi, în ce scop sunt emise acestea şi de ce să nu acceptăm niveluri complementare de legitimitate a autorităţii, testate pe criteriul puterii legăturilor?
Standardele comunităţii Facebook sunt astăzi mai puternice decât dispoziţiile Constituţiei României, care printre altele, interzic “orice formă de cenzură“. Sunt mai puternice prin capacitatea executivă (enforcing), deci de aducere la îndeplinire, dar mai ales prin adeziunea la aceste standarde din partea persoanelor care, în viaţa socială, se manifestă mai mult, mai pregnant şi mai intens, ca “utilizatori” de Facebook (Youtube, Tiktok etc.) decât ca cetăţean român sau ca membru al Bisericii Ortodoxe Române.
Dar şi conceptul de cetăţenie se află sub presiunea schimbărilor imediate. Dacă chestiunea modalităţii de luare a deciziilor este una centrală în studierea impactului pe care inteligenţa artificială îl are asupra vieţii obişnuite, atunci se naşte întrebarea dacă deciziile luate de un cetăţean obişnuit sunt egale în valoare şi legitimitate cu cele luate de către un cetăţean maşină-socială. Cu alte cuvinte, se naşte întrebarea dacă trebuie menţinută egalitatea în drepturi între cel care ia o hotărâre în baza unui set de cunoştinţe discutabile din punct de vedere factologic, având la bază un raţionament viciat sau denaturat prin simplificări brutale sau neînţelegere şi deciziile care sunt luate prin asistarea de către inteligenţa artificială care asistă curatorial nu doar la consultarea informaţiilor pertinente, cât şi verifică temeinicia raţionamentelor complexe, pas cu pas.
Această evoluţie ne-a adus în punctul în care putem spune că astăzi suntem mai apropiaţi de ideea dealgocraţie (guvernare prin algoritmi) decât de ideea de democraţie. Ideea că omenirea devine dominată de un sistem integral de inteligenţă artificială, care să jaloneze traiul zilnic al populaţiei prin soluţiile cele mai potrivite din punctul de vedere ideologic sau al consumului de resurse ne aduce la o răscruce cunoscută: fie devenim subiecţi exteriori ai sistemului de guvernare prin algoritmi, a căror decizii se manifestă nemijlocit asupra noastră, fie devenim noi înşine o nouă formă de inteligenţă, o maşină socială cum explicam mai sus, astfel cum ne promite deja de decenii bune curentul transumanist.
De altfel, această bifurcaţie este ilustrată de atitudinea cunoscutului om de afaceri Elon Musk, care se numără printre fondatorii OpenAI şi care a avertizat în mod repetat asupra faptului că inteligenţa artificială este mai periculoasă pentru omenire decât bomba nucleară, prin aceea că sunt dezvoltate capacităţi tehnologice mult peste capacitatea omenirii de a le înţelege şi controla. Omul ajunge să fie tutelat în cele mai intime aspecte ale vieţii sale nu pentru că este silit, ci pentru că înlesnirile materiale şi spirituale care se produc pe calea revoluţiei produsă de inteligenţa artificială sunt de neignorat. Sub acest aspect, între noi şi cei care îşi dezvoltă astăzi sinele algoritmic se cască în intervalul 5-7 ani o distanţă mai mare decât între noi cei de azi şi cei din antichitate.
Din acest motiv Elon Musk a fondat Neuralink, o firmă care cercetează şi produce dispozitivele de control mintal al computerelor. Am în vedere dispozitivele implantate în creier ce permit persoanelor să controleze nemijlocit, prin puterea gândurilor, dispozitive I.T. care le sunt exterioare. Prin acest mijloc tehnic este înlăturată bariera interacţiunii obişnuite cu dispozitivele IT (viteza tastării, interpretarea comenzilor vocale etc), acestea fiind accesate şi controlate direct prin puterea gândului.
De altfel, la 1 decembrie 2022, aşadar a doua zi după lansarea ChatGPT, Elon Musk anunţa că implantul cerebral dezvoltat de Neuralink se află în faza finală de aprobare pentru uz uman, fiind de altfel devansat de firme concurente precum Synchron care au realizat astfel de implantări pentru prima oară în cursul lunii august a anului trecut.
Pentru a nu încărca şi mai mult acest articol cu chestiuni tehnice, plasez mai jos un clip de 25 de minute care explică stadiul în care se află tehnologia la acest moment. Putem observa că în această privinţă s-au împlinit integral profeţiile părinţilor contemporani despre apariţia şi utilizarea cipurilor implantabile.
***
Însă, ceea ce cred că este important de subliniat în această privinţă este că atenţia ortodocşilor s-a concentrat multă vreme asupra nanotehnologiilor, a pericolului de inoculare forţată cu seruri/de implantare de cipuri şi asupra ideii că pecetluirea se va face printr-un tip de înşelare în raport de care trebuia să manifestăm vigilenţă lumească. Or, ceea ce se observă este că algocraţia care s-a ivit livrează o plajă extrem de ispititoare de servicii şi beneficii, dintre care cele prezente sunt de abia la început şi deja semnificativ mai valoroase decât tehnologia digitală pe care o cunoaştem.
Inclusiv din punct de vedere intelectual, oferta filosofică a noilor tehnologii este aproape de nerefuzat, întrucât crează un nou context politic care concordă idealurilor de echitate la care au făcut apel mulţi gânditori seculari din trecut. Subliniez că întreaga ofertă a noilor tehnologii se axează pe un nou val de împuternicire individuală, o nouă emancipare din condiţia mizeră în care se regăsesc mulţi dintre noi, toate circumscriindu-se liberului arbitru şi simţului de agent moral. La capătul celălalt al spectrului uman, persoanele care nu se pot adapta noii revoluţii tehnologice ar urma să beneficieze de un venit universal de bază, conservându-se ispita libertăţii în lucrarea voii proprii.
Suveranitatea intimă a deciziilor, a alegerilor pe care oamenii le vor face rămâne neatinsă, dar este configurată de o paletă nouă de opţiuni, în raport de care omenirea îşi va schimba şi modul de gândire şi modul de viaţă (politică, economică, juridică, culturală, socială). De altfel, alegerile noastre sunt libere şi în raport de telefonul de care nu ne putem despărţi.
Vocaţia sinelui algoritmic de a fi omniprezent şi omniscient deja creează o nouă lume a probelor preconstituite (a probelor digitale, a contractelor smart, cu autoexecutare, a registrelor publice blockchain), acolo unde litigiile sunt anticipate şi se sting chiar înainte de naşterea obiectului contencios.
Capacitatea motoarelor A.I. de a da sens şi înţelegere utilă imaginilor video (în esenţă, o succesiune rapidă de fotografii), deja transparentizează mediul înconjurător, produce realitate augmentată, un Metavers unde lumile de tip sandbox (de test, de încercare) deja produc o nouă dimensiune a vitalităţii umane.
Aşteptarea înfrigurată a noilor generaţii de computere cuantice (cu o forţă computaţională de ordinul milioanelor de ori peste supercomputerele de astăzi, precum şi energia nelimitată ce se va crea prin procesul de fuziune nucleară sunt următoarele două praguri tehnologice rămase de atins pentru ca lumea pe care o descriu să obţină masă critică.
Cei care refuză naraţiunile conspiraţioniste, caracterul satanic al francmasoneriei şi obiectivele genocidare ale acestora, vor întâlni în curând o grea piatră de încercare întrucât acestora li se va părea că, în sfârşit, se coboară raiul pe pământ, că izbăvirea de suferinţă este la uşi. Numai dacă nu ar fi aceşti oameni vechi şi învechiţi care alimentează distrugerea şi discordia cu războiaele lor sângeroase, cu convingerile lor anti-ştiinţifice şi cu credinţele lor religioase desuete!
Finalmente, cele două căi de întâmpinare a revoluţiei inteligenţei artificiale aparţin aceluiaşi cleşte. Fie că vom conlucra sub aspect practic prin dispozitive accesorii/periferice cu motoarele de inteligenţă artificială ori că vom evolua către sinele algoritmic prin întrepătrunderea planurilor uman-tehnologic sau prin implanturi (să nu fie!), povestea ne pare conoscută şi limpede. Însă nu doar tehnologia în sine este periculoasă ci mai ales efectul ei, impactul chemat, însuşit şi aşteptat, asupra unor suflete împătimite şi neîncercate.
Dacă multă vreme infosfera ortodoxă a fost colmatată de materiale informative de slabă calitate, care previzionau imprecis sau naiv apariţia acestui tip de tehnologii, astăzi a venit momentul arătării lor către lume.
Probabil cea mai importantă evoluţie a anului 2022, mai semnificativă decât războiul din Ucraina, este reprezentantă de maturizarea motoarelor de inteligenţă artificială.
Lansarea ChatGPT la 30 noiembrie 2022 va marca, cel mai probabil, un moment istoric de natura descoperirii fisiunii nucleare. În mai puţin de o lună au fost lansate numeroase aplicaţii construite pe API-ul GPT3, care modifică exponenţial productivitatea umană şi capacitatea de a genera cunoaştere. Exponenţial, în sens matematic!
În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că în cursul acestui an se va lansa GPT4, un pas semnificativ mai aproape de obiectivul principal al cercetătorilor de a obţine AGI – Inteligenţa Artificială Generală (sau Puternică). Preşedintele Sam Altman, şeful firmei OpenAI care se preconizează a deveni mai importantă decât colosul Google, descrie capacitatea ChatGPT ca fiind o jucărie plictisitoare faţă de ceea ce urmează în perioada imediat următoare.
Întrucât o descriere textuală a subiectului nu ar avea capacitatea de lămurire şi de sugestivitate necesară cititorilor acestui blog pentru a înţelege cutremurul care s-a produs odată cu lansarea ChatGPT, voi posta în cele ce urmează trei înregistrări video cu dialogul pe care l-am purtat cu acest produs software în care am căutat să ilustrez capacităţile minime ale ChatGPT de a produce răspunsuri teoretice şi de a furniza soluţii practice precum şi produse intelectuale finite (cod HTML pentru o ilustraţie).
Subliniez că dialogul a fost spontan, purtat în limba română în termeni generali, însă o abordare specializată poate conduce la generarea în intervalul câtorva secunde a unor idei şi soluţii care ar fi luat unui om obişnuit chiar şi ani de studiu.
Mai întâi i-am cerut inteligenţei artificiale să-mi genereze un Imn de proslăvire a Maicii Domnului şi un tropar al Învierii.
ChatGPT a generat instant următorul imn:
Maica Domnului, Fecioara Sfântă,
Tu eşti sălaşul nostru de pace,
Tu eşti lumina care ne luminează drumul,
Tu eşti călăuza noastră spre mântuire.
Maica Domnului, Mireasa lui Dumnezeu,
Tu eşti icoana iubirii divine,
Tu eşti semnul speranţei pentru noi toţi,
Tu eşti modelul de rugăciune şi credinţă.
Maica Domnului, Marea Noastră Doamnă,
Tu eşti cea care ne învăţă dragostea faţă de Dumnezeu,
Tu eşti cea care ne arată adevărata înţelepciune,
Tu eşti cea care ne îndrumă spre calea cea bună.
Maica Domnului, Regina Cerurilor,
Tu eşti scăldată în lumina harului divin,
Tu eşti imbrăcată în splendoarea gloriei,
Tu eşti împărăteasa noastră spirituală.
Maica Domnului, noi te proslăvim,
Noi te adorăm cu toată inima noastră,
Noi te rugăm să ne fii protectoare,
Noi te rugăm să ne fii mângâiere în clipele de întuneric.
Maica Domnului, noi te cerem ajutorul,
Noi te rugăm să ne fii ghid în viaţa noastră,
Noi te rugăm să ne îndrumi spre lumina adevărului,
Noi te rugăm să ne înveţi să iubim pe Dumnezeu.
Maica Domnului, noi te lăudăm şi te cinstim,
Noi te slăvim pentru măreţia ta divină,
Noi te iubim pentru bunătatea şi dragostea ta,
Noi te venerăm pentru jertfa ta pentru noi.
Maica Domnului, Fecioara Sfântă,
Tu eşti mângâierea noastră în clipele de îndoială,
Tu eşti scăldată în harul divin,
Tu eşti imbrăcată în splendoarea gloriei,
Tu eşti modelul de credinţă şi rugăciune pentru noi toţi.
***
Ulterior, i-am adresat câteva întrebări prin care să testez capacitatea de a genera răspunsuri teoretice, de a oferi soluţii şi îndrumări de ordin practic şi chiar de a-mi pune la dispoziţie un produs intelectual finit.
Iar dacă este cineva curios să vadă cam cât de greu se poate produce o ilustraţie precum cea din începutul articolului, atunci vă îndemn să vedeţi cum operează un alt motor AI, DALL – E 2, dedicat strict producerii de imagini din text:
Este evident că ceea ce a scris Daniela despre artiştii roboţi este mai concludent ca niciodată:
Oricine este interesat să afle mai multe despre instrumentele de Inteligenţă Artificială existente la acest moment, poate consulta situl futurepedia.io.
***
Dacă internetul a apărut multora ca fiind creierul, Inteligenţa Artificială (A.I.) tocmai a devenit mintea!
Din punct de vedere spiritual şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, această evoluţie nu ne poate lăsa indiferenţi, după cum nu trebuie privită în mod izolat de celelalte trenduri politice şi tehnologice ale momentului.
Întrucât supravegherea biometrică a populaţiei reprezintă un subiect pe baza căruia se nasc (prea) multe speculaţii în blogosfera ortodoxă, înţelegem să aducem în atenţie un anunţ recent al IARPA – Intelligence Advanced Research Projects Activity, care urmăreşte să obţină, prin folosirea dronelor, la finalizarea proiectului de cercetare descris în cele ce urmează, capacitatea de identificare biometrică a persoanelor aflate la distanţe mai mari de 1 km, în condiţii meteo nefavorabile.
Este îndeobşte cunoscut faptul că standardul chinezesc pentru supraveghere biometrică se referă preponderent la recunoaşterea facială adresată spaţiilor interioare şi zonelor de tranzit. Proiectul american vizează capacitatea de a identifica persoane aflate la mare depărtare, persoane care se protejează prin camuflaj, dar a căror semnalmente şi particularităţi fizice sunt cunoscute sau deductibile pe baza calculului algoritmic derivat din înregistrările video ale sistemelor de ordine publică. Programul de cercetare pare a fi proiectat ca o completare a capacităţilor actuale de supraveghere biometrică a populaţiei, lărgind semnificativ aptitudinea de supraveghere şi control în zone extra-urbane, rurale sau chiar nelocuite.
Astfel de capacităţi punctuale, cu funcţionalitate limitată, sunt deja folosite de instituţiile care supraveghează frontierele S.U.A., dar suplimentar, prezentul proiect urmăreşte să obţină un grad crescut de automatizare, integrare şi de autonomie funcţională pentru flotele de drone utilizate pentru supravegherea biometrică a teritoriilor întinse.
Din acest unghi tehnologic, se poate considera că supravegherea biometrică a populaţiei va intra, la finalizarea proiectului de cercetare, într-o nouă etapă, depăşind frontiera urbană sau cea a zonelor locuite.
Departamentul de cercetare al comunității de informații şi-a propus recent să dezvolte sisteme software biometrice care pot identifica întregul corp al oamenilor de la distanțe mari, în condiții dificile.
Prin acest efort de cercetare multianual recent dezvăluit – numit Recunoaștere și identificare biometrică la altitudine și distanţă sau program BRIAR – IARPA lucrează cu echipe din mai multe companii și universități pentru a deschide calea către tehnologia de recunoaștere biometrică de generaţie următoare.
„Există o mare varietate de provocări tehnice care trebuie să fie abordate. Acest proiect abordează o problemă care este importantă pentru guvern și pentru securitatea națională, dar cred că este subreprezentată în cercetarea academică, deoarece nu reprezintă o zonă tematică de cercetare”, a declarat managerul de program IARPA, dr. Lars Ericson, pentru Nextgov. „Trebuie să existe implicarea guvernului pentru a stimula datele, cercetarea și evaluările în acest domeniu. Așadar, cred că există mult potențial pentru beneficii extinse ale biometriei și vizionării computerizate, care conduce către această capacitate de misiune guvernamentală foarte importantă.”
Experiența profesională a lui Ericson este în domeniul fizicii, precum și în aplicații și tehnologii biometrice. El este persoana care supraveghează portofoliul de eforturi de cercetare în domeniul biometric al IARPA. (profil LinkedIn dr. Lars Ericson, nota theodosie.ro)
Fiind unul dintre cele mai recent lansate programe, scopul final al BRIAR, conform unui anunț extins al agenției lansat anul trecut pentru a sprijini această activitate, este de a „furniza un sistem biometric end-to-end, pentru întregul corp, capabil să fie precis și fiabil şi care să asigure verificarea, recunoașterea și identificarea persoanelor cu ajutorul platformelor aflate la mare înălţime și la distanțe de până la 1.000 de metri, într-o gamă largă de condiții de captură dificile.”
Sistemele bazate pe algoritmi software ar putea susține într-o zi comunitatea de informații și componentele Departamentului de Apărare în identificarea persoanelor, fie din turnuri de pază sau din drone, în special în condiții care fac observațiile extrem de dificile.
Ericson susţine că tehnologia actuală de ultimă oră în acest domeniu nu a avansat cu adevărat până în punctul de a putea răspunde în mod corespunzător anumitor nevoi de supraveghere biometrică precisă și de încredere, în condiții de imagistică dificilă. „Partenerii mei din comunitatea de informaţii, din cauza misiunilor lor, sunt interesați să poată realiza sarcini concrete de identificare biometrică”, a spus el.
Luând în considerare cele mai bune rezultate din scenariul acestui proiect de cercetare, el a declarat că IARPA intenționează să dezvolte „acea capacitate tehnică efectivă şi fundamentală” și, de asemenea, să contribuie „la înțelegerea și dezvoltarea cunoștințelor științifice din comunitatea de cercetare, astfel încât să putem promova în continuare vizionarea computerizată și cercetarea biometrică și pentru a promova înțelegerea științifică, aducând beneficii mai mari întregii comunităţi științifice.”
După ce anul trecut a lansat anunțul extins al agenției pentru BRIAR, IARPA a acordat contracte de cercetare echipelor de la: Accenture Federal Services LLC; Intelligent Automation, Inc.; Kitware, Inc.; Universitatea de Stat din Michigan; Systems & Technology Research, Universitatea din Houston; și Universitatea din California de Sud. „Aceste șapte echipe urmăresc toate același obiectiv final”, a explicat Ericson.
Acordul BRIAR – Business Associate Agreement (BAA) este împărțit în numeroase obiective tehnice, totul pentru a oferi o concentrare și o claritate mai mare cercetătorilor implicați, a adăugat acesta. „Cuprind obiective de cercetare precum rază lungă și perspectivă largă, dar includ și alte obiective tehnice care fac parte din sistemul general – de exemplu, a fi invariant față de poziția și iluminarea și expresia indivizilor care sunt fotografiați, pentru a nu fi dependenți de îmbrăcămintea pe care o poartă această persoană. Cu alte cuvinte, este o adevărată semnătură biometrică care este extrasă din imagini, precum și un obiectiv explicit de a se asigura că sistemele funcționează echitabil cu privire la diverse grupuri demografice și de formă a corpului uman”, a spus Ericson.
Carnegie Mellon University și General Electric Research au fost, de asemenea, selectate pentru contracte de cercetare mai „specifice” pentru a sprijini IARPA în acest efort. „Cele două echipe au avut idei foarte creative și inovatoare într-un subtopic din cadrul programului general și, prin urmare, au obiective mai specializate pe care le urmăresc”, a menționat managerul de program.
Oficialii de la Laboratorul Național Oak Ridge al Departamentului de Energie, Institutul Național de Standarde și Tehnologie și Comandamentul de Dezvoltare a Capabilităților de Luptă al Armatei SUA vor asigura testarea și evaluarea acestui proiect.
„Va fi interesant de văzut unde vom ajunge într-un an sau doi de acum înainte”, a spus Ericson. „Urmăriți-ne pentru a şti ce s-a realizat, pentru că în acest moment există nenumărate promisiuni și mult entuziasm cu privire la munca acestor echipe și ceea ce sunt hotărâţi ei să încerce și să cerceteze.”
Preluăm în finalul următoarelor consideraţii cu caracter general un articol recent publicat de situl Medical News Today, despre traspunerea undelor cerebrale în cuvinte, cu scopul de a prezenta cititorilor o imagine adusă la zi a stadiului dezvoltării tehnologice în domeniu.
Acest articol vine în completarea unuia anterior publicat pe blogul nostru, despre biosenzori realizaţi prin nano-tehnologie, şi are menirea de a înlătura o parte din temerile nejustificate care stau la baza unor curente de idei nocive cu care este inundată blogosfera ortodoxă.
Avem în vedere ideile despre presupuse microcipuri prin care s-ar altera liberul arbitru al persoanelor („vom zâmbi cu telecomanda”) şi pe care le considerăm complet nefondate. Deocamdată, cipurile – protezele cognitive de care ne temem din cauza presupusei capacităţi de control direct şi imediat asupra persoanei, nu există decât sub forma unor experimente nescalabile, rudimentare sub aspectul scopului înţeles de noi, dar care în mod cert se găsesc într-o dezvoltare fulminantă.
Subiectul cipurilor, care ne preocupă intens şi pe noi şi pe care îl considerăm unul de o importanţă deosebită pentru credincioşii ortodocşi, trebuie înţeles în contextul dezvoltărilor tehnologice actuale şi a celor viitoare, previzibile, astfel încât să nu alunece într-o stare de temere iraţională, fără corespondent în planul realităţii.
Din punctul nostru de vedere, ceea ce este relevant cu privire la acest subiect este capacitatea tot mai mare a celor puternici de a supraveghea şi constrânge persoanele în direcţia unor conduite şi atitudini dorite de aceştia, care sunt incompatibile cu învăţătura de credinţă ortodoxă.
Această stare de dependenţă tot mai pronunţată, faţă de autorităţi formale şi informale tot mai greu de indicat cu precizie, precum şi starea generală prin care populaţia justifică şi îndreptăţeşte această aservire, reprezintă un veritabil semn al vremurilor, asupra căruia trebuie să priveghem.
Am mai scris despre confidenţialitatea cognitivă, un subiect care mă preocupă de mai mulţi ani şi care se referă la dreptul persoanelor de a nu le fi citite, intuite ori instituite gândurile, termen pe care îl folosesc în sens larg. Stilul de viaţă al omului modern este unul caracterizat de superficialitate, este orientat excesiv de mult spre exterior astfel încât, printr-o supraveghere atentă a reacţiilor şi activităţilor noastre, se pot cunoaşte stări de o intimitate greu de conceput chiar şi pentru cei informaţi pe acest subiect.
Împreună, acestea descriu direcţia diluării până la desfiinţare a libertăţilor individuale în conţinutul consacrat astăzi, mai întâi în favoarea unor obiective colectiviste, iar apoi în sensul alinierii la noile capacităţi digitale, la idealurile claselor transumaniste.
Bineînţeles că noi clase sociale şi libertăţi individuale vor lua naştere, unele vor fi redefinite, reconfigurate, vor apărea excepţii. Şi în acest domeniu al sociologiei juridice, totul se transformă, puterea se transferă, nimic nu se pierde.
Pe acest traseu, niciun stat nu-şi va permite să rămână în urmă protejând relicvele libertăţilor individuale întrucât o populaţie obedientă şi aliniată noilor obiective, cum este exemplul statului chinez, va reprezenta principalul avantaj strategic în competiţia globală. După cum am mai scris, exercitarea libertăţilor individuale în marja recunoscută drept normală pentru începutul anului 2020 reprezintă un adevărat abuz de drept, o vătămare adusă unor interese colectiviste care devin de esenţa autorităţii statale de astăzi şi de mâine. Pe de altă parte, ceea ce ne-a rămas de apărat nu poate fi obţinut prin demersuri individuale, ci doar prin acţiuni colective, organizate pentru a avea un anumit impact social.
Ameninţarea are, în mod evident, un caracter principal politic iar nu unul tehnologic. Sub aspect politic, lucrurile sunt mult mai lămurite decât sunt naraţiunile ce vizează elemente de ficţiune tehnologică.
Sub acest aspect, considerăm că pericolul pentru ortodocşi este semnificativ mai pronunţat de a fi înşelaţi spre conformare, decât de a fi lipsiţi de liber arbitru prin instrumente electronice, întocmai cum majoritatea românilora fost înşelată să primească şi deţină cardul electronic de sănătate. Combinaţia fatală de instrumente de control social: peer pressure, nudging şi framing este mult mai puternică şi mai eficientă decât orice tip de proteză electronică prin care am putea fi controlaţi.
Articolul pe care l-am tradus în cele ce urmează descrie cu un anumit grad de detaliu posibilităţile actuale ale tehnologiei de care unora dintre noi ne este teamă în mod nejustificat.
Oamenii de știință traduc în cuvinte undele cerebrale ale unei persoane cu paralizie
Anartria, care este pierderea capacității de a vorbi, poate avea o varietate de cauze, cum ar fi un accident vascular cerebral sau scleroza laterală amiotrofică.
Persoanele cu anartrie își păstrează adesea abilitățile lingvistice, dar paralizia le poate împiedica să folosească ajutoare tehnologice pentru a comunica.
Neurologii au folosit învățarea automată (machine learning) pentru a traduce în cuvinte și propoziții activitate electrică în partea creierului care este responsabilă de vorbire.
Pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să traducă, în text, activitatea creierului unei persoane cu paralizie care nu poate vorbi.
Neurologii au implantat o matrice de electrozi de mărimea unui card de credit pe cortexul senzorimotor al persoanei în vârstă de 36 de ani, partea creierului care controlează articulația vorbirii.
Oamenii de știință de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF), au folosit apoi „algoritmi de învățare profundă” (deep-learning algorithms”) pentru a instrui module de computer pentru a recunoaște și clasifica cuvinte din tipare, din activitatea creierului participantului. I-au cerut bărbatului să se gândească să spună cuvinte pe care i le-au prezentat pe un ecran.
În plus față de modelele de învățare profundă, au folosit un „model de limbaj natural”, care este un program care prezice cuvântul următor dintr-o propoziție, bazat pe cuvintele anterioare.
„Acest rezultat este cu adevărat o piatră de hotar în restabilirea vorbirii pentru persoanele care nu pot comunica din cauza paraliziei”, a declarat David Moses, inginer postdoctoral la UCSF și autor principal al studiului, într-un interviu pentru San Francisco Chronicle.
„Au existat alte abordări existente, dar aceasta este prima dovadă că cineva poate încerca să vorbească și că putem traduce ceea ce încercau să spună din acea activitate cerebrală.”
Pierderea capacităţii de vorbire inteligibilă
Participantul, care avea 36 de ani la începutul studiului, a avut un accident vascular cerebral în trunchiul cerebral la vârsta de 20 de ani, care a dus la paralizie severă și pierderea vorbirii inteligibile, cunoscută sub numele de anartrie. Alte cauze ale anartriei includ scleroza laterală amiotrofică, o afecțiune neurologică rară care afectează în principal nervii responsabili de mișcarea voluntară.
Bărbatul din studiu putea vocaliza mormăituri și gemete, dar nu putea să articuleze cuvintele, în ciuda funcțiilor sale cognitive neafectate. Folosind ușoare mișcări ale capului, el poate controla un dispozitiv de tastare pe computer pentru a comunica. Cu toate acestea, viteza sa de tastare cu acest dispozitiv este de numai cinci cuvinte corecte pe minut.
După 48 de sesiuni de instruire cu noua tehnologie de „citire a minții” pe parcursul a 81 de săptămâni, el a reușit să genereze aproximativ 15 cuvinte pe minut, cu o rată de eroare de 26%.
Oamenii de știință, care își raportează concluziile în The New England Journal of Medicine, spun că tehnologiile de decodare a vorbirii sunt în general considerate utilizabile dacă au o rată de eroare a cuvintelor sub 30%.
„Acest studiu reprezintă o descoperire transformatoare în domeniul interfețelor creier-computer”, a spus dr. Lee H. Schwamm, care conduce comitetul consultativ al Asociației Americane de Accident vascular cerebral și care nu a fost implicat în noile cercetări.
„În timp ce intervenția este destul de invazivă, necesitând o intervenție chirurgicală pe creier pentru a implanta o bandă de înregistrare pe suprafața creierului, iar precizia de conversie„ gândit-vorbit ”a fost modestă, paradigma este revoluționară”, a spus dr. Schwamm pentru Medical News Today .
Dr. Schwamm este vicepreședinte, domeniul asistență virtuală, la Mass General Brigham și profesor de neurologie la Harvard Medical School din Boston, MA.
„Ceea ce este mai uluitor este că zona creierului pentru implantarea senzorului, cortexul senzorial-motor, nu se credea că joacă un rol important în înțelegerea limbajului sau în generarea de cuvinte”, a adăugat el.
Zona este implicată în mișcarea buzelor și a gâtului pentru a produce sunete de vorbire, așa că următorul pas poate fi să vedem dacă poate ajuta și persoanele cu afazie, care este o cauză mai frecventă a dezactivării tulburărilor de limbaj după un accident vascular cerebral, a spus dr. Schwamm.
Date despre activitatea creierului
În 48 de sesiuni de antrenament, participantul a încercat să producă anumite cuvinte dintr-un set de 50 de cuvinte. În fiecare proces, i s-a prezentat unul dintre aceste cuvinte pe un ecran. Când cuvântul a devenit verde după o întârziere de 2 secunde, a încercat să spună cuvântul.
Pe parcursul acestor sesiuni, cercetătorii au colectat 22 de ore de date despre activitatea creierului, pe care le-au alimentat algoritmului de învățare profundă.
În alte două sesiuni finale, bărbatul a încercat să folosească cuvintele antrenate anterior pentru a genera propoziții precum „Mi-e sete” și „Am nevoie de ochelarii mei”
În fiecare proces, participantului i-a fost prezentată propoziția și a încercat să genereze cuvintele cât mai repede posibil, gândindu-se cum să le rostească.
Algoritmul de învățare profundă și modelul de limbaj au permis decodarea gândurilor sale fără erori în mai mult de jumătate din procesele de propoziții.
Momentul precis al cuvintelor
Un studiu anterior realizat de același grup a implicat voluntari sănătoși.
Cu toate acestea, una dintre cele mai mari provocări pentru cercetătorii care încearcă să creeze un program de învățare profundă care poate traduce activitatea creierului unei persoane cu paralizie este momentul precis al cuvintelor lor.
Acest lucru se datorează faptului că algoritmul nu are o modalitate evidentă de a distinge activitatea electrică care apare din încercarea de a articula cuvintele, de activitatea creierului de fond.
Totuși, după antrenament, noul algoritm a reușit să identifice corect 98% din încercările participanților de a produce cuvinte individuale.
O altă provocare este de a procesa tiparele activității creierului suficient de rapid pentru a se traduce în timp real.
Un studiu publicat în 2019 de Cognitive Systems Lab de la Universitatea din Bremen din Germania a folosit, de asemenea, învățarea profundă pentru a decoda activitatea creierului, dar nu în timp real.
„Noul studiu într-adevăr decodează activitatea creierului în timp real, dar cred că aceasta nu este cea mai mare realizare”, a spus unul dintre autorii săi, prof. Christian Herff, care nu a fost implicat în noua cercetare.
„Marele pas [al acestui studiu] este acela că își prezintă rezultatele privitor la un pacient care, de fapt, nu mai poate vorbi. Înainte, toate studiile au fost realizate cu voluntari care erau încă în stare să vorbească”, a spus prof. Herff.
Reţeaua Parler a reprezentat pentru o foarte scurtă perioadă de timp o alternativă la Twitter. În momentul expulzării preşedintelui Donald Trump de pe platforma socială care l-a adus la Casa Albă, Parler a beneficiat de o conjunctură extrem de favorabilă, reprezentând o gură de aer proaspăt în rândul unor platforme deja compromise de conţinutul extremist (Gab, 4chan) sau insuficient de cunoscute sau de orientate către partea mobile (cum e MeWe).
Parler a cunoscut o explozie a traficului după incidentele de la Capitol, fiind temporar inaccesibilă din cauza numărului foarte mare de utilizatori care au decis să-şi deschidă cont pe această aplicaţie. Acest articol în limba engleză descrie, numeric, creşterea cu adevărat exponenţială cunoscută de Parler în ultimele zile, alimentată de un sentiment complex de revoltă şi temere a electoratului trumpist faţă de măsurile de excluziune socială care au urmat înfrângerii electorale.
Ceea ce a urmat acestui succes a fost o reacţie violentă a reprezentanţilor BigTech şi a massmedia împotriva Parler. Google a eliminat peste noapte, literalmente, aplicaţia din Magazinul Play, Apple a întârziat aceeaşi măsură cu o zi, iar Amazon, care asigura infrastructura cloud de găzduire a serviciilor Parler, a dat un ultimatum de 24 de ore administratorilor, după care le-a tăiat, literalmente, curentul. Aplicaţia Parler este, şi vom arăta că va rămâne, definitiv, offline.
În acelaşi timp, Parler a fost victima unui atac informatic specializat care a expus întreaga bază de date, cu toate metadatele utilizatorilor, inclusiv postările care fuseseră şterse anterior de utilizatori, fiind arhivate inclusiv datele de geolocaţie asociate acestora. O asemenea breşă de securitate este cataclismică pentru orice serviciu software, fiind practic de neconceput în zona de securitate cyber. Cei 70 TB care au fost puşi la dispoziţia publicului reprezintă, practic, întreaga bază de date a reţelei sociale şi cuprinde inclusiv trimiterile şi legăturile spre alte platforme ce se regăseau în mesajele private.
Nu în ultimul rând, Parler a fost izolat şi refuzat de toţi colaboratorii şi furnizorii de pe piaţă, fiindu-le refuzate inclusiv achiziţiile de hardware, angajarea de servicii de suport elementare (acces internet, protecţie Cloudfare etc) într-o sincronizare cu adevărat fără precedent în societăţile occidentale.
”Toți partenerii, de la serviciile de mesagerie până la furnizorii de emailuri, ba chiar și avocații noștri, ne-au părăsit”, a declarat John Matze, directorul general al Parler.
Formal, acuzaţia ce se aduce Parler este că nu dispune de un serviciu de moderare care să elimine îndemnurile la violenţă şi că, în actualul context social, acest lucru reprezintă un pericol pentru siguranţa publică.
Informal însă, pe Twitter au fost diseminate informaţii care sugerează că Parler ar fi fost un „proiect politic nesigur” din cauza circumstanţelor personale ale fondatorului.
THREAD: Now that @Amazon@awscloud has announced they will no longer host @parler_app, many have speculated that they will just “find another host.”
Here is why that’s not so simple and what it will likely mean for the app’s future. First, let’s look at where things are…
Într-un tweet al unui specialist american în dezinformare, care probabil va ajunge viral în perioada următoare, se sugerează explicit că fondatorul Parler, John Matze, este un pion al serviciilor speciale ruseşti, avându-se în vedere modul în care şi-a cunoscut soţia, pe Alina Mukhutdinova, în anul 2016, când aceasta se afla într-o vacanţă de două săptămâni în Statele Unite.
Întâmplător, a urmat o căsătorie rapidă, o călătorie în Rusia şi un proiect software alternativă la Twitter, finanţat netransparent, care presupunea remunerarea generoasă dar şi accesul la datele personale ale utilizatorilor, date extrem de sensibile, ce sunt folosite de fiscul american.
Este, prin urmare, foarte probabil că distrugerea Parler a fost mai degrabă o acţiune de contraspionaj desfăşurată în plan deschis decât o acţiune de cenzurare şi excluziune socială a electoratului trumpist.
Concertarea de acţiuni ilegitime, brutale, disproporţionate şi de o amploare fără precedent, care s-au manifestat în mod sincronizat, pe toate planurile, determinate de succesul cu adevărat extraordinar al Parler reprezintă mai degrabă un indiciu că această aplicaţie reprezenta un risc intolerabil pentru siguranţa naţională a SUA decât un mijloc nedorit de comunicare pentru o parte a electoratului american.
O astfel de reacţie generalizată a establishmentului american, fără nicio legătură cu cadrul legal în vigoare sau cu cutumele de bussiness încetăţenite, chiar şi în contextul politic în fierbere al momentului, nu poate fi explicată altfel.
Este de aşteptat ca de acum înainte discuţia să se mute spre modalităţile legitime de moderare a conţinutului digital, de temperare a puterii BigTech, poziţiile discursive reparatorii şi liniştitoare fiind cele care deja au circulat public şi care au câştigat aderenţă printre internauţi.
Nu cred, aşadar, că este înţelept ca, la aceast moment, publicul ortodox să migreze de pe Facebook sau Whattsapp, distrugerea Parler nefiind, în opinia mea, cauzată de războiul ideologic globalişti/naţionalişti ci de vechea dar mereu actuala înfruntarea geopolitică.
De principiu, nu sunt pentru fugă şi pentru retragere, iar în acest caz cu atât mai puţin. Nu strică însă precauţia şi pregătirea alternativelor.
Care este domeniul la care v-ați gândit că nu va putea fi niciodată preluat de inteligența artificială?
Ei bine, vă înșelați.
A fost creat un robot care are abilitate artistică.
Faceți cunoștință cu Ai-Da, primul artist robot humaoid din lume!
Ai-Da este o realizare a art-directorului Aidan Meller care, apropiindu-se de aniversarea de 20 de ani de activitate în domeniu, s-a gândit că trebuie să glorifice momentul într-un fel. Cităm cuvintele lui:
„Nu aveam nicio iluminare. A fost rezultatul unei serii de lucruri. Sunt în lumea artei de ani de zile, dar nu mă implicasem niciodată în procesul creativ al unei opere de artă. Așadar, pentru a sărbători al 20-lea an de participare și angajament în acest domeniu, am decis să creez ceva.”
Nu are rost să descriu metoda tehnologică de lucru a Ai-Dei. Doresc să vorbesc strict despre subiectul Artei în sine, canalizat, se pare, de existența acesteia.
Ne-am obișnuit, sau educat, să credem că noțiunea de creativitate ține de o putere a conștiinței de a răspunde productiv în urma unor experiențe subiective de viață. Cu greu putem aloca această abilitate unor animale, de exemplu, sau unor elemente naturale total lipsite de viață. Oricât de mult am antrena un elefant sau o maimuță sau un papagal să dovedească abilități reproductive precum pictatul sau citarea expresivă a unor poeme, nu putem confunda acest fapt cu însăși abilitatea de a crea.
Procesul, psihologic, reprezintă o însumare a anumitor experiențe traversate conștient (cu putere personală de a emite o opinie asupra lor) și o organizare a acestora într-o formulă mentală astfel încât combinarea lor să faciliteze producerea unei noutăți, cu dezirabilitatea ca noutatea produsă să îmbunătățească, în vreun fel, traiul respectivului subiect.
Așadar, un animal nu este conștient de sine astfel încât să producă un element artificial nou cu valoare pentru intelect de pe urma căruia să viețuiască mai bine. Din contra, acesta este supus la anumite tratamente, abuzine sau nu, prin care este nimic mai mult decât antrenat să dovedească acțiunea finală de a picta sau de a manifesta alte comportamente „creative”. (Putem numi creativ procesul natural al unei păsări de a-și forma un cuib, de exemplu, însă scopul acțiunii este unul diferit de creativitatea umană prin care să își satisfacă intelectul. O pasăre”creează” un cuib pentru un folos strict de supraviețuire fizică, deci acțiunea sa este coordonată mental de un instinct și nu de o contemplare conștientă, valorică, etică din partea ei.) La fel și în cazul copiilor mici care mânuiesc un creion pe hârtie și, automat, creează un desen dar nu sunt angajați conștient să ajungă la un scop anume, voit, analizat, contemplat. Și o astfel de acțiune este impropriu definită creativitate; ea nu este altceva decât o putere de a manevra liber un obiect care lasă urme vizibile, în cazul nostru, colorate. Practic, dacă numim că acel copil manifestă creativitate doar pentru că a dirijat un creion colorat pe o suprafață anume, dar e total inconștient de ce face și nu încheagă sub nicio idee concluzivă acea acțiune a sa, nu ne reține nimeni să spunem că și un melc care își lasă urma sa de-a lungul unei alei tot creativ este în procesul său. Este impropriu. Creativitatea propriu-zisă începe în momentul în care, conștient, asamblezi, manevrezi anumite obiecte pentru a realiza cu un scop voluntar, stabilit, o compoziție, de pe urma unei inspirații personale, intrinseci. Fie ea cu funcționalitate fizică sau nu, fie ea cu valoare artistică mai mică sau mai mare.
Creativitatea are nevoie esențială, deci, de o conștiință prin care să fii inspirat. Această inspirație, la rândul ei, se află în strânsă legătură cu abilitatea de a balansa gândurile pe care le ai pe o linie a valorii binelui și răului. Ce este bine? Bine este orice acțiune care generează viață, care face posibilă continuarea normală, ascendentă, liniară a vieții. Această abilitate de măsurare a valorii binelui omul o datorează unui spirit al său. Nu trupului, nu dimensiunii sale psihologice, ci unui spirit. Pentru că binele este legea Creatorului nostru. Creatorul nostru este de natură spirituală. Psihicul nostru este legătura dintre dimensiunea noastră fizică și cea spirituală. Inspirația, fondată deci pe cugetarea binelui și a răului, are nevoie de existența unui spirit. Ai-da are o dimensiune fizică. Ai-Da dovedește o logică algoritmică.
Ai-da, însă, nu poate avea inspirație. Ai-da nu are spirit. (analizează formarea cuvântului „inspirație” )
Asta ar fi una. Însă, robotul Ai-Da nu se numește pe sine doar un creator. Ea sau realizatorul ei. Se numește, oficial și mărinimos, ceva mai mult decât atât – un Artist.
Sunt multe voci trecute sau contemporane care au făcut o distincție clară între procesul de creativitate și geniul artistic. Grosso modo, da, ne exprimăm la adresa creativății cu o ușoară juxtapunere a ei cu noțiunea de artă. Sugerăm lejer despre cineva care are abilități creative că se manifestă artistic. Însă, în mod esențial, la nivel de exigență conceptuală, creativitatea este o reacție naturală, instinctivă a creierului de a compune o noutate prin alăturare de experiențe și senzații, iar un act încărcat de o adevărată valoare artistică este reprezentat de puterea acestuia de a transforma, de a mișca, de a modifica starea interioară a spectatorului către o versiune mai nobilă a lui și se datorează unei deosebite inteligențe, prelucrată, educată, măiestrită din partea producătorului. O primă diferențiere clară dintre acestea? Creativitatea nu are neapărat și o valorare morală, etică în sine, își poate propune și doar să evolueze experiențial, pe când a doua, arta, își are datoria de a înnobila ființa, ceea ce este superior simplei creativități fizice. Prima se poate rezuma la o experimentare sensibilă, exterioară, a doua cere o afecțiune interioară, o vibrație la nivel de spirit uman. Prima premerge celei de-a doua. Prima este dovedită natural de oricare dintre noi, indiferent de calitatea acesteia. A doua necesită o educație sau o aplecare mai profundă, deci și mai rară aflată printre noi. Arta este un proces dezvoltat la nivel intelectual, un proces dobândit prin exersare și printr-o stare dată neapărat și de un geniu intrinsec, fie acesta mai mic sau mai mare.
Nu e nevoie de multă analiză a realității să observi această distincție. E de un minim bun simț. Indiferent de remarca lui Picasso, nu putem numi orice copil ca fiind artist în profundul sens al cuvântului. Ci doar ca fiind creativ. Pentru că picturile copiilor nu provoacă privitorul să se schimbe din interior, nu îl sensibilizează decât dacă este conectat afectiv cu acel copil (dacă e părintele lui, dacă îl îndrăgește în vreo măsură anume, ș.a.m.d.)
A, picturile copiilor tind să aibă o anumită drăgălășenie vizuală? Da, pentru că mintea lor e plină de stări sincere și inocente. Dar nu e o regulă. Dacă dăm deoparte politețea artificială de a aprecia automat picturile copiilor, vom observa că nu orice creație infantilă e și plăcută vizual. E simplu. Drăgălășenia lucrărilor lor este accidentală, involuntară, un simplu produs al inocenței perspectivei lor asupra lumii și al exprimării lor naturale, instinctuale, sincere. Ce e sincer, creierul nostru apreciază. Ce e curat, inocent, creierul nostru îndrăgește. De aceea creațiile plastice ale copiilor tind să ne impresioneze pe noi, adulții. Bineînțeles, nu este exclus ca un copil să dovedeasă, într-adevăr, și abilitate de geniu. Dar cele două realități nu se confundă. Nu orice copil este geniu artistic, ci unii dintre copiii care își manifestă creativitatea se poate să fie și geniu. Celebrul exemplu (extrem) George Enescu. Ce înseamnă geniu? Facultate mentală prin care procesezi într-o anumită măsură realitatea și oferi soluții cu grad ridicat de eficiență vulnerabilităților acesteia. Ce înseamnă geniu artistic? Puterea unei opere prin care, tu, conștient de tine fiind, esți afectat intrinsec de ea într-atât încât să ți se schimbe în mai bine viziunea asupra lumii.
Ține de o decență ca aceste două realități să nu fie confundate.
Bine, dar te-ai aștepta ca cei din afara domeniului artistic să facă această confuzie. E oarecum scuzabilă. Dar ce facem când cei din domeniu, și nu oricine, ci chiar superiorități oficiale numesc stânga cu dreapta și dreapta cu stânga?
Propun să privim în profunzime, dincolo de atitudinea gratuită personală, pe care ne-o inducem, de a ne autosugera că elitele artisice ne direcționează automat și indiscutabil bine, prin însăși oficialitatea sau popularitatea lor. Citez un răspuns de-al artistei Tracey Emin dat într-un interviu referitor la întrebarea „ce face o lucrare de-a ei să fie artă și nu doar o adunătură de lucruri puse la un loc?”: „păi, în primul rând aceea este artă pentru că eu zic că este artă.”(vezi video Why beauty matters –Roger Scruton) Aceasta nu este o gândire izolată, e un imens val „filosofic” al contemporaneității. Orice contraargumentare a acestei replici ar fi aproape penibilă. Dar îndrăznesc, nerafinat. E ca și cum ai susține că o afirmație este adevărată în primul rând pentru că tu o crezi adevărată.
Să revenim la Ai-Da.
Ai-Da nu este o simplă reproducere umană, e o femeie.
Ai-Da nu este o simplă femeie, e una tânără.
Ai-Da nu este doar tânără, e de-a dreptul frumoasă. Caucaziană, brunetă, cu ochi căprui, cu buze cărnoase, înaltă, sveltă, cu părul des si lung, cu o voce caldă și cu răspunsuri rafinate, superioare. Oare întâmplător unii au resimțit o asemănare kardashiană cu ea? Pune pe gânduri de ce e astfel de specifică în reprezentarea ei umană. Artnet.com aprofundează delicat o opinie în privința aceasta (https://news.artnet.com/opinion/artificial-intelligence-robot-artist-ai-da-1566580).
Să mergem și mai departe.
Să judecăm produsul artistic. E limpede, povestea nu ar fi fost impresionantă dacă Ai-Da nu ar fi fost capabilă să producă opere de calitate. De altfel, acestea au fost prestigios și rapid vândute cu prețuri exorbitante. Dar ce anume l-a determinat pe autorul Ai-Dei să aibă nevoie de o astfel de identitate robotică? Nu reușește ființa umană să creeze îndeajuns de rafinat, de estetic, de inovator, de înălțător? ”Creațiile” Ai-Dei nu sunt cu nimic inovatoare în artă. Ce este inovator este însăși ”mâna de lucru”. Dacă aceleași lucrări ar fi fost create de un artist real, prețurile nu ar fi ajuns prea sus. Deci, pe față, nu calitatea deosebită, nu geniul artistic al Ai-Dei relevă prețul de vânzare al lucrărilor ci șocul că acestea sunt produse de un robot. (Desigur, tehnologic vorbind, discuția aici își poate avea polemicile ei.) O adevărată îmbunătățire a umanității, nu-i așa? Mă face să mă gândesc de două ori la însăși replica lui Aidan: „nu aveam nicio iluminare… pentru a sărbători al 20-lea an de participare și angajament în acest domeniu, am decis să creez ceva.”
Nu ne oprim aici.
Să vorbim de valoarea în sine a existenței unui artist robot. Ideea ne înspăimântă pe oricare, într-o primă fază. Ne simțim amenințați. Fie că suntem artiști sau nu.
Acesta este punctul la care am dorit sa ajung. Cu toții trăiam cu siguranța că cel puțin artele nu vor putea fi preluate de roboți, în lumea tehnologică în care ne afundăm. Dar haideți să disecăm provocarea.
Autorul Ai-Dei, într-un video oferit de dw.com (https://www.dw.com/en/painting-by-numbers/av-55596559), corelează șocul dat de apariția robotului său cu starea pe care a generat-o apariția aparatului de fotografiat din secolul 19 prin care pictura s-a simțit amenințată să dispară. Comparația e rezonabilă …și nu prea. Inovația de la mijloc de secol 19 ținea de o nouă tehnică de exprimare. Apariția Ai-Dei, însă, înlocuiește artistul în sine, și nu o tehnică de lucru. Inovația lui Aidan e o desacralizare cu mult gravă. Tehnici de manifestare artistică au tot fost inventate. Dar, până la urmă, dacă omul sfințește locul, și orice tehnică pe care o abordează acesta poate fi relevată valoric prin el. Necesitatea sacralizează orice act mijlocitor al scopului. În cazul Ai-Dei, ființa umană este eliminată la propriu. Cum pot fi cele două situații rezonabil comparate?
Însă, ca orice creștin, am un crez puternic că ceea ce este veritabil are o putere incredibilă și absolută de a răzbate orice travestire impertinentă a timpurilor. Sunt artiști și identități care au vociferat sau au contracarat în vreun fel invenția lui Aidan. Și vor tot fi. Alții o vor îmbrățisa, din cine știe ce motive. (aparatul de fotografiat și-a dovedit necesitatea, așteptăm să descoperim și necesitatea Ai-Dei)
Provocarea este reală. Va amenința oare existența roboților artiști viitorul artei umane?
Când aparatul de fotografiat a dovedit că poate imortaliza în imagine o realitate vizuală în doar câteva secunde, artiștii veacului s-au speriat. Pictura, când a apărut apartul foto, însemna îndemânarea umană de a reda în imagini anumite realități. Așa își câștigau pictorii bănuții. Ce s-a întâmplat atunci? Freamătul spiritului uman a răbufnit, în necesitatea lui de a-și exprima veșnic subiectiviatea de care este reprezentat prin legea divină pusă în el, și a descoperit noi valențe ale Artei, ale lucrului de artă manual, uman, real. Noul val care a izbucnit a înnoit revoluționar definiția Artei. Însăși subiectivitatea umană a fost elementul salvator, a fost elementul pe care umanitatea se pare că trebuia să îl descopere. Splendoarea unicității ființei umane prin trăirile intrinseci ale ei în raport cu lumea înconjurătoare și cu neobosita căutare a rostului divin de care se dorește guvernată. Relația intimă, personală, tainică, unică a individului cu lumea. Arta se înfundase ca un horn plin de fum în confuzia că aceasta ar însemna o perfecțiune tehnică de a reda realitatea obiectivă. Un meșteșug anume. Dacă s-a putut dovedi că și un aparat poate face asta, trebuia sa fie descoperite alte dimensiuni ale acestui concept divin. Apariția aparatului de fotografiat a fost lovitura din spate care a împins mințile veacului să scoată capul afară din horn.
Ceea ce a spus Aidan Meller e adevărat, apariția Ai-Dei va revoluționa arta, la fel cum apartul foto cândva, dar de data asta nu cred că va fi în favoarea lui. Aidan se lovește singur cu stângul în dreptul. În fața veritabilității, în fața istoriei autentice care va urma, el va decădea. Tocmai prin realizarea lui lansează o adevărată revelație pentru artiști:
Nu orice fel de manifestare creativă poate fi catalogată drept Artă!
Același freamăt adânc al Spiritului Uman ne va cere iarăși, înfometat, să ne apropiem de esența geniului artistic. Ceea ce ne arată cazul lui Aidan Meller și al Ai-Dei este faptul că, din nou și din nou, omitem, ca umanitate generală, definiția și rostul adevărat al Artei. Dacă pe artiști îi va înspăimânta existența acestui robot, înseamnă că aceștia șad cocoțați pe o definiție strâmbă a noțiunii.
Ai-Da nu reprezintă Arta.
Ai-Da nu amenință, deci, în esență, Arta.
Arta va începe să nu mai însemne, neapărat, perfecțiune tehnică. Va trebui să se dovedească, iată, că are în compoziția sa ceva cu mult mai mult decât atât.
Sunt artist. Aștept cu nerăbdare aerisirea conceptului. Cred, însă, că va dura ceva timp. Va fi un efort depus din partea fiecăruia dintre noi. Dacă!
(Pentru a grăbi, totuși, puțin, lucrurile, recomand artiștilor (și nu numai!) parcurgerea și a acestui TedX al AI-Dei. Ne pune, real, pe gânduri.)
Blogosfera ortodoxă este inundată de conţinut media care educă publicul pe o diversitate de subiecte specializate şi, din păcate, de cele mai multe ori, nu o face bine. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează în prezent conversaţia online de factură civic-ortodoxă este caracterul rudimentar al informaţiilor vehiculate, lipsa de verificare, exagerarea şi distorsionarea elementelor factuale sau falsitatea concluziilor prezentate. Uneori mai avem parte şi de excepţii, dar aceasta este regula.
Toate acestea vulnerabilizează în mod nepermis credibilitatea argumentelor noastre atunci când (ni se permite să) ne angajăm în dialog. Aceasta este o boală grea a noastră, a ortodocşilor, iar foamea de viralizare şi de vizibilitate a celor ce introduc în blogosfera ortodoxă astfel de materiale junk produce mai mult rău decât bine. Cei mai mulţi dintre noi uităm că vom da seama de orişice cuvânt şi că această răspundere se poate întinde şi asupra produselor media concepute spre a fi viralizate în dauna folosului lor informaţional. S-a ajuns ca foarte puţine lucruri împărtăşite nouă, dintre cele ce privesc tehnologia 5G, tehnologia biometrică, nanotehnologii, biotehnologii, problemele de sănătate publică, cercetarea medicală, vaccinuri ş.a.m.d., să poată fi întrebuinţate în dezbaterea publică, fără riscul de a fi ruşinaţi de îndată. În acest mod, pierdem ocazia de a apăra adevăruri importante.
Într-atât de compromisă este, ca spaţiu de conversaţie şi informare, blogosfera ortodoxă încât orice idee care se apare sau care este pur şi simplu vehiculată în această zonă este respinsă ca inadmisibilă în conversaţia mainstream. Operează un tip de compromitere prin asociere care, în plan secund, ne alimentează nouă un sentiment de marginalizare şi produce reacţii de victimizare şi de auto-ghetoizare, într-un cerc vicios dintre cele mai nefaste.
Ideal este să existe un efort curatorial din partea specialiştilor care să găsească folos şi răbdare în a contribui la risipirea nelămuririlor noastre şi la a semnala şi valida informaţiile importante pentru realizarea intereselor noastre sociale, culturale, economice, politice. Motivul pentru care acest lucru nu se întâmplă presupune o discuţie aparte, una de mare importanţă, care nu ar trebui purtată pe un blog ca al nostru şi care se lasă foarte aşteptată.
Până atunci însă, cei care facem parte din intelectualitatea mijlocie trebuie să întrebuinţăm discernământul şi o anumită disciplină a gândirii inductive astfel încât să luăm aminte ca atunci când mlădiţa se face fragedă şi odrăsleşte frunze să cunoaştem că vara este pe aproape. Cu alte cuvinte, plecând de la anumite elemente iniţiale, care sunt pertinente şi concludente să putem deduce şi să ne încredinţăm cu privire situaţia noastră particulară şi la mersul vremurilor.
În lipsa specialiştilor cu autoritate profesională, morală şi duhovnicească, avem parte de puţine certitudini, însă datoria intelectualităţii mijlocii este să se orienteze cu siguranţă folosindu-se de judecata sănătoasă specifică omului de rând. De mult prea multe ori, dintr-o falsă smerenie, ne însuşim opinii şi concluzii care nu rezistă unor examinări critice minimale, unor verificări şi corelări de bază.
Prin urmare, pentru a sprijini efortul general de orientare, semnalăm blogosferei ortodoxe apariţia recentă a unui articol specializat în care se face vorbire despre biosenzori ultrasensibili pentru depistarea precoce a unor anumite afecţiuni. Aceşti biosenzori sunt externi corpului uman şi sunt destinaţi îngrijirilor şi testărilor spitaliceşti pentru o diversitate de afecţiuni, sunt validaţi ştiinţific, cercetările sunt încheiate dar platforma este încă în faza de dezvoltare şi are un orizont de implementare în următorii cinci ani. Sperăm ca informaţiile prezentate să fie corelate cu alte materiale în care se face vorbire despre introducerea de biosenzori în corpul uman, despre biotehnologii, despre exozomi şi alte astfel de elemente care ne preocupă în aceste vremuri.
Cercetătorii de la Universitatea din Queensland au dezvoltat biosenzori care folosesc o peliculă de aur poros realizat prin nano-inginerie, biosenzori care detectează mai eficient semnele precoce ale bolii, îmbunătățind şansele de însănătoşire ale pacientului.
Majoritatea metodelor de diagnosticare folosesc materiale costisitoare și consumă mult timp dar doctorandul Mostafa Masud și supervizorii cercetării, profesorul Yusuke Yamauchi și dr. Shahriar Hossain, au dezvoltat un biosenzor mai ieftin, mai rapid și ultrasensibil pentru testarea la punctul de îngrijire (point of care testing).
Domnul Masud a arătat că cel mai important lucru de reţinut despre proiectul său este că a depăşit unele dintre limitările actuale întâlnite în depistarea precoce a bolilor: „Această nouă tehnică de diagnostic permite detectarea directă a miRNA specifică bolii, ceea ce nu era posibil anterior”, a spus dl. Masud. “Acest lucru este important în special pentru pacienții aflați într-un stadiu incipient al unei boli, cum ar fi cancerul, care nu au cantități detectabile de alți biomarkeri, dar pot avea o cantitate detectabilă de biomarker miRNA exosomal.” (linkuri adăugate de theodosie.ro)
Platforma a fost realizată prin nano-inginerie de către
echipă pentru a analiza probe de sânge, urină, salivă sau plasmă printr-o
suprafață acoperită de o peliculă de aur, care conţine milioane de pori
minusculi.
Procedeul nanotehnologic folosit pentru crearea acestor pelicule
poroase a fost publicat în prestigioasa revistă științifică Nature Protocols, în
urma a 15 ani de cercetări, şi anunţă o nouă eră de oportunități pentru
cercetarea materialelor nanoporoase și dezvoltarea tehnologiei aferente. Echipa
continuă să dezvolte această platformă și intenționează să o facă disponibilă
medicilor în următorii cinci ani.
“Medicii vor
putea folosi platforma noastră pentru a preleva un mic eșantion de lichid de la
un pacient și pentru a testa instantaneu bolile, pentru aproximativ un sfert
din costul altor tehnici de diagnostic“, a spus profesorul Yamauchi.
Cercetătorii au declarat
că tehnologia va fi ușor de utilizat și deosebit de utilă în locații
îndepărtate și în țările în curs de dezvoltare, unde diagnosticarea rapidă și
timpurie sunt cruciale, în special în cazul infecțiilor virale.
Preluăm în finalul notei noastre, compusă din traducerea
unor surse externe şi din opinii personale, un articol
comentariu din ziarul Bursa despre mijloacele tehnologice digitale ale
Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei Covid-19.
Articolul este relevant întrucât majoritatea surselor externe pe care noi le consultăm vorbesc despre Pan-European Privacy Preserving Proximity Tracing („PEPP-PT”) în termenii unor decizii deja luate şi unor măsuri deja implementate, fără rezerve.
Potrivit unor surse media, un consorțiu al UE, condus de Fraunhofer Heinrich Hertz Institute for Telecoms (HHI), va lansa în curând codul software care poate fi folosit pentru a crea aplicații care vor ajuta la urmărirea traseului de infectare cu COVID-19. Proiectul Pan-European Privacy Preserving Proximity Tracing („PEPP-PT”) cuprinde peste 130 de membri din opt țări europene, inclusiv oameni de știință, tehnologi și experți.
Proiectul PEPP-PT a publicat un document manifest care explică obiectivul de a crea „tehnologii bine testate pentru detectarea proximităţii” pe care autoritățile naționale le pot utiliza pentru a crea propriile aplicații pentru dispozitive mobile împotriva COVID-19. Conform manifestului, aceste tehnologii asigură „anonimizarea securizată a datelor” și „interoperabilitatea transfrontalieră”. Aplicațiile respective vor informa utilizatorii, pe baza semnalului Bluetooth al telefonului, dacă au fost în apropierea unei persoane care a fost testată pozitiv pentru COVID-19.
Autoritățile publice naționale care dezvoltă aplicații pe baza acestui software au libertatea să decidă cum să informeze persoanele care au fost în contact cu cineva care s-a dovedit pozitiv. Site-ul PEPP-PT precizează că agențiile naționale de securitate cibernetică și agențiile naționale de protecție a datelor vor evalua aplicațiile create cu ajutorul codului lansat de PEPP-PT. Comisarul UE Thierry Breton a arătat că Comisia Europeană investighează dacă aplicațiile care utilizează software-ul PEPP-PT sunt conforme cu „valorile UE”, reflectând astfel preocupările vizând confidențialitatea asociate cu astfel de aplicații pentru dispozitivele mobile.
Mai multe state membre au analizat oportunitatea utilizării aplicațiilor mobile în lupta împotriva COVID-19 (de exemplu, Irlanda și Germania). De pildă, autoritățile poloneze au dezvoltat o aplicație pe care persoanele care sunt infectate cu COVID-19 și care sunt în carantină o pot folosi voluntar pentru a demonstra că rămân în carantină (adică, trimiţând autorităţilor selfie-uri cu geolocația activată), ca o alternativă la verificarea la domiciliu de către poliție.
De la începutul crizei COVID-19 din Europa, instituţii publice și private au început să lanseze aplicații COVID-19 iar unele autorități de supraveghere ale UE au emis declarații cu privire la astfel de aplicații:
– Autoritatea de Supraveghere din Belgia a emis îndrumări succinte dezvoltatorilor de aplicații (și site-uri web) COVID-19. Aceasta clarifică standardul preconizat de anonimat și, în special, afirmă că adresele IP ar trebui întotdeauna considerate date cu caracter personal. De asemenea, se face distincţie clară între aplicațiile oferite de furnizorii de servicii medicale și alte aplicații de sănătate. În final, se arată că aplicațiile ar trebui să ofere în momentul configurării și înainte de colectarea sau partajarea datelor personale, toate informațiile cerute de articolul 13 din GDPR. Potrivit declarației, „la sfârșitul utilizării aplicației”, toate datele personale ar trebui șterse.
– Autoritatea italiană de supraveghere afirmă că „nu ar avea nicio obiecție” faţă de o aplicație administrată de autoritățile publice care urmărește persoanele care sunt pozitive cu COVID-19 și persoanele care au intrat în contact cu acestea, cu condiția ca aplicația să respecte legea privind protecția datelor cu caracter personal.
– Autoritatea germană de supraveghere din Renania-Palatinat aratîă că o aplicație care urmărește transmiterea COVID-19 folosind tehnologia Bluetooth „este permisibilă”, cu condiția să respecte legislația privind protecția datelor. Declarația prezintă diverse criterii care, în opinia autorității, sunt esenţiale pentru respectarea legislației privind protecția datelor. În special, autoritatea arată că utilizarea aplicației ar trebui să fie voluntară, scopul prelucrării datelor să fie limitat, că tehnicile de pseudonimizare sunt aplicate datelor și că datele sunt șterse dacă nu mai există riscul de infecție.
– Autoritatea slovenă de supraveghere a emis o declarație despre site-ul web https://covid-19-stats.si/, care permite persoanelor fizice să raporteze și să înregistreze simptomele COVID-19, să furnizeze informații despre simptome, să indice numărul membrilor familiei din gospodăria individului, data apariţiei simptomelor, precum și numărul de telefon și informațiile rezidențiale ale individului. În ciuda susținerii că a colectat doar date anonimizate, ancheta autorității a arătat că datele au fost doar criptate și nu anonimizate și, prin urmare, nu respectau GDPR. Drept urmare, site-ul web a anunțat că și-a șters baza de date și caută cum să furnizeze acest serviciu într-un mod conform GDPR. Aceeași autoritate a emis o declarație cu privire la utilizarea datelor de geolocalizare pentru combaterea COVID-19, care afirmă că acest lucru este posibil numai în circumstanțe excepționale și dacă există garanții adecvate.
– Autoritatea spaniolă de
supraveghere afirmă că numai autoritățile publice au autoritatea de a prelucra
date cu caracter personal pentru a controla epidemia. Aceasta include
colectarea datelor pentru a oferi instrumente de autoevaluare și colectarea
datelor de geolocalizare pentru crearea hărților din zone cu risc ridicat /
scăzut sau pentru a controla dacă persoanele care au testat pozitiv respectă restricțiile
de carantină. Entitățile private pot prelucra datele cu caracter personal numai
în conformitate cu instrucțiunile autorităților de sănătate publică.
În general, declarațiile publicate până în prezent de autoritățile de supraveghere ale UE sugerează că utilizarea aplicațiilor sau site-urilor web de către autoritățile publice pentru a urmări răspândirea COVID-19 va fi permisă, cu condiția să respecte principiile cuprinse în legile UE privind protecția datelor cu caracter personal. În schimb, autoritățile de reglementare par a fi circumspecte că organisme din sectorul privat ar trebui să implementeze și să utilizeze astfel de aplicații sau site-uri web.
Ştirea este importantă întrucât funcţionalitatea de urmărire a contactului social şi detectarea proximităţilor este inspirată de măsurile operative de combatere a terorismului, reprezintă o atingere deosebit de gravă a libertăţilor civile, atentează la însăşi substanţa dreptului la liberă întrunire şi a dreptului la viaţă privată şi, finalmente, reprezintă un caz concret de degradare a regimului civic ca urmare a măsurilor luate împotriva pandemiei Covid-19.
Coronavirusul a reuşit să restrângă drepturile fundamentale ale oamenilor în majoritatea ţărilor democratice. Acesta a fost un prim pas. Acum se face următorul, o urmărire generalizată cu ajutorul telefoanelor inteligente. Scopul, evident, este unul nobil, menit să protejeze, dar semnele de întrebare se ridică precum o pădure. Încă se vorbeşte de protecţia datelor, dar realitatea ultimilor ani a arătat cum stă treaba cu datele personale şi “pierderea” lor chiar şi la cel mai înalt nivel.
Un grup de experţi europeni au anunţat că vor lansa în curând o tehnologie destinată smartphone-urilor pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu oameni infectaţi cu coronavirus, ceea ce va ajuta autorităţile medicale să acţioneze rapid pentru a stopa răspândirea acestuia, transmite Reuters. Iniţiativa propune păstrarea unei evidenţe a momentului în care un smartphone intră în raza de acţiune a altui dispozitiv, astfel încât, în cazul în care o persoană este testată pozitiv, oamenii din jurul său cu risc de infecţie să poată fi identificaţi rapid.
Capacitatea de a urmări mai precis persoanele cu risc de infecţie ar putea face posibilă ridicarea restricţiilor la nivel naţional, care au dus la oprirea activităţilor economice în multe ţări. Iniţiativa europeană, denumită Pan-European Privacy Preserving Proximity Tracing, survine utilizării cu succes a telefoanelor inteligente în unele ţări din Asia pentru a urmări răspândirea virusului şi a aplica ordinele de carantină, deşi metodele lor încalcă normele europene stricte de protecţie a datelor. PEPP-PT, care reuneşte 130 de cercetători din opt ţări, îşi propune să-şi lanseze platforma până în 7 aprilie, a declarat Hans-Christian Boos, fondatorul companiei germane start-tech Arago şi membru al comisiei de consultanţă în domeniul digital al cancelarului Angela Merkel. “Bineînţeles, aş fi pregătită să o folosesc şi eu pentru a ajuta alte persoane”, a spus Merkel. Epidemiologii spun că urmărirea contactelor unei persoane va deveni o armă vitală în prevenirea unor epidemii viitoare de COVID-19, boala asemănătoare gripei provocată de coronavirus, după ce restricţiile adoptate la nivel naţional vor reuţi să să încetinească răspândirea rapidă a virusului.
Noua platformă ar folosi în mod anonim tehnologia Bluetooth, cu respectarea Regulamentului general de protecţie a datelor (GDPR) al Uniunii Europene şi nu ar necesita urmărirea intruzivă a datelor despre locaţie. Ar înregistra conexiunile făcute între telefoanele inteligente pe un dispozitiv, şi nu pe un server central, timp de două săptămâni, folosind o criptare puternică. Doar autorităţile locale de sănătate, considerate persoane “de încredere”, ar putea descărca datele, astfel încât să poată anunţa persoanele cu risc de infecţie şi să le spună să se izoleze. Un studiu realizat de cercetători ai Big Data Institute al Universităţii Oxford au declarat că, pentru ca sistemul să fie eficient, ar trebui să fie folosit de 60% din populaţia unei ţări. La această platformă tehnologică au lucrat Institutul german de cercetare Fraunhofer Heinrich Hertz împreună cu Vodafone şi alte companii. În acest scop au fost recrutaţi voluntari din armata germană, pentru a măsura modul în care diferitele mărci de smartphone comunică între ele. Proiectul PEPP-PT este similar cu aplicaţia TraceTogether din Singapore, dar diferă în anumite privinţe: folosind codurile de ţară poate funcţiona peste graniţe, a declarat Thomas Wiegand, şeful Fraunhofer HHI. Separat, un grup de startup-uri din Berlin a anunţat că intenţionează să lanseze propria sa aplicaţie de urmărire a contactelor, numită Healthy Together, săptămâna viitoare.
Scepticii susţin că Iadul este în continuare pavat cu bune intenţii.
Ieri, o comisie independentă de experți a actualizat ghidurile internaționale de siguranță pentru expunerea la câmpul electromagnetic (EMF) de pe smartphone-uri, dispozitive mobile și antene de rețea. ICNIRP a finalizat o revizuire largă a celor șapte ani de cercetare, constatând că nu există dovezi pentru riscuri pentru sănătate asociate cu utilizarea rețelelor 5G.
Președintele ICNIRP, dr. Eric van Rongen, a spus că speră că noile rezultate vor ajuta la diminuarea temerilor asupra riscurilor pentru sănătate asociate cu 5G. „Știm că anumite părți ale comunității sunt îngrijorate de siguranța 5G și sperăm că ghidurile actualizate vor ajuta oamenii să se simtă în largul lor”, a spus el.
„Orientările au fost elaborate după o revizuire detaliată a tuturor studiilor științifice relevante, a atelierelor științifice și a unui amplu proces de consultare publică. Acestea oferă protecție împotriva tuturor efectelor adverse fundamentate științific asupra sănătății datorită expunerii la FEM în intervalul 100 kHz până la 300 GHz.“
La Bruxelles, tema potențialelor riscuri pentru sănătate asociate cu 5G a fost în atenţia deputaților de ceva timp. Europarlamentarul bulgar Ivo Hristov a declarat că, în decembrie, a criticat Comisia pentru că nu a efectuat un raport de evaluare a impactului asupra sănătății despre 5G.
Nota utzu: În contradictoriu cu opinia general împărtăşită în blogosfera ortodoxă, mă poziţionez în minoritate în privinţa temerilor pentru sănătatea umană privind tehnologia 5G, fără a considera opinia mea ca fiind definitivă sau obligatoriu corectă. Cu privire la acest subiect am urmărit o singură sursă de informare, Scientific American, un portal consacrat, care a publicat articole atât pro dar şi contra acestei tehnologii. De la articolele acolo publicate am consultat şi alte referinţe, însă nu aprofundat, iar atât cât am putut să-mi formez o părere, consider că temerile care există privitor la impactul asupra sănătăţii umane sunt nejustificate şi exagerate.
Consider că tehnologia 5G este cu mult mai periculoasă prin prisma posibilităţilor de supraveghere şi control social pe care le presupune, atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual şi, tocmai din acest motiv, speculez că temerile cu privire la sănătatea utilizatorilor au reprezentat o capcană care ne-a orbit şi care a scos din atenţie chestiuni deosebit de importante despre impactul pe care realizarea reţelelor mobile 5G îl va avea în viaţa cetăţii.
