Viziunea corectă a relației istorice oficiale dintre Biserică și stat exprimată de Biserica Rusiei. „Noua Romă” și „A treia Romă” au încetat să mai fie actuale în esența lor
Într-un articol exploziv (Patriarhul Ieremia II a acordat în mod onorific Rusiei denumirea de A treia Romă) pentru actuala stare de conflict dintre lumea bisericească rusă și cea greacă, agenția grecească Romfea dă dovadă de o echidistanță lăudabilă. Publică materiale care dovedesc că nu este o pretenție neortodoxă rusă folosirea conceptului de „A treia Romă”. În plus, sunt vădite reacțiile nestăpânite ale unui ierarh fanariot, Meliton de Filadelfia, care primește un răspuns scris de toată lauda din partea unui episcop rus. Deși materialul de pe Romfea conține și atacul exprimat în scrisoarea Mitropolitului fanariot, precum și alte detalii, redăm mai jos doar răspunsul din partea ierarhului rus, care rezumă chintesența problemei.
Mitropolitul Chiril de Smolensk și Kaliningrad a trimis ca răspuns scrisoarea cu nr. 4136 cu data de 23 decembrie 2004, al cărei text complet este prezentat mai jos:
«Răspunzând scrisorii Voastre din 27 mai 2004, care se referă la anumite cuvântări care au fost rostite la a 8-a Reuniunea Laică Rusă Mondială, sunt dator mai întâi să exprim nedumerirea mea cu privire la etosul epistolei pe care am primit-o.
Au fost folosite în ea expresii pe care le considerăm nepotrivite pentru o corespondență frățească, d.ex. «aiureli», sunt formulate acuze de fixare într-un «duh anti-creștin», de «aspirații nechibzuite», sunt cuprinse referiri la «concursul duhurilor rele», precum și pretenții controversate «încetați… să semănați vânt» șamd.
Cu frățească dragoste, dar și cu durere adâncă mă simt nevoit să vă informez că în continuare nu vom putea să răspundem la scrisori care utilizează astfel de expresii.
În scrisoarea Preasfinției Voastre s-au strecurat și un întreg șir de greșeli factuale, care evident că se datorează unei informări insuficiente despre cursul Reuniunii.
De exemplu, Protoiereul Milan Gerkas nu este delegat al Mitropolitului de Odiseu și Izmail, după cum menționează scrisoarea Preasfinției Voastre, ci cleric al eparhiei Presof al Bisericii Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei.
De asemenea, faceți pomenire de un domn Tupin. Rămâne numai să ghicim că se face vorbire probabil de Domnul A.B. Supin, membru al Prezidiului Comitetului Organizator al Societății istoricilor din Rusia.
Scrisoarea abundă și în alte greșeli, despre care se va face vorbire mai jos.
Vreau să amintesc Preasfinției Voastre anumite date, pe care evident nu le-ați avut în vedere. Reuniunea Rusească Laică Mondială concentrează la ședințele ei delegați din diferite straturi ale societății. Sunt îndreptățiți să-și exprime propriile păreri, care nu coincid mereu cu poziția oficială a Bisericii. Este un forum liber și democratic, de aceea nici Biserica, dar nici statul nu pot să impună vorbitorilor unele sau alte opinii, nici să cenzureze intervențiile.
De aceea, dacă cineva dintre cei care au vorbit a trecut la declarații controversate, corect ar fi fost să ridicați revendicările Voastre împotriva vorbitorului în cauză. La vremea ședințelor Reuniunii, delegații Bisericii Constantinopolului au avut prilejul lor să exprime opiniile lor pe temele în dezbatere, după cum și ceilalți participanți.
Cu toate acestea, Preasfințitul Mitropolit Emanuel de Franța la toastul său de la prânz, care a fost oferit în onoarea delegaților Bisericilor Ortodoxe Locale, a închinat în cinstea intervențiilor și incidental a accentuat în prezența multor martori că, în ciuda faptului că în cursul ședințelor au fost exprimate opinii diferite, chiar și controversate, a fost folositor pentru el să cunoască o gamă largă de opinii, care sunt reprezentate în societatea rusă.
În scrisoarea Voastră ridicați revendicări nu numai împotriva intervențiilor vorbitorilor antici invocați de Reuniunea Laică Rusească, ci și împotriva cuvântului de întâmpinare al Sanctității sale, Patriarhul Alexei. Ca să declanșeze cineva astfel de acuzații, ar trebui să aibă probe serioase, care lipsesc din scrisoarea Voastră. Astfel, scrieți că Sanctitatea Sa, Patriarhul Alexei chipurile «a subliniat locul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse ca „Centru al Bisericii Ortodoxe Mondiale”», precum și că a arătat «voința Bisericii Ruse să-și asume lucrarea de unitate a Ortodoxiei mondiale». La acestea nu se face absolut nici un cuvânt la cuvântarea Patriarhului Alexei despre acest fapt!
Sanctitatea Sa a arătat faptul istoric necontestat că «Moscova s-a remarcat ca unul din centrele lumii ortodoxe». În ce privește slujirea tratarea unității Bisericii, a arătat că «Biserica Rusă… dorește să slujească cauza unității și a progresului comun al popoarelor ortodoxe», fără să afirme că ar vrea să ocupe un rol conducător în acea remediere. Este caracteristic faptul că Sanctitatea Sa a înfierat orice politică de conducere și stăpânire asupra celorlalte popoare. În paralel, cu deosebită recunoștință, Sanctitatea Sa, Patriarhul Alexei a accentuat contribuția Bisericilor grecești și slave de sud la instaurarea creștinismului în Rusia. Primii păstori ai poporului nostru au fost ierarhi din Bizanțul ortodox. Întemeietorul monahismului rusesc, Cuviosul Antonie al Peșterilor, a fost tuns monah la Sfântul Munte. Crucea, analavul și schima monahală pe care le-a dat Cuviosului Serghie de Radonej Patriarhul Filothei Kokkinos al Constantinopolului dovedesc relațiile vii și neîntrerupte între Biserica Rusă și Răsăritul ortodox. Lucrurile sfinte și cuvioase din Sfântul Munte, din Ierusalim, din Constantinopol au fost locuri de închinare iubite de ruși».
Prin urmare, nici o urmă de trecere cu vederea împotriva fraților din Bisericile Locale nu se găsește în intervenția Preasfințitului Patriarh. Dimpotrivă, este recunoscut rolul determinant pentru progresul creștinismului în Rusia.
Chiar și intervenția mea proprie la Reuniune a fost prezentată răstălmăcit. Nu am spus niciodată cele pe care mi le atribuiți: «Biserica Ortodoxă Rusă ocupă de facto un loc conducător între Bisericile Ortodoxe pe motivul mărimii, spiritualității, principiilor morale, tradiției și influenței ei politice». S-a făcut vorbire de faptul incontestabil pe care, Preasfințite, consider că nu-l puneți la îndoială, că «numărul creștinilor ortodocși se ridică la aproape 300 de milioane, din care jumătate și mai mult aparțin de Biserica Rusă». În acestea nicăieri în intervenția mea nu a existat referire la faptul că Biserica Ortodoxă a Rusiei chipurile «exercită influență asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe din Balcani, precum și asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe care sunt minoritare în alte țări».
Dimpotrivă, s-a făcut vorbire despre faptul că «toate Bisericile Autocefale Locale sunt egale, indiferent de numărul membrilor lor, fie că reprezintă Biserica majoritară, fie minoritară, fie locuiesc în mediu eterodox sau diferit religios». Cuvântarea a subliniat faptul că «exemplul relațiilor reciproce dintre popoare și state în lumea ortodoxă a fost și rămâne idealul slujirii reciproce și nu al dominării unui neam asupra altuia». După cum cunoașteți și Preasfinția Voastră, Biserica Rusă a urmărit mereu în relațiile ei cu celelalte Biserici Locale să aibă drept regulă idealurile dragostei creștine și ale slujirii evanghelice jertfitoare. Tocmai aceste simțăminte au impulsionat pe strămoșii noștri să furnizeze tot sprijinul moral și material fraților de o credință încercați din Răsărit. Mișcați de la sine, rușii săraci au oferit ultimul lor bănuț pentru Sfintele Mănăstiri ortodoxe nevoiașe din Răsărit.
Din aceleași motive, este imperioasă asumarea de către statul rus din nou a poverii greu de purtat de apărare a popoarelor ortodoxe, îndeosebi a celor asuprite de jugul stăpânirii turcești cu mulți ostași ruși care să-și verse sângele pentru eliberarea fraților lor de o credință în Hristos. Toate acele vitejii nu au avut drept imbold dorința de stăpânire, ci simțământul dragostei și compătimirii creștine.
Ne provoacă uimire neplăcerea pe care ați exprimat-o din cauza frazei că rușii sunt «moștenitori ai spiritualității Bizanțului». Dacă expunem mai precis locul acela, cuvântul a fost despre faptul că «noi, rușii, suntem moștenitori ai culturii care menține și promovează cele mai bune idei duhovnicești, filozofice, statale și legislative din Grecia, Rusia, Bizanț».
Deși expresia în cauză subliniază pur și simplu faptul că rușii sunt datori față de culturile menționate, care au exercitat concret o mare influență asupra formării culturii ruse înseși, Preasfinția Voastră invocați din nou în scrisoarea Voastră ideea Moscovei ca a treia Romă. Incidental, ar trebui să cunoașteți cel mai bine poziția noastră pe temă și această poziție niciodată nu a găsit opoziție în Preasfânta Biserică de Constantinopol. Nu constituie o dogmă oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse ideea de Moscova a treia Romă. Este demn de menționat că ea există în Carta-Regulament de înființare a Tronului Patriarhal în Rusia, care a fost semnat în 1589 de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ieremia al Constantinopolului.
Cel din urmă, conform Cartei, a dat certificat atribuirea Bisericii Ruse a vredniciei patriarhale în următorul mod: «Deoarece Vechea Romă a căzut din cauza ereziei lui Apolinarie, a doua Romă, care este Constantinopolul, din cauza urmașilor lui Agar, este sub stăpânirea turcilor atei. Propria Voastră mare împărăție a Rusiei, a treia Romă, evlaviosule împărat, a depășit pe toți în evlavia ei și toate împărățiile bine-credincioase s-au unit în a Ta și Tu singur te numești sub cer creștin în lume și între toți împărații creștini». Prin urmare, Preasfințite, primul pe care ar trebui să-l acuzați pentru susținerea ideii de a treia Romă este Patriarhul Ieremia al Constantinopolului.
Totuși considerăm că toate teoriile asemănătoare se datorează poziției politice a Rusiei și Constantinopolului. Aceeași argumentare au demonstrat-o deja Părinții de la Sinoadele II și IV Ecumenice, care au ridicat poziția Bisericii de Constantinopol până la poziția Bisericii Romei: «Tronului Vechii Rome, pentru că acea cetate era împărătească, pe bună dreptate i-au dat Părinții prerogativele. Și, fiind mișcați de același scop, cei o sută cincizeci de episcopi iubitori de Dumnezeu au acordat aceleași prerogative preasfântului tron al Noii Rome, judecând în mod corect că cetatea cinstită cu împărăția și cu senatul să se bucure și de privilegii egale cu Vechea Romă împărătească și în cele bisericești, ca aceea să se mărească în faptă, fiind a doua după aceea» (canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic).
Prima Romă și-a păstrat întâietatea chiar și după acordarea egalității Constantinopolului pentru că acolo erau stabilite organele administrației statale în frunte cu însuși împăratul și sfatul, care au jucat un rol determinant în viața cetății până la sfârșitul sec. al VII-lea și nu au rămas numai «cetățenii de grad inferior, săracii, cerșetorii, prostituatele, fanaticii idolatriei, cei condamnați și unii din poporul de rând», după cum susțineți Preasfinția Voastră din vreun motiv oarecare.
Credincioșia față de canoanele Bisericii implică atașamentul de literă, ci și de duhul lor. Nu putem să uităm argumentarea Părinților de la Sinoadele Ecumenice pentru poziția Bisericii Romei sau a Constantinopolului. Considerăm că teoriile despre «Noua Romă» sau «A treia Romă», care au fost s-au ivit în trecut, au încetat să mai fie actuale în esența lor din cauza transformării radicale a situației politice la nivel mondial. În plus, suntem datori, de asemenea, să ne amintim că toată așteptarea creștinilor nu este cetatea pământească, ci Ierusalimul de sus, „care este maica noastră, a tuturor” (Gal. 4. 26).
Având aceasta în minte, Biserica Ortodoxă a Rusiei își construiește relațiile ei cu statul în mod analog, lucru ce și-a găsit expresia în principiile dogmei ei sociale. Astfel, pornim de la principiul încadrării Bisericii în istoria omenească și, de aici, de la legătura și influența mutuală cu statul. În același timp, privim modelul ideal al relațiilor Bisericii și statului în simfoniei, care a fost elaborată în Bizanț.
Acest lucru s-a străduit să-l exprime în trecerea a multe veacuri și Biserica Constantinopolitană în relațiile ei reciproce cu statul roman (v. Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III 4). În ce privește realitatea subordonată, primim faptul că «Biserica poate să conlucreze cu statul în chestiuni care servesc binele Bisericii înseși, al persoanei și al societății» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 8).
În paralel, suntem încredințați puternic că «statul nu trebuie să se amestece în viața Bisericii, în administrarea ei, în viața liturgică, în paternitatea ei duhovnicească șamd, după cum și, în general, în funcționarea instituțiilor bisericești canonice» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 3). Experiența istorică atât a Bisericii de Constantinopol, cât și a Romei arată că oricând statul poate să uneltească asupra libertății interne a Bisericii, intervenind în spațiul din afara competenței lui.
Respingem răspicat astfel de complotări și chemăm creștinii «să evite absolutizarea stăpânirii, nerecunoașterea limitelor ei valorii lui curat pământești, temporare și tradiționale, care se datorează prezenței păcatului în lume și nevoii de temperare a lui» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 2).
Preasfințite, ne este greu să răspundem în continuare la acuzațiile care se sprijină pe simțiri și răstălmăcirea cuvintelor și faptelor. În consecință, Vă anexăm textele publicate cu mult timp în urmă în mass media ale cuvântului de întâmpinare al Sanctității Sale, Patriarhul Alexei, la a 8-a Reuniune Rusească Mondială și cuvântarea mea, cu scopul să puteți să le studiați mai bine.
Doresc Preasfinției Voastre tot binele trainic de la Hristos, Dătătorul lor.»
Nota noastră: Suntem conștienți că multe din afirmațiile din acest text sunt adevărate, dar mai puțin cu referire la noi, românii. Textul în sine este valoros mai mult ca reper pentru viitor, dar îndeosebi pentru mărturia legată de atributul onorabil de „A treia Romă” oferit Moscovei.