Din start recomand doi critici pozitivi și argumentați ai filmului pentru o înțelegere corectă, înainte de a așterne și observațiile mele:
Pr. Mihai Andrei Aldea: O viziune. Mai multe viziuni și alte vreo 4 articole de după acesta.
Gheorghe Fedorovici: Despre filmul „21 de rubini” (I)
Toți știm că trăim, suntem înconjurați de rău și reacționăm pozitiv când cineva ne deschide ochii să vedem ceea ce nu puteam observa. Acest lucru îl fac documentarele de tip teoria conspirației. Dar noi, românii, parcă nu ne punem problema serios că există o conspirație reală împotriva noastră și a tot ce e autentic românesc. Senzația mea când am văzut filmul „21 de rubini” a fost ca după o deconspirație artistică, nu de tip documentar. Dar una cu finalul autentic, pe care nu-l găseam la celelalte, de inspirație protestantă sau profană. O tăcere cu tâlc, meditativă, dar și puternic grăitoare.
Puterea criticilor
Înainte să aștern perspectiva mea așezată asupra filmului, după ce a fost vizionat de toți, am să scriu o experiență. Prima carte a pr. Ciprian, Pântecul desfrânatei, mi-a fost recomandată și chiar descrisă de unii ca fiind o demascare a fărădelegilor și captivității oculte a ierarhilor. Din acest motiv, nu am citit-o nici până azi, deși am avut prilejul. Doar am lecturat primele 3 pagini, după care m-am oprit, nu am vrut să intru în subiectul sugerat. Însă senzația după acele pagini a fost că e altceva decât o expunere a fărădelegilor unui ierarh. Și am rămas cu incertitudinea până azi, influențat de critica ajunsă la mine.
Văd că așa se întâmplă și cu filmul. Chiar mulți care l-au văzut au rămas doar cu partea negativă, în mod surprinzător pentru mine.
Aici trebuie precizat, așa cum a făcut-o Liviu Mihaiu, că atacurile cele mai josnice provin din presa plătită gros de partenerul strategic, care are tot interesul să nu se vorbească liber despre corupția pe care o infuzează la noi. Restul sunt preluări de către cei din zona tradiționalistă falsă, incapabili să gândească singuri și contra curentului politic.
Greul de a primi mesajul că suntem în colaps spiritual
Este foarte adevărat că grosul filmului se axează pe corupția din Biserică și societate, dar centrul de greutate cade pe puterea unui om zdrobit să iasă din mijlocul lupilor și să trăiască senin și regăsit prin credință. Era necesară o portretizare cât mai cruntă a realității, deși nu se apropie de ea, pentru a dezmetici sufletul din mirajul în care trăiește: pădurea, adică Biserica și țara, nu mai are uscături, ci e putredă ea însăși.
Percepția mea este că lipsa de receptare pozitivă masivă a filmului vine din faptul că puțini sunt dispuși să-și asume realitatea și să facă schimbări în ei înșiși. Nici măcar nu se vrea o recunoaștere că suntem părtași la toată această decadență din jur, care nu e una doar economică și politică, ci morală, socială și spirituală. Vorba din film: „Noi nu ne mai facem bine”.
Foarte mulți acceptă că există uscături criticabile, episcopi și demnitari corupți și caraghioși, dar nu și faptul că e o realitate sistemică. Promovarea se face pe criterii de corupție și corupere sufletească în Biserică și în stat. Nu e vorba de cazuri izolate, ci de faptul că mai există și episcopi și preoți buni, ca să zicem așa.
Și e normal ca un mesaj evanghelic să fie primit de cei puțini. E un semn al autenticului.
Rezistența la pocăința reală
Împotrivirea față de mesajul filmului vine pe două paliere, cum am zis, a celor plătiți și a celor amăgiți. Două exemple sunt ilustrative pentru aceste categorii, dar am să insist pe a doua.
Mai întâi remarc poziționarea corectă a lui Iulian Capsali, preluată chiar și pe ActiveNews, ca semn că se poate gândi cu propria minte.
Ca mostră străvezie, dar nu ridicolă de articol scris la comandă este recenzia aceasta cam agramată de pe Cotidianul. Există alte materiale mult mai penibile, dar acesta e interesant prin comentariile inteligente, mult peste penița autorului.
În fine, am să iau ca mostră de articol care refuză viziunea creștină de pe o poziție „tradiționalistă” pe cel scris de d-l acad. Ilie Bădescu. Tocmai pentru că nici acesta nu este ilustrativ pentru opoziția de acest tip, dar exprimă cel mai bine rezervele care-l îndeamnă să se dezică de film.
Spiritualitatea sau duhovnicia precară a autorului este devoalată într-un articol ulterior, în care cunoașterea bună este identificată drept puterea de a te vedea ca „făptură capabilă să distingă între omul orb care am fost și omul nou, care vede”. Această definiție nu este patristică, ci înșelată. Nu este trecută prin focul chinuitor de a te vedea fix așa rău cum ești și a fi ridicat de puterea lui Dumnezeu. Lucrul acesta este subliniat și mai clar în rândurile acelui text, când țara și Biserica sunt luate ca fiind bune pur și simplu. În felul acesta sunt negate Apocalipsa și Evangheliile, care vorbesc clar despre decăderea Bisericii până acolo încât, de nu s-ar scurta vremurile, nici un trup nu s-ar mântui atunci când urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt. Dar nu trebuie trecut cu vederea că și istoria bisericească a văzut perioade în care credința a fost înfrântă aproape total, cum s-a întâmplat pe vremea moniteliților și a iconoclaștilor. Mai rău, unele Biserici Locale au căzut definitiv din trupul lui Hristos, cum sunt unii anticalcedonieni (armenii, de exemplu) sau Roma sub influența nefastă a aceluiași Occident, doar că în urmă cu o mie de ani.
Este trecut cu vederea Sf. Nicolae Velimirovici, spre exemplu, care face o paralelă vie între istoria evreilor din Vechiul Testament și deciziile țărilor europene în Războaiele Mondiale pe care le analizează. D-l Bădescu preferă o spiritualitate pământească, sublimă, idealizată, care e străină de crucea Sfinților Părinți, de învățătura și Biserica Ortodoxă.
Nici nu avea mari șanse să aibă altă viziune pentru că Biserica este captivă și deturnată, ca și țara. Acuza adusă pr. Ciprian Mega că lovește Biserica este similară cu a fariseilor care vedeau în Hristos un distrugător al Legii Vechi. De fapt, ei înlocuiau Legea cu ei înșiși și se apărau pe ei de impostura demascată de Mântuitorul. Dai în mine, dai în fabrici și uzine – acesta ar fi corespondentul laic.
Așadar cum să accepte cineva că pădurea e putredă? Asta ar însemna efort să-și refacă viața și credințele. Dar, cel mai important, ar însemna să recunoască faptul că este el însuși parte la distrugerea sa spirituală și a altora. Dar e mai lesne a ucide pe cel care profețește, vorba tot a d-lui Bădescu.
Aici ar mai fi de punctat iarăși că Evanghelia nu este pentru cei mulți, însă fericiți cei care nu se smintesc întru Mine, după cum a spus Însuși Hristos. Poate că filmul s-a dorit pentru gloate, dar a ajuns mai bine să fie un semn de împotrivire. Nici măcar pentru întreaga Biserică, ci pentru fiecare suflet în parte, culmea! Oare cum ar fi fost receptat dacă ar fi țintit spre un nivel mai mare, spre revigorarea instituțiilor, nu doar a unei persoane, a mea, a ta?!
Demontarea câtorva acuze penibile
Unii au spus că i se face un portret onorant și o campanie mascată Laurei C. Kovesi. În afară de faptul că Nina din film este tot femeie, are tot 3 nume, este candidată la postul de procuror general și face sport cumva, diferențele sunt notabile și tocmai că critică personajul din realitate pentru ce nu a făcut, adică lipsa de compromis măcar la nivel uman și din dragoste de țară.
Acuzațiile că finanțatorii filmului sunt sus-puși și au interese politice sunt la fel de nefondate. Capitalul e 100% orădean sau măcar românesc.
Aprecierile despre calitatea artistică a scenariului, imaginii, jocului actorilor sunt de o subiectivitate crasă, din păcate. Filmul rivalizează cu cele de top. Are un ambalaj care să nu facă de râs mesajul de esență tare; nu e un teatru ieftin.
Scenele lascive există, dar nu sunt incitante, de o senzualitate pătimașă, ci dimpotrivă, dezvăluie grotescul și greața față de depravarea sexuală sau față de consumul de droguri. Din acest punct de vedere, filmul e prozaic, nu aghiografic și pudic. Nu transmite ideea de castitate, rămâne la nivelul patimilor, printre care și fumatul, pe care le prezintă în hidoșenia lor. E aprecierea fiecăruia cum să ia acest aspect, acceptabil sau nu.
Mesajul pro-rus este unul închipuit. Rusia nu e creionată în nici un fel, cu atât mai puțin atractivă. Mai mult, nici Occidentul nu e criticat în sine, ci sistemul politic și moral care ne corupe.
În fine, dacă filmul nu trimite la Biserică și la slujbe, la rugăciune și pocăință, înseamnă că mersul la biserică e degradat la simplul mers și stat țeapăn sau la aprinderea unor lumânări. Iar dacă nu există un îndemn la așa ceva, acest fapt este catalogat drept sacrilegiu.
Mesajul autentic al filmului
Nu știu ce a avut în minte sigur regizorul, pr. Ciprian, dar cert este că produsul are mesajul său, care poate depăși intențiile sale prin impactul cu realitatea, cu spectatorii. De aceea interpretarea mea finală este una care poate fi absolută, deși e personală.
Nina, personajul principal, e un om ambițios, care s-a ridicat mult peste condiția familiei sale și a ajuns să fie pretendentă la funcția de Procuror General. Ea este măcinată de resentimente față de Biserică și corupție după moartea fratelui ei, care s-a sinucis pentru că nu a putut purta povara intrării la Seminar prin șpagă. Sunt foarte importante detaliile despre politizarea României, despre corupția veche și cea neo, de import occidental, dar esențială este regăsirea Bisericii autentice, a credinței pierdute sau niciodată trăite de către procuroarea devenită ea „penală”.
Toată descrierea lumii căzute nu mai are rostul decât de a o trece ditr-o dată în umbră, înghițită de descoperirea lui Dumnezeu și a sensului autentic al vieții. Durerea dulce de a scăpa de gândurile de suicid care o bântuiau, de a găsi puterea de a nu face compromisuri profesionale, de a-și putea accepta tatăl pe care-l pusese în ospiciu pentru a nu-i păta cariera, tăria de a privi trădarea colegei fără a fi strivită, toate acestea dau un contur cu adevărat mioritic. E ca ciobănașul care se apără cu câinii de intențiile ucigașe ale confraților, dar e senin chiar și de-o fi să moară. Nu oile, nu cariera, nici banii nu constituie țelul vieții. Și-așa aceasta îți joacă feste când te lași prins de ea, te lasă sănătatea, nervii, prietenii, te coboară la compromisuri care te îngrețoșează… Dacă tot e grea, de ce să nu fie ușoară acceptarea prin credință a poverii ei, care măcar nu te înșeală, ci te răsplătește total la sfârșit.
În substrat există și mesajul unei spovedanii a tuturor pentru a ne face bine ca societate, ca Biserică, dar asta nu condiționează propriul drum spre Dumnezeu. Există soluții chiar și în mijlocul pervertirii generalizate și nepocăite.
Mulțumesc!
Semnalez un articol Activenews în care autorul se referă la noi în general și acest articol în special în termeni de o violență pe care o credeam uitată după anii 2016-2017. E limpede însă că etapa nu a fost depășită indiferent de numărul și calitatea articolelor și explicațiilor publicate răstimp.
Cruntă neînțelegere a dragostei de Biserică și a dragostei de țară:
Of, parcă scriu cu creionul chimic. Nu au înțeles nici măcar că nu e vorba despre Cristian, ci pr. Ciprian Mega.
Ce să mai zic despre faptul că nu m-am identificat cu pr. Alexie, despre care nu am pomenit în articol, iar în alte comentarii am scris că e bun, dar nu un model absolut. Mai degrabă m-aș identifica în film cu acea parte din Biserică despre care se spune că nu s-a încolonat la directivele externe pe care le primește Patriarhia. Despre aceștia aveam impresia că sunt și dintre pomenitori, dar probabil că tot mai puțini sau infimi, nu știu.
În rest, adevărat atitudine securistică și comunistă din partea celor ce se dau urmași ai eroilor neamului.
Ca orice ziar, portal de stiri etc. al zilelor noastre, și A.N. are agenda proprie, lucru regretabil dar consecvent susținut de.a lungul timpului. Orice nu corespunde punctului lor de vedere este cenzurat sau blamat!
Semnalez un nou articol Activenews, reprezentând publicarea unei scrisori către redacție:
https://m.activenews.ro/opinii/MEGA-NEPOMENITORII-MISA-189629
În cuprinsul articolului este prezentată și fotografia părintelui Lavrentie iar în text, este evidențiat următorul pasaj:
În articol sunt cuprinse și alte aprecieri și interogații care par că ne vizează direct.
În ceea ce mă privește, nu îmi amintesc să fi formulat astfel aprecierea mea față de film: “manifest politic ziditor de suflete”, deși nu este o rezumare neapărat greșită (dacă există bună intenție).
Îmi mențin părerea că filmul este un act artistic folositor Bisericii și că, prin reacția de persecutare și încercarea de marginalizare, apoi de distorsionare a mesajului său, împreună cu parcursul ulterior al filmului, acesta capătă valoarea unui manifest politic. Nu văd actori politici care să își însușească acest capital, așa încât tind să cred că filmul (va?) rămâne inofensiv pentru cei de la putere.
În privința așa-zisului gnosticism promovat de film, atât cât mă pricep, zic că este o acuzație cu totul neîntemeiată. Mi se pare că este doar o linie de atac, o încercare de a denatura elementul mărturisitor, apologetic, al actului artistic. Am ascultat conversația inițială a celor doi părinți care au deschis acest front de acuzație dar argumentele mi s-au părut neconvingătoare, trase de păr, specifice unui proces de intenție. Încercarea de a compromite filmul și pe părintele regizor este străvezie, iar critica adusă îmi pare ea însăși (foarte?) discutabilă sub aspect teologic. Am citit scrisoarea finanțatorului Silviu Ciobanu, care nu angajează/combate direct această critică/acuzație, dar la ale cărui concluzii mă raliez.
Revenind la scrisoarea către redacția Activenews, pe care o consider din aceeași specie cu acuzația de gnosticism, aceasta continuă o înverșunată confuzie voită privitor la “nepomenitori” și Sinodul din Creta. Pe de o parte, că am fi schismatici în afara BOR (nu suntem nici, nici!), pe de alta că adunarea din Creta “nu a schimbat nimic” din învățătura Bisericii. Faptul că autorul nu găsește nimic eretic în ideea din documentele cretane că Biserica este alta decât cea Una, ortodoxă (printre multe altele), dar identifică învățături și convingeri gnostice în replicile unor personaje din film, este un fapt grăitor. Pentru mine, cei care fac frontul acuzației nefondate de gnosticism al filmului sunt întruparea vie a strecurării țânțarului și înghițirii cămilei/cămilelor.
Nu în ultimul rând, scrisoarea întreabă de ce nepomenitorii nu iau atitudine în privința învățăturilor ezoterice pe care actorul Dorel Vișan le promovează (inclusiv la Trinitas și în bisericile unde a fost invitat să cuvânteze). În afara faptului că despre asta trebuie să dea seama cei care îl invită, opinia mea intermediară este că Dorel Vișan nu este angajat în promovarea unor învățături ezoterice ci că își exprimă convingeri personale din poziția de persoană publică ce se bucură de un mare capital de apreciere publică. Convingerile sale sunt neortodoxe și consider că sunt lepădare de ortodoxie, dar nu îmi par că depășesc nivelul personal. Atât cât am văzut, nu mi s-a părut că Dorel Vișan caută să-și facă/găsească adepți pentru o biserică newage, ci că bate câmpii întocmai cum o face Liiceanu cu Isus al meu. Poate chiar mai grav acesta din urmă, care pare angajat în prozelitism neortodox, dar asta e altă discuție. În orice caz, ambii par să sufere de aceeași grandomanie care, profesional vorbind, nu e chiar neîntemeiată, dar care bisericește vorbind îmi pare apostazie.
“Nepomenitorii” nu se pot lupta(?) **nominal** cu aceștia, fiindcă nu au calitatea de “singurii apărători ai bisericii”, cum greșit ne atribuie scrisoarea această pretenție. Dar despre neortodoxia acestor categorii de convingeri, subsumate curentului ecumenist, am mărturisit public și îi încurajăm și pe alții să o facă.
Finalmente, asocierea nepomenitorilor cu MISA lui Bivolaru nu merită răspuns pentru că nu are legătură cu realitatea. Pare și ea adăugată acolo ca să fie la numărătoarea acuzațiilor nefondate și a corelațiilor forțate.
Iertați-mă.
Cred că acest articol scoate iarăși în evidență diferența între întreruperea pomenirii (cel puțin din perspectiva mea) și atitudinea călâie a unor ortodocși care preferă să se scalde încă în apele tulburi ale credinței slabe din Biserică și să vâneze mormoloci închipuiți. Mai exact, în loc de o devoalare clară a abaterilor doctrinare, preferă fantezii la ordin pe unitate.
Am găsit foarte multe inexactități în articolul de pe ActiveNews și foarte puține afirmații care măcar se apropie de realitate.
În ce mă privește, sunt trei aspecte pe care să le punctez. Am spus mereu că pr. Alexie din film nu reprezintă pe nepomenitori, lansarea filmului nu s-a făcut exclusiv pe bază de invitații, ci și pe bilete, iar față de gnosticismul pr. Mega, față de masonerie și față de MISA nu văd de ce aș reacționa musai.
1. Încercarea de a-l asimila pe pr. Alexie cu nepomenitorii este ciudată. În film, acesta este un preot scos din parohie pentru un altul venit pe bani. El face prescuri, dar cel mai probabil pt Liturghia din parohie. Participă la înmormântări, deși nu e lăsat să slujească, iar oamenii din sat sunt indignați că nu e primit de preotul paroh actual să conslujească. Deci nici vorbă să fie nepomenitor. În plus, îi reproșează protopopului că nu a adus în locul lui pe unul care să nu-și bată joc de munca lui la zidirea bisericii.
Pe lângă aceasta, am menționat în clar ca el nu este etalonul moral bun, ci poate acei clerici și monahi menționați ca dizidenți față de linia progresistă impusă politic Bisericii de partenerul strategic.
2. Am participat la lansarea filmului în Iași, unde au fost prezenți mulți oameni din Biserică și de cultură. Chiar dl. prof. Eugen Munteanu de la catedra de Litere a UAIC a apreciat calitatea artistică a filmului, deși s-a disociat de mesajul critic față de valorile occidentale pe care domnia sa le îmbrățișează.
Cel mai probabil și pr. Matei Vulcănescu a venit neinvitat la o lansare în alt oraș din proprie inițiativă.
3. Nepomenitorii reacționează la erezia concretă și pe față a ecumenismului, nu la tot ce mișcă. Ezoteriști au fost și înainte de Sinodul din Creta și au fost criticați cât s-a putut. Și acum, ca întotdeauna, nu sunt de acord nici cu MISA, nici cu masoneria, nici cu ezoterismul și gnosticismul, pe care le consider pericole reale. Totuși trebuie precizat că acuzele de gnosticism la adresa pr. Ciprian Mega sunt de tot râsul. Chiar i-am indicat personal pr. Eftimie că pr. Florin a folosit greșit el însuși un termen, cel de enipostaziere, apoi a încercat să o dreagă, dar mai tare s-a încâlcit. Iar faptul că analizează niște predici minuțios este grăitor. Acestea prin definiție nu sunt cuvinte dogmatice și nu trebuie să exceleze prin claritate doctrinară. Nu e vorba că ar fi fost citite și scrise anterior (dacă e adevărat și acest aspect), ci că exprimarea publică are un alt caracter. De exemplu, Sf. Grigorie Palama spune că textele dogmatice trebuie să fie caracterizate prin claritate, nu ca alte exprimări de conjunctură. Dar dacă pr. Pușcaș nu înțelege nici măcar acest lucru, ce pretenție pot eu avea să priceapă celelalte detalii? Ce-ar fi să analizăm predicile oricărui preot sau ierarh la sânge? Dar nimeni nu a făcut asta.
Iar că filmul ar avea mesaje gnostice prin tot felul de simbolistici, asta e de prisos de demontat. Întoarcerea clară a Ninei din final vădește un mesaj limpede al filmului, nu unul criptic. Iartă și-și asumă greutățile; nimic gnostic aici.
Deci, fără a fi nevoie de multe detalieri, articolul îmi pare că are o doză mare de răutate și urmărește compromiterea prin provocarea la o ceartă publică prin interpunerea multor minciuni și corelații halucinante, cum ar fi faptul că Silviu Chirilă a scris o reclamație la Episcopie contra pr. Eftimie în aceeași zi cu scrisoarea producătorului filmului.