În acest context, Raportul despre atentatul din Portul Constanţa, care ar umbri aura SUA şi NATO şi care ar atribui intenţia criminală Ucrainei, riscă să urmeze soarta Raportului despre anularea alegerilor prezidenţiale.
Situația delicată a retragerii Mitr. Petru Păduraru din Scaunul său episcopal ridică o problemă pe care puțini și-o pun: cadrul instituțional ar trebui să și vindece anumite nereguli din Biserică sau doar să le mascheze și să le acopere?
Prezent luni la Sfânta Liturghie alături de o mână de oameni, Patriarhul Bartolomeu a transmis un apel către Bisericile absente să recunoască și să adopte sinodal a documentele semnate la Sinodul din Creta. Însă unitatea la care cheamă el este una dezbinătoare și apostazie de la adevăr.
Deși tăcută pe diferite teme importante, BOR a abordat subiectul ridicat de Adrian Papahagi într-o postare pe FB cu privire la schimbarea Simbolului Credinței. Și bine a făcut, cu un răspuns destul de bine articulat și complet prin vocea purtătorului de cuvânt, pr. Adrian Agachi. Curios este, însă, că aceeași Biserică nu reacționează dezaprobator, ci înghite și chiar promovează idei de unire cu ereticii când sunt exprimate de ierarhi în mod oficial.
Scopul nu este simpla împiedicare a chiuretajelor, ci revenirea în expresia publică şi în cea familială la duhul creştinesc al naşterii de prunci, la bucuria cerească, neomenească, despre care am amintit mai sus.
Canalele mediatice cele mai importante ale Patriarhiei au relatat despre vizita Comisiei „Credință și Constituție” în România, la Sibiu și București, pentru promovarea și implementarea programului ecumenist la noi. Cei care cred că nu există nici un pericol real care ne pândește din partea ereziilor e cazul să vadă și aceste primiri oficiale ale membrilor CMB și cadrul teologic neortodox în care sunt realizate.
Ideia naţională, domnilor, e luntrea cu care plutim noi şi din care dorim să înregistrăm curentele mari de simţire universală. Mai mult ca oricînd, românismul, dacă se sileşte să ia măsuri pentru a nu fi înghiţit de valurile dimprejur, trebuie să înţeleagă acest adevăr.
Mult din ceea ce se numește astăzi civism sau activism politic nu mai este energie ordonată în slujba unui bine comun, ci uzură psihică mascată în participare. Oamenii se întâlnesc(?), vorbesc, se consumă, se validează, se irită, se epuizează, se analizează, se repoziționează, se simt împreună și, în tot acest timp, roadele comune rămân disproporționat de mici. Nu pentru că ar lipsi complet inteligența, bunăvoința sau sensibilitatea, ci pentru că lipsește forma care convertește toate acestea în putere.
nu va respinge în chip vădit dogmele referitoare la Sfânta Treime, la dumnezeirea lui Iisus Hristos, la Maica Domnului, ci va începe să răstălmăcească pe neobservate învățătura Bisericii transmisă oarecând de către Sfinţii Părinți şi primită de la Sfântul Duh, schimbând astfel însuşi duhul şi rânduielile ei. Iar aceste şiretlicuri ale vrăjmaşului vor fi remarcate doar de câţiva, de cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească.
Întocmai (ca în lagărele comuniste) se întâmplă și în zilele noastre – lumea și-a îndreptat acum toate puterile spre efortul de a le distrage oamenilor atenția de la lucrul cel mai important – mântuirea. Însă cel mai îngrozitor este faptul că, pentru atingerea acestui obiectiv, puterile întunericului se folosesc de scopuri și intenții aparent bune, cum ar fi „lupta pentru adevăr”.