Filmul 21 de Rubini – de la act artistic la manifest politic

Filmul 21 de Rubini a încetat să fie un simplu act artistic încă din momentul lansării sale, fapt ce provoacă confuzii pe toate planurile.

Mai întâi că filmul reprezintă o realizare cinematografică de înaltă ţinută, care se distinge prin jocul actorilor şi prin scenariul său complex, pe două fire temporale, regizat şi realizat cu o pricepere cu adevărat surprinzătoare. Filmul este un act artistic reuşit, unul dintre cele mai bune din categoria filmelor postdecembriste româneşti, dovadă că a fost receptat ca atare de către cei care nu au o miză polemică sau ideologică subsidiară.

Standardul calitativ incontestabil atribuie filmului semnificaţii culturale, social-religioase şi, vom vedea, politice, care nu puteau fi evocate de o realizare mediocră, indiferent de subiectele pe care le-ar fi tratat sau de conţinutul concret al scenariului. Confruntat cu cenzura şi indiferenţa prefabricate ierarhic, filmul a străpuns barajul izolării sale şi a rămas relevant pentru public la multă vreme de la lansare.

Se ridică de la sine întrebarea: prin ce anume este şi va rămâne important filmul 21 de Rubini?

Mecanismul relevanţei

Pe soclul calităţii sale artistice, filmului i s-au grefat, cu sau fără intenţia producătorilor, semnificaţii social-religioase, culturale şi politice, care nu mai pot fi disociate de actul artistic.

Mecanismul de adăugire a semnificaţiilor rezidă în Adevărurile sugerate de film, nerostite dar insinuate publicului cunoscător. Filmul nu face dezvăluiri inedite şi nu confruntă deschis personaje politice din Biserică sau din afara ei. Filmul intră însă într-o conversaţie onestă cu cei care cunosc atât semnificaţiile cât şi implicaţiile mai adânci ale temelor tratate în film.

Sub aspectul conţinutului său, obiectiv vorbind, filmul se poate scutura fără pată de acuzaţiile ce s-au formulat împotriva sa. Filmul riscă să dezamăgească pe cei care abia de acum înainte urmează să îl vizioneze, tocmai din pricina faptului că nu trânteşte în văzul tuturor mizeriile despre care cu toţii ştim că există. Cu toate acestea, la final, orice spectator înţelege că filmul pune punctul pe i într-un mod mult mai deranjant decât dacă şi-ar fi asumat explicit o acuzaţie, o condamnare, un partizanat politic sau ideologic.

Ce anume deranjează?

Filmul pune la dispoziţia publicului o grilă de înţelegere a lumii noastre. Fiecare spectator este liber să recunoască în cele ce vede maximul de adevăr pe care îl pot susţine puterile sale sufleteşti. Mulţi s-au oprit la tranziţia noastră post-comunistă oarecum eşuată, alţii s-au poticnit în păcatele ierarhilor Bisericii şi în starea morală a clerului de mir, unii au găsit nepotrivită revalorizarea deţinuţilor politici foşti membri ai Mişcării Legionare precum şi condamnarea morală a informatorilor securişti din rândul clerului superior, ceilalţi s-au ofuscat din pricina abordării luptei anticorupţie şi a statutului ţării noastre de colonie fără drept de cuvânt. Acestea între multe altele, suprinzător de multe şi de unitar tratate.

Filmul evită să puncteze decisiv spre un subiect sau altul, purtând pe spectator printr-o emoţie neconsumată, ne-epuizată, până la finalul său, când niciuna dintre aceste teme, luate separat, nu mai are importanţă.

Însă privite împreună, toate aceste subiecte care ne ating conştiinţa pictează un tablou individualizat, personalizat, al realităţii pe care fiecare dintre spectatori alegem să o vedem şi să o înţelegem, în interiorul căreia suntem dispuşi sau nu să acţionăm.

În aceasta (cred eu că) rezidă forţa artistică a filmului şi această stimulare a conştiinţelor puse spre adormire este cea care deranjează.

Libertatea

Pornind de la calitatea regizorului şi producătorilor de membri ai Bisericii, filmul risipeşte libertatea ignoranţei voite şi mascate sub felurite pogorăminte, dacă acceptăm să o facă. Dacă nu, suntem lăsaţi liberi să-i descoperim filmului felurite hibe, exagerări, conjecturi, inadecvări şi intenţii mascate. Factual, nu vom putea argumenta onest niciuna, dar discuţia din prezent dovedeşte că nici nu e nevoie.

Filmul nu ne răpeşte libertatea de a crede orice dorim şi interpreta după pofta inimii oricare dintre temele fierbinţi, însă cei mai mulţi dintre privitori vom descoperi că există un fir roşu al adevărului, care deşiră pretextele artificiale. Asupra acestora, vom dezbate ulterior vizionării anunţate.

Ce teme lipsesc?

Filmul nu tratează nici direct şi nici indirect temele francmasoneriei şi cea a dominaţiei evreieşti asupra societăţii noastre, ambele subiecte fiind strâns legate împreună. Aceasta pare că a fost o alegere voită a părintelui regizor (şi scenarist), alegere care, în aceste zile, este interpretată ca o cauţionare duplicitară a influenţei francmasoneriei în Biserică şi în afara ei.

Trebuie menţionat însă că filmul a fost editat în varianta sa finală de 2 ore şi 30 de minute, deşi banda efectiv filmată a fost substanţial mai lungă şi ar fi permis lansarea filmului în două sau chiar trei părţi. Nu cunosc dacă temele menţionate au fost eliminate la montajul final sau dacă nu au făcut deloc obiectul scenariului; despre cazul subiectului Sinodului din Creta de pildă, am aflat că a fost eliminat din varianta finală pentru raţiuni pe care tind să le consider justificate.

Poate că alte vremuri şi alte conjuncturi politice sau bisericeşti vor îngădui lansarea versiunii “Extended” a filmului, sau măcar a unei noi versiuni “Director’s Cut”. Cert este că grija părintelui regizor de a nu provoca prea mare deranj prin conţinutul explicit al filmului nu l-a scutit de torentul de calomnii şi acuze ce s-au abătut asupra sfinţiei sale, chiar şi pentru varianta puternic domesticită a filmului.

Doare subiectul masoneriei?

Ulterior participării la Festivalul de Film de la Moscova, părintele Ciprian Mega a fost aspru (şi nedrept) criticat (de unii clerici şi credincioşi ortodocşi) pentru faptul că nu s-ar fi disociat public de actorul Dorel Vişan, mason premiat recent de o lojă oarecare, personalitate publică care a vehiculat în mod repetat, inclusiv la televiziunea patriarhiei, convingeri străine de ortodoxie (care convingeri, pentru mine, reprezintă apostazie şi impun excomunicarea acestuia din Biserică).

Chiar şi aşa, subliniem că nu părintele Ciprian Mega este cel care l-a promovat pe actorul Dorel Vişan ca model creştinesc, ci chiar cei aflaţi în tabăra care îl luptă pe părintele Ciprian Mega. Acesta din urmă a emis cu promptitudine un punct de vedere lămuritor în care arată că detestă francmasoneria şi că o condamnă, totodată precizând că nu este de acord cu multe din convingerile actorului Dorel Vişan, de care însă îl leagă o prietenie veche şi un mare grad de recunoştinţă profesională.

În privinţa actorului Dorel Vişan, relevantă în contextul filmului rămâne calitatea prestaţiei sale actoriceşti, incontestabilă, iar nu conţinutul convingerilor sale religioase, la fel de neortodoxe cum sunt cele ale altor actori din film.

Îndrăznesc un gând personal, ce rămâne a fi dezvoltat în secţiunea de comentarii dacă va fi cazul, prin care susţin că cei care îi pretind părintelui Ciprian Mega să se disocieze public(!) de actorul Dorel Vişan, sau de oricine altcineva din sfera publică sau privată, comit un abuz de conştiinţă şi girează o tentativă străvezie de a compromite filmul pentru raţiuni concrete care nu au provocat, la fel de recent, nici pe departe reacţii similare. Am în vedere muşamalizarea recentă a subiectului clericului candidat la funcţia de şef al masoneriei române, cleric premiat şi onorat de însuşi părintele patriarh. Din care muşamalizare înţeleg că subiectul masoneriei în Biserică nu doare chiar atât de tare şi că, de fapt, operăm cu un pretext pentru ponegrirea părintelui Ciprian Mega.

Este filmul unul anti-B.O.R. şi anti-România?

Părintele Ciprian Mega a afirmat repetat că înţelege activitatea sa regizorală ca pe o prelungire a slujirii clericale şi că, prin urmare, slujeşte Adevărului, ortodoxiei şi ţării, potrivit conştiinţei sale. Somat fiind (nelegal!) de către reprezentanţii puterii de stat să părăsească de urgenţă Moscova, părintele a declarat că este un om liber şi că nu îngăduie nimănui să îi dicteze cum să îşi iubească ţara.

Pentru a răspunde la întrebarea din subtitlu, fiecare român preocupat de subiect trebuie să se dumirească în privinţa scopurilor şi intereselor presupus afectate de activitatea părintelui. Este necesară o aplecare conştientă şi onestă asupra intereselor B.O.R. şi ale statului român şi judecarea acestora prin lentila legitimităţii lor.

Că filmul poate deranja pe aceşti ierarhi sau pe aceşti conducători ai statului român este adevărat. Motivele pentru care ar putea fi ei deranjaţi sunt însă, în opinia mea supusă contestării, necurate şi condamnabile.

Că filmul deranjează prin simpla sa existenţă, mai mult decât prin ceea ce scoate la lumină sau condamnă direct, este şi mai aproape de adevăr. Despre aceste chestiuni vom reveni în secţiunea de comentarii, dacă va fi cazul.

Mihalkov, Sluţki, Zaharova, Malofeev, Medvedev, Putin

Este o listă surprinzătoare de nume cu care părintele Ciprian Mega a intrat în legătură în timpul vizitei sale la Moscova. Deşi nu sunt puţini cei care se îndoiesc că aceste întâlniri chiar au avut loc, mai cu seamă cea cu preşedintele Vladimir Putin a cărui inaccesibilitate este notorie, din fotografiile publicate deja reise certitudinea că părintele Ciprian Mega a stabilit contacte de nivel politic la care reprezentanţii statului român nu au acces.

Cele câteva fotografii publicate fac rezonabilă inclusiv susţinerea că părintele a fost primit de către Vladimir Putin, căruia părintele Ciprian i-a oferit în dar ceasul (cu cei 21 de Rubini), artefactul artistic al filmului şi cheia unitară de deschidere spre înţelegere a realităţilor sugerate în film.

Vizita părintelui Ciprian Mega la Moscova dovedeşte faptul că relaţiile româno-ruse pot fi îmbunătăţite dacă ar exista voinţă din partea reprezentanţilor statului nostru şi că blocajul este la noi iar nu la ruşi. Deschiderea spre dialog este una de nişă, subsumată demersului de manual de diplomaţie culturală, însă este grăitoare sub aspectul său funcţional. Din partea noastră, în timp ce părintele Ciprian Mega era onorat la Moscova, Ministerul Culturii anula difuzarea (în regim privat) a două filme artistice ruseşti în locaţii aparţinând instituţiilor noastre publice.

Invitaţie spre vizionare

Despre toate susţinerile de mai sus, cei interesaţi îşi vor putea forma o părere avizată în urma anunţului făcut de producătorii filmului.

Filmul 21 de Rubini urmează a fi difuzat în România, în a doua zi de Paşti, de televiziunea Realitatea TV. Aşadar, luni, 06 mai 2024, ora 22:00, avem program cinematografic, în urma căruia vom putea discuta la obiect, în deplină cunoştinţă de cauză.

Nădăjduim să fie cu folos!