Soldaţii prizonieri ai civismului ortodox

Sursa imaginii: DALL-E2

La mulţi ani!

2023 se anunţă continuarea neabătută a anilor trecuţi, fără nicio urmă de izvor lumesc de nădejde spre mai bine.

Nu scriu cu pesimism, dimpotrivă!, întrucât „..se cade să suferim primejdiile acestei lumi, cu bucurie!” după cum ne îndeamnă Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti şi după cum se cuvine să ne amintim la început de an.

Prin lentila acestei singure bucurii care să păstrează adevărată vă aştern câteva puţine gânduri şi îndemnuri.

Întâi de toate recunoaştem că ne facem vinovaţi de greşeala cea mai gravă a vieţii digitale, anume inconsecvenţa. Am pornit la drum cu ideea de a creea o comunitate online, având în minte imaginea internauţilor dedicaţi unor pagini/bloguri cu materiale valoroase, specifice perioadei 2005-2015. Noi am început acest blog în anul 2019, potrivit unui proiect din anii 2016-2017, imediat după marea catastrofă care a fost sinodul tâlhăresc din Creta. Încă de la acel moment ne era clar că obiectivul realizării unei comunităţi online este desuet şi impropriu faţă de provocările ce urmau să vină peste noi.

Din acest motiv, deşi am pornit la drum cu o plajă tematică extinsă şi cu o ofertă deschisă de a primi contribuitori specializaţi, aflaţi în acelaşi duh, am înţeles că a ne angaja într-o competiţie deschisă (dar nu corectă) pentru atenţia publică, într-o competiţie pentru fidelizare prin consum digital, reprezintă o risipire nepermisă ortodocşilor. Mai ales a acelui credincios ortodox care îşi propune să facă apologia mediocrităţii utile, a slujirii faţă de cei mai înzestraţi dintre noi.

În scurtă vreme am făcut cunoscută optica noastră de a scrie doar în completarea celor deja publicate în blogosfera ortodoxă sau doar cu privire la chestiuni trecute sub tăcere/ignorate.

Două probleme se nasc din această optică. Mai întâi se observă că blogosfera ortodoxă s-a restrâns semnificativ, fie sub aspectul calitativ, fie sub aspectul migrării către platforme de conţinut video. Efortul susţinut de creare a materialelor scrise, care să acopere o tematică ce depăşeşte preocuparea unui singur individ, a devenit unul nesustenabil. Atât din perspectiva creatorului cât şi a cititorului. A doua problemă se refera la natura conţinutului video de a fi unul care moşteneşte toate tarele pe care le-am reproşat consumului de televiziune, dependenţei şi transei în care este indus spectatorul. Chiar şi aşa, se naşte obligaţia de a menţine un nivel minimal de participare pe toate platformele (încă) deschise mesajului nostru, fie scris, fie video.

Împreună, cele două probleme – restrângerea activităţii şi cea a migrării spre divertisment video, au condus la degradarea catastrofală a climatului intelectual din infosfera ortodoxă, nu atât prin lipsa unor idei valoroase ci prin lipsa mediului de valorificare a acestora, prin dialog constructiv care să conducă la acţiune asumată.

Suntem cu toţii soldaţii prizonieri unui vacarm fără coerenţă, deşi nu lipsesc informaţiile utile sau cele cu caracter acţionabil, şi nici nu lipseşte înţelegerea mecanismului vătămător care acţionează asupra noastră. Este imperativ ca vacarmul să nu pătrundă în sinea noastră, nici prin fascinaţie şi nici prin inducerea îndoielii, a confuziei.

***

Îndemnul cu care vin la început de an este de a căuta compania celor pe care îi consideraţi vrednici de sprijin şi să le comunicaţi acest sprijin, în mod nemijlocit, cu tact, dar în termeni cât mai precişi cu putinţă. Însă, vă reamintesc, nimeni nu poate face acest lucru până când nu e hotărât în privinţa propriilor mijloace şi obiective.

Să ne ajute Domnul să învăţăm să ne sincronizăm în obiective, să fim coerenţi în sprijin şi slujire şi să fim jertfitori cu mijloacele ce ne-au fost îngăduite!

Doamne, ajută!

Conferinţă Iaşi – 12 februarie 2022, despre Unitatea civismului românesc

Sursă: StareaDeLibertate

Anunţ cu întârziere evenimentul de la Iaşi, de sâmbăta aceasta, o întrunire a unor prieteni care vor să discute despre parcursul civismului românesc în încleştarea cu sinistrul pandemic, dar şi despre căile probabile de evoluţie.

Deşi blogul nostru este axat pe tema civismului ortodox, participarea mea, în calitate de gazdă, se va referi mai cu seamă la cealaltă idee care mă consumă de ani de zile, anume revalorificarea experienţei sindicaliste de confruntare şi de înfruntare a nedreptăţilor. Activitatea sindicală impune o abordare şi o înţelegere de un pragmatism specific, element care deocamdată lipseşte din cadrul civic. Nu pentru că liderii civici nu cunosc aceste lucruri, ci pentru că expertiza sindicală a dispărut din societatea românească mai ceva ca industria ceauşistă. Nici la nivel principial nu se prea dă sens ideilor de dreptate, adevăr şi echitate socială, darămite în plan practic. Comunitatea cetăţenilor nu cunoaşte şi nici nu înţelege fundamentele gândirii sindicale, fundamentele colaborării sociale, tehnica propriu-zisă a unităţii civice. Subiectul sindicalismului în sine este unul minat ideologic şi de aceea mă voi strădui să fiu interesant publicului din acest unghi, dar fără a face sau promova concret activismul sindical.

Având în vedere că nu sunt obişnuit să mă desfăşor în faţa publicului, nădăjduiesc să nu dezamăgesc. În orice caz, îmi propun să vorbesc cel mai puţin, lansând un set de interogaţii şi concluzii tranzitorii pe baza cărora Pompiliu şi invitaţii noştri să-şi expună punctul de vedere şi să-şi împărtăşească experienţa.

Deşi evenimentul a fost iniţial gândit să fie unul autonom, un scop în sine, ulterior, întâlnirea noastră de la Iaşi s-a transformat în popasul principal al Convoiului_pentru_Libertate / #RoConvoi, căruia vă invit să vă alăturaţi:

Pagina de Facebook a iniţiativei noastre: Convoiul pentru Libertate

Evenimentul de sâmbătă va fi transmis live pe pagina Starea de Libertate şi, probabil, va fi preluat şi pe platforma/conturile asociate blogului www.theodosie.ro, pentru toţi cei care sunt interesaţi de tema discuţiilor. Ieşenii care doresc să participe sunt rugaţi să contacteze persoana desemnată pentru confirmarea participării, la numărul de telefon indicat în posterul de mai jos.


Translate page >>