Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.
Sfântul vedea încă şi tainele gândurilor inimilor omeneşti, care lucru s-a arătat astfel: Aproape de cetate era o mănăstire, în care, vorbind doi părinţi, făceau cercetare despre Origen: de ce un înţelept ca acela a căzut în eres şi a pierit? Deci unul zicea că înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor, iar celălalt zicea că este cu neputinţă omului ca fără darul lui Dumnezeu să vorbească şi să scrie unele ca acelea, dintre care câteva şi până astăzi se primesc de cei dreptcredincioşi. Astfel pricindu-se ei mult şi neînţelegându-se, au zis unul altuia: „Se aude că pustia Iordanului are mari sfinţi părinţi înţelepţiţi de Dumnezeu. Deci să mergem acolo, doar vom găsi pe unul ca acela ca să ne dezlege îndoiala noastră”. Astfel sfătuindu-se ei, au mers mai întâi în Sfânta Cetate a Ierusalimului şi, după ce s-au închinat la Sfintele Locuri, s-au dus în pustiul Mării Moarte.
Acolo, după rânduiala lui Dumnezeu, Care n-a defăimat ostenelile lor, au găsit pe Cuviosul Ioan, ce era prieten şi împreună pustnic cu Simeon; însă acum ajunsese şi Ioan în măsura cea desăvârşită a sfinţeniei şi avea darul proorociei. Deci, văzând pe părinţii care veniseră la dânsul, a zis către dânşii: „Bine aţi venit, voi care aţi lăsat marea şi voiţi să scoateţi apă din iezerul cel uscat”. Deci, făcându-se între dânşii multă vorbire duhovnicească şi pomenindu-se pricina cea despre Origen, Cuviosul Ioan a zis către cei ce veniseră: „O, părinţilor, eu încă n-am luat de la Dumnezeu un dar ca acesta, ca să pot socoti pe cele neştiute, dar să mergeţi la nebunul Simeon, cel din cetatea voastră. Acela vă va spune vouă despre toate câte îl veţi întreba”.
Iar ei, întorcându-se la locul lor, s-au dus în cetatea Emesei şi întrebau: „Unde este Simeon, stareţul cel nebun?” Unii le-au răspuns, râzând: „Ce voiţi să auziţi de la un nebun, care pe toţi îi sminteşte şi îi ocărăşte, iar mai ales pe monahi îi dosădeşte?” Iar ei nebăgând de seamă acele cuvinte, căutau pe bătrân şi l-au găsit în casa unui vânzător de legume, zăcând pe bob şi mâncând din acela ca un urs. Atunci unul dintr-înşii, smintindu-se, a zis singur în sine, râzând: „Cu adevărat mare înţelept am venit să vedem! Mult ne va învăţa acesta!” Apoi, apropiindu-se de dânsul, a zis: „Binecuvintează, părinte!” Iar el, uitându-se la dânşii cu mânie, le-a zis: „Rău aţi venit şi cel ce v-a trimis pe voi la mine este nebun!” Apoi, sculându-se, a lovit tare peste obraz pe cel ce se smintise şi i-a zis: „Pentru ce huleşti bobul? El este înmuiat de 40 de zile. Origen n-a mâncat din acesta şi intrând în mare, n-a putut să iasă dintr-însa, ci s-a înecat în adânc! Duceţi-vă de aici! Duceţi-vă, că veţi fi bătuţi!” Iar ei s-au dus, minunându-se de mai înainte-vederea stareţului; căci, mai înainte de întrebarea lor despre Origen, el le-a răspuns, pomenind de cel ce i-a trimis la dânsul şi vădind gândul inimii lor. Dar nu puteau să spună la nimeni nimic de dânsul. Iar că a zis despre bob că este muiat de patruzeci de zile însemna că a petrecut atâtea zile fără de hrană, precum a spus singur de aceasta mai pe urmă prietenului său, diaconul Ioan.
