Din nefericire, linia generală urmată de majoritatea nepomenitorilor nu s-a axat atât de mult pe combaterea ecumenismului, cât pe comuniunea cu episcopii ecumeniști și întreruperea pomenirii lor. Deși am scris mai multe articole din diferite unghiuri pe acest subiect, am decis să mai abordez această temă încă o dată ca un răspuns care este deschis spre dezbatere față de un comentariu recent (postat la un articol care nu se pretează acestei discuții), ce conține o idee scoasă adesea la înaintare. Aceasta ar putea fi concentrată în propoziția: „Credincioșii și clericii nu participă la aceste trădări sau la ecumenismul adoptat de Biserică, (legiferat) și nu sunt membri ai CMB, doar dacă se delimitează/îngrădesc de erezia (ecumenism) în care au fost atrași, lucru care se realizează doar prin întreruperea comuniunii cu ecumeniștii”.
Mai întâi, trimit pe cei interesați la câteva articole din trecut care tratează tema pomenirii episcopilor și a întreruperii comuniunii cu aceștia în caz de erezie: Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică, Ce exprimăm prin (ne)pomenirea episcopului, Întreruperea pomenirii este, conform canoanelor, o mustrare a episcopului pentru erezie.
Apoi menționez că mi se pare de bun simț opinia Pr. Claudiu Buză că vinovăția de a pomeni în continuare pe episcopii semnatari ai ecumenismului constă în indolență, în lipsa de reacție față de ceva nociv. Nu e vorba despre o lipsire de har sau părtășie și validare a ereziei, ci de neluarea unei atitudini față de primejdia venită în sânul Bisericii prin adoptarea unor învățături ecumeniste eretice.
Confuzia dintre credința episcopului și a Bisericii
Faptul că episcopii au semnat documente eretice și nu se dezic de acestea este indiscutabil. Deci ei înșiși au devenit pomotori ai unei erezii, anume ecumenismul în forma parafată la Sinodul din Creta și în regulile CMB. Toți sinodalii români au validat aceasta la Sinodul BOR din toamna anului 2016.
Pe de altă parte, în comentariul menționat, de la care am pornit acest articol, se face afirmația: „Ratificarea celor două rătăciri (Creta=CMB) a fost făcută prin nerespectarea tradiției ortodoxe și prin adăugarea la ea a ereziilor, care în mod clar anulează ortodoxia”. Această opinie nu-mi pare a fi dovedită de fapte concrete. Dimpotrivă, există unele afirmații care o contrazic.
Spre exemplu, chiar broșura emisă de Patriarhie prin care sunt combătuți nepomenitorii și validate deciziile Sinodului din Creta afirmă că ereticii s-au despărțit de Biserica cea una a lui Hristos (p. 33). Chiar și în scrisoarea deschisă a IPS Teofan de după Sinodul din Creta se face o delimitare de teoriile ecumeniste (a ramurilor, a pierderii unității Bisericii…). Există și alte poziționări împotriva ecumenismului și nu avem de-a face cu o prigonire generalizată a celor ce nu-l acceptă.
Este adevărat că ierarhia are o înclinație puternică spre ecumenism și-l favorizează. Chiar și broșura patriarhală tocmai menționată, deși are și idei ortodoxe, validează deciziile Sinodului din Creta, care sunt eretice-ecumeniste. Înainte de ea, IPS Teofan făcea la fel în scrisoarea sa, asumându-și deschis susținerea Sinodului, deși afirma în paralel și condamnarea teoriilor greșite. Altfel spus, de frica sau rușinea poporului credincios, există o atitudine duplicitară a sinodalilor, fiind atât de partea dreptei credințe, cât și a ecumenismului. Iar în balanță cântărește mai mult adeziunea lor oficializată la deciziile sinodale din 2016.
Însă trebuie apreciat coect dacă aceste decizii sinodale schimbă sau nu credința Bisericii. Ierarhii în mod cert aderă la ecumenism oficial, dar au reușit să modifice Crezul (nu neapărat în formulări, dar măcar la nivel de înțelesuri)?
Faptul că Sinodul din Creta nu a strâns adeziunea tuturor Bisericilor Locale Ortodoxe înseamnă că documentele semnate nu devin normative pentru întreaga Biserică la nivel panortodox. Apoi Bisericile semnatare nu și-au schimbat Crezul lor prin dezicerea de tradiția dogmatică anterioară, nu au rupt comuniunea pe acest motiv cu cei absenți pentru a forma o structură bisericească cu o nouă dogmă. Dimpotrivă, se păstrează comuniunea cu cei ce nu aprobă sau chiar critică textele din Creta, iar acest fapt dovedește că nu s-a ajuns încă la implementarea acestei modificări.
Doar dacă toată Ortodoxia ar fi acceptat teoriile ecumeniste, atunci am fi avut de-a face cu o strâmbare dogmatică a Simbolului de Credință. Acest principiu îl vedem la Sinoadele Ecumenice, care ele singure puteau parafa credința prin conformarea tuturor la dogmele acceptate și doar în situația în care erau receptate peste tot de credincioși. De aceea au și existat lupte de aprobare a lor sau de respingere.
Derapajele dogmatice ale ierarhilor nu-i fac automat surse de erezie
Situația aceasta anormală nu o putem tranșa noi prin decretarea că faptele sunt contradictorii și se exclud reciproc și, prin urmare, episcopii nu mai sunt ortodocși, iar noi îi urmăm în rătăcirea lor.
Până la o decizie sinodală, episcopii în cauză își păstrează statutul și aceasta este practica bisericească de-a lungul veacurilor, validată îndeosebi de Sinoadele Ecumenice, care nu-i tratau pe eretici ca fiind în afara Bisericii, ci ierarhi valizi și recunoscuți, dar pasibili de cercetare și condamnare.
Trebuie stabilită o ierarhizare a declarațiilor și adeziunilor episcopilor. Există fapte care îi fac automat eretici și alte fapte care contravin cu statutul lor, dar nu constituie motive de destituire de la sine. Spre exemplu, unirea și comuniunea deschisă cu Confesiuni eretice îi lipsesc efectiv de scaun, cum s-a întâmplat cu uniați, cu cei ce au acceptat unirile cu catolicii de la Lyon (1274) și Ferrara-Florența (1439). Dar acum nu s-a întâmplat așa ceva.
Chiar și deraierile dogmatice, nu doar cele morale și administrative, nu sunt motive de suspendare automată a episcopului. Singura diferență este că pentru abaterile de credință episcopii pot fi sancționați de clerici prin întreruperea pomenirii la slujbe, pe când pentru celelalte greșeli nu este permisă această reacție de împotrivire.
Mai mult decât atât, greșelile arhiereilor nu se transmit asupra clericilor inferiori și credincioșilor prin pomenirea lor la slujbe. Aceasta din simplul motiv că nici credința episcopului, când este corectă, ea nu este împropriată de cei de sub el, ci cea a Bisericii pe care o reprezintă episcopul, pe care a primit-o, la rândul lui, prin succesiune apostolică de la Hristos Însuși.
În fine, nu cred că se poate concepe ca doar câteva Biserici Locale în întregimea lor (clerici și mireni) să aibă credință diferită de Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, atâta vreme cât fac parte încă din ea și nu s-au delimitat de celelalte Biserici surori. Există situația din prima perioadă a iconoclasmului, când Constantinopolul s-a individualizat de ceilalți și chiar Roma a rupt comuniunea cu el și totuși abia Sinodul VII Ecumenic a tranșat problema și chiar a primit ca ierarhi deplini pe arhiereii din capitala bizantină, cu toate că erau sub anatema romanilor.
Demarcarea abstractă a unei întregi Biserici, cum ar fi cea Română, și ruperea ei de ansamblul Ortodoxiei și de Crezul general este o idee neclară. Consider că este confundată încercarea de a strâmba dogmele cu reușita acestui demers. Da, se vede limpede că există o tentativă și o presiune de a deturna dreapta credință spre ecumenism și sunt condamnabili cei care fac asta. Însă nu s-a reușit încă deplin acest lucru.
Părtășia la erezie
Un alt aspect este acela că nu există diferență între părtaș la erezie și eretic. În afară de faptul că cel ce se face părtaș nu a venit el cu ideea, este la fel de eretic ca cel ce a făcut afirmațiile dogmatice greșite.
Dar părtășia se realizează în mod concret, nu prin deducții implicite. Spre exemplu, ierarhii care nu au fost prezenți la Sinodul din Creta, dar au semnat la București receptarea lui sunt la fel de răspunzători. Sau preoții care promovează Sinodul în parohii sau în particular și sunt de acord cu el sunt la fel cu semnatarii de acolo. Pe de altă parte, pomenirea la slujbe nu se face pentru a valida unele hotărâri particulare, oricât de oficiale, ci pentru a arăta supunerea ierarhică bisericească și pentru a semnala că credința și cultul liturgic sunt săvârșite pe baza unei predanii care vine prin superiorul pomenit. Pe scurt, avem în pomenire afilierea la o Biserică ce are ierarhie, cult și dogme. Iar aceasta nu presupune și părtășia la tot ce contravine în mod particular la cele trei elemente, fie că vine de la episcop sau Sinod.
Comuniunea cu episcopul nu este un fapt particular, ci o încadrare în Biserică. Nu vorbim de o comuniune specială cu episcopul, ci de o relație din cadrul Bisericii, care nu ține de persoana ierarhului, ci de valorile Bisericii din care facem parte. Așezarea prin pomenire în ierarhia actuală a Bisericii ne arată că suntem membri ai ei, de aceea este esențială aceasta la slujbe.
Cele patru Biserici Locale absente de la Sinodul din Creta au arătat că nu se fac părtașe la hotărârile lui prin deciziile lor sinodale. Două chiar le-au condamnat deschis ca eretice. Acestea păstrează comuniunea în cadrul general, din care este exclus Sinodul. Aceasta exclude orice părtășie a lor.
Este adevărat că atitudinea corectă ar fi fost ca aceste Biserici să rupă comuniunea sau măcar să provoace la o discutare și rezolvare a problemelor generate de Sinodul din Creta. Este foarte plauzibil că nu fac aceasta din credință șubredă și din calcule omenești. Totuși nu pot afirma răspicat că rămân fără o reacție categorică din considerente ecumeniste. Poate ar trebui să le fie cerut un răspuns, o poziționare mai fermă, dar se pare că nu are cine să facă nici acest demers.
Aderarea la CMB
Consiliul Mondial al Bisericilor nu este o structură supra-bisericească, ci una care adună așa-zisele Biserici (Confesiuni) într-un for mai mare sub un anumit crez, precizat în statutul și regulile lui.
BOR a intrat în acest Consiliu în 1961. Decizia de atunci a fost una a ierarhiei din vremea comunistă. De atunci au existat Părinți cu viață sfântă și mântuire în Biserica noastră.
În statutul CMB se precizează că fiecare participant acceptă faptul că ceilalți sunt membri ai Bisericii lui Hristos mai deplin sau cu lipsuri. Această angajare este o erezie care neagă unicitatea și granițele adevăratei Biserici păstrată în Ortodoxie. Avem de-a face cu o viziune protestantă.
Dincolo de aceasta, nu cred că poate spune cineva că nu mai există har în Biserică. Sfinți precum Paisie Aghioritul, Porfirie sau Iustin Popovici dovedesc contrariul. Chiar și Sfinți și Părinți ai Bisericii Române demonstrează că harul este prezent în Biserică în această perioadă.
Sinodul din Creta se dorea pasul prin care să fie validată sinodal această participare, cu argumentele aferente. Invers decât cum s-a întâmplat în Georgia, unde credincioșii s-au opus acelei decizii sinodale și au cerut una contrară, care a și survenit (1997).
Este o greșeală dogmatică enormă faptul că suntem sub umbrela CMB, totuși nu pot afirma că aceasta implică renegarea deplină a Crezului ortodox. Spun aceasta pentru că vorbim de o aderare făcută netransparent, care nu este implementată în rândul credincioșilor și care nu reprezintă o linie clară precum cea stabilită prin Sinoadele Ecumenice. Reprezintă o trădare pe ușa din dos, care nu a acaparat Biserica în ansamblul ei. Crezul pe care-l rostim are același înțeles pe care l-a avut dintotdeauna, anume că noi suntem Biserică și ereticii sunt în afară.
Nu în ultimul rând, argumentul cu privire la Sinodul din Creta este valabil și aici, anume că există Biserici Locale care s-au retras și nu mai participă (Georgia și Bulgaria, iar Serbia pentru scurt timp în 1997).
Deciziile Sinoadelor prind putere în măsura în care sunt receptate de popor
O ultimă idee pe care doresc să fie pusă în discuție în acest articol este aceea că deciziile Sinoadelor nu devin normative pentru Biserică decât în măsura în care sunt acceptate de ansamblul credincioșilor. Lucrul acesta îl spune răspicat Enciclica din 1848, când afirmă că poporul este păzitorul credinței și episcopii nu pot lucra împotriva voinței lor.
Așa se face că deciziile prin care am intrat în CMB sau semnăturile din Creta nu au valoare absolută decât în măsura în care sunt preluate fără rest în toată Ortodoxia. Ori lucrul acesta eu nu văd să se fi întâmplat. Chiar dacă opoziția este cam amețită și firavă, ea totuși există. Nu putem vorbi de o corupere a credinței decât în rândul unor membri ai Bisericii, fie din ierarhia superioară, fie dintre credincioșii de rând.
De aceea consider că nu trebuie să ne jucăm cu cuvintele și să spunem că s-a schimbat credința fără a aduce dovezi solide în acest sens. După cum nu putem vorbi de absența oricărui pericol ignorând faptele reale grave care se petrec sub ochii noștri și care ne afectează puternic.
Intenția mea nu este nicidecum de a promova indiferența, ci de a calibra bine și sănătos lupta împotriva acestor cancere care se află în sânul Ortodoxiei. Nu mi se pare constructiv să fim conduși de frici și opinii mitologice și fanatice, ci de principii clare, dogmatice, canonice și patristice. Chiar dacă se lucrează împotriva noastră cu manipulări și pârghii de control social, răspunsul nostru cred că nu ar trebui să iasă din granițele credinței conștientizate și documentate.
Articolul acesta chiar îl doresc ca o problematizare, deși pentru mine sunt lucruri sedimentate, dar orice opinie bine argumentată poate schimba perspectiva sau măcar să adauge ceva constructiv. Convingerile mele mă străduiesc să le formez nu doar prin studiere teologică, dar nu le impun nimănui. Hristos este adevăratul Păstor și Duhul Său va conduce pe cei cu inima curată la tot adevărul.
Da, sunt unul dintre cei care cred că este extremistă această opinie: să crezi că cineva devine părtaș la trădare dacă nu întrerupe pomenirea episcopului ecumenist. Și asta cu privire la clerici.
Cât despre mireni sau monahii fără hirotonie, consider că este si mai extremistă viziunea să consideri că devin părtași dacă nu merg exclusiv la preoții care au întrerupt pomenirea. Iar aceasta deoarece Canonul 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol vizează în primul rând pe clerici și doar indirect pe mireni sau monahi.
Pt. unii cam tot ce ține de nepomenire, îngrădire de erezie este considerat extremist.La ecumeniști le găsesc fel și fel de scuze, au o îngăduință și o înțelegere pt. ei mai mare chiar decât a Sfinților Părinți, iar toleranța cu ereziile lor este aproape de nivelul în care nu mai faci deosebire între adevăr și erezie.Un talmeș-balmeș aproape total…
,,Este exagerată opinia că credincioșii și clericii nu participă la trădări decât dacă întrerup pomenirea episcopilor?”-întrebarea din titlul articolului.
Bineînțeles că nu este exagerată.
Numai în cazul în care adevărul este considerat o exagerare.Dar această mentalitate o întâlnim la ecumeniști,în general.Adică la cei cu toleranța în toate,dar până la adevăr…Acolo nu mai au toleranță.Asta ca o paranteză…
Interesant modul cum este formulat chiar titlul acestui articol.În sensul că de la bun început se evită cuvântul erezie (unde s-a mai întâmplat asta?Parcă la Creta…),care este înlocuit cu termenul ,,trădare”.Haide să înlocuim cuvântul trădare cu erezie.Parcă e mai limpede așa,nu?Că doar ăsta e obiectul trădării,nu?Erezia,pe care au legiferat-o episcopii ecumeniști…
Revenind,e important de specificat că nu vorbim doar de o opinie,ci de o realitate.Cei aflați în comuniune cu ecumeniștii sau care sunt uniți cu ei, inevitabil sunt părtași și la mărturisirea lor de credință proaspăt legiferată la Creta.Păi ori ești unit,ori nu,nu-i așa? Iar unirea de care vorbim noi are ca obiect credința,căci e vorba de unire/comuniune bisericească.
Ori,la Creta ce s-a întâmplat? Ierarhii BOR, au acceptat, în numele Bisericii lor, căci ei au participat acolo ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române,au acceptat deci sau au legiferat ecumenismul sau doctrina ecumenistă.Adică și-au însușit-o ca mărturisire de credință a Bisericii sau au inclus-o/adăugat-o în mărturisirea de credință a BOR.
Mărturisire de credință a Bisericii ai cărei membrii suntem noi,fiii ei.
Deci,Biserica noastră, de la Creta încoace, mărturisește oficial, ca și credință a membrilor ei, și ceea ce a legiferat acolo…Cu o singură excepție:ceea ce s-a legiferat la Creta sau ecumenismul în general,nu e valabil și pentru cei care s-au îngrădit de el…
… eu m-am ocupat de analizarea perioadei post Creta…
Însă răspunsul cel mai potrivit la întrebarea din titlu îl primim (pt. cine vrea să-l primească), de la Părintele Theodoros Zisis:
,,Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți, preoți și profesori, percep îngrădirea în mod eronat ca separare de Biserică, ȘI NU DE EREZIE și de pseudoepiscopi.
Susțin, scriu și predică că ei rămân în Biserică, nu se îngrădesc, își duc lupta în sânul Bisericii.
SE FAC ASTFEL BUNI ÎMPREUNĂ-LUCRĂTORI ȘI AJUTĂTORI AI PSEUDOEPISCOPILOR ERETICI, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii, rezultatul fiind că erezia ecumenistă înaintează de decenii nestăvilită(…)
Și acum, văzând că prin pseudo-sinodul din Creta dușmanii au ocupat până și ultimul bastion instituțional de care dispunem, sistemul sinodal, nu trebuie să ne îmbunătățim oare strategia (…),să folosim armamentul cu care ne-au înzestrat Sfinții Părinți prin deciziile lor inspirate de Duhul Sfânt?(…)
Noi ne întrebăm încă unde e Biserica, dacă suntem în Biserică rămânând împreună cu ereticii sau dacă plecăm din Biserică despărțindu-ne de ei (prin întreruperea comuniunii n.m.)?
Nu este oare o axiomă eclesiologică consacrată (pt. unii nu este! n.m.) faptul că Biserica este acolo unde există adevărul (nu amestecat cu minciuna n.m.), și nu acolo unde există episcopi și patriarhi eretici?”.
Deci, ce se íntâmplă prin păstrarea comuniunii cu ecumeniștii?
Cei aflați în comuniune cu ei se fac ,,buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii”…
Important este că suntem de aceeași parte a baricadei, a celor care se opun și combat panerezia ecumenismului. Evident că ducem această ÎMPREUNĂ LUPTĂ DIN BISERICĂ! Din ce am văzut, cam toți cei care ne opunem ecumenismului nu vedem întreruperea pomenirii ca pe o separare de Biserică – după cum bine le reproșează Păr Zisis unora mai necunoscători.
Din comentariile dvs. rezultă că echivalați păstrarea comuniunii cu ecumeniștii cu faptul că astfel ne-am face ,,buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă [lăsăm – n.m] să se ridice zidul întreruperii comuniunii” pg 16, “Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate”, Pr. Zisis. Indirect, reduceți lupta antiecumenistă doar la întreruperea pomenirii. Alte măsuri, puse în aplicare în contextul oarecărei comuniuni cu ecumeniștii rezultă că vi se par irelevante, cu iz de trădare, de participare (in)voluntară la erezie…
Precum bine explică Pr. Zisis, rostul întreruperii pomenirii este: “(…) să ridicăm zid de apărare, să izolăm erezia, să ne punem la adăpost.” Dar, iată că, din 2016 încoace, doar un număr mic de preoți au întrerupt pomenirea episcopilor și avem mireni și monahi care participă doar la slujbele lor deoarece manifestă aceeași exigență și, deci, ASTFEL își exprimă împreună protestul energic împotriva ereziei. În plus, cei care-i urmează pe preoții nepomenitori doresc să-i sprijine deoarece au fost presați, prigoniți, sancționați, unii chiar “caterisiți”. Foarte bine acționează astfel, este îngăduit și lăudabil, dar asta nu înseamnă că alți preoți mărturisitori, mireni și monahi care nu au întrerupt pomenirea, dar acționează ei înșiși antieecumenist sub alte forme (prin proteste, scrisori, memorii, audiențe la episcopi) nu aduc o contribuție la “ridicarea zidului de apărare, la lupta împotriva ereziei”. Dacă cei din prima categorie nu recunosc opoziția/ modul de reacție al celor care nu au întrerupt (încă) pomenirea din cauză de – lăsați dvs de înțeles – trădare, de comuniune cu erezia… apoi aceasta semnifică pentru mine un exclusivism păgubos, o viziune extremistă.
Mi se pare că treceți cu vederea acele exagerări/ extreme care au survenit în cei aproape 9 ani scurși de la pseudosinodul din Creta în care s-au dus o parte dintre creștinii râvnitori care au întrerupt pomenirea, anume: părerea cu pierderea harului Bisericilor locale care au semnat la Creta și, de aici, opinia potrivit căreia Tainele ar fi invalide sau valide, dar spre osânda celor care cunosc erezia dar nu au întrerupt pomenirea. Apoi, am mai observat etichetarea la grămadă a ierarhilor ca pseudo-episcopi/ eretici, respingerea coslujirii cu preoții mărturisitori dar care nu au întrerupt pomenirea (este adevărat că și preoții pomenitori cam resping sau evită a cosluji cu cei nepomenitori..), interdicția comunicată de unii preoți nepomenitori mirenilor “enoriași” de a merge măcar la preoți care nu-s în mod vădit ecumeniști ș.a. Întâmplător sau nu, pe o parte dintre cei cu astfel de opinii i-am văzut susținând și alte păreri greșite sau exagerate (gen CNP-ul este nr fiarei). Potrivit capacității mele de întelegere, mă delimitez de astfel de păreri pe care le văd situate în zona extremismului. Cunosc oameni cu viață sfântă care deși resping pseudosinodul cretan, nu au înaintat către a urma exclusiv puținii preoți care au întrerupt pomenirea.
Sunteți prea radical în acest paragraf:
“Ori, la Creta ce s-a întâmplat? Ierarhii BOR, au acceptat, în numele Bisericii lor, căci ei au participat acolo ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, au acceptat deci sau au legiferat ecumenismul sau doctrina ecumenistă. Adică și-au însușit-o ca mărturisire de credință a Bisericii sau au inclus-o/adăugat-o în mărturisirea de credință a BOR. Mărturisire de credință a Bisericii ai cărei membrii suntem noi, fiii ei. Deci,Biserica noastră, de la Creta încoace, mărturisește oficial, ca și credință a membrilor ei, și ceea ce a legiferat acolo…Cu o singură excepție: ceea ce s-a legiferat la Creta sau ecumenismul în general, nu e valabil și pentru cei care s-au îngrădit de el…”
A tot explicat Păr. Lavrentie prin mai multe argumente(*) în diverse articole și comentarii că nu e chiar așa, dar dvs nu vreți să le primiți.
Doamne ajută la tot binele!
(*) “Miza discuției este în ce fel comuniunea cu episcopii ecumeniști ne face eretici la fel. Ați scris că o erezie oficializată se împrăștie automat asupra tuturor. Aici am nuanțat că ecumenismul nu este oficializat, ci e în faza în care se forțează lucrurile în această direcție. Adică au fost luate hotărâri și s-au făcut demersuri oficiale în sensul adoptării lui. Însă, deși aceste măsuri sunt oficiale, ele nu sunt suficiente pentru a legaliza erezia. Sunt doar pași. Există, deocamdată cel puțin, alte norme oficiale care le contrabalansează. E vorba de comuniunea asumată cu celelalte Biserici care nu au adoptat Creta și care nu sunt în CMB. Mai există și afirmații la fel de oficiale care sunt ortodoxe. Da, este un paradox că ierarhii iau hotărâri eretice contrare normelor actuale, nu doar celor din vechime, dar asta e strict vina lor. Esențial este că pomenirea ne face părtași la credința reală a Bisericii, nu la diferite manifestări oficiale ale episcopilor. – comentariul Păr. Lavrentie din 22 feb., ora 8:52 la acest articol.”
Mulțumesc că s-a revenit asupra deciziei de a lăsa dialogul să se desfășoare liber…Adică bănuiesc…Voi vedea la postare,dacă de data asta e permis…
Revenind la comentariul dvs. …
Nu eu echivalez comuniunea cu ecumeniștii,cu faptul că astfel,persoanele aflate în cauză , se fac ,,buni împreună-lucrători și ajutători ai episcopilor eretici”, fapt ce duce la proliferarea ereziei în Biserică, ci Părintele Theodoros Zisis face această afirmație, iar eu îi dau dreptate.Este important de subliniat acest lucru…Caci dânsul nu e încadrat la categoria extremiști…
Obs.: Mă opresc aici, pt. a vedea dacă îmi este permis să postez… Dacă da, voi reveni…
Nu a fost blocat nici un comentariu. Nu știu despre ce împiedicare a dialogului ar fi vorba. Nu e frumos a induce în eroare cu din astea!
Mă iertați Părinte!
Aseară ați scris o replică la primul răspuns pe cate l-am dat lui Ioan R.
La acel comentariu, al dvs. (care acuma nu mai este postat) eu am răspuns, dar a apărut un chenar roșu în care era scris,redau din memorie,aproximativ:,, comentariile nepermise nu pot fi publicate” sau ceva de genul…
Atunci,eu am scris pe Danielvla același comentariu(îl salvasem),ca un drept la replică.Și acuma comentariul este postat acolo…
Dar nu are rost să insistăm pe aceste lucruri,mă iertați!
Important este că putem dialoga în continuare…
Bine. Pusesem o replică crezând că-mi era adresat comentariul, dar am șters-o când mi-am dat seama că nu mă viza. De aici probabil refuzul.
Nu cunosc decât ce e scris aici, nu pe alte bloguri. Nu pt că aș fi împotriva lor.
Să le luăm pe rând.
-,,dar asta nu înseamnă că alți preoți pomenitori, mireni și monahi care nu au întrerupt pomenirea,dar acționează ei înșiși antiecumenist sub alte forme (…) nu aduc o contribuție la ,,ridicarea zidului de apărare, la lupta împotriva ereziei”.
Dacă citiți cu atenție textul citat mai sus,al Părintelui Theodoros, veți observa că tocmai la asta se referă, că astfel de persoane, ,,se fac astfel buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii,rezultatul fiind că erezia ecumenismului înaintează de decenii nestăvilită…”.
Deci,nu neagă nimeni că aceștia nu fac nimic…Bine că fac, cinste lor…Dar în același timp aceștia ,,se fac buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii „, adică nu se îngrădesc de erezie.Vorbesc împotriva ei,dar nu se îngrădesc de ea.Căci ,,nu există altă îngrădire în afara întreruperii pomenirii,astfel încât să poată crede cineva că se îngrădește fără să treacă la întreruperea pomenirii”,spune Părintele Theodoros.
-,, Dacă cei din prima categorie nu recunosc opoziția/modul de reacție al celor care nu au íntrerupt (încă) pomenirea din cauză de -lăsați dvs. de înțeles-trădare,de comuniune cu erezia…apoi aceasta semnifică pentru mine un exclusivism păgubos,o viziune extremistă”.
Eu recunosc modul de reacție al celor care nu au întrerupt încă pomenirea,dar aceștia ,,se fac astfel buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici „,spune Părintele Theodoros Zisis. Adică erezia înaintează!
La ecumeniști le convine de minune unitatea ín diversitate, e chiar una din ,,dogmele” lor de bază.Pe ei nu-i interesează cugetul tău, pe ei îi interesează comuniunea,adică ,,instrumentul” prin care-și pot impune în continuare erezia în interiorul Bisericii.
Voi reveni…
Puțină rigoare nu ar strica.
Păr. Zisis face un reproș (doar) acelora cu cuget ortodox care califică întreruperea pomenirii ca pe o separare de Biserică:
,,Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți, preoți și profesori, percep îngrădirea în mod eronat ca separare de Biserică, și nu de erezie și de pseudoepiscopi. Susțin, scriu și predică că ei rămân în Biserică, nu se îngrădesc, își duc lupta în sânul Bisericii. Se fac astfel buni buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii (…)” – pg 16 din cărticică.
Spre deosebire de Pr. Zisis, ați generalizat în finalul comentariului dvs. din 23 feb, ora 13:59:
“Deci, ce se întâmplă prin păstrarea comuniunii cu ecumeniștii? Cei aflați în comuniune cu ei se fac ,,buni împreună-lucrători și ajutători (…)”
Am menționat la începutul comentariului meu că nu văd întreruperea pomenirii ca pe o separare de Biserică, dar degeaba.
Am ínțeles ce ați menționat dvs. la începutul comentariului,dar totuși,chiar dacă consideră cineva întreruperea pomenirii ca pe o separare de Biserică ,chiar dacă nu, dar păstrează comuniunea cu ecumeniștii,efectul este același,precizat de Părintele Theodoros. Asta ne interesează pe noi,izolarea ereziei,ridicarea zidului împotriva ei …Eu nu am negat demersurile celor care chiar și în acea situație ,de pomenire, i-au atitudine,ci am subliniat faptul că , prin comuniunea cu ,,pseudoepiscopii eretici”, nu se permite ridicarea zidului de împotrivire/izolare a ereziei,rezultatul fiind cel precizat mai sus.
Deci nu eu am generalizat,ci Părintele nu a precizat ceea ce se subânțelegea de la sine…
Adică cum?Cei care se află în comuniune cu ecumeniștii,dar nu consideră întreruperea pomenirii ca pe o separare de Biserică,prin ei se ridică zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii?
Ăsta era subiectul…
Un amănunt:ceea ce am spus nu e o acuză,ci o constatare…
,,…ecumenismul nu este oficializat,ci este în faza în care se forťează lucrurile în această direcție.Adică au fost luate hotărâri și s-au făcut demersuri oficiale în sensul adoptării lui.Însă, deși aceste măsuri sunt oficiale, ele nu sunt suficiente pt. a legaliza erezia.Sunt doar pași.”
Ce pot să spun?
… ,,ecumenismul NU ESTE OFICIALIZAT”,dar ,,au fost luate hotărâri și s-au făcut demersuri oficiale ín sensul ADOPTĂRII lui.Însă deși aceste (hotărâri n.m.) măsuri SUNT OFICIALE ,ele nu sunt suficiente pt. a legaliza erezia”…
( Dar erezia a fost,totuși, legiferată, acceptată oficial, la modul cel mai evident posibil, prin accept sinodal…n.m.).
Un alt exemplu : ,,Nu e vorba de (…) părtășie la erezie și validare a ereziei,ci de neluarea unei atitudini față de primejdia venită (legiferată de Sinod n.m ) în sânul Bisericii prin ADOPTAREA unor învățături ecumeniste eretice „.
După cum vedem în primul paragraf,erezia /ecumenismul nu a fost adoptat…În al doilea paragraf da…
,,Dimpotrivă,se păstrează comuniunea cu cei ce nu aprobă sau chiar critică textele din Creta (ecumeniștii să nu o păstreze?Ăia care au ca ,,dogmă” unitatea în diversitate? n.m.), iar acest fapt dovedește că nu s-a ajuns încă la implementarea acestei modificări.”
Nu dovedește nimic!Ecumenismul a fost legiferat de Bisericile participante la Creta!
,,Niciunul dintre Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți nu ar fi putut să creadă că aveam să ajungem astăzi ca Biserică să năruim din interior hotarele Bisericii, ,,hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri”
prin intermediul multor episcopi, clerici și teologi și să introducem în Biserică toate rătăcirile și ereziile, considerând ṣi numind ereziile biserici,așa cum a făcut Pseudo-Sinodul din Creta. Aceasta constituie o rāsturnare a Evangheliei și a Sfintelor Sinoade,care au condamnat ereziile și ofensă adusă Sfinților Mucenici și Mărturisitori.
Dacă adăugăm la acestea și acceparea sinodală a textelor comune ale dialogurilor teologice,în care recunoaștem ereticilor monofiziți,catolici și protestanți Botez valid și Succesiune Apostolică, precum și aprobarea sinodală de a ne amesteca laolaltă cu protestanții în așa-numitul ,,Consiliu Mondial al Bisericilor/(Ereziilor n.m.)”,disprețuind Biserica cea Una,Sfântă,Sobornicească și Apostolească și făcând din ea o mică parte în mozaicul de prost gust al ereziilor,nu ne va fi greu să constatăm că pseudo-sinodul din Creta a atacat dogma eclesiologică ȘI A INTRODUS o eclesiologie nouă,eretică”.Părintele Theodoros Zisis.
Tot dânsul afirmă:
,,Întrucât nici ecumeniștii nu neagă înaltul nivel de autoritate al ,,Sinodului” , pe baza căruia consideră deciziile acestuia OBLIGATORII PENTRU TOȚI,sunt forțați să recunoască faptul că panerezia ecumenismului a fost propovăduită și VALIDATĂ în chip vădit, ,, cu capul descoperit” la acest nivel înalt al ,,Sinodului”(…),la nivel mondial, panortodox.
Deci erezia a fost validată (conform dex.- validá- a recunoaște,a confirma valabilitatea unui act);(conform dex.- valabil- care este admis, recunoscut,acceptat ca fiind bun,autentic) de BOR,prin Sinod.
Sau cu alte cuvinte a fost legiferată ( legiferá,conform dex.- a adopta o lege).
Mai este un aspect.Eu ne cred că Părinții georgieni au greșit sau că nu știau ce spun (sau că spuneau găselnițe),atunci când afirmau că se află în erezie și că pentru a ieși din ea există doar două soluții: fie episcopii BOG iasă din CMB /ecumenism, fie ei singuri iasă, fără episcopi,prin aplicarea Canonului 15.Adică prin îngrădirea de erezie…
Eu înțeleg toată truda aceasta de a nega faptul că suntem în erezie sau părtași la ea (căci atunci nu mai ai nici o obligație/datorie,poți să faci ce vrei,ca-n vremuri normale.Nu mai ai ,,dureri de cap”)… dar nerecunoscând acest lucru, nu ai cum să te raportezi corect,patristic, -așa cum procedează Părintele Theodoros Zisis sau părinții georgieni-, la situația în care ne aflăm.
Am în vedere aici îngrădirea de erezie, cu tot ce implică ea…
Văd că și fratele Ioan R. nu a mai dat nici un răspuns, deci voi închide și eu aici ce am de zis dacă întâmpin doar afirmații în buclă care nu adaugă nimic substanțial și de luat în seamă, nu înainte de a puncta unele aspecte și probabil că voi reveni cu un articol care să sumarizeze exagerările legate de comuniunea cu un episcop valid. Remarc în mod deosebit lipsa argumentelor patristice și distorsionarea până la absurd a cuvintelor Pr. Teodor Zisis.
E regretabil când nu există minimul efort de a înțelege ce spune interlocutorul și totul este trecut doar prin șablonul propriu. Am scris că există hotărâri oficiale prin care este validat ecumenismul, dar ele nu sunt suficiente pentru a-l impune ca credință a tuturor credincioșilor din BOR. Deci nu există nici o contradicție când spun că ecumenismul este adoptat, dar nu oficializat.
Pr. Teodor Zisis s-a despărțit de Sava Lavriotul tocmai pentru că nu accepta această linie extremistă prin care se impune întreruperea comuniunii musai. Broșura pe care a scris-o justifică oprirea pomenirii, dar în limitele acestea, ca posibilitate și faptă lăudabilă, nu obligatorie. Degeaba sunt răstălmăcite prin scoaterea din context diferite cuvinte ale sale. Altfel, despărțirea de Sava Lavriotul a fost în zadar, pentru că aceasta este fix viziunea celui din urmă. De altfel, chiar în cărțulia Părintelui afirmă explicit că nu este obligatoriu să se meargă doar la slujbele unde nu sunt pomeniți episcopii ecumeniști (p. 65-66).
La general vorbind, ereziile au fost întâi combătute, apoi condamnate. Orice anatematizare trebuie să aibă în spate o argumentare solidă, nu să meargă întâi dezicerea și apoi contracararea teologică. De aceea există această perioadă de zbatere între apariția unei noi erezii și condamnarea ei. Au existat situații când nici nu s-a mai ajuns la condamnare pentru că nu a prins teren rătăcirea și a fost contracarată teologic suficient încât să nu mai prezinte un pericol.
Mai intervin și greutăți practice atunci când ereticii dețin funcții importante și înșeală pe mulți și sunt greu de scos din posturile lor de învățători în afara Bisericii. Atunci este permisă întreruperea pomenirii ca act prin care sunt forțate corect lucrurile să intre pe făgașul normal. Însă această oprire a comuniunii se înscrie tot în combaterea teologică. Din păcate, astăzi este minimalizată respingerea teologică a ecumenismului și a Sinodului din Creta și unii insistă pe oprirea nepatristică și obligatorie a pomenirii, blocând astfel procesul de contracarare legiuit și ducând totul în derizoriu pe argumente distorsionate și cel mai adesea pe opinii personale, fiins pus un duh de schismă în opoziție față de erezia ecumenistă și se ajunge la două rele extreme de-a dreapta și de-a stânga.
Părintele Sava a alunecat cumva íntr-o extremă…
Are tendința de a-i face pe toți cei atrași de episcopi în erezie și care nu întrerup pomenirea ,ca fiind eretici.La început spunea că nu trebuie să ne substituim unei instanțe?(respectiv Sinodul) dar pe parcurs a renunťat la această poziție.Și de aici ar rezulta și valabilitatea și aplicabilitatea canoanelor care se referă la ereticii din afara Bisericii (condamnați),și pentru cei necondamnați.
Și altele…
Părintele Theodoros Zisis are ,în opinia mea,cea mai echilibrată poziționare în această luptă…
Și ce e mai important,merge pe principiul : nu omul e făcut pentru lege,ci legea pentru om…
De aceea poate și o anumită nedumerire pentru unii (chiar și dvs. ați spus la un mom. dat că nu înțelegeți poziția dânsului într-o chestiune pe care o menționați acolo), căci au impresia că e o contradicție…Dar în realitate e vorba de principiul enunțat mai sus…Principiu cu care și eu sunt de acord.
Ce apreciez cel mai mult la dânsul,sunt exemplele patristice,cugetul patristic de care se folosește,care nu lasă loc de îndoială în ceea ce învață.
Ceea ce am scris pe aici a avut însă un alt scop.Am nădăjduit că sunteți pe aceeași poziție cu a Părintelui Theodoros.
Dar în multe privințe nu sunteți…Nu e un reproș,ci o constatare doar…Fiecare e liber să aleagă…
În practică e clar că nu se poate aplica întreruperea pomenirii peste tot…,asta-i situația de pe teren,dar ideea era ca ăsta să fie unul din elementele de bază din strategie,căci fără o strategie sau cu una prea laxă,în care toate sunt minimalizate, se bate pasul pe loc, iar în cazul acesta, e grav,căci timpul favorizează indubitabil inamicul,boala,care ,,înaintează” nestingherită,pentru că nu întâlnește stăvilare,ci doar vorbe…
Și după cum știm,credința,fără fapte este moartă…Este nevoie de fapte, mai ales de acelea care sunt pe măsura pericolului care trebuie înfruntat,cum spune tot Părintele Theodoros…Dar…,fiecare după conștiința lui…
P.S.: Trebuie să fim atenți în a nu confunda acrivia cu duhul de schismă…
Schisma este atunci când negi Biserica, lipsa harului din ea,când te rupi de ea făcând altare proprii, ș.a.m.d.
Practica bisericească îndeamnă la acest lucru:ca cei care aplică iconomia (dar să fie iconomie,nu compromis cu ambalaj de iconomie),să nu judece pe cei care aplică acrivia (dar acrivie,nu acte schismatice)…
Mă iertați!
Ca sămi formez eu o imagine, întreb:
Comuniunea este cea care ne face să avem credința episcopului? Dacă da, de ce nu e valabil și pentru comuniunea între Patriarhii?
Dacă ceea ce ne face să fim în erezie nu este comuniunea, ci o hotărâre a Sinodului BOR, atunci de ce ne-ar scoate de sub umbrela ei întreruperea pomenirii și nu simplul protest public sau în alt fel?
Am scris că nu înțeleg un punct la Pr. Teodor Zisis. Afirmația că avem aceeași credință cu episcopul prin pomenire ar trebui să facă obligatorie oprirea ei. Totuși el nu zice că e obligatorie. (Apropo, nu există libertate maximă în Biserică. Toate legile bisericești sunt obligatorii. Spre exemplu, cine nu postește miercurea și vinerea, este afurisit de canoane).
Pt. mine răspunsul e simplu,dar subiectul e mai amplu…
Da,comuniunea este condiționată în mod absolut de mărturisirea dreptei credințe.
Da, comuniunea este o mărturie că avem aceeași credință, în cazul acesta, credința episcopului,care nu poate fi alta decât a Bisericii,dacă-i ortodox și nu ecumenist…Dacă episcopul ecumenist are credință ecumenistă,vorbim de două credințe diferite.(Una ortodoxă,a noastră și alta ecumenistă,a lor.)
Episcopul nu are voie să aibă altă credință/să mărturisească altă credința,decât credința ortodoxă,credința Bisericii.
El trebuie să fie garantul și păstrătorul și apărătorul credinței Bisericii.
În momentul în care episcopul mărturisește/acceptă o erezie oficial,atunci Canonul numește acest episcop legitim,pseudoepiscop.
[,,Ierarhii noștri când sunt investiți depun un jurământ cum că se obligă să pązească dreapta credință și cele 7 Sinoade Ecumenice.Dacă încalcă jurământul (condiție îndeplinită prin acceptarea ecumenismului n.m.) , atunci nu mai sunt episcopi (în sensul Can.15 n.m.), nu se mai supun Sfinților Ierarhi, păstorii lor.Deci dacă ei nu se mai supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare?Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți…”, spune Părintele Iustin Pârvu. ]
De ce nu este valabil și pentru comuniunea între Patriarhii?
Nu înțeleg exact sensul întrebării dvs. …
Dacă se referă la contextul de acuma, cu ecumenismul și cu sinodul din Creta,atunci răspunsul ar fi mai simplu, căci, la vârful fiecărei Biserici Locale avem acuma fie ecumeniști,fie filo-ecumeniști.
În condiții normale,Patriarhiile neparticipante la CMB,ar trebui să întrerupă comuniunea cu cele ecumeniste sau să convoace un Sinod Panortodox unde să se tranşeze problema…
Ceea ce ne face să fim în erezie este participarea la CMB (pt. care am avut circumstanțe atenuante,ținând cont de vremuri,regimuri,cenzură,neștiință,obscuritate etc.),agravată acuma de legiferarea ereziei de către Sinodul BOR. Acestea sunt,cronologic, căile prin care am fost atrași în erezie sau făcuți părtași la ea.Dar ceea ce ne ține în erezie este comuniunea.Unirea cu ecumeniștii care mărturisesc această erezie.(Noi am fost atrași în ea fără voia/consimțământul nostru.Dar acuma știm,suntem conștienți.De ce nu ieșim din ea dacă spunem că suntem ortodocși?) Ca să ieșim din ea trebuie să ne îngrădim de erezie,prin întreruperea pomenirii, ,, căci nu există altă îngrădire în afara întreruperii pomenirii,astfel să poată crede cineva că se îngrădește fără să treacă la întreruperea pomenirii „.
Simplu protest public sau în alt fel este bun și necesar,dar nu și suficient .De ce?Pentru că, cei care nu se îngrādesc ,,se fac buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii,REZULTATUL FIIND CĂ EREZIA ECUMENISMULUI ÎNAINTEAZĂ…”. Nu este izolată…
Înțeleg că priviți Patriarhiile ca pe structuri paralele, fiecare cu credința ei, în funcție de ce zice Patriarhul. Această perspectivă e neortodoxă. Comuniunea dintre Bisericile Locale indică unitatea, identitatea de credință. Deci ar trebui, după logica voastră, să se molipsească și Patriarhiile între ele de erezie sau de ortodoxie.
În condițiile actuale, Bisericile neparticipante la Creta nu au oprit comuniunea, ci chiar au înfierat Sinodul. Pe acestea de ce nu le considerați ecumeniste pt a fi consecvent în abordare?
Citatul de la p. Iustin vorbește de ascultare, nu de comuniune. El însuși a fost în comuniune cu ierarhii ecumeniști. Ce rost are să fie adus în discuție? Doar pt balast?
Repet iarăși că pr. Teodor Zisi nu consideră obligatorie oprirea pomenirii. Așadar nu este absolut necesar acel zid. Ce vrea să zică este că cei care se opun nepomenitorilor devin ajutători ai episcopilor nu pentru că nu se îngrădesc, ci pentru că blochează protestul prin întreruperea pomenirii. Hai, că nu e chiar așa de greu să fie înțese toate aspectele corect. Trebuie pornit de la ce e clar și înaintat cu altele mai puțin explicite.
Sarut mana Parinte. Acum inteleg la ce se refereau Sf Parinti cand spuneau ca extrema de dreapta e mai periculoasa decat cea de stanga. Recunosc, ca si pe mine m-a chinuit si inca ma mai chinuie acest duh de razvratire fata de ierarhi, in special, dar si fata de monahi si preoti. Eu am ajuns la parerea ca daca nu ai dreapta socoteala, care sa stea pe dragoste si smerenie, nu poti vedea lucrurile asa cum trebuie.
Va rog sa ma iertati ca tot amintesc de asta, dar de cand am citit cartea Parintelul Epifanie Teodoropulos „Cele 2 extreme, ecumenismul si stilismul”, vad lucrurile altfel.
Perspectiva neortodoxă de care vorbiți este a dvs. nicidecum a mea,pt. că sunt afirmațiile dvs.
Patriarhiile nu sunt structuri paralele, fiecare cu credința ei.
Toate Patriarhiile ortodoxe trebuie să mărturisească ortodox,motivul care și fundamentează comuniunea lor, unitatea lor,bazată pe identitatea de credință.
Acuma,unele au legiferat ecumenismul/erezia,iar acest lucru trebuie rezolvat…Erezia nu reprezintă credința Bisericii…Pt. cine ínțelege altcumva,treaba lui.
Ele nu au oprit comuniunea pt. că nu are cine s-o facă…
,,Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic”.-Părintele Iustin Pârvu
Petru mine folosirea de cuvintele Sfinților și Cuvioșilor Părinți nu constituie balast.Dacă pentru dvs. da,eu nu știu,dvs. știți…
Asculatarea este în directă legătură cu comuniunea,este una din caracteristicile ei.Am citat cuvântul Părintelui ca să vedem și un Avvă cum se raportează la ascultare,căci dânșii ne sunt modele…
Părintele Iustin era în comuniune cu ecumeniștii când nu era sinodul cretan,când nu era legiferată erezia…
Dânsul a mai spus: ,,Dacă vom ajunge să ni se impună condiții străine adevărurilor noastre de credință,neapărat se va rupe”…
Părintele Theodoros Zisis nu obligă pe nimeni la nimic…doar învață că nepomenirea reprezintă îngrădirea de erezie, care nu se poate realiza în alt mod,în contextul nostru.Prin asta nu judecă și nu acuză pe nimeni,ci doar mărturisește,respectând conștiința fiecăruia și făcându-și datoria de a spune lucrurilor pe nume,nu răstălmăcindu-le…
Exact asta reproșez, dubla măsură. Și în cazul episcopilor comuniunea se bazează pe unitatea de credință, fix la fel ca în cazul Patriarhiilor. Totuși într-o parte vorbiți de contaminare cu erezia, iar în alta nu se mai pune problema la fel. Așa se întâmplă când teoriile acestea se bazează pe proprijle gânduri.
Au existat situații în istorie care reliefează foarte bine cum au fost înfrjntate ereziile de către Sfinții Părinți. Reiau aici două exemple. Sf. Sofronie al Ierusalimului a intrat în comuniune, când a fost instalat Patriarh, cu Patriarhii monoteliți necondamnați de la acea vreme. În scrisoarea de recunoaștere adresată lor critica teoriile monotelite, dar căuta comuniunea cu ei și a și fost. Dia. Ică jr. scrie că ei nu l-ar fi recunoscut; posibil. Totuși a fost în comuniune cu ei pentru că a organizat în Cipru un Sinod cu monoteliții în care să fie dezbătută erezia, dar s-a încheiat indecis, fără o rezoluție. Sf. Maxim i-a continuat lupta după moartea sa, dar interesează faptul că a fost și a căutat comuniunea cu ereticii necondamnați.
O altă situație este din vremea iconoclastă. Roma a anatematizat Constantinopolul sinodal, dar ulterior a venit la Niceea pentru Sinodul VII și a recunoscut pe Patriarhul Tarasie, unde au fost primiți și episcopii eretici care s-au pocăit. Deci, în ciuda unei anatematizări asupra acelora, tot au fost primiți în comuniune. Iar Sinodul a declarat, la presiunile monahilor zelotiști și în ciuda lor, că momentul după care ste interzisă absolut comuniunea cu cineva este după condamnarea lui sinodală.
Pentru mine și pentru oricine este sincer, este clar că teoriile cu contaminarea au dub schismatic, provoacă falii nepermise de comuniune în interiorul Bisericii.
,,…momentul după care este interzisă absolut comuniunea cu cineva este după condamnarea lui sinodală”
Ce spun eu și ce spuneți dvs. …
Eu nu am spus că acuma este interzisă (ar fi corect să nu-mi mai reproşați în contul meu ceea ce spuneți dvs.Altfel,dvs. spuneți,dvs. vă răspundeți.Mă iertați!)comuniunea, niciunde! Ci că pentru a te îngrădi de erezie,nu există altă modalitate decât întreruperea pomenirii…Iar aceasta constituie un ,,drept și o datorie,ca imediat”, atunci când erezia este mărturisită oficial, să se facă.Și am menționat:fiecare facă după conștiința lui…
Problema este că dvs. puneți íntotdeauna căruța înaintea boilor și prezentați acest lucru ca pe un criteriu…
Cele spuse de dvs. ,ca exemplu, nu reprezintă învățătura Bisericii,ci modul cum ea s-a putut aplica în diverse situații,care sunt diferite unele de altele și nu pot fi generalizate ca un tratament standard pt. fiecare situație nou ivită.De aceea am menționat și eu că, nu omul e făcut pentru lege,ci legea pentru om.
Biserica învață clar:
– ,,de omul eretic după întâia și a doua mustrare depărtează-te…”;
-dacă cineva aduce altă învățătură decât cea primită,anatema!”,și nenumărate alte învățături de acest fel…Nu le mai reproduc aici,căci le ştie toată lumea…
De aici se pleacă,aceata este criteriul,nu compromisul…
Biserica nu învață că dacă Constantinopolul a stat în comuniune cu Roma papistă,sute de ani,așa trebuie să facem și noi cu ecumeniștii.Asta e o răstălmăcire evidentă a duhului patristic…
Sau dacă Sfântul Chiril nu a întrerupt pomenirea pentru o perioadă,exacf aşa trebuie să facem și noi…Atunci era un context,o anumită situație, cu particularitățile ei,acuma este altă situație.Acolo era un caz,aici alt caz,altă boală,cu specificitățile ei.
În primul rând trebuie menționat din start,că norma ín Biserică nu o constituie în nici un caz iconomia- este un criteriu unanim acceptat-,ci acrivia…Iconomia nu este exclusă;dar nici impusă,generalizată,…este o excepție de la normă[.]
Pe de altă parte,în cazul comuniunii Patriarhiilor Ortodoxe Răsăritene,cu Roma Papistaşă, credincioșii din Patriarhiile Răsăritene erau în ascultare directă sub episcopi ortodocși, nu papistași.
Una este să fiu în comuniune cu episcopul meu care nu acceptă erezia, chiar dacă nu a întrerupt comuniunea,din motive de iconomie,și alta să fiu în comuniune cu un pseudoepiscop.
La fel și cei de sub Sfântul Chiril,aveau un episcop ortodox(nu pomeneau unul eretic/pseudoepiscop), chiar dacă el făcea iconomie cu cei din Constantinopol.
Sau: ,, Nestorie, cugeta cele ale lui Arie,iar credincioșii ,,nu au voit să aibă părtășie cu el, de vreme ce are astfel de cugete.Astfel, chiar și poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui (ale lui Nestorie, episcop legitim n.m.), afară de CÂȚIVA NEMINTOȘI ȘI ADULATORI AI SĂI.Mai toate mănăstirile și arhimandriții nu au comuniune cu el, (atenție! n m ) TEMÂNDU-SE CA NU CUMVA SĂ SE VATĂME DIN PRICINA CREDINȚEI LUI”.”
Cu alte cuvinte:eu nu neg felul cum a procedat Biserica în anumite situații,experiența ei.Nu spun că nu trebuie să ne folosim de ea.Ci spun că nu asta e învățătura ei cu privire la erezie.Învățătura e cea pe care o prezintă Părintele Theodoros Zisis, ca de exemplu,că întreruperea pomenirii reprezintă îngrădirea de erezie și că altă îngrădire nu este…
Sau că, Biserica este acolo unde e Adevărul (iar când spunem asta nu anulăm Biserica)…Și multe altele pe care le-am tot scris pe aici,și pe care Biserica le învață,dar dvs. nu le primiți căci chiputile,sunt extreme sau interpretate extremist.
Dar dvs. nu țineți cont nici măcar de limitele de la care pot fi interpretate ca extreme.
Văd că se tot dă ca exemplu și Părintele Epifanie, dar nu se ține cont în realitate nici de cele scrise de dânsul;căci chiar dânsul arată în cartea sa când întreruperea pomenirii reprezintă o schismă/extremă și când nu…Dar unii se opresc numai la titlu,căci le place cum sună!!!..
Deci,de experința Bisericii trebuie să ne folosim,categoric,este indispensabilă,dar nu interpretând-o după placul nostru,ci ținând cont de învățătura Bisericii,aşa cum procedează Părintele Theodoros Zisis…
Dvs spuneti „Eu nu am spus că acuma este interzisă (ar fi corect să nu-mi mai reproşați în contul meu ceea ce spuneți dvs.Altfel,dvs. spuneți,dvs. vă răspundeți.Mă iertați!)comuniunea, niciunde! Ci că pentru a te îngrădi de erezie,nu există altă modalitate decât întreruperea pomenirii…Iar aceasta constituie un ,,drept și o datorie,ca imediat”, atunci când erezia este mărturisită oficial, să se facă.Și am menționat:fiecare facă după conștiința lui…”
Mi se pare ca va contraziceti singur.
Nicaieri in canoanele si istoria Bisericii, n-o sa gasiti ca, pentru a te ingradi de erezie nu exista alta modalitate decat intreruperea pomenirii.
Înțeleg ceea ce spuneți dvs.,din perspectiva faptului că noi nu avem experiență în lupta cu ereziile.Dar grecii o au.Deci haideți să ascultăm un om cu experiență.
Dar,ca o paranteză, trebuiebuie făcută diferența între împotrivire și îngrădire.
Revenind.Nu mă contrazic,ci îl citez pe Părintele Theodoros Zisis din nou:
,,Nu există altă îngrădire în afara întreruperii pomenirii,astfel încât să poată crede cineva că se îngrădește fără să treacă la întreruperea pomenirii”/comuniunii…
Cred că Părintele Theodoros știe ce spune…
Eu nu critic atât lipsa de experiență, ci înverșunarea pe o linie deraiată. Eu însumi am făcut afirmații greșite din lipsă de experiență, pe care ulterior le-am contrazis când am studiat mai bine problema.
Citatul de la Pr. Teodor iarăși nu este elocvent pentru că acolo este vorba de identificarea îngrădirii cu oprirea pomenirii și atât, nu că ar fi obligatorie sau nu. Intenția din spate era să arate că termenul de îngrădire este justificat, referindu-se strict la oprirea pomenirii episcopului, nu la separarea de Biserică.
Ce mă deranjează este lipsa de voință de a corecta anumite lucruri pentru a le face să meargă bine. Eu nu doresc să descurajez întreruperea pomenirii, ci afirm că este utilă și chiar de neevitat în această situație. Doar că trebuie aplicată în spiritul corect pentru a rezulta un efect benefic pentru Biserică, nu o nouă linie cu iz schismatic, inspirată via Sava Lavriotul de la zelotiști (stiliști).
Nici grecii nu au experiență sau au una amară de pe vremea Sf. Paisie, când unii au luat-o în schismă.
Comentariul acesta spune totul, adică luarea după propria cugetare și lipsa de coerență.
Hotărârea Sinodului VII Ecumenic este normativă. Dacă acolo se spune că este interzisă comuniunea la modul absolut cu un eretic abia după condamnarea lui, atunci așa este. Dacă practica tuturor Sinoadelor a fost să fie în comuniune cu ereticii până la ședința de condamnare a lor, atunci așa e bine de procedat. Dacă Chiril al Alexandriei este Sfânt și a rămas în comuniune cu Nestorie până la Sinodul III, nu mă interesează de credincioșii de sub el, ci exemplul lui este etalon pt mine. Ce Gâgă își poate pune problema credincioșilor alexandrini și să treacă peste însuși Sf. Chiril?
Așa în treacăt, cu ce era diferită situația din vremea Sf. Chiril față de azi? Doar așa, că ni se pare nouă că era diferită? Sau că nu ne convine exemplul acesta? ♂️
Însuși pr. Teodor Zisis dă exemplu atitudinea îngăduitoare față de Roma și validează în broșura sa iconomia chiar și în zilele noastre. Iar dumneata treci cu vederea pasajele clare și indiscutabile pentru a veni cu răstălmăciri ciudate ale altor expresii ale Părintelui. Cum să numesc această atitudine?? Eu îi zic duh de schismă pentru că insistă pe ruperea comuniunii în mod nejustificat.
Omul ereric e cel condamnat sinodal, cum era cazul după Sinodul apoatolic din Ierusalim descris în Faptele Apostolilor. Măcar Sf. Ioan Gură de Aur să fie crezut când interpretează astfel pasajul paulin. Anatema este dat cineva de către un Sinod. Iată alte două exemple de răstălmăcire fără cap a citatelor patristice, care dovedesc rătăcirea în gândire.
Ce să mai zic? Măcar bun-simț de-ar avea cineva și să nu se lanseze în teorii năstrușnice care-i depășesc puterea de înțelegere!
Tot insist să fie dat un singur exemplu aprobat de Biserică prin care este impusă oprirea comuniunii înainte de condamnare sinodală și nu a fost furnizat până acum. Eu personal nu am găsit.
,,Dacă acolo se spune că este interzisă comuniunea la modul absolut cu un eretic,abia după condamnarea lui,atunci așa este.”
Așa este.Am spus eu altceva?
Eu am spus,ce spune Părintele Theodoros,că pentru a te îngrădi de erezie trebuie să întrerupi comuniunea…
Sunt două lucruri diferite!
Dacă pe dvs. nu vă interesează credincioșii de sub el,pe dânsul îl interesa (și pe mine la fel).
Credincioșii de sub dânsul aveau arhiereu cu mărturisire ortodoxă!
Unu la mână!
Doi: Dacă exemplul Sfântului Chiril este etalon pentru dvs., haideți să vedem ce spune Sfântul:
,, Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioșii ,,nu au voit să aibă părtășie cu el, de vreme ce are astfel de cugete.Astfel, chiar și acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de CÂȚIVA NEMINTOȘI ȘI ADULATORI de-ai săi.MAI TOATE MĂNĂSTIRILE ȘI ARHIMANDRIȚII NU AU COMUNIUNE CU EL,temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinței lui”,” spune Sfântul Chiril.
Iar Părintele Theodoros Zisis validează iconomia (cum altfel?),căci ierarhii răsăriteni ai credincioșilor erau ortodocși , nu papistași.Iar pentru zilele noastre, validează iconomia (cum altfel?),dar spune că nu există îngrădire de erezie fără întreruperea pomenirii episcopilor ecumeniști.
Duhul de schismă are anumite caracteristici, cum am mai spus…
Eu nu vorbesc aici de întreruperea comuniunii în mod nejustificat…
Am văzut de exemplu la Sfântul Chiril ce frumos justifică întreruperea comuniunii credincioșilor cu Nestorie,de exemplu…
,,Omul eretic e cel condamnat sinodal…”.
Fals!
Omul eretic este cel cu cuget eretic!
Cel condamnat sinodal este în afara Bisericii!
Cel necondamnat,este în Biserică,instituțional!
Asta e diferența!
Sfântul Marcu al Efesului ne dă foarte exact definiția ereticului:
,,Eretic este, și se supune legilor împotriva ereticilor cel care fie și puțin se abate de la dreapta credință”.
Același Sfânt Părinte spune:
,,Este cu putință, să-i numim ortodocși pe doi care cugetă cele contrare?Eu nu cred”, spune Sfântul tuturor în Enciclica către ortodocșii de pretutindeni”.
Părintele Arsenie Papacioc spune și dânsul:
,,Dacâ un episcop este eretic,trebuie înfruntat.Că nu episcop înfrunți,ci eretic înfrunți!”,asta apropo de eretici…
Acesta este cugetul patristic…
Dvs. insistați să vi se dea un exemplu prin care este impusă oprirea comuniunii înainte de o condamnare sinodală…Păi este afirmația dvs. și dvs. trebuie să oferiți răspunsul…
Eu am afirmat că nu există îngrădire de erezie în afara întreruperii comuniunii…
Deci,cine vrea să fie părtaș la erezie sau cine nu vrea să iasă din ecumenism, nu îi impune nimeni să o facă…Are libertate de alegere!
Iar această libertate ne incumbă responsabilitate…
M-am referit că eretic este numit de Apostolul Pavel cel condamnat. Că denumirea aceasta o aplicăm și celor încă necondamnați, asta nu schimbă sensul celor spuse de Apostol și nu trebuie aplicate ecumeniștilor de astăzi. Fără să mai zic că el nu spune expres despre ruperea comuniunii, ci de depărtare.
Sf. Chiril nu s-a îngrijit de credincioșii de sub el să nu fie în erezie prin comuniune, ci să combată dioprosopismul lui Nestorie. În plus, a sprijinit pe cei care se opuneau lui Nestorie și chiar a lăudat oprirea comuniunii cu acela. Dar nu există nici un indiciu că i-ar fi condamnat pe cei care nu opriseră pomenirea. Se vede din practica Sinodului III, dar și a tuturor Sinoadelor că nu au cerut socoteală celor care rămăseseră în comuniune cu ereziarhii până la condamnarea lor.
Problema este că induceți ideea că e necesară îngrădirea de erezie, lucru care nu reiese nici de la Pr. Teodor Zisis și nu e conform nici cu practica patristică și canonică. Ideea că cineva este vinovat pentru că ar rămâne așa-zis în erezie nu are acoperire. Dacă ar fi existat așa ceva, normele bisericești ar fi interzis sau măcar ar fi menționat acceasta ca fiind ceva rău.
Cineva este vinovat pentru că este în erezie atunci când se află în vreo „Biserică” anatematizată, cum ar fi catolicii sau anti-calcedonienii. Spre exemplu, catolicii care ajung să creadă ortodox încă au credința papistașă până nu vin la Ortodoxie. Nu pot practica în mod mântuitor credința ortodoxă rămânând unde sunt. Atunci mărturisirea lor nu le ajută la nimic. Aceste lucruri sunt clare și prevăzute de canoane. Dar în interiorul Bisericii adevărate nu există această speță și nu e bine să o inventăm noi din prea multă istețime sau fiind înșelați de teoriile vehiculate azi.
,;Problema este că induceți ideea că e necesară îngrădirea de erezie ,lucru care nu reiese nici de la Părintele Teodor Zisis și nu e conform nici cu practica patristică și canonică”.
,, lucru care nu reiese nici de la Părintele Teodor Z. …”.
Ce se întâmplă dacă nu te íngrădești de erezie?
,,…persoane care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți,preoți și profesori(…).Susțin, scriu și predică că ei rămân în Biserică, nu se íngrădesc, își duc lupta în sânul Bisericii.
Se fac astfel buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii,rezultatul fiind că erezia ecumenismului înaintează…”
Deci erezia înaintează pt. că cei aflați ín comuniune cu ecumeniștii nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii…În acest caz nu este necesară îngrădirea de erezie? Dvs. spuneți…
Și,eu induc ideea, nu Părintele Theodoros Zisis?
,,Și nu e conformă nici cu practica patristică și canonică”.
Părintele Theodoros:
,,Amânarea întreruperii pomenirii timp de câțiva ani, care s-a făcut din iconomie,în scopul informării credincioșilor ortodocși neinițiați și necunoscători, nu ínseamnă că vom suprima cele predate de TRADIȚIA BISERICII ȘI DE SFINTELE CANOANE.
Încă din 2004 (…), scriam:
,,Să se aducă la cunoștința conducerilor bisericești în mod categoric că în cazul ín care vor continua să participe și să susțină panerezia ecumenismului intercreștin și interreligios,CALEA PE CARE SE IMPUNE să o urmeze credincioșii, clericii și mirenii,CALEA MÂNTUITOARE,CANONICĂ ȘI ÎN DUHUL SFINȚILOR PĂRINȚI ESTE NEÎMPĂRTĂȘIREA, ADICĂ ÎNTRERUPEREA POMENIRII EPISCOPILOR,care se fac împreună responsabili și părtași la erezie și înșelare.
Nu este vorba de schismă, ci de mărturisire bineplăcută lui Dumnezeu,AȘA CUM AU PROCEDAT PĂRINȚII DIN VECHIME. „
Zice clar pr. Teodor că întreruperea pomenirii este mărturisire. Deci efectul nu este de îngrădire, ci de combatere. Era o amenințare pentru a determina oprirea de pe drumul ecumenist. Iar cei care se opun azi opririi pomenirii împiedică mărturisirea mai puternică. În context părintele precizează că dorește o armă mai bună de mărturisire, nu doar a unor focuri de armă în locul unei lovituri grele. Ține de strategia mărturisirii, nu de nevoia unei îngrădiri. Citiți tot pasajul, fără a scoate expresii care să pară că enunță altceva prin denaturare. Nu e obositor să vă tot luptați să-l puneți pe pr. Teodor să afirme altceva decât face el?
Îngrădirea o face decizia sinodală. În Biserică toți suntem una și nu ne protejăm unii de alții. Altfel nu ar fi sfântă, ci spațiu de contaminare. Dar în ea nu punem la un loc prin legile ei păcate, ci doar sfințenie. Iar pomenirea e un act canonic ce nu poate duce la întinare. Molipsirea poate interveni prin sminteli și acțiuni care nu țjn de cadrul bisericesc, cum ar fi ascultarea de învățături neconforme sau diferite practici necanonice. Dacă mărturisim că Biseeica e sfântă, atunci să avem despre ea o imagine sfântă, în care păcătoșii primesc sfințenie, nu erezie dacă se țin în limitele canonice.
Să le luăm pe rând:
,,Zice clar pr. Teodor că întreruperea pomenirii este mărturisire.”
Păi cine a afirmat vreodată că întreruperea pomenirii nu este mărturisire?! Doamne iartă-ne!
Dar este o mărturisire care se face prin intermediul îngrădirii de erezie,nu se limitează doar la vorbe…Vorbe sunt de când s-a înființat ecumenismul și acesta cu fiecare vorbă, ínaintează încă un pas…Se hrănește cu vorbe…Îngrădirea de erezie constituie tăierea hranei ecumenismului,nealimentarea lui,izolarea lui,înfometarea lui,slăbirea lui,…anularea mediului în care acest monstru trăiește și se dezvoltă…!
Deci,ce zice Părintele Theodoros Zisis?
Spune categoric,fără nici o urmă de îndoială că întreruperea pomenirii reprezintă îngrădirea de erezie!
Câteva exemple:
,,Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți,preoți și profesori, PERCEP ÎNGRĂDIREA ÎN MOD ERONAT, ca separare de Biserică, ȘI NU DE EREZIE ȘI DE PSEUDOEPISCOPI…”.
,,În acest caz, trebuie să ne îngrădim imediat și ,,înainte de cercetarea sinodală”,să ridicăm zid de apărare,SĂ IZOLĂM EREZIA,SĂ NE PUNEM LA ADĂPOST.
EXISTĂ DECI VREO ÎNDOIALĂ CĂ ÎNGRĂDIREA ESTE FAȚĂ DE EREZIE, și nu de Biserică, DE PSEUDOEPISCOPI, și nu de episcopi adevărați (deși legitimi, canonici,căci íncă nu au fost judecați și caterisiți/condamnați în urma unei judecăți sinodale n.m.)”.
Iar exemplele abundă…
,,Deci efectul nu este de îngrădire, ci de combatere”…,spuneți dvs.
Sincer,eu cred că și dvs. vă vine să zâmbiți,aşa că nu mai comentez această afirmație…
Mai departe:
,,Întreruperea pomenirii(…) ține de strategia mărturisirii,nu de nevoia unei îngrădiri”,spuneți.
Citiți din nou,cu atenție,citatul de la comentariul anterior,care aparține Părintelui Theodoros Zisis și care datează încă din 2004 , ca să vă lămuriți mai bine,că eu mai clar decât acolo ce pot să spun?
Iar în contextul acela nu aveam sinodul cretan!
,,Îngrădirea o face o decizie sinodală”?!?!?!?!
Nu Canonul 15?…
Sinodul tranșează problema,condamnă erezia și o scoate din Biserică…Adio îngrădire,că rămâne fără obiectul muncii și îngrădindu-te din alte motive riști să intri în schismă….
,,În Biserică toți suntem una și ne protejăm unii pe alții”,spuneți.
Deci dvs. singur recunoaşteți că sunteți una cu ecumeniștii…
Eu nu sunt ,de aceea m-am și îngrădit de ei.
Ca să fi una trebuie să fi în comuniune cu ei.
Ce fel de întrerupere a pomenirii/comuniunii ați făcut dvs. atunci, dacă spuneți că sunteți una?!
,,Altfel nu ar fi sfântă,ci spațiu de contaminare”.
Dacă confundăm pe ecumeniști cu Biserica,atunci putem afirma astfel…Dar nu deschid acest subiect,că deviem iarăși de la temă…
Iar despre contaminare…
Sfântul Chiril al Alexandriei,spune:
,,Astfel,chiar și acum,poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui,afară de CÂȚIVA NEMINTOȘI ȘI ADULATORI de-ai săi.Mai toate mănăstirile și arhimandriții NU AU COMUNIUNE CU EL, TEMÂNDU-SE CA NU CUMVA SĂ SE VATĂME DIN PRICINA CREDINȚEI LUI „.
Fără comentarii…
,,Dar în ea nu punem la un loc prin legile ei păcate, ci doar sfințenie”,spuneți.
Păi tocmai asta este, că ecumenismul nu este sfințenie dar ecumeniștii l-au făcut lege/l-au legiferat.Deci dacă nu vrem să punem la un loc prin legile ei păcate,trebuie să ne îngrădim de ecumenism,să-l respingem.Căci nu poți pune la un loc cu ortodoxia ecumenismul/erezia…
,,Molipsirea poate interveni prin sminteli śi acțiuni care nu țin de cadrul bisericesc,cum ar fi ascultarea de învăťături neconforme sau diferite practici necanonice „,spuneți.
Exact,erezia nu ține de cadrul bisericesc,dar tocmai asta au făcut,au înclus-o în cadrul bisericesc,au legiferat-o.
Mai clar,ne spune Sfântul Chiril în citatul de mai sus,ce se poate întâmpla când erezia este prezentă în Biserică și tu nu te îngrădești de ea…
Sarut mana Parinte! Eu va inteleg demersul, dar cred ca va pierdeti pacea!
Ca sa intelegi aceste lucruri, iti trebuie o stare, un duh, pe care putini il avem. Daca altii cred ca intreruperea pomenirii este singura modalitate de lupta, lasati-i. Ati explicat si ati dat si exemple, incat daca ai inima deschisa, cu dragoste si smerenie, intelegi. Am mai spus-o, ca vad la majoritatea celor care au intrerupt pomenirea (nu la toti), un duh identic cu cel al stilistilor, care nu numai ca nu este constructiv, ci invers, compromite orice lupta echilibrata.
Va rog sa ma iertati, c-am indraznit.
Nu cred că e vorba de pace. Am întreținut acest dialog pentru a vedea clar ideile susținute. Am scris negru pe alb care sunt reproșurile mele, dar se vede persistența în ele chiar și în acest caz. E nevoie de o perspectivă de ansamblu și de o așezare bună a duhului, altfel lucrurile vor fi înțelese mereu în aceeași cheie greșită fără de Dumnezeu.
Ce mă doare este că în felul acesta este blocat procesul de respingere a ecumenismului din cauza atitudinilor pătimașe și neduhovnicești. Dar probabil că asta merităm, să fim blocați în rău, de vreme ce nu există o pocăință autentică și putere de rugăciune suficient de mari.
Frate,nu vă supărați,dar faceți niște afirmații gratuite…
Unde s-a afirmat aici că întreruperea pomenirii este singura modalitate de a lupta?…Vedeți în ce constă răutatea?În insinuări de felul acesta…gratuite.. ca să ce?!
Problema era că doar prin întreruperea pomenirii te îngrădești de erezie…Asta voiam să clarific…Dar se neagă tot pe tema asta,până și afirmațiile Părintelui Theodoros Zisis,care explică cât se poate de clar subiectul…
Repet,poți lupta cum dorești, în ce fel dorești și bine faci…
Dar…, ,,Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox (…),susțin,scriu,predică că ei rămân în Biserică, nu se îngrădesc, își duc lupta în sânul Bisericii.
Se fac astfel buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici…”
De ce?
,,…fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii,rezultatul fiind că erezia ecumenismului înaintează…”!
( Dacă adevărul supără,deranjează, nu e vina mea…)
Vă rog să mă înțelegeți, nu este o acuzație, este o constatare, pe care am pus-o spre dezbatere ín scopul de a fi conștientizată…Spre zidire,nu spre năruire…
E chiar aşa de greu de înțeles?
Dacă se trec sub tăcere astfel de aspecte, cel care procedează astfel se face vinovat.Eu nu îmi asum o astfel de vină!
Păcat că nu încercăm să ne folosim de învățătura unor astfel de oameni ptecum Părintele Theodoros Zisis…
Mă iertați!
Iertați va rog! Frate Andrei , bine este sa chibzuim bine ceea ce afirmăm , altfel , greșim si ce ai scris rămâne scris , roaga- l frumos pe părintele să îți explice ce am spus , Doamne ajuta !
De la bun început trebuie precizat că luarea în discuție a existenței harului în Biserică este un lucru extrem de nociv,pt. că lupta nu este dusă cu Biserica,Doamne ferește!, ci cu erezia prezentă în ea prin intermediul mădularelor care păstrează contactul cu această molimă.Deci nu despre existența sau nu a harului în Biserică este vorba ( abordarea acestei teme, este în opinia mea, folosită cred,ca o diversiune, în scopul deturnării luptei pe o pistă greșită), ci despre prezența ereziei în Biserică, erezie prezentă în mediul în care ea a fost oficializată,mediul ecumenist din Biserică,prezent acolo unde sunt ecumeniștii și cei cu care aceștia sunt în comuniune/uniți.
Dacă erezia ,oficial, a fost acceptată în Biserică,delimitarea de ea nu se poate face la modul concret decât tot oficial,adică prin întreruperea pomenirii/comuniunii cu cei care oficial și-au asumat-o.Nu există altă îngrădire de erezie în acest context,decât prin separarea de cei care oficial o mărturisesc.
Erezia există acolo unde sunt ecumeniști,ori cineva nu poate să spună că nu are legătură cu erezia fiind în comuniune/unit cu cel aflat în erezie.Păi ori e unit ori nu…Că acela e ecumenist,dar în Biserică (în sensul de… necondamnat),nu e treaba mea.Eu până una alta trebuie să fac ce ține de mine…
Chiar dvs. ați spus,într-un art. anterior că ,,avem o situație în care dreapta credință conviețuiește cu erezia ,,canonic” „.Deci dreapta credință conviețuieşte cu erezia…!
E ca și cum ai încerca să unești Adevărul cu erezia !?!! Ce legătură este între Adevăr și erezie?!?Dacă cineva crede că poate uni Adevărul cu minciuna/erezia,el știe…Doamne iartă-ne!…
Referitor tot la o afirmație făcută la începutul articolului, cum că nepomenitorii au pus accent mai mult pe întreruperea comuniunii decât pe combaterea ecumenismului…
Aș nuanța puțin lucrurile…
Nepomenitorii sunt ortodocși îngrădiți de erezie sau ortodocși care nu pomenesc/urmează episcopi ecumeniști (pe care Canonul îi numește pseudoepiscopi sau minciuno-episcopi).
Iar cei care pomenesc episcopi ecumeniști, sunt cei care urmează pseudoepiscopi adică episcopi care nu urmează Sfinților Apostoli,Sfinților Părinți,căci nu se poate spune de un ecumenist că ascultă de Sfinții Apostoli,că e următor Sfinților Părinți…Asta ca o paranteză,ca să fie mai bine înțeles termenul de nepomenitor (îngrădit de erezie) care e dus în derizoriu de ecumeniști și de cei aflați în comuniune cu ei.
Revenind acuma, ecumenismul a fost acceptat oficial,ceea ce înseamnă că ne-a fost impus tuturor. Prin documente sinodale.Deci e lege,pentru toți!Drept urmare, prioritatea este ieșirea din /îngrădirea de erezie , nu doar combaterea ei.Când combați ceva,când te lupți cu ceva,cu cineva, nu o faci numai verbal, ci și concret ,în faptă,nu?Altfel te autoamăgești! Ceva de genul: eu lupt împotriva ereziei,dar… petrec în ea,nu mă îngrădesc de ea,sunt unit cu ea,prin intermediul comuniunii cu gruparea care o acceptă,o mărturisește și o promovează.Și mai ales în contextul în care ecumenismul a fost combătut deja și condamnat chiar și de către un Sinod Local și …de către Sfinții contemporani cu el.
Cine crede că poate să convingă ecumeniștii să renunțe la el prin discuții,nu are decât să tot petreacă împreună cu ei în ecumenism/erezie și să discute…Ecumeniștilor chiar le convine acest lucru: să păstrezi comuniunea cu ei, să le recunoști autoritatea de episcopi autentici (următori ai Sfințlor Părinți), indiferent de ce crezi tu.Căci ei sunt ecumeniști doar, și una dintre ,,dogmele” lor este ,,unitatea în diversitate”. Ei nu sunt interesați în realitate de cugetul tău,ci de păstrarea comuniunii cu ei. Comuniune care le oferă legitimitate/recunoaștere,în virtutea căreia ei pot menține erezia în Biserică.Deci cu ajutorul cui?Cu ajutorul celor aflați în comuniune cu ei…
De aceea avem nevoie de îngrădire,pt.că e mijlocul concret de luptă împotriva ereziei din Biserică sau a ieșirii din erezie.
Avem un exemplu concret,georgienii.
Dânșii au afirmat:ori episcopii iasă din erezie,ori ieșim noi fără ei…Prin aplicarea Canonului 15 l-ll! Altă cale nu există!
Mai întâi, mie îmi pare evident că ecumeniștilor le convine de minune poziția aceasta extremistă pentru că nu convinge pe nimeni și compromite subiectul.
Miza discuției este în ce fel comuniunea cu episcopii ecumeniști ne fave eretici la fel. Ați scris că o erezie oficializată se împrăștie automat asupra tuturor. Aici am nuanțat că ecumenismul nu este oficializat, ci e în faza în care se forțează lucrurile în această direcție. Adică au fost luate hotărâri și s-au făcut demersuri oficiale în sensul adoptării lui. Însă, deși aceste măsuri sunt oficiale, ele nu sunt suficiente pentru a legaliza erezia. Sunt doar pași. Există, deocamdată cel puțin, alte norme oficiale care le contrabalansează. E vorba de comuniunea asumată cu celelalte Biserici care nu au adoptat Creta și care nu sunt în CMB. Mai există și afirmații la fel de oficiale care sunt ortodoxe. Da, este un paradox că ierarhii iau hotărâri eretice contrare normelor actuale, nu doar celor din vechime, dar asta e strict vina lor. Esențial este că pomenirea ne face părtași la credința reală a Bisericii, nu la diferite manifestări oficiale ale episcopilor.
Ca o comparație, așa cum decretele din pandemie nu au fost legale, deși s-au dat amenzi pe baza lor, cam la fel și acum. De aceea nu cred că e constructivă atitudinea aceasta sperioasă și panicardă de a zice că BOR e în erezie și a ars casa când încă nu e cazul. Face mult rău și discreditează puternic.
Faceți confuzie în legătură cu canonul 15. Acesta îl numește episcop plin pe cel ce propovăduiește erezia, dar și pseudo-episcop. Aceste apelative ne arată că e vorba de un episcop legitim, dar aflat în eroare. Iar oprirea pomenirii nu e un act oficial care ar duce la îngrădirea de erezie.
În concluzie, repet că nu mi se pare de bun augur fundamentarea unor teorii pe propriile impresii, ci pe cugetul patristic. Nu aduceți argumente clare despre părtășia la erezie prin pomenire, ci repetați o mantră a ereziei oficializate. Au fost situații în care episcopi eretici erau tratați ca deplini. Sinodul VII Ecumenic afirmă clar că abia după condamnare nu sunt recunoscute slujbele lor. Toate Sinoadele i-au tratat pe ereziarhi ca arhierei legitimi și au avut comuniune cu ei până la sesiunea în care au fost condamnați, deși oficializaseră în dreptul lor erezii.
Dacă vă încăpățânați în concepții anti-patristice și anti-canonice, nu mă convingeți pe mine cu nimic, ci faceți un mare deserviciu Bisericii și veți avea plată grea de la Dumnezeu.
Cu părere de rău, eu consider că aceste atitudini sunt extremiste pentru că dovedesc o minte înfierbântată și orbită.
Ín art. spuneţi că e vorba de o dezbatere,iar acuma, dacă vin cu o înțelegere care nu cadrează cu a dvs.,treceți la invective -,,minte înfierbântată și orbită;atitudini extremiste; mantre ale ereziei…”.
Acesta nu e un dialog normal, ci o modalitate de a impune un anumit mod de gândire, la care dacă cineva nu achiesează este imediat înlăturat…
Ideile exprimate de mine nici măcar nu-mi aparțin.Dacă erați puțin mai relaxat, ați fi putut observa că cele exprimate de mine aparțin vrednicilor Părinți georgieni care și-au izbăvit Biserica de erezie, precum și arhicunoscutului teolog specialist în patristică,Theodoros Zisis.
,,Miza discuției este în ce fel comuniunea cu episcopii ecumeniști ne face eretici la fel”.
Arătați-mi punctual,unde am afirmat că , ,,comuniunea cu ecumeniștii ne face eretici la fel”.
Este o răstălmăcire fie intenționată, fie rezultată din faptul că nu sunteți atent la ce scriu…
Am spus că prin comuniunea cu ecumeniștii sau că,comuniunea cu ecumeniștii, ne plasează pe toți în erezie.Pe cei neîngrădiți de ea.
Părinții georgieni care au salvat BOG din erezie, nu erau eretici,categoric, dar afirmau despre ei înșiși că sunt în erezie, împreună cu episcopii ecumeniști,și că,dacă episcopii nu vor să iasă din erezie, ei vor ieși pe cont propriu din erezie,fără episcopi,prin aplicarea Canonului 15 l-ll.
Dvs. spuneți că ecumenismul nu este oficializat.Eu spun că este ratificat, oficializat,legiferat,lucru demonstrat de documentele sinodale.Sau de instanța,respectiv Sinodul, care le-a adoptat.
Sinodul reprezintă întreaga pliromă a Bisericii,de aceea am spus că în acest moment ne aflăm cu toții în erezie, cu o excepție:cei care se îngrădesc de ea…Georgienii au fost mult mai severi când au afirmat că doar prin apartenența BOG la CMB ei se află în erezie.Ei nu erau în starea noastră deplorabilă,în care nu numai că nu catadicsim să ieșim din erezie,dar am mai și legiferat-o/acceptat-o sinodal.
Deci, nu am afirmat că toți suntem eretici,ci că toți suntem ín erezie și că dacă ne considerăm ortodocși,trebuie să ieșim din erezie,să ne îngrădim de ea.
,,Esențial este că pomenirea ne face părtași la credința reală a Bisericii,nu la diferite manifestări oficiale ale episcopilor „.
Părintele Theodoros Zisis vă contrazice categoric:
,,Episcopul este pomenit pentru a se arăta că cel care pomenește și cel care este pomenit au aceeaşi credință,că ambii sunt ortodocși,că cel pomenit are aceeași credință cu cel care pomenește, că au aceeaşi cugetare și aceeași credință.
Nu subestimăm locul însemnat,esențial, pe care episcopul îl are în Biserică, după cum spune și Sfântul Ignatie al Antiohiei, însă toate acestea sunt valabile atunci când este vorba de un episcop ortodox, și nu de un pseudoepiscop. ”
Mai departe…, nu fac confuzie cu Canonul 15 l-ll.
,,Acesta îl numește episcop plin pe cel ce propovăduiește erezia, dar și pseudoepiscop”,spuneți.
Canonul îl numește episcop plin,dar care episcop propovăduiește erezia, nu credința sobornicească; motiv pt. care episcopul,,plin” este pseudoepiscop…
,,Aceste apelative ne arată că este vorba de un episcop legitim, dar aflat în eroare”. Eu m-aș exprima clar :,,dar aflat în erezie”!
Eu nu am afirmat niciunde că nu ar fi legitim, ci am spus că este în erezie,motiv pt. care nu trebuie pomenit de către ortodocși…
(Ca și cum ar recunoaște un episcop ecumenist ca fiind un episcop care drept învață cuvântul adevărului și care este următor Sfinților Părinți…)
,,Iar oprirea pomenirii nu este un act oficial care ar duce la îngrădirea de erezie.
(…) nu mi se pare de bun augur fundamentarea unor teorii pe propriile impresii, ci pe cugetul patristic”.
Tocmai aici este problema…Acestea nu sunt propriile mele impresii, ci este cugetul patristic al Părintelui Theodoros Zisis.
Dânsul afirmă în mod categoric că întreruperea pomenirii reprezintă îngrădire de erezie…
Încă o dată: mă acuzați de concepții anti-patristice și anti-canonice, neținând cont că nu mă acuzați pe mine, ci pe cei pomeniți mai sus, care învață aceste lucruri, teologi care reprezintă avangarda luptei împotriva ecumenismului…
Chiar am postat articolul ca dispoziție spre dezbatere, dar asta nu înseamnă că eu nu am convingeri și doresc să fiu limpezit sau că nu sunt dispus spre alte argumente.
Sunt două planuri pe care le am în vedere: cel strict dogmatic, argumentativ, și cel duhovnicesc, al duhului din spate. Lipsa de argumente patristice dovedește un duh incorect, bazat pe idei fixe și atât. În lipsa argumentelor de care vorbesc, mi se pare normal să vădesc duhul din spate.
1. A fi în erezie sau eretic pentru mine este același lucru. Spre exemplu, ereticii care au afinități cu ortodoxia și recunosc greșelile dogmatice ale Confesiunii lor, dar rămân așa sunt eretici. Dacă eu sunt de acord cu ce s-a semnat în Creta, dar nu fac din asta o misiune sunt tot ecumenist. De aceea diferențierea aceasta, că nu suntem eretici, ci în erezie mi se pare o găselniță.
Da, unii părinți georgieni din 1995 considerau că se găsesc deja în erezie prin apartenența la CMB sau că se află pe „calea căderii în erezie” (pct. 6 al scrisorii lor). Eu personal nu-i am pe aceștia drept reper dogmatic pentru că există și alte afirmații patristice contrare. În plus, acțiunea acestor părinți ar fi eșuat dacă nu interveneau alții care au amenințat că vor întrerupe și ei pomenirea dacă nu vor fi ascultate doleanțele primilor. Este curios cum astăzi preferați varianta perdantă, a primilor care erau pe cale să fie caterisiți dacă nu apăreau ceilalți. Adică e ciudată că nu învățăm să conlucrăm cu cei care nu au întrerupt pomenirea, dar sunt contra ecumenismului, așa cum s-a întâmplat în Georgia, ci este preferată izolarea care duce la eșec.
2. Dacă episcopul este legitim, oprirea comuniunii nu este obligatorie, conform canoanelor, inclusiv 15 I-II, ci doar permisă și lăudată. Care ar fi motivul de a cere noi mai mult de atât? Pe ce bază?
3. Citatul de la Pr. Teodor Zisis (pag. 40 din broșura „Îngrădirea nu este schismă”) nu dovedește decât că este posibilă și îngăduită oprirea pomenirii, că Taina nu devine invalidă, așa cum acuză unii.
La Sinaxa de la Bănceni Pr. Teodor Zisis mi-a spus mie personal, fiind de față și alți părinți, dar care nu înțelegeau grecește, că plecase din Grecia și credincioșii rămăseseră fără Liturghie în acea duminică, fiind plecat și celălalt preot. A zis că a lăsat pe credincioși să meargă în altă parte la Liturghie, oriunde, nefiind alți nepomenitori în Tesalonic. În general, Pr. Teodor afirmă că nu este obligatorie oprirea pomenirii ierarhului, chiar dacă ne face părtași la credința lui. Eu personal nu înțeleg această poziție pentru că una implică pe cealaltă. Spre exemplu, este interzisă comuniunea cu cel afurisit pentru a nu intra sub aceeași osândă cu el. În cazul de față, când arhiereul este în greșeală, de ce nu este interzisă strict comuniunea cu acesta?
1.
A fi în erezie sau eretic pt. mine nu este același lucru atunci când avem în vedere contextul în care ne aflăm noi.
Aici nu vorbim de eretici din afara Bisericii, unde lucrurile sunt tranşate.
Aici vorbim de o situație care se desfășoară înlăuntrul Bisericii.
Aşadar,pt. că Biserica este membră a CMB pe deoparte, iar pe de altă parte pt. că a legiferat ecumenismul prin Sinodul ei (mă refer strict la BOR),BOR și-a asumat statutul de Biserică ecumenistă.(In acest caz și membrii ei au acest statut.Nu au acest statut cei care se îngrădesc de erezie/ecumenism).
Dar pt. că această ,,asumare” nu a ținut cont de consensul membrilor Bisericii,ci a fost făcută în mod viclean și samavolnic de ecumeniștii din interiorul Bisericii, avem în Biserică situația în care unii credincioși deși se află în erezia adoptată de ecumeniștii din Biserică(prin comuniunea păstrată cu ecumeniștii),nu au cugetul ecumenist, ca ierarhii lor.Au fost atrași în erezie fără a fi consultați.Această categorie, ar trebui, dacă pretinde că e ortodoxă și nu ecumenistă, ar trebui să se delimiteze de ecumenism.Dar pt. că instituția sinodală nu-i poate ajuta,au o singură posibilitate de a ieși din ecumenism ,la acest moment,prin îngrădirea de erezie,respectiv aplicarea Canonului 15 l-ll.(Fapt care nu-i scoate din Biserică,dar nici nu-i ține în erezie/în comuniune cu ecumeniștii…).
Referitor la georgieni.
Acțiunea părinților georgieni nu ar fi eșuat dacă nu interveneau alții, ci din contră,ei ar fi ieșit din ecumenism fără ierarhii ecumeniști,iar ceilalți, dacă nu ,,i-ar fi ajutat” (de fapt ei s-au ajutat pe ei ínșiși alăturându-se părinților),ar fi rămas și ei în ecumenism împreună cu ierarhii ecumeniști.
În ceea ce privește caterisirea lor , tot Părintele Theodoros Zisis spune că o astfel de caterisire nu este valabilă, este necanonică…
Și da,părinții georgieni considerau că sunt deja în erezie…
Conlucrarea cu cei care (încă) nu au întrerupt pomenirea este binevenită,ín sensul că și ei trebuie să conștientizeze pericolul în care se află,respectiv apartenența la ecumenism/erezie și chiar comuniunea cu ei trebuie îngăduită ,dacă aceștia participă la slujbele celor îngrădiți,ca iconomie.
Referitor la afirmația:,,De aceea diferențierea aceasta,că nu suntem eretici,ci în erezie,mi se pare o găselniță”…
Dacă ar fi făcută pt. ereticii din afara Bisericii,da,ar fi o găselniță.
Dar când cineva este atras în erezie de episcopul său (lucru care se întâmplă în Biserică),acela nu are nici o vină.El este în erezie fără voia sa.Episcopul la băgat în ea.Dar dacă apoi rămâne în ea de bunăvoie,dacă nu se îngrădește de ea,devine și el responsabil.Dacă cineva (episcopul) te-a băgat în erezie, tu de ce nu ieși din ea, dacă ai cuget ortodox?!
2.
,,Dacă episcopul este legitim,oprirea comuniunii nu este obligatorie,conform canoanelor,inclusiv 15 l-ll”.
Dacă episcopul legitim este pseudoepiscop, deci,în cazul că acesta ,,propovăduiește în public în Biserică vreo învățătură eretică,atunci respectivii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior”.
Deci nu sunt obligați,dar au datoria să se despartă imediat…
Aș face o paralelă pt. a fi mai explicit.
E ca și cum cineva dorește să se mântuiască,…, Dumnezeu sau Biserica nu-l obligă să respecte Poruncile,să postească, să se spovedească, să se împărtășească, dar el e dator să facă aceste lucruri pentru a se mântui…
3.
Citatul de la Părintele Theodoros Zisis lămurește și acest aspect,al însemnătății pomenirii episcopului dacă acela este ortodox.Dar nu și a celui ecumenist.
Ce observ este desfășurarea unei teorii care nu se bazează pe canoane și pe învățături patristice, bisericești, ci pe propria minte. Nici măcar o logică juridică nu au cele afirmate.
Nu am ce să comentez decât că nu există la Sfinții Părinți diferențierea între a fi în erezie și a fi eretic. Ereziarhii nu transformau Biserica păstorită de ei în loc al ereziei, dovadă este faptul că la Sinoadele unde erau cercetați erau primiți ca arhierei deplini și în comuniune. Cei din subordinea lor nu au fost niciodată somați să rupă comuniunea cu ei, ci doar îndemnați. Nu tradiția este pricepută prin prisma unui canon, ci canonul respectiv pus în contextul tradiției sfinte. De aceea canonul 15 nu impune nimănui să oprească pomenirea, ci doar laudă această faptă. Cine merge dincolo de rânduielile statornicite își asumă răspunderea.
Există numeroase situații și învățături patristice și evanghelice contrare și eu le aleg pe acelea, nu interpretări ale afirmațiilor făcute de părinții georgieni, de pr. Teodor Zisis și canonistul Floca.
De aceea am scris mai-nainte că nu e puțin lucru a merge după teorii proprii și va da fiecare socoteală în fața lui Dumnezeu. Unii văd în aceasta frustrare, e treaba lor și nu-i pot împiedica dacă atât pot gândi. Eu mă refer la faptul că avem nevoie de frică de Dumnezeu și chibzuință conformă cu duhul autentic al Bisericii.
Legat de interzicerea comuniunii , după puțina mea cunoștință , eu am înțeles așa: este interzisă comuniunea cu cel afurisit pentru că acesta a fost deja condamnat de Biserică , pe cînd episcopul , deși încă valid in scaunul episcopal , nu este încă sub condamnarea unui Sinod . Iertați
Da, așa este. Comuniunea este interzisă cu cei condamnați. Dar este permisă și lăudată oprirea ei față de episcopii ce proferează o erezie. Aceasta este limita cea bună.
În general, trebuie să ținem adevărul întru iubire (Ef. 4:15), nu din duh de ceartă (Flp. 1:15), urmând rânduielilor bisericești. Altfel cădem într-o extremă sau alta.
Iertați părinte ! Daca recitiți ultimele două fraze scrise de sfinția voastră , o sa constatați că nu ați avut o atitudine de părinte iubitor cu fratele John , SI l-ați cam atacat necrestineste , si credeți-mă am incercat sI eu să găsesc ” fisuri ” in cele afirmate dar nu am reușit , ( este adevărat eu sunt mai nepriceput , dar sincer ) , sI totusi știți ce nu înțeleg eu , lupta asta pentru dreptate in detrimentul celei pentru adevăr , deși , doar ” adevărul va va face liberi ” , si nu lupta pentru întâietate. Eu chiar m-aș bucura să ne arătați punctual , greșelile lui John. Oare nu ” împușcăm ” în direcția greșită , in locul sarutului părintesc al dragostei , chiar daca tot ce a scris este greșit ? Nu va înțeleg atitudinea frustranta fata de greșală , (dacă ea există ) , in locul îndreptării cu blândețe , a celui care are o alta abordare a unei probleme ! Iertați părinte !
Problema pe care o ridic eu la ora actuala ca generalizare sau ca sumă a tuturor problemelor care ar trebui să ne frământe pe noi cei care încercam să ne lucram mântuirea, este până unde putem încorda arcul iconomiei și unde este limita acriviei. În spațiul public au apărut tot felul de oferte care să ne facă viață mai facilă (zic ei), smatr-uri de toate felurile, gândaci și viermi în mancare, ecumenism în Biserica, Sfinți pe criterii discutabile, card de sanatate, pașaport cu cip și alte câte și mai câte. Unde este bariera la care ar trebui să ne oprim, cei care vor sa se mântuiască cu dintr-adins și nădăjduiesc la aceasta mântuire? Asta este întrebarea mea. Sfantul Apostol Pavel ne spune la un moment dat limitând acrivia ca „ar trebui sa ieșim din lume” în alt context, dar poate fi folosit și în acesta , căci pentru monahii fără „obligații lumești” este CUMVA, mai simplu deși nu e deloc simplu pentru ei, dar noi cei care ne-am trezit duhovnicește înconjurați fiind de copii noștrii, având soții și servicii lumești trăind în lume cum sa fie? Cine oare care are copii poate spune că pleacă la pustie și-și lasa familia în spate sa se descurce cum poate pentru ca nu i-a împărtășit convingerile și trezirea sa bruscă la cele duhovnicești? Ce-ar putea face acesta la pustie, decât sa-l preia dracu instantaneu și să piardă și bruma de lucrare pe care a facut-o până atunci. Și apoi ce poate face acesta când știe ca toți cei din familia sa depind de „înțelepciunea sa” data de Dumnezeu pentru a se mantui?Cum îi poate schimba când abia el se poate feri să nu cadă? Avem atâtea sminteli în ortodoxie, cum putem noi mirenii, bieții mireni și bieții călugări ce trbuie să facă ascultare, să razbeasca fără să se smintească cand tot ce e în jur este stăpânit de satana și de lucrarea lui smintitoare? În luptă în Biserica, în lupta în Manastiri, în lupta în familie, în lupta în lume, în lupta cu prietenii, în lupta cu copii și soția, în lupta cu toată lumea pentru Hristos! Sminteli la tot pasul și chiar in sânul ortodoxiei, învățături proaste predate chiar de cei care ar trebui să muceniceasca pentru Hristos; schisme si apostazii, oastea Domnului, ecumenismul, etnofiletismul, stilistul, astea sunt câteva greșeli dogmatice din ortodoxie, nu mai punem celelalte pacate personale în care au decăzut cei care ar trebui sa țină crucea lui Hristos în picioare deasupra tuturor! Cum mai poate cineva sa aleagă grăunte de adevăr din Marea cea mare de rătăciri în care am decăzut atât de adânc? Eu cred ca aceasta este „față vrenurilor” pe care ar trebui sa o recunoaștem. Îndreptățit este cuvântul Adevarului Hristos Dumnezeu când s-a întrebat dacă va mai găsi credință pe pământ când va veni într-u Slava Sa!
Cristian ,
tre să ne rugăm la Domnul , la Maica Domnului și la Sfinți să ne lumineze,să ne înțelepțească, să știm care e limita și cum să procedăm.
Dacă tu ai neliniștea cea bună, Dumnezeu nu te va lăsa nici pe tine, nici pe copiii tăi .
Când va veni Domnul și zice că ” oare va mai găsi credință….” ….eu mă gândesc că se referă la faptul că va fii lumea toată Într-o negație a lui Dumnezeu….așa cum a fost în vremea ateistă comunistă, doar că la scară globală….și deja am văzut că sunt oameni care au duh de negare a Sfintelor Scripturi, a tot ce ține de Dumnezeu….vor fii oameni cu idei evoluționiste, și tot felul de turmentați…precum deja sunt care hulesc toată istoria creștină, care numesc sataniști pe creștini, care urăsc dreptatea și legile firești lăsate de Dumnezeu și multe alte hule și rătăciri.
Dar noi să avem nădejde că dacă cerem de la Dumnezeu ce ne este de folos , El ne va da și nu ne va lăsa.
Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini,
6. Că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte,
7. Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau.
8. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie.
9. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
10. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
11. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe?
12. Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
13. Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!