1. Plăcută este ochilor noştri priveliştea mării liniştite, răsfrângând pe întinderea ei netulburată lumina scăpărătoare a razelor soarelui în plină strălucire. Dar şi mai desfătător este să priveşti şi să grăieşti despre Biserica cea strâns unită după voinţa lui Dumnezeu, izbăvită de tulburări şi luminată, în chip tainic, de lumina cea dumnezeiască, desfăcându-și aripile către strălucirea de dincolo şi întinzându-şi în sus mâinile, ochii, simţirea, precum şi întreaga ei cugetare. După ce harul Duhului Sfânt mi-a hărăzit astăzi această vedere plăcută şi a îngăduit ca voi toţi să petreceţi împreună noaptea şi ziua în templul lui Dumnezeu, nelipsindu-vă vouă râvna venirii voastre la El, haideţi acum să ajutăm, dând putere pomului tainic, răsădit la cumpăna apelor Duhului Sfânt, și la fel ca voi prin rugăciunile voastre de dimineaţă, tot aşa şi noi, în măsura în care ne îngăduie timpul, să adăugăm învăţăturii de dimineaţă pe cea de seară, arătând mai lămurit iscusinţele prin care vrăjmaşul mântuirii noastre face ca nu numai postul, dar şi rugăciunea noastră să rămână în tot chipul fără de nici un folos.
2. Există, fraţilor, şi altă săturare şi beţie rea şi vicleană, care nu vine nici din mâncăruri, nici din băuturi, nici din desfătarea pricinuită de acestea, ci din mânia către aproapele nostru şi din ura faţă de el, şi din ţinerea de minte a greşelilor sale, şi din toate răutăţile ce se iscă astfel. Despre acestea şi Moise în cântarea sa spune: „Vinul lor este venin de scorpion şi otravă pierzătoare de aspidă” [Deuteronom 32:33]. Pentru acestea şi proorocul Isaia zice: „Vai de cei ce se îmbată fără de vin” [vezi Isaia 20:1]; şi iarăşi acelaşi prooroc vesteşte: „Să nu postiţi cu lupte” [vezi Isaia 58:3]. Dar şi către cei ce postesc în felul acesta, el spune, ca din partea Domnului: „Să-şi plece capul ca o trestie şi să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?” [Isaia 58:5] şi „Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea [Isaia 1:15]. 3. Aşadar, această beţie a urii, pricină de căpătâi a îndepărtării oamenilor de Dumnezeu, diavolul caută să o insufle tuturor celor ce se roagă şi postesc, apoi trezeşte amintirea mâhnirilor şi plângerilor noastre, ne pune în mişcare gândurile spre aducerea aminte a răului şi ascute limba noastră pentru vorbe haine şi de ocară, pregătindu-ne pe noi să fim astfel precum David îl descrie pe cel ce se roagă în necuviinţă: „Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug” [Psalmi 51:1 ]; şi el se roagă către Dumnezeu ca să fie izbăvit de acestea, spunând: „Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte; ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor” [Psalmi 139:1-3].
4. Dar noi, fraţilor, în vremea postului şi a rugăciunii, să scoatem din sufletul nostru – rogu-vă – ceea ce avem împotriva cuiva, fie că în adevăr şi pe drept avem, fie că doar socotim că avem, şi să fim cu toţii oameni evlavioşi, să gândim mai mult unii despre alţii sub îndemnul dragostei şi al faptelor celor bune, grăindu-ne de bine, cumpănind în noi înşine şi cugetând la cele bune înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, pentru ca să postim noi cu postul cel aducător de laude şi fără de prihană. Iar cererile noastre către Dumnezeu, cele din vremea postului, să fie bine primite, şi să-L numim pe El „Tată după. har, în chip cuvenit, învrednicindu-ne astfel a-I grăi cu îndrăzneală: „Tată, iartă-ne nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
5. Dar iarăşi cugetarea din vremea rugăciunii săvârşite de noi şi a postului devine fără de nici un folos prin lucrătura celui ce unelteşte împotriva sufletelor noastre; căci o astfel de cugetare semeţită având acel fariseu, deşi postea şi se ruga, s-a întors gol. Dar noi, ştiind că este necurat şi neprimit la Domnul tot cel ce are inima semeaţă şi ştiind prea bine că noi suntem datori lui Dumnezeu cu multe şi cu mari daruri şi că dăm înapoi prea puţin din ceea ce datorăm, să le facem uitate pe cele dăruite mai înainte, ca şi cum ar fi o nimica toată, şi îndreptându-ne cu mintea spre cele viitoare, să postim, să ne rugăm cu inimă zdrobită şi cu smerenie să ne învinuim pe noi înşine, ca să fie postul nostru curat, iar noi cu vrednicie să stăm în biserica lui Dumnezeu.
6. Există şi un alt chip de viclenie a celui rău, care face ca osteneala noastră pentru post şi rugăciune să fie fără de câştig pentru noi, îndemnându-ne să săvârşim şi postul, şi rugăciunea mânaţi de slava deşartă şi de făţărnicie. De aceea şi Domnul vesteşte iarăşi în Evanghelie, spunând: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” [Matei 6:6].
7. Aceste cuvinte nu le spune Domnul ca pe o poruncă de a fi îndepărtate adunările şi rugăciunile şi cântările de psalmi, căci atunci nu ar fi spus proorocul alcătuitor al Psalmilor. „În mijlocul adunării Te voi lăuda” [Psalmi 21:24] şi „Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ţie între neamuri” [Psalmi 56:12] şi „Rugăciunile mele le voi face înaintea ce-lor ce se tem de El” [Psalmi 21:29]; şi încă ne-a mai grăit nouă: „În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu” [Psalmi 67:27] şi „Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi” [Psalmi 94:6]. Dar şi către alţii mai sus aşezaţi – despre care nu este timpul şi locul să vorbim acum – îşi îndreaptă Domnul îndemnul la rugăciunea cea făcută când suntem singuri în casele noastre şi în aşternuturile noastre, care întăreşte rugăciunea către Dumnezeu săvârşită în biserici, aşa cum rugăciunea cea lăuntrică, făcută cu mintea, o întăreşte pe cea săvârşită cu buzele. Fiindcă acela ce ar voi să se roage numai atunci când se află în biserica lui Dumnezeu, neîngrijindu-se deloc de rugăciune acasă, sau pe drumuri, sau în pieţe, acela nu se roagă cu adevărat nici când stă dinaintea altarului Iui Dumnezeu.
8. Acestea le arată şi acela care, după ce spune: „Gata este inima mea, Dumnezeule!”, adaugă: „Cânta-voi şi voi lăuda slava Ta” [Psalmi 56:10], iar în altă parte: „De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine…” [Psalmi 62:7]. Dar ne învaţă şi El: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor ca posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” [Matei 6:16-18].
9. O, cât de mare şi neasemuită este iubirea Ta de oameni! Prin aceste cuvinte Însuşi Domnul ne-a arătat îndoiala şi tăgada care vor stărui asupra Judecăţii de apoi, pentru ca noi să căpătăm de aici o mai bună judecată şi o soartă mai fericită. Căci Domnul îi va agrăi atunci pe cei ce trăiesc după slava deşartă şi nu după porunca Lui, spunând, potrivit celor de mai sus: „Aţi luat plata în viaţa voastră”, precum a zis şi Avraam către acel bogat care ardea în focul mistuitor: „Ai primit cele bune ale tale în viaţa ta” [Luca 16:25]. Iar celor ce caută spre El, în vremea în care se ostenesc pentru virtute, spune că le va răsplăti sub ochii tuturor, adică le va da în schimb, la arătarea Sa, această cuprinzătoare binecuvântare şi moştenire şi desfătare neamestecată şi veşnică. Cel Care vrea ca toţi să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului vădeşte acum – precum spuneam – hotărârea cea neprihănită şi neschimbătoare, arătând aici că nu sunt fii ai lui Dumnezeu decât aceia care dispreţuiesc slava omenească.
10. Căci de aceea aduce El în faţă cuvântul Său hotărât asupra acestor soiuri de oameni, spunând: „Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va da înapoi ţie pe faţă”, pentru ca să-i arate El şi să-i facă pe cei ce dispreţuiesc omeneasca slavă deşartă copii înfiaţi şi împreună moştenitori ai Săi; iar pe aceia ce nu sunt astfel să-i lepede din vrednicia de fii al Lui, dacă nu se pocăiesc. Cuvintele acestea le-a grăit Domnul pentru ca nu cumva cei ce se roagă şi postesc să caute la părerile oamenilor, de la care nu este nici un folos, fiindcă altminteri, chiar îndurând noi osteneala postului şi a rugăciunii, rămânem lipsiţi şi străini de răsplată. El spune să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa, adică să nu ne folosim de paloarea cea nefirească, nici să nu avem capul murdar şi cu totul uscat, ca şi cum am părea că suferim aceasta din pricina postului încrâncenat şi din dispreţ faţă de trup, vânând astfel laude din partea oamenilor. Căci acestea le făceau fariseii, dorind ei a fi văzuţi de oameni, şi de aceea, pe bună dreptate, au fost socotiţi despărţiţi de Biserica lui Hristos, iar Domnul ne opreşte întru totul să ne asemănăm lor.
11. Dacă se va numi cugetul [raţiunea], prin asemănare
[analogie]
, cap al sufletului, ca unul ce este conducător, iar închipuirea
[imaginaţia]
chip al sufletului, în care se află jilţul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorâte din simţuri, este bine ca noi, atunci când postim, să ne ungem capul cu untdelemn, adică să facem să fie cugetul nostru milostiv, iar faţa noastră, adică închipuirea, să o spălăm de gândurile cele ruşinoase şi necurate, de mânie şi de toată răutatea. Pentru că un astfel de post, împlinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreună cu acestea şi pe duhurile cele necurate, care sunt începătoare şi pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneşte şi le ruşinează, aşezându-i pe cei ce postesc la rând cu îngerii cei buni, întorcându-i către acei îngeri şi orânduind ca aceştia să fie păzitori ai acelora, degrabă ajutători şi împreună lucrători.
12. În felul acesta, pe vremuri, alături de cei trei tineri din Babilon, împodobiţi cu înfrânarea şi cu postul, a fost văzut în mijlocul focului mistuitor şi un al patrulea, care era cu ei, păzindu-i şi purtându-le de grijă ca să rămână teferi, de parcă în chip minunat i-ar fi scăldat în rouă [Daniel 3:25]. „Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a înfăţişat un înger care îi dădea sfaturi înţelepte şi îi prevestea lui cele viitoare. Şi în acelaşi chip, altădată, un înger a adus de la o mare depărtare pe un proo-roc [Avacum] care a străbătut văzduhul şi care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugăciune şi post astupându-se gura leilor [Daniel/Bel şi balaurul, 33]. Asemenea şi nouă, care ne ostenim şi ne străduim în post trupesc şi duhovnicesc şi în rugăciuni, cu ajutorul şi împreună lucrarea îngerilor celor buni, văpaia de foc a poftei trupeşti ne va fi stinsă de tot, iar mânia ne va fi îmblânzită precum cea a leilor, făcându-ne noi părtaşi la hrana cea proorocească. Prin nădejdea bunurilor viitoare, prin credinţă şi prin clarvederea cea duhovnicească, ne vom învrednici noi să călcăm în picioare şerpii şi scorpiile şi toată puterea vrăjmaşului.
13. Iar postul care nu este împlinit în acest fel şi nu se săvârşeşte în acest chip se înrudeşte şi se însoţeşte mai degrabă cu îngerii cei răi, căci a lor este pustiirea însoţită de mânie, de ură şi de trufie, ca şi de împotrivirea faţă de Dumnezeu, pe când noi, ca unii ce suntem robi şi slujitori ai binelui, stăm împotriva acestor îngeri răi, cum şi spune Apostolul: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri” [Efeseni 6:12]. Aşadar, pe scurt, împotrivirea noastră faţă de ei se împlineşte prin post, dar noi cerem pentru paza noastră şi platoşa înţelepciunii, şi coiful milostivirii celei mântuitoare, şi scutul credinţei, precum şi sabia cea prea îndestulătoare a Duhului Sfânt, adică cuvântul cel mântuitor dat nouă de Dumnezeu, ca să ne fie spre apărare. În felul acesta ne vom întrece în lupta cea bună, vom păzi credinţa cea temeinică, vom stinge toate săgeţile de foc ale celui rău, vom dobândi cununa Lui cea veşnică şi cerească, înfăţişându-ne ca biruitori în toate, bucurându-ne de-a pururi împreună cu îngerii din ceruri, întru Hristos, Domnul nostru.
14. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Tatăl Său cel fără de început şi cu Duhul Său cel Preasfânt şi de viaţă făcător, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursă: ΠΕΜΠΤΟΥΣΙΑ.ro
