Cu privire la interviul PF Arhiepiscop Hrisostom II pentru ziarul «Πολίτης», luni, 16/12/2019, avem de observat următoarele:
• Nu considerăm că decizia Sfântului Sinod al Bisericii noastre despre «neutralitatea» în problema ucraineană are înțelesul întreruperii comuniunii euharistice sau a oricărei alte relații bisericeăti atât cu Patriarhia Ecumenică, dar și cu Biserica Rusiei de același cuget.
• «Neutralitatea» pe care o invocă Preafericitul se referă la poziționarea noastră, ca Biserică a Ciprului, pe problema care s-a ivit prin acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina în afara sfintelor canonane și a bunei rânduieli bisericești existente și mai ales se referă la avansarea unui cleric care nu a fost hirotonit canonic, precum Întâistătătorul Bisericii în cauză, care depinde canonic de Patriarhia Moscovei.
• Întorcând cuvântul, la care se referă «certarea/mustrarea» Preafericitului la adresa persoanei noastre, deoarece am organizat o Conferință împreună Biroul Sinodal pentru monahism al Patriarhiei Moscovei, ne întrebăm de ce Preafericitul nu a luat aceeași poziție și cu prilejul deplasării la Constantinopol și participării Mitropolitului Vasile de Constanțiana ca delegat al Bisericii Ciprului mai ales la Praznicul Tronului (30/11/2019) Patriarhiei Ecumenice, care a slujit împreună cu Mitropolitul Eustratie de Cernigov și Nijnas, delegat al așa-numitei Biserici Autocefale a Ucrainei. Aceasta, Preafericite, constituie sau nu o încălcare a deciziei despre «neutralitate» a Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului pe problema aferentă?
• Cum este explicată de către Preafericitul Arhiepiscop Hrisostom II participarea și delegarea în cauză, după cum s-a făcut public, a Mitropolitului Vasile?
• Ne întrebăm cum interferează decizia aferentă a Sfântului Sinod despre neutralitatea noastră în criza ucraineană cu Conferința Monahală, care a fost organizată de trei Mitropolii, de Limassol, de Kikkos, de Tamassos, și cu participarea Biroului Sinodal al Patriarhiei Moscovei pe 28 și 29 noiembrie 2019 și care a fost programată ca o continuare a Conferinței asemănătoare (din 2018)?
• Pentru că vrem să ne respectăm pe noi înșine, trecem peste caracterizările nepotrivite, dacă nu chiar neobișnuite, ale Preafericitului față de persoanele noastre, care nu au, din păcate, legătură cu întregul duh bisericesc, care trebuie să caracterizeze purtarea noastră.
16 decembrie 2019 Mitropoliții
Atanasie de Limassol
Nichifor de Kikkos
Isaia de Tamassos
Traducere după Ρομφαία.gr.
Of! Eu știam din istoria Bisericii că au fost chiar și împărați care, de dragul păcii și unității (pierzătoare – judecând după Adevăr!) au solicitat ca Părinții să tacă, să nu mai spuie nimic… împotriva rătăcirilor vremii care afectau dreapta credință. Și Părinții, asemenea acestor vrednici Mitropoliți, nu au tăcut. Poate cel mai răsunător caz este cel al Sf. Maxim Mărturisitorul. Situația în care s-a aflat este descrisă sintetic în paragraful de mai jos identificat în urma unei căutări rapide pe net:
„Strategia împăraţilor bizantini în medierea conflictelor dintre nestorieni şi ortodocşi a fost aceea a căutării unor soluţii de echilibru fără însă, a fi cele mai aşteptate de către creştinii ortodocşi, ceea ce va potenţa un real conflict între Biserică şi Stat. O asemenea stare de spirit este regăsită de către istorici încă din vremea lui Iustinian, dar în timpul Sfântului Maxim Mărturisitorul ea atinge un punct de maximă actualitate . În acest context Sfântul Mărturisitor va juca un rol cheie declarându-se împotriva denaturărilor nestoriene în privinţa dogmei hristologice, intrând astfel în conflict făţiş cu tronul imperial. Acest conflict avea să dăinuie de-a lungul întregii vieţi a Sfântului, un rol deosebit avându-l Roma, care i-a acordat întotdeauna sprijin Sfântului Maxim, îndeosebi prin papa Martin. În schimb, cealaltă parte a lumii creştine, Constantinopolul, avea să publice în 639 o declaraţie – Ektesis – şi în 647 un document – Typos – prin care se făceau eforturi deosebite pentru unitate între creştini, cu atât mai mult cu cât pericolul musulman devenea din ce în ce mai pronunţat. Însă ambele aceste documente nu ţineau seama de hotărârile calcedoniene, fapt sancţionat cu promptitudine de partida ortodoxă.”
Sursa: https://biblioteca.regielive.ro/licente/religie/hristologia-sfantului-maxim-marturisitorul-364692.html
Biserica, nu doar ca instituție inerțioasă, s-a păstrat în jurul adevărului de credință revelat indiferent câte opoziții a întâlnit și de ce natură.
În situația noastră de acum mi se pare că există o cochetare cam prea mare cu erezia (ecumenismul și papismul fanariot), se merge mult pe ideea că harul este încă prezent, neglijându-se disfuncționalitățile și riscurile majore care afectează lucrarea Bisericii. Ar trebui mai multă fermitate din partea celor care manifestă discernământ și necompromitere (mai ales dintre ierarhi).