Postare actualizată pe 11 ianuarie 2020. În urma unor comentarii, s-a dovedit că situația este mai puțin dezamăgitoare deocamdată decât s-a crezut inițial.
În urma conslujirii cu Arhiepiscopul Atenei la Pireu de Bobotează, Mitropolitul Serafim emite un comunicat oficial prin biroul său de presă prin care încearcă să se explice în fața celor îngrijorați de acest eveniment. Din păcate, nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ci chiar ajunge să justifice într-o măsură existența autocefaliei mincinoase a schismaticilor ucrainenilor.
Βήμα Ορθοδοξίας: Mitropolia de Pireu răspunde la chestiunea ucraineană și a ecumenismului
Mitropolia de Pireu a emis un comunicat cu referire la pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii din Ucraina în timpul conslujirii în ziua de Bobotează la Pireu.
Comunicatul:
«Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială presupun o cunoaștere substanțială a Dreptului canonic și nu ajunge râvna pentru asigurarea și păstrarea credinței noastre neprihănite pentru că sunt subiecte de cunoaștere adâncă și sigur trebuie să fie la mijloc luminarea Preasfântului Duh, curăția sufletului și a trupului și nevinovăție, dar și știință despre subiect și îndeosebi cunoașterea clară și deplină a teologiei și a Dreptului antic, a cărui prevederi sunt indispensabile pentru înțelegerea și suplinirea Dreptului Canonic, care nu este drept penal special și, prin urmare, în multe cazuri este nevoie să se facă o interpretare extinsă sau reducționistă pe baza principiilor științei juridice antice, care are valoare în toate sistemele juridice statelor de drept.
Precizările acestea sunt indispensabile pentru că unii frați iubiți neliniștiți pentru mersul lucrurilor noastre bisericești și care se îngrijorează pentru asigurarea credinței noastre de tradiție apostolică s-au agasat de faptul pomenirii de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia la dumnezeiasca Liturghie de praznicul Teofaniei în Catedrala Mitropoliei din Pireu a așa-numitului «Mitropolit Epifanie al Kievului», fapt care survine de acum la fiecare prezență liturgică a Preafericitului după ședința Ierarhiei din 12/10/2019.
Fără o înarmare proporțională canonico-legală, ci numai cu trambulina râvnei sfinte și a întristării pentru aceste amănunte, dispoziția noastră bună nu este suficientă pentru înțelegerea canonico-legală a chestiunii ucrainene încâlcite pentru că altfel ne abordăm simplificator subiectul și din cele două aspecte a celor care acuză și a celor care susțin.
Mitropolitul Serafim, ca unul care are o experiență și cunoaștere specială a chestiunilor canonico-legale pentru că a deservit 25 de ani ca secretar al Tribunalelor Sinodale Bisericești pentru monahi, diaconi, preoți și mitropoliți și ca anchetator al Sfântului Sinod și ca Prim-Secretar al lui,
Α. A reclamat public așa-zisul Sinod din Creta pentru că a forțat cea mai evidentă obligație a lui din dumnezeieștile și sfintele canoane de a repudia la nivel mondial ereziile și cacodoxiile (credințele rele) care subzistă în timp și spațiu și să delimiteze credința mântuitoare de ele, actualizând dezavuarea de către Sfintele Sinoade Ecumenice (al 8-lea) a panereziei papismului, (al 3-lea și al 7-lea) a protestantismului și (al 4-lea, al 5-lea și al 6-lea) a monofizitismului și nu a fost de acord, din acest motiv, și cu textele pe care le-a emis și cu procedura pe care a urmat-o, retrăgându-se ca un protest de la participarea lui la el.
Β. Condamnă cu asprime panerezia ecumenismului inter-creștin și inter-religios prin multe intervenții la înainte-stătătorii ereziilor, care omogenizează adevărul cu minciuna și le face superficiale în ultimii 100 de ani, și cere construirea unui coaliții a popoarelor ortodoxe pentru reevanghelizarea lumii, propunând o coaliție a Greciei, Ciprului, Serbiei, Bulgariei, României și Rusiei prin platforme informative mondiale împotriva islamului gnostic/cuminte, religiilor orientale și sectelor, ateismului, nihilismului, ocultismului și neopăgânismului.
C. Din anul 2018 a demonstrat veritabila discordie a chestiunii ucrainene și a explicat corect sfintele canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic, canoanele 36 și 134 ale Sinodului din Cartagina validate sinodal de către al doilea canon al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, care soluționează deplin chestiunea și a făcut o depoziție public și de netăgăduit cu absolut respect și dragoste față de Patriarhia Ecumenică cum că a răstălmăcit canoanele de mai sus ale Sinodului IV Ecumenic și nu a luat în vedre canoanele Sinodului din Cartagina, a forțat principiul identității pedepselor, care constituie element unificator al Bisericilor Ortodoxe autocefale.
Fie spus în paranteză că revocarea Hotărârii din 1686 a Patriarhului Dionisie IV pe motivele pe care le-a invocat Sfântul Sinod se opune canonului 17 al Sinodului IV Ecumenic, care consfințește principiul prescrierii pentru subiecte cu caracter administrativ și, prin urmare, este ireal ca după 350 de ani să nu fie prescris, ținând dreptul aferent al Sfântului Sinod, pentru că înțelesul prescrierii cuprinde prin aplicare extinsă și chestiunea zisă.
Aceste poziții le-a depus și în scris în memoriul către Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei și le-a făcut public amplu și a depus împreună cu Preasfințiții Mitropoliți de Driinupolis, Kithire și Etolia în chip de apel împotriva deciziei Ierarhiei Bisericii Greciei despre recunoașterea acțiunilor nevalide și anticanonice ale Sfântului Sinod al venerabilei Patriarhii Ecumenice către Sanctitățile lor și Preafericiții Întâistătători o cerere de convocare imediată a Sinodului Panortodox (Ecumenic) cu participarea tuturor Mitropoliților și Episcopilor care păstoresc eparhii bisericești.
D. Preasfințitul Mitropolit de Pireu recunoaște ca singur Mitropolit de Kiev canonic pe Preasfințitul Mitropolit Onufrie și pe Sfântul Sinod din jurul lui și consideră faptele acceptării recursurilor în apel ale monahului caterisit și anatematizat Filaret și ale preotului caterisit Nicolae-Macarie Maletici drept nevalide canonic pentru că Sfântul Sinod le-a luat în considerare și le-a judecat fără jurisdicție și competență canonică și, prin urmare, sunt evident nevalide acțiunile ulterioare de recunoaștere a hirotoniilor pe care cei ziși le-au săvârșit în stare de caterisire și cu siguranță este nevalidă convocarea așa-zisului «Sinod al unificării» compus din persoane laice aflate în schismă și parasinagogă pentru că Denisenko a întemeiat o schismă ca și episcop caterisit, iar Maletici o parasinagogă (adunare separată) ca preot și evident este nevalidă acordarea autocefaliei laicilor în cauză.
Potrivit Dreptului nostru canonic, acțiunile de mai sus sunt nevalide pentru că au fost luate fără competență, dar nu sunt inexistente pentru că Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice este negreșit depozitar al harului dumnezeiesc, are dreptul canonic acordat de Domnul de «a lega și dezlega» în condițiile dumnezeieștilor și sfintelor canoane și deciziile eventual necanonice ale lui în speță nu sunt anulate de voința bună a fiecărui credincios care se împotrivește și este neliniștit, ci de un organ canonic desemnat de dumnezeieștile și sfintele canoane, adică de Sinodul Panortodox (Ecumenic) convocat.
Acest lucru l-a exprimat cu succes, dar fără plenitudine legală, vorbind despre «o restabilire deficitară» a celor de mai sus și a recunoașterii hirotoniilor lor Preafericitul Arhiepiscop Anastasie al Albaniei.
Preasfințitul Mitropolit de Pireu a demonstrat public că această chestiune, cu toată implicarea geopolitică și geostrategică pentru care desigur sunt responsabili și frații noștri ruși, «care au cedat» euroatlanticilor necesitatea susținerii Patriarhiei Ecumenice, Tronul prim după sfintele canoane ale Bisericii celor ortodocși, în Turcia fascistă islamistă, este o chestiune de alcătuire administrativă pentru că nu se referă la o dogmă de credință, ci la administrarea Bisericii și poate să se furișeze, precum s-a menționat și în cererea convocării unui Sinod Panortodox, ecleziologia greșită despre existența chipurile a unui protos mondial în afara Sinodului Ecumenic, dar chestiunea aceasta nu se judecă pe baza percepției, ci pe baza firii administrative a subiectului.
Conslujirile ilicite cu papistașii și cu uniții ale laicilor noii structuri din Ucraina sunt acțiuni blamabile care demonstrează greșeala Sfântului Sinod de a se fi încredințat unor oameni atât de neîncercați, nepregătiți și neînțelegători marea comoară a autocefaliei.
Prin urmare, nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II și nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile nevalide după sfintele canoane ale Sfântului Sinod, care totuși nu sunt inexistente și reclamă reprobarea și invalidarea lor de către organismul canonic competent, care este Sinodul Panortodox Ecumenic, după cum s-a menționat.
Contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu persoanele laice restabilite pentru că sfântul canon 10 al sfinților apostoli, care are validare ecumenică, fiind recunoscut de Sinodul Ecumenic cinci-șase, cere canonic reprobarea celui excomunicat, pe care nu poate să o pronunțe decât numai organul bisericesc competent.
Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească nu este un ghiveci de «salvatori» desemnați și unși de la sine, ci trup ce care cap pe Mântuitorul Hristos și mădulare pe cei botezați ortodox în numele Sfintei Treimi și, potrivit acestora, Biserica mântuiește și nu este mântuită/salvată prin poruncile Preasfântului și desăvârșitorului Duh prin Sfintele Sinoade Ecumenice și prin rânduiala canonică prevăzută.
Prin urmare, nu poate fiecare credincios, chiar și Episcop, mișcat de buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să se ungă singur drept Sinod Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe subiecte administrative și canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri și anatematizări» ale membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta constituie apoteoza duhului anormal și protestant rău-credincios!!!
Obligația imediată a întreruperii comuniunii înainte de o condamnare sinodală subzistă numai în inter-comuniunea cu erezia.
În concluzie, Preasfințitul Mitropolit de Pireu nu are nici o competență să impună Preafericitului Arhiepiscop al Atenei pozițiile lui, nici desigur să întrerupă comuniunea cu el.”
În urma acestui Comunicat, remarcăm câteva inconsecvențe (mai bine structurate în alt articol):
1. Afirmația că „acțiunile nevalide (de acordare a autocefaliei)… nu sunt totuși inexistente” este uimitoare. Este ca și cum am spune că hirotonia făcută de un preot sau Liturghia săvârșită de un mirean sau caterisirea pronunțată de preoți și mireni sunt reale, chiar dacă incorecte. Ar trebui să fie evident că orice acțiune care depășește aria de competență a unui for este inexistentă; doar în cazul în care este pusă în aplicare incorect ea are efect, dar trebuie respinsă de un for competent superior. Practic, prin această afirmație recunoaște acțiunile Patriarhiei Ecumenice, deși le neagă în cuprinsul textului ca neținând de atribuțiile ei. Așadar respinge pretențiile de primat papal ale Constantinopolului, dar le admite eficacitatea. Aceste inconsecvențe sunt mai degrabă evidente decât să necesite cunoștințe teologice înalte și de drept canonic antic pentru a fi înțelese. Aici, de fapt, IPS are dreptate, în sensul că acțiunile ilegale întreprinse de cineva, chiar și în afara competențelor lui, sunt existente, chiar dacă greșite. Mai ales în situația noastră, ele produc efecte prin concursul unor factori externi, cum ar fi puterea politică sau oamenii din Ucraina și Bisericile care au recunoscut „autocefalia”. Juridic, ele sunt existente și ar trebui condamnate de un Sinod Ecumenic. Inițial am crezut că orice acțiune care depășește competențele cuiva este inexistentă și doar o aplicare greșită a competențelor este existentă, dar eronată. Însă, în urma comentariilor și cercetării mai avizate a acestei chestiuni, trebuie să recunosc că nu a greșit în acest punct.
2. Face vorbire de obligativitatea întreruperii comuniunii în caz de erezie conform canonului 15, dar care nu se aplică în cazul problemei ucrainene pentru că nu există la mijloc o abatere dogmatică. În primul rând, canonul 15 nu prevede această obligativitate pretinsă, ci doar dă dreptul la o astfel de reacție înainte de o cercetare sinodală; în al doilea rând, dacă ar fi adevărat ceea ce spune, de ce nu a oprit comuniunea cu delegații greci din Creta, care au semnat texte pe care le recunoaște ca eretice chiar în acest comunicat?
3. De la discursul prin care acuza intervențiile geopolitice în conflictul ucrainean, acum acuză pe ruși că ar fi abandonat Patriarhia Ecumenică în mâinile euroatlanticilor. De parcă Rusia ar fi avut vreo obligație să protejeze Fanarul din inima Turciei; de parcă recurgerea la ajutorul NATO ar fi justificată pentru primul Tron patriarhal!
4. Fără o explicație pertinentă, califică acordarea autocefaliei ucrainene drept un act administrativ, deci fără valoare dogmatică. Aceasta înseamnă ignorarea Tomosului prin care a fost creată structura schismatică de către Fanar, Tomos care conține concepția primatului neo-papist fanariot de supremație asupra întregii Biserici. Ori această teorie este o concepție eretică, după cum însuși Mitropolitul recunoaște în acest Comunicat, pentru că induce o ecleziologie greșită. Adăugire ulterioară: Cu toate că recunoaște într-un paragraf că se poate târî sau infiltra la mijloc și această concepție.
5. Nu menționează nimic despre gestul făcut la Vohodul de la Liturghia de Bobotează împreună cu Arhiepiscopul Atenei. Deci nu a însemnat nimic.
6. Din păcate, dintr-un reper și stâlp al dreptei credințe devine mai degrabă o sursă de confuzie și ezitare, de concesii întortocheate și nefundamentate. Mai mult, pe jumătate este adept al primatului neo-papist al Fanarului, pe care îl recunoaște de facto, deși îl respinge în teorie.
7. Nu pot să nu remarc, totuși, amestecarea observațiile corecte legate de aplicarea caterisirilor de către forurile competente cu situația concretă, care reclamă curaj și mărturisire, nu ascundere în spatele unor portițe legale. Concret, pentru situația de schismo-erezie declanșată de criza ucraineană, putea să reacționeze mai vertical în fața Arhiepiscopului, ca să nu zic încă de la Sinodul din Creta. Canoanele îi dau acest drept înainte de întrunirea unui Sinod. Desigur că nu are o obligație canonică, ci doar morală. Însă, din păcate, prin astfel de luări de poziție confuze pierde și credibilitatea morală pe care și-o câștigase.
Din nefericire, pe scurt, consider că prin acest Comunicat Mitropolitul Serafim pierde vertiginos din prestanță și alunecă în compromisuri neînțelese. În loc să declare cel puțin că nu poate adopta o poziție de avangardă a mărturisirii și preferă să rămână în limitele strict canonice, aduce explicații nefondate prin care face concesii și dă apă la moară atacurilor la adresa Ortodoxiei. O pagubă mare și o falie în plus între ierarhia superioară și restul trupului sănătos al Bisericii și o slăbire a mărturisirii dreptei credințe în momente în care este cea mai mare nevoie. Să dea Dumnezeu să fie infirmate aceste impresii ale mele!
De fapt se justifica, spunand ca desi arhiepiscopul Atenei l-a pomenit pe Epifanie, mitropolitul Serafim poate sa accepte asta pana la o cercetare sinodala. Si cu alte cuvinte, ori de cate ori va sluji cu ierarhi care il pomenesc pe Epifanie, mitropolitul Serafim va accepta.
Trista pozitie, dar de asteptat… Asa se intampla cu „leii”. Prea putini raman pe pozitie pana la capat cu orice risc.
Moral avea obligatia unei reactii mai ferme, cum ati spus.
A dat un raspuns diplomatic… Si asta pentru ca TOTI ierarhii se pare ca au uitat ca inainte de toate datoria lor este sa fie medici. Cum poti accepta un incompetent care nu are validare de la „Colegiul medicilor” sa vindece suflete stiind ca sufletele acelea vor fi facute praf din cauza incompetentiei lui? Este evident ca Epifanie nu tine invataturile Bisericii. Cum ar putea Duhul Sfant sa fie prezent la el din moment ce urmareste doar interese politice, nu si sa vindece oameni?
Ne invartim in jurul cozii, cautand exceptiile pentru a ne justifica atitudini prea blande, uitand de consecinte – o imbolnavire cumplita.
Nu cunosc drept canonic, e vai de capul meu dar mi se pare ca toata aceasta explicatie seamana cu textele Sinodului din Creta. DUPLICITATE este cuvantul care il defineste pe IPS Mitropolit Serafim de Pireu. Una zice si alta face. Sminteste o multime de crestini !
PS Nu sunt printre enoriasii Pr Ciprian . Dimpotriva, sunt, eram printre cei „echilibrati”.
Nu prea înțeleg aluzia la Pr. Ciprian. În plus, deși există extreme, încep să nu mai existe echilibrați, adică se cam pierde definiția lor. E prea des împropriată această catalogare. 🙂 Cred că diferența va fi în viața și abordarea duhovnicească a fiecăruia, care se va reflecta în acțiuni și poziționări concrete, dar nu ele vor face diferența, ci duhul care animă totul.
Din informațiile pe care le am, deduc că Mitropolitul Serafim începe să ia calea deschisă de IPS Ierotheos de acceptare a acțiunilor Fanarului ușor-ușor. Era previzibil din reacțiile slabe de după Creta, dar nici nu puteam să criticăm înainte de vreme. E mai mult mâhnirea mea. Asta e situația Ortodoxiei la ora actuală de trădare pe linie și trebuie să o acceptăm, nădăjduind în intervenții nesperate.
Sarut mana Parinte! Eu as zice sa nu ne pripim cu concluziile. In primul rand e si el om, are slabiciuni, neputinte, intelegeri gresite ale unor situatii (Ucraina, Creta), mai mult in mod juridic si administrativ, decat dogmatic, ecleziologic. Intr-adevar e dezamagitor, dar intreb si eu. Oare cati dintre noi, ne-am rugat pt el? Sau de acum inainte o sa ne rugam pt el? Eu consider ca starea pacatoasa a crestinilor ortodocsi se reflecta si in atitudinea pastorilor lor.
Subscriu la cele scrise de Andrei! E dezamăgitor comunicatul, însă asta în raport de așteptările (foarte) mari care există de la ÎPS Serafim. Suntem precum cei care se scufundă, cu cât vedem că avem mai puține paie de care să ne agățăm cu atât mai agitați suntem.
Sunt câteva lucruri neclare în acest comunicat, dar întreaga situație de acolo este neclară. Sunt dezamăgit și de lipsa de răbdare a celor de acolo, atitudine care a obligat la apariția acestui comunicat. Mă rog, părerile mele sunt mai nuanțate, îl înțeleg oarecum pe ÎPS Serafim.
Eu m-am rugat. Zilnic. Cand a fost in Romania, la Constanta, de ziua mea de nastere, am crezut ca ma aflu in CER cand a slujit ingereste cu ierarhul roman si preotii romani, iar mai apoi cand a sfintit manastirea cu hramul Sf Bretanion, in localitatea 23 August…
Dar a P I C A T. Nu o spun doar eu. Ci insusi sfantul staret al Cernigovului, Lavrentie, care a profetit in urma cu multi ani schisma din Ucraina o spune. E SCHISMA. Daca la Constanta a avut curajul sa predice impotriva masoneriei si ecumenismului cu putere multa “Domnul va da cuvântul celor ce vestesc cu putere multă. ” (Ps 67), dupa Sinodul din Creta atitudinea sa a fost ca a unui alter-ego – nu l-am mai recunoscut. Aripile ingerului meu din Pireu devenisera aripi de strut. Iar mitropolitul Ierotheos Vlachos de Nafpaktos, care m-a luminat prima data in privinta necesitatii perihorezei, a picat si el, mai rasunator inca… Iar daca vestitorii-ingeri cad, cum vom mai afla noi, cei plamaditi din pamant, drumul spre adevaratul Acasa ??? Doar luminati de Duhul Sfant, poate, cum ne spunea sf Teofan Zavoratul… Dar roua din suflet cine ne-o risipeste ? Dar roua din inima Mantuitorului cine o risipeste ? “Oare când voi veni voi mai găsi credinţă pe pământ?”
Pr. Ciprian , care a fost cu acrivia de la inceput,nu a fost niciodata de acord cu atitudinea Mitropolitului Serafim. La acest lucru am facut aluzie. Spuneti dvs. ca incep sa nu mai fie echilibrati. Tin f mult la parerea dvs. , urmaresc zilnic cu seriozitate postarile dvs. De ce spuneti acest lucru?
Cum adica trebuie sa acceptam? Ce actiuni si pozitionari concrete, nu va inteleg?
Să accepătm, adică să recunoaștem lucrurile așa cum stau ele. Pt că este destul de grav regresul IPS Serafim și evident. După ce a dat afară pe Pr. Anghelos, a început să facă diferite concesii, tolerând pe diferiți avangardiști ai schismei ucrainene și dezicându-se tot mai mult de cei care se împotrivesc. Deci nu mi se pare ușor să vezi și să accepți o astfel de situație.
Ca poziționare mă refer la mersul la biserică sau pe cine și cum considerăm ecumenist, cripto-ecumenist…
În ce privește pe Mitr. Serafim, mă simt dator să spun că am crezut și mai cred în el, în moderație. Totuși afirmațiile din acest Comunicat arată mai mult decât moderație, arată deja pactizare cu direcția fanariotă. Nu atât de stridentă încât să stârnească perplexitatea față de contrastul izbitor cu ce a spus până acum, dar se vede o schimbare de macaz nepermisă și fără argumente. Nu știu de unde provine și nu vreau să fac procese de intenție, dar nu pot să mă fac că nu le văd. Și avem nevoie de episcopi mărturisitori, care devin tot mai puțini și mai singuri în front, din păcate.
Nu cred că pot nici eu exprima foarte bine totul, dar… cam asta-i.
Sigur ca dvs. vedeti mai bine lucrurile. Dar in ce il priveste pe Mitropolitul Serafim, eu nu mai cred in el si durerea mea e f mare pentru felul in care a procedat. Iertati!
Va e greu sa recunoașteți ca idolul vostru e ERETIC! Vi se cam dărâmă șandramaua echilibrata
Oare aceasta este atitudine creștină și ortodoxă, să te bucuri de greșelile altora? Cred că este evident că nu. Nu poți spune că ești după Hristos prin astfel de atitudini.
Trebuie să fim în stare să recunoaștem adevărul și greșeala; prin asta arătăm că nu avem idoli. Cred că cei care nu sunt în stare să recunoască greșelile lor sau ale modelelor lor au o problemă mare și nu se încadrează bine în Biserică; nu o zidesc, ci se bucură de dărâmarea ei.
Dea Dumnezeu să nu ne bucurăm vreodată de răul sau greșelile altora și să putem să ne ținem corect de linia cea sănătoasă și să aibă toți puterea să facă asta, inclusiv cei înclinați spre bârfă și dezicere de frații lor ierarhi sau simpli creștini. Cu iertare!
Asta este acea “Le-am zis-0!” – acum, bucuria lu’ Vasile…
Altfel, de dragul adevărului, IPS Serafim nu a fost și nu este eretic. Dar, deh, acuzația de “eretic” era de fapt, de ceva timp, în mintea unora. Acum doar s-a găsit un prilej de afirmare a acestei acuzații nedrepte.
Doamne ajută la tot lucrul bun spre mântuirea noastră a tuturor!
Da, depinde ce erezie are în minte Vasile. Probabil ecumenismul. Dar asta tocmai scrie în Comunicat că nu este de acord cu el. Deci nu poți spune că este ecumenist.
Rămâne problema cu erezia primatului papist al Constantinopolului. Nu putem afirma încă lucrul acesta decât pe jumătate pentru că Mitropolitul are declarații contradictorii pe această temă: pe de o parte neagă această teorie a supremației Fanarului, pe de altă parte recunoaște ca fiind existente și reale și producătare de efect acțiunile lui. Problema nu este atât faptul că a conslujit cu Arhiepiscopul Ieronim, care a pomenit pe Epifanie la slujbă, ci tocmai aceste dezvinovățiri care abia ele îl afundă.
Eu înțeleg că dărâmarea șandramalei echilibrate vine din ieșirea în decor a acestui ierarh și, deci, nu mai avem cu cine face iconomie și că ne agățăm de el și nu recunoaștem că este căzut. Ei bine, nu pot face încă astfel de afirmații, deși se pare că într-acolo se merge. Trebuie să ne bazăm pe fapte, nu pe procese de intenție. Nu putem să ne facem că nu e nimic cu IPS, dar nici să ne avântăm să-l „anatematizăm”.
Și nu ni se dărâmă șandramaua pentru că este la miloc un principiu care nu ține de împrejurări. Adică pornim de la a nu vâna greșelile altora, ci credința bună a lor, atâta cât este. Repet ceea ce am mai spus: Sf. Vasile cel Mare mergea pe principiul minimalismului, adică primea în comuniune pe cei care nu spuneau despre Duhul Sfânt că ar fi creatură, fără a intra în alte detalii de credință pentru a îngroșa rândul celor credincioși și a micșora pe cel al ereticilor și a fi mai avantajați în acest conflict. Așa și acum, izolarea și rigorismul exagerat nu sunt benefice, ci a vâna bruma de credință a celorlalți și a o consolida, nu erorile lor. Asta fără a face concesii dogmatice.
Pentru a explicita mai bine, trebuie precizat că apărarea credinței de către ierarhi nu trebuie privită ca ceva foarte formal, a rămâne strict în litera canoanelor. Nu putem ignora datoria lor morală de a face totul pentru credință, a avea curaj de mărturisire. Și aceasta intră în „fișa postului”. Și e un gest de curaj atunci când cineva apără ortodoxia, chiar și puțin, când nu recunoaște Sinodul din Creta, când nu se roagă cu papa, când… E destul de puțin, ar fi nevoie de un curaj mărturisitor, da, dar atât avem. Am fi vrut reacții adevărate, de împotrivire verticală față de pomenirea lui Epifanie din partea IPS Atanasie, Serafim, a sinodalilor greci…, dar nu avem asta, ci o criză puternică și o mărturisire destul de timorată. Încă mai este vreme. Să facem noi acea mărturisire, dar nu cu dinții strânși, nu cu ură și dispreț, ci ca să-i însuflețim și pe alții. Dar trebuie să recunoaștem că suntem abia la nivelul de a ne abține de la acest dispreț și bucurie/satisfacție pentru căderile celorlalți și mai avem mult până la mărturisirea autentică.
Eu consider ca IPS Serafim nu a căzut într-atât încât să recunoască erezia primatului papist al Constantinopolului. Nici măcar pe jumătate. Asta o face IPS Ierotheos Vlachos, care recunoaște dreptul patr. din Fanar de a acorda singur autocefalia unei biserici. Pe când IPS Serafim spune că nu este canonică, dar nu poate nega lucrarea tainelor patr. Bartolomeu, că intră în alte probleme și au motiv să-l mazilească pe drept. De aceea spune că această autocefalie există, așa necanonică cum e, pentru care patr. Bartolomeu va răspunde și cei care îl pomenesc pe Epifanie, nu cei care sunt în comuniune cu aceștia.
Da, corect. Am actualizat și observațiile de la final.
@Teodor
E puțin lucru să spună că autocefalia există? Ce-ar fi să-i caterisim și noi și să spunem că e lucrătoare caterisirea pronunțată până la un Sinod? Ce vreau să spun este că nu poți recunoaște drept existentă (ipostaziată) o acțiune care nu ține de competența cuiva. Dacă totuși este reală, atunci ține de competența lui. E o contradicție la mijloc. E puțin lucru? Pt mine e o decepție serioasă.
În plus, mai intervine și convocarea unui Sinod. Dacă sunt recunoscute acțiunile Patr. Ecumenic, atunci și exclusivitatea lui în a întruni Sinodul. Deci se îngroașă gluma…
Fără să mai menționăm interpretarea aiuristică a canonului 15.
Cum am spus, sunt foarte dispus să-i admit atitudinea, dar… cam greu. Se înțelege altceva și nu văd eu?
IPS Serafim se fereste de interpretarea protestanta a Canonului 15 I-II Constantinopol, aceea a vaselor comunicante. Canonul este facultativ, intrucat nu are repercursiuni pentru ce care nu-l aplica, iar daca nici in cazul pseudo-sinodului din Creta nu l-a aplicat, intrerupand pomenirea arhiep. Ieronim, cu atat mai putin in cazul schismaticilor din Ucraina, cand nu mai este vorba de erezie. Repet, existenta autocefaliei la care face referire este strict legata de validitatea tainelor patr. Bartolomeu. Caci referitor la persoanele care au primit autocefalie a zis-o clar: Schismaticii din Ucraina nu sunt în Biserică, deci nu pot avea autocefalie. Ș-apoi s-o zicem și pe cea dreaptă: aici e și geo-politică. Epifanie e întâi unsul lui Pompeo și apoi al lui Bartolomeu. De aici și întreruperea comuniunii de către patr. Moscovei, care numai de canoanele ortodoxe nu-i pasă.
Să ținem cum spuneați de bruma de mărturisire pe care o mai au ierarhii noștri, căci a deveni mucenic este un dar, nu este de-ajuns să ai doar curaj.
Hm, eu zic că e nițel diferit.
Nici un canon nu este facultativ. Este opțională doar întreruperea pomenirii înainte de o condamnare sinodală potrivit prevederilor acestui canon. De ce? Pt că textul lui nu o impune, ci doar o aprobă ca mod de reacție eventual.
Partea cu repercusiunile nu e tocmai corectă pt că același canon spune că nu se pot aplica certări celor care opresc pomenirea pt erezie, fără să menționeze vreo sancțiune asupra episcopului care totuși face asta. De aici nu decurge că ar fi facultativă interzicerea caterisirii sau afurisirii nepomenitorilor.
În cazul Ucraina e și erezia primatului la mijloc.
Dacă autocefalii nu sunt în Biserică, atunci este imperios necesară oprirea comuniunii cu Ieronim și Bartolomeu pt că ies din granițele cunoscute ale Bisericii și-și fac structură separată.
Nu mai intru în probleme greo-politice pt că am mai vorbit despre asta.
Repet, m-am referit la repercursiuni asupra celor care nu aplica canonul, adică nu întrerup pomenirea. Nu e ca alte canoane, care spun că dacă faci ceva sau nu faci ceva ești caterisit/afurisit/canonisit atâta sau atâta timp etc.
Cred ca IPS Serafim nu vrea să știrbească nemotivat autoritatea patr. său, chiar dacă se cheamă Bartolomeu, pentru a nu se situa prea ușor în tabăra exaltaților, că vedem cât de puțini au mai rămas echilibrați. Noi ne întrebăm de ce nu e cu noi, de ce nu rupe rândurile și cred că și IPS sa se întreabă cu cine să se alieze, cine e în spatele său, când până și acriviștii au început de ceva vreme să-l lovească. Cred că a cântărit care ar fi pierderile și în ce variantă ar putea să salveze mai multe suflete pentru Hristos, căci în fond asta este menirea sa.
Știu ce zicea Părintele Justin legat de schimbarea calendarului, că e un lucru greșit – o apropiere de catolicism, dar ca să se revină acum la cel patristic, s-ar face o altă schismă și s-ar pierde sufletele multora.
Sper ca IPS să nu-și risipească forțele pe dispute sterile, în care noi am căzut în toate luptele – cipuri, Creta, iar când va fi momentul să dea lovitura decisivă. Nu-l văd să abdice și să trădeze precum o face arhiepiscopul său sau patriarhul nostru. Să-l pomenim cu osârdie în rugăciunile noastre, căci duce lupte dure pe mai multe fronturi.
Asta nu face facultativ canonul. Cred că trebuie precizat că acest canon prevede sancțiuni, dar nu pentru cei care nu întrerup, ci pt cei care întrerup (greșit) pomenirea. Deci nu tot cuprinsul canonului este facultativ, ci doar îndemnul la oprirea comuniunii în caz de erezie pentru că este doar atât, nu și o impunere. Asta ca precizări, dar fondul cred că îl vedem la fel.
Cât privește restul, sunt de acord în principiu, doar cu accente puțin diferite. Probabil voi reveni, pt că e important.
Doar atât: e discutabil să-i catalogăm exaltați pe cei din jurul lui. Nu știu să spun asta încă. Nu am detalii relevante.
O tot învârtim, că nu mai înțelege lumea nimic. În problema noastră este vorba de întreruperea pomenirii, care conform Canonului 15 este facultativă. Exaltații sunt schismaticii, extremiștii, iar dacă IPS Serafim că nu are în spatele său oameni echilibrați, decât să rămână singur, o mai lungește, speră într-o hotărâre sinodală. Noi ar trebui să fim dezamăgiți de noi, nu de el. Credeți că e ușor să te pui cu uraganul de Bartolomeu, care are în spate tot Departamentul de Stat al SUA? Lumește vorbind. Sf. Marcu Evghenicul a avut de partea sa poporul și datorită atitudinii mirenilor ierarhii lepădați și-au revenit.
E posibil să fie așa, deși cei din spatele lui nu prea au dat semne să fie extremiști; cel puțin nu vizibile. După Sinodul din Creta nu l-a forțat nimeni să întrerupă pomenirea, deși existau astfel de așteptări juste.
Cum am spus, nu am informații suficiente ca să pot aprecia în cunoștință de cauză. Am scris mai pe larg în următorul articol. Dimpotrivă, se pare că el a făcut un schimb de macaz. Deocamdată am doar aparențe, mai puțin fapte concludente.
Totodată, viclenia contemporană a ecumenismului o întrece de departe pe cea de la unirea semnată cu papistașii pe vremea Sf Marcu. Câți dintre mireni și preoți s-ar mai poziționa azi în spatele ierarhilor care ar întrerupe pomenirea? Temerea multora dintre noi este că foarte puțini! Asta poate că explică atitudinea de temporizare a IPS Serafim.
Unirea de la Ferrara a fost mai rea… Căci s a ajuns la potir comun. Motiv pentru care a și căzut Constantinopolul ulterior, după patriarhul Ghenadie Scholarios, ucenicul Sf. Marcu al Efesului.
Da, și eu sunt de acord cu ceea ce a scris Teodor în comentariul de mai sus
Ca să fie mai ușor(?) de înțeles o să fac o trimitere la ceea ce există în drept, domeniu la care pare că face trimitere și ÎPS Serafim. În drept există teoria actelor inexistente care sunt diferite de actele care sunt nule relativ sau nule absolut. Un act este nul relativ atunci când este emis fără cerințele legii, dar nulitatea poate fi cerută doar de cel prejudiciat. Dacă nu este contestat de persoana prejudiciată, pentru toți ceilalți, actul este valid și își produce efectele. Nulitatea absolută se referă la emiterea unui act în lipsa unor competențe sau cu nerespectarea unor norme care protejează interesele generale ale societății, nu doar individuale. În afară de aceste două categorii recunoscute de nulităţi, mai avem şi teoria actelor inexistente. De pildă, eu Vlad Agache, îl desemnez pe Teodor preşedintele României, şi emit un tomos pentru aceasta. Actul emis de mine este considerat ca fiind inexistent. Dar dacă Teodor ar fi declarat preşedinte de Curtea Constituţională, fără să fi fost ales democratic, actul emis de CCR ar fi fost nul absolut, nu inexistent, pentru că CCR are dreptul să se pronunţe în această chestiune.
Spuneam că acest comunicat este neclar pentru mine pentru că nu rezultă clar ceea ce recunoaşte ÎPS Serafim sinodului de la Constantinopol şi, în subsidiar, Patriarhului Bartolomeu. PE fondul acestei naclarităţi, eu unul mă simt obligat să acord încredere ÎPS Serafim şi, sub nicio formă, să propun titluri cu caracter zeflemitor, cum au produs cei de la Katanixi.
Deci, din câte înţeleg ÎPS recunoaşte un act despre care consideră că este „nul absolut” şi că până când această nulitate va fi constatată de forul competent, acest act (tomos) produce efecte reale. Din comunicatul mitropoliei, care totuşi nu este un document doctrinar ci un răspuns adresat unor părinţi cam înfierbântaţi, iertaţi-mă, deci din comunicat nu rezultă că ÎPS Serafim îl recunoaşte pe Epifanie ca fiind mitropolit, că ar avea taine, etc. Dimpotrivă, comunicatul cuprinde temeiurile de drept pentru care tomosul este nul absolut:
Dar, totodată, recunoaşte că actul este emis de un superior şi atunci face apel la forul superior emitentului, for care nu este altul decât sinodul pan-ortodox.
Este adevărat că, ţinând cont strict de matematica unor competenţe formale, ne-am dori ca ÎPS Serafim să-i trimită la plimbare pe toţi cei care îl recunosc pe Epifanie, dar ÎPS Serafim nu are autoritatea şi puterea să facă acest lucru. Iar dacă ar face-o, dacă ar întrerupe comuniunea, probabil că s-ar ajunge la schismă şi, în orice caz, nu ar exista o vindecare. În aceste condiţii, ÎPS Serafim recunoaşte efectele de facto ale emiterii Tomosului, îl infirmă, îl combate argumentat şi cam atât.
E normal să ne strângă în spate, să ne dezamăgească, retragerea aceasta de la poziţia „actului inexistent” la poziţia actului „nul absolut” care trebuie infirmat de un for competent. Dar trebuie să ţinem cont de lumea reală şi de împrejurările în care se manifestă relaţiile de putere. Puterea este un element de sine stătător şi este ceea ce conferă eficacitate relaţiilor juridice.
Ştiinţele juridice recunosc aparenţa unui drept necontestat ca fiind dreptul însuşi. Chiar actele inexistente, în condiţii excepţionale, pot fi considerate izvor de drept. Dau ca exemplu Decretul nr. 1 scris de Iliescu Ion în 1989, pe o foaie de hîrtie de matematică A4. Potrivit dreptului, actul acela este inexistent, dar pentru că a existat o aşa perturbare în relaţiile de putere, acel act a fost considerat valid şi este sursa, punctul iniţial, al societăţii şi statului de drept de astăzi. Este un exemplu extrem, pe care l-am ales pentru sugestivitate. În cazul nostru Tomosul a fost emis de cineva care are aparenţa dreptului, aparenţă care nu i-a fost oficial contestată în faţa unui for superior. Mai mult, Tomosul vine în continuarea unei tradiţii de acordare a autocefaliei (cazul polonez) care deşi a fost denunţată chiar de polonezi în 1948, totuşi, nu a fost infirmată de Constantinopol. Mai mult, este considerată validă de către IPS Ierotheos şi alţii.
În raport de toate aceste consideraţii, cred că este foarte important să citim acţiunile ÎPS Serafim în lumina şi în cadrul în care acesta este constrâns să acţioneze. Nouă ne este uşot să spunem că ÎPS Serafim trebuie să declare Tomosul ca fiind inexistent şi apoi să moară martir. Dar s-ar putea ca ÎPS Serafim să urmărească totuşi o vindecare a Bisericii pe calea care încă este deschisă, la care nu s-a apelat încă, a sinodului pan-ortodox. Repet, nu văd ca ÎPS Serafim să recunoască nici calitatea de ierarh ortodox a lui Epifanie, nici că ar avea taine etc.
Încă un lucru şi închei. Am scris că sunt dezamăgit de lipsa de răbdare a contestatorilor ÎPS Serafim care, în loc să se străduiască să îl readucă pe ÎPS Serafim pe calea pe care o consideră corectă, îl forţează să emită comunicate neclare, în care interpretează greşit obligativitatea canonului I-II şamd. Este însă o chestiune ignorată în tot acest tablou. Faptul că atunci când cineva mai mic spune un adevăr pe care cineva mai mare ezită să-l rostească, odată cu mărturisirea adevărului se surpă şi autoritatea celui mai mare. Rânduiala ne cere ca cel mic să lucreze cu îndelungă-răbdare, să poarte sarcinile şi să depună eforturi concrete ca cel mai mare să rostească adevărul şi să-şi consolideze poziţia, autoritatea, legitimitatea. Nu mi se pare corect că tocmai ÎPS Serafim este pus în situaţia de a-şi proteja autoritatea în faţa celor alături de care a mărturisit ortodoxia de până acum. Chiar dacă punctual Katanixi ar avea dreptate şi s-ar afla în adevăr, câtă vreme nu vorbim despre o adeziune clară la erezie, nu are dreptul să vorbească despre ÎPS Serafim în acest fel ci să se străduie să-i facă uşor ÎPS Serafim să se orienteze corect. Dar ei, dimpotrivă, sesizând că ÎPS Serafim se orientează greşit (părând că recunoaşte de facto calitatea de mitropolit a lui Epifanie şi, pe cale de consecinţă, că recunoaşte dreptul Patriarhlui Bartolomeu să emită un astfel de Tomos iar acest comunicat tocmai asta neagă, cu trimiteri canonice punctuale) îl obligă pe acesta să emită un comunicat reacţie care, în contextul acestor tulburări cunoscute între ei, nouă ni se pare dezamăgitor.
Am scris mai mult, îmi cer iertare, dar asta gândesc acum, de asta spun că îl înţeleg pe ÎPS Serafim şi că nu e motv să fim mai dezamăgiţi decât e cazul de conţinutul unei simple reacţii. Doamne, ajută!