După greșeala monumentală din Comunicatul de ieri al Patriarhiei, astăzi apare și corectura din condeiul PF Părinte Patriarh Daniel. Poate par cam pretențios, dar afirm de la început că nu mă încălzește foarte mult această rectificare, care este totuși bine-venită și apreciată ca atare.
Basilica: Cuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică – Patriarhul Daniel
Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid – 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.
Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună.
Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani 14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.
Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă, trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.
De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.
Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol.
Iar credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.
De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane.
Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în mod liber iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui.
Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de cineva să facă aceasta.
Prin urmare, slujitorii Sfintelor Altare vor îndemna pe toţi credincioşii să se întărească în credinţă şi să cultive comuniunea euharistică în Biserică, pentru a dobândi mântuirea, prin unirea cu Hristos-Domnul, Izvorul vieţii veşnice (cf. Ioan 11, 25).
Dorim tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române sănătate şi mântuire, precum şi mult ajutor de la Dumnezeu în timpul Postului Sfintelor Paşti, ca înaintare spre lumina şi bucuria Învierii!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* * *
Nota noastră: După cum recomandam anterior și probabil că au sfătuit și alții și însăși situația cerea acest lucru, este bine că a apărut această repoziționare. Indicațiile oferite de această dată sunt cu totul contrare celor de ieri. Și e foarte bine. Probabil că un rol important a avut și reacția unui episcop, PS Ignatie al Hușilor, care a criticat indirect recomandările patriarhale, numind Euharistia „medicament al nemuririi, nu al muririi”.
Însă factorul cel mai important cred că a fost reacția credincioșilor și preoților de rând. Bineînțeles, pe fondul reglementărilor băbiste de ieri care erau mai mult decât criticabile. Nu țineau nici măcar de norme liturgice elementare, ci mai mult de tradiții și obiceiuri marginale. Din toate acestea a menținut, din păcate, ideea unui posibil pogorământ făcut celor mai slabi în credință, care nu se susține nici acesta (later edit).
Însă ceea ce remarcăm este că mai există credință în popor. Dar la un nivel infim. Apar reacții doar la lucrurile stridente și chiar contondente, care sar în ochi, sfidează bunul simț, nu doar credința. Dar atitudini măcar la fel de curajoase din partea clericilor și credincioșilor pe teme care sunt cel puțin la fel de importante când vor apărea? Cât va mai profita Patriarhia de indolența românilor în materie de credință? Până se va eroda de tot? Poate vor spune unii că nu pot lua poziție pe probleme mai delicate. Dar pot să tacă vinovat atunci când știu bine și văd că este asaltată și trădată credința ortodoxă? Adică nedumeririle dogmatice și apropierea greșită de eretici ne putem face că nu o vedem?
Nu mă aștept la o schimbare adevărată în bine de acum încolo fără o dârzenie și o tragere la rost a ierarhilor noștri și pe alte probleme presante. Patriarhia nu se va opri din cinism; spun asta cu mâhnire și cu o doză de curaj pe care l-aș dori și din partea mult mai multora. Măcar atât.
Doamne ajută!
Părinte Lavrentie, socotiți că îs suficiente ,,lămuririle” Patriarhului? Nu credeți că ar trebui să-și ceară iertare public și să se lepede de comunicatul emis ieri?
Sfinția voastră consider că vedeți lucrurile mai în profunzime decât le văd eu. Poate mie îmi scapă ceva dar nu mi se pare că repară ceva ,,lămuririle”.
Iertați-mă că întreb aici, pe rubrica de comentarii. Nu vrea să smintesc pe nimeni.
Iertare!
Din formularea de astăzi rezultă că sunt scuzabile recomandările greșite din Comunicatul de ieri pentru că ar fi fost, de fapt, făcute la presiunea unor instituții de stat. În plus, nu sunt asumate de către PF afirmațiile de ieri, ci astăzi apare ca un soi de salvator a ceva ce nu a făcut (deși nu se declară nici străin). Totuși, în acești termeni, este evitată postura de a-și cere iertare.
Dincolo de această situație jenantă, fundalul rămâne. Există niște legi duhovnicești, iar cel care greșește și nu se pocăiește va cădea în altele mai mari. Deocamdată nici nu cred că are cine să pună o presiune morală sau de altă natură asupra Patriarhului să-și ceară iertare. Dar eu cred că e mai important să fie îndreptate lucrurile; și mai sunt lucruri importante de pus la punct. Pocăința este o faptă ce ține de conștiința fiecăruia și este treaba lui. Cum și conștiința poporului credincios este treaba noastră. Îndreptăm îndolența noastră? Pt mine aceasta este marea întreabare.
Mai este un aspect. Nu trebuie să ne grăbim să smerim noi pe episcopi. Pe de altă parte, de la înălțimea rangului său, schimbarea de macaz a Patriarhului Daniel reprezintă o smerire suficientă.
Din toate ideile de ieri PF a menținut, din păcate, ideea unui posibil pogorământ făcut celor mai slabi în credință, care nu se susține nici acesta.
Nu consider că e nimerit să intru în detalii cu privire la textul acesta al doilea. E o revizuire a comunicatului anterior și asta e clar. Doar că nu recunoaște deschis greșeala, dar cumva o repară.
Totuși merită scrise câteva precizări cu privire la iconomia fața de cel „slab în credință”. Mie-mi pare o găselniță ingenioasă. În viziunea Sf. Ap. Pavel, cel slab era cel care se păzea în toate să nu greșească în cele ale credinței, printre altele să nu mănânce ceva nepotrivit sau în mod neplăcut lui Dumnezeu. Spre exemplu, Sf. Ioan Scărarul sfătuiește pe începători să țină postirea și de față cu alții; doar cei întăriți își pot ascunde nevoința și să dezlege de ochii altora înfrânarea lor, pe când cei slabi ar cădea și în neînfrânare, și în mândria că au procedat bine.
Deci conceptul de „slab în credință” nu se poate aplica celor care se tem de contaminare prin împărtășire pentru că aceștia trădează efectiv credința, nu o apără mai cu frică. Mai degrabă slabi în credință în sensul autentic sunt cei care s-au îndoit de Sfintele Taine, dar fără răutate și au cerut și primit de la Dumnezeu încredințare. Slab în credință a fost și tatăl băiatului îndrăcit din Evanghelie, care nu a primit vindecare de la apostolii rămași la poalele muntelui Tabor, dar a alergat la Hristos când El a coborât după Schimbarea la Față și a primit izbăvire.
Dar cred că e de înțeles atitudinea Patriarhului în mare măsură, fără a intra în aceste detalii. Chiar dacă ea nu dă încredere pe viitor (și nici pt trecut).
PS Macarie al Europei de Nord:
„Putem, fără să ne dăm seama, cădea în ispita de a dori să modificăm după bunul plac rânduiala liturgică statornicită în Biserică. Să primim, așadar, Sfânta Cuminecătură, în modul în care au făcut-o creștinii de-a lungul timpului și să credem cuvântul Domnului Care spune: „Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53). În Biserica noastră Ortodoxă, unirea cu Hristos o facem în cadrul Sfintei Liturghii. Aici ne apropiem cu grijă de Sfântul Potir, în care avem Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului. Acestea, Sfintele Taine, sunt realități, nu simboluri. Creștinul, așa cum mărturisim în rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Împărtășanie, mănâncă în mod real Trupul lui Hristos și bea Sângele Lui, sub chipul vinului și pâinii. Cine nu înțelege această Sfântă Taină a Euharistiei, nu a înțeles ce este Biserica, ce înseamnă a fi creștin. Trupul și Sângele Mântuitorului sunt realități suprafirești, de aceea este o profanare să ne gândim sau să ne apropiem de ele ca și cum ar fi realități biologice obișnuite, perisabile, supuse acelorași legi ale firii ca noi.”
https://m.digi24.ro/stiri/externe/sfatul-bor-de-a-nu-saruta-icoanele-a-ajuns-la-bbc-1268011
Sfatul Bisericii Ortodoxe Române, transmis joi către enoriași, de a evita sărutarea icoanelor în condițiile măsurilor de contracarare a unei epidemii de coronavirus, a ajuns la BBC, în calupul de relatări despre ultimele evoluții ale situației în întreaga lume.