Nimic sfânt în comunicatul Patriarhiei (Bănescu) pe tema situației credincioșilor români din Ucraina

Credincioși bucovineni care-și apără biserica să nu fie acaparată de schismatici (Imagine: Gândeste.org)

„Nu-L cunosc pe omul Acesta” pare a zice încă din prima propoziție Comunicatul Patriarhiei noastre despre românii din Ucraina enunțat prin gura d-lui Bănescu: „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română”. Întregul text, preluat fragmentar de mai toate portalurile, este acesta:

„Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă. Există și o structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului. Sperăm ca acesta să devină posibil cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății, întrucât pacea presupune dreptatea.

BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina (păstrarea identității lingvistice, religioase și culturale). Realitatea din diaspora și din comunitățile românești din jurul granițelor este însă pretutindeni una care evoluează în funcție de mulți factori locali și socio-culturali. Esențială este păstrarea și cultivarea conștiinței creștine, fidelitatea față de adevărul de credință și de valorile morale rodite de acesta.

Situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă.

Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”.

Mesajul transmis, dacă ar fi să fie descifrat din formulările contorsionate și corecte politic, ar fi că Patriarhia Română se delimitează de credincioșii etnici români din Ucraina pentru că ei „rămân” în comuniune cu rușii năvălitori. De fapt, ar trebui să se adecveze la „situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată” și să nu fie de partea celor care justifică războiul inclusiv prin argumente religioase, adică de partea rușilor.

În realitate, d-l Bănescu comite o serie de confuzii:

1. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este singura rămasă în comuniune cu BO Rusă, ci chiar și schismaticii din „structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală” îl pomenesc în diptice, adică sunt în comuniune cu Patriarhul Chiril al Moscovei.

2. Nu doar structura condusă de Epifanie s-a delimitat de Biserica Rusă, ci și Mitropolia autonomă de sub PF Onufrie. Primii au făcut-o în mod schismatic, iar ceilalți și-au declarat independența în mod legitim în vara anului trecut, așteptând limpezirea tensiunilor pentru a fi puse toate aspectele în ordine.

3. Evanghelia nu se opune războiului din principiu și nu-l condamnă la modul absolut. Intrarea și motivațiile războiului țin de factorii politici și Biserica nu binecuvintează crimele, dar nici nu interzice înrolarea în armată. Amintim că există o pleiadă de Sfinți Mucenici care au făcut parte chiar din armata romană păgână, cum ar fi Sf. Gheorghe, Sfinții 40 de Mucenici, Sf. Teodor Stratilat și Teodor Tiron și mulți, mulți alții. Este adevărat că Patriarhul Chiril al Moscovei a făcut o serie de îndemnuri „jihadiste” incompatibile cu duhul ortodox, dar acestea nu pot fi puse pe seama întregii Biserici Ruse (pentru că nu sunt hotărâri sinodale, ci predici personale), cu atât mai puțin în cârca românilor noștri bucovineni.

Așadar îndemnul adresat românilor de acolo de a se „adecva” la realitatea războiului din Ucraina prin dezicerea de ruși este, de fapt, un reproș umilitor și nedrept. Aluzia ar fi că ei sunt în greșeală, fiind parte dintr-o structură care pactizează (este în comuniune) cu rușii, și ar trebui să îndrepte acest partizanat. Însă realitatea este că Biserica Ucraineană canonică nu-i susține pe ruși în nici un fel, ci cultivă simțul național de apărare a țării lor. Cu adevărat, putem spune că d-l Bănescu nu-i cunoaște la propriu pe românii noștri ortodocși din Ucraina, dar e grabnic să dea lecții și să se distanțeze de durerile și greutățile lor. Bineînțeles, condamnând sentențios războiul, dar nefiind alături de cei care suferă de pe urma lui.

Rămân și alte aluzii bulversante strecurate în comunicatul d-lui Bănescu. În primul paragraf, acesta își afirmă speranța că ambiguitatea jurisdicțională bisericească din Ucraina se va limpezi „cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății”, adică prin recunoașterea celor care s-au desprins de ruși. În fapt, el justifică prin aceasta schisma pe care Patriarhia noastră încă nu a recunoscut-o. E de notat că nici portalul Basilica nu a păstrat în textul comunicatului această propoziție.

În aceste condiții, afirmarea seacă a faptului că „BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina” trece neobservată și nu produce nici un efect. De altfel, în condițiile presiunilor la care sunt supuși românii din Bucovina, este de neînțeles cum poate susține Patriarhia „firesc”, iar nu vehement și cu durere și compătimire creștine pe frații de dincolo de granița noastră politică. Este adevărat că Patriarhia precizează separat, la finalul articolul dedicat pe temă, că „este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român”, însă aceste deziderate sunt neclare în contextul bisericesc confuz din Ucraina, nepractice.

Unii, cum ar fi partidul AUR, vin cu un îndemn pompos: „Veniți, fraților, acasă! România este și casă voastră! Patriarhia Română trebuie să vă fie pavăză și voi trebuie să va înscrieți și să țineți de Patriarhia Română, dacă slujiți în ritul creștin ortodox!”. Oricât de frumos sună această chemare, ea este goală de conținut și vădește ignorarea normelor bisericești. Această „venire” nu poate interveni de la sine din inițiativa minorității române în momentul de față. Este adevărat că Patriarhia noastră are tot dreptul să revendice teritoriile bisericești din Basarabia și Cernăuți, dar pretențiile acestea trebuie susținute și promovate în mod înțelept, demn și calculat, nu provocator și samavolnic. Deocamdată, după cum se vede și din Comunicatul discutat, nici statul român, nici Biserica noastră nu-și manifestă atenția și interesul real față de aceste comunități.

De fapt, Patriarhia se spală pe mâini și se dezice de românii din Bucovina din cauza criticilor pe care le-a primit de la vlădica Longhin, Mitropolitul din Bănceni și stareț al Mănăstirii de acolo, care este vocea comunității noastre de pe acele meleaguri. Orgoliul rănit de mustrările față de trădările făcute la Sinodul din Creta îndeosebi nu sună bine în urechile fine ale BOR-ului care se aliniază altei politici decât a Stăpânului real al Bisericii, Care este Hristos. În logica lor, echilibristica politică este preferabilă mărturisirii drepte și curajoase a Evangheliei. Chiar dacă ar fi să fie strâmbat cuvântul Domnului, nu se va da înapoi nici de la aceasta purtătorul de cuvânt al Patriarhiei noastre. Ba chiar va lansa în culise și acuze false la adresa Mitr. Longhin că ar fi rus și omul rușilor, deși este român și apărătorul cel mai de seamă al comunității românești din zonă.

Dar, cu toate că tonul Patriarhiei este unul politic, discordant cu Evanghelia pentru a nu se pune rău cu puternicii pământului, consider că adevărații credincioși, pătrunși de adevărul sfânt de credință, vor susține în rugăciune și cu orice le stă lor în putere și din suflete curate pe frații noștri români din Bucovina ucraineană. Situația lor este surprinsă bine de cuvintele înțelepte alte Mitropolitului Longhin din interviul de mai jos, deși foarte probabil durerile lor sunt mai multe decât poate cineva să le exprime în câteva minute:

Duhovnicia în avarie a BOR în urma scandalului „Visarion Alexa”

Imagine: Cuvântul Ortodox

Scandalul recent apărut ce planează asupra ierarhiei BOR pune în umbră pe cel anterior despre abuzurile de care este acuzat fostul preot Visarion Alexa. Păcate au fost și vor mai fi în Biserică, dar important este să fie înțelese corect și depășite cu bine de credinciosul de rând. Voi încerca să exprim câteva idei în acest sens în continuare, deși sunt conștient că sunt prea firave față de cerințele împrejurărilor.

(Completare ulterioară: Este util de făcut diferențierea între păcatul personal și scandalul public. Impactul public îl putem aborda și chiar trebuie să-l absorbim și noi în sensul păstrării cursului evanghelic al lucrurilor. Nu putem băga pur și simplu capul în nisip, ci trebuie să urmărim să nu ajungem ca nivelul particular să nu fie transferat asupra corpului credincioșilor sau clericilor.)

Direct sau indirect, Taina Spovedaniei este pusă într-o lumină proastă de acuzele de agresiune sexuală menționate. Șocul emoțional pe care-l resimte orice credincios care ajunge la cunoștința unor astfel de fapte este enorm. Reacția pendulează, de obicei, între negare oarbă și sminteală.

Din păcate, răspunsul oficial de la cel mai înalt nivel al Sinodului BOR este nemulțumitor. Îndrumările legate de spovedanie sunt un răspuns formal, aluziv și neconvingător, care camuflează adevăratele probleme. Suntem deja obișnuiți cu tot felul de măsuri restrictive din societate care, de fapt, afectează buna desfășurare a activităților chipurile pentru a înlătura unele ilegalități.

Interdicția de a săvârși spovedania într-un spațiu separat este absurdă. Cadrul mărturisirii nu este de așa natură încât să favorizeze abuzurile. Dimpotrivă, ele pot fi evitate cu ușurință. Nu ambianța este problema, ci eventual duhovnicii cu apucături deviante, care ar trebui depistați și înlăturați. Restul recomandărilor nu sunt propuneri noi, ci reguli deja cunoscute scrise și nescrise.

Dar esența problemei nu constă în reglementarea exterioară a Tainei Spovedaniei, ci insuflarea unui duh de încredere credincioșilor și poporului român, recuperarea reperelor sfinte ale credinței ortodoxe. Patimi au toți oamenii, inclusiv duhovnicii sunt supuși ispitelor cumplite. Există chiar numeroase cazuri de căderi mari relatate în Pateric sau în alte cărți cu întâmplări folositoare. Dar trebuie găsită înțelepciunea adevărată și luminoasă care să dea sensul adânc al pocăinței și înțelegerii păcatului în așa fel ca să poată fi depășit.

Din nefericire, ducem lipsă critică de oameni cu adevărat duhovnicești, purtați de Duhul Sfânt, care să fie în stare să contrabalanseze aceste sminteli, și diavolul treieră. Dar socotesc că măcar e nimerit să căutăm și să cultivăm noimele cu adevărat evanghelice și cerești ale vieții în Hristos atât la nivelul credincioșilor practicanți ortodocși, cât și ca mesaj coerent pentru tot omul, indiferent de orientare religioasă. Dacă nu le împlinim, măcar să constituim un teren fertil pentru acestea. Realitatea că, în vremurile acestea de pe urmă, fărădelegea s-a înmulțit și dragostea multora s-a răcit (cf. Mt. 24: 12) poate fi sesizată în exterior, dar și în noi. Însă soluția nu constă în închiderea ochilor sau în deznădejde, nici într-o abordare strict socială și de fațadă, ci în înfruntarea cu mărinimie a situației, fără a osândi inchizitorial, purtând sarcinile unii altora, dar și identificând și spunând răului pe nume, nu mascându-l sub preș.

Ca un detaliu relevant, declarația d-lui Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, că Visarion Alexa ar putea reveni la slujire după o perioadă de penitență dacă nu se ajunge la condamnare penală ignoră realitatea. Sunt un contraexemplu de înfruntare a situației. Recunoașterea faptelor, probele indubitabile care indică un abuz, sminteala publică și renumele prost căpătat sunt suficiente motive pentru a nu fi repus în treaptă pentru că un preot trebuie să aibă măcar decență morală dacă nu chiar să insufle el însuși sfințenie celorlalți. Desigur că poate reveni la slujire sau poate chiar să spovedească în cazul în care se dovedesc false acuzațiile sau măcar de o gravitate redusă dublată de o pocăință pe măsură, pilduitoare. În rest, mesajul transmis de d-l Bănescu este de relativizare și coborâre a misiunii preotului la statutul de simplu funcționar cu standarde minimale și banale.

Lupta pe care o dă Biserica este să-și păstreze sfințenia, nu să iasă basma curată juridic din scandalurile în care este implicată. Secularizarea este primejdia cea mai mare care o paște.

Pe lângă puținele idei de mai sus, recomandăm în mod deosebit o predică folositoare pe acest subiect a Pr. Ciprian Mega Despre spovedanie:

Decizii ale Sinodului de primăvară al BOR. Botezul rămâne neschimbat, noi canonizări programate pentru 2025

Pe lângă alegerea a doi episcopi vicari, sesiunea de primăvară a Sinodului BOR aduce noi decizii interesante, bune, dar și cu o notă cel puțin de stângăcie. Este vorba de propunerea spre canonizare a unor sfinți sub titulatura „mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismului” și de păstrarea neschimbată a afundărilor de la Botez.

Din cuprinsul comunicatului oficial:

În cadrul aceleiași ședințe, au mai fost luate următoarele hotărâri:

  • Declararea anului 2022 în Patriarhia Română ca Anul Omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinţilor isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț.
  • Începerea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).
  • Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii.

În acest sens, luând act de discuțiile, îngrijorările şi neînțelegerile apărute în spaţiul public pe tema Botezului copiilor cu sănătate precară, Sfântul Sinod a făcut câteva precizări:

1) înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de a se întâlni cu părinții și nașii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat;

2) în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenție sporită practicii liturgice referitoare la săvârșirea actului întreitei „afundări” din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenții teologi din anii terminali ai secțiilor de Teologie Pastorală;

3) în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârșirea corectă a fiecărei Sfinte Taine. Vor fi susținute, de asemenea, cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine.

1. În ce privește canonizarea sfinților din perioada comunistă, mai important este de specificat despre ce nu e vorba, adică cine sunt trecuți cu vederea. Sfinții sunt reprezentativi și ocupă un loc deosebit în iconomia bisericească. A canoniza pe sfinții închisorilor sau a-i ignora este o alegere relevantă și un subiect intens pus în discuție. Desigur, nu doar cei din temnițe s-au sfințit, ci poate și mulți din afară, care și-au trăit cu mărturisire credința. Dar hulirea mișcării legionare nu ar trebui să umbrească cinstirea cum se cuvine a unor personalități de seamă, care s-au evidențiat nu prin activitate politică, ci prin trăire martirică. Cel mai cunoscut este Valeriu Gafencu. El nu se găsește pe lista obținută pe surse de unele publicații. Totuși sunt incluși cel puțin doi părinți care au murit în închisorile politice: Arhim. Gherasim Iscu și Pr. Ilarion Felea. Poate fi un început sau o închidere a subiectului. Cred că depinde mult și de noi, de pulsul credincioșilor, de inima care bate cu putere pentru Dumnezeu sau încet și cu frică, timid, ca nu cumva să deranjeze pretențiile lumii. Oricum, până în 2025 este cale lungă și cine știe ce alte evenimente bisericești pot schimba atmosfera până atunci în direcții mai mult ecumeniste și secularizante.

2. Ritualul Botezului prin afundare întreită nu poate fi modificat în urma presiunilor făcute după întâmplarea tragică de la Suceava, când un copil născut prematur a murit după săvârșirea Tainei.

 Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. În termeni mai dogmatici și mai expresivi, Pr. Stăniloae a formulat ideea de mai sus astfel: „Aşa cum în orice celulă a unui corp e corpul întreg cu lucrarea lui, cu specificul lui, aşa este în orice mădular sau parte a ei Biserica întreagă, şi prin aceasta Hristos întreg, dar numai întrucât respectivul mădular sau respectiva parte a ei rămâne în Biserică” (TDO, vol. 2, Despre sobornicitatea Bisericii). Deși cu greu pot face o echivalare a celor două texte, să zicem că este vorba de a rămâne în Biserica zidită pe temelia apostolilor prin păstrarea fidelă a predaniilor.

Una peste alta, bine că nu s-a dat curs unor schimbări propuse chiar și de către sinodali precum IPS Calinic de la Argeș. Am ajuns să răsuflăm ușurați că nu se schimbă prin locuri esențiale credința, nu mai avem pretenții la fermitate și claritate. Doar că provocarea aceasta ar fi trebuit să vizeze în primul rând pe credincioși, nu pe cei care ne atacă. Nu doar că suntem legați de mâini și de picioare să ne abatem de la credință, ci facem aceasta cu toată convingerea că este spre mântuirea noastră.

Cât privește cazul de la Suceava, el nu este încă elucidat. Nu se știe precisa cauza morții copilului. Este vorba de lichid înghițit în momentul afundării sau de altceva? O situație nefericită care probabil ar fi putut să fie evitată mai ales dacă scufundarea nu se făcea cu fața în sus. Chiar dacă ar fi o neglijență a preotului, asta nu înseamnă că ritualul este în sine barbar și de abandonat. Toate măsurile de precauția se luau și până acum de preoți și părinții copiilor; este bună o mai mare atenție de acum încolo.

ACTUALIZARE – Apelul la ordine adresat statului român de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie

ACTUALIZARE 2:

ACTUALIZARE:

Adăugăm comunicatul de presă al Patriarhiei, publicat pe Basilica.ro: „O excepţie necesară pentru un caz excepţional„, cu menţiunea că, în opinia noastră, titlul articolului nu este cel mai inspirat. Considerăm că nu este vorba despre o situaţie de excepţie ci, dimpotrivă, despre una de normalitate. Peştera Sfântului Apostol Andrei este la 80 km distanţă de municipiul Constanţa, în localitatea Ion Corvin, o aşezare de aproximativ 600 de suflete. Slujba se desfăşoară în aer liber, la loc larg, unde poate fi asigurată distanţarea fizică. Localitatea Ion Corvin nu este în carantină, situaţia este una de deplină normalitate. Considerăm că se concede prea mult statului atunci când comunicatele oficiale nu pun în discuţie caracterul discriminatoriu şi, mai ales, nelegalitatea, lipsa de temeinicie şi de proporţionalitate a măsurilor luate împotriva credicioşilor ortodocşi. Considerăm că singurul caz excepţional nu este cel dat de sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei, ci cazul excepţional despre care ar putea vorbi comunicatul Patriarhiei este abuzul nemaiîntâlnit al autorităţilor, iar acest lucru ar fi trebuit condamnat ca atare, nu acceptat. Totuşi, este bine că avem o reacţie:

Patriarhia Română este preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă.

În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi Preşedintele României în luna octombrie din acest an.

În cazul concret al pelerinajului la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, comună care are un număr mic de locuitori (1992), se poate organiza, printr-o îngăduinţă a autorităţilor, pelerinajul, având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român.

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.

De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează.

Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei, situată în comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea distanţei fizice, purtarea măştii şi dezinfectarea obiectelor atinse, aşa cum prevăd „regulile de protecţie sanitară privind activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective” (HG nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române


ARTICOLUL INIŢIAL: Nota theodosie.ro: Am întârziat preluarea scrisorii Înaltpreasfinţitului Teodosie adresată prim-ministrului în aşteptarea unor reacţii ale ierarhilor noştri privind incidentele de la hramul Sfintei Ecaterina. Din păcate, lipseşte chiar şi solidarizarea minimală, civică, pe care suntem datori să o exprimăm fără ezitare atunci când întâlnim nedreptăţi. În alte articole ale noastre, în care a fost luată în discuţie situaţia nepomenitorilor, am acuzat faptul că în Biserică se practică o marginalizare a ortodoxiei, că există un proces de înregimentare care operează pe temeiuri politice, iar nu în duh şi adevăr. Biserica este lipsită de elementele absolut necesare pentru participarea la mersul cetăţii, ierarhii ei îi refuză dialogul, împreună sfătuirea şi călăuzirea morală. Vedem astăzi că tăcerea episcopilor ortodocşi a ajuns să se manifeste chiar şi în situaţii de neconceput, strigătoare la cer, care compromit propria legitimitate. Conduita ierarhilor noştri contrazice cadrul juridic recunoscut Bisericii şi invită un şir neîntrerupt de abuzuri şi nedreptăţi care capătă valoare de precedent şi apoi de regulă.

Siteurile Basilica.ro şi Trinitas.ro sunt cu desăvârşire mute cu privire la viaţa Bisericii din aceste zile, nu doar cu privire la participarea ortodocşilor la treburile cetăţii. Deşi sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este sărbătoare legală naţională, evenimentele de la Constanţa legate de aceasta sunt ignorate şi trecute sub tăcere, în modul cel mai sugestiv cu putinţă. Există conceptul de „strategic silence” în activitatea de comunicare publică, concept pe care îl înţelegem şi care ar putea fi acceptat în alte împrejurări, dar ceea ce vedem noi astăzi la ierarhii noştri nu este înţelepciune ci este laşitate şi fugă de răspundere.

În condiţii de normalitate, nu ideale, un apel precum cel al ÎPS Teodosie ar trebui să mobilizeze pe cei aflaţi în comuniune, pe cei care revendică aceleaşi năzuinţe şi interese, pe aparţinătorii aceluiaşi trup ecleziastic, astfel încât să existe o reacţie de apărare, coerentă şi viabilă, prin care să fie oprite nedreptăţile săvârşite de autorităţile de stat.

Normalitatea însă a dispărut, suntem în plin arbitrariu, ceea ce ne obligă şi pe noi creştinii la o reaşezare în matca firească a mărturisirii. Tulburarea lucrează în favoarea vrăjmaşului, de aceea îndrăznim să sugerăm ca reacţia de solidarizare să fie una coerentă şi să respecte aşezarea rânduită din Biserică. Este nevoie de o solidarizare explicită a clericilor din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, aşa cum avem exemplul iniţial al părintelui Eugen Tănăsescu, clerici în jurul cărora să se strângă mai apoi şi fiii duhovniceşti. ÎPS Teodosie trebuie să fie înconjurat mai întâi de ai săi, chiar dacă obişnuinţa comunicării publice ne face să credem că este prioritară reacţia Patriarhiei. Ar fi binevenită, dar nu este esenţială.

Îndrăznim să credem că esenţială este trezirea credincioşilor şi a clerului inferior. Prea multă vreme comunicarea Bisericii în societate a urmat exemplul multiplelor asociaţii civice creştine care clamau o legitimitate nesusţinută de substanţa participării civice. Avem prea multe carcase civice goale de conţinut iar această imprudenţă pare că se plăteşte acum şi se va plăti şi în viitorul apropiat. Au venit vremurile în care Biserica nu mai poate opera în baza acestor ficţiuni fără temei ci trebuie să-şi asume o realitate dureroasă, aceea că turma este una mică, foarte mică. Are vocaţia reală şi neatinsă de a redeveni mare, dar, la acest moment, numărul celor dispuşi să dea seama de credinţa ortodoxă este descurajant de mic.

Sunt deci chemaţi mai întâi preoţii şi credincioşii din Arhiepiscopia Tomisului să reacţioneze pe măsura nedreptăţilor, având încredinţarea că ierarhul care îi păstoreşte le este credincios, sincer şi netemător. Spre deosebire de restul credincioşilor din Biserica Ortodoxă Română, situaţia lor este una singulară.

Scrisoarea ÎPS Teodosie nu este o replică dată cuiva anume ci este o chemare la ordine a autorităţilor anticreştine. Răspunsul imediat a parvenit din partea primarului municipiului Constanţa care promite, batjocoritor, că va purta o „discuţie serioasă” cu ierarhul nostru. Domnul Orban a ales să tacă, strategic. În această încleştare Biserica nu controlează nicio pârghie de putere civică sau politică, nici măcar pe cele minimale şi recunoscute ei, formal, de lege. S-a aşezat singură în poziţie de victimă, învinovăţindu-se neînţelept de propria sa vocaţie de călăuzire a corpului social, abdicând de la propria misiune. Orice răgaz tactic care ne va fi îngăduit de statul necreştin nu trebuie să ne adoarmă conştiinţa întrucât lupta este abia la început, iar înfrângerea nu este altceva decât lepădare. Să nu fie! Avem nevoie de o revenire în sine, revenire care ne este la îndemână şi care decurge din buna aşezare sufletească pe care ar trebui să o regăsim în cazul oricărui creştin ortodox.

În cele ce urmează publicăm scrisoarea deschisă a Înaltpreasfinţitului Teodosie:

Domnule Prim-Ministru,

Incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când polițiștii și jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă, ne întărește convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioșii ortodocși, în fața unor mari abuzuri, pe care autoritățile le săvârșesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită.

Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituția României, alineatul (1) și alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturalețe de către autoritățile locale pe care le coordonați prin miniștrii de resort. Niciodată drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și slujitorii ei sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) și de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialiști, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă.

Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toți oamenii de bună-credință din această țară și am respectat măsurile sanitare luate inițial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunțăm public abuzurile pe care le orchestrați, și pe care forțele polițienești și de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o țară europeană care se vrea a fi democrată și nu aflată sub dictatură și teroare.

Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet. Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?

În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credință în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credința și demnitatea. Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat.

Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această țară și a nu lupta cu înverșunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor care cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit… Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă mai îngăduie acolo unde credeți că v-ați înveșnicit.

Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea și în inima dumneavoastră,

† TEODOSIE,

Arhiepiscopul Tomisului


Siteul theodosie.ro nu aparţine Arhiepiscopiei Tomisului şi nu are legătură cu ÎPS Teodosie, opiniile exprimate în articolele publicate pe acest site aparţinând exclusiv autorilor.

Corectitudinea politică a ierarhiei în privința pelerinajelor echivalează cu trădarea credinței

Credința ortodoxă ne este atacată tot mai virulent, iar răspunsul Bisericii prin gura ierarhilor îndeosebi este din ce în ce mai deplorabil, mai „smerit” și mai „precaut”. Dispare cu totul curajul mărturisirii, al credinței, practic se anulează viața în Hristos, care este o cruce, o lepădare de lumea aceasta.

Au existat luări de poziție ale Patriarhului, Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei și ale altor ierarhi față de restricțiile și interdicțiile legate de pelerinajele din această toamnă, totuși mult prea timide, prea fără mărturisire a credinței. Nu doar credincioșii, oamenii simpli, sunt afectați, ci însăși închinarea, cultul ortodox, care este discriminat și privit ca sursă de infectare.

Credincioșii reacționează, se mobilizează să se adune și să protesteze față de aceste măsuri abuzive și vădit ilegale, dar nu sunt sprijiniți și asumați de conducerea Bisericii, ceea ce creează o confuzie în mintea ortodocșilor și o bucurie în inima dușmanilor credinței. Hristos nu S-a delimitat de ucenicii Săi când au rupt spice și le-au mâncat spre sminteala iudeilor (Mt. 12: 1-2) sau când erau acuzați că nu postesc la fel de mult ca ucenicii fariseilor (Mt. 9: 14). Dar acum se vădește o ruptură între ierarhie și poporul credincios. Reacțiile de protest nu sunt greșite, ci foarte normale și îndreptățite. Poate fi înțeleasă reținerea Mitropoliei de a nu se implica în aceste manifestații, totuși nu este de acceptat dezicerea ei de ele, de preoții care au participat. Probabil chiar li s-a interzis să mai iasă în stradă. Declarațiile purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Pr. Constantin Sturzu, asta lasă să se înțeleagă.

Într-o dezbatere oarecare, PS Ignatie, în asentimentul altor sinodali, declară că trebuie să ne mărturisim credința cu o smerenie „care să nu fie înțeleasă ca umilire sau obediență totală față de ceea ce ni se cere (impune)”. Dar tocmai aceasta fac arhiereii noștri, protestează cu o smerenie care se ploconește dincolo de limite, se umilește și devine obedientă față de abuzurile la care este supusă.

Apar, într-adevăr, atitudini greșite, ultra-ortodoxe, dar ele nu anulează justețea protestelor. Nu trebuie renunțat la mărturisire pt că nu ar fi „smerită”. Altfel ajungem să strecurăm țânțarul și să înghițim cămila, să scoatem părțile cele mai importante ale legii lui Dumnezeu, cum ar fi dreptatea, mila și credința. Cine nu poate mărturisi cu smerenie nu e în stare nici să tacă smerit, așa că mai bine face un bine și un rău (mărturisire și mândrie) decât două rele (lepădare și mândrie).

Bineînțeles că întregul context al restricțiilor din această pandemie este abordat greșit și tolerat ca atare în ciuda evidențelor că este o mare manipulare medicală și politică la mijloc. În acest sens, replicile de la min. 2:20:00 până la 2:40:00 din filmarea de mai sus sunt relevante. Înghițim falsuri chiar și atunci când ar trebui să spunem că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Omenește vorbind, este foarte probabil că arhiereii caută soluții, atitudini și urmează o politică, o tactică prin care să nu se ajungă la instigări nefolositoare. Dar ceea ce se cere este apărarea Bisericii fără rezerve, cu curaj, prin împlinirea îndatoririlor pe care le are orice episcop în fața lui Hristos. Aici nu e vorba de politică, de atitudini sociale, ci de cu totul altceva. Pe când se lasă impresia că avem de pierdut proprietăți, bani, venituri sau alte lucruri materiale. Nu, avem de pierdut credința atunci când ni se interzice manifestarea ei.

Nu în ultimul rând, ar trebui să fim conștienți că atacul este mult mai țintit asupra Ortodoxiei, dus de personaje bine înfipte, după cum dau de înțeles unii jurnaliști. Dar nu fac atât de mult rău aceste atacuri cât face slăbiciunea celor care ar trebui să fie paznicii Bisericii, ierarhii și toți reprezentanții ei oficiali.

Nu este nici o bucurie sau vânătoare a greșelilor ierarhiei, ci doar o dorință sinceră să fie puse lucrurile în matca lor firească și credincioșii să fie puși în valoare și să-și cunoască locul care li se cuvine. Și nu se poate fără a atinge rana.

Comunicat de presă: Doar Episcopia Hușilor se delimitează de fostul ei Episcop, Corneliu Onilă

PS Corneliu la hirotonia ca episcop, lângă (de la dreapta la stânga) Episcopul Eftimie, Mitropolitul (pe atunci) Daniel și IPS Casian

Basilica.ro: Comunicat de presă

Întrucât au fost mai multe solicitări din partea presei privind formularea unui punct de vedere referitor la reţinerea pentru 24 de ore a fostului episcop Corneliu Onilă, Episcopia Huşilor menţionează că a luat act de această reţinere şi de natura juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia, fapte de o mare gravitate, care au menirea de a tulbura pe oricine, sub toate aspectele.

Cazul, fiind de natură penală, ţine de competenţa organelor abilitate ale Statului, iar Episcopia Huşilor, neputându-se substitui acestora, aşteaptă finalizarea procesului.

După ce va fi emisă o hotărâre de necontestat în acest caz, forurile prevăzute de Statutul şi Regulamentele bisericeşti sunt abilitate să ia măsurile care se impun.

Începând cu luna august 2017, Episcopia Huşilor nu a mai avut niciun fel de legătură canonică cu fostul episcop Corneliu Onilă.

Regretăm sminteala creată de acest caz, precum şi implicaţiile morale care nu fac cinste nimănui, cu atât mai puţin cu cât acestea sunt asociate imaginii unui slujitor al Bisericii, care trebuie să fie, prin excelenţă, un exemplu de moralitate. Nicio instituţie, însă, nu poate fi confundată cu o persoană. Mecanismele de combatere a faptelor penale trebuie să funcţioneze, indiferent de persoana în cauză.

Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu lase ca acest caz, profund nefericit, să îi tulbure mai mult decât a făcut-o până în prezent.

În spiritul celor menționate, până la o decizie finală, ne rezervăm dreptul de a nu dezvolta mai mult acest subiect, în afara celor deja precizate.

Biroul de presă al Episcopiei Huşilor

Nota noastră: Cu toate că Episcopia Hușilor se disociază de fostul ei episcop, totuși nu trebuie pierdută din vedere dubla măsură a BOR, care i-a permis să demisioneze și totuși îl cinstește cu salariu, onoruri și cinstiri ca pe un episcop nevinovat și calomniat pe nedrept.

În acest sens, PS Calinic se pare că nu se dezice deloc de (încă) PS Corneliu, ci îl pomenește ca episcop deplin la slujbe. Dar nu numai el, ci și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care îi asigură toate facilitățile, și Sinodul BOR, care i-a stabilit o retribuție lunară.

Așadar situația este foarte confuză. Nu aceleași privilegii au fost acordate Părintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, spre exemplu. De el Sinodul s-a dezis chiar într-un mod necanonic și neortodox, afirmând că exorcismul constă doar în citirea unor rugăciuni și stropirea cu aghiazmă, fără alte proceduri. La vremea respectivă, chiar Episcopul Corneliu a „decis excluderea celor cinci din viaţa monahală pe baza datelor preliminare obţinute de instituţiile statului”.

Având în vedere toate acestea, precum și modul tendențios în care a fost prezentată situația de la Huși de către unii jurnaliști „de investigație”, ne putem aștepta ca instanța să dea o soluție de albire a arhiereului retras și să arunce vina în cârca altuia, deși există probe evidente a vinovăției lui? Eu personal nu exclud o astfel de perspectivă.

Ca o precizare, nu contest ca greșită întreținerea ierarhului retras Corneliu la Văratic (deși este scandaloasă), ci duplicitatea care înconjoară acest caz foarte sensibil și tratarea lui de către BOR într-un mod problematic.

Comentariu ulterior: Fondul pe care vine acest comunicat este arestarea preventivă pentru 30 de zilem nu doar de 24 de ore a fostului Episcop de Huși Corneliu. I se aduce acuzația de agresiune sexuală continuată și viol. În același proces este cercetat și Sebastian Jitaru.

Cuvântul Ierarhului confirmă naraţiunea oficială

În postările recente publicate pe blogul nostru şi în unele comentarii s-a făcut vorbire despre modalitatea în care Biserica înţelege să comunice către publicul necredincios şi să participe la viaţa cetăţii, mai cu seamă în aceste vremuri în care, folosind pretexte de politică sanitară, neprietenii caută să sporească necazurile şi supărările credincioşilor ortodocşi. Deşi nu suntem calificaţi, avem prilejul de a formula unele observaţii concrete privitor la aceste chestiuni, în completarea susţinerilor noastre anterioare, aducând în atenţie cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei publicat astăzi pe doxologia.ro, dar şi adresa de zilele trecute a Preasfinţitului Părinte Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni către Prim-ministrul Republicii Moldova.

Ambele adresări vizează situaţia concretă a păstoririi credincioşilor în contextul îmbolnăvirilor de Covid19, deşi destinatarii celor două texte sunt din categorii diferite. Preluăm cele două texte, succesiv, după care adăugăm într-o notă separată observaţiile noastre.    


Doxologia.ro: Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte – lucrare vindecătoare a Harului lui Dumnezeu

Ne aflăm încă într-o perioadă grea, cauzată de răspândirea noului coronavirus. Autoritățile statului ne-au făcut cunoscute măsurile care vor guverna starea de alertă care a început pe 15 mai. Cu responsabilitate și discernământ, se cuvine să stăruim în îndemnul de a respecta măsurile de igienă, de prevenire a infectărilor. Sunt însă și recomandări ce aduc atingere sacralității slujbelor bisericești. Or, viața liturgică, în toate aspectele ei, a fost dintotdeauna, inclusiv în perioade de prigoană, gestionată exclusiv de către cei care au responsabilități în acest sens. Așa va trebui să rămână și de acum încolo.

Mărturisirea credinței se traduce și faptic, prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, mai ales la Sfânta Liturghie, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos, prin actele de milostenie trupească şi sufletească, prin cinstirea Sfintelor Icoane şi a Sfinților, cinstire arătată şi Sfintelor Moaşte ale acestora.

Noi credem în prezenţa reală a lui Hristos în Potirul euharistic. De aceea, Taina Sfintei Împărtăşanii, sub toate aspectele ei, nu face și nu poate să facă subiectul vreunei reglementări din partea autorităţilor statului. „Lingurița” nu este o piesă dintr-un set de tacâmuri, este un obiect sfințit. Prin ea, credinciosul primește „leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos” (Sfântul Ignatie Teoforul). Desigur, dacă e să reducem totul la o perspectivă materială, raţionamentul ar părea întemeiat: oamenii primesc, unii după alţii, cu o aceeaşi linguriţă, „pâine” şi „vin”. Prin urmare, s-ar putea contamina, pe această cale, cu virusul de la un bolnav. Din perspectivă teologică însă, lucrurile stau cu totul diferit. Prin linguriţă, credincioşii mireni Îl primesc ‒ cu credință! ‒ pe Hristos Însuşi, Care Se oferă pe Sine sub chipul pâinii şi al vinului. Îl primesc, așadar, pe Cel Ce a spus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 53-54). Cel care se împărtăşeşte face aceasta „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”, „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” (Rugăciunile din canonul Sfintei Împărtăşiri). Așadar, nu poate fi cântărită cu argumente din domeniul material o realitate spirituală, duhovnicească. După cum nici teologia nu poate avea pretenția de a se pronunța pe probleme exclusiv de ordin medical sau epidemiologic.

În aceeaşi dimensiune a realității duhovniceşti, cinstirea Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte este manifestarea credinței de nezdruncinat în binefacerile pe care Sfinții le revarsă, prin mijlocirea lor către Dumnezeu, asupra celor invocați în rugăciune. Dacă persoane din afara sau dinlăuntrul Bisericii manifestă reticență sau îndoială față de acest adevăr fundamental de credință, au libertatea să o facă. Omul se poate clătina, Dumnezeu, nu.

Întotdeauna vor fi lucruri cu anevoie de înțeles pentru cei ce reduc omul la constituția sa anatomică, tributari unei rațiuni ce exclude realitatea nevăzută și care se îndoiesc de existența lui Dumnezeu. Cum le poți explica acestora că atunci când Mântuitorul „a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului” (Ioan 9, 6) nu a comis un act de impietate sanitară, mânjind orbitele goale cu noroi, ci ne-a dezvăluit nouă, tuturor, faptul că harul restaurator și vindecător al lui Dumnezeu lucrează și prin cele materiale, oricât de modestă ar fi condiția lor? Cu atât mai mult lucrează harul tămăduitor din Sfintele Icoane și din Sfintele Moaște în viața celui ce le sărută cu credință neclintită în pronia dumnezeiască!

Nădăjduim, în acest sens, că autorităţile statului vor înţelege că cele ce se petrec în slujbele Bisericii nu reprezintă simple gesturi sau manifestări omeneşti. Biserica este, dincolo de orice definiție sau etichetare, un adevărat Spital duhovnicesc. Sfinții Părinți vorbesc despre păcat ca fiind o rană, despre duhovnic ca despre un medic, despre dezlegarea din Taina Spovedaniei ca început al tămăduirii, despre canon (epitimie) ca despre un medicament sau o schemă de tratament. Sunt numeroase studii publicate de către cercetători de excepție prin care se vădește faptul că omul care se roagă, care participă la Dumnezeiasca Liturghie, care se spovedește şi se împărtăşeşte, se și vindecă mai ușor. Prezența capelelor și a preoților de caritate în spitale nu se datorează doar unei respectări a dreptului la asistență religioasă a pacienților, ci și faptului că mulţi medici au constatat, de-a lungul timpului, numeroase efecte benefice ale spiritualității creștine în procesul de vindecare al bolnavilor.

În pofida faptului că, în aceste ultime două luni, nu au mai putut participa la slujbele din biserici, credincioșii au căutat să cultive cât mai mult viața duhovnicească în limitele spațiului casnic. Sunt mărturii cum că aceia care s-au rugat mai mult, mai ales la Psaltire, care au rămas în legătură cu preoții lor prin diferite mijloace de comunicare ‒ au avut o stare sufletească mai bună, mai mult optimism, în pofida acestei crize apăsătoare. Iar cei afectați de boli au avut și mai mult curaj, punându-și nădejdea și în ajutorul lui Dumnezeu, nu doar în priceperea medicilor.

Mulțumim credincioșilor care, deși văduviți de slujbe în această perioadă, au arătat încredere, răbdare și, mai ales, au înțeles că și noi, clericii, avem nevoie să fim purtați în rugăciunile lor. Îi rugăm să ne ierte şi pentru slăbiciunile pe care şi noi, ca oameni, le avem în slujirea noastră. Mulțumim celor care au contribuit cu bani pentru aparatura medicală donată spitalelor și pentru alimentele oferite celor aflați în lipsuri.

Vă îndemn să nu încetăm rugăciunea pentru cei atinși de noua epidemie și pentru tot personalul medical, atât de jertfelnic în aceste vremuri. Să ne rugăm și pentru cei care, neînțelegând rostul și importanța credinţei în puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, se împotrivesc cererilor noastre firești.

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți și să ne izbăvească din această năpastă, să ne dăruiască puterea de a răbda, de a mângâia și, mai ales, de a ne bucura întru toate!

✝ Teofan

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei


Episcopia-ungheni.md: Adresarea Preasfințitului Episcop PETRU, către Prim-ministrul Republicii Moldova, Domnul Ion CHICU

La data de 17 martie Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea privind declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19 în Republica Moldova din 17 martie-15 mai 2020.

În perioada declarării stării de urgență, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a emis dispoziţii în vederea punerii în executare a unor măsuri de restricționare cu referire la Biserica Ortodoxă din Moldova. Astfel, pe tot parcursul acestei perioade au fost emise dispoziții prin care enoriașii (aparatul parohial­­ + 3 enoriași), au avut dreptul de a participa la Slujbe, doar înafara lăcașelor de cult.

Conform p 9. al Dispozitiei Comisiei pentru Situații Exceptionale a RM nr. 25 din 05.05.2020: Întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se vor desfăşura strict în aer liber (curţile bisericilor, mănăstirilor, altor culte religioase), cu respectarea obligatorie a distanţei sociale de minim 2 metri şi cu purtarea obligatorie de către toţi participanţii a măştilor de protecţie. Serviciile divine nu vor fi însoţite de ritualuri religioase cu grad sporit de transmitere a infecţiei (contact direct între persoane şi/sau atingerea obiectelor).

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a declarat la data de 4 mai 2020 faptul că: „Pe data de 15 mai se va finaliza starea de urgență. Nu intenționăm să extindem această stare de urgență, respectiv, după aceasta vor reveni la serviciu în regim normal și Parlamentul și alte instituții.” El însă a precizat că ridicarea stării de urgență nu înseamnă că vor fi ridicate absolut toate restricțiile. Unele drepturi, cum ar fi cel la întruniri, vor fi restricționate în continuare. (https://ro.sputnik.md/moldova/20200504/30115683/coronavirus-moldova-starea-de-urgenta-prelungire.html)

 Legea nr. 212 din 24-06-2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război reglementează în Articolul 18. Durata stării de urgenţă (1) Starea de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. Având în vedere caracterul Comisiei pentru Situații Excepționale ca autoritate administrativă excepțională – măsurile acesteia încetează odată cu încetarea stării de urgență, deci la 15.05.2020.

În acest context, ținem să menționăm că, începând cu data de 15 mai 2020, Bisericile Ortodoxe din Republica Moldova au dreptul de a-și relua activitatea cu participarea enoriașilor la slujbe în interiorul lăcașurilor sfinte. Totodată Comisia pentru situații Excepționale nu va avea dreptul de a interzice acest fapt prin dispoziții emise, întrucât atât declarațiile prim-ministrului din 4 mai 2020, Legea nr.212 din 24-06-2004 confirmă încetarea regimului stării de urgență, dar și legislația Republicii Moldova garantează separarea Bisericii de Stat prin prevederile Constituției Republicii Moldova, cât și prin alte legi organice.

Cu referire la separarea Bisericii de Stat, ținem să menționăm că Constituţia Republicii Moldova garantează expres libertatea conştiinţei şi stipulează autonomia şi separarea de stat a cultelor religioase în articolul 31. Articolul 31. Libertatea conştiinţei (1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire. (4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.

Legea nr. 125 din 11-05-2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie în Capitolul II prevede RAPORTURILE DINTRE STAT ŞI CULTELE religioase, iar în articolul 15 sunt stipulate prevederi privind Statul şi cultele religioase „(1) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat, egale în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice. Discriminarea unui sau altui cult religios se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare. (2) Statul nu intervine în activitatea religioasă a cultelor.”

Separarea Bisericii de Stat potrivit acestor prevederi se raportează la faptul că Statul nu trebuie să intervină în viaţa Bisericii, în guvernarea, sau învăţătura credinţei, viaţa ei liturgică, practica duhovniciei etc. nici în general în activitatea instituţiilor bisericeşti canonice, cu excepţia acelor aspecte în care Biserica trebuie să acţioneze ca o personalitate juridică obligată să intre în anumite relaţii cu Statul, cu legislaţia şi organele puterii. Biserica aşteaptă de la Stat respect faţă de normele sale canonice şi celelalte statute interne ale ei.

Biserica Ortodoxă propovăduieşte fără greşeală Adevărul lui Hristos şi învață oamenii poruncile morale care vin de la Dumnezeu Însuşi; iar, statul nu are puterea de a schimba nimic în învăţătura sa. Biserica nu poate să tacă sau să se reţină de la propovăduirea adevărului, oricare ar fi învăţăturile prescrise sau propagate de instituţiile de Stat. În această privinţă, Biserica este cu totul liberă faţă de Stat. Pentru propovăduirea neîngrădită şi liberă a adevărului, Biserica Ortodoxă a suferit de nenumărate ori în istorie persecuţii de la cei care nu se supun lui Hristos.

Biserica Ortodoxă îşi păstrează loialitatea faţă de Stat, dar porunca lui Dumnezeu, de a săvârşi în orice condiţii şi în orice împrejurări lucrarea mântuirii oamenilor, este deasupra exigenţelor acestei loialităţi. Dacă puterea îi obligă pe credincioşii ortodocşi la apostazie faţă de Hristos şi Biserica Lui şi la păcate şi fapte vătămătoare sufletului, Biserica trebuie să refuze să se supună Statului.

Luând în considerare cele menționate mai sus, solicităm:

Odată cu finalizarea stării de urgență, la data de 15.05.2020: 

  1. oprirea restricțiilor stabilite pentru lăcașurile de cult,
  2. permiterea oficierii Slujbelor cu caracter religios în interiorul lăcașelor de cult, în regim obișnuit, cu respectarea normelor igienice recomandate de Guvern.

Cu profund respect,

+PETRU

EPISCOP DE UNGHENI ȘI NISPORENI


Observaţii: Textul ÎPS Părinte Teofan este publicat pe situl doxologia.ro la secţiunea Cuvântul Ierarhului unde, cu doar câteva zile în urmă, fusese publicată scrisoarea PS Ignatie, Episcopul Huşilor. Acesta din urmă, într-un text care este probabil să rămână unicat în rândul celor emise de ierarhii români, condamnă despotismul sanitar de care face uz statul român, împreună cu discursul secularist şi anticlerical al presei prin care Biserica este ostracizată şi delegitimată de la participarea la viaţa publică. Textul PS Ignatie punctează chestiuni extrem de dureroase pentru credincioşii ortodocşi care trebuie să fie dezvoltate pe mai departe într-o conversaţie internă în Biserică.

Din punctul nostru de vedere există o mare problemă în Biserică constând în aceea că nu există o conversaţie reală între credincioşi, între cler şi laicat, nu există o străduinţă pentru delimitarea unui cerc moral propriu, nu există poziţionare civică şi politică coerentă a credincioşilor (şi clericilor) asupra temelor de interes pentru Biserică.

În altă parte, concluzionam că ierarhii trebuie să înceteze să cultive o ortodoxie marginalizată în interiorul ortodoxiei. Mai devreme decât ne-am dori putem observa un exemplu practic al acestui tip de marginalizare, devenit obicei, care este într-atât de osificat, de înrădăcinat, că trece neobservat şi considerat ca firesc, deşi consecinţele nefaste nu sunt deloc de neglijat.

Aşadar, deşi cu doar câteva zile în urmă, în acelaşi loc, era publicată prima scrisoare a unui ierarh român care verbalizează o perspectivă nealiniată asupra realităţilor pe care Biserica le tăieşte (în contextul mai larg în care nouă, credincioşilor, ne-a fost refuzată participarea la slujba de Înviere, iar acum se pretinde să ne fie refuzată, celor vrednici, Sfânta Împărtăşanie), următorul text al secţiunii Cuvântul Ierarhului ignoră într-o manieră de nepermis chestiunile totuşi cruciale care au provocat textul PS Ignatie.

Dar dacă de la episcop la episcop, în acelaşi loc şi pe acelaşi subiect, nu se poate înnoda o conversaţie, o minimă validare a terenului comun, a bazei de discuţie despre vremurile pe care le parcurgem, ce le-am putea cere preoţilor şi credincioşilor de rând! Atunci când este ignorat punctul de vedere al unui episcop din cadrul aceleiaşi Arhiepiscopii, care publică în exact în acelaşi loc, în aceeaşi secţiune a sitului oficial, când semnalul său de alarmă este trecut sub tăcere de arhiepiscopul său, fără o minimă recunoaştere, acest tip de relaţionare se multiplică şi se transmite spre nivelurile inferioare, ajungându-se la forme pervertite de segregare şi la diverse „naraţiuni oficiale” în baza cărora credincioşii se fragmentează în zeci de grupuscule fără iniţiativă sau putere.

Mai mult de atât, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au fost anterior exprimate şi alte astfel de opinii, care au premers oarecum textului PS Ignatie. Purtătorul de cuvânt al MMB, părintele Constantin Sturzu ne spunea că nu vom uita că ne-a fost refuzată participarea la Înviere. Postările publice ale părintelui Alin Cristian Preotu, inspector bisericesc în cadrul M.M.B., sunt virale de ceva vreme, părintele însuşi denunţând repetat în termeni foarte aprigi toată mascarada care ne forţează să maimuţărim participarea la Sfânta Liturghie. Părintele Radu Preda, de asemenea găzduit pe platforma doxologia.ro cu texte de autor, a publicat pe pagina sa de facebook o succesiune de reacţii care cuprind inclusiv un îndemn adresat ierarhilor să se retragă spre mănăstirile de metanie dacă nu sunt capabili sau nu doresc să apere credinţa.

Acestea, fără a mai aminti despre punctul de vedere care este practic unanim în toată blogosfera ortodoxă, că îmbolnăvirile cu Covid19, deşi reale şi cu potenţial letal pentru o anumită categorie de pacienţi, sunt instrumentate cu rea-credinţă prin măsuri lipsite de proporţionalitate, nerezonabile şi discriminatorii. Invităm pe părinţii ierarhi să identifice în prezenţa online ortodoxă alte puncte de vedere, cum sunt ale lor, într-atât de aliniate naraţiunii oficiale a autorităţilor statului român. Or, în aceste condiţii, cui slujeşte ignorarea temerilor, grijilor, obiecţiilor şi argumentelor majorităţii absolute a credincioşilor, clerici şi mireni, achiesându-se fără rest la punctul de vedere al unui agresor batjocoritor şi neloial, aşa cum este şi se manifestă faţă de ortodoxie statul român prin instrumentele sale executive?

Tocmai această atitudine sapă şi dezbină, faptul că ne sunt înlăturate nedrept şi delegitimate grijile şi temerile de către ierarhii noştri, că şi în Biserică şi în afară ni se pune căluş şi suntem marginalizaţi, că nu ne este validată raportarea la o realitate diferită de cea impusă de naraţiunea oficială; tocmai aceste lucruri produc slăbiciune şi deznădejde, iar nu presiunea pusă din exterior de cei străini sau înstrăinaţi de Biserică.

Imposibilitatea de a ne angaja în dialog unii cu alţii reprezintă cea mai importantă neputinţă pe care o trăieşte astăzi Biserica şi este cultivată de ierarhii noştri din cauza unui mod lumesc de a înţelege relaţiile de putere şi modalităţile de conservare a autorităţii. Strângerea rândurilor astfel cum ne este cerută acum vizează de fapt o abdicare clară de la speranţa unor relaţii vii şi fireşti în Biserică, înseamnă tăcere represivă şi, finalmente, apostazie.

Şi tocmai pentru că înţelegem cât de greu se pot schimba lucrurile am adus în atenţie şi scrisoarea PS Petru către prim-ministrul Republicii Moldova, pentru a se înţelege cum poate fi facilitată participarea civică a credincioşilor prin iniţiative punctuale ale episcopilor, iniţiative care aşează terenul şi orientează direcţia demersurilor viitoare. Vedem descris cadrul juridic în temeiul căruia este emisă o adresa episcopiei, este formulată o solicitare expresă, legitimă, publică, la vedere, chiar dacă probabil că şi aici vor fi fost consultări cu Guvernul. O astfel de iniţiativă facilitează şi invită la un anumit tip de dialog şi de participare civică, fără a fi părăsit terenul de colaborare şi de parteneriat pe care Biserica şi-l doreşte de la stat pentru a-şi desfăşura activtatea în bună rânduială.

O scrisoare incomodă pentru Patriarhie pe timp de epidemie

Deși a fost alcătuită și trimisă în privat, scrisoarea semnată de Pr. Ciprian Mega a ajuns să fie popularizată foarte puternic pe rețelele de socializare inițial, apoi preluată de câteva platforme online. O publicăm mai jos cu precizarea că nu a fost formulată ca o scrisoare deschisă (cum greșit a fost catalogată) și a fost făcută publică de autor abia după ce s-au grăbit alții fără acordul său. La finalul ei vom face câteva observații pe marginea impactului pe care l-a avut.

Oradea, 7 Aprilie 2020

Preafericitului Părinte DANIEL,                                                                  

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Părinte Patriarh,

Am citit, cu câteva ore în urmă, declarația purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române: Slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii și cea a Învierii, vor fi săvârșite în biserici, din nefericire, fără credincioși.

Această replică închide, în fapt, o paranteză după șase săptămâni de incertitudine. Cele două intervenții ale Preafericirii Voastre (Comunicatul din 27 februarie și amendarea Comunicatului prin Cuvântul Pastoral din 28 februarie) și înflăcărarea incoerentă a Arhiepiscopului Tomisului rezumă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române.

În urma anunțului domnului Bănescu, înțeleg că așteptarea mea a fost zadarnică. Sub presiunea momentelor grele prin care trece țara noastră, Patriarhia nu are capacitatea să articuleze un răspuns ferm, în duhul Bisericii lui Hristos.

De aceea, îndrăznesc să Vă scriu.

Nu Coronavirusul este tema scrisorii mele, ci criza bisericească fără precedent, pe care o generează presiunea mediatică din aceste vremuri.

Ca și până acum, Vă voi scrie onest. Vă rog să citiți aceste rânduri în cheia în care Vi le scriu, cea a dragostei și a grijii pentru Biserică.

Vă aflați într-o situație foarte delicată. Sub patriarhatul Preafericirii Voastre, credincioșii români – pentru prima dată în istorie! – se pare că nu vor participa la Slujba Învierii și la Dumnezeiasca Liturghie în noaptea Sfintelor Paști.

După cum știți, drama va continua inclusiv de Rusalii, în duminica cea mare a Bisericii. Probabil că doar în iulie vor reveni creștinii în bisericile noastre. Iar din toamnă, experimentul se va repeta, încât vor fi alte rânduri de lacrimi de Crăciun și de Bobotează.

Sunteți, de asemenea, cel dintâi ierarh ortodox care a declarat că Hristos Cel Înviat din morți, Dumnezeul nostru și nădejdea mântuirii noastre, poate fi împărtășit credincioșilor cu lingurița de unică folosință. Dacă, până la apariția Comunicatului din 28 februarie, discuțiile despre lingurița liturgică erau izolate, limitându-se la superficiale schimburi de replici între internauții teribiliști, nefericitul Comunicat întocmit de Preafericirea Voastră a dat naștere unei dispute fără sfârșit.

Justificarea cu cei mai slabi în credință, pe care ați încercat-o în Cuvântul Pastoral, s-a dovedit o jonglerie stupidă, care a produs și mai multă întristare.

În Biserica lui Iisus Hristos, Preafericite Părinte Patriarh, se pot împărtăși doar cei tari în credință! Oricare credincios ortodox știe că, dacă în viața lui intervin momente de confuzie sau de oarecare îndoială, până nu le depășește, nu se poate cumineca. Credința este o condiție esențială pentru a te putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului!

În prima duminică de după Comunicat, foarte mulți preoți s-au aflat în ipostaza stânjenitoare de a-l contrazice pe Patriarh. Au fost și persoane care s-au apropiat de Potir cu lingurița de plastic. Multe provocări au venit din partea ONG-urilor cu politică anticlericală. Iar avalanșa se pare că nu poate fi oprită.

S-au găsit suficienți teologi care să susțină atitudinea celui care, în clipa de față, dă tonul în Biserica strămoșească. În felul acesta, tot ignorantul care răsfoiește presa a putut afla de la teologii noștri open minded că lingurița a fost introdusă în secolul al XII-lea.

Ea, de fapt, a fost introdusă în cultul Bisericii mult mai devreme, înaintea celui de-al nouălea Sinod Local de la Constantinopol (861). Iar constantinopolitanii, cel mai probabil, au preluat practica de la antiohieni.

Dar nu lingurița este problema, nici originea ei. Pe cei care ridică această falsă temă îi deranjează, de fapt, Cel Care Se dăruiește pe Sine credincioșilor în căușul linguriței. Nu întâmplător am fost acuzați că folosim succesiv aceeași linguriță pentru a împărți cetățenilor „alcool”! Câtă durere provoacă această blasfemie în sufletele celor care-L iubesc pe Dumnezeu!

Sunt de acord că, în această perioadă, preotul, cu binecuvântarea episcopului său, poate împărtăși bolnavii de Coronavirus după indicațiile Sfântului Nicodim Aghioritul, așa cum apar ele în Pidalion, la tâlcuirea Canonului 28 Trulan. Dar acest pogorământ cred că se poate face doar pentru a-i împărtăși pe cei izolați în saloanele spitalului, de care preotul, datorită rigorilor impuse, nu se poate apropia prea mult.

Însă, în contextul acestei absurde presiuni mediatice, lingurița nu mai este un simplu element din instrumentarul liturgic, ci devine măsura credinței sau a apostaziei.

Noi știm că, în cadrul Liturghiei, lingurița ar putea fi eliminată doar dacă revenim la practica primară, anume ca fiecare credincios, prin îndelungată cateheză și pregătire liturgică, să poată primi în palma dreaptă Sfântul Trup, cu solemnitatea împărtășirii clericilor. Dar acest ritual presupune ca fiecare să soarbă din Potir, lucru pe care denigratorii noștri îl vor considera la fel de neigienic precum împărtășirea cu aceeași linguriță.

Tot datorită Comunicatului buclucaș din 28 februarie, profesorul de Drept canonic (!) de la Sibiu a făcut o demonstrație îngrozitoare, împărtășind credincioșii fără a folosi lingurița. I s-a părut mai igienic să-și umezească degetele în Sângele Domnului și, apoi, să le atingă de buzele fiecărui credincios. Ceea ce bietul canonist considera a fi o abordare nouă e, de fapt, ritualul de împărtășire al sirienilor iacobiți.

V-am scris câteva detalii despre lingurița liturgică pentru că, așa cum intuim cu toții, Preafericite Părinte Patriarh, când vom reveni la împărtășirea credincioșilor în cadrul Liturghiei, ni se va impune să renunțăm la linguriță.

Criza în care ne aflăm e accentuată și de bagajul de antipatie, care Vă urmărește de multă vreme, datorită altor momente delicate pe care nu le-ați putut gestiona.

De primul dintre ele nu sunteți în niciun fel vinovat. Mă refer la tragicul eveniment de la Colectiv, când, fără să fi greșit ceva, toată ura celor cărora presa progresistă le dirijează emoțiile s-a îndreptat către Preafericirea Voastră.

A venit, apoi, cea mai mare rușine de pe obrazul Bisericii Ortodoxe Române, cazul pedofilului de la Huși. Preoții din întreaga țară trăiesc durerea că, din pensiile mizerabile ale bieților credincioși, din bănuții văduvelor și ai orfanilor, demonizatul pe care l-ați poreclit episcop retras trăiește retras ca un pașă, în condiții pe care le cunoașteți foarte bine.

E cazul să ne amintim despre Referendumul pentru familie, o inițiativă neoprotestantă, în care Patriarhia nu avea voie să se implice. Înainte de a face acest pas, se cuvenea să solicitați sondaje, să vă asigurați că proiectul ar avea succesul dorit și, abia apoi, să susțineți inițierea lui.

După acel episod, Biserica a ieșit cu imaginea șifonată, iar lupta pentru o societate normală a fost definitiv pierdută.

Pe rețelele de socializare, cele mai multe vizualizări le au clipurile în care Preafericirea Voastră și alți câțiva ierarhi ați elogiat anumiți politicieni pe care poporul îi urăște.

Oare ce sentimente se-nfiripă în sufletele credincioșilor care-L caută pe Dumnezeu, când văd că, înaintea lor, lângă Potirul Împărăției, Patriarhul țării sau unul dintre ierarhi îi îndeamnă pe bieții preoți să-i cânte Vrednic este! unui politician corupt și imoral, pe care, nu departe de altar, îl așteaptă amanta pentru care și-a părăsit familia?

Cât pot îndura bătrânicile noastre evlavioase, cu obrajii subțiați de post? Cum să le explicăm acele imagini mamelor care se trezesc în miez de noapte, când le adorm copiii, să-și completeze șirul de metanii? Ce credibilitate mai avem înaintea tinerilor care-și iau viețuirea creștină în serios?

De drama aceasta, pe care o trăim ca neam în mijlocul unei isterii mondiale, nu sunteți singurul vinovat. Cumplita prăpastie duhovnicească ni se datorează nouă, tuturor slujitorilor Altarului, că nu ne-am ridicat la misiunea pe care ne-a încredințat-o Domnul și nici n-am știut răspunde încrederii pe care acest popor ne-a dăruit-o.

Am observat, Părinte Patriarh, cum oamenii din proximitatea Preafericirii Voastre caută oarecare complicitate în rândul intelectualilor care, în general, au avut o atitudine favorabilă Bisericii. Teologi cu ținută academică, acompaniați de intelighenția dâmbovițeană, își justifică lamentabil frica și, în cele din urmă, îndepărtarea de logica după care, de veacuri, a funcționat Biserica lui Hristos pe pământ.

Poziționarea aceasta este penibilă. Noi nu avem astăzi o intelectualitate cu conștiință bisericească. Cei mai mulți dintre intelectualii vizibili nu sunt creștini asumați, ci au doar o identitate culturală, construită pe valori general-creștine. Această situație nu văd cum poate fi schimbată de o generație de ierarhi și preoți fără conștiință eclezială și în mijlocul unui popor ortodox fără conștiință euharistică.

V-am scris aceste lucruri pentru a Vă conștientiza că suntem responsabili de drama unui popor de oameni hăituiți și depresivi. Nu avem voie, ca Biserică, să îngăduim acestui regim antihristic să lovească în comuniunea poporului român cu Hristos!

Am citit și ascultat opiniile unor ierarhi și preoți că lucrurile acestea se întâmplă pentru păcatele noastre și că e o binevenită vreme de izolare și de pocăință. E cuviincios să gândim așa până la un punct.

Observ că fiecare popă a preluat lozinca mitropolitului HierotheosVlachos, anume să facem din fiecare casă o biserică. Dar lucrul acesta trebuie să-l facem întotdeauna, nu doar în vreme de epidemie! Biserica mică de acasă (familia) nu poate înlocui niciodată comunitatea parohială, biserica mare, euharistică, Împărăția lui Dumnezeu în realitatea seculară.

Îndemnul la smerită ascultare, la tăcere, la ajunare de Liturghie poate fi înțeles în cheia Păresimilor. Am făcut, deja, un prea mare compromis, îndepărtând credincioșii de Liturghia acestor duminici, când Biserica dezvoltă un discurs teologic esențial pentru echilibrul duhovnicesc al creștinului.

Dar în fața Praznicului Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, Biruitorul morții, trebuie să construim o altă abordare!

Dacă românii vor întâmpina Paștile izolați în casele lor, cuprinși de frică, fără nădejde, însemnă, Preafericite, că noi i-am trădat pe cei care și-au pus nădejdea în noi.

Și nu doar pe ei, ci, mai ales, pe Cel Care l-a strigat pe Lazăr, al cărui trup deja putrezise. E cazul să vă amintesc cum mortul, cu trupul bandajat, cu picioarele și mâinile acoperite de fâșii de pânză, cu chipul acoperit de mahrama mortuară, a ieșit afară din mormântul care duhnea a hoit. Lazăr cel mort de patru zile, Părinte Patriarh!

Cât de minunat este Dumnezeul nostru, de Care ne ascundem de frica unei răceli!

Trăim o panică generală pentru că ne vom îmbolnăvi și vom muri. Dar, oare, abia acum am aflat că vom muri? Nu știam noi asta? Nu propovăduim noi că, înainte de a fi înviați de Hristos Domnul, vom muri?

Eu știam că tema vieții noastre nu e că vom muri, ci cum vom muri!

Ați scris undeva, nu rețin unde anume, că spiritualitatea ortodoxă este în comuniune de gândire diacronică cu Sfinții Apostoli și cu Părinții Bisericii. E momentul să Vă amintiți acest adevăr și să acționați în duhul Părinților, oricât de greu Vi s-ar părea!

Biserica are o îndelungată experiență în depășirea epidemiilor. Amintiți-Vă că, în vechime, persecuțiile porneau adesea în vreme de molimă. Păgânii credeau că zeii se răzbună fiindcă nu li se închină creștinii. Dar Părinții Bisericii, cei care, asemenea Preafericirii Voastre, purtau peste umeri omoforul responsabilității pastorale, nu opreau slujirea Liturghiei, ci întețeau rugăciunea.

Legitimând astăzi, ca Biserică, măsurile care ne interzic prezența de la slujba Învierii, legitimăm, de fapt, fiara care devorează sănătatea spirituală a poporului român. Legitimăm inclusiv legea care impune educația sexuală în școli, act normativ promulgat în plină pandemie. Și, nu peste mult timp, căsătoriile între persoane de același sex!

Îndrăznesc să Vă propun, Părinte Patriarh, un program pentru a depăși această criză:

1.) Mai întâi de toate, Vă rog să dispuneți o măsură igienică: încetarea transmisiunii slujbelor online! Știți bine că, la nivelul Patriarhiei Române, nu se respectă o rânduială unitară. Au circulat, zilele trecute, înregistrări cu preoți care au săvârșit Liturghia Darurilor Înaintesfințite la Praznicul Bunei-Vestiri. Alții au transmis, în zilele de rând ale Postului, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Abundă internetul de secvențe înfiorătoare cu preoți îmbrăcați în veșminte, lălăind cântări pietiste și pricesne cu versuri eretice. Nu știu de unde au apărut atâția călugărași pe care nu-i mai încape darul profeției. Am văzut chiar Sfântul Antimis deschis pe masa de bucătărie, cu storcătorul de fructe și fierbătorul în fundal. Cui folosește toată dezordinea aceasta? Incoerența în slujirea liturgică, iconografie și cântare dezvelește haosul pe care, în scurt timp, nu-l vom mai putea gestiona. Aveți deja o măsură de compromis pentru cei care au de gând să vizioneze slujbele online. Nu e nevoie de alte canale decât Trinitas! Știm bine că harul Dumnezeieștii Liturghii nu se transmite în felul acesta, ci e doar o formă de dulceagă amăgire.

2.) Pentru a contracara acțiunile potrivnicilor noștri, Vă sugerez să formați un comitet din medici onești (nu neapărat credincioși, ci oameni cu ținută academică și probitate profesională!), virusologi și microbiologi, care să întocmească, la solicitarea Patriarhiei Române, un raport amănunțit din care să reiasă condițiile de siguranță sanitară care ar trebui respectate pentru a fi oficiată Slujba Învierii, cu participarea credincioșilor.

3.) Pe baza raportului Comitetului medical, un alt comitet, format din preoți de parohie cu experiență pastorală, sociologi și psihologi să întocmească un regulament strict, care să asigure desfășurarea slujbei în vreme de epidemie.

Aceste condiții să le prezentați autorităților de Stat, afirmând cu fermitate că Slujba din noaptea Sfintelor Paști, sub nicio formă, nu poate fi oficiată fără credincioși.

Sunt foarte multe fabrici în care, în această perioadă, sute de angajați muncesc umăr la umăr. Acei oameni călătoresc cu mijloacele de transport în comun și sunt incomparabil mai expuși virusului decât credincioșii care vor veni la slujbele Bisericii.

Ne vom lua angajamentul de a asigura un climat adecvat desfășurării slujbelor în siguranță sanitară. Vom spune cu insistență credincioșilor care prezintă minime simptome gripale să nu vină la biserică. Putem chiar să le recomandăm celor care se consideră vulnerabili să rămână în casele lor anul acesta, de Înviere.

Slujba va fi săvârșită în aer liber, iar credincioșii vor respecta normele de distanțare socială.

4.) Să Vă asumați crucea de a fi patriarh în aceste vremuri! Aveți minunatul exemplu al Patriarhului Ilia al II-lea al Georgiei.

Cu credință în Dumnezeu, să anunțați poporul că, în aceste vremuri de cumplită încercare, Biserica este alături de popor, pentru popor, în dragostea lui Hristos. De aceea, oricât de greu vor înțelege cei străini de Biserică, vom fi cu toții, cler și credincioși, la slujba Învierii lui Hristos!

Noi știm, Părinte Patriarh, că, dacă vom fi lăsați să ne rugăm nestingheriți, Domnul ne va asculta rugăciunea și va opri mustrarea Lui cea dreaptă care s-a pornit asupra noastră.

Și mai știu că eu, ca preot, mă pot îmbolnăvi. Sunt atât de păcătos și de nevrednic de lucrarea lui Dumnezeu, încât nu îndrăznesc să-I cer ca boala să mă ocolească, ci pot doar să mă încred în mila Lui. Dar mai știu bine, Preafericirea Voastră, că Dumnezeu mă ascultă de fiecare dată când mă rog pentru credincioșii pe care îi păstoresc.

Suntem oameni ai Bisericii și avem datoria de a gândi în duhul Bisericii.

Revenirea la slujirea firească va alunga epidemia!

Și acest lucru nu înseamnă, cum penibil s-a argumentat, să-L ispitești pe Dumnezeu. Ci presupune să te încrezi cu toată ființa ta iubirii Sale milostive.

Părinte Patriarh,

Una din calitățile incontestabile ale Preafericirii Voastre este că ați găsit, întotdeauna, o cale de eficientă comunicare cu politicienii și cu oamenii însetați de putere și măcinați de lăcomie și de gânduri meschine. Pe aceștia ați știut, multă vreme, cum să-i aliniați pentru a Vă susține interesele imediate.

Astăzi, Dumnezeu Vă oferă șansa de a fi deasupra clipei grele care s-a abătut peste noi.

Folosindu-Vă de autoritatea pe care ați avut-o cândva, cumpănind lucrurile cu luciditate, dacă veți oferi poporului român bucuria pascală, veți îngropa toate neajunsurile și greșelile de până azi și veți fi considerat, cu adevărat, un patriarh providențial.

Altfel, fără curajul mărturisirii, ne veți arunca pe toți în groapa cu lei.

Hristos a înviat!

Preot Ciprian Mega


Reacții importante: Cu toate că argumentele și problemele aduse de Părintele Ciprian sunt imbatabile, reacția Patriarhiei la general, prin interpuși, a fost una de a critica și refuza adevărul. Astfel, Pr. Patriciu Vlaicu a făcut o înregistrare video sub egida „Doxologia” prin care încearcă fără succes să justifice subordonarea față de ordonanțele statului. La fel au procedat și alte voci, dar cea mai interesantă și mai virulentă combatere vine din partea domnului academician Ilie Bădescu, unul dintre cei mai importanți sociologi români. Intervenția domniei sale merită câteva observații, deși se pare că nu a avut o priză atât de mare la public.

Cea mai vizibilă acuzație este aceea de pietism, trecută chiar în titlu. Din păcate, nici urmă de pietism în rândurile scrisorii. Reproșurile sunt cât se poate de cerebrale și concrete, punctuale și nu îndeamnă nicidecum la un sentimentalism sau spiritualitate deocheată, ci doar la respectarea normelor duhovnicești autentice ale Bisericii. Nu are nici o legătură cu occidentalul Savonarola decât dacă dorește cineva cu tot dinadinsul să o vadă în această cheie.

Ar fi binevenită intervenția unui teolog sau chiar a Sfântului Sinod sau a Patriarhiei pe această temă, după cum sugerează domnul academician. Probabil se va umple de penibil fără măcar să fie nevoie de a fi combătut, pentru că lucrurile sunt prea clare; ar fi o luptă contra luminii zilei.

Comparația cu catolicii (care nu s-au opus măsurilor de închidere a bisericilor) este una hilară și nepotrivită. Există o diferență extremă între cele două spiritualități, ceea ce face ca orice paralelă să fie nu doar inutilă, ci chiar denigratoare la adresa ortodocșilor. Chiar și numai din faptul că în catolicism nu a existat aproape nici o împotrivire, pe când în țări ortodoxe au fost ținute biserici deschise și o sumedenie de voci au clamat acest drept se poate deduce diferența enormă dintre cele două culte.

Preafericitul nu este pus pe „crucea fariseilor” ca un nevinovat, ci ca unul care pur și simplu nu a apărat dreptul ortodocșilor de a participa la slujbe, deși era cel mai îndatorat să facă aceasta. Atunci când conducătorul suprem trădează turma sa și luptă împotriva ei, cum poate fi calificat acest gest? Cât despre un proces echitabil, nu acuzatorii îl refuză, ci tocmai Patriarhia ocolește explicațiile concrete. Deci nici vorbă de „asasinat” la adresa Patriarhului, cu atât mai puțin comparabil cu trădarea lui Iuda de acum două milenii.

Acuzațiile de „akedie” (ce o fi însemnând aceasta în contextul de față?) sunt mai mult simple bănuieli. Fără a cunoaște persoana, nu poți spune ce a determinat-o să procedeze astfel. Chiar dacă este exprimată doar la nivel de observație, nu ca un lucru cert, domnul academician ar fi putut să ia aminte la un aspect important: din scrisoare rezultă că nu este prima de acest fel, deci nu este o reacție ca a lui Alioșa Karamazov, una de moment, ci o atitudine constantă. Doar de data aceasta a ajuns publică, după ce probabil că cele anterioare au rămas fără ecou. Cu o ierarhie surdă se dovedește că nu are rost un dialog particular pentru că va îngropa totul și va merge mai departe spre mai rău și atât. Poate măcar de rușinea societății va reacționa în vreun fel.

Părintele nu aduce acuzații tagmei intelectualilor, ci doar afirmă că mulți dintre ei nu au o conștiință bisericească, nu sunt ortodocși asumați. Nu toți, ci majoritatea, lucru foarte adevărat și adeseori criticat din diferite părți. Și nici măcar intelectualii nu sunt luați în vizor, ci asocierea Patriarhiei cu ei într-un mod trădător, pentru imagine publică și interese proprii.

Până la puritatea canonică, Patriarhia este acuzată de Părintele Ciprian că sfidează bunul simț creștin. Până la capăt. Declararea linguriței de unică folosință drept utilizabilă de către cei mai „slabi în credință” neagă cele mai elementare norme din Biserică. Iar adresarea direct către Patriarh, și nu către episcopul propriu, de care depinde, este justificată, cred eu. Cel care a impus aceste norme de „igienă” este fix Patriarhul, nu episcopul local. Și ele afectează și pe cei din alte eparhii din țară. În plus, însuși Patriarhul este cel care a centralizat foarte mult BOR; ar trebui să suporte și consecințele. Fără a mai vorbi de inutilitatea unui apel la propriul ierarh, lucru ce ar îngreuna și face tardiv orice demers. Cu alte cuvinte, este de evitat, într-o astfel de situație, apelul la propriul arhiereu pentru a nu înfunda iremediabil în stufărișul birocratic bisericesc o acțiune ce se dorește a fi una de la conștiință la conștiință.

În ce privește Referendumul pentru familie, da, Părintele s-a pripit să-l catalogheze drept protestant. Totuși reproșurile la adresa organizării sunt viabile. Patriarhia ar fi trebuit să studieze mai bine problema înainte de a se angaja într-un astfel de demers, lucru care nu s-a întâmplat.

În rezumat, criticile exprimate de domnul profesor Ilie Bădescu, deși se vor foarte bisericești, par a fi mai degrabă de inspirație bisericească, adică la sugestiile altora. În orice caz, observațiile domniei sale sunt inconsistente și scot la iveală un conflict real între ierarhia „fariseică” și credincioșii drept slăvitori, atâția câți au mai rămas în Biserica noastră. Ar fi de dorit un răspuns din partea Patriarhiei, dar tare mă tem că va veni după Paști, eventual nu în public, și ar fi tot la fel de puțin argumentat ca și celelalte măsuri pe care le-a întreprins în ultima vreme. Adică cei ce au șezut pe „scaunul lui Moise”, ierarhii, se pare că sunt doar niște prooroci și învățători mincinoși, vădiți de comportamentul și învățăturile lor.

Îmi doresc ca domnul profesor să se documenteze mai bine pe această chestiune și, eventual, și pe alte dispute între ierarhie și credincioși pentru a ajunge la concluzii nepărtinitoare, pentru că sesizez în domnia sa o pornire sinceră, care ar putea să-l conducă la o atitudine echilibrată și documentată .

O altă observație dureroasă este aceea că interviul este unul în exclusivitate al portalului „Activenews”, care părea a fi unul tradiționalist și conservator în fibra lui. Din păcate, se vădește că nu are principii foarte clare și ferme, ci preferă să caute la față și să apere fariseismul ierarhiei cu orice preț, chiar și cu cel al credinței. Bune ingrediente (informații), proastă combinație, lipsită de fierbințeala specifică Ortodoxiei.

Biserica rămâne, în această pandemie, într-o criză a trupului și a sufletului (potrivit Pr. Peter Heers). Și ar trebui să fim alături de Părintele Ciprian prin rugăciune, printr-un gând bun sau chiar prin sprijinirea sa de aproape (cei care îl cunosc).

Adaos: Un aspect foarte important pe care l-am ratat: Nu este vorba de un atac la adresa Patriarhului, ci de o apărare a credinței și Bisericii, o cerere ca Patriarhul să-și respecte îndatoririle de ierarh. În acest sens, scrisoarea Părintelui Ciprian reprezintă cugetul întregii Ortodoxii, pe când poziția cel puțin de până acum a Patriarhiei este condamnabilă și trădătoare.

Descinderi ale poliţiei şi jandarmeriei în biserici

Preluăm de la Ştiripesurse o relatare pe care noi o considerăm de o mare gravitate, pentru care nu sunt disponibile surse de verificare și care, prin urmare, trebuie primită cu oarecare circumspecție.

Știrea vorbește despre descinderi ale poliției și jandarmeriei în biserici, care ar fi avut loc în duminica aceasta, în timpul Sfintei Liturghii, când ofițerii de poliție au întrerupt sau perturbat slujba. Subliniem că aceste fapte nu reprezintă un abuz administrativ oarecare, ci sunt calificate de legiuitor ca fiind extrem de grave, sunt sancționate de art. 381 din Codul penal cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Considerăm că, în contextul declarării stării de urgență și al limitării drepturilor civile, autoritățile bisericești trebuie să rămână extrem de vigilente să nu fie tolerate atingerile aduse libertății religioase și să combată predispoziţia spre abuz de care dau dovadă autorităţile.

Faţă de cele arătate, îndemnăm să fie formulate plângeri prealabile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 381 Codul penal, tocmai pentru a preveni proliferarea unor astfel de măsuri complet inadecvate şi inoportune, care vin totuşi pe fondul unei pasivităţi şi indiferenţe faţă de cele sfinte, din partea autorităţilor.

Înţelegem interesul Bisericii de a colabora în toate cele de folos cu statul, de a întări autoritatea dispoziţiilor administrative pentru combaterea infecţiei cu coronavirus, însă considerăm că înainte de toate Biserica rămâne primordial obligată să asigure desfăşurarea serviciilor religioase în condiţii fireşti, cu respectarea demnităţii credincioşilor şi a cultului ortodox.

Aşa cum starea de urgenţă nu permite statului să deposedeze arbitrar pe cetăţeni de bunuri, ci acestea, dacă sunt necesare, trebuie rechiziţionate cu respectarea unor condiţii legale clare şi previzibile, întocmai este nevoie ca limitarea accesului la servicii religioase sau desfăşurarea slujbelor religioase să fie clar precizată şi delimitată, pentru a fi expres înlăturată reiterarea acestor forme de abuz!

Prin urmare, credem că este absolut necesar să fie completate îndrumările pe care Patriarhia le-a adresat clerului şi credincioşilor în contextul crizei epidemice Covid-19, cu un punct suplimentar care să facă vorbire despre supravegherea măsurilor dispuse de autorităţi şi a modului concret de aducere la îndeplinire a acestora, în raport de necesităţile şi specificul cultului ortodox. În caz contrar, ortodocşii riscă să fie mai vătămaţi prin acţiunea autorităţilor de stat decât prin consecinţele îmbolnăvirilor cu coronavirus.  


ŞTIRIPESURSE.RO: Poliția a luat mascații și s-a dus peste preoți, în timpul slujbelor

După ce mai mulți politicieni au cerut închiderea bisericilor, iar Guvernul Ludovic Orban a decis că slujbele nu pot fi ținute cu mai mult de 50 de credincioși în interior, poliția a descins, duminică, în timpul Sfintei Liturghii, să vadă dacă preoții respectă ordinul guvernamental.

Însă, ceea ce s-a întâmplat în unele biserici din Gorj depășește orice imaginație. STIRIPESURSE.RO a discutat cu câțiva preoți care au relatat scene desprinse parcă din perioada primară a creștinismului.

”Au intrat doi polițiști și un mascat, peste noi, în timpul Sfintei Liturghii”, își începe povestea unul dintre slujitorii altarelor, sub protecția anonimatului. ”Au început să numere oamenii care erau în biserică. Eram doar vreo 15. Credioncioșii s-au și speriat, când i-au văzut. Pe mine m-au întrerupt din timpul slujbei, lucru de neimaginat și de nepermis. Un abuz de prigonitori.”, a continuat același preot, din municipiul Târgu-Jiu.

Un altul ne-a spus că și peste el au intrat ”mascații” și polițiștii în biserică. ”Nu mi-a venit să cred când am văzut. Chiar în timpul slujbei? Nu puteau fi mai discreți?. Eram vreo 35 de oameni, cu tot cu preoți și cântăreți.”, s-a plâns parohul.

Însă, ceea ce a urmat este de-a dreptul scandalos și revoltător. Polițiștii, cu de la sine putere, au întrebat cu ce sunt dezinfectate icoanele. ”Cu spirt, cu ce să le dezinfectăm? Ne-au spus că spirtul nu este bun, deși el este pe lista oficială a Ministerului Sănătății ca dezinfectant.”, a declarat, revoltat, unul dintre preoți. După ”lecțiile” de epidemiologi ale polițiștilor, deveniți, peste noapte, specialiști în virusologie, comițând un mare abuz, au urmat un episod extrem de grav.

Când au venit, slujba era pe final. Trebuia să miruim credincioșii din biserică. Însă, poliția nu ne-a lăsat, că să nu se răspândească virusul. Asta, deși la noi, în Gorj, nu mai este niciun caz. Ei nu au niciun drept să se implice în ceea ce facem noi. Este o durere foarte mare, în ce situație ne-au pus.”, a spus, aproape în lacrimi, un alt părinte.

Poliția nu are nicio bază legală să oprească miruirea credincioșilor, iar Guvernul României nu a emis nicio lege în acest sens. Ceea ce s-a petrecut, duminică, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, în anumite biserici din Târgu-Jiu, reprezintă un grav abuz al statului împotriva bisericii, precum și o presiune suplimentară pusă pe preoți.

PF Părinte Patriarh mai îndulcește din e(o)rorile liturgice. Uneori poporul credincios poate pune presiune benefică

„Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”

După greșeala monumentală din Comunicatul de ieri al Patriarhiei, astăzi apare și corectura din condeiul PF Părinte Patriarh Daniel. Poate par cam pretențios, dar afirm de la început că nu mă încălzește foarte mult această rectificare, care este totuși bine-venită și apreciată ca atare.

Basilica: Cuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică – Patriarhul Daniel

Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid – 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.

Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună.

Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani 14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.

Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă, trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.

De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.

Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol.

Iar credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.

De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane.

Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în mod liber iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui.

Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de cineva să facă aceasta.

Prin urmare, slujitorii Sfintelor Altare vor îndemna pe toţi credincioşii să se întărească în credinţă şi să cultive comuniunea euharistică în Biserică, pentru a dobândi mântuirea, prin unirea cu Hristos-Domnul, Izvorul vieţii veşnice (cf. Ioan 11, 25).

Dorim tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române sănătate şi mântuire, precum şi mult ajutor de la Dumnezeu în timpul Postului Sfintelor Paşti, ca înaintare spre lumina şi bucuria Învierii!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*          *          *

Nota noastră: După cum recomandam anterior și probabil că au sfătuit și alții și însăși situația cerea acest lucru, este bine că a apărut această repoziționare. Indicațiile oferite de această dată sunt cu totul contrare celor de ieri. Și e foarte bine. Probabil că un rol important a avut și reacția unui episcop, PS Ignatie al Hușilor, care a criticat indirect recomandările patriarhale, numind Euharistia „medicament al nemuririi, nu al muririi”.

Însă factorul cel mai important cred că a fost reacția credincioșilor și preoților de rând. Bineînțeles, pe fondul reglementărilor băbiste de ieri care erau mai mult decât criticabile. Nu țineau nici măcar de norme liturgice elementare, ci mai mult de tradiții și obiceiuri marginale. Din toate acestea a menținut, din păcate, ideea unui posibil pogorământ făcut celor mai slabi în credință, care nu se susține nici acesta (later edit).

Însă ceea ce remarcăm este că mai există credință în popor. Dar la un nivel infim. Apar reacții doar la lucrurile stridente și chiar contondente, care sar în ochi, sfidează bunul simț, nu doar credința. Dar atitudini măcar la fel de curajoase din partea clericilor și credincioșilor pe teme care sunt cel puțin la fel de importante când vor apărea? Cât va mai profita Patriarhia de indolența românilor în materie de credință? Până se va eroda de tot? Poate vor spune unii că nu pot lua poziție pe probleme mai delicate. Dar pot să tacă vinovat atunci când știu bine și văd că este asaltată și trădată credința ortodoxă? Adică nedumeririle dogmatice și apropierea greșită de eretici ne putem face că nu o vedem?

Nu mă aștept la o schimbare adevărată în bine de acum încolo fără o dârzenie și o tragere la rost a ierarhilor noștri și pe alte probleme presante. Patriarhia nu se va opri din cinism; spun asta cu mâhnire și cu o doză de curaj pe care l-aș dori și din partea mult mai multora. Măcar atât.

Translate page >>