Situația delicată a retragerii Mitr. Petru Păduraru din Scaunul său episcopal ridică o problemă pe care puțini și-o pun: cadrul instituțional ar trebui să și vindece anumite nereguli din Biserică sau doar să le mascheze și să le acopere?
În ciuda adevărurilor dureroase expuse aici, facem menţiunea că scrisoarea doar tatonează respectivele teme, fără a intra efectiv în fondul problemelor, şi că Administraţia Bisericească a fost adusă într-un grad de putrefacţie cu greu de conceput de către credincioşii neinformaţi.
Documentul cuprinde o prezentare de detaliu a perspectivei ruseşti asupra contenciosului religios, dar atinge o serie întreagă de alte teme care se circumscriu relaţiilor ruso-române şi care se impun a fi cunoscute de credincioşii români.
Fără a nesocoti la propriu decizia recentă a Sinodului nostru și cea din 1992 de înființare a Mitropoliei Basarabiei, Mitr. Vladimir se arată supărat de modul cum sunt primiți preoții din jurisdicția sa și este dispus spre dialog și pace. Rana din Basarabia este una cu multe implicații istorice, canonice, naționale și geopolitice.
Chiar dacă presupunem că Patriarhia are dreptate în toate demersurile pe care le întreprinde în Basarabia și Bucovina, nu poate fi convingătoare pentru că în aceste zone se găsesc episcopi mai devotați credinței decât oricare din România. Abaterile ierarhiei noastre de la credință prin ecumenism sau cedările făcute în pandemie sau în general mersul în tonul moralei europene descreștinate nu poate convinge pe nimeni că intențiile sunt pastorale, și nu ambiții de stăpânire.
Viața creștină este o luptă continuă cu păcatul. Din nefericire, aceasta ajunge să ia forme dramatice din cauza insolenței cu care valorile mondialiste nivelatoare intră în Biserică și sunt impuse chiar de clerici prin metodele specifice. Se vede acest lucru în cazul care a izbucnit acum ceva zile la Oradea, unde preotul Ciprian Mega, cel care mai pune puțin stavilă păcatului homosexualității în rândul preoților, este intimidat și tras în procese penale. Totul pentru a se alinia și el resemnării trădătoare a celorlalți, care nu au îndrăzneala de a sta în fața nelegiuirii.
Chiar dacă tonul Patriarhiei este unul politic, discordant cu Evanghelia pentru a nu se pune rău cu puternicii pământului, consider că adevărații credincioși, pătrunși de adevărul sfânt de credință, vor susține în rugăciune și cu orice le stă lor în putere și din suflete curate pe frații noștri români din Bucovina ucraineană.
Din nefericire, ducem lipsă critică de oameni cu adevărat purtați de Duhul Sfânt, care să fie în stare să contrabalanseze aceste sminteli, și diavolul treieră. Provocarea Bisericii este să-și păstreze sfințenia, nu să iasă basma curată juridic. Secularizarea este primejdia cea mai mare care o paște.
Pe lista de canonizare sunt incluși cel puțin doi părinți care au murit în închisorile politice: Arhim. Gherasim Iscu și Pr. Ilarion Felea. Poate fi un început sau o închidere a subiectului. Bine că nu s-a dat curs unor schimbări în
Taina Botezului, propuse chiar și de către unii sinodali. Răsuflăm ușurați că nu se schimbă prin locuri esențiale credința.
Îndrăznim să credem că esenţială este trezirea credincioşilor şi a clerului inferior. Prea multă vreme comunicarea Bisericii în societate a urmat exemplul multiplelor asociaţii civice creştine care clamau o legitimitate nesusţinută de substanţa participării civice. Avem prea multe carcase civice goale de conţinut iar această imprudenţă pare că se plăteşte acum şi se va plăti şi în viitorul apropiat.