În mod normal, în situații de criză, Biserica ajută îndeosebi cu rugăciuni și ajutorarea populației. Dacă virusul covid-19 ia amploare, este normal să reacționăm de la vlădică la opincă. Însă este discutabil ce măsuri ar trebui să fie luate în situația de acum, când nu există încă date concrete de îmbolnăviri, ci mai mult o panică nejustificată pe de-a-ntregul. În acest context, Patriarhia Română a dat un Comunicat discutabil, care sună astfel:

„În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.).

În acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:

  • Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas și TRINITAS TV;
  • Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);
  • Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă;
  • Persoanelor care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.

Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situaţie de epidemie.

Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Așadar, pe fundalul este acela al „îngrijorării”, nu al „riscului” real „de contaminare”, Patriarhia face recomandări care în mod vădit vin de la presiunea unor necredincioși declarați. Este vorba de Traian Berbeceanu și Andrei Caramitru, care au cerut impetuos și lingușitor să fie închise bisericile, să nu mai fie sărutate icoanele și să fie folosită linguriță de unică folosință pentru administrarea „vinului sfințit”.

Revenind la comunicatul Patriarhiei, acesta face recomandări care ridiculizează cultul ortodox de-a dreptul și-l reduce la un ritual oarecare.

1. Participarea la slujbe nu poate fi înlocuită de ascultarea sau vizionarea ei la TV. Liturghia este rugăciune și nu poate fi făcută decât prin participare, prin implicare. Pe când la radio sau televizor nu există fix ceea ce contează, anume împărtășirea de Taină, de rugăciune. Este bună ascultarea predicii, este benefică difuzarea slujbelor pentru cei bolnavi pentru familiarizare cât de cât, dar nu înlocuiește. Cu atât mai mult cu cât pare și o reclamă la posturile Trinitas, ceea ce nu cadrează cu un comunicat bisericesc pentru o situație care se presupune că este de criză.

2. Se îngăduie celor care au „teamă de îmbolnăvire” să folosească lingurițe de unică folosință „în mode excepțional, în orice moment al zilei”, dar se pune o presiune prea mare pe preoți de a administra Sfânta Împărtășanie astfel, la discreția unor credincioși mai puțin credincioși. Însă cel mai important aspect este acela că nu se justifică o astfel de recomandare. Sfintele Taine sunt Trupul și Sângele lui Hristos și sunt luate cu această credință, nu din ritual sec. Pe lângă aceasta, trebuie adăugat faptul că ele necesită o pregătire duhovnicească anume. Sigur, pentru copii se presupune aceeași credință, nu un simplu obicei care trebuie bifat.

Există nenumărate situații similare care se întâmplă curent cu Sfânta Împărtășanie. Sunt împărtășiți foarte mulți bolnavi și preotul folosește și el aceeași linguriță. Eu însumi am împărtășit oameni de genul acesta și am consumat și eu Sfintele Taine după aceea. Ele sunt date tocmai pentru sănătatea duhovnicească și sufletească pentru că au o putere dumnezeiască, nu una firească, medicamentoasă. Câți oameni se împărtășesc curent cu aceeași linguriță și nu pățesc nimic chiar și în condiții normale, când totuși ar putea fi transmise diferite infecții! Dar Hristos nu infectează.

În acest sens există și o relatare despre Sf. Ioan Maximovici că a consumat el ceea ce a vărsat pe treptele bisericii cineva care se împărtășise și care era infectat cu turbare. Desigur, el a fost un om deosebit, dar invită la reflecție și credință în Sfintele Taine.

Așadar Patriarhia cedează în materie de credință atunci când este atacată, când ierarhii ar fi trebuit să fie primii care să cinstească Împărtășania și să dea dovadă de fidelitate și mărturisire. Dar ajungem zile când de ierarhii români trebuie mai mult să ne păzim decât să-i urmăm pentru că urmăresc mai mult să nu cadă în ochii publicului desacralizat și modern decât în ochii lui Dumnezeu.

3. Nu este nevoie să fie date sfaturi generale cum să fie cinstite icoanele în caz de epidemie, mai ales că nu a întrebat cineva dintre credincioși în mod deosebit. Este greu să se facă o igienizare „totală” a icoanelor încât să fim protejați de viruși. Oare cum s-ar putea face asta? Totuși credința ne dictează că preferăm să le cinstim decât să ne temem de îmbolnăvire. Sigur, nu este exclusă cu totul evitarea sărutării icoanelor; fiecare are un nivel de sănătate diferit, dar cea mai indicată este sănătatea dată de credință.

4. Împărtășania este slujită curat, dar nu igienic. Ca orice mâncare, ca orice pâine (deși nu e simplă pâine). Cu atât mai mult putem vorbi de igienă „totală”. Este prea tare înclinată balanța în favoarea igienei în detrimentul credinței. Ca și cum normele acestei lumi sunt în stare să răstoarne pe cele ale credinței.

5. Se poate observa ușor că este urmată o linie adoptată și de Biserica Catolică în contextul de astăzi, deși aceea este mai drastică, recomandând să fie evitată chiar și stropirea cu aghiazmă și mersul la biserică. Nu e normal să fie urmat catolicismul în direcția lui de desacralizare.

6. Mai există un aspect important: în situații de îmbolnăviri grave pacienții tocmai că sunt împărtășiți pentru a se vindeca, pentru a fi ajutați. Există superstiții pline de necredință că Împărtășanie este spre moarte și mulți o evită. Dar ea este spre viață și sănătate și nu e normal să fie refuzată sau administrată igienic pentru că ea este tocmai un remediu al bolilor prin puterea harului lui Hristos.

În plus de toate, a fost declarată situație de urgență pentru epidemie? Se justifică astfel de măsuri fără a se cunoaște informații elementare despre covid-19? Nu se încadrează aceste dispoziții tocmai pe linia sporirii neîntemeiate a isteriei în locul unor măsuri raționale?

Trebuie luat mai întâi în calcul modul în care să fie gestionată situația din punct de vedere medical, unde chiar măsurile de carantină exagerate sunt criticate că pot duce la un despotism dăunător social. Iar Biserica nu este o instituție care să se implice la nivel sanitar, ci al credinței, ceea ce tocmai asta nu reușește să facă Patriarhia secularizată.

Ierarhia reacționează cât se poate de prost și, cel mai rău, fără credință. Se naște întrebarea: Cum mai pot să ghideze credința poporului? Ce pildă dau în aceste condiții? Este mai importantă imaginea decât substanța Bisericii? Cum vom depăși presiunile tot mai crescânde și mai intruzive ale indiferentismului religios având de înfruntat chiar smintelile din interior?

Consider că Patriarhia ar putea reveni cu precizări și chiar rectificări în privința recomandărilor făcute în caz că dorește să aibă o atitudine pastorală autentică față de credincioșii ei, nu una supusă mofturilor celor care o atacă. Nu suntem niște nespălați, dar nici nu putem să ne lepădăm de Hristos nici în fața unei epidemii sau pericol real, cu atât mai mult în fața unei isterii fără „igienă”.

12
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x