O clară devoalare a caracterului controlat a partidului AUR are loc astăzi, cu ocazia îndemnului lui George Simion la proteste în faţa prefecturilor/primăriilor, chemate să aibă loc la ora 17:00. Această chemare survine în urma protestelor substanţiale, cu autentic caracter spontan, iniţiate de locuitorii oraşului Brăila, care s-au extins mai apoi în Galaţi, Constanţa, Timişoara, dar care au avut loc pe timpul nopţii negând, prin ora aleasă pentru desfăşurare, legitimitatea interdicţiilor de circulaţie.
Chemarea partidului AUR la proteste ce ar trebui să se desfăşoare la ora 17:00, după două zile de proteste de noapte, care au numărat câteva mii de participanţi, reprezintă, în opinia noastră, prima încercare transparentă a statului român de readucere sub ordine a populaţiei, conducându-i spre zona „sigură” a protestelor „avizate”, cu „voie de la miliţie”.
Nici George Simion şi nici altcineva de la partidul AUR nu au încercat să lămurească motivul pentru care este aleasă această oră de după-amiază, într-o zi de luni şi de ce să nu se continue protestul de noapte, care are o cu totul altă semnificaţie civică, fiind în răspăr cu dispoziţiile administrative ilegale emise de autorităţile statului român.
Această trecere sub tăcere a unui aspect deloc nesemnificativ dă vorbire, de la sine, despre importanţa pe care statul român o acordă simulării jocului politic autentic şi trasează, pentru cei dispuşi să vadă, limitele de demarcaţie pentru încrederea şi sprijinul ce pot fi acordate acestui partid politic, pasămite „anti-sistem”, „radical”, „naţionalist”.
Protestele reprezintă instrumentul esenţial de împotrivire colectivă faţă de nedreptatea dictaturii (sanitare) în care funcţionăm de mai bine de un an. Nu există alt mijloc de acţiune directă, colectivă, apt să determine (1)o acumulare de putere (politică) survenită pe (2)un reviriment cultural şi care să producă (3)instituţii legitime de reprezentare a voinţei populare care (4)să restabilească starea de libertate şi să (5)obţină validarea exterioară a rezultatelor obţinute.
Şi tocmai pentru că protestul civic reprezintă instrumentul esenţial de germinaţie, în absenţa căruia nu se pot organiza o rezistenţă şi o luptă pentru libertate, acesta este atent controlat de stăpânitori astfel încât să fie defulată presiunea socială într-un mod previzibil şi neameninţător pentru actuala structură de putere. Protestul este doar punctul de plecare care pune în mişcare mecanismul social/societal care produce, succesiv, cele cinci elemente/etape de parcurs în drumul spre emanciparea de sub orice sistem dictatorial.
În acelaşi timp protestul civic este şi condiţia sine qua non a schimbării, este elementul inconturnabil, cu neputinţă de a fi substituit, suplinit sau simulat, a luptei pentru libertate.
Din păcate, societatea românească este lipsită de elementele de sprijin necesare pentru ca astfel de instrumente să aibă impact real, fiind angrenată într-o minciună generalizată care surpă orice vocaţie de schimbare reală. Există un mare deficit de conştiinţe libere, care să fie animate de un spirit jertfitor faţă de binele celor mulţi, de aceea, din păcate, lupta pentru libertate trebuie pornită mult mai în amonte, prin reconstruirea unor elemente primare de sprijin logistic şi ideologic.
Vocile care s-au făcut cunoscute/auzite până în acest moment par a fi motivate, în primul rând, de dorinţa de afirmare (individualistă) ca vectori de opinie/reprezentare, motiv pentru care se observă şi o anumită miopie strategică, nefiind formulate obiective clare, foi de parcurs formulate în termeni de viabilitate minimală. Dincolo de îndemnul de „a ieşi din casă”, deci de creştere a gradului de participare la proteste, nu sunt formulate de organizatori obiective, aşteptări, deziderate, pe baza cărora să existe un reviriment cultural (în lipsa căruia nu poate fi produsă schimbarea).
Decăderea în dictatură survine în urma unei degradări culturale în societatea care nu (mai) este vigilentă în a-şi apăra valorile fundamentale. Fără un reviriment cultural cu sens invers, revenirea la libertate este imposibilă. Cine controlează bornele culturale ale mişcării de protest controlează puterea politică acumulată de elita protestatară, indiferent de gradul de participare. De aceea, liderii organizatori ai protestelor trebuie să vegheze cu mare atenţie la modul în care ei legitimează calificarea culturală (de către alţii) a propriilor demersuri. Toate aceste elemente suportă discuţii separate, care nu-şi au locul aici, fiind cu totul şi cu totul premature.
Acest articol îşi propune să puncteze un moment de devoalare a instrumentelor politice de controlare a societăţii, în acest caz fiind vorba despre partidul AUR, privit cu multă speranţă de un mare număr de credincioşi ortodocşi. Menţinem concluziile celorlalte două articole privind AUR, despre procesul electoral şi despre nevoia de a înţelege cu limpezime limitele în care putem sprijini AUR, ca partid „anti-sistem” inventat de sistem.
Iar aceste împrejurări trebuie coroborate cu situaţia presei care este cu desăvârşire compromisă, cu extrem, extrem de puţine excepţii, precum R3media şi câteva publicaţii locale, cu impact nesemnificativ pentru imaginea de ansamblu a presei române. Protestele trebuie încurajate, de asemenea şi participarea la proteste, la orice oră, însă aceste activităţi trebuie însoţite de un acut spirit de observaţie, la rece, astfel încât să ne auto-educăm în privinţa limitelor de acţiune şi de obiective, ca nu cumva să consolidăm prin naivitate şi împreună-lucrare tocmai regimul faţă de care credem că ne manifestăm împotrivirea.
Posibile mesaje ale lui George Simion care ar fi sprijinit mişcarea de protest, în mod neutru:
Toate acestea ar fi presupus continuitatea elementului autentic şi spontan şi nu deturnarea lor spre forme ineficiente şi neputincioase de acţiune civică.
E bine că se ține protestul, era și mai bine cum ați scris dumneavoastră și vă felicit. Dar ce ați scris, nu cred că ar mai putea fi posibil. Tot ceea ce ați scris se încadrează perfect în gândirea sociologică a lui Dimitrie Gusti – de aceea v-am felicitat.
Trebuie, totuși, să înțelegem că atât se mai poate acum – bineînțeles, mare este Dumnezeu, și la El orice este cu putință. Nu cred în revolte, dar cred într-o adâncă împotrivire secondată de o foarte fermă mărturisire (prin faptă, adică). Dar chiar și revoltele pot fi folositoare, dar depinde din ce motiv. Altfel nu vor putea să stea. Mă încurajez, totuși, deoarece știu că oricum ar fi omul, Dumnezeu urăște nedreptatea și asuprirea săracului. Dar și ca din orice rău, Dumnezeu naște un bine și mai mare! Dar depinde mult – covârșitor, poate definitoriu – și de om.
Oricum, oricât de spontan ar părea ce s-a întâmplat aseară, nu aș pune mâna în foc că și „scânteia” a fost tot la fel de spontană. Îmi este foarte teamă ca ortodocșii să nu fie atrași într-o foarte mare capcană. Dar nici nu putem sta fără să mișcăm…
Până atunci, primim un duș rece:
„Câteva cugetări lămuritoare despre libertate:
Alexandru Herzen: Maselor nu le pasă de libertatea individuală, de libertatea cuvântului; ele îndrăgesc autoritatea… prin egalitate înțeleg egalitatea opresiunii… doar indivizii civilizați doresc libertatea. Să fim deci mai puțin convinși, noi, intelectualii și deținuții politici, că toata lumea se omoară după libertate.
Denis de Rougemont: «Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc». Să fim deci mai puțin siguri că oamenii sunt dispuși să riște. Drepturi, da, câte vrei, dar riscurile le consideră a fi piedici, intrigi, insulte.” (Cuviosul) Părinte Mărturisitor Nicolae Steinhardt
Noi avem cumva o reprezentare deformată a protestelor, ca având o natură eruptivă, necontrolabilă, de pe urma cărora ne trezim cu un rău şi mai mare. Dar ele sunt conduse spre aceste consecinţe tocmai ca să ne temem de ele şi să „stăm cuminţi la locurile noastre”.
Dar există numeroase tehnologii şi tehnici de protest folosite, validate şi reconfirmate iar şi iar, şi este de mare mirare că nu se discută deschis despre aceste chestiuni.
Adică, pe de o parte intelectualii noştri sunt aşi în dezbateri de filosofie politică şi ideologii politice, chestiuni mult ai abstracte şi mai complicate, dar nu au capacitatea să pună în discuţie lucrările lui Gene Sharp când e vorba de împotrivirea faţă de dictatură, acolo unde vorbim de fapt despre o formă de project management elementar.
Haosul protestelor civice derivă din confruntarea sistemelor de putere, iar ca să fie mai uşor de înţeles, dau pilda celor necunoscători pentru care un meci de rugby e o confuzie totală. Dar dacă ştii regulile şi ce vor echipele cam ştii ce să urmăreşti şi nu te ameţesc jucătorii care aleargă (aparent) bezmetic pe teren.
Protestul civic trebuie să semene mai mult cu construirea unei clădiri decât cu manifestarea necontrolată a unui torent. Aşa cum nu punem carul înaintea boilor şi cum nu aşteptăm să urce carul singur la deal, la fel ar trebui să sesizăm când ni se vând/prezintă evoluţii societale fantasmagorice, care nu au legătură cu realitatea şi care nu pot produce emanciparea cu care se laudă.
Protestele sunt singurul lucru periculos pentru sistemul de putere pentru că pot fi instrumentate împotriva sa, de actori concurenţi: prin ocuparea clădirilor publice, blocarea căilor de comunicaţie, perturbarea unor servicii publice şi destructurarea punctuală a intrumentelor de putere ale statului. Dar de obicei aceste acţiuni au loc după crearea culturii de protest. Dacă elita protestatară nu cultivă puterea politică pentru sine, în scop legitim de reprezentare a voinţei populare, atunci protestele sunt folosite, deturnate.
Toate acestea sunt chestiuni sociologice de bază care ar trebui să existe în cunoştiţele civice ale societăţii, aşa cum este dreptul la petiţionarea instituţiilor publice, dreptul de a fi primit în audienţă, dreptul de a desfăşura activităţi comerciale ş.a.m.d. Este ceva ce ţine de elementarul participării la mersul cetăţii.
„Protestele sunt singurul lucru periculos pentru sistemul de putere pentru că pot fi instrumentate împotriva sa” – vă spune unul care e foarte de acord cu dumneavoastră: există ceva mai important. Să citim Ieremia, dar și „Marea Apostazie” scrisă de marele Ierarh Averchie Tauşev, inspirat de Sfântul Ignatie Briancianinov.
PS: Am conspectat linkurile propuse: foarte utile.
O să încerc să răspund eu: ora 17:00 este cu o oră înainte de ora 18:00, cand se inchid magazinele. Deci este o oră la care sunt mult mai multe șanse să participe oameni care sunt deja în oraș.
Protestele de noapte au fost – de noapte – doar în București și parțial Pitești. Nu mai aveai ce să organizezi la ora 11-12 noaptea. Eu dacă as fi lider politic, nu as iesi riscand sa ma fac de ras, daca nu as știi ca vin multi oameni. In plus, noaptea este o vreme proasta pentru proteste: in primul rând pt ca nu exista niciun lider politic la birou la ora aia. Or pentru a avea combustibil, protestele trebuie sa fie îndreptate împotriva cuiva, vizibil.
O parte dintre mesajele invocate in comentariul de mai jos le-a dat, pentru azi. Iar faptul ca protestul AUR si cel al stării de libertate se unesc, pentru ora 17:00, in București, arata ca liderii aur nu au avut orgolii, cunoscuta fiind lipsa de simpatie dintre liderii stării de libertate si cei au aur.
Dacă ar fi vrut să „rupă” protestul, ar fi insistat cu cel exclusiv al lor, de la prefectură. Exact cum face doamna Sosoaca, de altfel.
Multumiri!
M-am gândit la asta, că s-ar dori captarea unui public cât mai mare, în forme cât mai puţin periculoase pentru participanţi, la o oră cât mai accesibilă. Dar tocmai asta înseamnă schimbarea caracterului „autentic” al mişcării de protest, înainte de a se formaliza/organiza. Protestele de noapte nu au fost organizate/iniţiate de cei care doresc organizarea protestului de la ora 17:00, ci sunt acum parazitate de aceştia, în condiţiile în care ar fi fost onest ca mesajul să fie de adeziune, nu de acaparare. Vom vedea roadele.
Faptul că facţiunile Bucureştene se reunesc şi că au venit mesaje complementare este un lucru salutar, deşi mi se pare mai mult „un atac” de deposedare a lui Pompiliu Diplan de legitimitatea Pieţii Universităţii. Protestul a fost anunţat direct acolo, şi de AUR şi de facţiunea Capsali/Chitic, Pompiliu Diplan neavând altă opţiune decât să se alăture. Piaţa Universităţii nu-i aparţine, însă în linia celor de până acum, la Universitate a fost Starea de Libertate, în Piaţa Victoriei ceilalţi. Practic, Diplan nu putea să nu participe.
Altfel, ar fi fost, iar, acuzat că dezbină, deşi, din câte îmi dau seama, nu o face.
Într-un final, obiectivele ne/le sunt comune, dar este important să învăţăm din ceea ce ni se întâmplă. Faptul că AUR este un fenomen controlat nu este un rău absolut, ci un simplu dat care trebuie luat în calcul. Aşa cum avem în vedere faptul că avem jandarmi pe stradă, la fel înţelegem că sunt limite cu privire la întinderea în care AUR ne poate proteja/promova interesele.
Nu în ultimul rând, dacă energia protestatară este una viguroasă, nu contează că protestul este organizat de la 17:00 în loc de 22:00 şi nu poate fi acaparat printr-o singură iniţiativă/acţiune. E nevoie însă, separat, de cultură de protest aşa cum a fost TFL şi hashtag/rezist şi poate că ar trebui să se scrie/publice mai mult în această direcţie. Părerea mea.. 🙂
Recunosc că spune multe lucruri dintre cele care trebuie spuse, cu atât mai mult cu cât sunt rostite în plen şi pe holurile Parlamentului:
https://fb.watch/4xD0jRm0kY/
Încă de la bun început au existat multe semnale de alarmă în privința aur. Se putea anticipa că revoluția care va urma va fi cu liderii și între limitele impuse de aparatul de propagandă al sistemului. Din păcate, cu toate semnele de întrebare pe care cei mai mulți le-au recunoscut, aur au fost susținuți în mediul creștin conservator. Așa încât o devoalare (abia acum) a intențiilor și modului lor de lucru nu cred că mai are efect. Lumea este deja vrăjită, în mulți deja clocotește nevoia de revoltă. Și toată energia aceasta va servi aceluiaşi beneficiar.
Cred că ar fi posibil de schimbat ceva, în direcția unei mișcări autentice, de bun simț, chiar dacă ar număra mai puține adeziuni. Dar cred că bariera principală de depășit este chiar propria naivitate care ne face să lăsăm pe mâna unor lideri îndoielnici cele mai profunde teme. Şi apoi asta necesita ceva trudă, răbdare.
E mai simplu bineînțeles să lăsăm temele care ne preocupă protestatarilor de serviciu și să sperăm că… va ieși și ceva bun din asta. Eu personal sunt sigur că revoltele vor lua amploare internațional. Când se va da semnalul și presa de la noi va fi angrenată în jocul ăsta (la fel a fost și cu revoltele anterioare care inițial au fost ignorate). Vom scăpa de unele neajunsuri poate. Dar ce va urma… după?
Vă recunosc meritul de a fi fost circumspect în privinţa AUR de la bun început, dar nu ştiu dacă această poziţie este cea mai folositoare, după cum am menţionat şi în dialogul nostru precedent. Nu ştiu dacă e bine să gândim despre AUR în termeni de „semnal de alarmă” şi nici în cel al „semnelor de întrebare”.
Cred că e bine de constat ce e de constatat şi de anticipat în măsura în care o putem face în aceste condiţii de incertitudine. E clar că dacă AUR urmăreşte o creştere a profilului electoral trebuie să aibă un discurs cât mai apropiat de filonul real al păsurilor populaţiei iar de acest lucru ne putem folosi oarecum.
Până în acest moment, dacă tragem linia, accederea AUR în parlament este, în opinia mea, cert pozitivă. Deşi pare că mă mulţumesc cu extrem de puţin, eu sunt recunoscător pentru declaraţiile politice ale domnului Lavric. Pur şi simplu m-au uns pe inimă. Putem folosi această platformă parlamentară şi (pentru civismul ortodox) dacă am găsi spaţiu şi pentru 5% doleanţe, tot ar fi ceva.
Dar, dacă vorbim despre medii controlate, intruşi şi apărarea de aceştia, atunci atitudinea circumspectă nu ne ajută, dimpotrivă. Ne ţine blocaţi în defensivă şi în confuzie.
Atunci când vorbim de sisteme capturate, există o singură abordare care funcţionează: transparenţa obiectivelor şi cultivarea agresivă a elitelor proprii. În clipa în care îţi propui obiective clare şi planuri de acţiune viabile, în mod transparent, poţi lesne observa devieri sau inadecvări nejustificate. Se pleacă cu un mare capital de încredere acordat liderilor care sunt chemaţi să-şi cultive echipa, să-şi crească succesori, să descentralizeze operaţiunile civice dar să le păstreze coerenţa de mesaj. Ţinta este să poţi să ridici lideri mai repede decât pot adversarii să ţi-i lichideze. Cam aşa procedează talibanii, aşa au făcut vietnamezii, palestinienii, protestatarii din piaţa Taksim etc. Cel puţin cu aceste lucruri am rămas eu din lecturile pe acest subiect.
Însă, cu privire la ce vine după, e clar că se cere o intervenţie ex machina care să şteargă nedreptatea şi abuzul. E clar că şi protestele vin tot pe un trend de globalizare, tot într-un şablon ideologic care nu este creştin, ci aduce cu mişcarea occupy şi a indignaţilor.
De asta am scris că cine controlează bornele culturale controlează de fapt puterea politică acumulată în cadrul protestelor. La acest moment cultura protestatară ne este (nouă ortodocşilor) la fel de nocivă precum ne este şi cultura pandemică, pentru că ex machina pentru secularişti înseamnă antihristic pentru noi.
Nu ştim exact ce va fi, dar bine nu prea are cum să fie..
Nu cred că poate fi vorba de vreun merit. Într-adevăr nu am crezut în aur (ştiind ceva despre backgroundul lor dar observând și lipsa lor de reacție concretă pe teme vitale ale anului trecut) și nici nu am găsit motive să o fac. Persoane precum Sorin Lavric sunt absolut necesare unor astfel de grupări, nu le-aș considera definitorii. Definitoriu consider că este ce se face în ansamblu și aici am observat intervenții pe teme care doar dezbină societatea, pe când niște creștini conservatori ar găsi mult mai multe urgențe de rezolvat și un discurs care să aducă lumea împreună. Plus că în jurul lor (și în interior) pe lângă unii precum Lavric gravitează și sunt mai vizibili cei cu discurs panicard, apocaliptic, plin de exagerări și chiar minciuni. Ceea ce doar discreditează temele importante pentru creștini și aduce în mod inutil tensiune socială foarte mare în zona aceasta. Inutil pentru noi, util este pentru… alții.
Nu cred că ar trebui să fie acesta un blocaj după cum spuneți (rămânerea în defensivă sau confuzie), ar fi trebuit să fie un imbold pentru altfel de asocieri și consolidarea unor grupări care să aducă un mesaj de unitate și o poziție de discernământ față de evenimentele recente.
Nu cred că aur iau prea mult la socoteală electoratul lor, tocmai pentru că mulți nu speră decât (după cum spuneți) să își atingă o f mică parte din dorințe prin intermediul lor („Putem folosi această platformă parlamentară şi (pentru civismul ortodox) dacă am găsi spaţiu şi pentru 5% doleanţe, tot ar fi ceva”). Și am remarcat asta în ultimele luni, anume că multe greșeli le sunt trecute cu vederea tocmai pentru această speranță în ceva puțin.
Pe mine mă îngrijorează că temele reale rămân pe mâna unora pregătiți de sistem să joace rolul de agenți ai schimbării, dar poate este și o concluzie care se potrivește cu pregătirea din post pentru Înviere… și anume că soluții lumești nu prea mai există.
Legat de mișcările pe care le-ați dat ca exemplu eu știu (cel puțin în privința protestelor intl din ultimul deceniu), din contră, că au la bază un mod de a funcționa care este oricum altfel dar numai transparent nu.
O paranteză. Ca să și completez și să nu las ideea în aer, știu că structura de organizare a tot ce a însemnat proteste în Europa de Est, Orient Apropiat etc a fost una dezvoltată „pe orizontală”. Aceasta doar dă iluzia unei transparențe și a participării, în realitate ea întreține un haos informațional și nenumărate grupuri în tensiune. Dincolo de toate acestea este aproape imposibil de cunoscut care sunt adevărații lideri și organizatori ai mișcării, practic întreaga structură îi ocrotește foarte eficient. Se poate doar făcând parte din mișcare sau mirosind pistele finanțării către diverse organizații.
Este total diferit modul acesta de luptă față de cel clasic, pe verticală, unde liderii sunt la vedere și își asumă public un crez.
Da, înțeleg, de acord. M-am grăbit cu niște exemple complet străine de argumentul propus 🙂
Încerc să înțeleg mai bine ce aveți în minte când vă referiți la temele reale. Mi-e teamă să nu cădeți în ispita masterplanului de factură conservatoare, a perspectivelor mari, care nu pot obține tracțiune socială nici cât să impună discutarea acestora.
Întotdeauna se poate mai bine, mai mult sau mai la vreme potrivită. Dar trebuie să ne înțelegem și limitele noastre individuale și colective. Îmi amintesc că nu ați fost de acord când scriam că noi cei mai mici trebuie să ne facem ajutor celor mai mari, celor deja aflați în funcții. Dar totuși e nevoie de îngăduință, multă îngăduință și purtare a sarcinilor. Și trebuie să fim pregătiți și pentru deziluzionări și dezamăgiri și să știm să ducem străduințele mai departe. Să fim și noi agenți ai schimbării prin maturizare și prin.. despătimire.
Ne mulțumim cu puțin pt că puțin putem; putem puțin pentru că facem puțin și ducem cât credem că putem. 🙂
În legătură cu exemplele date pt transparență, sunt incorecte și renunț la ele. Aveam în minte o înțelegere comună a obiectivelor strategice, nu operaționale. În fine, sunt greșite, admit.
Când veți avea timp poate veți reveni cu o intervenție mai consistentă vizând perspectiva dvs asupra stării de fapt, dincolo de „soluții lumești nu sunt”. Pentru că noi niciodată nu urmărim soluții lumești, ca atare. Pur și simplu căutăm să ne mântuim valorificând talanții primiți.
E posibil să ajungă AUR un factor distructiv al protestelor, dar cred că atenția ar trebui canalizată pe tema principală în primul rând, anume măsurile de lockdown nejustificate. Sunt bine-venite protestele și e bine a participa. Eu personal nu mă pricep și nu mă bag în politică, dar sunt conștient că e necesară și asta, mai ales în condițiile în care statul devine tot mai intruziv în aspecte persoanale ale vieții noastre zilnice.
Cred că principala direcție ar trebui trebui să fie încurajarea reacției la carantinarea continuă la care suntem supuși. Cel puțin în faza actuală, când nu există dizidență aproapre de nici o culoare.
Tema legitimă este, adevărat, pierderea libertăților. Dar cred că zilele următoare vom vedea cum întreaga desfășurare din această seară va fi imputată partidului AUR, deși nu despre AUR e această mișcare de protest. Asta cred, dar probabil greșesc.
Sarut mina, parinte. Aveti dreptate. Prioritatea de pe locurile 1-99 este oprirea carantinarii si restrictiilor/abuzurilor. Orice tip de politica este, dupa smerita mea parere, asezata ca prioritate patriotica de la 100 incolo. Din punctul meu de vedere, poate sa fie adus la putere un guvern de..orice si oricine, cita vreme nu sint slugi ale dictaturii sanitare. L-as vrea pe Chitic ca premier, in o Romanie cu adevarat normala, dar, cum zisei, asta e pentru „mai incolo”.