Deşi este un subiect ce ţine de categoria celor economice, respingerea miilor de excepţii de neconstituţionalitate cu care sistemul bancar român a atacat Legea Dării în plată reprezintă mai degrabă o ştire politică, chiar una de importanţă deosebită.
Avem în faţa noastră probabil cea mai valoroasă izbândă civică pe care România a cunoscut-o după Revoluţie, atribut care se întemeiază caracterul unic în istoria societăţii româneşti al efortului asociativ, care a avut de înfruntat cel mai puternic adversar posibil, ce activează (mai ales ocult dar şi) la lumină sub forma oligopolului bancar.
Subiectul este relevant din multiple perspective:
Mai întâi, reprezintă un succes obţinut de două persoane publice, vârf de lance care s-au manifestat ca elite autentice: avocatul Gheorghe Piperea şi senatorul Daniel Cătălin Zamfir. Aceştia au fost secondaţi de un grup de suport format din avocaţi, paralegali şi persoane interesate, într-un demers de reprezentare a câtorva zeci de mii de clienţi ai băncilor.
Apoi, reprezintă o confruntare juridică/politică/mediatică desfăşurată într-un mediu extrem de ostil, fără termeni de comparaţie, pe care trebuie să-l considerăm compus din mai multe planuri.
A. În plan juridic, deosebit de constrângătoare este generalizarea justiţiei defensive (asemeni medicinei defensive, care nu este interesată de vindecarea pacientului ci de evitarea culpei medicale), preocupată nu atât să facă dreptate cât să nu iasă din matca jurisprudenţială consolidată.
B. În plan politic, legea a răzbit cu greu, a fost întârziată, mutilată şi castrată oriunde s-a putut, iar promotorul ei principal a fost izolat şi, finalmente, exclus abuziv din PNL. Ca om politic a fost contestat în toate iniţiativele sale, menţinut la periferia vieţii politice şi a procedurilor şi mecanismului parlamentar.
C. În plan profesional-bancar, asociaţiile băncilor au făcut uz de toate instrumentele formale şi informale de influenţare a agendei şi conversaţiei publice şi, mai ales, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a îndeplinit pe deplin rolul pentru care a fost impus şi păstrat în fruntea BNR, rol pentru care probabil că va fi dispreţuit în veac pe aceste plaiuri.
D. Din punct de vedere mediatic, subiectul a fost acoperit injust, fără analize pe fond, fără a se recunoaşte legitimitatea argumentelor celor păgubiţi de bănci, fără ca acestea să fie puse în valoare, presa mainstream sărbătorind ostentativ fiecare victorie a cartelului bancar astfel încât să se producă deznădejde şi abandon.
E. Mai departe, izbânda de astăzi reprezintă un exemplu de utilizare corectă a puţinelor avantaje reale aduse de integrarea europeană, întregul efort de emancipare de sub înrobirea bancară fiind sprijinit pe legislaţia europeană post-criză 2008, pe câteva hotărâri C.J.U.E. favorabile pronunţate în material protecţiei consumatorilor şi în materia serviciilor financiare, cât şi pe argumentele academice, vehiculate mai mult sau mai puţin ipocrit în spaţiul european, dintre care unele se află la baza noilor abordări politice în materia combaterii inegalităţilor (de pildă, stakeholder capitalism sau licenţierea socială a produselor financiar-bancare).
F. Mai trebuie reţinut că efortul a fost unul întins pe mai mulţi ani, fără să-şi piardă vitalitatea şi nici hotărârea, chiar în momentele când rezistenţa părea cu totul şi cu totul inutilă. Deosebit de important este faptul că nu s-a căzut în capcana formelor fără fond prin care s-a încercat mimarea succeselor aparente, prin promulgarea unor dispoziţii legale fără efect practic. Legislaţia a fost complicată în mod inutil, interpretările legale au fost făcute în sensul inaplicării lor, sarcina probei a fost impusă excesiv părţii prejudiciate.
***
Trebuie înţeles că dezechilibrul contractual în materie bancară este în continuare cultivat şi că sistemul bancar din România, în ansamblul său, este unul deosebit de ostil şi împovărător. Tragediile personale şi familiale produse de sistemul de îndatorare şi înrobire bancară sunt cutremurătoare. Ortodoxia nu cunoaşte alternativa similară sistemului financiar islamic, infinit mai echilibrat din perspectivă morală şi economică decât sistemul bancar actual, care a fost dezvoltat pe filieră talmudică şi funcţionează în acelaşi duh.
Este de aşteptat ca asaltul împotriva acestor acte de legislaţie să fie continuat de parlamentarii actuali, care servesc interesele ocult-corporatiste, însă momentul deciziei C.C.R. trebuie punctat ca atare şi, în ciuda conţinutul prolix al temei, trebuie desprinse lecţiile cu valoare de principiu. Ar fi păcat ca acest moment să nu fie fructificat într-o mişcare populară mai largă, inclusiv cu o componentă politică, dar drumul spre această destinaţie este unul foarte lung şi plin de obstacole.
Deşi nu priveşte în mod direct ortodoxia şi viaţa Bisericii, împrejurările despre care am scris sunt relevante şi pertinente pentru fiecare persoană care încă nu a plecat în pustie, pentru a se arăta nu numai că se poate, cât mai ales, cum şi cât se poate!
În completarea acestor rânduri, trimit la un articol publicat de ziarul Bursa pentru informaţii de fond şi preiau o relatare personală, publicată pe Facebook, despre epopeea Legii dării în plată.
”Pe aripile francului elvețian” sau epopeea unei legi când puterea banului își spune cuvântul.
Cum orice poveste începe cu a fost odată, tot așa voi începe și eu.
Era în primăvara lui 2010 când un grup de vreo mie de împrumutați bancari, ”nepropagați” de nimeni cu privire la clauzele abuzive din contractele bancare, am început să întrebăm. Și să căutăm.
Băncile, pe atunci sfinte fecioare, își ”sertarizaseră” foarte bine clauzele în contracte, dar și în discurs.
Iar răspunsurile nicicum nu semănau unul cu altul. Și cum nu am reușit să aflăm nici de ce crește francul elvețian (nu francez!), nici de ce băncile măresc dobânda cu de la ele putere, am hotărât să întrebăm instanțele.
Că nu am conceput că într-o țară care alerga după democrație băncile pot face ce vor, e una.
Dar să concepem că nu ne-am putea găsi dreptatea în instanță, nici nu se punea problema!
Și cum în instanță nu prea ai ce căuta fără avocat decât dacă ești jurist, altfel, te duci degeaba, vreo 10 lideri bucureșteni, că doar la București se dă ora exactă 
, au început să caute avocați. Ăla nu, ăla nu, ăla nu, … nimeni nu ne vrea!
”Cu banca nu te pui!”, ne spuneau ei.
Mă, și ajung la unu’, predestinat după nume că trebe’ să fie picant și iute, dulceag, dar înțepător. 
Și-i expun problema. Și stă omul și-i ascultă, și studiază documente, și analizează, iar la final, Maestrul Gheorghe Piperea dă verdictul: Aveți dreptate, s-o căutăm în justiție, dacă altfel nu se poate!
Și uite așa, ne-am unit în ceea ce avea să fie primele 2 procese colective deschise până atunci în România. Și după noi, potopul! Bine, ploicica mai bine spus, că de era potop … altfel ar fi stat lucrurile astăzi! În fine. Vreo 6.000 de clienți ai unei singure bănci, și-au dat întâlnire în … instanțe. Și cum noi nu am tăcut și-am strigat în gura mare, i-am trezit și pe-alții din somnul ”fericirii”. Și valul lua amploare și mișca autoritățile din somnul frumuseții.
Și Europa fremăta. După ce o lovise criza în plin încă din 2008, băncile mamă se simțeau amenințate, iar directiva europeană 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori, nu fusese implementată și în România.
Și hai peste Parlament să rezolve problema! Și se face celebra ordonanță 50/2010 pt transpunerea actului normativ european, ordonanță ce trebuia să reprezinte garanția respectării drepturilor consumatorilor. Mai pe scurt, o lege pt protecția consumatorilor. Dar a ieșit o lege pt protecția băncilor! 
Și pt că reprezentanții noștri au fost tolerați în Parlament și au întâmpinat o mulțime de probleme cu privire la dreptul de reprezentare al consumatorilor, dreptul de a depune amendamente, etc., singura variantă ce rezulta era organizarea noastră într-o asociație pentru apărarea drepturilor noastre.
Așa a luat naștere PARAKLETOS în 2013!
Și pentru că deja scriam istorie cu procese câștigate împotriva băncii Volksbank România, am trezit instinctul de dreptate și debitorilor altor bănci. Dar și pe cel al celui de neînlocuit guvernator din lume, turnător la securitate declarat de CNSAS, Mugur Isărescu!
Și-n încercarea de a opri ”războiul clienți versus bănci”, patronul macroeconomiei românești decide să scoată la mezat Volksbank-ul pt a nu i se clătina scaunul. Pe atunci existau ceva mai mulți politicieni adevărați, nu ciocoi și măscărici precum în vremurile actuale. 
Și pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, în 2014 avem alegeri prezidențiale, iese cine trebuie, și ca la un semn, practica în instanțe începe să se schimbe la 360 de grade.
Comisionul de risc din comision abuziv devine parte a contractului, modificarea dobânzii după bunul plac al băncilor devine din ilegală legală, și, dintr-o dată, debitorii încep ”să moară cu dreptatea în mână”, pt că, nu-i așa, herr prezident încasa morman de la, întâmplător desigur, o bancă.
Ce a urmat din 2014 și până în prezent, nu mai are rost să enumăr pt că nu aș face decât să ”învârt cuțitu’n rană”. Însă povestea noastră a continuat.
Și pentru că vocea noastră la vremea aia se făcea auzită, ne-a auzit și domnul senator, pe atunci deputat, Daniel Catalin Zamfir.
Imediat ce ”a dat piept” cu poveștile noastre de debitori, fără să stea pe gânduri ni s-a alăturat pe câmpul de bătălie. Sau tărâmul mamuților? Sau al hingherilor de credite? În fine, nu mai contează orice denumire le-am da, toți sunt la fel – cămătari cu acte-n regulă.
Era prin mai 2015 dacă nu cumva încurc cronologia. ”Dai casa băncii și scapi de datorii” – mai țineți minte? De aici a început toată sarabanda a ceea ce avea să devină Legea dării în plată. Suntem în 2021? … 
6 ani de luptă, de stres, nervi, nopți nedormite, amenințări cu ANI, DNA – iubirea mea, și multe tone de jigniri nemeritate la adresa Maestrului Gheorghe Piperea și a domnului Daniel Catalin Zamfir.
Se omoară creditarea! Dispare programul Prima Casă! Derapaje economice, siguranța sistemului bancar, depozitele oamenilor, etc, etc. … Ce să mai, se dezlănțuise Iadul!
Ne voiau, nici mai mult nici mai puțin decât ”tăiați în bucăți ca-n Roma Antică” – Mirela Iovu, vicepreședintele CEC BanK, iunie 2015! N-am uitat, și nu voi uita vreodată!
În fine. Nu are rost să mai continui prezentarea diacronică a nașterii și ajungerii la maturitate a unei legi care nu face altceva decât să îndrepte Dreptul, pt că e déjà bine cunoscută.
Și pentru că pe 15 ianuarie 2015 a izbucnit criza francului elvețian față de leu, ca urmare a deciziei Băncii Naționale a Elveției de renunțare la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pentru un euro (nu că până atunci nu crescuse francul constant, încă din 2008, de la 2 lei până la 3,8 lei!), tot atunci a luat naștere și Grupul Clienților cu Credite în CHF, un grup născut din nevoia oamenilor de a căuta dreptate și rezolvare a problemei CHF în România, un grup ce a adunat la un loc peste 8.000 de debitori în câteva zile, iar în prezent are în portofoliu peste 20.000 de clienți cu credite bancare cărora le apără interesele.
Tot atunci s-au alăturat în lupta noastră AURSF și ACCBAR. Pentru că lupta dintre clienți și bănci era grea, inegală și de anduranță, în urma încercărilor de negociere cu sistemul bancar, pentru că mulți debitori ajunseseră să nu-și mai poată plăti ratele la credit, am reușit să îi trezim pasiunea pentru Dreptul consumatorilor și doamnei avocat Alexandra Ianul, care s-a transformat dintr-o ”corporatistă pur sânge” 
în ”#MotherDIP”. 
Și pentru că ”au vrut să ne îngroape, dar n-au știut că suntem semințe”, în urma ”condamnării” Asociației Parakletos la plata a peste 280.000 de lei (NOI) cu titlu de cheltuieli de judecată către băncile delicvente care au acordat credite toxice în CHF, a luat naștere Asociația CREDERE, o asociație care se implică activ în protecția consumatorilor de servicii financiar-bancare.
Cam asta e, pe scurt, povestea ”Pe aripile CHF”.
O poveste dureroasă, care a lăsat în urmă peste 40 de suflete plecate mult prea devreme și nemeritat, familii zdruncinate, familii destrămate, copii abandonați fizic, poate și sufletește, râuri de lacrimi, mulțime de nopți nedormite, și multe, multe diagnostice acute sau cronice.
Dar a mai lăsat ceva! A lăsat multe învățături pentru generațiile viitoare! A trezit o națiune la realitate și a obligat-o să învețe măcar minimul de cunoștințe de educație financiară.
Și a mai făcut ceva această poveste. A dezvelit în toată mizeria lui un sistem putred, canceros, pus doar pe jaf, care calcă pe cadavre pt a-și satisface pofta nemăsurată de înavuțire rapidă și fără stabiliment. – El poartă numele de sistemul bancar românesc!
Și poate cel mai grav lucru care rămâne în urma acestei povești este NEÎNCREDREA!
Neîncrederea în sistemul bancar, dar, mai ales, în sistemul de Justiție din România!
Pentru că Dreptul trebuie să fie arta binelui și a echității. Aceasta este misiunea ideală a dreptului – să asigure binele și echitatea între și pentru membrii societății!
Dacă ar trebui să dau un sfat, în urma acestei povești, acela ar fi: NU VĂ AMANETAȚI VIITORUL! Dar cum sunt ancorată în realitatea cruntă a zilelor noastre și știu că alte posibilități nu există, atunci, mă văd nevoită să vă spun că, cu banii de chirie mai bine plătiți rata pt casa voastră, DAR LUAȚI AMINTE CE VĂ SPUN CEI CARE S-AU ARS! NU SEMNAȚI NIMIC, PÂNĂ NU SUNTEȚI CONVINȘI CĂ AȚI ÎNȚELES TOT CONTRACTUL!!!
Dacă termenii contractuali vă depășesc, apelați la ajutor specializat, dar care prezintă încredere!
Și pt că lucrurile trebuie spuse până la capăt, să nu uitați niciodată că politicianul Daniel Catalin Zamfir și-a pus în joc cariera politică, pentru oameni! Am ajuns la sufletul domniei sale, fiecare cu poveștile noastre*, pe vremea când era în PNL. Din cauza noastră, a ajuns în PSD.
Da, acel PSD căruia mulți dintre voi i-ați împărțit multe ”opinii politice” și pe care-l doreați să dispară de pe scena politică. Acel PSD a votat legile de protecție a împrumutaților din România. De aceste legi, beneficiază oamenii, nu politicienii! Politicienii au bani, n-au nevoie de credite. Sau dacă au credite, nu reprezintă aceeași povară.
Gândiți-vă, pentru 30 de minute, ce se întâmpla dacă astăzi, această lege, pica la CCR! Mai trecea o altă variantă în următorii 4 ani?
Încercați să vă răspundeți sincer.
Spre final, un mesaj pt toți compatrioții:
Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci când nu ești doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut!
Și cum cheile mici deschid uși imense, cuvintele simple exprimă gânduri alese:
MULȚUMESC, Maestre Gheorghe Piperea!
Dumneavoastră trebuie să vă mulțumesc de 2 ori! Inclusiv pentru procesul la care am fost nevoită să renunț după alți 6 ani grei (sunt aceeași, dar emoțiile mele au jucat partidă dublă!) de așteptări!
MULȚUMESC, domnule senator Daniel Catalin Zamfir!
MULȚUMESC, doamna avocat Alexandra Ianul!
Mulțumesc, Asociația Credere, Asociația AURSF, GCCC, vouă tuturor și tuturor celor care au susținut această lege! Cunosc foarte mulți oameni, fără credite, care ne susțin din tot sufletul.*Poveștile noastre, le găsiți în cartea ”România sub teroare bancară”. Doar 100 dintre ele.
Restul, sute de mii sau, poate, milioane, sunt asemănătoare, sau mult mai dureroase. E suficient să citiți cartea și să trageți singuri concluziile …
PS – pt hateri: Băh, n-a fost impreviziunea lui Piperea și Zamfir în 2016, dar acum E! Și e piperată rău! (…)
