Conflict militar fierbinte în Ucraina

de | 24 feb. 2022 | Conflicte | 19 comentarii

Sursă imagine: Liveuamap.com

Atacul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă intrarea într-o nouă fază a conflictului ucrainean, una în care Rusia îşi propune efectiv să pedepsească elita de la Kiev pentru politica sa internă. Consideră Rusia că este îndreptăţită să intervină în Ucraina în baza aceloraşi argumente care au permis intervenţia Statelor Unite ale Americii în Yugoslavia/Serbia, respectiv faptul că regimul ucrainian este unul vinovat de crime împotriva umanităţii. Aceste chestiuni sunt mai mult decât discutabile, însă acest lucru nu mai contează din clipa în care armata rusă a iniţiat seria de operaţiuni militare cu caracter special cu care a fost învestită de conducerea Federaţiei Ruse.

Această discuţie (despre genocid şi despre crime împotriva umanităţii) se va purta abia în clipa în care una dintre părţi va fi declarată învinsă, după cu totul alte repere morale decât cele pe care ni le putem noi imagina astăzi.

Impactul asupra României se produce deocamdată exclusiv la nivel mediatic, prin aceea că sunt cimentate judecăţile morale de factură rusofobă şi prin faptul suprapunerii discursului filorus peste curentul antisistem din România. Din punctul meu de vedere, se închide o fereastră de şapte ani, răgaz în care România ar fi putut să-şi reevalueze şi reconstruiască relaţia cu Federaţia Rusă pe baze ceva mai solide şi mai fidele intereselor naţiunii române. Din acest moment este previzibil că va apărea şi se va dezvolta un curent filorus românesc, însă de substrat radical antisistem, fără consistenţă şi fără viabilitate pentru viitorul neamului românesc.

Învecinarea noastră directă cu zone controlate oficial de armata rusă va produce o schimbare atât de substanţială asupra înţelegerii noastre (geo)politice încât acest subiect va trebui să fie elaborat în materiale distincte.

Rusia are experienţa pacificării Caucazului, în urma războaielor din Cecenia, acolo unde intervenţia militară a fost deosebit de dură. Este previzibil ca eventualele calcule ruseşti să aibă în vedere şi caracterul extrem de flexibil al psihologiei colective aparţinând naţiunilor învinse, aşa cum este previzibil că va fi cazul naţiunii ucrainiene.

Solidarizarea internaţională prin aplicarea de sancţiuni economice împotriva Federaţiei Ruse, indiferent de impactul prognozat al acestora, nu pare suficientă la acest moment pentru a asigura depăşirea termenului critic de 5-6 luni de rezistenţă, necesar pentru a transforma conflictul militar în unul de durată. Începutul operaţiunilor militare dovedeşte faptul că Rusia se foloseşte de experienţa militară din Siria, acolo unde a reuşit să nu se lase încâlcită într-un conflict militar poziţional, consumator de resurse şi de energie.

În ciuda modului prăpăstios în care intervenţia militară este ilustrată de media română, nu-mi pare că Rusia a iniţiat o invazie masivă a teritoriului ucrainian, dimpotrivă. Aparent, forţele puse în mişcare de Rusia, până în acest moment, sunt mult sub capacitatea disponibilă şi sub necesarul obţinerii unui impact devastator asupra rezistenţei statului ucrainian.

Efectul asupra Europei este probabil să se producă la nivelul proceselor electorale, tabăra globalistă fiind favorizată de cadrajul mediatic iniţial în care interesele Federaţiei Ruse sunt desfiinţate cu totul iar Putin este redus (fraudulos!) la comparaţia cu Adolf Hitler.

Interesele Federaţiei Ruse nu sunt discutate, nu sunt înţelese, motiv pentru care eu cred că soluţia diplomatică este cu totul exclusă din acest curs al evenimentelor. Cred că vom ajunge să urmărim pe Facebook generalizarea conflictului armat până la nivelul folosirii armelor nucleare, fără să existe o schimbare esenţială a discursului public. Chiar şi aşa, consider că acest conflict militar (chiar nuclear) este complet subsidiar asaltului dat asupra libertăţii indivizilor şi popoarelor din partea elitei mondiale.

Achiesez la opinia potrivit căreia conflictul armat, chiar între marile puteri, se înscrie în cursul a ceea ce credincioşii ortodocşi cunosc a fi „vremurile de pe urmă”, astfel cum au fost descrise de profeţiile Sfinţilor Părinţi.  

Subscribe
Notify of

19 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Marian (@guest_4047)
Offline
25 februarie 2022 1:10

Ce mizerie sinistra acest pupat in curul rusesc.nici macar capsali si alti cretini n-au ajuns la un nivel atat de abject.

Marian (@guest_4065)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
25 februarie 2022 23:11

Diplomatia perimata? Cu rusii,da. La ei diplomatie inseamna minciuni, minciuni si iar minciuni. Multe lucruri bune de impartit cu rusii? Nu e problema de opinie diferita. Tot textul e plin de fabulatii,dar vad ca toti pe aici sunteti prajiti si o tot dati cu ortodoxia si alte bazaconii.

Marian (@guest_4086)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
28 februarie 2022 2:20

Ucrainenii lupta, prietene.si noi o sa luptam.mai putin astia care ati vazut numai conspiratii si apocalipse in pandemie.nu intamplator sunteti aceeasi care pupati condurul rusesc.nu i problema, vor lupta altii,in timp ce voi veti vorbi la nesfarsit de sexul ingerilor

Popescu (@guest_4056)
Offline
25 februarie 2022 16:56

Situația este complexă și dificil de priceput de către nevolnicii politicieni autohtoni care timp de 32 de ani au trădat și spoliat România, susținuți fiind ierarhii BOR, fățiș sau nu. Faptul cel mai recent al acestei tovarășii distructive este interdicția accesului meu, ca ortodox, la Sf. Liturghie și la Sf. Împărtășanie de Sărbătoarea Învierii Domnului, în 2020. Pentru BOR, și politicienii cărora le-a ținut isonul, a fost mai importantă joaca de-a distribuitul „luminițelor” în detrimentul Sf. Taine proprii Credinței Ortodoxe. Pentru asta șeful BOR a fost premiat de președintele României.
Având în vedere că Biserica Ortodoxă din Ucraina a fost sfâșiată de SUA, cauzând o SCHISMĂ girată de ocupantul scaunului de la Constantinopol, reacția Rusiei este mai mult decât îndreptățită. Dumnezeu însuși îngăduie (atenție la nuanță) războaiele atunci când oamenii (în cazul de față „elitele”, ca să vă citez) nu vor să renunțe la cerbicia lor. Am spus că Rusia a fost și este perfect îndreptățită să reacționeze pentru că altfel ar fi fost luată drept „prostul satului”. Sunt totuși câțiva ani de când SUA își bat joc de Biserica Ortodoxă din Ucraina. SUA au făcut acest lucru și în România, din 2020 încoace, pentru că au găsit terenul propice prin obediența și arghirofilia ierarhilor. Poporul român își va lua plata curând pentru cârdășia ierarhiei BOR cu erezia și apostazia.

Popescu (@guest_4062)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
25 februarie 2022 21:43

Ordinea de prioritate a motivelor operațiunii militare perfect justificate (din punctul meu de vedere) a Rusiei în Ucraina nu o poate cunoaște decât stafful președintelui rus. Ceilalți, oricine ar fi ei, pot face doar deducții, mai mult sau mai puțin realiste, în funcție de atributele proprii și informațiile autentice la care au acces.

Cât privește politica internațională a unui stat, în cazul de față Rusia, consider că nu trebuie să aibă o amprentă spirituală. De ce? Pe arena internațională, un stat își apără INTERESELE sale, care evident că sunt MUNDANE. Spiritul ține de veșnicie, nu de efemer, precum lumea și interesele ei. În plan internațional se operează cu acele pârghii pe care le înțeleg actanții. Dacă Mântuitorul Iisus Hristos Însuși (a Cărui putere, elocință și înțelepciune au rămas neegalate până astăzi) nu a fost înțeles de contemporanii Săi, cum ar putea fi înțeles un simplu muritor, fie el chiar șef de stat? Deci spiritul nu poate fi trăsătura dominantă a politicii internaționale.

Cunosc, ca urmare a contactului direct și nu din cărți sau mass-media, mediul (academic) din America, Europa, Asia. Din fiecare am avut câte ceva de învățat.

Popescu (@guest_4064)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
25 februarie 2022 22:06

Suntem tentați, uneori, să desprindem de context unele lucruri (Învățăturile lui NB, în cazul de față). O acțiune (recomandare) desprinsă de context nu-i deloc dezirabilă. Este indubitabil că orice act sau fapt (element, ca să vă citez pe dvs.) are un rost. Nu am negat acest lucru. Însă rostul în cauză poate fi distrugerea sau desăvârșirea. De aceea ne-a lăsat Dumnezeu libertatea alegerii.

Ierom. Lavrentie(@ierom-lavrentie-carp)
Offline
Admin
25 februarie 2022 18:40

O viziune mai limpede, lucidă asupra evenimentelor, nu pur și simplu anti-rusă, cu accent pe poziționarea BOR:
http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/02/biserica-ortodoxa-romana-institutie.html

Miza conflictului are rădăcini mari în laturile civilizațională, politică, economică și culturală, dar, adaug eu, ține și de trecutul îndepărtat și mai apropiat nu doar al Ucrainei, ci chiar al întregii lumi civilizate.

Dan (@guest_4061)
Offline
Reply to  Ierom. Lavrentie
25 februarie 2022 21:37

Hristos a înviat!

Nu sînt fan Putin, dar sînt scârbit de ipocrizia şi dubla măsură ale SUA.
Am citit ceea ce a scris Gheorghe Fedorovici pe blogul Cumpăna ortodoxă.
Cred că mulţi dintre cei intoxicaţi de mass-media n-au habar de multiplele faţete ale acestui conflict.
Ca o completare, pun aici trimitere către 4 articole pe acest subiect (cine e interesat şi are timp, poate frunzări comentariile aferente fiecărui articol):

What Are Secret US Bio-laboratories Doing in Ukraine?
https://www.stalkerzone.org/what-are-secret-us-bio-laboratories-doing-in-ukraine/

Ce vrea Putin? – What Putin wants?
https://www.unz.com/mwhitney/what-putin-wants/

The Crisis in Ukraine Is Not About Ukraine. It’s About Germany
https://www.unz.com/mwhitney/the-crisis-in-ukraine-is-not-about-ukraine-its-about-germany/

Ce se întâmplă pe front?
https://trenduri.blogspot.com/2022/02/ce-se-intampla-pe-front.html

Gheorghe Fedorovici (@guest_4175)
Offline
Reply to  Vlad-Mihai Agache
16 martie 2022 9:11

Chiar era păcat ca SUA și NATO să întrerupă minunata tradiție a bombardării țărilor ortodoxe în zilele Sfintelor Paști.

Noutăţi:

Categorii

Arhive

Translate page >>
19
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x