Atacul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă intrarea într-o nouă fază a conflictului ucrainean, una în care Rusia îşi propune efectiv să pedepsească elita de la Kiev pentru politica sa internă. Consideră Rusia că este îndreptăţită să intervină în Ucraina în baza aceloraşi argumente care au permis intervenţia Statelor Unite ale Americii în Yugoslavia/Serbia, respectiv faptul că regimul ucrainian este unul vinovat de crime împotriva umanităţii. Aceste chestiuni sunt mai mult decât discutabile, însă acest lucru nu mai contează din clipa în care armata rusă a iniţiat seria de operaţiuni militare cu caracter special cu care a fost învestită de conducerea Federaţiei Ruse.
Această discuţie (despre genocid şi despre crime împotriva umanităţii) se va purta abia în clipa în care una dintre părţi va fi declarată învinsă, după cu totul alte repere morale decât cele pe care ni le putem noi imagina astăzi.
Impactul asupra României se produce deocamdată exclusiv la nivel mediatic, prin aceea că sunt cimentate judecăţile morale de factură rusofobă şi prin faptul suprapunerii discursului filorus peste curentul antisistem din România. Din punctul meu de vedere, se închide o fereastră de şapte ani, răgaz în care România ar fi putut să-şi reevalueze şi reconstruiască relaţia cu Federaţia Rusă pe baze ceva mai solide şi mai fidele intereselor naţiunii române. Din acest moment este previzibil că va apărea şi se va dezvolta un curent filorus românesc, însă de substrat radical antisistem, fără consistenţă şi fără viabilitate pentru viitorul neamului românesc.
Învecinarea noastră directă cu zone controlate oficial de armata rusă va produce o schimbare atât de substanţială asupra înţelegerii noastre (geo)politice încât acest subiect va trebui să fie elaborat în materiale distincte.
Rusia are experienţa pacificării Caucazului, în urma războaielor din Cecenia, acolo unde intervenţia militară a fost deosebit de dură. Este previzibil ca eventualele calcule ruseşti să aibă în vedere şi caracterul extrem de flexibil al psihologiei colective aparţinând naţiunilor învinse, aşa cum este previzibil că va fi cazul naţiunii ucrainiene.
Solidarizarea internaţională prin aplicarea de sancţiuni economice împotriva Federaţiei Ruse, indiferent de impactul prognozat al acestora, nu pare suficientă la acest moment pentru a asigura depăşirea termenului critic de 5-6 luni de rezistenţă, necesar pentru a transforma conflictul militar în unul de durată. Începutul operaţiunilor militare dovedeşte faptul că Rusia se foloseşte de experienţa militară din Siria, acolo unde a reuşit să nu se lase încâlcită într-un conflict militar poziţional, consumator de resurse şi de energie.
În ciuda modului prăpăstios în care intervenţia militară este ilustrată de media română, nu-mi pare că Rusia a iniţiat o invazie masivă a teritoriului ucrainian, dimpotrivă. Aparent, forţele puse în mişcare de Rusia, până în acest moment, sunt mult sub capacitatea disponibilă şi sub necesarul obţinerii unui impact devastator asupra rezistenţei statului ucrainian.
Efectul asupra Europei este probabil să se producă la nivelul proceselor electorale, tabăra globalistă fiind favorizată de cadrajul mediatic iniţial în care interesele Federaţiei Ruse sunt desfiinţate cu totul iar Putin este redus (fraudulos!) la comparaţia cu Adolf Hitler.
Interesele Federaţiei Ruse nu sunt discutate, nu sunt înţelese, motiv pentru care eu cred că soluţia diplomatică este cu totul exclusă din acest curs al evenimentelor. Cred că vom ajunge să urmărim pe Facebook generalizarea conflictului armat până la nivelul folosirii armelor nucleare, fără să existe o schimbare esenţială a discursului public. Chiar şi aşa, consider că acest conflict militar (chiar nuclear) este complet subsidiar asaltului dat asupra libertăţii indivizilor şi popoarelor din partea elitei mondiale.
Achiesez la opinia potrivit căreia conflictul armat, chiar între marile puteri, se înscrie în cursul a ceea ce credincioşii ortodocşi cunosc a fi „vremurile de pe urmă”, astfel cum au fost descrise de profeţiile Sfinţilor Părinţi.
Ce mizerie sinistra acest pupat in curul rusesc.nici macar capsali si alti cretini n-au ajuns la un nivel atat de abject.
Nu e pupat în fund, dar e o opinie diferită. De altfel, incapacitatea de a accepta că pot exista puncte de vedere diferite este cauza principală a conflictului militar din Ucraina.
Oricând veţi întâlni etichete precum nebun, criminal, psihopat, idiot util, rusofil, putinist, dughinist etc vă îndemn să verificaţi dacă nu cumva sunteţi într-o poziţie în care pur şi simplu nu pricepeţi ce vrea interlocutorul să spună sau să obţină şi atunci alegeţi să nu acceptaţi. Pe facebook, putem face lucrul ăsta la nesfârşit, decantându-ne în fel de fel de bule.
În viaţa reală, tipul acesta de atitudine este considerat o jignire şi,dacă suntem nevoiţi să locuim în aceeaşi sufragerie (globală), finalmente se va ajunge la un demers de pedepsire a părţii mai slabe de către cel mai puternic. Care astfel va vrea să facă ordine, din perspectiva sa.
Sunt sigur că mulţi dintre ucrainieni ar fi vrut ca dl preşedinte Zelinski et company să fi abordat altfel nemulţumirile ruşilor. La fel şi georgienii. Mi-e că urmăm noi românii.
Tipul acesta de conversaţie şi negociere reprezintă activitate politică şi diplomatică. Eu cred că noi avem şocant de multe lucruri bune de obţinut şi de împărţit cu ruşii, cu concesii minimale. A se vedea şi articolul precedent despre Rusia lui Soljeniţîn.
Dar nouă diplomaţia ni se pare perimată şi nefolositoare cât timp putem să ne reactualizăm judecăţile morale de care suntem dependenţi. Iertaţi-mă!
Diplomatia perimata? Cu rusii,da. La ei diplomatie inseamna minciuni, minciuni si iar minciuni. Multe lucruri bune de impartit cu rusii? Nu e problema de opinie diferita. Tot textul e plin de fabulatii,dar vad ca toti pe aici sunteti prajiti si o tot dati cu ortodoxia si alte bazaconii.
Bine prietene. Apoi dacă-i perimată, ce ne rămâne?
Lătrăm prin gard, iar când ne vor intra în curte o să ne întrebăm dacă, totuși, nu se putea și altfel, dacă chiar era perimată. Cam asta se întreabă ucrainienii acum.
Ucrainenii lupta, prietene.si noi o sa luptam.mai putin astia care ati vazut numai conspiratii si apocalipse in pandemie.nu intamplator sunteti aceeasi care pupati condurul rusesc.nu i problema, vor lupta altii,in timp ce voi veti vorbi la nesfarsit de sexul ingerilor
Situația este complexă și dificil de priceput de către nevolnicii politicieni autohtoni care timp de 32 de ani au trădat și spoliat România, susținuți fiind ierarhii BOR, fățiș sau nu. Faptul cel mai recent al acestei tovarășii distructive este interdicția accesului meu, ca ortodox, la Sf. Liturghie și la Sf. Împărtășanie de Sărbătoarea Învierii Domnului, în 2020. Pentru BOR, și politicienii cărora le-a ținut isonul, a fost mai importantă joaca de-a distribuitul „luminițelor” în detrimentul Sf. Taine proprii Credinței Ortodoxe. Pentru asta șeful BOR a fost premiat de președintele României.
Având în vedere că Biserica Ortodoxă din Ucraina a fost sfâșiată de SUA, cauzând o SCHISMĂ girată de ocupantul scaunului de la Constantinopol, reacția Rusiei este mai mult decât îndreptățită. Dumnezeu însuși îngăduie (atenție la nuanță) războaiele atunci când oamenii (în cazul de față „elitele”, ca să vă citez) nu vor să renunțe la cerbicia lor. Am spus că Rusia a fost și este perfect îndreptățită să reacționeze pentru că altfel ar fi fost luată drept „prostul satului”. Sunt totuși câțiva ani de când SUA își bat joc de Biserica Ortodoxă din Ucraina. SUA au făcut acest lucru și în România, din 2020 încoace, pentru că au găsit terenul propice prin obediența și arghirofilia ierarhilor. Poporul român își va lua plata curând pentru cârdășia ierarhiei BOR cu erezia și apostazia.
Ar fi fost bine dacă motivul invocat de dvs ar fi fost măcar în primele douăzeci între cele pentru care preşedintele Vladimir Putin a decis intervenţia armată asupra Ucrainei. Părerea mea este că schisma ucrainiană, dacă ar fi fost între motivele luate în considerare, ar fi trebuit să genereze un cu totul alt tip de reacţie.
Sunt de acord că SUA a produs acest tip de agresiune asupra ortodoxiei şi că, dacă am fi avut conducători patrioţi, însufleţiţi româneşte, ar fi trebuit să fie o linie roşie. Cel puţin pentru mine asta a fost ruptura definitivă cu SUA, agresiunea vădită, flagrantă asupra ortodoxiei, consumată prin recunoaşterea schismaticilor ucrainieni de către Fanar.
Sunt trei lucruri care m-au transformat din filoamerican absolut în adversar al prezenţei SUA în România: închisorile secrete pentru tortură ale CIA în România, o mizerie care a spurcat pur şi simplu statul român, ruşine pe care nu o vom putea spăla secole de-a rândul. Apoi maniera degradantă de reprezentare diplomatică şi ingerinţele cunoscute în politica internă (cu accent pe sistemul de justiţie). Iar capac mi-au pus sinodul din Creta şi schisma ucrainiană, ambele produse de SUA.
Pe de altă parte, Rusia este într-un curs de evoluţie care are prea puţin de-a face cu ortodoxia. Păstrează prototipul civilizaţional ortodox, care poate fi foarte uşor recunoscut de cei credincioşi, însă maniera de aducere la îndeplinire a legatului spiritual rusesc este unul completamente lumesc. Asta cred. Eu unul nu găsesc nimic spiritual în prezenţa internaţională a Rusiei, deşi argumentele lor invocă preponderent resorturi spiritual-morale.
Nu judec în registrul bine/rău nici pe ruşi, nici pe americani. Sunt mult mai îndatorat americanilor pentru ceea ce sunt decât ruşilor. Simt însă că noi, românii, trebuie să căutăm o apropiere mult mai mare de ruşi ca să ne înţelegem rostul şi să ne clădim un tip de civilizaţie.
Îngăduiţi, vă rog, tipul acesta de opinii.
Ordinea de prioritate a motivelor operațiunii militare perfect justificate (din punctul meu de vedere) a Rusiei în Ucraina nu o poate cunoaște decât stafful președintelui rus. Ceilalți, oricine ar fi ei, pot face doar deducții, mai mult sau mai puțin realiste, în funcție de atributele proprii și informațiile autentice la care au acces.
Cât privește politica internațională a unui stat, în cazul de față Rusia, consider că nu trebuie să aibă o amprentă spirituală. De ce? Pe arena internațională, un stat își apără INTERESELE sale, care evident că sunt MUNDANE. Spiritul ține de veșnicie, nu de efemer, precum lumea și interesele ei. În plan internațional se operează cu acele pârghii pe care le înțeleg actanții. Dacă Mântuitorul Iisus Hristos Însuși (a Cărui putere, elocință și înțelepciune au rămas neegalate până astăzi) nu a fost înțeles de contemporanii Săi, cum ar putea fi înțeles un simplu muritor, fie el chiar șef de stat? Deci spiritul nu poate fi trăsătura dominantă a politicii internaționale.
Cunosc, ca urmare a contactului direct și nu din cărți sau mass-media, mediul (academic) din America, Europa, Asia. Din fiecare am avut câte ceva de învățat.
Exact asta *nu* spun Învățăturile Sfântului Voievod Neagoe Basarab, că acțiunea politică ar fi ruptă de latura spirituală, duhovnicească, dimpotrivă! Spune Ianolide că nu există niciun aspect al viețuirii noastre individuale sau colective care să nu aibă greutate duhovnicească. Nici măcar cel mai mundan element nu e lipsit de rost! Aici cred că e loc de dezvoltare a civilizației românești, în linia Învățăturilor…
Vă rog, îngăduiți bizareria 🙂
Suntem tentați, uneori, să desprindem de context unele lucruri (Învățăturile lui NB, în cazul de față). O acțiune (recomandare) desprinsă de context nu-i deloc dezirabilă. Este indubitabil că orice act sau fapt (element, ca să vă citez pe dvs.) are un rost. Nu am negat acest lucru. Însă rostul în cauză poate fi distrugerea sau desăvârșirea. De aceea ne-a lăsat Dumnezeu libertatea alegerii.
Am tot reflectat cu privire la un articol de follow-up pentru acesta şi mi-am dat seama că ceea ce voiam să scriu ar fi fost citit într-o cheie muuuult prea pro-rusă, deşi eu unul simt că ruşii nu ar vedea-o deloc aşa.
În continuare insist că există un deficit acut, acut de înţelegere a poziţiilor beligeranţilor, dar nu e neapărat datorat ignoranţei, cât alegerii intenţionate de a ignora dreptatea celuilalt.
Am fost foarte surprins să descoper prin Rod Dreher o conferinţă din anul 2015 a profesorului John Mearsheimer, o adevărată somitate a ştiinţelor politice, care spune lucrurilor pe nume şi contextualizează foarte pe aproape de poziţia în care mă găsesc şi eu.
Invit pe oricine (cunoscător de engleză) să urmărească atât prezentarea cât şi sesiunea de răspunsuri.
Pe de altă parte, situaţia din Ucraina este, în opinia mea, rodul dorinţei Rusiei de a repune în discuţie întregul sistem de securitate din Europa, deci depăşeşte subiectul Ucrainei. Prof Mearsheimer însă atinge multe dintre elementele de interes ale zilelor noastre, inclusiv chestiunea conflictului civilizaţional. Nu se referă la chestiunea identitar religioasă a schismei ucrainiene, care s-a acutizat mult după momentul conferinţei şi care, în opinia mea, este folosită de Rusia ca pretext identitar, după cum am scris în răspunsul iniţial.
Sunt multe alte elemente de avut în considerare, dar cred că prelegerea de mai sus reprezintă o bază suficient de articulată încât să fim sau să nu fim de acord, dar la obiect şi în mod util pentru o dezbatere necesară.
Doamne, ajută!
PS: În completare, oglinda europenistă: https://www.europarl.europa.eu/thinktank/en/document/EPRS_BRI(2022)729282
O viziune mai limpede, lucidă asupra evenimentelor, nu pur și simplu anti-rusă, cu accent pe poziționarea BOR:
http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/02/biserica-ortodoxa-romana-institutie.html
Miza conflictului are rădăcini mari în laturile civilizațională, politică, economică și culturală, dar, adaug eu, ține și de trecutul îndepărtat și mai apropiat nu doar al Ucrainei, ci chiar al întregii lumi civilizate.
Hristos a înviat!
Nu sînt fan Putin, dar sînt scârbit de ipocrizia şi dubla măsură ale SUA.
Am citit ceea ce a scris Gheorghe Fedorovici pe blogul Cumpăna ortodoxă.
Cred că mulţi dintre cei intoxicaţi de mass-media n-au habar de multiplele faţete ale acestui conflict.
Ca o completare, pun aici trimitere către 4 articole pe acest subiect (cine e interesat şi are timp, poate frunzări comentariile aferente fiecărui articol):
What Are Secret US Bio-laboratories Doing in Ukraine?
https://www.stalkerzone.org/what-are-secret-us-bio-laboratories-doing-in-ukraine/
Ce vrea Putin? – What Putin wants?
https://www.unz.com/mwhitney/what-putin-wants/
The Crisis in Ukraine Is Not About Ukraine. It’s About Germany
https://www.unz.com/mwhitney/the-crisis-in-ukraine-is-not-about-ukraine-its-about-germany/
Ce se întâmplă pe front?
https://trenduri.blogspot.com/2022/02/ce-se-intampla-pe-front.html
https://solidnews.ro/externe/2022/02/25/din-donbas-spre-novorusia/
Analistul Petru Romoșan vorbește despre Novorusia și Ucraina occidentală, teză cu care nu sunt deloc de acord și pe care o consider extrem de periculoasă.
Nu cred că Rusia vrea altceva decât întreaga Ucraina. Au o experiență nefericită cu Germaniile, Rusia nu va permite o Ucraină de vest mai prosperă care să-i dezechilibreze constant pe cei de la est.
Rusia vrea statut de țară cucerită militar, cu vărsarea sângelui rusesc, pentru întreaga Ucraină. Rusia vrea graniță directă cu Ungaria/Slovacia, obținută cu preț de sânge. Lucrurile acestea au natură de „act fondator” și de „act făuritor” de istorie iar rușii înțeleg foarte bine asta.
Dacă NATO intră cu soldați un centimetru în Ucraina, războiul se extinde în Europa până când una din părți este declarată învinsă.
România intră în război împotriva Rusiei!
Intrarea României în război!
Decizia de a trimite Ucrainei muniție înseamnă că suntem de acord ca gloanțe românești să ucidă soldați ruși.
Este implicare directă în războiul ruso-ucrainian, mult, mult, în afara oricărui cadru de asistență umanitară la care România s-ar fi putut lăsa angajată.
Furnizare de muniție unuia dintre combatanți și ignorarea avertismentului explicit emis de celălalt combatant (agresor) reprezintă agresiune militară. Pe fondul unui impuls umanitar firesc din partea societății românești pusă în fața unui val de refugiați înspăimântați, președintele României a luat o decizie cu adevărat crucială, care marchează intrarea României în Război.
Anterior, societatea românească a primit garanțiile liderilor politici precum că: „România nu se va lăsa atrasă în război!”
Fac apel public să se revină asupra deciziei luate și să se inițieze o platformă de dezbatere care să prezinte societății noastre baza argumentativă pentru tipul acesta de decizii cu implicații istorice.
Nu neg dreptul liderilor României de a propune intrarea României în război împotriva Rusiei, oricât de nebunește sună acest lucru, dar sunt împotriva demersurilor aparent umanitare și de solidarizare, care ne bagă războiul în casă pe ușa din dos.
Tipul acesta de intervenție pasămite umanitară: *trimitem plasturi, pansamente, pături, jucării, căști și muniție* este nedemn și completamente străveziu! Faptul că sunt invocați „aliații” nu ne absolvă de răspunderea unei decizii asumate, reprezentativă pentru întreaga societate.
Nu putem accepta intrarea furtivă în acest război. E un început atât de umilitor că s-ar putea să nu-l spele nici măcar un deznodământ fericit pentru România (dacă așa ceva este posibil, lucru de care mă îndoiesc).
România trebuie să rămână în afara conflictului ruso-ucrainian!
https://t.me/riaromd/158
Articolul de mai jos cuprinde în mod sintetic argumentul pentru care NATO urmează să închidă parţial spaţiul aerian deasupra Ucrainei în săptămâna următoare şi pentru care urmează să fie trimise trupe NATO, de data aceasta oficial, în vestul Ucrainei.
În esenţă, prezumând paritatea nucleară, Occidentul consideră că este în măsură să confrunte Rusia într-un război convenţional purtat pe teritoriul Ucrainei.
https://www.aspistrategist.org.au/the-case-for-direct-military-intervention-in-ukraine/
Occidentul poartă un război economic fierbinte împotriva Rusiei. Acest moment Rubicon a fost trecut. Occidentul duce acest război prin înarmarea Ucrainei și prin impunerea unei blocade economice care urmărește în mod explicit eliminarea regimului lui Vladimir Putin prin distrugerea economiei ruse (și e sigur că va fi distrusă). Ca parte a acestei ofensive economice devastatoare, Occidentul a confiscat aproximativ 400 de miliarde de dolari SUA – mai mult de 20% din PIB-ul Rusiei în 2021 – de la statul rus, prin înghețarea rezervelor băncii centrale ruse.
Războiul este continuarea politicii prin alte mijloace și acum suntem bine pe terenul altor mijloace.
Cu toate acestea, acest război este foarte probabil să se încheie cu o înfrângere teribilă pentru Occident, *dacă* nu își schimbă strategia. Motivul este simplu: nu poți duce un război economic împotriva unui adversar ostil, cu arme nucleare, dacă accepți orice linii roșii nucleare pe care adversarul tău alege să le proclame.
Dacă Ucraina va cădea și Rusia răspunde la războiul economic cu acțiuni susținute de amenințări nucleare, Occidentul fie va trebui să confrunte cacealmaua Rusiei, fie să aleagă înfrângerea – cu toate consecințele teribile pe care le-ar presupune. Deci, dacă Occidentul este dispus să confrunte cacealmaua nucleară a Rusiei în confruntarea inevitabilă care urmează, atunci are sens să o facem acum și să intervenim militar acum pentru a salva Ucraina de la un al doilea Holodomor.
Blocada economică pe care Occidentul o impune Rusiei prin sancțiuni va paraliza economia Rusiei. Paul Krugman scrie că Rusia pare să se scufunde într-o depresiune economică gravă, iar J.P. Morgan prezice o prăbușire în linie cu cea a crizei datoriilor din 1998. Lovitura generală enormă asupra economiei ruse pe care o vor produce sancțiunile se va manifesta în nenumărate moduri dureroase. De exemplu, un thread fascinant pe Twitter sugerează că regimul de sancțiuni va elimina în mare măsură aviația civilă rusă. Consecințele devastatoare ale războiului economic al Occidentului asupra Rusiei vor afecta pe toți cei din acea țară pentru deceniile următoare.
Cu toate acestea, oricât de paralizante sunt aceste sancțiuni pentru economia rusă în ansamblu, ele nu vor împiedica Rusia să finalizeze cucerirea Ucrainei (deși au un rol util de jucat). În acel moment, Putin va fi învingător – în propriile sale condiții. El va ști că Occidentul a privit cum forțele militare ruse sacrifică pe ucraineni, de teama amenințării sale de a escalada conflictul la nivel nuclear. El va ști că Occidentul i-a confiscat 400 de miliarde de dolari din banii săi și că regimul de sancțiuni avea scopul de a-l îndepărta de la putere. El va ști că regimul de sancțiuni va forța Rusia să se bazeze pe China, caz în care moștenirea sa va fi transformarea Rusiei în Belarusul Chinei.
Putin va trebui să reacționeze. Și acea reacție va trebui să ia forma unei confruntări directe cu Occidentul pentru că nu va mai avea alte opțiuni. Când va veni acea confruntare, Occidentul va trebui fie să-l liniștească pe Putin punând capăt războiului economic și recunoscând cucerirea rusă a Ucrainei, fie să confrunte cacealmaua nucleară a lui Putin.
Avantajul alegerii înfrângerii este că Occidentul va reduce riscul unei confruntări imediate cu Rusia. Cu toate acestea, alegerea înfrângerii va crea, de asemenea, consecințe negative enorme și nu va permite oricum Occidentului să scape dintr-o eventuală confruntare ulterioară cu Rusia și în condiții şi mai rele.
Alegerea înfrângerii înseamnă că Rusia va fi purtat cu succes un război brutal împotriva unei țări în care Occidentul a investit cantități enorme de capital diplomatic și politic. Lecția pe care o vor trage alte regimuri ostile este că Occidentul nu va interveni direct în astfel de agresiuni, în fața amenințării de a folosi arme nucleare. Prin urmare, această înfrângere va încuraja atât proliferarea nucleară, cât și cuceririle brutale, a căror combinație va duce la o lume mult mai ostilă pentru Occident și pentru ideile occidentale.
Alegerea înfrângerii îl va lăsa pe Putin triumfător. El va fi cucerit Ucraina și a prevalat asupra întregii puteri diplomatice, politice și economice a Occidentului. Putin are ambiții vaste, care urmărește să obţină cu nimic mai puțin decât să „repună în discuţie sfârșitul Războiului Rece, să revizuiască actualul sistem de securitate euro-atlantic și să recreeze o sferă de influență în statele din fostul Pact de la Varșovia”. Câștigând războiul din Ucraina în timp ce umilește Occidentul nu îi va tempera. Rusia lui Putin nu se va opri cu Ucraina.
Alegerea înfrângerii nu va face de fapt nimic mai mult decât să stabilească bazele pentru următoarea confruntare. În următoarea confruntare, Rusia va amenința din nou că va escalada nuclear dacă Occidentul îi va depăși liniile roșii proclamate.
Și care sunt acele linii roșii? În primul rând, Rusia nu poate pierde un război și, în al doilea rând, un inamic nu poate amenința prosperitatea Rusiei (presupun că „niciun patinator artistic rus nu va fi supus unui test de dopping” va veni mai târziu).
Acestea sunt linii roșii fabuloase dacă adversarii tăi le cred şi le acceptă, pentru că îți oferă o putere enormă asupra capacității lor de a acționa. Dar aceste linii roșii nu sunt credibile. SUA au arme nucleare tocmai pentru a se asigura că nu este supusă acestui tip de constrângere nucleară. După cum a spus evaluarea posturii nucleare din 2018, „Potențialii adversari trebuie să recunoască că… orice escaladare nucleară nu va reuși să-și atingă obiectivele și, în schimb, va avea consecințe inacceptabile pentru ei”.
Rusia va încerca să câștige războiul din Ucraina repetând tacticile pe care le-a folosit în capitala cecenă Grozny în anii 1990. Va încerca să forțeze populația ucraineană să se supună după război, ducând o campanie de crimă și teroare. Occidentul poate preveni această oroare intervenind direct în război cu suficientă forță militară pentru a se asigura că invazia Rusiei eșuează. Rusia plănuiește să scape oricum cu această oroare, obligând un Occident cu mult mai puternic să se supună amenințărilor sale nucleare.
Acordarea victoriei în Ucraina lui Putin nu va conduce la pace în timpul nostru; în schimb, va asigura faptul că Putin va înfrunta din nou Occidentul. La un moment dat, Occidentul va confrunta cacealma nucleară a lui Putin. Să confruntăm bluful lui Putin acum și să salvăm Ucraina.
Chiar era păcat ca SUA și NATO să întrerupă minunata tradiție a bombardării țărilor ortodoxe în zilele Sfintelor Paști.