Prezentăm în cele ce urmează concluziile capitolelor din cartea Războiul şi Biblia, scrisă de Sfântul Nicolae Velimirovi în anul 1927, cu îndemnul fierbinte de lectura întraga carte. Cu toate că este de dimensiuni reduse, cartea evidenţiază fidel înţelegerea biblică a războiului. Consider că dacă privim politica naţiunii noastre prin lentila pe care ne-o pune înainte Sfântul Nicolae Velimirovici, putem concluziona fără greş că suntem de partea greşită a istoriei. Fără îndoială, pentru credincioşi, cartea se înscrie în rândul lecturilor obligatorii.
Cartea poate fi descărcată de aici.
Înarmarea:
- Că Războiul Mondial, început încă din anul 1914, nu pare a se fi încheiat nici până astăzi;
- Că de la Războiul Mondial încoace ideea unui nou război domină cu toată autoritatea dispoziţiile psihice şi eforturile materiale ale popoarelor şi statelor;
- Că faptele privitoare la înarmarea lumii pun în umbră toate convorbirile şi bunele intenţii de pace;
- Că lumea, din punct de vedere financiar, adică din punctul de vedere al cheltuielilor în scopuri de război, este deja în stare de război.
Cum va fi viitorul război
Din toate acestea reiese limpede învăţătura:
- Lumea civilizată va pune în slujba viitorului război toată inteligenţa sa, toată energia şi tot avutul său, fără rezerve.
- Grozăviile distrugerilor din viitorul război vor întrece toate grozăviile războaielor din vremurile trecute.
- Viitorul război se va distinge prin lipsa de idealuri şi prin lipsa milostivirii şi eroismului.
Caine, unde este fratele tău?
Şi astfel, generale, acest prim început al tuturor războaielor care au urmat se înţelege în lumina Sfintei Scripturi în următorul chip:
- Există o lege implacabilă a păcatului.
- Războiul omului împotriva omului este urmarea războiului omului împotriva lui Dumnezeu.
- Războiul părinţilor împotriva lui Dumnezeu îl continuă apoi fiii unul împotriva altuia.
- Milostivirea Făcătorului temperează legea păcatului şi prin acesta face cu putinţă dăinuirea neamului omenesc pe pământ.
Domnul e stindardul meu
Din acestea reiese limpede în lumina biblică:
- Că cei care se războiesc în scop de jaf, ca Holodogomor şi Amalic, pot, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, să izbândească la început.
- Că tâlharii şi asupritorii izbândesc în război nu din pricina puterii lor, ci din pricina păcătoşeniei acelui popor pe care îl lovesc.
- Că drepţii lui Dumnezeu, asemenea lui Avram şi Moisi, biruie pe vrăjmaş atunci când luptă sub Dumnezeu ca sub un stindard, pentru apărarea celor cotropiţi şi neputincioşi.
Curvia aduce dezastru în război
De aici reiese limpede că:
- Alături de curvia trupească merge şi curvia duhovnicească, adică apostazia de la Dumnezeul Cel Adevărat, lepădarea de Dumnezeu şi căderea sub stăpânirea dumnezeilor mincinoşi.
- Curvia, atât de un fel cât şi de celălalt, aduce dezastru în război.
Furtul aduce înfrângere în război
Din aceasta reiese limpede că:
- Domnul oştirilor urăşte pe cei ce fură în război.
- Furtul săvârşit în război de către indivizi împiedică izbânda întregii armate.
Şeptimea celor osândiţi la moarte
Cumplita soartă a celor şapte popoare osândite la moarte ne dă următoarea învăţătură:
- Nici un popor nu poate să păcătuiască împotriva legii lui Dumnezeu şi totodată să trăiască în pace.
- Păcatul este cel ce aduce războiul, şi oricât de paşnic s-ar arăta un popor păcătos, războiul trebuie să vină asupra lui.
- Pentru a pedepsi un popor apostat şi luptător împotriva lui Dumnezeu, Domnul întrebuinţează câteodată popoare de la mare depărtare. Aşa au fost aduşi israilitenii din Egipt spre pedepsirea cananeenilor păgâni, precum au fost aduşi mai târziu, de departe, spre pedepsirea europenilor Attila şi Ghinghis-Han, spre pedepsirea spaniolilor – sarazinii, iar spre pedepsirea balcanicilor – turcii.
Robia meritată – Cartea judecătorilor
Din cele de până acum reiese limpede următoarea învăţătură:
- Un popor întreg poate să apostazieze de la Dumnezeu şi să calce legea lui Dumnezeu.
- Păcatele unui popor pricinuiesc înrobirea acelui popor.
- Există o legătură vie şi raţională, sau un „legător” viu şi raţional, între cauză şi efect în destinele popoarelor: însuşi Făcătorul şi Proniatorul oamenilor.
- Cauzele sînt în mâinile oamenilor, iar efectele în mâinile lui Dumnezeu.
De ce depinde eliberarea din robie
Aşadar, este limpede, generale, că cei mai importanţi factori în eliberarea unui popor înrobit sînt:
- pocăinţa poporului.
- milostivirea şi puterea lui Dumnezeu.
Păcatele conducătorilor pricinuiesc războiul şi pierd războiul
Din acestea, generale, oare nu reiese limpede ca lumina zilei că:
- Păcatele conducătorilor poporului pricinuiesc războiul şi pierd războiul.
- Pentru păcatul şi fărădelegea conducătorilor de popoare potrivnici lui Dumnezeu pătimeşte şi poporul şi pier statul, neatârnarea şi libertatea poporului ?
Pentru bunătatea conducătorilor în ţară este pace, iar când este război se dobândeşte biruinţă
Din toate aceste exemple, generale, oare nu este limpede următoarea învăţătură:
- Pentru bunătatea conducătorilor buni, Domnul dăruieşte pace şi bunăstare unui popor.
- Pentru bunătatea conducătorilor buni, Domnul alungă pe năvălitori şi dăruieşte biruinţă unui popor.
- Când conducătorii buni se mândresc cu puterea lor, sau cu înţelepciunea lor, sau cu bogăţia lor (care le sunt dăruite de către Dumnezeu) şi apostaziază de la Dumnezeu, atunci Dumnezeu pedepseşte cu asprime atât conducătorii, cât şi poporul.
- A fi bun conducător al poporului înseamnă a te lipi de Dumnezeu, Cel Unul şi Viu, şi a te ţine în toate de poruncile Lui.
Alianţa cu cei răi aduce rău
Din exemplele biblice aduse reiese următoarea învăţătură:
- Aliatul fără Dumnezeu şi netrebnic aduce neizbândă în război atât asupra sa, cât şi asupra aliatului său bun.
- In război se întâmplă cu popoarele acelaşi lucru ca şi cu indivizii în timp de pace, adică tovărăşia cu cei răi aduce rău.
- Dumnezeu Cel Drept este întotdeauna aliatul cel mai de nădejde al celor ce se ţin de El şi se roagă Lui.
- Nici o mulţime materială, pe care contează cei fără Dumnezeu şi lacomi, nu ajută la nimic.
Armele nu ajută
Exemplele aduse ne dau învăţătura limpede că:
- Cel care, potrivit uitării de Dumnezeu şi trufiei inimii sale, se bizuie în război pe armele sale, acela piere şi cade ruşinos.
- Cel care, potrivit smereniei inimii sale, nu se bizuie în război pe armele sale, ci cu pocăinţă cheamă pe Dumnezeu în ajutor, acela biruie în chip slăvit.
- Dumnezeu ajută celui smerit şi credincios împotriva celui trufaş şi necredincios.
- Dumnezeu întrebuinţează adeseori mijloace mici şi lucruri neînsemnate ca să zdrobească pe cel trufaş şi necredincios.
Cum reuşeşte o armată mică să biruie una mare
Din aceste exemple biblice, reiese cu limpezime următoarea învăţătură:
- De partea nedreaptă este frica, iar de cea dreaptă – vitejia.
- Războiul nu este hotărât de număr, ci de Dumnezeu.
- S-au adeverit spusele proroceşti: Unul dintre voi va goni o mie, că Domnul Dumnezeul vostru, El va bate război pentru voi.
Războaiele moderne în lumina biblică
Din toate acestea reiese limpede următoarea învăţătură:
- Şi în vremurile moderne, ca şi în cele din vechime, Domnul oştirilor — în calitate de al Treilea şi Nevăzut Luptător – hotărăşte orice război.
- Şi în războaiele moderne, ca şi în cele din vechime, păcătoşenia poporului sau a conducătorilor săi faţă de legea lui Dumnezeu aduce negreşit înfrângere.
- Şi în războaiele moderne, ca şi în cele din vechime, dreptatea poporului sau a conducătorilor poporului pricinuieşte biruinţa.
- Într-un cuvânt, războaiele moderne, ca şi cele din vechime, nu se pot înţelege şi explica decât în lumina biblică.
Războiul mondial în lumina biblică
Din această analiză sumară a trecutului Răz¬boi mondial este limpede următoarea învăţătură:
- Războiul mondial a fost pricinuit de apostazia, trufia şi fărădelegile popoarelor creştine din Europa.
- Acest război a fost stârnit de păcatele luptătoare împotriva lui Hristos ale unor popoare întregi sau ale conducătorilor de popoare.
- În Războiul mondial s-au adunat în mod evident toate motivele biblice privitoare la război.
- Factorul Cel de-al treilea, Nevăzut, Atot-hotărâtor, a vădit mincinoase toate planurile şi previziunile omeneşti, a ruşinat nădejdea în număr, arme şi cultură şi a împărţit biruinţele şi înfrângerile după dreptatea cea mai desăvârşită, adică după mărimea credinţei şi pocăinţei şi a strigării către Dânsul a fiecărei părţi aflate în război.
Care sunt, deci, cauzele viitorului război?
Din toate acestea reiese limpede învăţătura:
- Cauzele viitorului război constă în lepădarea de Dumnezeu şi închinarea la idoli a popoarelor creştine sau a conducătorilor acestora.
- Aceste cauze sînt identice cu cauzele războaielor în urma cărora Israil — cândva sarea şi lumina lumii — a suferit şi din pricina cărora a şi pierit în cele din urmă.
- Dacă aceste cauze nu vor fi îndepărtate degrabă prin pocăinţă şi întoarcere la Hristos, grabnicul şir de războaie care vor veni va însemna nu doar război, dar şi pieirea popoarelor creştine — dacă nu şi a creştinismului.
Cine va învinge în viitorul război?
Din cele spuse până acum reiese limpede următoarea învăţătură:
- În viitorul război vor suferi cel mai mult popoarele care se vor fi îngâmfat cel mai mult înaintea lui Dumnezeu.
- Victoria în viitorul război este condiţionată de pocăinţă şi de întoarcerea la Hristos.
- Dacă nici unul dintre popoarele creştine nu se va pocăi şi nu se va întoarce la Hristos ca centru al sufletului său şi al vieţii sale, victoria va fi dăruită de Dumnezeu popoarelor asiatice, necreştine.
Evanghelia şi războiul
Din toate acestea reiese limpede învăţătura:
- Domnul Hristos ne-a descoperit scopul vieţii şi calea.
- Prin Evanghelia Sa, Hristos a propus şi prescris, în scopul înlăturării celorlalte războaie, războiul omului cu el însuşi.
- Cei ce nu duc război cu ei înşişi, cu patimile, viciile şi păcatele lor, îl duc negreşit împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui.
- Războiul nu are cum să nu vină asupra creştinilor care calcă legea lui Dumnezeu, chiar dacă ei nu-l vor — la fel cum copilul care a greşit nu vrea bătaia, dar o pricinuieşte.
Concluzie
Cauza războiului constă în lepădarea oamenilor de Dumnezeu şi de legea Lui. Lepădarea de Dumnezeu şi netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoacă războiul. Atunci când oamenii merită războiul, atunci când acumulează cauze de război, războiul vine fie că o vor ei, fie că nu o vor. Precum cei ce beau apă cu bacili de tifos se molipsesc de tifos şi tifosul este inevitabil, aşa şi cei ce lepădându-se de Dumnezeu, se adapă cu gânduri, pofte şi fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima războiului, şi războiul devine inevitabil. Atâta vreme cât oamenii se războiesc cu Dumnezeu prin gândurile, poftele şi faptele lor, degeaba visează la pace. Fie că vor sau nu, războiul n-are cum să nu vină acolo unde este semănată sămânţa războiului. Războiul împotriva lui Dumnezeu, pe faţă sau într-ascuns, duce inevitabil la război între oameni. Că nu este pace necredincioşilor, zice Domnul (Isaia 48. 22). În zilele noastre, se vorbeşte în gura mare despre pace mai mult decât oricând. În vreme ce popoarele se pregătesc de război mai mult decât oricând. Este greu ca această făţărnicie să nu fie pedepsită prin război.
