Scandalul recent apărut ce planează asupra ierarhiei BOR pune în umbră pe cel anterior despre abuzurile de care este acuzat fostul preot Visarion Alexa. Păcate au fost și vor mai fi în Biserică, dar important este să fie înțelese corect și depășite cu bine de credinciosul de rând. Voi încerca să exprim câteva idei în acest sens în continuare, deși sunt conștient că sunt prea firave față de cerințele împrejurărilor.
(Completare ulterioară: Este util de făcut diferențierea între păcatul personal și scandalul public. Impactul public îl putem aborda și chiar trebuie să-l absorbim și noi în sensul păstrării cursului evanghelic al lucrurilor. Nu putem băga pur și simplu capul în nisip, ci trebuie să urmărim să nu ajungem ca nivelul particular să nu fie transferat asupra corpului credincioșilor sau clericilor.)
Direct sau indirect, Taina Spovedaniei este pusă într-o lumină proastă de acuzele de agresiune sexuală menționate. Șocul emoțional pe care-l resimte orice credincios care ajunge la cunoștința unor astfel de fapte este enorm. Reacția pendulează, de obicei, între negare oarbă și sminteală.
Din păcate, răspunsul oficial de la cel mai înalt nivel al Sinodului BOR este nemulțumitor. Îndrumările legate de spovedanie sunt un răspuns formal, aluziv și neconvingător, care camuflează adevăratele probleme. Suntem deja obișnuiți cu tot felul de măsuri restrictive din societate care, de fapt, afectează buna desfășurare a activităților chipurile pentru a înlătura unele ilegalități.
Interdicția de a săvârși spovedania într-un spațiu separat este absurdă. Cadrul mărturisirii nu este de așa natură încât să favorizeze abuzurile. Dimpotrivă, ele pot fi evitate cu ușurință. Nu ambianța este problema, ci eventual duhovnicii cu apucături deviante, care ar trebui depistați și înlăturați. Restul recomandărilor nu sunt propuneri noi, ci reguli deja cunoscute scrise și nescrise.
Dar esența problemei nu constă în reglementarea exterioară a Tainei Spovedaniei, ci insuflarea unui duh de încredere credincioșilor și poporului român, recuperarea reperelor sfinte ale credinței ortodoxe. Patimi au toți oamenii, inclusiv duhovnicii sunt supuși ispitelor cumplite. Există chiar numeroase cazuri de căderi mari relatate în Pateric sau în alte cărți cu întâmplări folositoare. Dar trebuie găsită înțelepciunea adevărată și luminoasă care să dea sensul adânc al pocăinței și înțelegerii păcatului în așa fel ca să poată fi depășit.
Din nefericire, ducem lipsă critică de oameni cu adevărat duhovnicești, purtați de Duhul Sfânt, care să fie în stare să contrabalanseze aceste sminteli, și diavolul treieră. Dar socotesc că măcar e nimerit să căutăm și să cultivăm noimele cu adevărat evanghelice și cerești ale vieții în Hristos atât la nivelul credincioșilor practicanți ortodocși, cât și ca mesaj coerent pentru tot omul, indiferent de orientare religioasă. Dacă nu le împlinim, măcar să constituim un teren fertil pentru acestea. Realitatea că, în vremurile acestea de pe urmă, fărădelegea s-a înmulțit și dragostea multora s-a răcit (cf. Mt. 24: 12) poate fi sesizată în exterior, dar și în noi. Însă soluția nu constă în închiderea ochilor sau în deznădejde, nici într-o abordare strict socială și de fațadă, ci în înfruntarea cu mărinimie a situației, fără a osândi inchizitorial, purtând sarcinile unii altora, dar și identificând și spunând răului pe nume, nu mascându-l sub preș.
Ca un detaliu relevant, declarația d-lui Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, că Visarion Alexa ar putea reveni la slujire după o perioadă de penitență dacă nu se ajunge la condamnare penală ignoră realitatea. Sunt un contraexemplu de înfruntare a situației. Recunoașterea faptelor, probele indubitabile care indică un abuz, sminteala publică și renumele prost căpătat sunt suficiente motive pentru a nu fi repus în treaptă pentru că un preot trebuie să aibă măcar decență morală dacă nu chiar să insufle el însuși sfințenie celorlalți. Desigur că poate reveni la slujire sau poate chiar să spovedească în cazul în care se dovedesc false acuzațiile sau măcar de o gravitate redusă dublată de o pocăință pe măsură, pilduitoare. În rest, mesajul transmis de d-l Bănescu este de relativizare și coborâre a misiunii preotului la statutul de simplu funcționar cu standarde minimale și banale.
Lupta pe care o dă Biserica este să-și păstreze sfințenia, nu să iasă basma curată juridic din scandalurile în care este implicată. Secularizarea este primejdia cea mai mare care o paște.
Pe lângă puținele idei de mai sus, recomandăm în mod deosebit o predică folositoare pe acest subiect a Pr. Ciprian Mega Despre spovedanie:
Cine este un neica “bănescu” ca să dicteze el în Biserica Lui Hristos?!
Un nimeni! Și asta trebuie să și rămână!
Însă pe mine ma interesează și care a fost scopul pentru care patriarhul la instituit sa dea cu papagalul?
Nu care cumva are nevoie de răscumparatori verbali? Răscumpărători care nu îi interesează metoda care o activează pentru a-și atinge scopul!
Hristos nu și-a instituit luiși un “Pilat” ca să se poată fofila de o proximă condamnare!
Patriarhul ar face bine să ia seama la Hristos!
Biserica nu are nevoie de alți “răscumpărători” și nici de posturi de televiziune “trinitas” pentru a se reabilita in ochii publicului.
Așadar, nu mai sântem credincioși ci am devenit public? Foarte suspect!
Cât despre sminteli: Umanitatea smintită de astăzi este iubitoare de sminteli! Le caută cu lumânarea, în adins.
Nu ii pasă ca ea nu mai umbla pe cărările poruncilor lui Hristos, nu își vad propriile neputințe însă râd de neputințele altora.
Și judecă tot și toate și de ar putea și pe Hristos însăși L-ar judeca!
Nu se teme de osanda gheenei! Nu se teme ca Hristos ar putea să spună acestei lume nebune:
Gata! Până aici! M-am saturat de voi!
Sântem la un pas de distrugerea nucleară, dar drogați psihic cum sântem nu vedem asta, nici păcatele noastre nu le vedem dar vedem să judecam în stânga și în dreapta și sa râdem de puroiul altora!
Nebuni si orbi!
Au doară nu au mai fost sminteli până acum în lumea aceasta?
Din totdeauna au fost și vor fi sminteli.
Pentru că diavolul abia așteaptă un pas neatent ca să cazi în hău.
Dintotdeauna au existat sminteli și sminteli grele, pentru că este cu neputință ca ele să nu fie, dar vai de cel prin care vine sminteala (căci dupa Cuvântul Mântuitorului, mai bine i-ar fi fost de el să nu se nască!)
Însă nu, nu aici e buba cea mare!
Că creștinii erau conștienți că și ei oricand pot cădea.
Și se rugau pentru cel care a fost înşelat de diavol și nu judecau!
Însă acești înserați de sânge, deși se numesc pe sine “creștini” consideră că este in dreptul lor a judeca fărădelegile unora și ale altora…
De parcă însăși Dumnezeu Tatăl i-ar fi instituit pe ei Judecători…
Însă orice palmă la adresa Bisericii (că, biserica a făcut, biserica a dres…) este de fapt o palmă la adresa Mântuitorului!
Vai de noi fățarnicii că nu ne vedem prea multa noastră nesimțire și îndrăzneală și nici ca pierzarea ne este aproape.
Însă mai este și un alt război pe care noi nu îl vedem, pentru ca am ajuns ceasul întunericului și forțe oculte se folosesc cu abilitate de aceasta pentru a răstigni a doua oară pe Hristos, pentru a eradica orice este sfânt si curat!
Să dea Bunul Dumnezeu că măcar noi cei care purtăm numele Lui Hristos să realizăm aceasta!
Pentru că acestia lovesc în Dumnezeu și Biserica lui Dumnezeu, însă noi stim prea bine, căci Biserica Lui Dumnezeu sântem noi!
„Însă acești înserați de sânge, deși se numesc pe sine “creștini” consideră că este in dreptul lor a judeca fărădelegile unora și ale altora…
De parcă însăși Dumnezeu Tatăl i-ar fi instituit pe ei Judecători…”
Doamne ajuta! La cine anume va referiti?
La Parintele Ciprian Mega? Sau?
Nu frate Andrei, nu dau nume.
Este doar o expresie generală.
Daca ajung sa dau nume cu ce mă diferentiez eu de aceia despre care tocmai am vorbit. Doamne ajută!
Singurul lucru pe care trebuie sa-l faca parintele Visarion Alexa este sa spuna adevarul! Patriarhia Ortodoxa daca mai vrea ajutorul lui Hristos,al Maicii Domnului,al Sfintilor,etc., sa nu mai „ascunda sub pres „acest tip de mizerii,sunt multe si sunt si cunoscute atat de mireni ,preoti,cat si de alte confesiuni religioase care,profita si primesc cu bratele deschise aceste victime,de parca la ei nu ar exista aceste „caderi in pacat”,sunt si in alte confesiuni religioase ,la fel ca si la ortodocsi! Adevarul ne face liberi !
Nu cred că trebuie să-l împingem pe Visarion Alexa la nu știu ce mărturisiri și nici Patriarhia. E suficient să fie urmat cursul firesc al corecțiilor penale sau bisericești după caz. Nu e normal să facem noi caz de faptele lui de pe margine, ci să lăsăm factorii îndreptățiți să acționeze corect.
Doar că nu e de bun augur mimarea interesului prin recomandări legate de spovedanie care eventual aruncă o umbră de îndoială mai mare asupra acestei Taine. E normal să nu fie aruncate în public faptele reprobabile, ci să fie acoperite cu delicatețe, dar nu e corect să fie ascunse în acest mod, prin care vina este întinsă asupra rânduielilor de slujbă.
Poate nu reușim să înfruntăm cu duh de sfințenie și bunătate aceste provocări, dar măcar să avem grijă să rămânem fideli predaniilor Bisericii.
Doamne ajuta,parinte Lavrentie! „Cursul firesc al corectiilor penale sau bisericesti dupa caz” se poate avea doar in cazul in care se spune adevarul, pt.a putea fi ajutat cel inculpat, dupa caz. Cand spunem adevarul de restul se ocupa Hristos! Cand se spune adevarul se evita alte sminteli si implicari nedorite de pareri trase cu forta de presa de la alti colegi,cunoscuti care pot gresi prin simpatia lor fata de acea persoana sau nu.
Taina spovedaniei este o taina care nu poate fi batjocorita cu amanunte inutile ci cu ceea ce este necesar pt a se stabili vinovatia sau nu!
Scuzele cunoscutilor pot inrautati uneori situatia inculpatului.
Smerenia,adevarul si pocainta sunt singurele posibilitati ce ne mentin pe calea cea buna,inlaturand deznadejdea si celelalte rautati de moment!
Multumesc pentru impartialitatea de care dati dovada in acest articol,chiar si prin mesajul adresat mie.
Insist asupra faptului că nu trebuie să judecăm noi o persoană particulară, cu atât mai puțin să-i impunem o anumită conduită. Biserica, statul și, în ultimă instanță, Dumnezeu vor da hotărâri asupra lui. Mai mult de atât, cred că intrăm în judecăți neavenite.
Ca o precizare, cred că e bine de făcut diferențierea între păcatul personal și scandalul public. Impactul public îl putem aborda și chiar trebuie să-l absorbim și noi în sensul păstrării cursului evanghelic al lucrurilor. Nu putem băga pur și simplu capul în nisip, ci trebuie să urmărim să nu ajungem ca nivelul particular să fie transferat asupra corpului credincioșilor sau clericilor. (În acest sens, nu-mi pare de bun augur intervenția Sinodului, pentru că face o corelație greșită cu Taina Spovedaniei sau a d-lui Bănescu, pentru că degradează statutul unui preot în general.)