Unul dintre cele mai grave incidente militare posibile a avut loc astăzi când, pe fondul evacuării ambasadei americane din Bagdad, Irak, ca urmare a unor proteste violente, SUA a efectuat un atac cu rachete împotriva conducătorului Brigăzilor Quds, generalul Qassem Soleimani, pe care l-au ucis.
Deși acest general iranian este puțin cunoscut în rândul celor care nu urmăresc politica externă, în fapt, generalul Qassem Soleimani a fost cel mai important conducător militar iranian și principalul artizan al politicii iraniene în Orientul Mijlociu. În planul prestigiului personal, generalul era, fără îndoială, un personaj de talia simbolică a ayatollahului Ali Khamenei, fiind mult mai iubit de iranienii de rând decât orice alt politician sau cleric local. Există un adevărat cult personal de care generalul se bucura în întregul Orient Mijlociu, de o amploare şi o autenticitate care i-ar fi făcut invidioşi pe dictatorii comunişti din alte vremuri.
Modalitatea brutală pe care au ales-o americanii pentru asasinarea generalului Soleimani, precum şi modul sfidător în care secretarul de stat Mike Pompeo a ales să o anunţe pe Twitter, împreună cu asumarea explicită a atentatului de către Pentagon şi de către preşedintele Donald Trump, lasă să se întrevadă strategia americană bazată pe o lovitură de şoc prin care să fie paralizată întreaga societate iraniană, pusă în imposibilitate imediată de a răspunde, proporţional, unui astfel de atac. Iranienii nu au, concret vorbind, cum să răzbune acest asasinat în scara de măsură corespondentă importanţei asasinării generalului Soleimani.
Este, din punctul nostru de vedere, cel mai clar casus belli intervenit în ultimii 30 de ani pe scena internaţională şi presupunem că americanii vor accentua presiunile politice, economice şi militare asupra Iranului pentru a obţine o demoralizare de lungă durată, subliniind prin sfidare şi acţiuni de forţă neputinţa statului iranian de a da conţinut ameninţărilor de retaliere, americanii şi aliaţii acestora obţinând astfel echivalentul unei înfrângeri strategice a naţiunii iraniene în Orientul Mijlociu. Nu este exclus să urmeze acţiuni de răzbunare din partea unor miliţii irakiene pro-iraniene, care să încerce să salveze onoarea iraniană, în mod tranzitoriu, dar este clar că Iranul, de unul singur, nu poate răspunde acestui atac şi acestei umilinţe.
Preluăm în continuare un articol din Q Magazine cu informaţii de fond sugestive:
Moartea care poate aduce războiul în Orientul Mijlociu
Pentagonul a anunțat că generalul Qassem Soleimani a fost ucis ieri, la aeroportul din Bagdad, de trupele americane. Conducea Quds Force (Gărzile Revoluționare Iraniene) și era considerat cea mai glorioasă figură a Iranului. Analiștii de politică americani îl vedeau drept artizanul rezistenței antiamericane oriunde în Orientul Mijlociu. Generalul Joseph Votel, fost comandant al Centrului de Comandă american care supervizează operațiunile militare americane în Orientul Mijlociu, explică rolul lui Soleimani în 2018:
Oriunde vezi activitate iraniană, îl vezi pe Qassem Soleimani, fie că e în Siria, fie că e în Irak sau în Yemen. El este acolo alături de Quds Force, pe care eu o consider amenințarea principală.
Când un avion de luptă rusesc Sukhoi Su 24M s-a prăbușit în 2015, în teritoriile siriene controlate de kurzi, un pilot și-a pierdut viața și unul s-a catapultat. Operațiunea de salvare a pilotului rămas în viață a fost coordonată neoficial de generalul Soleimani. La câteva zile, surse din intelligence informau că acesta a fost primit la Kremlin de Vladimir Putin într-o întâlnire privată. Qassem Soleimani era unul dintre puținii oameni care, dacă ar fi vrut să răstoarne regimul politic de la Teheran, avea puterea de-a o face. I s-au dedicat balade, era un erou al țării sale și un dușman declarat al Israelului. De aceea astăzi nu mai e în viață!
Promisiuni de răzbunare, avertizări și îndemnuri la calm
Această moarte nu va rămâne fără urmări! Iar semnele deja au apărut. Ayatollahul Ali Khamenei, s-a angajat vineri să „răzbune” moartea influentului general iranian Qassem Soleimani şi a decretat trei zile de doliu naţional în ţara sa. „Martiriul este recompensa pentru munca sa continuă în toţi aceşti ani (…). Cu voia lui Dumnezeu, opera şi drumul lui nu se vor opri aici şi o răzbunare implacabilă îi aşteaptă pe criminalii care şi-au murdărit mâinile cu sângele lui şi cu cel al altor martiri”, a subliniat ayatollahul Khamenei pe contul său de Twitter în limba farsi.
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că Iranul şi „naţiunile libere din regiune” se vor răzbuna pe SUA după uciderea influentului general Soleimani.
„Nu există nicio îndoială cu privire la faptul că marea naţiune a Iranului şi alte naţiuni libere îşi vor lua revanşa asupra Americii criminale pentru acest asasinat oribil”, a declarat Rouhani, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul guvernului iranian.
La rândul său, ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a avertizat vineri pe contul său de Twitter că uciderea puternicului general iranian Soleimani în raidul american de la Bagdad, la ordinul preşedintelui SUA, Donald Trump, este „o escaladare extrem de periculoasă şi imprudentă”.
Iranul a convocat vineri un responsabil al ambasadei Elveţiei, care reprezintă interesele americane la Teheran în absenţa relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, după moartea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american în Irak.
Diplomatului i s-a comunicat că „asasinarea generalului Soleimani” constituie „o dovadă flagrantă a terorismului statului american şi că regimul american este pe deplin responsabil de consecinţele acestuia”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Abbas Moussavi.
Pentru a contrabalansa avalanșa de reacții negative referitoare la acțiunea trupelor americane, secretarul de stat Mike Pompeo a postat pe Twitter un clip în care se văd irakieni dansând pe stradă, fluturând steaguri și pancarte.
În timp ce China îndeamnă la calm, Rusia consideră că atacul „hazardat” al americanilor va fi urmat de „amplificarea tensiunilor în regiune” .
Adăugăm în cele ce urmează două articole reacţie, primul fiind scris de Petre Iancu, un editorialist notoriu pro-istrael şi pro-globalism, prin urmare împotriva lui Trump, ceea ce conferă articolului său o oarecare spuză de simţ critic. Sunt confirmate, pe larg şi cu detalii, supoziţiile pe care am îndrăznit să le facem în partea de început a articolului, cu rezerva faptului că, dată fiind poziţia editorialistului, tabăra iraniană este calificată din start ca fiind „teroristă”.
Alţi editorialişti de la noi, preluaţi în finalul acestui comentariu, se referă la Soleimani ca la un erou. Este deci evidentă separarea taberelor ideologice şi cu privire la acest subiect.
Personal, subscriu comunicatului ministerului rus de externe în care se arată că „Soleimani servea fidel interesele Iranului. Prezentăm sincerele noastre condoleanţe poporului iranian”.
Cele două articole:
Eliminarea teroristului-şef Soleimani şi riscul unui război de proporţii
Tensiunile iscate de eliminarea teroristului-şef Soleimani depăşesc net raporturile americano-iraniene. Deflagraţia rachetei care i-a pus capăt vieţii a sporit exponenţial riscul unui mare război regional sau global.
În Orient, limbajul liderilor e rareori ponderat. E auster şi autoritar, ca glasul stăpânului care-şi struneşte copiii nedisciplinaţi. Nu arareori vibrează fatal, ameninţându-şi ”inamicii” întotdeauna ”de moarte”. E, prin tradiţie, contondent, disuasiv şi agresiv. De această dată s-ar rata însă interpretarea impactului enorm al dramaticei ucideri ţintite, lângă aeroportul din Bagdhad, a generalului iranian Ghossem Soleimani, de către un tir de rachete americane, dacă s-ar subestima ameninţările cu vindicta ale ayatolahului Khamenei şi ale preşedintelui Rohani. Sau ale satrapilor lor regionali.
.A nu se răzbuna, fie şi după un interval de aşteptare, cu intransigenţă maximă, deci cu o vărsare de sânge de proporţii rare, în urma unei asemenea lovituri aplicate imperiului terorist şiit, ar fi, conform codurilor conduitei orientale, indiciul unei slăbiciuni terminale. Ar semnaliza vecinilor că Iranul e lovit de anemie. Ar însemna că e silit să suporte o şifonare de autoritate şi-o înfrângere de-o anvergură potenţial atât de mare, încât să rişte dezintegrarea teocraticului regim. Greu de crezut că, în situaţia ei, marcată de crescânde dificultăţi economice şi politice, republica islamică îşi va permite acest risc.
Pentru că Soleimani şi vice-şeful miliţiilor şiite irakiene, Abu Mahdi Al Muhandis, alături de care a fost ucis vineri dimineaţă, sunt foarte greu de înlocuit. Soleimani, poreclit ”comandantul din umbră”, şeful legendar al brigăzilor al Quds, constituind trupa de elită, externă, a teroriştilor Gărzilor Revoluţionare Iraniene, omul care conducea operaţiunile expansioniste ale hegemonialilor ayatolahi persani în întregul Orient Apropiat şi Mijlociu era, între şiiţi, o icoană. Un star pop. Un mit.
Ca atare, uciderea lui, alături de principalul său discipol irakian e, pentru iranieni, nu doar un dezastru tactic, militar şi informaţional. E şi o catastrofă de imagine, o îngenunchere simbolică extrem de dureroasă, demonstrând, totodată, că ayatolahul Khamenei, liderul suprem al Iranului, şi conducătorii serviciilor sale secrete şi-au greşit serios calculele de acasă. Estimările lor cu privire la voinţa şi capacitatea lui Donald Trump de a reacţiona militar viguros la repetatele provocări iraniene s-au dovedit fatal eronate. Nu le trecuse Trump pe toate cu vederea cu un rar stoicisim? Nu se abţinuse el să riposteze la numeroase agresiuni iraniene, de la distrugerea unei drone militare scumpe, la varii acte de piraterie? Nu-l dăduse el afară pe John Bolton, consecventul adept al unei politici dure faţă de Iran?
În fond, provocările iraniene n-au început, ci au culminat cu asasinarea, de către miliţiile şiite, pro-iraniene, din Irak, a unui civil american, devenit victima unui tir de baraj neprovocat, cu 30 de rachete, lansat de grupul proxy condus de oamenii lui Soleimani asupra unei baze SUA din Kirkuk. Crima de la finele anului n-avea cum să nu fie urmată de o ripostă americană cu rachete, soldată cu zeci de victime din rândul combatanţilor Kataib Hisbollah din Irak. Care şi-au mobilizat, în revanşă, rezervele din capitala irakiană şi-au încercat să ia cu asalt ambasada americană de la Baghdad, scriind pe pereţii reprezentanţei americane: ”noi suntem luptătorii lui Soleimani”. Mai nou, s-au văzut decapitaţi.
Odată cu ei se văd lipsiţi de comandant toate grupările teroriste exportând revoluţie islamică iraniană din Siria până în Yemen şi din Liban până în Irakul sugrumat de miliţii şiite, încercând să ajute guvernul-satelit de la Baghdad să ţină sub control o populaţie sunită revoltată. Una josnic ignorată de occidentali, deşi grupările teroriste şiite au tot tras în protestatari paşnici, umplând străzile irakiene, după modelul în care Securitatea ceauşistă îi atacase pe românii revoluţionari în decembrie 1989.
Când tiranul îşi permisese o riscantă vizită în Iran. Vineri, iranienii s-au lăsat la rândul lor prinşi cu izmenele pe vine. Or, n-ar fi trebuit să fie surprinşi. O sumedenie de indicii ar fi trebuit să-i avertizeze. Premierul demisionar al Irakului, Adel Abdul Mahdi, fusese avertizat de şeful Pentagonului cu o jumătate de oră înainte de atacul duminical. Violenţa loviturii ar fi trebuit să-i edifice pe iranieni că, deşi e într-un an electoral şi ar fi vrut să-şi retragă trupele dislocate în Orient, Trump, departe de a miza doar pe izolaţionism, caută să se impună printr-o bubuitură colosală ca personalitate redutabilă.
Pentru şeful statului american, care a încasat câteva răsunătoare eşecuri diplomatice în 2019, în special în raporturile cu nordcoreenii, ameliorarea imaginii sale externe de om de stat şi de conducător de oşti e esenţială tocmai într-un an electoral. Puţin îi pasă de repercusiuni externe, dacă socoteala din târg îi va aduce domesticele voturi scontate. Mai delicată e situaţia pentru israelieni, ameninţaţi de mult de ayatolahi cu genocidul şi învinuiţi şi acum, de către mai-marii de la Teheran, ca responsabili, împreună cu americanii, pentru uciderea geniului lor militar, numit Soleimani. Vor riposta iranienii prin atacuri facile, rapide, asupra statelor arabe din zonă, considerate braţul prelungit al SUA şi al Israelului? Vor mina Golful Persic? Vor escalada şi ei, dramatic, atacând, eventual prin interpuşi, statul evreu sau interesele americane regionale? Sau vor manifesta răbdare, mizând înainte de ripostă, ca de atâtea ori în trecut, pe redusele marje de atenţie şi de rezistenţă ale occidentalilor?
Deşi clar justificată de sângele american care i-a pătat din abundenţă mâinile, uciderea unei figuri de proră a revoluţiei iraniene şi a forţei militare persane ca teroristul-şef Soleimani implică riscul unei conflagraţii de mari dimensiuni. Căci e greu de crezut că, într-un an electoral, când importanţa imaginii sale i se va părea decisivă, Trump va admite o vădită şifonare a prestigiului său prin inevitabila ripostă iraniană. Ori că se va plia sensibilităţilor dilematicei opoziţii democrate, care, puternic ideologizată şi obsedată de Trump, dar rece la orice altceva, critică ”inoportunitatea” unui demers judecat de mulţi americani ca patriotic. Dar nu e clar dacă SUA au o strategie în regiune care să gestioneze adecvat urmările atacului de vineri.
La rândul lor, iranienii, mai belicoşi chiar decât aliaţii lor, de pildă turcii lui Erdogan şi ruşii lui Putin, alături de care, sub comanda lui Soleimani, au izbutit nu doar să cucerească, ci şi să distrugă Siria şi să sperie lumea arabă, sunt cu spatele la zid. Fiindcă ambiţiile lor nucleare şi ameninţările lor genocidale s-au vărsat în politica SUA a ”presiunii maxime” şi a amplificării permanente a sancţiunilor americane.
Atât aventurile externe iraniene, cât şi strângerea internă a şurubului, inevitabilă din combinata cauză a celor dintâi, a embargoului şi-a lăcomiei potentaţilor persani, au sporit vulnerabilitatea unui regim aflat în proximitatea punctului de ruptură. Încât e greu de subestimat dramatismul situaţiei ori consecinţele sale potenţiale. Nici implozia regimului iranian cu toate urmările sale pentru raportul de forţe dintre şiiţi şi arabii suniţi, nici apocalipsa nu mai par din cale afară de departe.
_____________________________________________________________________________________
Trenduri.blogspot.com: Moartea unui erou
Cred că am fost printre primii care-au aflat despre moartea generalului Qassem Soleimani. Inițial am crezut că e fake news. Apoi, după tweet-ul inițial, au început să se propage informațiile. Știam sursa, astfel încât nu le-am dat crezare. Era absolut penibil să fie așa. Ceva mai târziu, am primit confirmarea din partea a două surse „neinfectate” de tweet-ul inițial: una israeliană și una irakiană. Abia atunci am înțeles că știrea era adevărată.
Înainte de a trece mai departe, trebuie să înțelegeți că Soleimani a fost ucis mișelește. Toate operațiunea nu are absolut nimic de-a face cu războiul, cu vreo poveste complicată de spionaj sau cu altceva. Nu! Soleimani avea statut diplomatic în Irak, era trimis oficial acolo, astfel încât era persoană protejată, beneficiind de imunitate diplomatică. N-a fost nicio poveste cu spioni care-ar fi aflat despre „deplasările secrete” ale generalului iranian. Adevărul e că se știa că se află la aeroport deoarece nu se ferea de nimic. Lucra la vedere, beneficiind de statutul său diplomatic. Dacă ar fi vrut să fie nevăzut, în mod sigur ar fi acționat în umbră, așa cum a făcut-o nu de puține ori în teritoriul inamic.
Ceea ce a făcut Trump, ordonând lichidarea unei persoane care se bucura de statut diplomatic și se deplasa neprotejat, e o acțiune demnă de „subtilitatea” unor țărănoi nespălați și cu scuipat în barbă. Așa ceva pur și simplu nu se face.
Întrebarea care se pune acum este care va fi riposta? Greu de spus. Americanii au acționat atât de ghiolbănește încât nicio acțiune ulterioară nu va mai fi de neînțeles. Au coborât la un nivel atât de jos confruntarea încât totul a devenit de neimaginat. De-aceea mult timp am fost blocat și n-am dat crezare „zvonului” privind asasinarea sa.
Certitudinea pe care o am e că pentru mulți oameni din Orient, dispariția generalului reprezintă, în primul rând, un șoc teribil, urmat de perplexitate. Din punctul de vedere al succesiunii se va trece ușor peste dispariția sa întrucât cei din forțele Quds sunt toți militari bravi, de prim rang. Însă aura legendară pe care o avea va fi extrem de greu să fie obținută de altcineva. Soleimani intră direct în legendă, spre deosebire de dușmanii săi intrați definitiv în rahatul penibilului, al lipsei de onestitate și al banditismului afișat pe față.
Scânteia Orientului pare a se fi aprins odată cu acest gest mișelesc. Acum nu mai vorbim despre „dacă” ci despre „când”, iar de-aici lucrurile încep să se complice teribil. Vă voi reaminti un amănunt trecut cu vederea: tehnologia balistică pe care-o deține Kim Jong-un e de origine iraniană. Nu cred că liderul nord-coreean nu le va întoarce iranienilor serviciile prin know-how pentru obținerea armei nucleare. Iar asta se va produce repede, dacă nu cumva deja s-a produs. Și, cu acest prilej, transformarea Orientului într-un foc de artificii e extrem de aproape. Sunt curios pe cine va ferici cel mai mult noua paradigmă!
Inca un pas spre al III-lea razboi mondial. Asa au inceput si celelalte doua, intai conflict intre cateva state, dupa care incet-incet au intrat toate in razboi.
Mă îndoiesc că se va repeta modelul anterior al războaielor mondiale. Este clar că există un conflict generalizat, cu intensitate variabilă, nu doar în acest caz. Dacă citim în grila istorică, Iranul și SUA sunt în stare de pace acum și este foarte puțin probabil ca Iranul să răspundă în mod deschis, cu atât mai puțin printr-o declarație de război.
Ceea ce presupun că se va întâmpla va fi o înfierbântare generală, fiecare încercând să speculeze noua criză în interes propriu. E rău că s-a mai coborât o treaptă spre hăul spre care ne îndreptăm. Mai cred că americanii şi israelul vor începe dezmembrarea/neutralizarea forţelor pro-iraniene din OM. Nu cred să lase iniţiativa în dreptul iranienilor, ci pur şi simplu vor anihila ceea ce se numeşte semiluna şiită, conexiunea terestră cu Libanul. Cred că urmează atacuri ale aviaţiei israeliene în Siria. Părerea mea de nepriceput..
Un articol de astăzi care confirmă speculațiile noastre inițiale. SUA desfășoară noi atacuri aeriene în Irak.
Cotidianul: MAPAMONDUL fierbe: Se trage în toate direcțiile
Un nou raid aerian american a avut ca ţintă sâmbătă dimineaţă un comandant al miliţiilor Hashd al-Shaabi, la nord de Bagdad, potrivit televiziunii de stat, la o zi după bombardamentul în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani, iniţiatorul acestei coaliţii de paramilitari irakieni pro-Iran, relatează AFP.
Nu a fost dezvăluită identitatea comandantului vizat.
Acest atac a făcut „morţi şi răniţi”, a precizat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei irakiene, fără a prezenta un bilanţ exact.
Conform unei surss a armatei irakiene, citată de Reuters, cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte trei sunt rănite grav în urma unui atac aerian care a vizat miliţiile şiite ale Forțelor Populare de Mobilizare din Irak, sprijinite de Iran, în apropierea taberei Taji de la nord de Bagdad.
Două dintre cele trei vehicule care alcătuiau un convoi al milițiilor au fost găsite arse, a afirmat sursa, precum și șase cadavre incendiate.
Aliat contra aliat: Înțepături Franța – SUA
Secretarul american de stat Mike Pompeo a spus vineri că Franţa ”greşeşte” dacă crede că lumea a devenit ”mai periculoasă” după ce SUA l-au ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid în Irak, transmite AFP.
Mike Pompeo a făcut aceste aprecieri după ce a fost solicitat de postul CNN să comenteze o declaraţie a secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, care a spus la postul RTL că ne regăsim astăzi ”într-o lume mai periculoasă” din cauza riscurilor de ”escaladare militară” în Orientul Mijlociu.
”Francezii pur şi simplu greşesc la acest punct”, a răspuns secretarul american de stat. ”Lumea este mult mai sigură astăzi. Şi pot să vă asigur că americanii din regiune sunt mai în siguranţă astăzi după moartea lui Qassem Soleimani”, consideră Pompeo.
Ulterior, oficialul american a scris pe Twitter că a avut o convorbire telefonică cu omologul său francez, Jean-Yves Le Drian. ”Lupta împotriva activităţilor nefaste ale regimului iranian este o prioritate comună cu partenerii noştri europeni. Hotărârea noastră de a ne proteja popoarele şi interesele este de neclintit”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.
La rândul său, ministrul Jean-Yves Le Drian a cerut Iranului să evite orice reacţie după uciderea generalului Soleimani, pentru a nu se ajunge la ”o gravă criză a proliferării nucleare”. ”Franţa îndeamnă pe fiecare la reţinere şi Iranul să evite orice măsură susceptibilă să agraveze instabilitatea regională”, a indicat MAE francez într-un comunicat.
Tot vineri, Palatul Elysée a anunțat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se consultă cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, pe tema situaţiei din Irak şi îndeamnă Statele Unite şi Iranul să dea dovadă de reţinere.
Emmanuel Macron va menţine „contactele strânse” cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pe tema situaţiei din Irak, „pentru evitarea unei noi escaladări periculoase a tensiunilor”, a transmis Preşedinţia Franţei, conform cotidianului Le Figaro.
Preşedintele Franţei „îndeamnă toate părţile să dea dovadă de reţinere” după moartea generalului iranian Qassem Soleimani, precizează Palatul Elysée.
În cursul conversaţiei cu Vladimir Putin, Emmanuel Macron „a reiterat ataşamentul Franţei faţă de suveranitatea şi securitatea Irakului şi faţă de stabilitatea regională”. Preşedintele Franţei „a cerut din nou Iranului să revină rapid la respectarea deplină a obligaţiilor nucleare şi să se abţină de la orice provocare”, subliniază Palatul Elysée.
Iranul a promis vineri că va răzbuna ”la locul şi momentul potrivit” uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, al cărui convoi a fost ţinta unei drone americane pe aeroportul din capitala irakiană, Bagdad.
Potrivit responsabililor americani şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să prevină noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind atacul cu rachete în urma căruia un subcontractor american a fost ucis într-o bază irakiană din oraşul Kirkuk.
La câteva ore după acest raid, Washingtonul le-a cerut cetăţenilor americani aflaţi în Irak să părăsească imediat această ţară. Un purtător de cuvânt al Ministerului irakian al Petrolului a confirmat că angajaţi americani care lucrează pentru companiile petroliere pleacă din Irak, el asigurând însă că producţia de petrol nu este afectată.
Trupe suplimentare
Statele Unite trimit aproape 3.000 de trupe suplimentare în Orientul Mijlociu din a 82-a Divizie aeriană, ca măsură de precauție pe fondul amenințărilor tot mai mari la adresa forțelor americane din regiune, a anunţat vineri Pentagonul, potrivit Reuters.
Un înalt oficial al SUA, vorbind în condiții de anonimat, a declarat că sunt de asemenea cântărite detaşări suplimentare de trupe din SUA, inclusiv trimiterea de elemente ale Brigăzii Aeriene 173 din Europa pentru activități precum protecția ambasadei sale din Liban.
Atacul de peste noapte, autorizat de președintele Donald Trump, a reprezentat o escaladare dramatică într-un „război din umbră” în Orientul Mijlociu între Iran și Statele Unite și aliații săi, în principal Israel și Arabia Saudită.
Pentagonul a anunţat că brigada Forței de Răspuns Imediat (IRF) a celei de-a 82-a divizii aeriene a fost detaşată în regiune.
„Brigada va derula în Kuweit o acțiune adecvată și de precauție, ca răspuns la creșterea nivelului amenințărilor împotriva personalului și a instalațiilor americane și va ajuta la reconstituirea personalului de rezervă”, a anunţat Pentagonul într-un comunicat.
Trupele se vor alătura celor aproximativ 750 de forțe care au fost trimise în Kuweit la începutul acestei săptămâni. De obicei, o brigadă este formată din aproximativ 3.500 de persoane.
Pe de altă parte, Statele Unite și aliații săi au suspendat pregătirea forțelor irakiene din cauza amenințării crescute cu care se confruntă, după ce în urma unui atac aerian american din Bagdad a fost ucis vineri un general iranian de rang înalt, a anunţat armata germană într-o scrisoare, potrivit Reuters.
În scrisoarea către parlamentarii germani, un ofițer superior german a prezentat că generalul american Pat White a decis să crească în continuare nivelul de protecție pentru forțele detaşate în Irak în cadrul Operațiunea de Rezolvare Inerentă (OIR), pe care o comandă.
„Astfel, pregătirea pentru securitatea irakiană și forțele armate din Irak este suspendată temporar”, le-a scris generalul german Erich Pfeffer membrilor comisiilor de apărare și relații externe din Bundestag în scrisoarea din 3 ianuarie.
„Directiva este obligatorie pentru toate țările partenere implicate în OIR din taberele de instruire din Irak”, a adăugat el.
Germania are în jur de 120 de militari detaşaţi în Irak în cadrul Operațiunii de Rezolvare Inerentă a SUA.
Donald Trump a declarat vineri că America nu doreşte ”o schimbare de regim în Iran”, dar Statele Unite ”sunt pregătite să ia toate măsurile necesare”, dacă Iranul pune în pericol vieţile americanilor.
”Am acţionat noaptea trecută pentru a opri un război. Nu am acţionat pentru a începe un război”, a afirmat Trump în prima sa declaraţia la televiziune după moartea lui Soleimani, anunţată joi seara.
Soleimani “a făcut o pasiune bolnavă din moartea unor oameni nevinovaţi. L-am prins în acţiune şi l-am lichidat”, a spus Trump, aflat la Mar-a-Lago, proprietatea sa din Palm Beach.
Trump nu a răspuns întrebărilor reporterilor.
Reacția UE
Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a îndemnat vineri Statele Unite şi Iranul să dea dovadă de reţinere, pentru a evita escaladarea conflictului.
„Toate părţile implicate şi partenerii acestora trebuie să dea dovadă de reţinere”, a declarat Josep Borrell, citat de cotidianul Le Figaro.
„Este necesară responsabilitate în acest moment crucial, deoarece o altă criză riscă să pericliteze anii de eforturi pentru stabilizarea Irakului”, a atras atenţia Joseph Borrell.
Se pare că ceea ce descrisese domnul Dan Dungaciu s-a întâmplat. Iranienii au efectuat un tir de noapte cu rachete balistice, pentru a răzbuna umilinţa trimiterii acas a rămăşiţelor celui mai important general al lor într-o cutie de carton, dar fără a produce victime sau pagube semnificative. Cu siguranţă nu unele în plan simbolic.
Răspunsul lui Trump este pe măsură, ferm în limbaj dar (chiar!) împăciuitor pe conţinutul mesajului. În ciuda valului de entuziasm şi uşurare pe care presupun că îl vom vedea în momentele imediat următoare, partea foarte rea pe care eu unul o întrevăd este că va trebui să ne obişnuim cu astfel de situaţii de conflict fierbinte gestionate cu instrumentele diplomaţiei de criză. Lucru pe care îl consider foarte periculos, nu pentru că se poate ajunge la un conflict generalizat, ci pentru că scade foarte, foarte mult toleranţa politică dar şi cea publică pentru astfel de incidente.
Ca să fac o comparaţie inspirată de jocurile de război, pare că războiul fierbinte (militar) a intrat cu mult mai mult în zona TBS (turn base strategy), care până acum ţinea de diplomaţie şi joc politic, în loc de RTS (real time strategy) ceea ce era specific conflictului militar în desfăşurare. Acest lucru nu este neapărat de salutat pentru că este creată o iluzie a controlului care, cum spuneam, sporeşte toleranţa pentru conflict militar.
În această nouă diplomaţie de criză/de conflict, mintea rece şi lucidă a actorilor decizionali nu ne ajută cu nimic, pentru că ţine mai curând de o tehnică de negociere pe fond de sociopatie, decât de înţelepciune şi grijă pentru pacea lumii. Spre exemplu, invoc situaţiile trecute când agresiunea militară a trebuit să fie justificată prin fel de fel de minciuni şi campanii de presă pregătitoare (arme chimice, genocid, arme nucleare), lucru de care nu mai este nevoie astăzi.
Ceea ce vom avea de aici înainte pare mai degrabă o lărgire a instrumentarului disponibil pentru reacţii umorale. Am trecut de la excese de limbaj şi atitudine la exces militar. Consider că detensionarea este doar aparentă, pentru că fondul pătimaş care a provocat-o este şi mai învolburat şi, prin iluzia aceasta a jocului diplomatic, fondul pătimaş primeşte o validare foarte periculoasă. Îl încurajează.
Să ne ajute Dumnezeu în toate şi să amâne judecata Lui! Mulţumim Domnului pentru acest răgaz de pace! Doamne, ajută!
Did Twitter Help Stop War With Iran?
https://www.wired.com/story/donald-trump-iran-twitter-war/
“Amazing that major diplomacy is happening on @twitter in full view of the public and in real time,” observed Timothy Peterson.
––––
În esenţă articolul spune că:
Tweeturile președintelui american Donald Trump și ale ministrului iranian de externe, Javad Zarif, au oferit marți o imagine fascinantă despre modul în care liderii mondiali pot comunica mai rapid și mai direct ca niciodată în perioadele de criză.
Șeful CIA în Orientul Mijlociu a fost ucis. El coordonase asasinarea lui Soleimani
Articol scris de Floriana Jucan
Cu rezerva de rigoare… pentru că nu există o confirmare oficială și nici nu cred că va exista vreodată fiind vorba despre un ofițer de intelligence de cel mai înalt nivel…..
Michael D’Andrea, comandantul operațiunilor CIA din Orientul Mijlociu, „vânătorul” lui Osama Bin Laden și artizanul asasinării generalului Qassem Soleimani, a fost ucis ieri, în Afganistan.
D’Andrea, supranumit „Ayatollahul Mike”, călătorea la bordul unui avion american de mici dimensiuni, împreuna cu alți ofițeri de informații.
Știrea a fost anunțată de Zabihullah Mujah, purtătorul de cuvânt al talibanilor:
„Un avion special american zbura în scopul culegerii de informații în zona Sadukhil, districtul Dehk, provincia Ghazni. Întregul echipaj și câțiva ofițeri de rang înalt CIA din Statele Unite au fost uciși. Epava și trupurile celor decedați sunt încă la locul accidentului”.
Informația a fost preluată de Jerusalem Post, dar nu există, deocamdată, decât confirmările unor surse de intelligence rusești.
Având în vedere că Michael d’Andrea – căruia i se mai spunea și Prințul Negru pentru că era coordonatorul activităților clandestine ale CIA în Orientul Mijlociu – era ofițer de informații, conform uzanțelor, niciun oficial american NU va putea confirma această moarte.
Un fost oficial român mi-a spus că a lucrat cu Michael, o perioadă, în Orientul Mijlociu, și că era unul dintre cei mai buni ofițeri pe care i-a cunoscut:
„Era shiit ca religie. A fost șef de stație la Beirut și apoi șef birou pe Hezbollah. El fiind shiit. Și apoi a urcat șef în CTC (Counter Terrorist Center, Unitatea anti tero a CIA)”.
Aceasta este una din acțiunile de retaliere promise de iranieni după asasinarea generalului Soleimani, la care, iată, se raliază și alte țări, precum Afganistanul.