Unul dintre cei mai vocali susținători ai Sinodului din Creta (2016) a fost și rămâne Părintele Patriciu Vlaicu, mai ales că a fost participant ca unul din cei 6 însoțitori ai delegației BOR. Acesta este profesor de Drept canonic la Universitatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din Bruxelles, Belgia. Este una din cele mai autorizate voci să vorbească pe acest subiect. Mai ales în contextul în care tema aceasta este acoperită cu tăcere la nivel înalt, este bine că mai există încă dispoziția de a o aborda.
Într-o conferință on-line recentă, a făcut o prezentare de popularizare a lucrărilor și „beneficiilor” Sinodului din Creta. Din nefericire, argumentele pe care le folosește sunt neconcludente și inconsistente, dublate de o eschivă permanentă și deviere de la subiect în secțiunea de întrebări și răspunsuri. Cu toate că pare a fi vorba de o dezbatere surdă pe acest subiect, consider că trebuie să-i fie adresată o critică ce ar putea fi folositoare și lămuritoare măcar altora interesați pe subiect. Sfinția sa este convins de cele pe care le susține și poate își va pune probleme, după cum singur declară că este dispus să răspundă celor interesați.
Ceea ce voi încerca să arăt este că argumentele pro-Creta au mai mare trecere nu pentru că ar fi valide și serioase, ci pentru că pur și simplu sunt exprimate și susținute de la nivel oficial și cei mai mulți oameni preferă să nu facă notă discordantă. Există o supunere oarbă, care nu vine din credință, ci din lipsa de asumare autentică a învățăturii lui Hristos. Foarte puțini realizează că Evanghelia cere o credință nebună, care doar ea este mântuitoare, nu conformistă, căldicică, de fațadă și neimplicată.
Pentru o ușurare a lecturii și o sistematizare a subiectului, am împărțit materialul pe mai multe teme.
Căsătoriile mixte
O problemă stringentă și actuală cu care se confruntă Ortodoxia astăzi o constituie căsătoriile mixte. Este îngăduită cununia religioasă a unui ortodox cu un eretic sau cu cineva de altă religie? Ce împiedică sau care ar fi condițiile în care poate conviețui partea ortodoxă cu cea neortodoxă? Mai ales în diaspora, unde credincioșii trăiesc printre oameni de alte confesiuni, dar și în țară există posibilitatea de a se confrunta cineva cu dilema dacă să accepte sau nu o căsătorie mixtă. Mai bine spus, Biserica este provocată să dea un răspuns la această situație. Această temă a fost decisă în Creta prin interzicerea cununiilor cu cei de alte religii și permisiunea doar prin iconomie cu ereticii (orientali, catolici sau protestanți), în ciuda unor canoane care reglementau dinainte această chestiune.
Pr. Patriciu a formulat unele observații corecte pe acest subiect, cum ar fi că la Sinod au fost condamnate căsătoriile între persoane de același sex și parteneriatele civile. Însă are și poziționări discutabile, care ar putea fi rezumate în aceste afirmații:
– min. 24:40: „Familia este unirea sacramentală dintre un bărbat și o femeie. Biserica nu are un document oficial pe această temă pentru că abia din sec. XIX și sec. XX căsătoria devine o afacere a statului, o problemă a statului; până atunci Bisericile făceau căsătoriile, ori în sec. XIX statul a dublat oficierea religioasă cu o oficiere civilă.”
– min. 25:25: „Biserica Ortodoxă nu a avut până acum un text oficial care să condamne în mod ferm avorturile.”
La secțiunea Întrebări și răspunsuri:
– min. 18:35: Căsătoriile mixte civile creau dezordine în imperiu. „Dar același canon (72 trulan) spune, așa cum spune și Sfânta Scriptură, că, dacă este căsătorit un ortodox cu un eterodox, nu trebuie să se despartă, deci dovada este că nu există o incompatibilitate canonică între viețuirea unui ortodox cu un neortodox. Și această incompatibilitate este misionară, datorită unui context. De aceea în Biserică întotdeauna au existat căsătorii mixte, iar Sinodul din Creta spune foarte clar același lucru… că situația pastorală din fiecare comunitate este cea care generează atitudinea pastorală a fiecărei Biserici autocefale.”
– min. 20:00: „Decizia de a binecuvânta cununiile mixte nu face dintr-un neortodox ortodox” Pentru partea ortodoxă „nu o mai consideră a fi în concubinaj. Și atunci acceptă să săvârșească căsătoria mixtă, ritualul căsătoriei bisericești, tocmai pentru a nu o mai considera în afara rânduielii în mod absolut. … Deci cel ortodox se împărtășește, iar cel neortodox nu se împărtășește în biserică.”
– min. 24:25: „Decizia Sinodului din Creta nu schimbă [situația] cu nimic. Exact același lucru îl avem încă din perioada împăraților bizantini.”
– min. 26:00: „Biserica Georgiei, spre exemplu, care a fost împotriva documentului cu căsătoriile mixte, în eparhiile din diaspora dă binecuvântare pentru căsătorii mixte.”
– min. 26:40: „Rezultatul unei rigori dusă dincolo de discernământul pastoral este îndepărtarea celui ortodox de Biserica Ortodoxă.” Altfel, copiii sunt botezați catolici (eterodocși).
– min. 34:10: „Biserica Rusă acceptă căsătoriile mixte și chiar îi primește pe catolici prin spovedanie, inclusiv pe cei hirotoniți. Avem un caz foarte clar (Gabriel Bunge).”
– min. 35:00 „Biserica Georgiei a avut o opțiune foarte clară împotriva căsătoriilor mixte pentru că pentru ei, au spus-o în mai multe rânduri, căsătoria mixtă înseamnă inclusiv căsătoria inter-etnică. Pentru ei frica cea mare nu este căsătoria din diaspora dintre catolici și ortodocși, pentru că episcopii georgieni dau dispense pentru căsătorii mixte, ci pentru a nu se amesteca georgienii cu armenii, cu care sunt în conflict în țara lor.”
– min. 37:50: „Singura consecință a căsătoriilor mixte este că cel ortodox rămâne ortodox și se poate împărtăși. Dacă nu ar face taina nunții pentru cel ortodox, la care ar fi și cel neortodox, atunci nu s-ar putea împărtăși cel ortodox pentru că nu putem împărtăși pe cei ce sunt în concubinaj.”
Așadar pot fi desprinse următoarele idei generale:
1. Căsătoria trebuia definită ca fiind o unire sacramentală și să nu fie confundată cu oficierile de la starea civilă.
2. Cununia mixtă are impedimente ce țin de misiune, de latura socială, nu de taina sacramentală. Întotdeauna au existat căsătorii mixte în Biserică și canonul 72 trulan le permite.
3. În cazul unei cununii mixte, partea ortodoxă rămâne ortodoxă și se poate împărtăși, iar cea neortodoxă nu devine membră a Bisericii Ortodoxe. Altfel, ar fi trăit în păcatul concubinajului.
4. Biserica Rusă și cea Georgiană permit cununiile mixte.
5. Rigoarea prea mare în această privință poate duce la îndepărtarea credincioșilor de Biserica Ortodoxă.
6. În Creta au fost condamnate pentru prima dată avorturile.
Poate un credincios sincer să primească perspectiva Pr. Patriciu asupra căsătoriilor mixte?
Provocarea unei căsătorii cu cineva de altă credință privește pe tineri, care trebuie să țină cont în sentimentele lor și de cerințele credinței. Pe de altă parte, conducătorii Bisericii fac calcule să-și păstreze sau chiar să-și înmulțească turma. Cât de netrecut este impedimentul diferenței de credință? Pot fi înfrânte alegerile sufletești? Este mai important numărul sau calitatea credincioșilor?
Deși vorbește de caracterul sacramental al cununiei religioase, permisivitatea față de oficierea căsătoriilor mixte este susținută prin argumente de tip social sau așa-zis misionare. Jonglarea aceasta între planul religios și cel civil nu face decât să ducă la desacralizarea vieții bisericești. Orice credincios va trebui să aleagă între a considera căsătoria o taină ce se petrece în fața și prin lucrarea lui Dumnezeu sau o simplă formalitate, cu nimic diferită de contractul pe care-l oferă statul. Iar dacă simțul religios al multora este tocit sau amețit de fantezii lumești și trupești, ușor vor putea confunda trăirea emoțională a unirii prin căsătorie cu bucuria angajării pe o cale binecuvântată de Dumnezeu. Așadar ne vom folosi de legile bisericești în această privință pentru o bună orientare.
1. Încă din vechime căsătoria era oficiată de preoți în Biserică. Mărturie în acest sens este canonul 11 al lui Timotei al Alexandriei, în care se face referire la clericul care oficiază o cununie. Cu siguranță că această practică a fost de la început, din vremea apostolică. Este evident că existau și căsătorii civile, care erau oficiate de necreștini, însă Biserica făcea diferență între unele și altele, a avut mereu propriile criterii despre cununie.
Chiar dacă abia în ultimul secol a apărut diferența în statele ortodoxe între căsătoria religioasă și cea civilă, statutul sacramental al Tainei Cununiei era unul bine cunoscut. Sinodul din Creta nu face în această privință decât să afirme un lucru deja statornicit. El nu ridică nicidecum valoarea căsătoriei, nu aduce nimic în plus.
2. Dacă citim cu atenție canonul 72 trulan, se observă că el nu permite în nici un chip oficierea căsătoriei mixte, adică între ortodocși și neortodocși. Ba chiar poruncește ca o astfel de cununie, dacă ar fi încheiată, să fie desfăcută. Este permis să rămână împreună cu partenerul de viață doar cuiva căsătorit înainte de a trece la ortodoxie, după sfatul Sf. Ap. Pavel (1Cor. 7:12-13). Iată și textul canonului (tradus din grecește):
„Să nu fie permis să se lege un bărbat ortodox cu o femeie eretică, nici să se căsătorească o femeie ortodoxă cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toţi, nunta să fie socotită nevalidă şi căsnicia nelegiuită să se desfacă; căci nu trebuie a se amesteca cele ce neamestecate, nici să se împleticească lupul cu oaia şi nici soarta păcătoșilor cu partea lui Hristos; iar dacă ar încălca cineva cele orânduite de noi, să se afurisească. Iar dacă unii, aflându-se încă în necredinţă şi nefiind încă număraţi în turma ortodocşilor, s-au potrivit întreolaltă prin nuntă legiuită, apoi unul dintre ei, alegând binele, a alergat la lumina adevărului, iar celălalt a fost ţinut de legătura rătăcirii, nealegând să privească razele dumnezeieşti; dacă cea necredincioasă binevoiește să convieţuiască cu cel credincios sau, dimpotrivă, cel necredincios cu cea credincioasă, să nu fie despărţiţi, după dumnezeiescul Apostol: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeie şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbat” (1Cor. 7:14).”
Aprecierea Pr. Patriciu că nu există o „incompatibilitate canonică” pentru a conviețui partea ortodoxă cu cea neortodoxă este cel puțin pripită. Pentru că Sf. Ap. Pavel dă un sfat în acest sens de la el însuși, nu de la Domnul (1Cor. 7:12). Altfel spus, nu există o lege în acest sens, ci discernământul săi îi spune că e mai bine să se procedeze astfel. Dumnezeu nu legiuiește o legătură cu cineva neortodox, dar, într-o astfel de situație, este de preferat să nu fie ruptă.
Mai mult, prescripția de a fi desfăcută căsătoria care s-ar face între o persoană ortodoxă și una neortodoxă dovedește un impediment foarte serios. Aici nu este o motivație de natură socială, ci duhovnicească: nu există amestecare între creștinii lui Hristos și păgâni.
3. Singurul scop al căsătoriilor mixte, potrivit Pr. Patriciu, pare a fi acela de a permite părții ortodoxe să se împărtășească, să scape de canonisirea păcatului concubinajului. Pe lângă aceasta ar trebui menționată și consecința nedorită a sincretismului religios prin obișnuința cu credința celuilalt și o piedică serioasă în a trăi propria credință așa cum s-ar cuveni.
Totuși nici măcar concubinajul nu este evitat pentru că el nu se dizolvă prin artificii formale. Păcatul nu constă în lipsa Tainei Cununiei, ci în conviețuirea într-un mod neplăcut lui Dumnezeu, fără credința și faptele aferente cerute de El. Totul ține de voință și conștiință, nu de legătura exterioară; de suflet, nu de trup. Păcatul aduce moarte nu prin încălcarea unei reguli, ci prin cugetul greșit al inimii.
Pe lângă faptul că Biserica nu poate oficia o slujbă cuiva care nu este membru al ei, starea de conviețuire nu după voia lui Dumnezeu rămâne. Pe mai departe viața în cuplu nu va însemna rugăciune, fapte ortodoxe, asumarea unor principii drept slăvitoare. Oricât ar rămâne de ortodox unul, tot nu va trăi cum se cuvine pentru că devine una cu cineva care ține la valori și principii străine, potrivnice. Și asta prin propria sa alegere, nu din vreo constrângere exterioară. Vinovăția nu poate fi înlăturată decât prin anularea, depărtarea de la fapta rea, adică desfacerea căsătoriei greșit încheiate.
Soluția propusă de Pr. Patriciu de a permite căsătoria mixtă pentru ca cel ortodox să nu mai trăiască în concubinaj și să se poată împărtăși vine în contradicție cu canonul 26 al Sf. Vasile cel Mare, care declară că „desfrâul nu este nuntă, nici început de nuntă”, ci este preferabilă despărțirea și îngăduită căsătoria dacă ei vor cu tot dinadinsul. Aceasta înseamnă că Biserica trebuie să cultive dragostea adevărată, virtuoasă, nu cea robită de patimile trupești. Provocarea cea mai mare este lupta împotriva pornografiei și desfrânării în general.
În fine, răspunsul dacă se poate cununa cineva cu un neortodox îl găsim tot în legea Bisericii, cum ar fi canonul 14 de la Sinodul IV Ecumenic. În acesta, dar și în altele, este permisă oficierea căsătoriei doar după ce partea neortodoxă primește să treacă la credința dreaptă.
4. Faptul că unele Biserici, cum sunt cea Rusă și cea Georgiană, permit cununiile, acesta nu este un argument canonic. Chiar dacă unele nu au acceptat Sinodul din Creta, asta nu înseamnă că toți sau majoritatea ierarhilor și credincioșilor sunt niște modele în toate aspectele.
5. Tinerii se pot lovi adeseori de intransigența Bisericii și să se îndepărteze de ea. Dar scopul nu trebuie să fie acela de a-i ține pur și simplu creștini cu numele, ci de a-i transforma pe interior. Apostolul Pavel chiar spune că Hristos nu l-a trimis să boteze, ci să bine-vestească „nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos” (1Cor. 1:17). Altfel spus, Mântuitorul nu vrea o Biserică la număr, ci curățată de păcate și păzind cuvântul adevărului Său.
6. Oricine poate intui că nu în Creta au fost condamnate pentru prima dată avorturile. Există un șir de canoane care interzic acest păcat: 91 trulan, 21 Ancira, 3, 52 Vasile. Aceste prevederi au valoare ecumenică de mult timp. Sigur că este bine că a fost reafirmat acest lucru, dar nu e un motiv suficient pentru a convoca un Sinod, ca să fie spuse lucruri deja statornicite, ca să nu mai vorbim de inovații.
Concluzii
Din textul referitor la Taina Căsătoriei, problematică este permisiunea prin iconomie, în anumite situații, de a fi oficiată cununia mixtă între un creștin ortodox și un eretic. Această îngăduință vine în evidentă contradicție cu prevederile canonului 72 trulan, dar și cu alte canoane, care prevăd desfacerea unei astfel de legături dacă ar fi contractată. Practic, includerea iconomiei o transformă cumva în regulă.
Diferența fundamentală este aceea că se observă o schimbare de perspectivă. Dacă Sfinții Părinți, începând de la Apostolul Pavel, vedeau în căsătorie o taină și o legătură sacramentală, sfântă, Sinodul din Creta doar declară acest lucru formal, dar îl tratează ca pe o unire pământească, omenească, nu de la Dumnezeu. Cuvintele Mântuitorului sunt ferme: „Ceea ce Dumnezeu a împreunat omul să nu despartă” (Mt. 19:6), arătând că nu e vorba doar de o convenție pur formală. Deci nu poate fi imaginată nici o iconomie între sfințenie și Satana, după canonul 72 trulan. Nu există scopuri pastorale sau așa-zis misionare care să justifice un asemenea pogorământ fărădelege pentru că nu este păstrat ortodoxul în duhul Bisericii, ci e aruncat în mrejele celui rău.
Impedimentele la împărtășire pentru cei care trăiesc necununați nu trebuie să ducă la o astuparea conștiinței prin fentarea legii, ci la problematizarea cea bună, la neliniștea care să ducă la trezirea și înțelegerea păcatului. Chiar dacă acest lucru presupune un efort mare și poate chiar suferință, nimic nu este mai prețios decât crucea. Nimeni nu s-a suit la cer în puf și mângâiat pe creștet în greșeala lui.
Avem datoria de a privi cum se cuvine taina nunții și viețuirea în familie, care presupune respectarea mai multor principii, conviețuirea înțeleaptă a soților și educarea sănătoasă și morală a copiilor. Tinerii trebuie să înțeleagă înălțimea căsătoriei și să fie îndemnați să se ridice la exigențele ei, nu să fie abandonați unei viziuni la un nivel sărac, trupesc. Din această perspectivă, Sinodul din Creta subminează grav familia, iar Pr. Patriciu nu are argumente serioase pentru a îndreptăți cele de neconceput.
Am scris anterior despre 1. Organizarea și participarea la sinodul din Creta.
Urmează:
3. Ecumenismul/Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine
4. Întreruperea pomenirii.
Offf… Bine ati spus, conteaza sa fim la numar, nu mantuirea, nu indumnezeirea.. Acestea sunt povesti poate. Am avut ocazia sa stau de vorba cu un copil crescut intr-o familie cu casatorie mixta. Era botezat ortodox, dar nu era ortodox in conceptie, nici catolic. Nu intelegea nici una din religii, erau secundare pentru el. Si ce avantaj avem noi de aici? O credinta diluata duce la scaderea numarului de membri, nu la cresterea lui. In fine… Domnul sa ii lumineze.
Sunt și exemple de căsătorii mixte din care a ieșit ceva bun, exemple sunt mama și sora Sf. Grigorie Teologul, sau Sf. Muceniță Alexandra, soția țarului Nicolae al II-lea, sau Sf. Muceniță Elizabeta, asemeni etc. Mai ales în tarile multiculturale biserica nu-și poate permite mereu sa fie ca o stâncă, ci din contră, caută prin orice mijloace sa atragă, dar nu formal, ci conștient. Oricum, eu cred că scopul acestor dispense este defapt neforțarea părții venite dinafara și răbdare pentru a conștientiza credința ce urmează a o îmbrățișa. Biserica nu poate să forțeze ca doi tineri să se despartă sau să-ți spună pe cine să iubești, dar poate veni în ajutor! Biserica e știută nu doar după dreptate(pe care sigur o deține), ci și după îndelunga-răbdare a Ei. Știu cazuri în care de dragu acriviei(și pentru a nu pierde pe ortodox) unii episcopi cer o convertire urgentă, ca să iasă pasența, și după scurt timp așa cum a venit așa și pleacă, adică fără nici o catehizare, fără nici un interes de convertire sufletească. Pe când rușii pun accent pe răbdare, ca ulterior partea ortodoxă prin dragoste și rugăciune sporită să atragă și partea neortodoxă. Pentru astfel de cazuri eu optez pentru acceptarea actului civil doar, ca ei sa nu fie considerați în concubinaj căci își asumă, și ulterior, dacă cel neortodox se convinge și cercetează să vina singur și după sa oficieze și taina cununiei. Ăsta e scopul Bisericii. Ea nu constrânge, ci recomanda. Iar când nu se poate mai face și mici excepții, căci nimănui nu ii este interzisa mântuirea și răbdarea poate mântui suflete.
Despre mama Sf. Ggrigorie Teologul se știe că a fost creștină înainte de a se căsători?
Despre țarinele Elisabeta și Alexandra nu știu mare lucru pe această latură.
Pentru mine, există diferență între cununie și contractul de la starea civilă; fiecare are valoarea lui. Dar, pentru a avea binecuvântarea unirii în fața lui Dumnezeu, e nevoie de credință ortodoxă. Impedimentul clar este acela că nu poate fi oficiată o slujbă părții neortodoxe; nu doar formal, ci nici duhovnicește. Cum va proceda duhovnicul cu cineva care conviețuiește cu o persoană neortodoxă în căsătorie civilă sau simplu concubinaj, asta e o parte destul de grea.
Cu știrea episcopului nu cred ca e concubinaj.
Și uhovnicul acelor doi „oaie și capra”, se va comporta cu multa rabdare și Îl va insufla pe Hristos în inima celuilalt.
Nu era vorba de răbdare, că doar n-o să-i ia la bătaie. Ideea e că Hristos nu este insuflat numai prin îngăduință, că se poate ajunge la rezultatul opus prin prea multă toleranță. Obișnuința și impregnarea cu păcatul. Societatea noastră deja e f decadentă și conformarea cu ea e periculoasă. De altfel, creștinismul este o învățătură nu din lumea asta și așa ar trebui să rămână.
Nu cred că nu mai e concubinaj cu știrea episcopului.
Lucrurile acestea s-au intamplat in Romania, tara majoritar ortodoxa teoretic, nu in afara. Si mai grav, s-a dat binecuvantare de casatorie mixta intre musulman si catolic. Cand preotul care a oficiat „casatoria” l-a intrebat dupa un timp pe musulman: ‘Cand vii sa te botez?’ omul a raspuns sincer: ‘Cand sotia mea va tine macar posturile ei’. Ce folos are o astfel de casatorie? Ma intreb…
De fapt, ce rost are o astfel de iconomie specificată în canoane? De obicei, regulile trasează linia care trebuie urmată, nu și eventualele derogări care se pot face pentru că astfel s-ar valida, ar fi transformate în lege și pogorămintele. Spre exemplu, Sf. Vasile specifică în privința timpului de pocăință pentru păcate că poate și trebuie să fie scurtat și socotit ținând cont de pocăința și nevoința penitentului. Tocmai pentru că recomandat acest lucru. Ori specificarea iconomiei tocmai asta face, dă impresia că se poate foarte bine și așa.
Un scurt paragraf mărturie, copiat aici din scrisoarea răspuns trimisă de mine pe mail Pr. Vlaicu în iulie 2017 ref la subiect :
V-am scris că am fost în sală pe 13 iunie 2017 la Seminarul de dialog de la Fac. de Teologie din Bucuresti. Doi dintre conferentiari, vorbind despre documentul nr 6 aprobat in Creta, au admis , printre altele, ca acela are oarece probleme. Au folosit verbe precum „corectare”, „revizuire” – indicând așadar o reticență oarecare față de documentul controversat, ceea ce m-a bucurat. Însă, spre finalul seminarului, preot prof. univ. dr. Vasile Raduca s-a ridicat din sala luand cuvantul si a spus, atunci cand prezentarea ajunsese la chestiunea casatoriile mixte intercrestine, ca noi ortodocsii si romano-catolicii, ne recunoaștem reciproc Sfintele Taine… Eu așa rețin că am auzit, că s-a exprimat la general, la toate Sfintele Taine. Să cad jos de pe scaun! Nu a protestat nimeni dintre preotii profesori sau studentii prezenti, precum nu a facut-o nici PS Varlaam Ploiesteanul din prezidiu. Ulterior, intr-un schimb scurt purtat pe mail cu parintele profesor [Raduca], acesta a rectificat… vorbind despre recunoasterea reciproca doar a Tainei Botezului… Chiar si cu aceasta rectificare insuficienta facuta in particular, intamplarea vadeste, dupa simtirea mea, gravitatea situatiei in care ne aflam cu dialogurile si cu marturisirea dreptei credinte.
Mai întâi am întrebat (tot pe mail, în 15 iunie 2017) pe Păr. Vladuca despre cele auzite cu amar la Seminar:
Preacucernice Parinte Profesor Raduca,
(…)
Ce doresc sa va intreb pe sfintia voastra? Spre finalul seminarului, cand discutiile ajunsesera la subiectul casatoriilor mixte (intercrestine, interreligioase) ati luat cuvantul si ati facut cateva afirmatii care m-au uimit si socat. Redau aproximativ ce ati spus: „Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica isi recunosc reciproc tainele”. Dupa care v-ati aratat foarte mirat de botezul pe care l-ar fi savarsit sau pretins unui romano-catolic la Bruxelles un preot ortodox inainte de casatorie, afirmand ca romano-catolicii s-au aratat vexati de gestul preotului ortodox.
__
Și iată răspunsul la obiect al Pr. Vladuca:
“(…) Cât privește receptarea schismaticilor la Ortodoxie, aceasta se face prin mărturisirea de credință și prin mirungere, nu prin botez. Intre romano-catolici și ortodocși este schismă. Nu intru în amănunte pentru că nu le veți înțelege. Vă rog să nu mă mai deranjați în maniera pentru care ați optat acum.
Vă doresc cele bune,”
Probabil că nu le înțelege nici sfinția sa, altfel i-ar fi fost ușor și i-ar fi făcut plăcere să dea mărturie despre credința sa. Iritarea aceasta este grăitoare.
În altă ordine de idei, îmi amintesc că la un moment dat în perioada comunistă niște securiști s-au arătat foarte supărați pe niște preoți români care, trimiși la nuș ce consfătuire cu catolicii, verificați și îndoctrinați în prealabil, au început prin a îi încunoștința pe aceia că sunt nebotezați 🙂
Supărați rău erau comuniștii din cauza popilor închistați … 🙂
Le putem reproșa lipsa de tact misionar, așa cum au fost cuvintele Sfântului Marcu al Efesului din deschiderea sinodului de la Ferrara-Florența, dar nu că n-ar fi fost în granițele dogmatice ale ortodoxiei.
Astăzi sunt (prea!) mulți clerici care nu se regăsesc în învățătura de credință ortodoxă.
F bune aceste interpelări și revelatoare. Eu m-am concentrat pe subiect când am scris aceste articole și nu m-am mai gândit la cât de mult sunt în rătăcire cei care susțin tot felul de abateri semnate sau implicate în Creta. Este important să avem răspunsuri, să avem o stâncă a credinței pe care stăm, dar și această parte, să observăm că pur și simplu bat câmpii, iertată să-mi fie expresia.