Unul dintre cei mai vocali susținători ai Sinodului din Creta (2016) a fost și rămâne Părintele Patriciu Vlaicu, mai ales că a participat la el ca unul din cei 6 însoțitori ai delegației BOR. Pe lângă aceasta, este profesor de Drept canonic la Universitatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din Bruxelles, Belgia. Deci este una din cele mai autorizate voci să vorbească „de bine” pe acest subiect. În contextul în care tema este îngropată într-o tăcere vinovată la nivel înalt, este bine că mai există încă dispoziția de a fi abordată.

Într-o conferință on-line recentă, Pr. Patriciu a făcut o prezentare de popularizare a lucrărilor și „beneficiilor” Sinodului din Creta. Din nefericire, argumentele pe care le folosește sunt neconcludente și inconsistente, dublate de o eschivă permanentă și deviere de la subiect în secțiunea de întrebări și răspunsuri. Cu toate că pare a fi vorba de o dezbatere surdă, consider că trebuie să-i fie adresată o critică ce ar putea fi folositoare și lămuritoare măcar altora interesați pe temă. Sfinția sa este convins de cele pe care le susține și poate va avea bunăvoința să-și revizuiască poziția, după cum singur declară că este dispus să răspundă provocărilor.

Ceea ce voi încerca să arăt este că argumentele pro-Creta au mai mare trecere nu pentru că ar fi valide și serioase, ci pentru că pur și simplu sunt exprimate și susținute de la nivel oficial și cei mai mulți oameni preferă să nu-și facă probleme de conștiință, ci să fie obedienți. Există o supunere oarbă, care nu vine din credință, ci din lipsa de asumare autentică a învățăturii lui Hristos. Foarte puțini realizează că Evanghelia cere o credință ce pare nebună în ochii lumii (cf. 1Cor. 1:19), care doar ea este mântuitoare, nu conformistă, căldicică, de fațadă și neimplicată.

Pentru o ușurare a lecturii și o sistematizare a subiectului, am împărțit materialul pe mai multe teme.

„Observatori” eretici la Sinodul din Creta (Foto: Flickr, Holy Council)

Organizarea și participarea la Sinodul din Creta

Unul dintre cele mai discutate aspecte legate de Sinodul tâlhăresc din Creta a fost acela al organizării. Este important de văzut care a fost imperativul întrunirii lui și cum a fost pregătit terenul. Au existat, pe ultima linie critici privind regulamentul de funcționare, drept pentru care trei Biserici Locale nu au onorat cu prezența, iar una (Antiohia) a invocat drept motiv al absentării conflictul cu Patriarhia Ierusalimului pe tema jurisdicției asupra Qatarului. Adoptarea deciziilor finale a fost făcută printr-un vot original, inovativ față de tradiția dintotdeauna a Bisericii. La fel, receptarea ulterioară este una care ridică probleme.

Ce spune Pr. Patriciu în privința acestor aspecte?

– min. 4:35: „Canonul 37 apostolic spune foarte clar că, atunci când sunt probleme, episcopii trebuie să discute împreună. Dacă sunt probleme la nivel regional, trebuie să discute episcopii dintr-o regiune. Dacă sunt probleme care privesc Biserica întreagă, sunt Sinoade lărgite… doar 7 dintre ele au fost asumate, recunoscute ca fiind Ecumenice.”

– min. 7:20: Canonul 76 al Sinodului din Cartagina (84 din Pidalion) prevede: „de câte ori se organizează un Sinod, să se creeze delegații ale Bisericilor.”

– min. 10:30: „În 1902 a fost prima inițiativă (de convocare a unui Sinod general) a Patriarhului Ioachim al III-lea… pentru că lumea era tulbure la începutul sec. XX, era plină de lucruri noi.”

– min. 29:40: „Acest document nu este un document nou, a fost elaborat începând cu 1968 și persoane care acuma sunt foarte împotriva acestui document au făcut parte din dialogul ecumenic cu celelalte comunități creștine și și-au adus contribuția la aceste documente.”

– min. 30: 25: „Dacă nu se întrunește Sinodul, așa cum spune canonul 19 al Sinodului al IV-lea Ecumenic, se provoacă dezordine, este important să aibă loc întruniri sinodale.”

– min. 31:55: „Dacă vreo Biserică din cele prezente ar fi manifestat obiecții față de vreun document, acel document pur și simplu nu ar fi fost adoptat, de aceea este o greșeală din partea Bisericilor care nu au participat.”

– min. 32:50: „Primul lucru sau cel mai important este că la Sinodul din Creta s-au întâlnit Bisericile.”

Secțiunea întrebări și răspunsuri:

– min 3:25: „Semnătura tuturor episcopilor a fost un act de participare.”

– min. 5:15: „Nu văd cum Biserica Serbiei ar fi putut să accepte semnarea unui document, să nu ridice dreptul de veto dacă majoritatea episcopilor n-ar fi fost de acord…”

– min. 5:40: „Unii sinodali au spus că nu au semnat din motivul acesta, alții că au avut o reținere, dar ideea era de consens. N-au fost rețineri atât de mari încât să nu fie adoptat documentul.”

– min. 6:30: „Sinodul nu poate fi contestat ca fiind Sinod.” „Patriarhia Moscovei nu a contestat Sinodul din Creta, nu l-a negat, ci a arătat că nu a fost Sinodul la care se așteptau să fie. Biserica Bulgariei la fel, chiar dacă zice că nu a fost nici mare, nici sfânt, e pt. că nu a participat…” „Toate Bisericile care nu au participat își exprimă dorința de a continua această lucrare sinodală.”

– min. 10:40: „În ianuarie 2016 toate Bisericile autocefale au fost de acord cu convocarea Sinodului.”

– min. 11:40: „În ultima clipă Biserica Bulgariei a anunțat prima că ea nu participă, deși ea a trimis la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod inclusiv lista participanților, din care făcea parte chiar și fostul rege al Bulgariei, Simeon… Motivele pentru care s-au retras au fost complicate, complexe.”

– min. 13:00: „Noi, Patriarhia Română, am preluat toate observațiile pe care Patriarhia Georgiei le-a trimis și a încercat să le pună în discuție.”

– min. 32:35: „Întrebare: Biserica Georgiei a respins la întâlnirea presinodală de la Chambesy textul despre căsătoria mixtă, acesta este motivul neparticipării. Răspuns: Da, Biserica Georgiei a fost împotriva căsătoriilor mixte, dar nu a refuzat participarea. Dovada este că Biserica Georgiei a trimis Sfântului și Marelui Sinod amendamente la document. … Și-a trimis lista cu delegații ei, dar a decis în ultima clipă să nu participe.”

– min. 1:51:30: „În cadrul Sfântului și Marelui Sinod au fost discuții frumoase, nu au fost tensionate. Au fost în contradictoriu, la anumite momente, dar nu au fost discuții care să fie agresive.”

Sintetizând pledoaria Părintelui Patriciu, el afirmă:

1. A fost necesară convocarea Sinodului pentru că există canoane care prevăd obligația întrunirii Sinoadelor și participării episcopilor la ele pentru a rezolva problemele care apar. Prima inițiativă a convocării unui Sinod general a fost în 1902 din partea Patriarhului Ecumenic Ioachim al II-lea.

2. Pe baza canonului 76 Cartagina, care menționează posibilitatea formării unor delegații, este sugerat faptul că a fost normală participarea doar a unor reprezentanți, nu a tuturor ierarhilor din toate țările.

3. În Comisiile pre-sinodale, care au pregătit documentele de lucru, a existat dezbatere autentică și fructuoasă. Chiar dacă unii au o altă poziție astăzi decât Sinodul, asta se datorează faptului că nu sunt ei consecvenți cu ei înșiși.

4. Toate Bisericile și-au dat acordul în ianuarie 2016 pentru întrunirea Sinodului, deci absențele au fost nejustificate, țin de motive neîntemeiate.

5. Bisericile Bulgară și Georgiană au fost de acord cu participarea, dar s-au răzgândit nefondat în ultima clipă.

6. Chiar dacă unele Biserici nu au participat, poziția lor a fost reprezentată de celelalte. Spre exemplu, amendamentele georgienilor au fost preluate de delegații români.

7. Respingerea textului despre căsătorie de către georgieni nu a fost un motiv pentru neparticipare.

8. Semnăturile participanților au fost un act de participare, nu un vot. Documentele au fost adoptate prin consens.

9. Textele au fost adoptate prin unanimitate și orice împotrivire constituia un impediment să fie semnate.

10. Sinodul nu este respins de nici o Biserică din cele absente, ci doar nu se supun pentru că nu au participat.

Combaterea afirmațiilor. În ce constau erorile

Perspectiva de mai sus păcătuiește prin aceea că este părtinitoare, asamblată în așa fel încât să dea bine. Nu pornește de la observarea obiectivă a faptelor cu conștiință curată, ci de la dorința de a arăta că Sinodul a fost corect organizat. Așa se face că nu sunt interpretate canoanele și tradiția Bisericii în duhul și litera în care au fost formulate, ci doar sunt scoase din cadrul lor și potrivite într-un context favorabil. Desigur că cine nu este familiarizat cu spiritualitatea ortodoxă, nu va percepe erorile și se va mai comod să accepte explicații facile, însă nu la fel va reacționa un credincios serios.

1. De dragul argumentării că prezența a fost obligatorie, Părintele invocă o serie de canoane care se referă la o speță puțin diferită. Această teorie a fost formulată de unii episcopi și teologi ai Patriarhiei Ecumenice chiar și în vremea întrunirii Sinodului din Creta, în 2016. Dar canoanele 37 ap., 5 I Ec., 19 IV Ec., 8 trulan, 6 VII Ec., 20 Antiohia, 18 Cart. (26 în Pidalion) vorbesc despre Sinoadele regionale anuale.

Pentru a fi clar, trebuie știut că Sinoadele pot fi Ecumenice, Locale și regionale. Cele ecumenice sunt acelea la care sunt prezente toate Bisericile Locale sau au trimis reprezentanți sau deciziile lor au fost recunoscute ulterior în unanimitate. Există 7 astfel de Sinoade consacrate, dar au mai fost întrunite o seamă care aspiră la acest statut. Cele Locale sunt acelea la care nu au participat toate Bisericile, ci doar dintr-o regiune mai întinsă, din diferite zone. Aceste două categorii se referă la Sinoade întrunite în mod extraordinar, pentru a rezolva probleme punctuale, îndeosebi de credință. Pe lângă acestea, mai există Sinoadele regionale, ale unor mitropolii sau Patriarhii, care se adună regulat de două ori pe an sau cel puțin o dată.

Canoanele menționate se referă la cel de-al treilea tip de Sinoade și prevăd obligația episcopilor de a participa la ele pentru a fi rezolvate problemele curente care apar în Biserici Locale. Ele nu au în vedere Sinoadele extraordinare (Ecumenice sau Locale). Așadar canonul 19 al Sinodului IV Ecumenic nu poate fi aplicat Sinodului din Creta, ci celor din cuprinsul Bisericilor autocefale. Deci nu a fost obligatorie prezența în Colimbari. Cu cât se angajează să fie mai mulți participanți, cu atât valoarea și reputația crește sau, dacă sunt mai puțini, scade.

S-a făcut propunerea să existe un astfel de Sinod la o perioadă regulată de 7 sau 10 ani. Dar această perspectivă este susținută de posibilitățile tehnice actuale de comunicare globale, nu de cerințele funcționale, canonice și structurale ale Bisericii Ortodoxe. Ea este organizată, conform canonului 34 apostolic, pe regiuni configurate pe criterii etnice: „episcopii fiecărui neam/nații (ἔθνος)” trebuie să se constituie în jurul unui întâistătător. Așadar problemele administrative apar la nivelul Bisericilor autocefale și sunt tratate de Sinoadele lor, iar cele generale, care țin îndeosebi de credință, necesită cercetare sinodală extraordinară doar atunci când apar provocări punctuale, cum sunt ereziile.

Dar și felul cum s-a ajuns la convocarea Sinodului a urmat această logică defectuoasă. Așa cum menționează Pr. Patriciu, prima inițiativă a avut loc în 1902, dublată de o altă Enciclică a Patriarhiei Ecumenice din 1920. Ambele acțiuni sugerau o unire cu catolicii și protestanții sau măcar o discutare a ei la nivel pan-ortodox. În același timp, a fost sugerată și introducerea calendarului gregorian. Aceste două subiecte au stat mereu în legătură, din păcate, ceea ce a atras repudierea din partea mediului ortodox sănătos. În general, au fost reacții de eschivă, amânare sau chiar de critică. În loc să fie pusă problema ecumenismului în sensul condamnării lui, acesta era promovat ca o oportunitate de luat în calcul. Confruntarea dintre moderniști, reprezentați îndeosebi de Patriarhia Ecumenică, și tradiționaliști a dus la convocarea Sinodului din Creta într-o formulă nereprezentativă pentru Ortodoxie, forțată și păgubitoare, de impunere a unei noi linii inovatoare, care nu poate fi susținută prin apelul la canoanele și tradiția ortodoxe.

2. Este invocat canonul 76 Cartagina pentru a justifica formarea unor delegații din cel mult 25 de episcopi din fiecare Biserică autocefală. Dar, cum am scris deja, acest canon, ca și al 18-lea (26 din Pidalion), se referă la dezbateri sinodale regionale, de data aceasta la nivelul Africii de atunci. Din punctul meu de vedere, nu este necanonic faptul că nu au fost invitați toți episcopii de pretutindeni, ci că nu a existat o reprezentativitate reală, mai ales că prezența a fost una slabă comparativ cu trecutul. Biserici mari, ca cele din România, Rusia, Georgia, Grecia să zicem, au fost puse pe plan de egalitate cu altele mai mici, cu mult mai puțini episcopi. Poate ar fi fost mai nimerită o proporționalitate, nu o nivelare a lor. Chiar dacă a participa prin reprezentanți nu este un lucru necanonic, ci corect, când nu există posibilitatea să se întrunească laolaltă mai mulți, totuși pare că s-a urmărit o alegere selectivă intenționată a participanților și o excludere a clerului inferior și a mirenilor.

3. Părintele Patriciu face referire la poziția Pr. Teodor Zisis, care a fost membru în Comisia pre-sinodală, care s-a ocupat cu redactarea textelor ce urmau să fie discutate în Sinod. În mod normal, hotărârile oricărui Sinod sunt redactate de către participanți. De data aceasta, discuțiile au pornit de la niște texte discutate în prealabil de comisii speciale din care făceau parte delegați din toate Bisericile Locale. Aceasta pentru că presiunea întrunirii unui Sinod pan-ortodox a apărut îndeosebi după introducerea calendarului îndreptat. În anii ’30 sârbii au cerut să fie discutate mai multe subiecte, nu doar acesta. Atunci au fost stabilite mai multe teme ce au fost dezbătute în prealabil și urmau să fie definitivate în cadrul Sinodului.

Din comisiile pre-sinodale a făcut parte și Pr. Teodor Zisis. În procesele verbale care consemnează discuțiile care au avut loc, este menționată propunerea Părintelui de a schimba expresia „existența ontologică” a celorlalte Biserici și Confesiuni cu „existența de facto”. Fără a ține cont că poziția Pr. Teodor a fost una corectă și ortodoxă, el a fost criticat că ar fi „autorul direct al acestei formulări”, care este cea mai controversată. În primul rând, nu a fost autorul, ci criticul ei în 1986, iar în al doilea rând, paragraful respectiv a fost reformulat total în 2015, la a 5-a Conferință presinodală. Se observă că documentul despre relația cu „restul lumii creștine” a fost rescris pe ultima sută de metri, între hotărârea din 2014 de a fi convocat Sinodul și întrunirea lui efectivă în 2016, tocmai pentru a conține teoriile ecumeniste. Așadar este absolut normal ca Pr. Teodor Zisis să fie împotriva textului sinodal pentru că e în contradicție cu ce a susținut el dintotdeauna.

Pr. Patriciu duce mai departe niște acuze fără a lua în seamă că au fost demontate și sunt inconsistente. Nu este interesat atât de mult de fondul problemei, cât de manipularea celor neștiutori.

4. Este adevărat că Patriarhii au fost de acord cu întrunirea Sinodului la Sinaxa Întâistătătorilor din ianuarie 2016, însă decizia lor urma să fie validată în Sinodul fiecărei Biserici Locale și să fie desemnați delegații. Așa s-a întâmplat în practică și acest lucru reiese din faptul că Regulamentul de funcționare (art. 2.3) prevedea ca Patriarhul Ecumenic să trimită invitații celorlalte Biserici autocefale. În practică, patru dintre ele au ales să nu participe, invocând diverse motive.

5. Bulgarii au refuzat participarea pe ultima sută de metri, însă motivele au fost întemeiate. Principalul a fost acela că documentele aflate în discuție nu putea fi modificate decât prin unanimitate. Practic, participanții, conform regulamentului, nu puteau schimba nimic decât dacă toate Bisericile erau de acord (art. 11.2). Deoarece existau formulări greșite, imposibilitatea practică a modificării lor făcea ca deciziile să fi fost luate dinainte de comisiile pregătitoare, nu de sinodalii semnatari. Spre exemplu, dacă georgienii nu acceptau pogorământ pentru căsătoriile mixte, ei nu puteau modifica textul decât cu acordul tuturor. Era suficient ca o singură delegație să nu accepte și forma finală rămânea cea pre-sinodală. În aceste condiții, sunt de înțeles bulgarii și georgienii că nu s-au prezentat la o asemenea procedură.

6. Faptul că observațiile georgienilor au fost preluate de delegația română este o simplă teorie pentru că important era nu doar să fie prezentate, ci și susținute. Biserica Georgiei a făcut asta mai ferm prin faptul că nu au participat, pe când delegația română a făcut concesii.

7. Nesemnarea textului despre căsătorie de către georgieni ar fi trebuit să constituie un motiv îndestulător ca Sinodul să nu se întrunească pentru că dezbaterea temelor presinodale nu a fost încheiată. Conform regulamentului (art. 8.2), acesta nu ar fi trebuit dezbătut din acest motiv. Ba chiar definitivarea discuțiilor pe texte era o condiție fără de care nu putea fi convocat Sinodul în totalitate, după cum rezultă din art. 2.1 din Regulament. Aceasta arată că au fost presate lucrurile, că nu se ajunsese la un consens real, ci la unul forțat, artificial. Mai mult, regulamentul însuși nu a fost semnat nici de antiohieni și georgieni, ceea ce ridică o problemă serioasă cu privire la consimțământul pentru întrunirea Sinodului. Aceste aspecte arată vicii de procedură.

8. Au fost în total 25 de ierarhi (15%) care nu au semnat documentele finale din Creta, îndeosebi cel legat de ecumenism. Acest lucru nu a fost, într-adevăr, un impediment pentru adoptarea deciziilor finale. În mod normal, pe o temă dogmatică nu există votare, ci ori unanimitate, ori excluderea din comuniune. Dar posibilitatea ca la Sinodul din Creta unii episcopi să nu semneze și totuși votul să se facă la nivel de delegații ale Bisericilor locale a dus la situația ca ei să rămână în comuniune cu ceilalți. Acest fapt produce o mare dezordine și răvășire. În felul acesta, coexistă dreapta-credință cu erezia. Avem un fel de consens fără unanimitate, ceea ce este absurd. Aceasta este o inovație gravă și care subminează stabilitatea Bisericii, introduce o stare de compromis în materie de credință.

Unii din episcopii care nu au semnat au argumentat destul de elocvent că ei consideră eretic cel puțin un document. Adică nu e o poziționare oarecare, nu e un lucru de joacă. Din păcate, atitudinea lor nu este dusă până la capăt, să condamne explicit Sinodul și chiar să refuze comuniunea cu semnatarii lui.

O situație delicată este cea a sârbilor. Aceștia au anunțat, la un moment dat, că nu vor participa la Sinod. Apoi 17 din cei 25 de delegați nu au semnat documentele. Totuși Biserica lor și-a dat votul de aprobare, apoi au acceptat deciziile în Sinodul lor local.

Aceste inconsecvențe nu produc încredere, ci confuzie, impresia că totul este la mica înțelegere sau chiar supus unor presiuni ilicite.

9. Deși prevederile regulamentului de funcționare erau ca modificările să fie făcute prin unanimitate, nu s-a ținut cont de acest lucru, după mărturia Pr. Patriciu. În fața presiunii create de absența unor Biserici, Patriarhul Ecumenic a cedat și a acceptat ca votul să fie dat pe forma finală a documentelor, nu a amendamentelor. Însă nu putea fi prevăzută această situație dinainte și poate că, fără absentarea unora, nu s-ar fi ajuns la ea. Deci nu a fost nici o greșeală din partea Bisericilor neparticipante, ci e vorba de o prezentare tendențioasă a lucrurilor din partea Părintelui pentru că regulamentul nu prevedea această procedură, ci fix invers, anume că obiecțiile la documentele presinodale ar fi fost acceptate doar dacă erau toți de acord cu ele.

10. Cel puțin Biserica Bulgariei și a Georgiei au formulat obiecții serioase în Sinoadele lor la adresa documentelor din Creta. Ele aduc acuze de devieri dogmatice. Patriarhia Rusă a amânat discutarea teologică a textelor și deocamdată nu consideră Sinodul ca fiind reprezentativ pentru ea. Practic, se situează într-o oarecare neutralitate, ca și Biserica Antiohiană. Această situație nu echivalează nicidecum cu o acceptare tacită, ci cu o stare de conflict mocnit nerezolvat. Continuarea lucrării sinodale nu înseamnă că totul e bine până acum, ci că este confuz și cu probleme și e nevoie să fie găsite soluții pe mai departe pentru a ieși din acest impas.

Concluzii

Pr. Patriciu vrea să inducă o imagine pozitivă, de bună înțelegere și armonie între participanții la Sinodul din Creta, ba chiar și față de Bisericile neparticipante. Totuși există probleme majore pe care încearcă să le mascheze și să le îndulcească. Aceasta nu face decât să creeze o presiune psihologică ca să fie înghițită situația cu tot cu relele ei.

Problemele de organizare, de votare și reprezentare sunt mari și de netrecut și ele sunt importante pentru că au favorizat luarea unor decizii greșite, forțate, care nu sunt în duhul Evangheliei. Nu a existat o luptă pentru adevăr, ci un conflict de culise prin care să fie trase sforile ca să se ajungă la semnarea unor decizii neortodoxe.

Pe lângă hotărârile controversate luate, mai există și teme stringente care nu au fost abordate, cum ar fi calendarul bisericesc și acordarea autocefaliei. Iar în privința autocefaliei Mitr. Ilarion declară că subiectul a fost retras de pe agenda de lucru de către … Patriarhia Ecumenică. Atunci cum mai vorbim de dezbatere sinodală… ziditoare?

Urmează:

2. Căsătoriile mixte

3. Ecumenismul/Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine

4. Întreruperea pomenirii.

Translate page >>
4
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x