Sursa de unde am preluat cartea în format .pdf
Pentru a descrie ceea ce se întâmplă pe scena politică se cere folosirea unor termeni care, deşi par tehnici, sunt oarecum mai exacţi şi ajută la îndepărtarea confuziei şi neînţelegerilor.
Precizări prealabile
A existat o bună perioadă după căderea comunismului o adevărată idolatrie faţă de cărţile care tratau teme precum: tehnici de manipulare, metode de persuasiune, propagandă şi psihologie a maselor, tehnici de vânzări şi tehnologii politice şi aşa mai departe.
Această curiozitate arzătoare s-a manifestat pe de o parte ca reacţie la întunericul intelectual în care societatea a fost ţinută în timpul dictaturii comuniste, prin raportare la acele Fonduri S destinate unor categorii speciale de cititori şi, pe de altă parte, ca o nevoie stringentă de a acumula putere personală prin obţinerea de informaţii utile la momentul reintrării în capitalism şi în noul regim democratic.
Idei necesare la nivelul comunităţii
Din păcate, cele mai multe dintre aceste lecturi au vizat un scop strict individual, unul de avansare a intereselor personale, fie că vorbim de câmpul politic, economic sau cultural ori, mai benign, în scop defensiv, de apărare faţă de diferitele forme de manipulare cu care suntem ţintiţi.
Dar piaţa publică de idei nu a fost îmbogăţită cu tematici esenţiale pentru înţelegerea raporturilor sociale şi a modului în care funcţionează societatea, motiv pentru care discursul public din societate este preponderent mincinos, este în continuare foarte superficial, paternalist şi dominator, un discurs care nu angajează teme reale ale interesului colectivităţii decât în forme butaforice.
Tehnicile despre care mulţi dintre noi am citit şi pe care le recunoaştem ca semne de abuz şi de rea-credinţă sunt folosite fără niciun fel de ruşine sau rezervă de la cele mai importante pupitre ale autorităţii publice, uneori chiar şi din Biserică, fără a fi denunţate în niciun fel.
Politica – spaţiul predilect de manifestare
Politica românească este supra-saturată de comunicare manipulatorie, care s-a încetăţenit de o aşa manieră încât face imposibilă angajarea în forme rodnice de dialog, care să ridice nivelul de cunoaştere şi înţelegere comună. Aşa cum relaţiile comerciale de astăzi au ajuns să fie sufocate de condiţii non-negociabile, dictate de pe poziţii de putere economică, similar, relaţiile sociale sunt configurate exclusiv în termeni de adeziune la discursul dominant, orice îndoială sau punere sub semnul întrebării fiind prompt sancţionate.
Politica discursului public este integral viciată de calcule personale iar deposedarea individului de demnitatea firească ce decurge din relevanţa argumentului rostit cu bună-credinţă este îndreptăţită şi justificată de toţi cei ce se luptă pentru un dram de atenţie publică.
Manipularea cuvântului este însoţită de domnia forţei, de manifestarea glacială a autorităţii care face abuz de poziţia sa dominantă ignorând orice îndatorire de convingere onestă cu privire la binele comun. Comunicarea publică (strategică) este o formă organizată de minciună menită să erodeze conştiinţa colectivă (înţelegerea comună a grupului ţintă) şi să înfrângă rezistenţa individuală.
Alinierea massmedia la minciună
Se observă în rândul mass-media o aliniere docilă la acest cod manipulator, o submisivitate care nu poate fi explicată doar prin faptul că „presa are lesă” şi că „este vândută/cumpărată la tarabă”. Există o coerenţă a limbajului încifrat care depăşeşte graniţa punctajului mediatic al presei mainstream, ceea ce ne face să credem că, de fapt, vorbim despre un duh al lipsei de sinceritate care transcende întreaga comunicare publică şi care se manifestă inclusiv în plan individual.
Toate aceste observaţii conturează o ameninţare cu caracter urgent, una care revine şi care a fost omniprezentă în perioada comunistă, denunţată de Soljeniţîn ca fiind Minciuna Generală Conştientă.
De ce ne (mai) interesează?
Ortodocşii care înţeleg nevoia activităţii în plan civic trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a decoda şi denunţa enunţurile manipulative, însă fără a evolua spre acuzaţiile ad hominem, oricât de temeinice şi necesare ar părea acestea. Dacă denunţăm şi pe mincinos odată cu minciuna rostită, ne blocăm în poziţii de partizanat care nu ne ajută, nu ne reprezintă, care ne înlănţuiesc în poziţionări neputincioase.
Aceste succinte consideraţii m-au trimis cu gândul la cartea concisă, cunoscută, care a circulat destul de mult la începutul anilor 2000, Manipularea cuvântului de Philippe Breton, dar ale cărei idei nu se regăsesc în conştiinţa publică, decât cu titlu de excepţie. Deşi aici pe blog am făcut în mai multe rânduri referire la framing-ul abuziv al comunicării publice, termenul consacrat este cel al cadrajului/recadrajului, modul în care un eveniment este „aşezat într-un cadru moral” atunci când este adus în discuţie.
Exemplul preşedintelui Ionhannis
Pentru a fi mai explicit, fac trimitere la declaraţia de presă de astăzi a preşedintelui Iohannis, despre protestele împotriva restrângerii libertăţilor cetăţeneşti. Elementul de cadraj abuziv este următorul:
Intolerabile și complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viața și sănătatea tuturor.
Acest cadraj este abuziv prin aceea că ignoră conţinutul legitim al motivelor de protest şi îi atribuie un caracter nereprezentativ. Protestele nu pot fi caracterizate ca manifestări violente, extremiste şi xenofobe decât dacă abuzăm de înţelesul comun al acestor termeni. Deşi proclamă în prealabil faptul că exprimarea liberă a opiniilor este garantată, în fapt, preşedintele şi regimul său nu abordează fondul problemei ci se mulţumeşte cu o simplă poziţionare de ascendent moral.
În cartea Manipularea cuvântului pe care am adăugat-o în fruntea acestei postări pentru valoarea sa de reper taxonomic şi de resursă de informaţii, autorul vorbeşte despre corelativul libertăţii de expresie, acela al dreptului la liberă receptare. Degeaba sunt liber să vorbesc dacă nu este nimeni liber să mă asculte, liber să intre în dialog, dispus să participe la soluţionarea pe fond a problematicii.
Noua Normalitate – cel mai recent şi dominant cadraj
Cred că în această cheie vor evolua protestele acestor zile, care vor fi sufocate de cadrajele mediatice şi de cele oficiale, abuzive şi manipulatorii, până când se vor stinge sau vor irumpe prin alte forme de violenţă. Cert este că doleanţele nu sunt recunoscute ca fiind legitime, sunt negate atât în substanţa lor cât şi în forma de exprimare, oricât de autentice ni s-ar părea nouă.
Cadrajul autentic nu poate fi impus prin forţă, ci doar în urma unui reviriment cultural, doar dacă mişcarea de protest va găsi noi căi de valorificare a ideilor de libertate şi de drepturi cetăţeneşti. În caz contrar, vom rămâne prizonierii Noii Normalităţi (alt exemplu de cadraj înşelător).
Recomand parcurgerea selectivă a cărţii ataşate, începând cu pagina de Cuprins din final, mai mult pentru a avea o idee comună despre termenii prin care putem înţelege şi caracteriza natura comunicării strategice ai cărei prizonieri suntem.
Nu am vocabularul si nici elocventa domnului Vlad dar o sa incerc sa disec „pe intelesul internautilor” viclenia din declaratiile (probabil pregatite de altii) presedintelui referitoare la proteste.
Cu rusine marturisesc ca mi-am irosit o buna parte a tineretii pe diferite forumuri de pe internet, in discutii inutile despre politica, ideologie, istorie etc. Nu credeam ca una din cele mai perfide tactici folosite de „postacii” unor grupuri de interese a ajuns sa fie folosita cu atata dezinvoltura intr-un comunicat public al unui presedinte de stat.
Vorbesc despre tactica care in jargonul de internet se numeste concern trolling (o tentativa de definitie). Mai exact, tactica consta in subminarea imaginii (vazuta din afara dar si din interior) opozitiei prin adoptarea unei false poziti de ingrijorare legata de directia X si caracterul Y al grupului/indivizilor sau al actiunilor acesora. X si Y fiind falsitati (ad hominem) sau exagerari nedrepte (de exemplu prin generalizare superficiala – in care culpabilitatea unui individ sau grup minoritar al opozitiei este atribuita tuturor celorlalti membrii ai opozitiei). Viclenia sta in felul in care sunt incadrate acuzatiile. Daca acuzatiile X si Y ar fi fost aruncate dintr-o postura onesta, de dinafara grupului tinta, grupul le-ar fi catalogat corect ca atacuri ieftine. Prin incadrarea atacurilor ca o grija pentru binele grupului, venite din interiorul grupului (fals, viclenie) exista sansa ca acuzatiile sa fie considerate legitime (de catre public dar si din interiorul grupului – de membrii indecisi/cu adezune slaba la grup) si intentia ingrijoratului sa fie luata de buna-credinta.
Cazul concret: vrei sa tarasti prin noroi imaginea protestelor, vrei sa le atribui protestatarilor etichete negative, vrei sa-i acuzi de comportament sau gandire criminala/imorala sau irationala pentru a le distruge credibilitatea in fata publicului larg si astfel sa previi cresterea numarului lor prin intimidarea noilor aderenti cu aceleasi etichete si implicita marginalizare a acestora daca se vor alatura.
Ce faci ? Daca ii acuzi de comportament violent, xenofobie si antisemitism, publicul o sa se astepte la dovezi pentru aceste acuzatii care vor fi atent scrutinizate, venind din tabara celor impotriva carora se protesteaza. Dovezi nu ai, cazul Morgenstern e slab, te poti baza oare pe deficitul de atentie a publicului ? ca poate nu au vazut deznodamantul, ca incidentul nu avea treaba cu AUR, mai ales ca nu prea crede lumea ca protestele sunt motivate de o ideologie sau partid. Nu poti, te risti sa cresti legitimitatea protestelor in ochii publicului. Iti abandonezi pozitia ferma referitoare la restrictii ? Nu poti, prin orice retragere le dai dreptate protestatarilor si anulezi credibilitatea tuturor deciziilor din ultimul an.
Solutia: tu nu esti impotriva protestelor, tu ii intelegi pe protestatari, chiar daca ei nu stiu ce e bine pentru ei si sunt doar frustrati de sacrificiile pe care toti trebuie sa le facem in acest razboi™. Dar oricat i-ai intelege nu poti sta deoparte la lucrurile inadmisibile ce sunt evidente si deja fapt si nu necesita dovezi sau argumente – trebuie sa iti exprimi ingrijorarea pentru pornirile violente, pentru xenofobia si antisemitismul protestatarilor. Si de aici pornim discutia, nimic despre presupusele nemultumiri ale protestatarilor, nu e necesar sa discutam daca au fost violenti, daca au dat dovada de xenofobie si antisemitism, aceste atribuiri sunt justificate si atat de evidente ca nu mai are rost sa zabovim pe justificari – prioritatea e aducerea lor in atentia protestatarilor pentru care esti ingrijorat (defapt in fata publicului larg). Daca protestele se opresc, ai castigat. Daca protestele continua, si mai intaratate de manipularea abuziva a imaginii acestora in mass-media, poate ajung in sfarsit la savarsirea de acte de violenta reale, si poti sa zici publicului „v-am zis eu” dupa care sa-i imprastii cu aplicarea disproportionala de forta, care acum e complet legitima, bineinteles.
Da Ionuț, mersi. Ați surprins foarte bine, e chiar inside concern trolling! Sunt multe resurse pe net despre tipul ăsta de gherilă digitală, inclusiv en.wikipedia are foarte multe resurse utile, bine sistematizate.
Dar ceea ce descumpănește e, cum ați spus, dezinvoltura cu care demnitățile cele mai importante ale statului român fac uz de subterfugii din astea nedemne de un debate gimnazial în state ori altundeva unde retorica e cât de cât luată în serios.
Am zice că declarațiile-s redactate de unii aflați între formularea a două oferte publicitare/ PR corporatist, necum de oameni de stat aflați într-un moment critic.
Dar mna.. nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère…
tout se moque crecă mergea mai bine.
https://www.rfi.ro/politica-132371-george-simion-aur-terori-psihologice-proteste-restrictii
S-a întâmplat să surprind astăzi la RFI un interviu care a fost luat lui George Simion de la AUR care este, practic, de manual şi lămureşte printr-un exemplu din realitatea noastră imediată subiectul cadrajului polemic. George Simion este împins într-un colţ, moralmente vorbind, fiind asociat cadrajului negativ al protestelor, o capcană pe care o validează din cauză de nepricepere.
Pe de altă parte, probabil că nici nu ar avea nevoie George Simion să cunoască toate aceste tertipuri şi subterfugii de dirty debating, nu cred că i-ar folosi la ceva.
Însă, reţin acest interviu pentru nemapomenita sa valoare ilustrativă, mai cu seamă în partea a doua a celor 13 minute ale înregistrării pe care o ataşez acestui comentariu şi care poate fi ascultată direct aici sau la articolul sus-indicat. Deşi preiau mai jos şi o transcriere adaptată, vă îndemn să asculaţi interviul audio pentru a surprinde mai clar ideea de cadraj abuziv. Probabil că pe siteul RFI se aude mai clar decât pe înregistrarea mea second-hand din final.
Transcrierea parţială:
––––––––––––––––––––––-
În fine, dacă tot suntem la capitolul resurse şi recomandări, iar printre cititori sunt şi persoane care ar dori să vadă/înţeleagă cam cum ar fi trebuit să se comporte tactic George Simion, dpdv al comunicării strategice, în momentul în care a sesizat că este atras în capcana „asumării”, recomand următoarele explicaţii, în limba engleză:
Aceste resurse trebuie primite ca atare, cu rol de simplă informare, nu ca un îndemn în specializarea în domeniu. Strategia noastră nu este obţinerea vreunei puteri de dominare a interlocutorului ci:
Matei, 10
16.Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.
Mult prea stimate d-le Vlad,
Nu scriu asa sa mai dau pe net vreo ironie…respect determinarea dvs.ca incercati sa faceti ceva sustenabil sa schimbe poate cu ceva cele de azi…dar sa mai citim si o carte sa descoperim supterfugiile la care apeleaza puterea?
Si eu am gindit la un moment dat asa….dar printre altele sa mai si citim carti ca intelegem deviatiunile lui Klaus sau ale acolitilor lui?
Va explic imediat ce am vrut sa spun mai departe….ei bine, spuneti de multe ori ca aveti timpul limitat (ca am auzit cit are de lucru o persoana care are meseria dvs)…..ei bine, va intreb si eu asa ca oare de ce sa mai citim si asa ceva cind timpul nostru limitat fiindu-ne oare nu ar fi mai bine sa ne aplecam sa citim mai multe carti sfinte cu infinit mai multe intelepciuni?
Oare nu ar fi o solutie mai viabila? Va intreb si eu asa ca de la om la om! Iertati daca vi s-a parut exagerat ce am scris, Doamnul sa ne pazeasca!
Cred că decât citit, mai degrabă „consultat” e verbul potrivit și nu e adresat oricui acest îndemn ci ortodocșilor care sunt activi civic. Adica unora foarte, foarte puțini. 🙂
E ca și cum m-aș adresa unora care vor să emigreze în Franța și, cunoscând câte ceva de pe urma unor peregrinări anterioare, îndrăznesc niște îndrumări punctuale.
Dacă nu ne arde de plecat aiurea, îndrumările par fără rost, dar dacă-i musai să plecăm unii dintre noi, atunci trebuie, măcar superficial, să pricepem limba și cultura. 🙂
Părăsind tonul alegoric, e clar că nu propun oricui să citească aceste lucruri. Dar nici nu strică să știm, mai mulți dintre noi, câte ceva despre aceste chestiuni. Pentru că, totuși!, nu suntem monahi ci mireni și trebuie să ne mântuim în lume trăind.
Pe partea de informare noi nu avem cum construi alternative de mărimea celor mainstream. Dar putem miza pe un efort cumulativ, prin care mai multe bloguri/situri contribuie la conturarea unui cerc moral.
De aceea pare blogul acesta împrăștiat tematic, pentru că el trebuie să se adauge la ce există în blogosfera ortodoxă, nu să caute să fie „portal” sau mai știu ce.
Programul îmi este cu adevărat de groază dar deocamdată mă ține Domnul sănătos. Mai și citesc cărți sfinte, chiar resimt nevoia asta, dar întrucât consum atâta „franceză”, e de așteptat să-mi scape câte un „furculision” când abordez chestiuni duhovnicești 🙂
Vă rog mult să-mi îngăduiți! 🙂
Iertați-mă!
Va urez multa sanatate si Domnul sa va intareasca in toate!
Cateva detalii legate de proteste, care daca sunt veridice trebuie luate in seama : https://www.youtube.com/watch?v=fl_fure_un0
Poate totusi declaratiile domnului presedinte Ionhannis legate de manifestatii violente nu sunt neaparat acuzatii goale ci „profetice”. Mai exact, acuzatii ce vor deveni credibile pentru public curand, pentru ca se lucreaza constient la intruducerea de elemente violente in proteste.
Eu unul am fost destul de implicat în 2013 atunci când au fost protestele de la Pungeşti şi lupta împotriva Chevron şi a exploatărilor gazelor de şist. Pentru cei care nu-şi amintesc, în 2013 a fost o întreagă comunitate obligată să trăiască sub supravegherea jandarmeriei, fiind declarată „zonă de siguranţă publică„. Tot cu declaraţii şi cu buletinul ieşeau din casă/curte, dacă le permitea jandarmul. Si atunci au fost anulate drepturile constituţionale, a fost demis Avocatul Poporului, media a denunţat mincinos violenţe fără precedent, au fost denunţate mişcările neo-legionare, xenofobe şi antisemite, s-au promovat diviziuni între români, o gândire captivă etc. Si atunci instanţele şi-au bătut pur şi simplu joc de misiunea lor de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, presa s-a prostituat cum vedem că o face şi acum.. Stiu că m-am judecat în vreo 3-4 procese vreo doi ani până să obţin copia ordinului jandarmeriei, despre care ei minţeau că e clasificată… în fine. Pentru cei care vor să rememoreze: AICI.
Jandarmeria are personal anume pregătit pentru a acţiona din interiorul protestatarilor, infiltrând manifestaţii legitime, deturnându-le, deşi legea o interzice. Dar toate exerciţiile lor tactice asta repetă şi testează, capacitatea de a controla protestele atât ca forţă de ordine cât, de cele mai multe ori, ca forţă de dezordine. Pur şi simplu statul nu-şi permite să lase din mână o astfel de putere. Sunt atât de multe exemple în care jandarmii civili au provocat, distrus, incendiat etc încât nu are rost să insist, pur şi simplu aşa se face peste tot, dintotdeauna. Eu unul consider că abia ăsta e motiv de puşcărie, nu ce a făcut Dragnea, dar asta e altă discuţie.
Aşa cum securiştii infiltrează partidele politice, aşa jandarmii infiltrează protestele. Trebuie înţeles fără patimă acest lucru şi luat în calcul de cei care doresc să organizeze mişcări de rezistenţă.
Am urmărit vlogul de mai sus, deşi am auzit de Iosefina Pascal este prima dată când o şi văd video. Nu-mi face o părere tocmai bună, dar mă bucur că este implicată şi (îmi pare că) spune lucrurile care trebuie spuse.
Am dat la articolul precedent, despre organizarea protestelor, un link către cărţile lui Gene Sharp, pe care le-am citit înainte şi după anul 2013. Dar din (chiar) multele lecturi pe care le-am făcut despre acest subiect, de de parte, cea mai utilă lectură pe care am făcut-o, ultima, a fost Twitter and tear gas al unei doamne turcoaice extraordinar de inteligentă. Stiu că am devorat cartea ei într-un weekend, când a apărut, şi mi s-a părut muuult peste orice altă lectură despre proteste şi mişcări civice, chiar şi a şcolii Gene Sharp despre activism civic, care e practic antecamera CIA a revoluţiilor colorate.
Mi-am amintit de această carte ascultând-o pe domnişoara Pascal cu care sunt de acord. Dar îndemnurile sale mi-au amintit de prezentarea turcoaicei despre care am scris mai sus:
O vizionare pe care o consider mai utilă. 🙂
Protestele de acum nu au capacitatea de a aduce schimbarea, de a recâştiga libertatea. Nu e vorba doar de a evita violenţele, lucru care nu poate fi controlat câtă vreme statul este liber să acţioneze ilegal. E nevoie de un efort colectiv care se va întinde pe mai mulţi ani, e nevoie de multă suferinţă şi mult efort material şi intelectual pentru a recâştiga (în alte forme) ceea ce s-a pierdut în ultimul an. Statul român trebuie desfiinţat şi reconstruit de cei care (dacă) vor mai avea puterea să o facă. Pare o afirmaţie anarhistă, dar sunt destul de sigur de ceea ce spun. Statul este doar recipient societal şi instrument de oresiune şi nimic altceva. E ţarc şi bici, e cimitir spiritual.
Din păcate societatea românească (şi lumea în general) nu pare pregătită, deloc, să mai sufere pentru libertate. vom vedea unde vom ajunge.
Mi-au ramas intiparite in minte tentativele mass-media de a-i cataloga pe cei care protestau impotriva Chevron pe atunci ca „eco-teroristi”. Chiar nu aveam idee ca a fost (pe o arie izolata) o prefigurare a ce se intampla azi pe scara larga.
Daca lucrurile evolueaza dupa aceiasi tipar, comentariul dumneavoastra ar fi un articol de sine statator excelent, pentru a scoate in evidenta continuitatea unui fenomen premeditat perfectionat in timp. Asta pentru cei care inca cred ca evenimentele de acum sunt o exceptie sau o circumstanta temporara care se va rezolva singura.
Am o parere similara referitoare la doamna Iosefina Pascal. Ii apreciez eforturile investigative, cunostintele legate de dedesubturile sistemului politic din Romania dar nu-i impartasesc optimismul legat de cat de usor va fi sa schimbam sistemul politic in bine. Poate e cinism dar declansarea de alegeri anticipate ca rezultat a protestelor va scadea influenta tip caracatita a Serviciilor ? Cine sunt aceia virtuosi din elita intelectuala/academica/antreprenoriala romaneasca care le vor lua locul #rezistentilor la toamna? Protestele sunt un inceput bun, un prim pas necesar pentru a trezi constiinta romanilor, pentru a revitaliza tineretul apatic si lipsit de vlaga.
Aici o sa fie cred punctul de rascruce si ingrijorarea mea. Mai exact, de lipsa credintei jerfitoare pentru aproape si pentru dreptate ca sursa principala a „avantului” protestelor. Exista in schimb multa manie, dorinta de indreptatire de sine si de razbunare. Felul in care vad eu „in ce duh” sunt multe voci, daca ar fi sa fie cu succes protestele, nu stiu cati o sa accepte in punctul ala doar pedepsirea inculpatilor cu inchisoarea. Imi seamana mai mult cu infierbantarea de dianaintea revolutiei franceze din 1789, care era tot pentru libertate, si s-a infaptuit cu suvoaie de sange ce acopereau strazile Parisului.
Da, de acord. Trecerea de la protestul #pentruLibertate la protestul #pentruPâine, indiferent de formula efectivă ce se va folosi pt trecerea de la spiritual la material va fi foarte dureroasă pentru noi. Atunci va veni mânia și sminteala și va fi greu de privit în perspectivă. De aceea, eu unul cred că am cam pierdut trenul trezirii conștiinței românilor. Aș fi mulțumit să ne recunoaștem înfrângerea și să repornim construcția unor mișcări sociale autentice. Spun noi, dar mă refer la elite. Eu nu cred că vom avea pedepse cu închisoarea, nici nu-mi doresc în contextul acesta, nu ar vindeca nimic. Am avea un lung șir de victime precum Ioan Totu. Cred că urmează mulți ani de robie colectivă, așa cum au avut rușii.
Nu ştiu alţii cum sint, dar eu, când aud vorbindu-se despre politica din România, îmi vine în minte întrebarea:
Se poate vorbi despre „scena politică” / „viaţa politică” din România?
Eu încadrez acest subiect – politica din România – în categoria „râsu-plânsu”.
Astfel că tratez întrebarea de mai sus pe două registre:
1. Râsu’
Întrebare la Radio Erevan:
– Se mai poate vorbi de calificare la CM 2022 după meciul României cu Armenia?
Răspuns:
– Da, de vorbit se mai poate…
2. Plânsu’
Eu cred că nu se poate face politică fără oameni politici.
Iar în România, numărul oamenilor politici este infinitezimal.
Ce înţeleg eu prin om politic?
O persoană (nu individ!) care pune binele cetăţii (ţara, judetul, oraşul, satul) mai presus de interesul personal.
O persoană care vrea aceasta şi este aptă, pregătită profesional pentru aceasta.
La noi, pigmeii au inversat deviza „Totul pentru ţară, nimic pentru noi”.
În România este vorba de orice, dar nu de politică…
Nu am atins aici subiecte precum: Constituţia României, modul de votare…
Acest articol m-a dus cu gândul la un altul:
Gigel Chiazna – Inversarea normalului
http://www.chiazna.ro/21711/inversarea-normalului
Dacă ne încăpățânăm să reducem politica la conceptul „binelui public”, da, nu prea avem ce discuta. Dar politica se referă la putere și la conducerea publică. Prin lentila aceasta, totul, și sportul, este politică. 🙂
Problema este că binele public nu reprezintă o preocupare a politicienilor și că instituțiile publice nu mai sunt apte să genereze binele public. Mimăm tot și toate și am ajuns într-un punct în care trebuie ne costă butaforia. De acum încolo vom tot plăti..
Nu doar de politică și fotbal ci despre foarte multe „se mai poate vorbi”. Chiar nimerită zicala pt situația noastră. Mulțumesc 🙂