Suntem nevoiţi să revenim cu acelaşi tip de mesaj în care evidenţiem lipsa de reacţie a Bisericii la ceea ce i se întâmplă. O facem fără niciun fel de tragere de inimă, fără vreo nădejde că putem schimba ceva la vârful ierarhiei noastre.  

La câteva zile de la incidentele petrecute cu ocazia slujbei arhiereşti de la biserica Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina din Constanţa, niciun arhiereu nu s-a solidarizat, nici nu s-a manifestat public în vreun fel în raport de cele întâmplate. Niciunul dintre clericii cu notorietate nu a găsit de cuviinţă să exprime vreun gând, îndemn sau mustrare. Singura reacţie apărută în spaţiul public este cea a conducătorului celor care sunt de confesiune baptistă. De partea cealaltă, Înaltpreasfinţitul părinte Teodosie este maculat de presa laică, dimpreună cu credinţa ortodoxă, cu practicile liturgice ortodoxe şi cu ritualurile noastre îndrituite.

Din pricina tulburării, în spaţiul online ortodox se trece cu vederea că, de fapt, discutăm despre două probleme separate, ambele deosebit de grave. Mai întâi este împiedicarea desfăşurării Sfintei Liturghii în parohia Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina iar apoi este vorba despre împiedicarea desfăşurării pelerinajului prilejuit de sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei.

Avem mai întâi întreruperea slujbei din parohia Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina de către organele de poliţie, faptă vădit ilegală care se pedepseşte penal, pentru care răspund atât cei care au comis-o nemijlocit cât şi instigatorii. Lipsa de reacţie la acest abuz nemaiîntâlnit normalizează conduita vădit ilegală şi, aşa cum realitatea ne-a arătat, invită alte abuzuri. Prin normalizare înţelegem că primeşte o acceptare tacită din partea celui chemat să o judece.

În calitate de creştini ortodocşi noi primim pe arhiereii noştri în sunetul clopotelor. Slujba arhierească are o altă însemnătate pentru participanţi decât cea săvârşită doar de preotul de parohie. Venirea arhiereului într-o parohie reprezintă pentru credincioşi o mare cinste şi prilej de mare bucurie. Sunetul clopotelor este însoţit de cântarea „pe Stăpânul şi Arhiereul nostru..” Toate acestea denotă un context cu totul deosebit în care se manifestă religios cei prezenţi iar slujba la hram a reprezentat, veacuri de-a rândul, cea mai importantă sărbătorire comunitară din viaţa românilor.

Aceste împrejurări au o încărcătură simbolică ce trebuie recunoscută şi protejată de Biserică. Cei întâi chemaţi să facă acest lucru sunt arhiereii înşişi dar, în lipsa lor, orice credincios de bună credinţă este dator să condamne moral conduita abuzivă a poliţiştilor constănţeni.

Aşa cum ne solidarizăm în faţa unor nedreptăţi care au loc la mare depărare, prin simplul resort al împărtăşirii unor valori comune, aceeaşi solidarizare trebuie să existe şi în Biserică. Şi poate chiar mai mult decât atât.  

Este binevenită rugăciunea, dar este necesar şi ajutorul nemijlocit, deschiderea şi disponibilitatea noastră de a da loc cuvântului celor care au fost brutalizaţi, nedreptăţiţi de poliţişti. Astfel se naşte o comunitate de credinţă, de valori şi de interese, o memorie comună şi o cale comunitară de îndreptare a nedreptăţilor.  

Lumea noastră se mişcă în baza unui delicat dialog al semnificaţiilor iar noi trebuie să reînvăţăm să conversăm în acest registru. Tăcerile noastre ne fac să devenim grosolani, ne sunt pretext pentru împietrirea sufletelor, pentru pasivitate şi pentru lepădare.

Parohiile din ţară ar trebui să condamne public cele întâmplate la Constanţa, să trimită mesaje de susţinere şi de solidarizare credincioşilor parohiei Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Nimeni nu este prea mic sau prea neînsemnat pentru a se manifesta cu grijă faţă de fratele său de credinţă atunci când este prigonit. La fel de nimerit este pentru credincioşii din parohia Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina din Constanţa să îşi ceară dreptatea, să ceară tragerea la răspundere a celor care încalcă legea lumească şi pe cea a lui Dumnezeu.

În paranteză fiind spus, ştiinţele juridice cunosc cazuri în care chiar persoana vătămată poate fi condamnată pentru favorizarea infractorului, atunci când legea consideră că valoarea socială încălcată este mai importantă decât prejudiciul suferit. Sunt dese situaţiile în care formulăm judecăţi morale cu privire la omisiunea unor persoane îndreptăţite de a interveni în cazurile în care sunt chemate în mod legitim să acţioneze.

Cei care nu acţionează, deşi au căderea să o facă, sunt vinovaţi moral de normalizarea unui comportament nociv care invită continuarea abuzului.

Pentru noi, este fără îndoială că atitudinea colaboraţionistă şi mult prea concesivă a Arhiepiscopiei Iaşilor este principalul factor de normalizare a abuzului actual în Biserică. Dacă arhiereii moldoveni ar fi condamnat batjocora jandarmilor de la hramul Cuvioasei Paraschiva, cel mai important pelerinaj al ortodoxiei româneşti, dacă ar fi formulat plângeri penale împotriva poliţiştilor rutieri din cadrul IPJ Iaşi care au oprit credincioşii din alte judeţe să intre în municipiul Iaşi, dacă Arhiepiscopia Sucevei nu ar fi tolerat întreruperea Sfintei Liturghii la Suceava, cu siguranţă că descinderea de la Constanţa nu ar fi avut loc.

Pasivitatea celor întâi nedreptăţiţi a normalizat situaţia de abuz, iar astăzi vedem că ameninţarea instituirii unor filtre rutiere prin care să fie interzisă libera circulaţie a credincioşilor ortodocşi trece neobservată şi ca un fapt cu totul şi cu totul banal. Loialitatea faţă de stat se manifestă atunci când îi impui cea mai înaltă conduită de drept, nu când îi cauţionezi abuzurile împotriva propriei turme de credincioşi!

Prin urmare, credincioşii care vor dori să-şi exercite dreptul constituţional la libertate religioasă şi care văd că interzicerea pelerinajului nu respectă condiţiile de legalitate, prin aceea că nu respectă principiul egalităţii de tratament juridic pentru situaţii comparabile (art. 1 din Legea nr.55/2020), între multe, multe alte condiţii de legalitate care sunt încălcate, vor trebui să înfrunte autoritatea nedreaptă a statului, să îndrepte o situaţie strâmbă, cu costuri nejustificat de mari. Suntem în situaţia absurdă în care este liberă deplasarea şi întrunirea unor cetăţeni oarecare pentru o eventuală partidă de poker la staţia Rompetrol din localitatea Ion Corvin, dar nu este permisă participarea la Sfânta Liturghie oficiată la 500 de metri distanţă!

Atunci când autoritatea legiuită în Biserică fuge de răspundere, absenţa atitudinii reparatoare va fi suplinită de cei mai mici prin mari suferinţe!

Este probabil să urmeze un mare val de astfel de abuzuri şi de nedreptăţi din partea statului român. Este posibil ca cele ce s-au întâmplat acum să nu fie nici ultimele şi nici cele mai mari dintre supărările pe care statul român ni le va provoca. Dar acesta nu este un motiv pentru a închide ochii şi a suporta fără voce nedreptăţile care depăşesc graniţa celor lumeşti şi prin care se caută să se împiedice credinţa însufleţitoare, hrănitoare, liberă în adevăratul sens al cuvântului.

În acest context înnegurat, comunicatul Secretariatului de Stat pentru Culte care a fost publicat astăzi de Basilica.ro fără nicio contextualizare, aduce o supărare în plus, între multe altele.

Trecând peste faptul că acest format de dialog instituţional nu corespunde greutăţii pe care Biserica Ortodoxă Română o are în societate şi nici impactului disproporţionat pe care măsurile luate de autorităţi îl au asupra credincioşilor ortodocşi, simpla achiesare a Patriarhiei la naraţiunea statului prigonitor reprezintă o trădare în plus:

„Reprezentanţii cultelor susţin menţinerea măsurilor dispuse de autorităţi cu privire la desfăşurarea slujbelor religioase”

(…) Ministrul Antonel Tănase, Secretarul General al Guvernului, a exprimat şi de această dată grija Guvernului României şi a domnului Prim-ministru Ludovic Orban pentru aprofundarea dialogului cu reprezentanţii cultelor şi pentru comunicarea eficientă a măsurilor dispuse în această perioadă, în consultare permanentă cu aceștia.

Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi a mulțumit reprezentanților cultelor religioase pentru disponibilitatea de a fi implicate activ prin susţinerea unor acţiuni comune cu autorităţile publice în vederea limitării răspândirii virusului SARSC-CoV-2 și a dat asigurări că Secretariatul de Stat pentru Culte își va pune și în continuare întreaga expertiză în slujba garantării şi protejării libertăţii religioase a cetăţenilor şi persoanelor rezidente de pe teritoriul României. (…)

Continuarea pe Basilica.ro

Cum se poate publica asta pe Basilica.ro? Sunt ele, măsurile, drepte? Dar dacă sunt, de ce ar fi nevoie de excepţii la o situaţie excepţională? Cum să nu fii consecvent nici măcar cu puţinul de implicare mimat cu o zi în urmă!

Este limpede pentru cei cu noţiuni elementare din domeniul comunicării publice că statul caută să-şi asigure legitimitatea pentru măsurile sale abuzive şi că este mimat un dialog care înlănţuieşte, aserveşte şi lezează conştiinţa de sine a credincioşilor. În psihologie, negarea realităţilor resimţite de victimă poartă numele de gaslighting şi reprezintă una dintre cele mai dăunătoare forme de abuz psihologic.  

Cum de nu îi doare inima pe cei de la Basilica şi pe îndrumătorii acestora să ignore realităţile descrise în scrisoarea ÎPS Teodosie? Întrebăm asta despre scrisoarea care nu şi-a putut găsi loc în paginile Basilica.ro, măcar într-un colţ oarecare, nicidecum în aceleaşi condiţii editoriale în care apare comunicatul „de susţinere a măsurilor”! Oare scrisoarea Î.P.S. Teodosie nu o fi un subiect relevant pentru viaţa Bisericii? Oare nu o fi cazul ca cele ce au loc la Constanţa să primească o platformă legitimă de discuţie, asemenea comunicatului prigonitorului? Dacă ascultăm pe cel care prigoneşte, oare nu ar trebui ca noi, agenţia oficială de presă a Patriarhiei Române, să ascultăm şi pe cei prigoniţi?

În literatura de specialitate există o carte foarte cunoscută scrisă de A.O. Hirchman – Exit, Voice, Loyalty. Teza acestui tratat ne spune că atunci când un subiect întâlneşte o conduită abuzivă, singurele sale opţiuni sunt fie de rupere a relaţiilor (exit), fie de condamnare a nedreptăţii (voice), fie de pasivitate, achiesare, justificare, îndreptăţire faţă de abuz (loyalty). Orice altceva în afară de exit sau de voice, ambele fiind acţiuni comisive, aşadar chiar şi dezacordul tacit, neparticiparea sau dezangajarea parţială au semnificaţia unei loialităţi arătate abuzatorului.

Surprinde şablonul acesta de interpretare, care ar părea prea simplificator, dar care este deosebit de precis în evaluarea sa, şablon care ne arată că în lipsa despărţirii totale de nedreptate şi în lipsa unei condamnări explicite, orice altă conduită îngăduitoare în faţa abuzului („înţelegem desigur”), oricât de oportună ar părea din varii perspective, are semnificaţia unei complicităţi. Este vorba despre cel mai banal conformism nivelator, care şterge orice formă de individualitate utilă. Atunci când nedreptatea este publică şi vădită şi disocierea trebuie să fie.

Translate page >>
5
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x