Dacă aș fi avut încredere în justiția românească, aș fi atacat în contencios orice intenție guvernamentală de a organiza funeralii de stat sau funeralii naționale. Dar, văzând mersul dosarelor așa-zisei Revoluții și a Mineriadelor și semnificația parodiei judiciare, ar fi fără rost.
Aș fi contestat orice funeralii oficiale nu pentru că l-am urât sau pentru că l-am disprețuit pe Ion Iliescu, ci pentru că e necesară condamnarea sa morală, dacă cea legală judiciară nu s-a putut consuma.
Condamnarea sa politică va întârzia cât timp acest Regim se va menține la putere, prin oricare dintre multele sale capete.
Nu moartea lui Ion Iliescu marchează sfârșitul istoriei post-comuniste ci acesta se va împlini doar ca reabilitare publică, oficială, a eroilor naționali din interbelic aflați în filiația politică și naționalistă configurată de Mihai Eminescu.
Afirmarea adevărului despre Mihai Eminescu și despre cei într-un cuget cu el va risipi această minciună istorică multi-stratificată care ne învăluie și ne stăpânește, minciună pe care doar Fresca lui Ioan Roșca (link) o confruntă pe fond.
Pe Ion Iliescu eu nu îl consider cel mai rău președinte al statului român, dar el rămâne totuși o personalitate sinistră și adânc-malefică, curat criminală și anti-românească.
Cărțile dlui profesor Corvin Lupu, între altele, au lămurit în bună măsură profilul său identitar etnic-familial, activitatea sa anti-românească și rolul său de instrument decisiv al Războiului ne-rece (link) purtat și câștigat de ne-români împotriva țării și poporului, înfrângere care se consumă încă zilnic.
Este astăzi limpede că nu a existat Revoluție în ’89, după cum e limpede că a fost cu mult mai mult decât o Lovitură de stat.
Reintroducerea avortului și reaprinderea luminilor masoneriei sunt crime de dimensiune istorică, cu repercusiuni în veșnicia neamului românesc.
Ion Iliescu este marca-fanion al unui Război continuu prin care, de curând, vrăjmașii au stins un alt rest de iluzii politice românești prin îmbrățișarea minciunii anulării alegerilor și trecerea publică la Regimul Hibrid, minciună ce-i îmbracă și pe Nicușor Dan și pe Călin Georgescu, deopotrivă.
Moartea lui Ion Iliescu este prilejul constatării continuității de lungă durată a acestui Război anti-românesc, ce provoacă incă martiri și deținuți politici cu filiație ideologică și biologică explicită în multiple generații.
Moartea sa nu cântărește altcumva decât ca tristă reconfirmare că Biruința, Proscripția și Lustrația rămân bornele necesare ale speranței de Adevăr și Libertate pentru Neamul Românesc.
Nu în ultimul rând, subliniem că dorința familiei ca Ion Iliescu să fie înmormântat cu preot ortodox (sperăm că nu sobor), în ciuda profilului său public manifest, constituie doar o altă falsificare politicianistă, finală, a realității religioase românești. E drept însă că e un pogorământ pe care Biserica nu se cade a îl refuza.
BOR e ortodoxă doar cu numele. Este ecumenistă.
Ce pogorământ să facă??? Chiar credeți ca Bunul Dumnezeu va fi de față?
La mulți ani părintelui Lavrentie!