Patriarhul Catolicos Ilia II al Georgiei a trimis o scrisoare Patriarhului Ecumenic cu privire la situația care domnește în Ucraina pe subiectul Lavrei Peșterilor din Kiev.
Între altele, el menționează că „guvernul Ucrainei, care se află în stare de război, are propria lui poziție și ia în considerare problemele religioase la un nivel mai mic”. Cu prilejul acestei situații, Patriarhul Ilia II cere de la Patriarhul Ecumenic să ajute spre dezamorsare.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Georgiei subliniază faptul că „Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a aflat într-o situație foarte dificilă din multe privințe”, spunând că una din ele este Lavra Peșterilor, precum și acapararea sfintelor biserici.
„Este îndeosebi important faptul că Mitropolitul Onufrie, prin hotărâre sinodală, a ieșit din Biserica Rusiei și a făcut unii pași spre negocieri. Din păcate, lumea ortodoxă se confruntă astăzi cu o serie de provocări serioase și orice pas pozitiv la acest nivel va fi evaluat în particular…” – încheie Patriarhul Georgiei.
În încheiere, Patriarhul accentuează: „am dori să ne exprimăm încă o dată marea noastră durere pentru războoul ruso-ucrainean, care ridică vieți ale aoldaților și a mii de oameni nevinovați care-și apără patria. Am trecut prin astfel de încercări și cunoaștem foarte bine seriozitatea situației. Pentru cele de mai sus, ne doare pentru situația actuală din Biserica Ortosoxă Ucraineană”.
„Cu bucurie combinată cu tristețea, vă îmbrățișăm în Hristos în aceste zile ale Postului Mare, când ne pregătim pentru moartea și Învierea Domnului și Mântuitorului nostru. Vă scriem în această perioadă grea pentru istoria respectatei Biserici Ortodoxe Ucrainene, timp în care ne amintim de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi” (2 Cor. 4:8-9) se spune în mesaj.
Patriarhul Ioan notează că deși Biserica Antiohiei este departe în plan geografic, toți credincioșii întind o mână de ajutor Bisericii Ortodoxe Ucrainene în această perioadă dificilă.
„Ne rugăm neîncetat pentru Dumneavoastră și pentruai păstorii voștri, ne rugăm lui Dumnezeu să oprească în curând acest război teribil și să distrugă toate amenințările cu care se confruntă sfânta voastră Biserică. Dumnezeu să vă dea înțelepciune, putere și capacitatea de a îndura, căci „cine va răbda până la sfârșit acela se va mântui”, a scris Întâistătătorul Bisericii Antiohiei.
Patriarhul Ioan al Antiohiei a scris o epistolă și Patriarhului Chiril, în care deplânge „cu veșincă durere” situația din Ucraina, de unde vin vești proaste despre persecuția Bisericii. Acesta notează: „auzim astăzi de persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene și despre acele monumente istorice care formează inima Patriarhiei Moscovei și a restului Rusiei istorice”.
Biserica Bulgară și-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia conducerii Rezervației Naționale „Lavra Peșterilor de la Kiev” conform căreia călugării trebuie să părăsească sfânta mănăstire înainte de 29 martie 2023.
„Lavra Peșterilor de la Kiev este prima mănăstire a Rusiei Kievene, întemeiată în secolul al XI-lea de primii asceți ai monahismului vechi rusesc, Preacuvioșii Antonie și Teodosie ai Peșterilor. A fost amenajată de călugării ortodocși și de poporul Rusiei Kievene, iar apoi al Imperiului Rus, sute de sfinți au strălucit în mănăstire, sfinți care sunt cinstiți pretutindeni în Biserica Ortodoxă”, se menționează în adresare.
„În ultimii treizeci de ani, cu prețul unor eforturi incredibile, clerul mănăstirii, cu ajutorul poporului ortodox din Ucraina, precum și pelerinii din toată lumea ortodoxă au ridicat sfânta mănăstire literalmente din ruină și pustiire”, au adăugat în Biserica Ortodoxă Bulgară.
Potrivit ierarhului bulgar, această lovitură adusă Lavrei este o lovitură împotriva celei mai mari confesiuni din Ucraina, „o lovitură împotriva poporului ortodox ucrainean și întreagii Biserici Ortodoxe, o lovitură în Trupul viu al lui Hristos”.
Biserica Bulgară și-a exprimat sprijinul deplin pentru călugării din Lavra Peșterilor de la Kiev și a făcut apel către autoritățile Ucrainei, îndemnându-le să nu se amestece în treburile bisericești. „Facem apel către autoritățile de stat din Ucraina să nu se amestece în treburile bisericești, să respecte principiul separării statului de Biserică. Îndemnăm la păstrarea Lavrei Peșterilor de la Kiev cu singura și unica destinație – ca loc de închinare și de viețuire a nevoitorilor din Biserica canonică”, se arată în apel.
„Astăzi peste 200 de călugări și novici trăiesc în Lavra Peșterilor de la Kiev. În ultimii treizeci de ani, ei au ridicat din ruine sfântă mănăstire moștenită de la regimul ateist, și au înălțat multe biserici în ea, prin muncă dezinteresată și cu sprijinul poporului evlavios. Ei nu trebuie să fie lipsiți de un loc de pocăință și rugăciune. Rugăciunile lor sunt un sprijin pentru noi toți în aceste încercări grele. În Lavră se află Academia Teologică și Seminarul din Kiev, unde studiază mulți studenți și seminariști. Aceștia sunt viitori clerici și slujitori ai Bisericii”, se notează în încheierea adresării.
Apelul a fost semnat de: Episcopul Mihail al Konstantiei, starețul mănăstirii Cekotinsky împreună cu călugării;
Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Sfântul Teodor Tiron din Praveș împreună cu obștea;
Arhimandritul Nazariie starețul mănăstirii Sfânta Treime din Aprilți, împreună cu obștea;
Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Ciprovsk în cinstea Sfântului Ioan de Râlsk;
Arhimandritul Nifon, starețul mănăstirii Lopușansk în cinstea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Ieromonahul Emil Yakimov, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Etropol;
Maica Cassiana, stareța mănăstirii Vracensk în cinstea celor Patruzeci de Mucenici, împreună cu maicile din mănăstire.
Nu în ultimul rând, s-au strâns foarte mulți astăzi la Pecerska mulți credincioși pentru a-și apăra Biserica și credința persecutată, după cum relatează Orthochristian, dar și diverse filmări în direct.
Așadar doar două Biserici au luat poziție față de persecuția din Ucraina, Georgiană și Antiohiană. Mai există și alți ierarhi și clerici din Bulgaria și Serbia care s-au exprimat public. Din nefericire, Patriarhia Română rămăne surdă la durerea de dincolo de graniță, deși ar fi cea mai îndreptățită să reacționeze pentru că avem o comunitate substanțială de români minoritari acolo.
Nu rămâne decât să ne rugăm noi, credincioșii, și să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru frații noștri de credință, dar și pentru a nu ajunge în aceeași situație ca ei dacă nu luăm poziție acum.
Rusia a cerut prin reprezentantul ei permanent la NU, Vasili Nebenzia, o întâlnire specială a Consiliului de Securitate a NU pentru a discuta persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.
„În această țară, prin concursul Occidentului colectiv, regimul Zelensky s-a transformat într-o dictatură autoritară, care este un obstacol important în sine pentru pace. Recent, persecuția dizidenților și a liderilor din opoziție a fost suplimentată cu dorința de distrugere a singurei Biserici canonice din Ucraina – Biserica Ortodoxă Ucraineană” relatează RIA-Novosti că a spus Nebeznia.
„Credem că această situație merită atenția deosebită a membrilor Consiliului de Securitate”, a spus reprexentantul Rusiei, avertizând asupra consecințelor serioase pentru pacea și securitatea regionale.
Nebenzia a mai spus despre Consiliul de Securitate că plănuiește să vorbească despre cum au supraviețuit civilii din Donbas sub bombardament din 2014 și care sunt speranțele și țelurile lor.
În orice caz, Biserica Ortodoxă Ucraineană, care s-a separat de Patriarhia Moscovei în mai, este nemulțumită de un asemenea apel care vine din partea Rusiei.
Departmentul pentru Relații Externe Bisericești al BOU a declarat ieri:
„A ajuns cunoscut din mass-media că reprezentantul permanent al Federației Ruse la NU, V. A. Nebenzia, a făcut un apel la o întâlnire separată a Consiliului de Securitate al NU pentru 17 ianuarie 2023 pentru aituația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În această privință, vă informăm că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a trimis nici unui stat vreo cerere de asistență pentru protejarea drepturilor ei și, mai mult, unui stat care a comis un atac armat perfid asupra țării noastre. De asemenea, nu am autorizat pe nimeni din BORu-PM să vorbească din partea noastră la NU. Suntem îngrijorați că subiectul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este ridicat de structuri care nu au nimic de-a face cu noi. Facem apel la autoritățile rusești să nu vorbească pe seama Bisericii noastre pe platforme internaționale și să nu folosească factorul religios pentru scopurile lor politice.
În același timp, cerem autoritătilor noastre ucrainene să ducă o politică religioasă echilibrată, să asigure drepturi egale penteu toate organizațiile religioase, așa încât să nu dea statului agresor vreun motiv să folosească politica religioasă a statului nostru în propriile lor interese.
Instituțiile sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în limita competenței și capacităților lor disponibile, desfășoară activități în mod sistematic care urmăresc protejarea drepturilor și libertăților credincioșilor și organizațiilor religioase ale BOU, atât la nivel național, cât și internațional.”
Nota noastră: Biserica Ortodoxă Ucraineană are nevoie de atenția și protecția forurilor internaționale pentru că, la nivel intern, este discriminată și persecutată de autoritățile naționale. Dar ajutorul trebuie să fie în termenii respectării libertății religioase, fără conotații politice. Cu atât mai mult conotațiile pro-rusești, ale țării agresoare față de Ucraina, sunt străine de intențiile sale. Litigiul este de natura religioasă, nu politică, și așa trebuie asumat.
Credincioșii sunt ucraineni, chiar dacă fac parte din Patriarhia Rusă prin istoria comună bisericească. Pacea urmărită nu este una de factură politică, ci de bună rânduială duhovnicească. În acest sens, se pare că, cel puțin la momentul acesta, BOU se desprinde tot mai tare de Biserica Rusă și se afirmă tot mai mult ca fiind autocefală sau cu o autonomie lărgită, mai mare decât cea acordată de principiile actuale bisericești. Un exemplu de depășire a acestor delimitări este faptul că Mitropolitul Onufrie nu-l mai pomenește doar pe Patriarhul rus, ci pe toți ceilalți Întâistătători de Biserici. S-ar putea adăuga și alte aspecte, cum ar fi acela că Mitr. Onufrie cel mai probabil nu va mai participa la Sinodul patriarhal.
Foarte probabil atitudinea Patriarhului Rusiei a contribuit mult la această distanțare a Bisericii Ucrainene de o Moscovă care își vede doar interesele sale politice și pe front, nu și suferințele fraților lor din Ucraina. Greșeala implicării Întâistătătorului rus în politică nu trebuie repetată și de ucraineni.
Mare lucru este să fie dusă și păstrată mărturisirea de credință la nivel bisericesc, ferită de influența lumească a politicului de orice fel.
Privită ca o entitate străină în interiorul Ucrainei, prin care își exercită rușii influența, Biserica Ortodoxă din această țară a devenit ținta unei prigoane tot mai fățișe. Mai întâi a venit înființarea unei structuri bisericești de către Patriarhia Ecumenică la directivele SUA, compusă din schismaticii deja existenți. Deoarece nu au făcut o concurență reală și nu au reușit să atragă pe credincioși de partea lor nici cu forța, se trece la măsuri de exterminare a Bisericii canonice.
Dacă din ianuarie 2019, de la înființarea așa-zisei Biserici autocefale de către Fanar, nu s-a găsit suficientă susținere politică pentru proiectele de lege de desființare a Bisericii canonice, după declanșarea conflictului militar de anul trecut aceasta a devenit tot mai vulnerabilă. Măsurile prin care este lovită Biserica sunt luate de acum nu doar de către diferite autorități locale, ci tot mai mult de la centru.
Deposedarea Lavrei Peșterilor
La trecerea spre 2023, după ce președintele Zelenski a dat undă verde pentru demararea procesului de elaborare a unei legi de „redenumire” a BOU, prima lovitură a venit la cumpăna dintre ani, când Lavra Pecerska a fost luată la 1 ianuarie de către stat, care nu a mai prelungit contractul de concesionare.
Clădirile ei principale, partea de sus, se găsesc în administrarea statului, ca moștenire de la sovieticii care le-au confiscat în anii trecuți. Până acum, ele au fost date în folosință Bisericii, iar Lavra de jos, unde se găsesc peșterile, a fost cedată ei definitiv deja. Folosindu-se de această conjunctură și de contextul dat de război, autoritățile practic au luat Lavra.
Mai mult decât atât, schismaticii au anunțat prin conducătorul lor, Epifanie Dumenko, că vor sluji pe 7 ianuarie în biserica principală, de Nașterea Domnului pe stil vechi, cu toate că deja făcuse aceasta pe stil nou. Deși se părea că nu vor primi aprobare din partea statului, aceasta a venit în penultima zi, pe 5 ianuarie.
În mod evident, această slujire a schismaticilor este una simbolică, o victorie și acaparare a unui loc important, reședința Mitropolitului Onufrie. Deși oficialii statului vorbesc de o slujire prin rotație de acum încolo, monopolul Bisericii canonice să fie împărțit cu cea „ucraineană/națională”, este greu de crezut că va fi acceptabilă această variantă sau de găsit o soluție convenabilă după profanarea altarului de către schismatici (în mod repetat). Spre deosebire de locașurile din Țara Sfântă, unde slujesc în unele biserici alternativ ortodocșii cu ereticii, aici s-ar petrece acest lucru chiar pe același altar.
Mesajul președintelui din Ajunul Crăciunului
Într-un video postat pe Youtube pe 6 ianuarie, președintele Zelenski i-a felicitat pe ucraineni în Seara de Ajun și de Nașterea Domnului. Mesajul transmis este acela de unitate a familiei poporului ucrainean spre o victorie unică. Tradițiile cazacilor trebuie păstrate în ciuda condițiilor grele de luptă cu ocupanții. De aceea, urmând credința strămoșilor că în această zi se deschid cerurile și rugăciunea în acest moment către „puterile superioare” ajută la îndeplinirea visului de armonie, prosperitate, victorie și pace milenară.
Deși nu a participat la slujba din Lavra Pecerska, președintele și-a manifestat bucuria pentru prezența ucrainenilor la slujbă, „mulți oameni și mulți dintre soldați”. În plus, apreciază că a fost și va fi auzită o rugăciune sinceră pentru Ucraina în Lavră astăzi și că „nimeni nu-i va mai înstrăina pe ucraineni în Lavră”. Această afirmație împreună cu referința la realizarea unei dreptăți istorice duce cu gândul la eliminarea pe viitor a Bisericii canonice din Lavra Peșterilor cel puțin, deși schismaticii nu au personal bisericesc suficient care să o deservească.
Explulzarea unor înalți clerici din Ucraina
O altă măsură importantă împotriva Bisericii a fost retragerea cetățeniei mai multor clerici importanți, foarte mulți ierarhi.
A fost făcută publică pe surse o listă de 13 clerici, marea majoritate ierarhi, cărora li s-a luat cetățenia ucraineană prin decretul președintelui nr. 898 din 28 dec. 2022. Este de la sine înțeles că aceștia nu vor mai putea activa în funcțiile lor:
Anatoly Yeletskikh – Mitropolit Ionatan de Tulcin și Bratslav;
Sergiy Anitsoy – Vicar al Eparhiei de Tulcin, Episcop Serghie de Ladyzhyn;
Volodymyr Vinichenko – Arhiepiscopul Varsanufie de Novoazovsk (eparhia Donețk);
Viktor Hradomsky – Protoiereu Viktor, paroh al Bisericii Alexander Nevsky (Eparhia Odesa);
Mykolai Donenko – Episcop Vicar, Episcopul Nestor de Yalta;
Valentyn Yehorenko – Mitropolitul Meletie de Cernăuți și Bucovina;
Oleksiy Maslennikov – Mitropolit Iosif de Romny și Buryn (eparhia Romny);
Ivan Seredny – Mitropolit Irineu de Dnipropetrovsk și Pavlohrad;
Andriy Skobiola – Arhiepiscop Ambrozie de Volnovaha, vicar al eparhiei Donețk;
Oleksandr Taranov – Arhiepiscop Arcadie de Rovenky și Sverdlovsk;
Rostyslav Shvets – Mitropolit Lazăr de Simferopol și Crimeea;
Viktor Shinkarev – Arhiepiscop Paisie de Konstantynivka;
Ihor Yakovenko – Mitropolit Arsenie de Sviatogorsk, vicar al eparhiei Donețk, vicar al Lavrei Adormirea Maicii Domnului Sviatogorsk.
În funcție de evoluția războiului, deocamdată clericii din zonele cucerite de ruși nu sunt afectați, dar Mitropolitul Meletie de Cernăuți este cel mai lovit și, bineînțeles, credincioșii din această episcopie. În plus, se așteaptă să fie dispusă aceeași măsură pentru alți 6 clerici.
IPS Longhin – un critic curajos al schismaticilor, luat și el în vizor de autorități
Nici o Biserică Locală nu este până acum public alături de credincioșii ucraineni prigoniți
Deși această persecuție ar fi trebuit resimțită de toți ortodocșii de pretutindeni și ar fi trebuit să stârnească reacții și declarații de susținere din partea Bisericilor Locale, așa cum remarcă Episcopul Teodosie din Patriarhia Ierusalimului, acest lucru nu s-a petrecut până acum. Bineînțeles că nu este de așteptat să fie alături cei care i-au recunosct pe schismatici și practic validează prigonirea, dar nici pentru celelalte Patriarhii nu cântărește mai mult Hristos decât îngrădirile și interesele lumești politice.
Pe 27 mai 2022 s-a întrunit la Kiev Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unde au fost validate completări și modificări la Statul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
De asemenea, s-u luat o serie de alte decizii cu privire la continuarea ostilităților în Ucraina, agravarea presiunii asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acaparările continue ale bisericilor ei, evenimente numeroase de discriminare și încălcare a drepturilor credincioșilor ei.
S-A DECIS:
1. Să fie exprimat sprijinul deplin și înțelegerea față de arhiereii, preoții, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care suferă o presiune fără precedent din partea reprezentanților structurilor schismatice, a conducătorilor locali, a mijloacelor de informare în masă, a oganizațiilor extremiste și a segmentului cu dispoziții naționaliste din opinia publică.
2. Să adreseze un apel pliromei Bisericii Ortodoxe Ruse să înalțe rugăciuni fierbinți pentru întărirea fraților noștri din Ucraina, să li se dea curaj și ajutor de la Dumnezeu în lupta zilnică de mărturie creștină.
3. Să se dea asigurare că statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost stabilit de Gramata (Scrisoarea) Sanctității Sale, Patriarhul Alexie II al Moscovei și al tuturor rușilor pe 27 octombrie 1990.
4. Să fie semnalat faptul că modificările și completările, care au fost adoptate, la Statutul de Administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene au trebuință de studiu în modul prescris cu privire răspunsul lor la Gramata în cauză și la Carta Statutară a Bisericii Ortodoxe Ruse, conform căreia completările și modificările de o asemenea manieră trebuie să fie trimise spre validare Patriarhiei Moscovei și a tuturor rușilor.
5. Să se accentueze faptul că Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, luând parte adânc la suferința celor loviți de dezastru, a făcut apel în mod repetat să se facă totul pentru ca să fie evitate victimele printre necombatanți, în timp ce a cerut din partea tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe Ruse să se roage fierbinte pentru restabilirea grabnică a păcii și să fie dat ajutor deplin tuturor victimelor, inclusiv refugiați, oameni care au rămas fără acoperiș și mijloace de trai.
6. Să fie exprimată mâhnirea pentru faptul că în anumite eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost oprită pomenirea Patriarhului Moscovei și al tuturor rușilor, fapt care deja a condus la separări în Biserica Ortodoxă Ucraineană și vine în opoziție cu canonul 15 al Sinodului I-II.
7. Să fie depusă mărturie că toată pliroma Bisericii Ortodoxe Ruse se roagă pentru păzirea unității bisericești și a încetării grabnice a vărsării de sânge.
Nota noastră: Este lăudabil faptul că sinodalii de la Moscova arată înțelegere și îngăduință față de evenimentele bisericești din Ucraina și nu iau o poziție de confruntare dură. Aceasta arată că se dorește o unitate de profunzime, sinceră, nu o subordonare și docilizare a credincioșilor ucraineni. Totuși problemele sunt mult mai grave și mai profunde decât atât. Relațiile bisericești se circumscriu pe fundalul confruntării dintre cele două state implicate, de o parte Rusia ca mare putere și de cealaltă Ucraina. Cum poate exista pace și bună înțelegere? Pe ce baze?
Viziunea rusă, dar și a unei bune părți dintre ucraineni, mai ales din Est, este că cele două popoare sunt înfrățite și trebuie să conviețuiască, Biserica lor unitară fiind o expresie a acestui fond comun. Însă ucrainenii naționaliști și anti-ruși nu pot accepta o astfel de viziune. Cei indeciși sunt la mijloc între aceste două curente, între forța statului și simpatiile pro-ruse. Cel mai probabil, o tranșare a situației se va face în funcție de termenii viitoarei păci, care deocamdată pare îndepărtată.
Mai trebuie subliniat că există și opoziție internă la deciziile Sinodului Ucrainean, care a adoptat o completă autonomie și independență, însă nu autocefalie. Astfel, Eparhia de Donetsk a declarat că nu se va schimba nimic, referire îndeosebi la o eventuală independență a episcopilor față de conducerea de la Kiev în condițiile grele de război. Pe de altă parte, Eparhiile din Crimeea (care sunt încă parte a Bisericii Ucrainene, deși integrate în teritoriul rus) și-au exprimat dezacordul față de deciziile sinodale, că rămân sub omoforul Patriarhului Chiril și au votat împotriva hotărârilor adoptate.
Cea mai interesantă poziție a avut-o Mitropolitul Luca de Zaporojie, care este și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ucrainene. Au fost publicate remarcile sale la o întâlnire cu clericii din 23 mai. Acesta susține că pe nici un plan nu se susține autocefalia, nici politic, nici bisericesc. Chiar dacă ar ceda la presiuni, Biserica ar fi considerată tot o coloana a cincea a rușilor și nu i s-ar acorda încredere. Iar la nivel bisericesc, perspectiva nu ar fi una bună, de pace, ci de ulterioare negocieri cu schismaticii și de unire cu ei, apoi cu greco-catolicii și de catolicizare a țării și de creare a unei religii sincretiste, conduse de papii apusean și răsăritean. Iar scopul final va fi distrugerea Bisericii Ortodoxe.
Totuși se pare că majoritatea credincioșilor ucraineni înclină spre o independență tot mai mare față de Moscova. Oare să fie aceasta la presiunea naționaliștilor și organelor statale ucrainene?
Cel mai important este ca deciziile care se iau să fie în duh de rugăciune și sub insuflarea Duhului lui Dumnezeu și să reflecte atât crezul ortodox, cât și realitățile comunităților bisericești care se formează în dependență sinceră față de Moscova sau separat de ea. La aceasta putem participa fiecare cu rugăciunea noastră în aceste vremuri de criză duhovnicească severă.
Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina a pomenit pe toți Întâistătătorii Bisericilor Locale cu care Biserica Ortodoxă Ucraineană este în comuniune în timpul Liturghiei de astăzi de la Lavra Peșterilor din Kiev. Astfel, Mitr. Onufrie nu a pomenit pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia ca ierarh superior al său, ci mai degrabă a citit dipticele potrivit practicii Întâistătătorilor Bisericilor Locale autocefale.
Anterior, fiind cap al unei Biserici autonome din Patriarhia Moscovei, Mitr. Onufrie pomenea pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia ca Întâistătător al Bisericii Locale Ruse, în timp ce Patr. Chiril pomenește pe capii celorlalte Biserici Locale.
În video de mai jos, la min. 1:16:25, diaconul pomenește pe „Patriarhii Ortodocși”, urmați de Mitr. Onufrie și Preasfințitul Mitropolit Pavel de Vișgorod, starețul Lavrei Peșterilor din Kiev. La min. 1:31:25, Mitr. Onufrie începe citirea dipticelor Întâistătătorilor Ortodocși la Vohodul Mare, așa cum ar face un Întâistătător de Biserică Locală. La această pomenire, se roagă pentru Patr. Chiril ca Întâistătător cu care este în comuniune.
Preafericitul nu a pomenit pe Patriarhii Bartolomeu al Constantinopolului, Teodor al Alexandriei, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului sau Ieronim al Greciei. […]
Nota noastră: Din păcate, mișcarea de distanțare față de Patriarhul Chiril și Biserica Rusă devine, decisă prin consultarea tuturor episcopilor, în prezența clericilor, monahilor și mirenilor ucraineni, se produce în condiții criticabile din punct de vedere canonic. Doar situația de război sub atacul armatei ruse mai justifică această reacție. Nu sunt invocate motive de erezie pentru această rupere, care totuși nu este schismă, adică întrerupere a comuniunii euharistice; nici nu au fost urmați pașii legali pentru obținerea autocefaliei, care s-ar fi putut face cu acordul Bisericii mame, adică Patriarhia Moscovei.
Sunt infirmate astfel interpretările optimiste emise de reprezentanții Patriarhiei Ruse că nu s-a întâmplat nimic deosebit, ci doar o confirmare a statutului de autonomie al ucrainenilor. Sunt de urmărit reacțiile ulterioare ale Moscovei în condițiile actuale de conflict armat, care obstrucționează o comunicare fluentă și directă.
1. Sinodul condamnă războiul ca o încălcare a poruncii lui Dumnezeu: Să nu ucizi! (Ieș. 20:13) și exprimă condoleanțe tuturor celor care au suferit în război.
2. Sinodul face apel la autoritățile din Ucraina și la autoritățile din Federația Rusă să continue procesul de negociere și căutare a unui cuvânt puternic și rezonabil care ar putea opri vărsarea de sânge.
3. Ne exprimăm dezacordul față de poziția Patriarhului Chiril al Moscovei și a toată Rusia cu privire la războiul din Ucraina.
4. Sinodul a adoptat amendamente și adaosuri relevante la Statutul despre administrarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care indică deplina autonomie și independență a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
5. Sinodul aprobă hotărârile Conciliilor Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene și deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care s-au reunit în perioada de la ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (8 iulie 2011). Sinodul aprobă activitățile Cancelariei și instituțiilor sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
6. Sinodul a luat în considerare restaurarea sfințirii Sfântului Mir în Biserica Ortodoxă Ucraineană.
7. În perioada legii marțiale, când relațiile dintre episcopi și conducerea centrală bisericească sunt complicate sau absente, Sinodul consideră oportun să acorde episcopilor din eparhii dreptul de a lua decizii în mod independent pe anumite chestiuni de viață eparhială car cad în competența Sfântului Sinod sau a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cu informarea ulterioară a ierarhiei când apare oportunitatea.
8. De curând, Biserica noastră a întâmpinat o nouă provocare pastorală. În timpul celor trei luni de război, mai mult de 6 milioane de cetățeni ucraineni au fost forțați să emigreze. Aceștia sunt în principal ucraineni din provinciile sudice, estice și centrale ale Ucrainei. O parte semnificativă a lor sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Drept aceea, Mitropolia de Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene primește apeluri din diferite țări cu cereri de a deschide parohii ortodoxe ucrainene. Este evident că mulți dintre compatrioții noștri se vor întoarce în patria lor, dar mulți vor rămâne permanent peste graniță. În această privință, Sinodul își exprimă convingerea profundă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu-și poate lăsa credincioșii fără îngrijire spirituală, trebuie să fie aproape de ei în încercările lor și să organizeze comunități bisericești în diaspora. Este necesar să dezvolte mai departe misiunea de peste granițe în rândul ucrainenilor ortodocși pentru a-și păstra credința, cultura, limba și identitatea ortodoxă.
9. Conștientizând responsabilitatea specială în fața lui Dumnezeu, Sinodul își exprimă regretul profund în privința lipsei de unitate din Ortodoxia ucraineană. Este dezamăgitor îndeosebi faptul că acțiunile recente ale Patriarhului de Constantinopol în Ucraina, care au dus la formarea „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” doar au adâncit neînțelegerile și au condus la confruntare fizică. Dar, chiar și în asemenea împrejurări critice, Sinodul nu-și pierde nădejdea pentru reluarea dialogului. Pentru a avea loc dialogul, reprezentanții BOaU trebuie să:
înceteze acapararea cu forța a bisericilor și transferul forțat al parohiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
realizeze că statutul lor canonic, după cum este precizat în „Statutul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, nu este de fapt autocefal și este semnificativ inferior libertăților și oportunităților de implementare a activităților bisericești prevăzute în Statutul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
rezolve chestiunea canonicității ierarhiei BOaU deoarece, pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, ca și pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale, este destul de evident că, pentru a recunoaște canonicitatea ierarhiei BOaU, este necesară restabilirea succesiunii apostolice a episcopilor ei.
Sinodul își exprimă convingerea profundă că succesul dialogului depinde nu doar de dorința de a restabili unitatea Bisericii, ci și de o dorință sinceră ca viața să fie construită pe principiile conștiinței creștine și pe curăția morală.
10. Rezumând rezultatele muncii depuse, Sinodul aduce rugăciune de mulțumire Domnului pentru prilejul comuniunii frățești și își exprimă nădejdea pentru un sfârșit al războiului și împăcarea părților beligerante. Potrivit Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, fie ca noi toți, în special frații și surorile noastre în Hristos cel înviat, să avem har… milă, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și iubire (2In. 1:3).
În timp ce hotărârile nu specifică modul în care au fost amendate statutele BOU pentru a reflecta independența ei totală (§4), Preotul Nikolai Danilevici, Șeful adjunct al Departamentului BOU pentru Relații bisericești externe, comentează:
„BOU s-a detașat de Patriarhia Moscovei și și-a confirmat statutul independent și a făcut modificările potrivite la regulamentele sale.
Toate referințele la conexiunea BOU cu Biserica Ortodoxă Rusă au fost scoase din regulamente. De fapt, în conținutul său, regulamentele BOU sunt acum cele ale unei Biserici autocefale.”
Este neclar în ce măsură comentariile Pr. Nikolai pot fi luate literal. De amintit că, potrivit regulamentelor Bisericii Ortodoxe Ruse, doar un Sinod Local cu Biserica Rusă, care este constituit din episcopi plus reprezentanți clerici, monahi și mireni, poate oferi autocefalie unui corp bisericesc în interiorul Bisericii Ruse. Când Sfântul Sinod Ucrainean a decis mai devreme luna aceasta să țină o întâlnire a episcopilor, clericilor, monahilor și mirenilor, a specificat că „discuția despre această chestiune ar trebui să nu conducă la a merge dincolo de câmpul canonic și ar trebui să nu ducă la noi divizări în Biserica lui Hristos”.
În același timp, în tradiția rusă, o Biserică ce-și ace propriul Mir este unul din semnele importante ale autocefaliei, deși Sinodul BOU doar a discutat pe moment acea posibilitate.
[…] Vladimir Legoyda, Președintele Departamentului Sinodal pentru Relații bisericești cu Societatea și Presa al Patriarhiei Moscovei, a anunțat vineri, 27 mai:
„De vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă nu a primit nici un apel din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, nu putem răspunde la informațiile pe care le primim din presă și internet. Ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii Ortodoxe Ruse. Ne rugăm pentru o pace rapidă și un sfârșit al vărsării de sânge”, a spus Legoyda.
Potrivit lui, BOU este acum atât sub presiunea Kievului, cât și a schismaticilor, naționaliștilor și presei ucrainene. În acest ton, Legoyda a numit un potențial comentariu pe marginea deciziilor BOU de către BORu drept iresponsabil, relatează RIA Novosti. […]
Nota noastră: Ceea ce pare că urmărește Sinodul ucrainean este să declare și să dovedească o detașare de Moscova, să arate că nu este o sucursală a agresorului în teritoriul ucrainean. Deocamdată nu și-a declarat autocefalia, nu este clar ce statut va avea începând de aceste zile, dar se conformează situației de asediu din țara lor. Cel mai probabil și de dorit în împrejurările actuale, va urma o perioadă de instabilitate, care va fi reglementată abia după terminarea conflictului militar în noile condiții în care se va ajunge.
Evenimentele imediat ulterioare indică faptul că nu s-a produs o schimbare de esență prin decizia sinodală de ieri: Deocamdată se știe că nu există o modificare majoră a statutului BOU, de vreme ce Patriarhul Chiril al Moscovei este încă pomenit la slujbele săvârșite la Kiev, după cum relatează portalul Pravoslavie(en). Practic, nu a intervenit nici o schimbare în funcționarea Bisericii Ucrainene. După cum a declarat Mitr. Ilarion, Președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse, „Ieri, a fost un Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. A confirmat statutul pe care această Biserică l-a avut din 1990, când a primit un tomos de auto-guvernare din partea Sanctității Sale, Patriarhul Alexei II al Moscovei și a toată Rusia. […] Prin deciziile de ieri, Biserica Ortodoxă Ucraineană a dat mărturie încă o dată că este pe deplin auto-guvernată, că centrul ei bisericesc nu este la Moscova, ci la Kiev și că nu depinde de Moscova administrativ, financiar sau în alt mod. Unitatea dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă, ca și cu alte Biserici Ortodoxe Locale care nu au luat calea schismei este păstrată și vom continua să întărim această unitate, vom continua să ne rugăm pentru Biserica noastră sfântă Ortodoxă unită”.
Astăzi, 17 mai 2022, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, a programat o intervenție pentru restabilirea păcii în Ucraina. Vorbind de la altarul Consiliului Federal, a cerut să se facă imediat acțiuni pentru restabilirea vieții pașnice în centura operațiunii speciale militare.
„În ciuda faptului că ostilitățile încă nu s-au încheiat, este indispensabil să lucrăm pentru restabilirea vieții pașnice în Ucraina și Donbas. Sunt încredințat că rugăciunile noastre vor fi ascultate și va domni o pace mult așteptată și durabilă”, a accentuat Patriarhul Chiril.
De asemenea, Patriarhul a adăugat: „Nu am nici cea mai mică îndoială că Rusia va depune eforturile necesare pentru crearea acestei vieți pașnice în care principiul de bază va fi păstrarea unității dintre popoare, pe baza înțelegerii reciproce”.
Chiril a mai cerut de la ambele părți să respecte dreptul internațional al omului în regiunile unde există ostilități. „Încă și în împrejurările unor confruntări armate, omul trebuie să păzească demnitatea celuilalt și să se îngrijească de demnitatea oamenilor din jurul său” – a subliniat în alt punct Patriarhul Moscovei.
În final, Întâistătătorul Bisericii Rusiei a cerut ajutorul populației necombatante, respectarea celor capturați și răniți și evitarea pe cât posibil a vărsărilor de sânge.
În urma operațiunilor de război întreprinse de ruși în Ucraina, viața bisericească este și ea afectată profund. Sinodul Bisericii Ucrainene a abordat o serie de chestiuni arzătoare. Ea este la mijloc între oficialitățile locale care încearcă să o submineze și forțele ocupante, care provoacă distrugeri de vieți omenești. Se resimte nevoia unei călăuziri unitare și cât mai clare a credincioșilor care sunt asaltați cu probleme complexe generate de conflictul de pe teritoriul țării lor.
Ședința de lucru a Sfântului Sinod al BOUkr, este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine. Foto: news.church.ua
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a declarat că invazia militară a Rusiei zilnic ia viața fiilor și fiicelor Ucrainei.
Încă de la începutul ostilităților, Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și a subliniat cu insistență că războiul este un mare păcat, se spune în comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adoptat în ședința din 12 mai 2022, transmite Departamentul pentru Informare și Educație al BOUkr.
Se notează că timp de aproape trei luni poporul ucrainean se apără cu înverșunare de atacul militar al Federației Ruse, care a invadat teritoriul statului nostru suveran și independent. „În fiecare zi, acest război crunt ia viețile fiilor și fiicelor Ucrainei. Flăcările războiului au străpuns inima fiecărui cetățean, mii de familii au simțit durerea arzătoare a acestei tragedii teribile. Peste cinci milioane și jumătate de ucraineni au fost forțați să devină refugiați”, se spune în comunicatul Sinodului.
BOUkr a cerut în repetate rânduri încetarea vărsării de sânge și rezolvarea conflictului cu ajutorul cuvântului, prin demararea procesului de negocieri. „Din păcate, încercările de negocieri pașnice nu au adus rezultatul dorit. Dimpotrivă, astăzi atacurile cu rachete și bombardamentele au acoperit aproape întregul teritoriu al Patriei noastre”, a constatat Sinodul.
Ucraina va suporta încercări dificile, va păstra statalitatea sa, în timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană sprijină și va continua să sprijine pe apărătorii Ucrainei și să ofere asistență caritabilă celor în nevoie.
Declarația Sinodului accentuează faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană împărtășește deplin durerea și suferința poporului ucrainean.
În plus, membrii Sfântului Sinod au remarcat că 14 din cele 53 de episcopii ale BOU sunt afectate de ostilități. Sunt mai mult de 3.000 de parohii și 62 de mănăstiri pe teritoriul acestor episcopii, unde 3.500 de clerici și aproape 2.000 de monahi și călugărițe continuă să slujească chiar și când își riscă viața.
Membrii Sinodului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidența crescândă a incitării la ură și dușmănie la nivel religios în Ucraina. De exemplu, au fost depuse proiecte de lege anti-Biserică la Rada Supremă a Ucrainei; guvernanții locali din regiuni încearcă să excludă sau să restricționeze activitățile comunităților religioase din Biserica Ortodoxă Ucraineană; biserici ale BOU sunt acaparate cu încuviințarea tacită sau cu complicitatea deschisă a autorităților locale.
Membrii Sinodului au declarat că toate aceste fapte rezultă din politica eronată a președinției lui Poroșenko și din ideologia așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei.
Sinodul a făcut apel la Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, să intervină asupra situației, să oprească ura religioasă în societatea ucraineană și să ia măsuri împotriva acțiunilor ilegale împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
De asemenea, BOU a făcut apel oficial la Procurorul General al Ucrainei, Irina Venediktova, să investigheze acțiunile ilegale comise de autorități împotriva Bisericii.
S-a decis de către Sinod să convoace o adunare a episcopilor, preoților și mirenilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană în viitorul apropiat … pentru a discuta chestiunile de viață bisericească ce au apărut în perioada războiului.
[…] În orice caz, este de o importanță fundamentală ca acest proces să aibă loc fără încălcarea ordinii stabilită de Biserică.
În același timp, membrii Sinodului au accentuat faptul că discuția nu ar trebui să conducă la depășire a sferei canonice și la noi diviziuni în Biserica lui Hristos.
Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)
Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.
Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru „RBC-Ucraina”.
„Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.
Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.
În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.
Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”
Deși în România nu s-a făcut mare caz de o Declarație privind învățătura „lumii ruse” (Russkii mir), totuși ea a fost semnată de o seamă de concetățeni de-ai noștri și conținutul ei este emblematic pentru războiul cultural la care este supusă Biserica Ortodoxă. Publicat pe un portal al Universității catolice Fordham (SUA) chiar în Duminica Ortodoxiei (pe 13 martie 2022), textul cu pricina este un manifest care se dorește ortodox, dar care nu reflectă decât o politică activistă de diabolizare a Bisericii Ruse în special și Ortodoxe în general.
După cum se precizează la final, Declarația este co-publicată împreună cu Academia de la Volos, care este de orientare vădit ecumenistă și mondialistă.
Deși s-ar fi așteptat o mare rigoare din partea unui document elaborat de o Universitate de prestigiu și cu mare vechime, acuzele aduse mentalității programatice anti-occidentale de natură religioasă sunt nefondate, nu sunt prezentate dovezi deloc, cu atât mai puțin concludente. Îndemnurile la încetarea războiului sunt patetic fundamentate cu citate biblice scoase din context și cu o retorică ce se dorește a izvorî dintr-un cuget sensibil ortodox, dar care ignoră tradiția bimilenară a Bisericii.
Lăsând la o parte mizele politice ale războiului din Ucraina, care sunt de natură politică, învinuirea adusă Bisericii Ruse conduse de Patriarhul Chiril că se face vinovată de erezia etnofiletistă pentru că ar susține agresiunea este neclară și neortodoxă. Se face o confuzie constantă între naționalism și trăirea în Hristos, care depășește barierele etnice. Ele nu se exclud reciproc, cum sugerează autorii.
Etnofiletismul
Declarația afirmă că „Principiul organizării etnice a Bisericii a fost condamnat la Conciliul de la Constantinopol din 1872” și că în asta ar consta etnofiletismul. Într-adevăr, așa spune sentința acelui Sinod, însă aceasta este discutabilă din cauza împrejurărilor în care s-a desfășurat și a evoluției ulterioare a lucrurilor.
Convocarea acelui Sinod a fost determinată de pretenția bulgarilor de a avea episcopi și clerici de-ai lor, nu greci. Asta după ce anterior bulgarii fuseseră organizați bisericește timp de vreo două sute de ani în Patriarhia de Târnovo, care a fost desființată de Constantinopol după ce teritoriile ei (Țaratul bulgar) au fost cucerite de turci. Fanarul a considerat cererea bulgarilor drept o insultă și ca fiind în contradicție cu prescripțiile bisericești și a formulat acuza de filetism asupra lor.
Patriarhul de Ierusalim de la acea dată, Chiril, nu a semnat hotărârea și a fost depus din scaun de Sinodul său, fiind întâmpinat cu ostilitate de conaționali, deși apărat de dragomanul rus de la Locurile Sfinte.
Mai important este că, până la urmă, chestiunea bulgară s-a rezolvat invers de cum a hotărât Sinodul din 1872, mai multe popoare obținându-și dreptul de a se organiza autocefal, printre care românii și sârbii. Practic, decizia a căzut în desuetitudine, mai ales că și schisma bulgară s-a rezolvat tot prin acordarea autocefaliei după câteva decenii (în 1945). În plus, așa după cum bine a fost remarcat într-un articol, nu au fost urmărite proceduri de primire din erezie. Mai mult, Biserica Rusă nu a privit-o niciodată drept schismă, ci ca pe niște doleanțe justificate. Practic, doar Bisericile grecești de la acea vreme (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim și Cipru) au luat parte la acel Sinod.
Dar cel mai important lucru este că există un canon, 34 apostolic, care dispune formarea de Biserici Locale pe principiul etnic (ἔθνος), care să aibă Sinod și Întâistătător propriu. Așadar condamnarea filetismului din 1872 este în contradicție cu rânduiala apostolică și, prin urmare, nulă cel puțin în forma în care a fost formulată. Ea doar relevă tendințele cu adevărat etno-filetiste ale grecilor, care nu acceptau existența altor neamuri în Biserica Ortodoxă și doreau să le domine total.
Biserica și conflictele armate
După cum am mai scris, Biserica nu exclude războiul și chiar consideră că uciderile din război nu sunt blamabile. Condiția este ca motivul pornirii la luptă să fie unul drept. Bineînțeles că este vorba de ciocnirile de natură politică, nu războaie religioase.
Pot fi aduse critici Patriarhului rus Chiril că a justificat războiul din Ucraina și s-a implicat destul de tare, vorbind în mai multe predici despre „operațiunea militară” dusă de Moscova. Însă nu există îndemnuri explicite la violență. Practic, nu putem vorbi de o doctrină concretă periculoasă rusească împotriva Occidentului. Nici măcar afirmațiile grave publice ale Mitropolitului Mitrofan de Murmansk, care îndeamnă clar la agresiune față de ucrainenii schismatici nu pot fi luate ca o doctrină a Patriarhiei Ruse, ci ca puncte de vedere personale absolut condamnabile.
Având în vedere că Patriarhia Rusă cuprinde și Ucraina și Belarus, este normal ca Patriarhul Chiril să aibă în vedere și pe credincioșii din aceste teritorii, fiind, în același timp, cetățean al Federației Ruse. Din această postură, dorește pacea și depășirea problemelor și disensiunilor. Ar fi fost de așteptat să dea dovadă de mai multă compasiune pentru ucraineni, mai ales pentru credincioșii din jurisdicția sa, și mai puțin pragmatism din postura sa de lider bisericesc, nu politic.
Din acestea rezultă că nu există o doctrină filetistă rusească concretă, ci dragoste de țară manifestată mai mult sau mai puțin corect.
Contextualizări greșite
Unele afirmații din Declarație par menite să configureze o imagine de propagandă, nu bazată pe realitate.
Ucrainenii sunt caracterizați drept un „popor de tradiție creștin ortodoxă”. Dar, în realitate, dușmănia a fost creată din trecut de încercarea de catolicizare a populației rusești de către polonezi. Și este vorba tocmai de cei din Vest, nu din teritoriile rusești alipite în secolul trecut, care se găsesc în Sud-Est. Pe lângă ascunderea acestui detaliu important, totuși conflictele politice nu sunt excluse între popoarele ortodoxe.
Paralela dintre invazia militară a Ucrainei și cea bisericească din Africa este imatură. Deși este un subiect delicat, despre care am mai scris anterior, este clar că intruziunea a venit inițial din partea Fanarului, apoi a Patriarhiei de Alexandria, care au format o structură bisericească nouă pe teritoriul Ucrainei, care aparține de Patriarhia Moscovei. Poate că există unele dubii la modul cum a fost creat Exarhatul Rus din Africa, dar în mod clar nu este o agresiune, ci o adeziune a preoților de acolo la ierarhia rusă și o desprindere de episcopii lor aflați în greșeală, care chiar îi persecută pentru aceasta.
Afirmația că „a face război este eșecul suprem al legii iubirii lui Hristos” prin invocarea unor învățături biblice și patristice care țin de relația dintre oameni, nu dintre state, este pur sentimentală. Țările creștine nu au cum să se lase efectiv cucerite doar pentru a întoarce obrazul drept, cu atât mai mult când le este atacată credința.
Mai este de observat că și-au semnat adeziunea și diferite persoane publice din România, printre care: Pr. Roger Coresciuc, lector la Facultatea de Teologie din Iași, Teodor Baconschi, Adrian Tănăsescu-Vlas, Pr. Marcel Răduț Seliște, bizantinologul Petre Guran, dar și alte personalități din străinătate, precum: Diacon John Chryssavgis, Prof. Paul Gavrilyuk (care e de origine ucrainean), Arhim. Chiril Hovorun, Monahia Vassa Lerin, Sebastian Brock, Pr. Andrew Louth (Biserica Rusă din diaspora). Așadar se remarcă o adeziune serioasă, deși nu foarte consistentă a credincioșilor ortodocși, care sunt peste 1200. Mai bine spus, există un curent anti-rusesc, dar și neortodox chiar în Biserică.
Deși autorii anonimi declară că sunt „inspirați de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos și de Sfânta Tradiție a Trupului Său viu, Biserica Ortodoxă”, nu dau dovadă de acest lucru. Mai degrabă sunt tributari unei viziuni politice asupra religiei.
Ostilitatea care se vrea indusă este una artificială. Pe când ideile atribuite „lumii ruse” nu sunt asumate explicit de nici o instituție de la Moscova, cu atât mai puțin de Biserică, valorile libertine occidentale sunt promovate și împropriate de instituții „euro-atlantice” și de culte religioase eretice de factură creștină. Altfel spus, confruntarea este între convingerile bisericești îndătinate ale unor popoare (îndeosebi ale rușilor) și propaganda vestică, între licit și ilicit.
Ortodoxia între progresismul antihristic și naționalism
Peste toate, perspectiva rușilor că sunt ultima redută în fața Antihristului nu este chiar departe de adevăr și e normal să investească și emoțional. Potrivit Ierom. Serafim Rose, începuturile noii religii antihristice coboară la Francisc de Assisi, dar ea s-a impus prin Revoluția Franceză și apoi prin comunism în Europa de Est. O afirmație importantă este aceea că masoneria și illuminatti, două grupuri similare și paralele, au constituit „forța responsabilă pentru realizarea Revoluției prin concepția deistă”[1]. Tot el pune în lumină faptul că a existat și o opoziție considerabilă din partea conservatorilor de-a lungul timpului, reprezentați chiar de conducători de state, cum ar fi primul ministru al Austriei, Metternich, dar apoi acest rol a fost lăsat țarilor ruși. Deși conservatorismul nu reprezintă Ortodoxia și ea nu se poate identifica cu el, totuși el se împotrivește revoluției libertății.
„Lumea rusă” este un bastion în fața progresismului, dar Biserica nu se reduce la ea, cu atât mai puțin nu se poate ralia cu Occidentul. Este normal ca Patriarhia Rusă să sprijine pe soldații ruși, să se roage pentru ei și la fel de normal este să respingă valorile occidentale contrare ei. Cel puțin până acum, nu s-au înregistrat devieri concrete de la canoanele și tradiția creștină. Cu atât mai mult acuzele aduse ei sunt departe de a fi serioase.
Ortodoxia are menirea să trăiască Evanghelia în condițiile acestei lumi fără a fi din lume, fără a fi redusă la politica și cultura vremii. Iar războiul din Ucraina ar trebui să rămână un subiect strict politic, deși cei care vor să implice și să lovească Biserica sunt americanii prin intermediul Fanarului și a schismaticilor ucraineni.
[1] Ieromonah Serafim Rose, Cursul de supraviețuire ortodoxă, p. 138.
