Prof. C-tin Dulcan, invitat la emisiuni Trinitas (Imagine: Youtube)
Unul dintre cele mai mari pericole care pândesc credința vine din partea noilor mișcări religioase, foarte împânzite și în România, dar mai ales în Occident. Aceste idei ezoterice pornesc de la concepții orientale pe care le modernizează inovativ și le adaptează la tradițiile locale și specificul fiecărui popor pentru a fi primite mai ușor. Așa se face că elemente ale credinței ortodoxe sunt transpuse în acest sistem de convingeri religioase pentru a atrage și deturna pe credincioșii din Biserică.
Pe fondul slăbirii credinței la nivel dogmatic și al trăirii ei, foarte mulți cad în capcana acestor curente din ignoranță. Din păcate, atunci când aceste amăgiri sunt girate și de la nivel oficial de către Biserică, ele devin mai periculoase. Așa se face că recenta conferință ținută într-o biserică parohială și difuzată până și de postul oficial al Patriarhiei, Trinitas, poate corupe suflete necoapte din ograda Bisericii.
Conferința în discuție a fost organizată practic de cunoscutul gânditor Mihai Neamțu, cu ocazia lansării noii sale cărți, Iisus la Niceea, dar gazda efectivă a fost Pr. Cristian Trandafir, parohul de la biserica unde a avut loc prezentarea. Este lăudabilă conectarea intelectualilor la valorile ortodoxe, dar vătămătoare implicarea unor reprezentanți ai ideilor religioase de factură New-Age, cum este domnul doctor Constantin Dulcan. Și, mai presus decât toate, este păguboasă persistența Preotului în a nu recunoaște erorile semnalate chiar și după criticarea lor pertinentă.
Discursul pe care l-a ținut dl. Dulcan este unul rezervat, ar putea fi etichetat drept ortodox, dar ascunde unele momeli ezoteriste. Ele au fost devoalate într-un articol de pe site-ul Asociației Astradrom, pe care-l semnalăm și-l recomandăm spre citire:
Fără a relua aici ideile punctate în materialul indicat, creionez doar perspectiva predispusă spre amăgire și cea corectă de abordare a vieții duhovnicești. Contactul incorect cu lumea nevăzută duce la înșelare, la înrâurire demonică. Până la Dumnezeu, la dobândirea harului Său, trebuie să depășim preocupările materiale, dar și nivelul spiritual creat. Există lucrări spirituale care țin de sufletul nostru, dar și demonice, induse de duhurile rele. Un pericol uriaș este să confundăm senzațiile produse de acestea cu prezența sau atingerea lui Dumnezeu. Trăirile sufletești și mai ales cele drăcești sunt impresionante, mai presus de cele trupești, dar ele nu sunt necreate, divine. Așadar există trei nivele: trupesc, spiritual și dumnezeiesc. Primul este rudimentar și pătimaș de obicei și ar trebui supus sufletului; al doilea este mai ridicat, dar vulnerabil la înșelare; iar al treilea este negrăit și reprezintă venirea lui Dumnezeu în suflet, dobândirea împărăției cerurilor, gustarea bunătăților viitoare. Cine cade în amăgire și este prins de învățături și influențe necurate începe să se închine sinelui său, să fie prins de mândrie și captivat de universul spiritual căzut. De aceea dezvoltă diferite teorii spirituale și ajunge chiar să facă afirmații interesante, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Buddha sau diferiți maeștri hinduși. Spre așa ceva ne trimite cu gândul afirmația d-lui Dulcan că credința prin care făcea minuni Hristos era dispoziția lăuntrică a omului, nu lucrarea extraordinară a lui Dumnezeu. Accentul nu cade pe „credința ta te-a mântuit”, ci pe minunea făcută de Hristos.
Ortodoxia este total diferită de această cale și ea ajută pe credincios să descopere chipul lui Dumnezeu din el, să facă lucrător harul dumnezeiesc, să se mântuiască și să se însănătoșească sufletește, nu neapărat trupește. Ridicarea la nivelul acesta nu se poate face prin tehnici și metode, diete sau alte practici similare. Da, putem observa că diferite obiceiuri rele ne vatămă și să le eliminăm, dar niciodată nu vom obține nici măcar echilibrul sufletesc și cu atât mai puțin luminarea care contează și care dăinuie pentru veșnicie fără ajutorul efectiv al lui Dumnezeu, fără a-l căuta cu smerenie deplină. De aceea Biserica nu este o instituție, un organism pământesc, nu urmărește pacea lumească, ci pe cea care covârșește orice minte. Pentru aceasta este nevoie să păstrăm tradițiile apostolice și învățăturile patristice cu toată scumpătatea și frica de a nu cădea în înșelări cumplite.
Din păcate, Biserica nu doar că nu mai găsește intelectuali care să promoveze autentic valorile ei, dar aproape că și-a pierdut această vocație prin validarea unora compromițători. Nu ar trebui să-i disprețuiască pe toți, dar măcar să aibă discernământ în felul cum o face și să vizeze altceva decât vizibilitate și notorietate, să urmărească să aibă o voce autentică și ziditoare spre mântuire. Desigur, asta după ce este măcar atentă să nu-și trădeze propriile învățături revelate și reușește să crească astfel de oameni în care să fi insuflat corect învățăturile sale evanghelice.
Iarăși, când instituția Bisericii performează doar la nivel social, adică pe primele două nivele ale existenței (în primul rând material, apoi și pe cel strict spiritual, de cam am pomenit mai sus), ajunge să fie întrecută de diferite alte mișcari mai bine pregătite în acest domeniu. Fie că vorbim de politică, social sau caritate sau alte spații de activitate, ele vor fi doar tot atâtea prilejuri de compromitere dacă totul se rezumă la atât.
Mai sesizăm un aspect deloc neglijabil: tendința teologică academică este de a accepta credințele orientale. Din neericire, s-a ajuns la un așa stadiu, încât sunt greu de găsit materiale în mediul universitar teologic care să înfiereze în loc să promoveze noile mișcări religioase. Ba chiar Părinți precum Serafim Rose sau Paisie Aghioritul sunt priviți ca demodați și ca având opinii marginale în Ortodoxie pe acest subiect.
Deşi videoclipurile preluate anterior de blogul nostru de la canalul Youtube SFR TV au vizat chestiunea ezoterismului, găsim potrivit să preluăm în cele ce urmează o emisiune cu un alt subiect, Cunoaşterea de sine şi dezvoltarea personală, dar care este înrudit tematic cu materialele anterioare.
În esenţă, ezoterismul are în vedere cunoaşterea spirituală de sine din perspectiva unei prezumtive relaţii cu un dumnezeu impersonal, sens în care eforturile celui aflat în căutarea liniştirii sufleteşti se abat în mod păgubitor de la ceea ce căutătorului îi este odihnitor, ajungând la starea ce în literatura ortodoxă poartă denumirea de înşelare.
După cum ne arată părintele ieromonah Dionisie Rîmbeţ, stareţul Mănăstirii Sfântul Apostol Filip de lângă Adamclisi, chiar şi căutarea sinceră, care urmează conştiinţa curată, ne poate abate de la ceea ce este sănătos deoarece, de la un anumit punct al căutărilor noastre, intervin pulsiunile pătimaşe care ne servesc stări şi simţăminte doar aparent duhovniceşti.
Ne spune părintele ieromonah că acest lucru se întâmplă deoarece omul modern nu (mai) are capacitatea de a înţelege că stările duhovniceşti nu decurg dintr-o activitate exterioară ci, dintr-o stare de umilinţă, de împăcare cu Dumnezeu. Libertatea de conştiinţă care cârmuieşte aceste căutări se poate manifesta doar pe fondul acestei păci/împăcări, care nu este o pace psihologică, nu este simplă detaşare de cele ce ne înconjoară sau una care face abstracţie de durerile lumii. De fapt, împăcarea cu Dumnezeu reprezintă începutul stărilor haricedespre care vorbesc Sfinţii Părinţi, aşa cum o arată şi experienţa celor nou convertiţi sau reîntorşi la credinţă care au parte de darurile începătorului (o perioadă de har şi de bucurie duhovnicească însoţită de vigoare a credinţei şi de râvnă).
Prin urmare, în lipsa împăcării cu Dumnezeu, activităţile îndreptate spre cunoaşterea de sine, fie că au sau nu o dimensiune spirituală, îşi vor arăta limitele, pentru că este foarte dificil să ne rupem de răul cu care suntem obişnuiţi, cu răul moştenit care ne face să fim tributari apucăturilor rele din familie pe care, de multe ori, le îndreptăţim sau chiar nici nu le mai conştientizăm.
Motivul pentru care am considerat necesar să preluăm acestă înregistrare se referă la faptul că, discutând subiectul adevăratei cunoaşteri de sine, părintele ieromonah Dionisie duce discuţia mai departe de harul începătorului, la paza gândurilor şi, mai ales, la grija faţă de mişcările inimii. Mai cu seamă cei care cad în mrejele ideilor de dezvoltare personală împrumutate din ezoterism cultivă odisciplină mentalăprin care îşi refuză gândurile negative referitor la persoane sau situaţii, iar această împietrire şi încorsetare a minţii este celebrată, în chip înşelător, ca fiind o etapă superioară de cunoaştere de sine.
Dar ne arată părintele ieromonah că odată cu acest obiectiv se ajunge la o stare de plafonare în care, deşi prin educaţie, instrucţie sau deprindere, pot fi controlate punctual gândurile, totuşi, se păstrează o stare de tulburare care macină. Această stare de tulburare provine din inimă şi de aceea suntem chemaţi să purtăm grijă de preaplinul inimilor noastre, izvorul gândurilor omului, gândul fiind sămânţa faptei.
Înregistrarea pe care vă o împărtăşim cuprinde multe învăţăminte de folos, însă nu este chiar facil de urmărit, nefiind realizată în formatul cel mai inspirat sau în cele mai bune condiţii tehnice. Cu toate acestea, cei care se vor îndărătnici să o parcurgă, alături de alte înregistrări foarte valoroase ale acestui canal Youtube, cu siguranţă se vor găsi la adăpost de unele dintre cele mai întâlnite ispite din viaţa creştinilor zilelor noastre: preocuparea dezvoltării personale în lipsa împăcării cu Dumnezeu.
Necazurile vieții
produc un disconfort și o nemulțumire care împing pe orice om spre căutarea
unor soluții supra-naturale la problemele cu care se confruntă. Totuși adeseori
această căutare nu vine dintr-o dorință înțeleaptă, ci din disperare și
amatorism.
Deși Biserica
(Ortodoxă) cheamă pe toți la viața veșnică și face tuturor cunoscut adevărul
despre Dumnezeu, suflet, veșnicie și judecata de apoi, există o tentație mult
mai la îndemână pentru toți de a apela și a crede mai degrabă într-un soi de
supranatural ieftin, într-un soi de nemurire intermediară, facilă. Vorbim de
atracția ezotericului, a explicațiilor și soluțiilor comode, dar și amăgitoare.
Bariera care ne protejează de acest pericol al spiritualității amăgitoare o
constituie în primă instanță dogmele dreptei credințe. Desigur că există și
alte criterii de selecție, de natură spirituală, care țin de rugăciune,
sinceritate, smerenie, discernământ etc., care merg mână-n mâncă cu o
cunoaștere dreaptă a credinței.
Într-un scurt interviu realizat cu Preotul dr. Nicolae Marius Paicu, de la parohia Sf. Nicolae din Suceava, este deschis acest subiect al amăgirilor reprezentate de noile mișcări religioase contemporane, fiind punctate câteva probleme specifice ridicate de ezoterism.
Acesta este un filmuleț care face parte dintr-un șir mai lung conceput sub egida „Sfinții Români” (SFR tv)de către Asociația „Sarmisegetuza Regia”, prin care se dorește punerea în valoare a credinței autentice trăită încă pe meleagurile noastre. Deja există mai multe interviuri publicate pe diferite teme, în special ezoterice deocamdată, dar care se doresc a fi înmulțite și diversificate pe viitor.
Cooperarea
dintre părinții și credincioșii râvnitori este bine-venită și chiar necesară
pentru a păstra vie și răspândi trăirea ortodoxă și a contracara atât valul de
neo-păgânism care ne inundă, cât și atacurile din partea celorlalte secte și
religii, dar pentru a compensa lipsa de reacție și de autenticitate, ba chiar
trădarea dogmatică și spirituală din interiorul Bisericii noastre.
Pericolul religios reprezentat de tehnicile yoga a fost reiterat recent de Sinodul Bisericii Greciei de pe luna aceasta (iunie). Această decizie nu este una banală, ci reprezintă un răspuns necesar provocărilor tot mai mari din partea ezoterismului promovat de yoghini, care este prezent puternic și la noi în țară.
În România este folosit păgânismul dacic pentru a fi racolați adepți. Aceasta pentru a face mai accesibil și familiar mesajul pentru oamenii de aici, pentru a-i da o înfățișare autohtonă și a masca ideile străine religioase hinduse. Însă nu există o legătură reală cu religia vechilor daci, ci doar o mistificare a ei în folos propriu.
Yoga nu are nimic în comun cu strămoșii noștri daci, dar face apel la așa-zise tradiții străvechi pentru a-și introduce practicile păgânești de dezmăț și de invocare a spiritelor. Practic este vorba de o revenire la idolatria de altădată, de dinainte de creștinism, care prinde foarte bine la omul contemporan, dispus să accepte mult mai ușor explicații facile și „interesante” decât să se supună adevărului revelat al Evangheliei și să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Chiar și învățătura creștină este adaptată și ciuntită în așa măsură, încât să fie pe potriva concepțiilor ezoterice din religia hindusă, yoga fiind o ramură a acesteia.
Negarea unui Dumnezeu personal, folosirea unor energii obscure și reîncarnarea sunt doar câteva elemente cu care sunt amăgiți oamenii că ar putea dobândi fericirea în viață, dar prin care le este ruinat sufletul și alienată mintea.
Semnalăm și atragem atenția asupra pericolului imens reprezentat de tehnicile yoghine și meditațiile ezoterice neo-păgâne, care îmbracă adeseori haina ademenitoare a dacismului. Desigur, concepțiile acestea pot fi disimulate și în diverse alte moduri, mai ales sub masca științei și psihologiei, care au mare trecere în ochii omului modern.
În filmulețul de mai jos Părintele Marius Ghidarcea oferă informații interesante despre ne-păgânismul actual cu aparență dacică, pe care le-a cules și le-a prezentat în teza sa de doctorat despre Neopăgânismul dacic în contextul noilor mișcări religioase.
Materialismul societății moderne este amestecat, în mod paradoxal, dar nu inexplicabil, cu o tendință spre explicații superstițioase. Omul modern, după ce-și pierde credința și reperele spirituale, constată că are nevoie de ajutor spiritual în necazurile pe care le întâmpină și în dilemele pe care le întâlnește în viață. În confuzia și neștiința sa în acest domeniu, este predispus să cadă pradă înșelărilor și înșelătorilor. Ezoterismul este, astfel, o capcană foarte periculoasă pentru societate, cu consecințe nefaste sufletești, dar chiar și trupești, fiind afectată în primul rând sănătatea mentală a celor prinși de acest curent.
Există destui „inițiați” chiar și în România care fac ravagii. MISA este doar fenomenul cel mai cunoscut, dar nu singular. Mulți alți „maeștri” speculează acest teren și predispozițiile oamenilor. De aceea este nevoie de o abordare mai serioasă a acestei chestiuni. Deocamdată redăm câteva sfaturi de bază și observații făcute din experiența sa ca duhovnic de Părintele Eftimie Mitra, pe care îl apreciem în mod deosebit. Ar trebui ca măcar toți credincioșii să cunoască cele expuse de Părintele pentru a nu-și pierde în mod tragic credința și sufletul.
Subiectele abordate cel puțin în părțile 2-4 sunt importante: autenticitatea textului Bibliei, reîncarnarea, invocarea manipulatoare a unor mari duhovnici, dacism „ezoteric”, superstiții, energii, sexualitatea exacerbată, „iubirea pozitivă”…
