Textul important al Tomosului de autocefalie al Georgiei

Așa-zisa autocefalie ucraineană stârnește multe dezbateri. Printre altele, Arhiepiscopul Ieronim al Bisericii Greciei a afirmat, în referatul susținut în Sinodul Ierarhiei, că toate Bisericile și-au primit autocefalia de la Patriarhia de Constantinopol, dând ca exemplu, printre altele, și Georgia. Însă situația ei este mai nuanțată decât pare la prima vedere. Deși toate informațiile oficiale dau drept dată de ridicare la rangul de Patriarhie anul 1990, această afirmație necesită mai multe lămuriri. Probabil pentru că este o Biserică mai puternică, a reușit să-și asigure mai bine statutul său în rândul celorlalte Biserici autocefale în comparație cu Biserica din Ținuturile Cehe și Slovacia, spre exemplu.
Tomosul de autocefalie a Bisericii Georgiene este un document util pentru a înțelege că teoria promovată astăzi de Patriarhia de Constantinopol nu-și găsește justificări valide în toate actele bisericești. Traducerea, dar și introducerea făcute de cei de la Orthodox Synaxis sunt la fel de actuale și astăzi, deși cea din urmă a fost scrisă într-un context care evoluează pe zi ce trece în privința crizei ucrainene aflată în plină desfășurare.

Lunile recente diferiți reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice au vorbit despre felul cum Constantinopolul a acordat toate autocefaliile din sec. XIX și XX, incluzând între ele Biserica Georgiei. În cazul acelei Biserici, în orice caz, lucrurile sunt mult mai complicate, de vreme ce autocefalia Georgiei a fost la început acordată într-un moment foarte timpuriu de Antiohia, un fapt recunoscut în literatura canonică medievală. În timp ce autocefalia Bisericii Georgiene a fost anulată de Biserica Ortodoxă Rusă în 1811 – o acțiune care ar putea fi greu considerată drept legală –, a fost realocată în 1917 și recunoscută de Moscova în 1943. Recunoașterea din partea Constantinopolului a fost un proces mai dificil, de vreme ce istoria Bisericii Georgiene pune probleme evidente pentru pretențiile Patriarhiei Ecumenice de a avea dreptul exclusiv de a acorda autocefalie.
După cum a explicat Patriarhul-Catolicos Ilia într-un discurs din 2010 (partea I și partea II), procesul de obținere a recunoașterii autocefaliei Georgiei a început cu participarea Georgiei la conferința pan-ortodoxă din Rodos în 1963, unde reprezentanții Georgiei au fost frustrați pentru că au fost tratați de Constantinopol ca o Biserică autonomă aflată sub Rusia. Când Patriarhul Dimitrie al Constantinopolului a acceptat să vorbească cu Georgia cu privire la autocefalie, pe când Uniunea Sovietică se apropia de sfârșit, chestiunea dacă Constantinopolul o acorda sau doar recunoștea o realitate existentă a devenit un punct sensibil până ce Constantinopolul a s-a îmbunat și a acceptat poziția Georgiei.
După cum se poate vedea din cele două Tomosuri, traduse mai jos, textul final este foarte atent să declare că Constantinopolul doar acordă „recunoașterea” sa și „aprobarea oficială” pentru autocefalia și statutul de Patriarhie a Georgiei, care există ab antiquo. Este totuși demn de remarrcat că această recunoaștere este făcută condiționat de aprobarea unui Sinod Ecumenic, în timp ce recunoaște obiceiul Bisericii Georgiei de a săvârși propriul Sfânt Mir și doar „recomandă” ca problemele importante canonice să fie aduse Constantinopolului.

Patriarhul-Catolicos Ilia II al Georgiei

Tomos Patriarhal și Sinodal cu privire la recunoașterea și aprobarea oficială a autocefaliei Preasfintei Biserici a Georgiei

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
„Dar, fiind în adevăr cu dragoste, să creștem în toate în El, Care este capul – Hristos – din Care tot trupul, bine unit și bine încheiat prin toate legăturile care îi dau tărie, își săvârșește creșterea potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare pentru a se zidi în iubire” (Efeseni 4:15-16), ne spune Pavel, Apostolul neamurilor. Dar, dacă Biserica lui Dumnezeu pe pământ constituie – și este chemată să fie – o singură turmă și un singur trup al lui Hristos pe baza unității ei duhovnicești, acest fapt nu a împiedicat-o să formeze, în diferite locuri și țări, de-a lungul secolelor pământești, dar și târziu, Biserici independente una de alta și, cu privire la problemele interne, guvernate de ele însele sub păstorii lor proprii, învățători și slujitori ai Evangheliei și constituind astfel, în ansamblul lor, Biserica una, sfântă sobornicească/catolică și apostolească.
Este și cazul Sfintei Biserici Ortodoxe situate în pământul binecuvântat al Caucazului – cuprins astăzi între granițele Republicii Georgia – înzestrat din vremuri străvechi cu un sistem de guvernare proprie, liber de orice intervenție din afară și bucurându-se de organizare bisericească pe măsură, purtând – și continuând să poarte – o mărturie bogată și lăudabilă în problemele generale ale Bisericii și păstrând adevărul revelat și învățătura Bisericii noastre Ortodoxe fără vreun compromis sau alterare a integrității. Biserica dorește astăzi să se bucure de canonicitate în chivernisirea propriilor afaceri și să participe, împreună cu toate Bisericile Ortodoxe, la aceeași legătură de slujire frățească. Astfel, ea s-a adresat în câteva ocazii Preasfântului nostru Tron Ecumenic, Apostolic și Patriarhal, cerându-i să binecuvinteze și să aprobe oficial constituția a de guvernare proprie, de grup canonic al Bisericilor Ortodoxe Locale, continuând astfel să contribuie la zidirea și creșterea trupului lui Hristos.
La această cerere și apel lăudabil a răspuns cu grijă atentă Sfântul Sinod care ne înconjoară, uzând de dreptul și obligația canonică ce aparține de Preasfântul nostru Tron Ecumenic: să poarte grijă de Sfintele Biserici Ortodoxe care se găsesc în nevoie și să le călăuzească – luându-le de mână potrivit cu nevoile vieții lor la vreme – la guvernarea autocefală pe acelea din administrarea bisericească ce, în contextul situației curente a Ortodoxiei, au fost demne să pretindă această demnitate. Astfel, am decis, smerita noastră persoană împreună cu preasfinții și cinstiții Mitropoliți din jurul nostru, frați și cinstiți conslujitori în Sfântul Duh, să acceptăm cu bunăvoință apelul făcut de sora noastră, Biserica Ortodoxă a Georgiei, către Preasfânta Biserică de Constantinopol, primul scaun în ordine bisericească, și să acordăm binecuvântarea, recunoașterea și aprobarea noastră oficială a autocefaliei și organizării independente a acestei Biserici, supusă unei decizii definitive a unui viitor Sfânt Sinod Ecumenic, care doar el asigură etern și fără prejudiciere pentru toți unitatea în credință și odine canonică bisericească a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Prin urmare, declarăm sinodal în Duhul Sfânt și proclamăm Preasfânta Biserică a Georgiei să aparțină ca înainte – și să fie considerată ca atare – de grupul Bisericilor Ortodoxe autocefale surori cu străvechea ei constituție și organizare cu guvernare de sine; o constituție de organizare atestată și de Balsamon, care scrie: „(…) căci se spune că în timpul Preasfântului Patriarh Petru al Antiohiei, marea cetate a lui Dumnezeu, a avut loc un acord sinodal, conform căruia Biserica Iviriei să fie liberă și autocefală (…)” (Cf. Rhallis-Potlis, Syntagma ton theion kai ieron Kanonon, Athens 1852, vol. II, p. 172). Făcând aceasta, o asigurăm că, sub numele de „Sfânta Biserică autocefală a toată Georgia”, va fi cunoscută drept sora noastră duhovnicească și că va fi capabilă să-și conducă propriile probleme cu independență și autocefalie, potrivit ordinii și drepturilor canonice în vigoare printre celelalte Sfinte Biserici Ortodoxe autocefale, având ca și conducător și Cap pe Domnul nostru, Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos, recunoscând și cinstind ca primul în ordinea canonică și bisericească Tronul Ecumenic și știind ca autoritate administrativă bisericească supremă a ei pe Sfântul Sinod compus din ierarhii ortodocși canonici ai Georgiei, Sinod prezidat de Arhiepiscopul de Mtșketa și Tbilisi și Catolicos a toată Georgia.
Pentru a fi păstrată unitatea duhovnicească și canonică cu Preasfântul nostru Tron Ecumenic, Apostolic și Patriarhal și cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale, Arhiepiscopul de Mtșketa și Tbilisi și Catolicos a toată Georgia are obligația să anunțe Întâistătătorilor lor, potrivit cu ordinea canonică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, alegerea și ridicarea sa pe Tronul său prin scrisori irenice, în vreme ce-și prezintă mărturisirea sa și asigurarea că el și Sfânta Biserică Ortodoxă care i-a fost încredințată va rămâne cu toată inima fidelă credinței și evlaviei ortodoxe, precum și față de orice poruncesc sfintele canoane și ordinea Sfintei Biserici. Pe lângă aceasta, Patriarhul-Catolicos al Georgiei va pomeni, potrivit cu ordinea canonică, în diptice, numele Patriarhului Ecumenic, precum și al celorlalți Preasfinți Patriarhi și Preafericiții Întâistătători care prezidează Sfintele Biserici autocefale. Cu privire la Sfântul Mir, este potrivit să fie respectată ordinea bisericească stabilită astfel încât prin semnele văzute și nevăzute unitatea neîntreruptă a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să fie constituită, proclamată și asigurată pentru toți – cei care se găsesc în Biserică și cei care sunt în afara ei.
Recomandăm deopotrivă ca, cu privire la chestiunile sau punctele de dezbatere de natură bisericească mai generală și, ca atare, depășind limitele jurisdicției Bisericilor concrete autocefale, care cer astfel neapărat o examinare și un vot mai generale, Arhiepiscopul de Mtșketa și Tbilisi și Catolicos a toată Georgia să se adreseze Preasfântului nostru Tron Ecumenic și Patriarhal, prin care trece comuniunea cu fiecare Tron Episcopal Ortodox, rămânând credincios cuvântului adevărului și să-i ceară și să primească prin opinia ei competentă și a celorlalte Biserici surori.

Toate acestea părând bune și fiind decise de către noi în timpul plenului Sfântului Sinod din jurul nostru din 23 ianuarie 1990, le confirmăm prin prezentul Tomos sinodal patriarhal, așa ca să fie păstrat în timp; un Tomos aprobat și semnat după Codul Sfntei Mari Biserici a lui Hristos și trimis în același timp într-o copie adevărată către Arhiepiscopul Ilia de Mtșketa și Tbilisi și Catolicos a toată Georgia, fratele nostru drag și conslujitor în Hristos, președinte al Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale a toată Georgia, cu anunțarea în paralel a celorlalte Biserici Ortodoxe surori despre faptele bisericești îndeplinite astfel, potrivit ordinii, astfel încât unitatea Sfintei noastre Biserici să fie păstrată și consolidată astfel.
Și fie ca Dumnezeu și Domnul, prin harul și mila întâiului și marelui și supremului Preot, Hristos, Dumnezeul nostru, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ale slăvitului Prooroc și Înaintemergătorul Ioan Botezătorul, ale slăviților și lăudaților Apostoli, vestitorii lui Dumnezeu și purtătorii Duhului Sfânt, lăudați de toți, sfinții slăviții împărați Constantin și elena, cei întocmai cu apostolii, ale Sfintei misionare Nina și ale Sfinților, de Dumnezeu purtătorilor Părinți, să sprijine în toată vremea pe sora noastră, Biserica Ortodoxă autocefală a Georgiei, care a intrat în trup și va fi de acum din numărul Bisericii una, sfinte, sobornicești/catolice și apostolice; și să-i dăruiască sporirea și desăvârșire pentru slava sfântului Său nume, să-i ajute pe credincioșii ei evlavioși pentru o mai mare bucurie a Sfântului nostru Tron Ecumenic, Patriarhal și Apostolic și a toate Sfintelor Biserici Ortodoxe surori autocefale.

În anul mântuirii 1990, 23 ianuarie

†Dimitrie, Patriarh de Constantinopol
†Bartolomeu de Calcedon †Ieronim de Rodopolis
†Gabriel de Koln †Evanghelos de Perga
†Calinic de Listra †Constantin de Derka
†Atanasie de Helenopolis †Ioachim de Melitene

Actul Patriarhal și Sinodal care conferă demnitatea patriarhală Întâistătătorului Preasfintei Biserici a Georgiei

Dat fiind faptul că dreptul canonic de a ajuta nevoile Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu și de a vindeca și corecta orice în ele care trebuie tratat a fost rezervat Preasfântului nostru Tron Ecumenic, Apostolic și Patriarhal de o rânduială bisericească ce merge înapoi câteva secole – și că Preasfânta Biserică Ortodoxă a Georgiei este inclusă în numărul Bisericilor Ortodoxe autocefale, fiind ea însăși independentă și autocefală și conducându-și singură problemele după cum i se pare potrivit, smerita noastră persoană și cinstiții Mitropoliți din jurul nostru am decis, după o deliberare comună, să acordăm, în conformitate cu ‘iconomia’ bisericească, aprobarea frățească și recunoașterea Preasfintei Biserici a Constantinopolului, așa încât Preasfânta Biserică a Georgiei să fie cinstită cu demnitatea și prestigiul patriarhal. De acum înainte, Întâistătătorul ei va purta, potrivit informației pe care o găsim în cronicile străvechi și în alte surse bisericești, titlul de ‘Arhiepiscop de Mtșketa și Tbilisi și Patriarh-Catolicos a toată Georgia’ și va fi pomenit astfel în dipticele ortodoxe în timpul sfintelor slujbe.
Avem convingerea fermă că, în privința acestei decizii a Sfintei noastre Mari Biserici a lui Hristos, confirmată de Sfântul ei Sinod, avem aprobarea unanimă a celorlalți Preafericiți Patriarhi și Întâistătători a toate Bisericile Ortodoxe surori autocefale și că, de acum înainte, toți vor fi de acord să recunoască demnitatea patriarhală a Bisericii noastre soră a Georgiei. Drept urmare, ne exprimăm speranța că acest fapt, care urmărește zidirea unității Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, va fi benefic pentru propășirea credinței și a evlaviei în această Biserică soră, care va experimenta astfel o mare înflorire.
Aducând cu bucurie această știre către cinstita voastră Fericire, cinstitei ierarhi din jurul vostru, clerului evlavios și poporului evlavios și credincios al Patriarhiei Georgiei, vă îmbrățișăm pe Preafericirea Voastră cu sărutare sfântă și ne adresăm întregii turme a lui Hristos cu binecuvântarea ca prim Ierarh, invocând asupra tuturor harul și nesfârșita milă a lui Hristos, Dumnezeul nostru, întemeietorul Bisericii.

În anul mântuirii 1990, 23 ianuarie

†Dimitrie, Patriarh de Constantinopol
†Bartolomeu de Calcedon †Ieronim de Rodopolis
†Gabriel de Koln †Evanghelos de Perga
†Calinic de Listra †Constantin de Derka
†Atanasie de Helenopolis †Ioachim de Melitene

 [Traducere după versiunea franceză din: Episkepsis 450 (March 15, 1990): 2-10]

Au apărut deja anul acesta șerpișorii Maicii Domnului

Șerpișorii Maicii Domnului se arată a fi credincioși și anul acesta la anuala… întâlnire, când deja și-au făcut apariția în Kefalonia.

Conform kefaloniapress, primul șerpișor al Maicii Domnului s-a arătat luni seara în ajunul [sărbătorii] Mântuitorului – după cum stabilește datina – la biserica Maicii Domnului din Laguvarda din Marcopulo. Responsabilii locașului unde «s-a ivit» primul șerpișor al Maicii Domnului au menționat că biserica va fi deschisă pentru închinare de la ora 8:00 dimineață până la 20:00 seara.

Cu câteva ore mai devreme doi șerpișori ai Maicii Domnului s-au arătat la Arghinia. După cum menționează kefaloniapress, locuitorii satului au localizat șerpișorii în locul unde se arată de fiecare dată aici și de zeci de ani. Cei doi șerpișori ai Maicii Domnului au fost transportați în biserica Maicii Domnului și îi așteaptă pe închinători.

Chefalonienii – dar și vizitatorii insulei – așteaptă cu îngrijorare în fiecare an șerpișorii Maicii Domnului pentru că unii se tem că, dacă nu se arată, se va întâmpla ceva rău. Conform tradiției, șerpișorii Maicii Domnului nu s-au arătat până astăzi de două ori: prima dată a fost în august ‘40, puțin înainte să izbucnească războiul și a doua oară în august 1953, când Kefalonia a primit o lovitură puternică de la cutremure.

Șerpișorii Maicii Domnului au unele caracteristici aparte. Au o cruce pe cap și pe limbă, în timp ce au o piele delicată și comportament prietenos.

Conform tradiției, în anul 1.200 d.H., la o tentativă de ocupare a Mănăstirii de femei de atunci din partea piraților, s-au arătat șerpi, care au împletit din trupurile lor o îngrăditură între mănăstire și pirați, pe care i-au întors panicați pe fugă. De atunci, spre amintirea faptului, șerpii Maicii Domnului se arată miraculos până astăzi. Se așteaptă să iasă până pe 15 august și alți șerpi în Markopulo, ca și în Arghinia în Kefalonia.

Βημα Ορθοδοξιας

Ce tradiție și credință lăsăm mai departe?

„Au venit la mine unii și mi-au spus: „Toți cei care credem în Hristos, să facem o religie”. „Asta este ca și cum am lua aur și aramă, aur de atâtea carate și toate cele ce au fost separate de el, și să le amestecăm din nou ca să facem una. Este corect să le amestecăm iarăși? Întrebați un aurar: E bine să amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta luptă ca să strălucească dogma”. Sfinții Părinți au știut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: „Nu numai cu cel eretic, dar și cu budistul și cu închinătorul la foc și cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca și ortodocșii să se afle la rugăciunile și conferințele lor. Este o prezență”. Ce prezență? Le rezolvă pe toate cu rațiunea și justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede că și problemele duhovnicești pot intra în Piața Comună.

Unii dintre ortodocși, ușori la minte și care vor să facă proiecte, „misiune”, convoacă conferințe cu eterodocșii, ca să facă zgomot și cred că astfel vor scoate în față Ortodoxia, prin a deveni adică o salată împreună cu cei rău slăvitori. După aceea super zelotiștii încep și apucă cealaltă extremă. Spun și hule despre Tainele celor de pe stil nou etc. și smintesc greu sufletele care au evlavie și sensibilitate ortodoxă. Eterodocșii, pe de altă parte, vin la conferințe, fac pe dascălul, iau tot materialul duhovnicesc bun ce-l află la ortodocși, îl trec prin atelierul lor, pun vopseaua și firma lor și-l prezintă ca prototip. Și lumea ciudată de azi este mișcată de astfel de lucruri ciudate, după care se distruge duhovnicește. Dar Domnul, atunci când va trebui, va ridica pe Marcii Evghenicii și Grigorii Palama, care vor aduna pe toți frrații noștri cei smintiți, ca să mărturisească credința ortodoxă și să întărească tradiția și să dea bucurie mare Maicii noastre Biserica. Dacă am fi trăit după Sfinții Părinți, toți am fi avut deplina sănătate duhovnicească, pe care ar fi invidiat-o și eterodocșii și astfel și-ar fi lăsat înșelăciunile lor bolnăvicioase și s-ar fi mântuit fără piedică. Aceasta deoarece ei acum nu se mai mișcă de tradiția noastră patristică sfântă, ci vor să vadă și continuitatea noastră patristică, înrudirea noastră adevărată cu Sfinții noștri. […] Ceea ce am înțeles este că toate acestea, pe care le avem astăzi, fie cărți patristice, fie tipice, sunt ceva de foarte mică însemnătate, adică asemenea unor rămășițe ce rămân după culesul strugurilor. De aceea trebuie să luăm aminte ca să se păstreze puțin aluat. Ca și creștini, avem mare datorie și nu avem dreptul să lăsăm o tradiție rea în urma noastră.

Cu câțiva ani înainte (de 1992) s-au adunat niște teologi la Geneva, profesori universitari etc. și au făcut pre-Sinodul. Au spus să desființeze Postul Nașterii Macii Domnului și al Sfinților Apostoli și din Postul Mare să taie vreo două săptămâni deoarece și așa lumea nu postește. Au mers profesori și de aici. Atât de mult m-am supărat atunci când au venit și mi-au spus acestea, încât am strigat la ei: „Vă dați seama ce faceți? Dacă unul e bolnav, e îndreptățit să mănânce; nu este sub canon. Dacă unul nu e bolnav, dar a mâncat din slăbiciune, să spună: „Dumnezeule, iartă-mă!”, să se smerească, să spună: „am greșit”. Nu-l va spânzura Hristos. Dar, dacă nu e bolnav, atunci să țină postul. Cel indiferent mănâncă orice și nu-l interesează. Așadar lucrul merge normal. Dacă cei mai mulți nu țin posturile, și mai ales fără un motiv serios, și mergem să-i odihnim pe aceștia și să desființăm posturile, de unde vom ști cum va fi generația următoare? Se poate să fie mai bună și va putea ține o astfel de scumpătate. Cu ce drept să le desființăm pe toate acestea dacă un lucru e simplu?” Apusenii au o oră de post înainte de Sfânta Împărtășanie. Vom merge și noi cu duhul acesta? Să ne binecuvântăm slăbiciunile și căderile noastre? Nu avem dreptul ca, din pricina slăbiciunilor noastre, să facem un creștinism după măsura noastră. Și puțini dacă ar fi cei ce pot, trebuie să se țină rânduiala.

Pe cât poate cineva, să se facă un creștin corect. Atunci va avea pricepere duhovnicească. Mult-puțin, îl va durea și de Ortodoxie și de patria sa și va simți și datoria ce o are ca grec. Așadar de acolo vine și experiența; dacă a aflat ceva, se întristează, se neliniștește, se roagă. Dar, dacă trebuie să i se spună: „Acum să te interesezi de asta, apoi să te interesezi de cealaltă”, va fi ca o roată pătrată care trebuie mereu împinsă ca să meargă înainte. Scopul e ca omul să se împingă dinlăuntru. Și, dacă cineva devine un creștin adevărat, este împins dinlăuntru, după care îl va înălța Dumnezeu mai mult decât pe cel ce citește despre foarte multe lucruri. Unul ca acesta știe nu numai pe cele scrise, dar și pe cele ce se gândesc să le scrie. Ai înțeles? Vine iluminarea dumnezeiască și toate inițiativele lui sunt luminoase.

Moștenirea pe care ne-a lăsat-o Hristos nu avem dreptul să o facem să dispară în zilele noastre. Vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu. Noi, acest neam mic, am crezut în Mesia, ni s-a dat binecuvântarea să luminăm toată lumea. Vechiul Testament s-a tradus în limba elină cu mai bine de 100 de ani înainte de venirea lui Hristos. Câte au tras primii creștini! Viața lor li se primejduia mereu. Ce nepăsare există astăzi!… Cum lăsăm ca astăzi, fiind fără durere, fără să ni se primejduiască viața noastră, putând lumina neamurile, să devenim mai nepăsători?

Astăzi (Părintele a murit în 1994, n.n.) avem puțină pace, dar știi câte au tras cei de demult? Știi câți s-au jertfit? Astăzi n-am fi avut nimic dacă nu s-ar fi jertfit aceia. Și fac comparație: cum atunci, deși li se primejduia viața, au ținut credința și cum acum, fără nici o silire, pe toate le nivelează. Toți cei care nu și-au pierdut libertatea lor națională nu înțeleg. Eu le spun: „Dumnezeu să vă păzească să nu vină barbarii și să ne necinstească!”, iar ei îmi spun: „Și ce vom păți?”. Auzi vorbă?… oameni pierduți! dă-le bani, mașini și nu-i interesează nici de credință, nici de cinste, nici de libertate.

Din cartea: Cuviosul Paisie Aghioriul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Chilia Bunei-Vestiri, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 321-334.

Recomandăm să fie citită și vedenia pe care a avut-o Cuviosul Paisie cu Sfânta Eufimia cu o introducere bună, care este foarte de actualitate astăzi, deși se pare că nu are aproape deloc ecou, din care redăm doar un fragment:

„Durerea inimii și neliniștea cea bună, pe care Cuviosul Paisie le-a avut față de Biserică în general, au fost motivul pentru care acesta s-a învrednicit de o convorbire detaliată cu o Sfântă Mare Muceniță ca Eufimia. De aici înțelegem cât de grabnic vin Sfinții în ajutor atunci când realmente ne doare pentru Biserică, atunci când chiar ne neliniștim pentru mântuirea de obște. Mulți ar zice în vremurile noastre că preocuparea pentru lucrurile ce privesc „Biserica în general” sunt inutile sau chiar dovada unei mândrii și a unei ignorări a “vieții duhovnicești”. Viețile Sfinților ne arată că, dimpotrivă, acest gen de înfruntare – mai bine zis, de eludare – a realității este de la bun început unul profund eronat și vădește tocmai o ocolire a vieții duhovnicești reale.

Ce ne facem însă noi, ceilalți, care am socoti că ne neliniștim pentru Biserică? Oare o facem noi din toată inima? Până la capăt? Oare vom avea putere să păstrăm neliniștea în ciuda acestui război de uzură la care suntem supuși zi de zi? Sau nu cumva ne-am blazat deja sau ne-am refugiat pe pozițiile unei „rezistențe” pur ideologice, în care reacționăm mai mult automat, defensiv, și nu dintr-o autentică frământare a duhului?”

Având în vedere că arătarea Sfintei Eufimia a avut loc în anul 1974, la puțin timp după moartea Patriarhului Atenagora, este de bănuit că problema bisericească ce a fost discutată era aceea a reluării pomenirii Patriarhului Ecumenic următor, Dimitrie. După cum se știe, Cuviosul Paisie a fost unul dintre cei care au susținut întreruperea pomenirii Patriarhului Atenagora pentru ereziile sale. Deci neliniștea sa a fost una binecuvântată și echilibrată, încuviințată de Dumnezeu prin arătarea Sfintei. Nu a fost nici nepăsător, încât să rămână apatic față de ereziile ecumeniste promovate atunci, nici nu a căzut în extrema fanatismului de a lungi inutil oprirea pomenirii asupra noului Patriarh, care nu era vinovat direct pentru hulele celui dinainte.

Scopul oricărui creștin ar trebui să fie cultivarea neliniștii bune atât pentru sine, cât și pentru aproapele. Cine are în el sarea care dă gust adevărat credinței, acela are sensibilitate bună, echilibru, rugăciune și implicare sănătoasă, fără microbi duhovnicești dăunători. Însă lucrul pe care am dori să-l promovăm cel mai mult este persistența în bine, fără comoditate, stăruința și dăruirea de a trăi după legile de sus și a le apăra în fața lumii.