Ambasadorul SUA în Ucraina, rechemat la Washington
La trei ani după preluarea conducerii misiunii diplomatice americane în Ucraina, ambasadorul Marie Yovanovitch a fost rechemată intempestiv la Washington, cu două luni înainte încheierea mandatului, după ce diplomatul a devenit ţinta atacurilor politice ale unor politicieni americani de dreapta și ale procurorului general al Ucrainei, Yuri Lutsenko, un personaj foarte controversat.
Rechemarea prematură va lăsa Ambasada SUA la Kiev fără un diplomat de rang înalt în perioada de tranziție, când președintele nou ales Volodymyr Zelensky îşi va începe mandatul.
Yovanovitch, o veterană a posturilor diplomatice din fosta Uniune Sovietică, s-a arătat categorică în favoarea combaterii corupției care continuă să împiedice dezvoltarea Ucrainei. Cu toate acestea, a avut o relaţie oarecum controversată la Kiev, atât cu guvernul ucrainean, cât și cu comunitatea americanilor și a ucrainenilor implicați în construirea unor legături mai strânse între cele două țări. Spre deosebire de predecesorul ei, Geoffrey Pyatt, acum ambasadorul SUA în Grecia, Yovanovitch a fost un ambasador relativ rezervat, cu rare apariţii publice.
În luna martie, procurorul general Lutsenko – un loialist al președintelui Petro Poroșenko, pe care l-a protejat de un număr semnificativ de acuzaţii de corupție și abuz de putere – a susţinut fără a prezenta dovezi în acest sens, că ambasadorul SUA i-ar fi prezentat o listă de persoane pe care parchetul special nu ar fi trebuit să le cerceteze.
Afirmațiile lui Lutsenko despre ambasadoarea Yovanovitch au survenit la două săptămâni după ce aceasta a făcut comentarii surprinzătoare despre eforturile insuficiente ale Ucrainei pentru combaterea corupției și a cerut demiterea unui procuror special anticorupție, pe nume Nazar Kholodnytsky. Acesta din urmă a susținut ulterior că deschisese o anchetă vizând mai mulţi oficiali ucraineni, despre care pretindea că ar fi făcut plăţi către fostul președinte de campanie al lui Trump, Paul Manafort, în numele candidaților opoziției din parlamentul Ucrainei, Radei Supreme.
Această acuzație ar fi declanșat o furtună la Casa Albă, în urma căreia avocatul președintelui Donald Trump, Rudy Giuliani a susținut, fără a prezenta dovezi, că implicarea în alegerile prezidențiale din 2016 nu ar fi provenit din Rusia, ci din Ucraina, şi că ar fi urmărit să întoarcă rezultatele alegerilor în favoarea lui Hillary Clinton.
După lansarea acuzațiilor lui Giuliani, mai mulți loialiști ai preşedintelui Trump au cerut revocarea ambasadoarei, susținând că aceasta determinat denigrarea președintelui SUA în urma dezvăluirilor potrivit cărora Manafort ar fi obţinut milioane de dolari în calitate de consultant al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.
Sursă informaţii: neweurope.eu