Prof. C-tin Dulcan, invitat la emisiuni Trinitas (Imagine: Youtube)
Unul dintre cele mai mari pericole care pândesc credința vine din partea noilor mișcări religioase, foarte împânzite și în România, dar mai ales în Occident. Aceste idei ezoterice pornesc de la concepții orientale pe care le modernizează inovativ și le adaptează la tradițiile locale și specificul fiecărui popor pentru a fi primite mai ușor. Așa se face că elemente ale credinței ortodoxe sunt transpuse în acest sistem de convingeri religioase pentru a atrage și deturna pe credincioșii din Biserică.
Pe fondul slăbirii credinței la nivel dogmatic și al trăirii ei, foarte mulți cad în capcana acestor curente din ignoranță. Din păcate, atunci când aceste amăgiri sunt girate și de la nivel oficial de către Biserică, ele devin mai periculoase. Așa se face că recenta conferință ținută într-o biserică parohială și difuzată până și de postul oficial al Patriarhiei, Trinitas, poate corupe suflete necoapte din ograda Bisericii.
Conferința în discuție a fost organizată practic de cunoscutul gânditor Mihai Neamțu, cu ocazia lansării noii sale cărți, Iisus la Niceea, dar gazda efectivă a fost Pr. Cristian Trandafir, parohul de la biserica unde a avut loc prezentarea. Este lăudabilă conectarea intelectualilor la valorile ortodoxe, dar vătămătoare implicarea unor reprezentanți ai ideilor religioase de factură New-Age, cum este domnul doctor Constantin Dulcan. Și, mai presus decât toate, este păguboasă persistența Preotului în a nu recunoaște erorile semnalate chiar și după criticarea lor pertinentă.
Discursul pe care l-a ținut dl. Dulcan este unul rezervat, ar putea fi etichetat drept ortodox, dar ascunde unele momeli ezoteriste. Ele au fost devoalate într-un articol de pe site-ul Asociației Astradrom, pe care-l semnalăm și-l recomandăm spre citire:
Fără a relua aici ideile punctate în materialul indicat, creionez doar perspectiva predispusă spre amăgire și cea corectă de abordare a vieții duhovnicești. Contactul incorect cu lumea nevăzută duce la înșelare, la înrâurire demonică. Până la Dumnezeu, la dobândirea harului Său, trebuie să depășim preocupările materiale, dar și nivelul spiritual creat. Există lucrări spirituale care țin de sufletul nostru, dar și demonice, induse de duhurile rele. Un pericol uriaș este să confundăm senzațiile produse de acestea cu prezența sau atingerea lui Dumnezeu. Trăirile sufletești și mai ales cele drăcești sunt impresionante, mai presus de cele trupești, dar ele nu sunt necreate, divine. Așadar există trei nivele: trupesc, spiritual și dumnezeiesc. Primul este rudimentar și pătimaș de obicei și ar trebui supus sufletului; al doilea este mai ridicat, dar vulnerabil la înșelare; iar al treilea este negrăit și reprezintă venirea lui Dumnezeu în suflet, dobândirea împărăției cerurilor, gustarea bunătăților viitoare. Cine cade în amăgire și este prins de învățături și influențe necurate începe să se închine sinelui său, să fie prins de mândrie și captivat de universul spiritual căzut. De aceea dezvoltă diferite teorii spirituale și ajunge chiar să facă afirmații interesante, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Buddha sau diferiți maeștri hinduși. Spre așa ceva ne trimite cu gândul afirmația d-lui Dulcan că credința prin care făcea minuni Hristos era dispoziția lăuntrică a omului, nu lucrarea extraordinară a lui Dumnezeu. Accentul nu cade pe „credința ta te-a mântuit”, ci pe minunea făcută de Hristos.
Ortodoxia este total diferită de această cale și ea ajută pe credincios să descopere chipul lui Dumnezeu din el, să facă lucrător harul dumnezeiesc, să se mântuiască și să se însănătoșească sufletește, nu neapărat trupește. Ridicarea la nivelul acesta nu se poate face prin tehnici și metode, diete sau alte practici similare. Da, putem observa că diferite obiceiuri rele ne vatămă și să le eliminăm, dar niciodată nu vom obține nici măcar echilibrul sufletesc și cu atât mai puțin luminarea care contează și care dăinuie pentru veșnicie fără ajutorul efectiv al lui Dumnezeu, fără a-l căuta cu smerenie deplină. De aceea Biserica nu este o instituție, un organism pământesc, nu urmărește pacea lumească, ci pe cea care covârșește orice minte. Pentru aceasta este nevoie să păstrăm tradițiile apostolice și învățăturile patristice cu toată scumpătatea și frica de a nu cădea în înșelări cumplite.
Din păcate, Biserica nu doar că nu mai găsește intelectuali care să promoveze autentic valorile ei, dar aproape că și-a pierdut această vocație prin validarea unora compromițători. Nu ar trebui să-i disprețuiască pe toți, dar măcar să aibă discernământ în felul cum o face și să vizeze altceva decât vizibilitate și notorietate, să urmărească să aibă o voce autentică și ziditoare spre mântuire. Desigur, asta după ce este măcar atentă să nu-și trădeze propriile învățături revelate și reușește să crească astfel de oameni în care să fi insuflat corect învățăturile sale evanghelice.
Iarăși, când instituția Bisericii performează doar la nivel social, adică pe primele două nivele ale existenței (în primul rând material, apoi și pe cel strict spiritual, de cam am pomenit mai sus), ajunge să fie întrecută de diferite alte mișcari mai bine pregătite în acest domeniu. Fie că vorbim de politică, social sau caritate sau alte spații de activitate, ele vor fi doar tot atâtea prilejuri de compromitere dacă totul se rezumă la atât.
Mai sesizăm un aspect deloc neglijabil: tendința teologică academică este de a accepta credințele orientale. Din neericire, s-a ajuns la un așa stadiu, încât sunt greu de găsit materiale în mediul universitar teologic care să înfiereze în loc să promoveze noile mișcări religioase. Ba chiar Părinți precum Serafim Rose sau Paisie Aghioritul sunt priviți ca demodați și ca având opinii marginale în Ortodoxie pe acest subiect.
Aducem în atenţie, cu oarecare întârziere, unul dintre puţinele articole publicate în presa noastră despre ideile puse în dezbatere la Forumul de la Davos.
Întâlnirea anuală de la sfârşitul lunii ianuarie reprezintă evenimentul de referinţă al fundaţiei elveţiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). Iniţial, profesorul Klaus Schwab, fondatorul acestui forum, a avut în vedere modalităţile prin care companiile europene ar fi putut să se adapteze practicilor de management americane. În timp, Forumul a devenit principala platformă de gândire şi acţiune a elitelor globale, un prilej de cunoaştere reciprocă a celor aflaţi în vârful societăţilor cărora le aparţin şi un mijloc de sincronizare a acţiunilor politice, economice, culturale şi ideologice.
Preluăm aşadar, în cele ce urmează, articolul publicat de domnul Ambrus Bela în Q Magazine, cu menţiunea că ideile puse în circulaţie la aceste întâlniri sunt mult mai numeroase, mult mai bine fundamentate şi mult mai aproape de realitate decât lasă să se întrevadă articolul. Subliniem că nu suntem de acord cu tonul dispreţuitor şi expeditiv în care autorul prezintă ideile discutate la Davos, care trebuie tratate cu toată seriozitatea intelectuală de care suntem capabili, întrucât vorbim de curentele intelectuale dominante, care ne afectează vieţuirea într-un mod pe care ne vine greu să-l acceptăm.
Prin urmare, vă îndemnăm cu stăruinţă să nu fiţi perturbaţi de divagaţiile şi de modalitatea de formulare pe care a ales-o autorul articolului, să cântăriţi cu moderaţie toate cele relatate în continuare, cu menţiunea că nu sunt atinse decât foarte superficial unele dintre elementele de sprijin pentru ideologia promovată de elita mondială. Din nefericire, efortul şi priceperea pe care le presupune realizarea unei adevărate cronici de idei ne împiedică să tratăm în detaliu obiectivele propuse de participanţii la acest Forum dar, în măsura în care vom găsi răgazul necesar, vom completa informaţiile importante în secţiunea de comentarii.
O precizare finală pe care o considerăm necesară vizează prejudecata larg răspândită în mediul ortodox că „oculta” ar acţiona, bine-înţeles.. ocult, în ascuns, în baza unor deziderate secrete. Or, din studiul ideilor promovate în mod deschis de acest gen de organizaţii şi platforme intelectuale putem constata faptul că mare parte din eşafodajul intelectual care orientează evoluţia trendurilor, deopotrivă locale şi globale, este disponibilă în mod public, este bine documentat şi formulat din punct de vedere ştiinţific, este întemeiat pe fond, neutru din punct de vedere ideologic sau, în orice caz, în marja libertăţii auctoriale, este scris cu bună credinţă şi este animat de scopuri morale generoase. Doar Hristos lipseşte!
Celor care se împotrivesc curentelor globaliste le este foarte greu să conteste aceste idei în spaţiul adecvat de dezbatere iar tratarea în ton zeflemitor a unor produse intelectuale şi ştiinţifice de înaltă calitate compromit orice opoziţie de bună credinţă. Concluzionăm cu îngrijorare că nici inteligenţa şi nici profesionalismul individual nu sunt, singure, în măsură să fundamenteze intelectual o atitudine de împotrivire faţă de mersul lucrurilor.
Așa-zisul Forum Economic Mondial (WEF) de la Davos, cunoscut și ca „Guvernul Mondial” a ajuns locul unde se croiesc planurile miliardarilor planetei, nealeși de nimeni, privind modul în care milionarii trebuie să gestioneze soarta clasei de mijloc, fără ca cineva să le fi cerut asta.
O PLUTOCRAȚIE MEREU „ÎNGRIJORATĂ”
Nu mai puțin de 119 miliardari au participat la reuniunea din acest an din Elveția. Dar aceștia reprezintă abia 5% dintre invitați. Pentru că fără invitație nu intră nimeni. La baza aeriană de la Duebendorf au aterizat 309 jet-uri private, transformând peisajul pistei de aterizare într-unul similar parcărilor de la mall-uri.
Doar statutul de membru costă 672.000 de dolari, iar intrarea, separat, alți 28.000 de dolari pentru orice reprezentant al unei companii. Asta ar fi nivelul bazic. La nivele superioare, în funcție de posibilitatea de a accede la diverse paneluri, costurile de participare ajung până la 620.000 de dolari!
Nu mai punem la socoteală cât costă taxele aeroportuare, nu mai vorbim despre cele peste 8 milioane de dolari cât costă cheltuielile de securitate!
Forumul Economic de la Davos devoalează programul ideologic și planul de acțiune al „Guvernului Mondial”. Propriu-zis, urmărind forumul, avem șansa să aflăm ce ne-au pregătit miliardarii planetei să îndurăm. Nu coboară chiar ei în arenă, dar își trimit purtătorii de cuvânt: șefii corporațiilor multinaționale, Pepsi, IBM, Microsoft, Aramco, Goldman Sachs, Mastercard etc. Aceștia reprezintă marea masă a celor prezenți. Șefii de state par doar un briz-briz pe aici.
Dacă anul trecut s-a pus în discuție – mai în șoaptă – ideea că lumea ar trebui să fie condusă de corporații, anul acesta miliardarii planetei au venit deja cu un plan bine făcut privind desființarea statelor, guvernelor, împărțirea resurselor, finanțelor, proprietăților, scotând din joc nu doar statele naționale ci și cetățenii.
Potrivit globaliștilor, resursele, mijloacele de producție și beneficiile ar trebui să fie ale corporațiilor, acestea urmând să se îngrijească de bunăstarea populației deposedată de bunuri de pe „feudele” lor. O monstruoasă mașinărie de activiști, așa-ziși intelectuali, politicieni și corporatiști muncesc deja cu zel ca acest lucru să se întâmple.
Lăsând la o parte distracțiile bulevardiere pe care le prezintă presa, Greta, Soros, Harari, Trump, prințul Charles, falșii activiști și tot circul aferent întâlnirilor anuale din Elveția, trebuie să remarcăm că esticii sunt cei care au venit cu idei de afaceri și cu proiecte demne de a fi luate în calcul. Restul a fost doar ideologie globalistă și enorm de multă gargară inutilă.
MANIFESTUL DAVOS 2020
Nu putem însă trece peste planurile pe care și le face așa-zisa elită în privința aservirii planetei. Să începem cu Manifestul Davos 2020, privind scopurile companiilor (deși corect ar fi: al corporațiilor) în a patra revoluție industrială.
Textul îi aparține lui Klaus Schwab, nimeni altul decât fondatorul WEF și reprezinta schița unui „capitalism mai bun”. În primul rând, Manifestul susține faptul că o companie servește în primul rând clientul, consumatorul final, în timp ce acceptă competiția cinstită cu alte companii, are toleranță zero față de corupție (dacă vă era dor de tema aceasta), menține nivelul de încredere al ecosistemul digital în care operează, aduce la cunoștința consumatorilor implicațiile adverse sau negative ale produselor.
Companiile tratează clienții cu respect, onorând diversitatea și condițiile de muncă îmbunătățite în cadrul companiei, precum se apleacă și asupra bunăstării angajatului, favorizează angajările, dar și perfecționarea și recalificarea celor angajați.
Compania își consideră furnizorii drept parteneri, oferă o șansă corectă noilor intrați pe piață, în general integrează respectul pentru drepturile omului în întregul lanț de aprovizionare.
La fel, compania slujește comunitatea și o susține prin plata taxelor, se preocupă de mediu și protejează în mod conștient biosfera și economia circulară regenerativă.
O companie este mai mult decât o unitate economică generatoare de avere, mai spune Manifestul. Îndeplinește aspirațiile umane și societale ca parte a sistemului social mai larg. Performanța trebuie măsurată nu numai prin beneficiile acționarilor, ci și prin modul în care își atinge obiectivele de mediu, sociale și de bună guvernare. Pentru că, nu-i așa, acestea ar fi atribuții ale corporației.
O companie care are un domeniu de activitate multinațional trebuie să depună eforturi de colaborare cu alte companii și părți interesate pentru îmbunătățirea stării lumii.
La o primă citire, nu pare nimic ieșit din comun! La o citire mai atentă, observăm că Manifestul vorbește despre companie sau corporație ca o entitate cu atribuții sociale, care par să primeze celor economice, suprimând atribuțiile unei clase politice care ar trebui să se ocupe de guvernare, de bunăstarea cetățenilor, chestiunile de mediu, recalificarea șomerilor etc.
Mai mult, vedem că se luptă și cu corupția! Peste asta, vine grămada de „drepturi” ce încătușează, de fapt, angajatul. Observăm că înainte de a se discuta despre aptitudini, abilități, calificări, talente, se vorbește despre toleranță, integrarea așa-ziselor genuri și orientări sexuale ale globaliștilor, diversele etnii minoritare, migranți economici sau climatici etc.
Toată producția se face „integrat”, nu-i așa, luptând cu ceea ce nu se mai cheamă „schimbări climatice”, ci „catastrofă climatică”, cu ochii pe „buna guvernare” și pe „îmunătățirea stării lumii”. Aceasta ar fi noua etică a mai bunului capitalism.
Păsăreasca de Davos acoperă cu abilitate teme mult mai grave, mergând până la a stabili desființarea guvernelor și statelor, împărțind lumea pe domenii păstorite de corporații, aidoma domeniilor senioriale din Evul Mediu, fiecare corporație fiind „responsabilă” și de bunăstarea noilor iobagi de pe teritoriul ocupat.
Ca atare, orice corporație va avea nevoie de date. „Vor fi create și colectate mai multe date ca niciodată”, sună avertismentele de la Davos, ceea ce face să existe o nevoie tot mai pronunțată de securitate pe online.
INSTRUMENTELE DE LUCRU
Guvernanța de mediu, socială și corporativă (ESG – Environmental, Social and Corporate Governance) a devenit peste noapte cheia pentru orice investiție „serioasă”. Cică, se referă la cei trei factori centrali în măsurarea durabilității și a impactului societal al unei investiții într-o companie sau o afacere. Aceste criterii ajută la mai buna determinare a performanțelor financiare viitoare ale companiilor.
Brian Moynihan – CEO Bank of America – susține că interesul pentru ESG e în continuă creștere. Iar cei care cred că așa ceva nu este posibil, să se ridice de pe scaun și să iasă în stradă și vor vedea că este perfect posibil!
Cum și „Gretele” activiste își au rolul lor pe lumea asta, în cele din urmă, schimbările climatice și agendele ESG s-au contopit, iar investitorii „votează” de acum înainte cu portofelele lor, afirmând public că nu vor mai aloca bani dacă nu există o strategie de bază reală, detaliată și angajată ESG. Pentru mulți investitori, această cerință este de pe acum inclusă în procesele de aprobare ale comitetelor de investiții.
Cum majoritatea banilor planetei se află în buzunarele proprietarilor băncilor și corporațiilor, este lesne de înțeles că o astfel de schimbare a paradigmei nu va întâmpina nici un fel de obstacol. Deci, de acum înainte, se va face o gargară enormă privind responsabilitatea față de mediu, responsabilitatea socială, rolul femeilor, integrarea genurilor, combaterea schimbărilor climatice.
Farsa cu criza climatică (de fapt, care criză climatică?) este menită doar pentru a scoate și mai mulți bani din buzunarele cetățeanului și a îmbogății miliardarii planetei. Reducerea emisiilor de carbon va duce la ce? La o lipsă de carbon pentru plante? Și ce rezolvă asta? Un hectar de pădure – adică cca. 600 de arbori – consumă 220-280 kg de dioxid de carbon pe zi! Totuși, se defrișează 20.000 de hectare pe zi la nivel planetar, și nu de către cetățeni, ci de către corporații.
Bine de știut, niște participanți la forumul de la Davos au meditat, îndrumați de un guru indian, exact pentru arbori. În timp ce, așa cum vă spuneam, 309 miliardari și milionari au venit în Elveția singuri în avionul personal. Ceilalți, care au aterizat la Zurich, au apelat ulterior la elicoptere ca să ajungă la Davos. Despre ce poluare vorbim?
ȘI UITE AȘA S-A AJUNS LA CEVA INCREDIBIL: CAPITALISMUL CLIMATIC
Aprovizionarea cu energie electrică regenerabilă printr-un Acord de cumpărare de energie corporativă (CPPA – Corporate Power Purchase Agreement) „a crescut în popularitate”, aflăm din discuțiile de la Davos. Un astfel de acord este de obicei un contract pe termen lung în baza căruia o companie acceptă să cumpere electricitate direct de la un generator / dezvoltator de energie. De la o corporație.
Creșterea volumelor globale de PPA corporative este un indiciu clar că sectorul privat se mobilizează într-un mod inedit, înlocuind rolul de sprijin al guvernelor în ceea ce privește acumularea globală semnificativă a capacității regenerabile în următorul deceniu. Dar mai înseamnă ceva: că cei care fac jocurile pe piața energetică sunt corporațiile și ele stabilesc ce fel de energie au chef să achiziționeze și ce energie nu.
Există și o motivație: cică, se reduc „riscurile”. Deoarece corporațiile reprezintă aproximativ două treimi din consumul de energie electrică finală din lume, acestea pot și vor juca un rol esențial în „decarbonizarea” economiilor globale până în 2050.
Și acum să traducem! Se elimină guvernele din schemă, rolul guvernelor fiind luat de corporații, care se vor ocupa în mod „responsabil” de furnizarea de energie și de binele planetei. Avem, așadar, un dublu rol al corporațiilor: pe de o parte sunt principalele producătoare de energie, dar în același timp rămân și principalele consumatoare. În situația dată, în mod evident, intermedierea pe care o fac guvernele, deranjează corporațiile care ar putea să acceadă la resursele de energie mult mai ieftin, dar ar putea să și comercializeze aceste resurse mult mai scump.
Avem, desigur, o mică problemă aici! Când anume au fost aceste corporații interesate de bunăstarea cetățeanului în detrimentul propriului beneficiu? „Integrarea” cetățeanului, mai apoi, înseamnă practic asumarea de către corporație a înplinirii bunăstării lui. Astfel, dacă ești minoritar, ai acces la job, funcție etc., chiar dacă prin calitatea ta precară sau lipsită de competențe aduci propriu-zis deservicii corporației, dar ești „integrat”.
Oricum, nu contează ce ești și cum ești, ce culoare are pielea ta și ce orientări sexuale ai, pentru că singurul lucru pe care angajatul trebuie să-l facă este să execute sarcinile primite. Angajații sunt perfect interșanjabili.
Cealaltă versiune ar fi cea actuală, în care, deficient fiind, nu ești integrat decât în serviciile de asistență socială ale statului, care îți furnizează cele necesare. Este greu de crezut că vreo corporație cu care te-ai procopsit la ușă din cauză că localitatea în care locuiești se află aproape de cine știe ce resurse, se va da peste cap să îți facă viața comodă.
Să ne amintim doar de propunerile celor de la USR – Plus, care de pe acum au vise corporatiste și prevăd viitorul oamenilor trăind în colectivități, întrucât traiul în familie este un lux și o risipă de resurse.
Casa în sine, „smart”, plină de gadgeturi controlabile prin telefonul mobil, „verde” și cum mai vreți, va fi deținută tot de corporații. La fel și toate bunurile din casă. La fel și automobilul. Deci, trăind într-o aservire totală, cetățeanul va avea în final un singur drept: să muncească pentru corporație până când crapă.
Dacă tot vorbeam despre miliardarii „implicați”, iată că Marc Benioff – Președintele și co-CEO Salesforce introduce noțiunea de „Stakeholder capitalism”, adică un fel de capitalism al părților interesate. Potrivit lui Benioff, consumatorii au solicitat din ce în ce mai mult ca întreprinderile să joace un rol mai mare în abordarea problemelor sociale. „Companiile trebuie să servească angajații, clienții, comunitățile – chiar și persoanele fără adăpost”, spune miliardarul.
„Integrarea clădirilor inteligente într-un mediu urban dinamic, electrificarea transportului public și privat și desfășurarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice vor fi esențiale pentru reducerea temperaturilor cu 1,5 °C și reducerea poluării în orașe”. Ce să-i faci, unii au rămas calați pe „încălzirea globală”.
„Astfel, decarbonizarea orașelor și clădirilor ar trebui să fie cea mai mare prioritate pentru sectoarele publice și private. Trebuie făcută la scară, trebuie făcută în ritm susținut și trebuie făcută printr-o abordare integrată și digitalizată”, spun înțelepții Davosului.
Dar ce înseamnă clădirile cu zero emisii de carbon? În primul rând, o afacere veroasă pentru corporații, care nu doar construiesc, dar cu un drum și preiau proprietățile imobiliare „perimate”. Toate clădirile trebuie să fie aduse la zero emisie de carbon până în 2050. De dragul schimbărilor climatice, ca nu cumva casa cetățeanului să deranjeze mediul și planeta, fiind poluantă.
În primul rând, clădirile trebuie să devină ultra-eficiente energetic. Intensitatea energetică medie să fie de 150 kWh / m2 / an. În al doilea rând, clădirile trebuie să devină complet electrice. Încălzirea pe bază de electricitate este mult mai eficientă decât încălzirea cu sistemele tradiționale bazate pe combustibili fosili și este competitivă economic în majoritatea regiunilor lumii, în special atunci când este asociată cu aerul condiționat.
În al treilea rând, casele cu zero emisii de carbon vor trebui să se bazeze pe surse de energie locală (regenerabilă), conectate la rețele moderne și digitalizate, pentru a crește elasticitatea globală a sistemului.
Dacă ar fi vorba despre planetă și ecologie, pe de altă parte, n-am asista la încăierări pe viață și pe moarte (la propriu) pe resursele de petrol și de gaze naturale.
CĂTRE ORAȘE-STAT, PENTRU A ELIMINA „RISCURILE”
Termenul de orașe-stat este forțat aici, dar ideea cam asta este. Un document interesant de la Davos a fost „Global Risks Report” care vorbește deschis despre abandonarea ideii de state naționale întrucât unele state își permit să pună sub semnul întrebării valorile multilateralismului în beneficiul retrograd al intereselor naționale. Și, iată, zice „Guvernul Mondial”: din această cauză sunt cetățenii nemulțumiți și se răscoală împotriva liderilor politici actuali. Cât umor negru!
Problema aici o reprezintă însă faptul că The Global Risks Report 2020 scapă din vedere un „amănunt”. Anume că, nu sistemul social, statal, național, exacerbează inegalitățile, ci sistemul economic corporatist, globalist.
Ceea ce este absolut remarcabil este felul în care dezaprobarea (ca să nu zicem ura) față de miliardari a fost translatată încet dar sigur față de parlamente, guverne, state, lideri politici. Dacă până în prezent nu exista întâlnire la Davos fără proteste, anul acesta până și protestatarii erau falși, urlând în stradă ceea ce discutau bogații înăuntru!
Și, explică raportul, „Spre deosebire de statele națiuni, orașele și primarii fac pași hotărâți către provocările globale ale secolului XXI. Un număr tot mai mare de lideri din marile orașe iau măsuri pentru a reduce amprentele lor de carbon, pentru a îmbunătăți soluțiile de energie regenerabilă, pentru a valorifica economia digitală, pentru a absorbi și pentru a proteja migranții și pentru a reduce inegalitatea”.
„Orașele concentrează majoritatea investițiilor străine directe și sunt motoarele inovației și productivității. Drept urmare, orașele rivalizează cu statele națiuni – din punct de vedere economic, influență diplomatică și conectivitate internațională”.
Ca să înțelegem exact cum stă treaba cu „orașele magnet”, cu câte un Emil Boc la conducere, dispus să integreze migranți, dispus să distrugă afacerile locale și capitalul autohton, dispus să aloce toate resursele orașului corporațiilor străine.
Unul dintre motivele pentru care orașele sunt atât de importante este faptul că sunt puteri economice în sine și generează o proporție din ce în ce mai semnificativă din PIB-urile naționale. Se dă și un exemplu în raport: zona metropolitană a New York-ului a generat singură mai multă producție economică decât Canada, Chicago a produs mai mult decât Elveția etc.
Importantă rămâne aici și capacitatea de schimbare în fața noului, adaptarea la ceea ce vine din sfera globală. Orașul poate să își modifice capacitățile de digerare a acestor schimbări mult mai rapid decât un stat, neavând de cele mai multe ori decât un primar și un consiliu local care trebuie să adopte o hotărâre sau alta, fără a mai recurge la greoiul corp birocratic sau legislativ al statului.
COREEA DE SUD: 3 ORAȘE ALIMENTATE EXCLUSIV CU HIDROGEN PÂNĂ ÎN 2022
Coreea de Sud vrea să câștige cursa privind crearea primei societăți alimentată cu hidrogen. Coreenii vor să construiască nu mai puțin de trei orașe alimentate exclusiv cu hidrogen până în 2022. În doi ani!
Planul prevede utilizarea de hidrogen ca și combustibil pentru răcire, încălzire, electricitate și transport. Atât pentru transportul public, cât și pentru cel individual. Stațiile de încărcare a hidrogenului vor fi disponibile în stațiile de autobuz și în locurile de parcare.
De altfel, implementarea tehnologiei pe bază de hidrogen a fost una din temele abordate anul trecut la întâlnirea G20 de la Osaka, dar subiectul a rămas la marginalii din cauza prestidigitațiilor lui Trump și a disperării celorlalți participanți de a-i scurtcircuita planurile.
Strategia Coreei este de a alimenta 30 la sută din țară cu hidrogen până în 2040. Țări precum Germania, Japonia și China se pregătesc, de asemenea, pentru o viitoare societate a hidrogenului, un număr de producători de mașini din Asia, inclusiv Hyundai, Toyota și Honda, au alocat deja resurse pentru a crea noua mașină cu hidrogen. Nu mai deschidem subiectul impactului asupra industriei auto germane și a recesiunii pe care o prăbușire a industriei ar genera-o nu doar în Germania, ci în toată Uniunea Europeană.
Noile vehiculele pe bază de celule de combustibil – sau FCV – oferă un timp de alimentare mai scurt decât cel necesar vehiculelor electrice, astfel că, există mari șanse să asistăm atât la finalul mașinilor electrice, cât și a celor pe benzină sau motorină.
Reziduurile de la mașinile pe bază de hidrogen sunt cu siguranță curate – acestea produc doar apă ca și produs secundar, însă problema constă în producerea hidrogenului în sine, care rămâne deocamdată un proces consumator de energie, nu neapărat din surse regenerabile. O altă problemă nerezolvată încă este natura explozivă a hidrogenului, care cauzează în continuare probleme de siguranță.
La nivel mondial, guvernele investesc în jur de 850 de milioane de dolari anual în tehnologiile cu hidrogen, se arată în raportul firmei de consultanță McKinsey din 2017, dar este nevoie de investiții mult mai mari pentru a se putea ajunge la tehnologii satisfăcătoare la costuri decente.
Dar, prima mașină propulsată de hidrogen a ajuns la Davos! Christian Klein de la compania SAP a călătorit de la Heidelberg din Germania până la Davos și a constatat că există încă dificultăți pentru acest gen de transport.
BIOTEHNOLOGII, SECURITATE CIBERNETICĂ ETC.
Maculatura celor de la Davos mai include zeci de mii de rapoarte din zona biotech sau cybertech, ce descriu în amănunt câtă grijă vor avea corporațiile de banii cetățeanului, de sănătatea lui etc. N-ar merita o ceapă degerată toate elucubrațiile acestea într-o lume în care corporațiile din industria alimentară lucrează mână în mână cu corporațiile din domeniul farmaceutic și cu corporațiile din media și divertisment, adică cei care îl otrăvesc cu așa-zisa lor mâncare pe cetățean, îi oferă drept divertisment reclame TV despre medicamentele pe care tot ei le produc, ca să vindece bolile generate.
Sigur că se învârt miliarde pe acest segment, dar șansele ca vreun miliardar cu capacitățile cognitive alterate din cauza vârstei să se gândească la bunăstarea omului de rând sunt comparabile doar cu aserțiunea că vreo corporație se gândește la binele cetățeanului înainte de a se gândi la propriul profit.
