Mitr. Serafim de Kitire: „Nu am luat nici o decizie. Trebuie să se facă din nou Sinod”
Hotărârea recentă a Sinodului grec stârnește multe discuții. Nu doar prin natura subiectului, ci și dacă a existat o decizie reală, votată de sinodali.
Astfel, Mitropolitul Serafim de Kitire a emis o declarație mai amplă, în care critică modul în care a fost alcătuit comunicatul final și face unele precizări cu privire la deciziile Sinodului permanent de luna trecută, care sunt neclare și au primit o interpretare unilaterală. În afară de această declarație, prin care răspunde celor care i-au cerut lămuriri, redăm mai jos alte afirmații, care surprind cam aceleași idei:
«Nu am luat nici o decizie. De acolo înainte, dacă, după dezbatere, Arhiepiscopul va pomeni sau va trece la orice altceva, ia toată răspunderea asupra sa. Au fost ascultate opinii pozitive și negative despre autocefalie, însă sunt și mulți care nu au luat poziție. Cei care nu au luat poziție au rezervele lor. Aceasta nu îi dă avânt să meargă înainte. Suntem cu respirația tăiată.»
«Ne e teamă nu cumva să nu se ascută lucrurile și sperăm să nu ajungem în punctul acesta. Dacă acest subiect va merge înainte, în câteva zile, când va avea loc la Tesalonic slujirea împreună (a Patriarhului Bartolomeu cu Arhiepiscopul Ieronim), dacă îl vor chema și pe Epifanie, mă tem că acolo se vor ascuți lucrurile. Să nu se verse sânge. Există oameni care sunt strâmtorați și se neliniștesc pentru cele ce se întâmplă.»
«Mitropolitul Daniil de Kesariana a luat cuvântul și a spus apăsat: Preafericite, Dacă e vorba să luăm decizie, vom vota toți și deschis, în clipa asta. Nu s-a făcut votare. Decizia iese după votare. Cât timp nu a existat votare, nu poate ști nimeni sigur câți sunt și câți nu sunt de acord. Nu a fost votat nimic prin strigare. În final a zis „pentru rugăciunile” (adică încheierea) și jumătate au plecat din sală.»
«Suntem sigur 11 persoane (în declarația sa a menționat că numărul se poate ridica la 33) care nu vrem să meargă subiectul autocefaliei înainte. Spunem că trebuiesa se facă din nou Sinod. Propunerea mea a fost ca tot materialul pe care îl are Sinodul (permanent) în mână să-l vadă Ierarhia, dacă există o astfel de așteptare. Personal, nu aș fi fost de acord cu nimic pe această temă a autocefaliei.»
«În afară de 4 Mănăstiri (din Sfântul Munte), celelalte nu sunt de acord cu recunoașterea».
«Referatele Comisiilor au fost împărțite, dar le-au adunat din nou imediat. Nu am apucat să le vedem. Totuși acum le avem în mâini. Opinia mea despre chestiune rămâne aceeași.»
În urma acestor declarații, Sfântul Sinod a emis un comunicat care să lămurească situația:
„Cu prilejul Comunicatului Preasfințitului Mitropolit Serafim de Kitire, care a fost postat pe internet, referitor la decizia din 12 octombrie a.c. a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, care a fost comunicat prin Buletin de presă de către Comisia de presă competentă, se comunică și se clarifică faptul că, după cum pot da mărturie toți preasfințiții ierarhi prezenți, dar a fost și consemnat în procesele verbale ale Sfântului Sinod, Buletinul de presă emis, care s-a sprijinit atât pe referatul Preafericitului Arhiepiscop și pe dezbaterea la care au participat 33 de arhierei, cât și pe concluziile pe care le-a comunicat Preafericitul la finalul dezbaterii, a fost citit în auzul tuturor și, după îndreptările făcute de arhierei, a prins forma lui finală și a constituit decizia Ierarhiei.
Drept urmare, Comisia de presă compusă din trei membria
exprimat adevărul celor petrecute și orice altă tentativă de interpretare a lor
nu redă realitatea.
Din partea Sfântului Sinod
Al Bisericii Greciei.”
Se poate constata ușor că cele exprimate de Mitropolitul Serafim și de Sinodul grec nu sunt într-o contradicție evidentă. Doar că cel care pare a avea dreptate este Mitropolitul. Concret, nu a avut loc o votare a deciziei, ci doar o dezbatere și un Comunicat oficial pe temă. Decizia practic nu a fost adoptată de sinodali, ci de Arhiepiscop și comunicată de Comisia de presă a Sinodului. Așadar trebuie văzut ce spune Regulamentul de funcționare a Ierarhiei cu privire la luarea deciziilor. Până la o clarificare avizată a acestor probleme, menționăm că art. 19,1 stabilește că, după dezbaterea unui subiect, dacă este cazul, se trece la votare din partea fiecărui sinodal. Iar la art. 23,pct. 5 și 6 se precizează că procesele verbale trebuie semnate de toți ierarhii sinodali, iar refuzul semnării din partea unuia este considerat drept opreliște pentru lucrările Sinodului. În cazul de față, este evident că, neexistând votare, nu putem vorbi de o decizie, ci de una ilegală și forțată.
De puțină vreme, Mitropolitul Serafim a revenit și el cu noi precizări ca replică la Comunicatul de mai sus al Sinodului, pe care le redăm în continuare:
„Cu considerație adâncă, merg mai departe să menționez următoarele, cu prilejul comunicării lămuritoare de ieri a Sfântului nostru Sinod, publicată ca răspuns la declarațiile mele față de Ședința care a avut loc prin convocarea extraordinară a Ierarhiei (12-10-2019) pentru «autocefalia» ucraineană:
1) O decizie, potrivit celor valabile în legislația bisericească și cea politică, se ia după referatul unui referent desemnat (și în cazul de față al Preafericitului Președinte), după dezbaterea amănunțită și după votarea care urmează (deschisă, secretă sau prin ridicarea mâinii).
Fără să aibă loc o votare după unul din cele trei moduri de mai sus, pe care a cerut-o insistent Mitr. Daniil de Kesariana, (și a semnalat lipsa ei în interviul său Mitropolitul Nicolae de Mesoghea) și a exprimat vădit voința mea și a altor frați Mitropoliți prin care mod poate să fie limpezită cu precizie decizia când avem o mulțime de șapte și mai mult de zece oameni? și
2) Prin această procedură este luată și întipărită o decizie și pentru o chestiune atât de serioasă, critică și arzătoare.
A fost cumva păzită o astfel de procedură cât privește a treia parte a ei și nu a fost sesizată de mine?
În Buletinul de presă (care, fie spus în treacăt, a fost citit de către Ierotheos de Nafpaktos, cel mai vechi din Comisia de presă, după «pentru rugăciunile» (rugăciunea de încheiere) pe care a zis-o Preafericitul Președinte – ulterior termenului Ședinței – și în timp ce destui sinodali plecaseră) nu sunt conținute deciziile, ci sunt comunicate și implicate unele corecturi cu privire la exprimarea și formularea lor.
Pentru fratele Mitropolit Calinic de Paronaxia sunt dator cu explicația și lămurirea următoare: Primesc informația Preasfințitului că «niciodată nu a cerut (de la Sfântul Sinod) să mă autorizeze pe mine sau pe alt frate Preasfințit pentru Ședința Ierarhiei Bisericii Greciei de sâmbătă 12-10-2019».
Este vorba mai mult de înțelegerea mea greșită, când la un moment dat, când era ședința Ierarhiei, m-a informat că va lipsi de la convocarea extraordinară a Ierarhiei din cauza unei Conferințe științifice din Paros și eu mi-am exprimat supărarea pentru absența lui de la o Ședință a Ierarhiei așa de critică.
Atunci, țin minte că a zis: V-aș autoriza pentru reprezentarea mea, însă acest lucru nu este acceptat.
Și, în timp ce episcopul de Paronaxia a înțeles, după cum a priceput mai târziu că reiese aceasta din lege, eu, în clipa aceea grăbită, m-am gândit că a întrebat eventual pe Secretarul general și a primit un răspuns negativ.
Totuși acesta este un detaliu. Fundamentul chestiunii este că Preasfințitul a simțit punctul critic și dificil al chestiunii ucrainene.
Acestea pentru restabilirea adevărului și asigurarea credibilității și cuviinței noastre arhierești. Totuși, în zilele acestea critice și neliniștite, nu ar fi trebuit să ne ocupăm cu explicații și lămuriri.
În genunchi și rugându-ne cu lacrimi, cu îngrijorare multă, ar trebui să cerem stăruitor la Domnul și Dumnezeul nostru cel atotîndurat să împace și să domolească popoarele ortodoxe ale Rusiei și Ucrainei, care, după informațiile noastre, sunt răvășite după ce au fost informate despre cele care au avut loc în Ședința istorică a Ierarhiei (12-10-2019).
Pentru adeverirea cuvântului, priviți, vă rog, eventual, protestul îngrijorat și zguduitor pentru noi, sinodalii Bisericii Greciei, al Mitropolitului Luca de Zaporojie al Bisericii canonice, care caracterizează nici mai mult, nici mai puțin drept «trădare decizia Bisericii Greciei».
Să fim toți atenți la cuvintele și la acțiunile noastre ca niciodată, pentru că o «scânteie» este suficientă să arunce în aer toată «butoiul de pulbere». Cu considerație,
† S.K.”