Alegerea papei reprezintă un eveniment de importanţă globală, atât sub aspect religios cât şi geopolitic. Speculaţii vizând decesul papei Francisc au circulat începând cu îmbolnăvirea sa din luna martie, moment în care au şi apărut la suprafaţă indiciile unor pre-poziţionări ale candidaţilor la scaunul papal.
În esenţă, acestea se aliniază ideii de pendul între un papă gras urmat de un papă slab (Seguite sempre un papa grasso con sottile) cu referire la tendinţa istorică a conclavurilor papale de a contrabalansa succesiv orientările doctrinare şi politice ale papilor ridicaţi pe tron.
Astfel, consensul observatorilor descrie cu un grad mare de certitudine faptul că progresistul şi, dacă este permis, globalistul Francisc va fi urmat de un papă mai degrabă conservator, aceasta fiind o tradiţie verificată istoric a Vaticanului. Prin urmare, atenţia analiştilor se îndrepată către lista cardinalilor eligibili care sunt circumscrişi sferei conservatoare, atât prin poziţionările doctrinare anterioare dar, poate chiar mai important, conservatori prin natura sprijinului (geo)politic care le animă candidatura.
Al doilea element de pre-poziţionare a candidaturilor la tronul papal vizează aria geografică şi chiar rasială a candidaţilor, regula fiind şi de această dată a pendulării. În mediul ortodox a pătruns, probabil pe cale greco-catolică, încă de la alegerea papei Francisc ideea că următorul şi ultimul papă va fi un „Papă negru”, fie sub aspect rasial, fie pe criteriul influenţei iezuite (conducătorul ordinului iezuit era denumit informal „Papa Negru”). Este, prin urmare, puţin probabil, dar nu exclus, ca următorul papă să fie „negru” indiferent de semnificaţia acestui atribut.
Totodată, faţă de originea argentiniană a papei Francisc şi studiind lista concretă a papabililor din conclavul anului 2025, se preconizează cu mare probabilitate o revenire pe tron a unui papă european, chiar cu prioritate faţă de cardinalii americani ce ar putea valorifica politic noua orientare pro-creştină a administraţiei Trump. De altfel, zilele acestea doamna Pam Bondi, Procurorul General al Statelor Unite, a anunţat lansarea unui grup de lucru cu scopul de a combate judiciar prejudecăţile creştine reminiscente în sistemul federal tutelat până de curând de politicieni şi funcţionari democraţi. Aceste iniţiative, precum şi intenţia anunţată public de preşedintele Trump de a participa la funeralii, întăresc ideea interesului american în tutelarea alegerii noului papă.
De interes direct pentru România este faptul că în lista papabililor anului 2025 se distinge cardinalul Péter Erdő, cel care este din 2002 arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Esztergom-Budapesta și primat al Ungariei. În anul 2003 a fost ridicat la treapta de cardinal, iar între anii 2006-2016 a deținut președinția Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. Mai trebuie adăugat că acesta a fost considerat papabil pentru conclavul din 2013, fiind unul dintre puţinii cardinali papabili (doar 5 din 106) ridicaţi în treaptă de Papa Paul al II-lea, faţă de restul cardinalilor promovaţi de papa Benedicat al XVI-lea şi de papa Francisc.
Deşi numele acestuia nu figurează pe listele propuse de presa care îi enumeră pe principalii candidaţi, trebuie avut în vedere că această discreţie reprezintă un avantaj semnificativ mai degrabă decât un dezavantaj, dată fiind zicala răspândită în mediul catolic că cel ce intră în conclav papă, iese (rămâne) cardinal. Cu alte cuvinte, doar arareori noul papă a fost ales din rândul celor anunţaţi anterior ca favoriţi. Mai trebuie adăugat că în istoria confesiunii catolice au fost cazuri când pe tron au fost ridicaţi inclusiv papi care nu erau „papabili” din perspectiva îndeplinirii condiţiilor formale (link detalii).
Revenind la interesul românilor pentru alegerea noului papă şi faţă de şansa substanţială ca acesta să fie Primatul Ungariei, Péter Erdő, reamintim împrejurarea că statul vecin a adoptat în ultimii ani o politică manifest pro-creştină chiar cu preţul sacrificării relaţiilor cu Bruxelul, politică ce a presupus inclusiv modificări de ordin constituţional în sensul protejării convingerilor religioase şi a condamnării exceselor progresiste.
Dintre toate regimurile politice actuale, conducerea Ungariei se distinge net prin abordarea sa filo-catolică şi pacifistă ceea ce asigură un element de sprijin substanţial în promovarea publică a reputaţiei viitorului papă şi pentru a asigura legitimitatea spirituală a acestuia la nivel global. Amintim că regimul de la Budapesta a făcut presiuni la vedere asupra papei Francisc pentru a împiedica vizita acestuia în România în anul 2019, dovadă că elementul religios al catolicismului este instrumentat politic de Budapesta inclusiv în privinţa relaţiilor de vecinătate.
Nu trebuie ignorate nici relaţiile politice de deosebită apropiere cu regimul Trump, precum şi cu celelalte mari puteri cu influenţă la nivel mondial. Astfel, se poate argumenta că regimul Trump ar putea avea chiar mai multe de câştigat (cu siguranţă mai puţine de pierdut) de pe urma sprijinirii cardinalului maghiar decât dacă ar insista pentru desemnarea primului papă american, discuţia fiind una de profunzime, bine documentată de cartea a cărei copertă ilustrează acest articol.
Dar, nu putem sublinia îndeajuns împrejurarea că, pentru români, cântăreşte foarte greu originea etnică a cardinalului Péter Erdő, dat fiind că acesta se revendică a fi secui din Satu Mare (bunicul său a locuit în Bucureşti) şi, aspect deosebit de important, faptul că originea secuiască este motivul pentru care, la ridicarea sa la rangul de cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a adoptat în stema sa de cardinal simbolurile heraldice ale Ținutului Secuiesc: soarele și luna în câmp albastru.
Amintindu-ne şi de episodul ambasadorului american Hans Klemm care s-a afişat în anul 2016 cu steagul secuiesc, împreună cu politicieni UDMR care militează explicit pentru autonomia Ţinutului Secuiesc (cu o miză geografică implicită mai mare), consider că este rezonabil să speculăm că asistăm la o viziune strategică pe termen lung implementată de conducerea statului vecin şi că alegerea viitorului papă va mobiliza întreaga fiinţă a naţiunii maghiare şi totalitatea energiilor disponibile acesteia, fie direct, fie prin sistemul său de alianţe cultivate în timp.
Este inutil de subliniat pericolul geopolitic deosebit ce ar fi reprezentat de alegerea unui papă maghiar a cărui identitate este centrată pe problematica Transilvaniei şi a Ţinutului Secuiesc, mai cu seamă prin prisma mutaţiilor geopolitice care sunt anunţate în anii următori dar şi a transformărilor politice interne pe care le-a suferit România în perioada recentă.
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și premierul maghiar
Viktor Orbán s-au întâlnit marți (15 octombrie) la Baku, în marja summitului
Consiliului Turcic, un grup de țări care vorbesc aceeași familie de limbi, la
care Ungaria vrea să se alăture.
Ungaria a provocat recent „scoaterea colţilor” dintr-o declarație a UE care critica incursiunea militară turcă în Siria, declaraţie în care nu mai apare cuvântul „kurzi”. Principalul obiectiv al operațiunii militare turce este curățarea teritoriului de-a lungul graniței sale cu Siria de kurzi și re-așezarea a 2 milioane de refugiați sirieni aflați în prezent pe pământ turcesc.
Ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó se află și el
la Baku, deși miniștrii UE s-au întâlnit luni la Luxemburg pentru a discuta chiar
despre incursiunea turcă. Acesta a declarat că poziţia Ungariei cu privire la
acțiunile Turciei în Siria este dictată de interesul național al Ungariei, iar
acest lucru vizează eliminarea posibilității „sutelor de mii sau chiar a
milioanelor de migranți ilegali” de a se îndrepta spre granița de sud a
Ungariei și de a obliga statul maghiar „să-i blocheze acolo”.
„Ungaria va conlucra bucuros cu Turcia” a declarat acesta, pentru a se asigura că familiile forțate să părăsească patria pot fi reinstalate într-o zonă sigură din Siria. Aceste declaraţii contrazic însă poziția UE potrivit căreia nu sunt îndeplinite condițiile pentru returnarea sigură a refugiaților în Siria. Totodată UE a comunicat că nu va contribui la finanțarea unui astfel de program de relocare.
Presa maghiară a citat biroul de presă al guvernului, potrivit căruia Erdoğan i-a mulțumit lui Orbán pentru sprijinul acordat pe scena internațională iar Orbán a declarat că așteaptă cu nerăbdare următorul summit guvernamental maghiar-turc care va avea loc la Budapesta la 7 noiembrie anul curent.
Membrii fondatori ai Consiliului Turcic (2009) sunt
Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan și Turcia, iar cu ocazia summitului de la
Baku, Uzbekistan se va alătura oficial ca membru cu drepturi depline. Ungaria
are statutul de observator în organizație din 2018 și se dorește să se alăture
ca membru complet. Limba maghiară nu este turcică, ci fino-ugrică.
Ideea înființării Consiliului Turcic s-a născut în anul 2006 şi aparţine fostului președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev. Inițiativa își are rădăcinile în ideea de pan-turcism, mișcare care a apărut în anii 1880 printre intelectualii turci din Azerbaidjan (parte a Imperiului rus la acea vreme) și Imperiul Otoman (Turcia modernă), cu scopul de unificare culturală și politică a tuturor popoarelor turcice.
Presa din Azerbaidjan l-a citat pe Erdoğan spunând că lumea turcă, care unește 300 de milioane de oameni, are un potențial imens iar Turcia și Azerbaidjanul îşi pot rezolva toate problemele pe baza principiului „Două state – o singură națiune”. Se estimează că sunt câteva sute de mii de azeri care trăiesc în Turcia. „În ciuda faptului că avem state diferite, suntem copiii unei singure națiuni”, a adăugat președintele turc. Pan-turcismul este în prezent un instrument politic al Turciei moderne și este adesea perceput ca o ambiție imperială de a recupera gloria imperiului otoman.
Notă utzu: Acest articol apărut astăzi în Euronews descrie o nouă mişcare maghiară pe scena politică internaţională care ar părea în răspăr cu abordarea conformistă care caracterizează majoritatea ţărilor europene de pluton. Ungaria însă confirmă în continuare politica sa externă excepţională, care a condus la o vizibilitate de neegalat a acestei mici ţări pe scena internaţională, succes care este dublat de rezultate economice pe măsură. Este un parcurs de excepţie pornit de fostul ministru de externe János Martonyi (un fel de Serghei Lavrov mult mai cizelat), continuat de actualul ministru Péter Szijjártó şi reprezintă o dovadă de necontestat a capacităţii elitelor maghiare de a se pune de acord în interesul propriului popor. Avem enorm de multe de învăţat de la reprezentanţii statului maghiar deşi consider că România nu trebuie să adopte, pe fond, o politică externă similară.
Într-un articol recent publicat pe portalul newstatesman.com se repune în discuţie natura competiţiei geopolitice între SUA şi occident pe de o parte, şi ţări precum China şi Rusia pe de alta. Se aminteşte în articol faptul că acestea din urmă resping liberalismul occidental şi proliferarea societăţii globale a pieţelor libere, definindu-se în schimb drept civilizaţii distincte cu valori culturale unice şi cu instituţii politice proprii.
Se mai arată că
după prăbuşirea imperiilor din secolul trecut şi afirmarea
statelor naţiune prin auto-determinare, odată cu încheierea
Războiului Rece, s-a prezumat că occidentul va reuşi să-şi
impună ordinea mondială proprie, dominată prin instituţii şi
organizaţii internaţionale precum F.M.I., Banca Mondială sau
Organizaţia Mondială a Comerţului.
Între timp însă, această nouă ordine mondială occidentală a reintrat în competiţie nu cu modelele de organizare politică ci cu sisteme civilizaţionale care se revendică nu doar de la un teritoriu guvernat de o entitate statală ci, mai cu seamă, de la caracterul excepţional al civilizaţiilor edificate de aceste naţiuni. În fine, articolul continuă cu o serie de divagaţii despre caracterul eurasiatic al civilizaţiei ruseşti sau despre doctrina confucianismului politicos promovat de China.
Însă din ansamblul articolului se pot desprinde şi alte chestiuni utile, unele punctate explicit acolo, altele doar sugerate. De pildă, se reţine faptul că astăzi competiţia geopolitică, în toate formele acestui joc de putere, se bazează mai puţin pe securitate sau pe avantaje economice directe şi se manifestă din ce în ce mai mult în domeniul civilizaţional. Mă rog, civilizaţiile însele nu se ciocnesc, dar diferiţi actori pot promova în competiţia geopolitică alternative civilizaţionale care depăşesc înţelegerea comună a conceptului de stat naţional. Însă indiferent că vorbim de comunităţile tip reţea ale neoliberalismului occidental, de socialismul tehnologizat chinez sau de agresivitatea rusească drept marcă identitară, se arată că ceea ce lipseşte de fapt din această competiţie, ar fi o înţelegere mai adâncă a omenirii şi a vieţii sociale şi politice astfel cum rezultă din relaţiile şi instituţiile care îi dau formă. Nu ar fi două tabere geopolitic în competiţie, ci suntem deja în prezenţa unei competiţii multiplayer acerbe de natură civilizaţională.
Revenind la plaiurile noastre, acesta este contextul care ar putea explica insistenţa europenilor pentru edificarea unui model civilizaţional unitar, care să fie asumat de statele naţiune prioritar faţă de propriile tradiţii culturale. Această abordare lămureşte probabil şi motivul pentru care politica maghiară a lui Victor Orban produce atâtea frustrări, căci alianţele şi tratatele şi-au pierdut din însemnătate în faţa urgenţei europene de a edifica o comunitate nu doar de principii şi de valori, ci una civilizaţională pan-europeană.
În acest moment, dezbaterea între orientările federaliste sau interguvernamentale care au animat atâta vreme scena publică europeană a căzut într-un plan secund, cheia evoluţiei uniunii fiind înţeleasă la momentul acestor alegeri europarlamentare ca fiind o confruntare între latura globalistă şi cea naţionalistă. În fapt, noua civilizaţie europeană se va construi nu (doar) prin sacrificarea statelor naţiune, ci mai ales prin sacrificarea formulelor naţionale de civilizaţie în favoarea celei europene. În noul format de competiţie unională, putem observa că insistenţa maghiară vizând identitatea culturală poate valora (episodic) din punct de vedere politic mai mult decât chestiunile economice sau geopolitice.
Cred că acesta este contextul în care trebuie citită declaraţia de astăzi a lui Victor Orban care, fără mari reţineri, se laudă astfel: „Poziţia Ungariei este următoarea: în regiunea noastră, Ungaria se află într-un proces de dezvoltare spectaculoasă, asta dacă vă uitaţi la evoluţia sistemului de sprijinire a familiei, dezvoltarea economică, pregătirea spiritual-intelectuală a noii generaţii, cheltuielile cu armată, vedeţi că Ungaria are rezultate din ce în ce mai palpabile şi ritmul de dezvoltare este din ce în ce mai accentuat.” Sunt similare îndemnurile repetate ale intelectualilor europeni pentru edificarea unor curente pan-europene care să ridice dezbaterea de fond deasupra modului naţional în care fiecare stat îşi înţelege fondul european şi aderă la aceste valori.
Ungaria îşi pregăteşte spiritual-intelectual noua generaţie nu pentru consolidarea integrării în suprastructura europeană, cum se discuta la noi cu ceva vreme în urmă despre eforturi post-aderare sau despre drepturile cetăţeanului european, ci pentru ca civilizaţia maghiară să ocupe unul dintre locurile din faţă în componenţa noii civilizaţii europene care se află acum în chinurile facerii, jucând la un nivel mult mai înalt decât i-ar fi permis-o chestiunile obiective (demografie, economie, resurse materiale, capital tehnologic etc.) sau opţiunile sale subiective (pretinsa bună vecinătate maghiară).
Civilizaţia românească.. respiră greu.. dar strict ca speculaţie, ar putea găsi un spaţiu formidabil de evoluţie (în lumina celor trei idei de bază ale proiectului theodosie.ro), în afara proiectului european.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Budapesta alături de Vice-cancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertății de extremă dreapta (FPÖ), Victor Orbán a criticat angajamentul asumat de Weber de a nu accepta funcția de președinte al Comisiei dacă succesul său va depinde de sprijinul partidului de guvernământ al Ungariei, Fidesz.
Weber este principalul candidat al Partidului Popular European (PPE) de centru-dreapta, care a suspendat în luna martie Fidesz-ul lui Orbán din componenţa sa, în urma preocupărilor legate atingerile aduse statului de drept.
Orbán, al cărui partid are o relație strânsă cu Uniunea Socială Creștină din Bavaria (CSU) a lui Weber, a sprijinit inițial candidatura deputatului german. Întrebat, la sfârșitul lunii martie, ce ar face dacă s-ar găsi în situaţia de a avea nevoie de voturi din partea Fidesz pentru a deveni președinte al Comisiei, Weber a declarat publicației germane ZDF că nu va accepta funcţia întrucât doreşte să transmită mesajul că nu extrema dreaptă este cea care contează ci politica de centru.
Liderul maghiar a declarat, luni, că opiniile lui Weber îl determină să nu îi mai susţină acestuia candidatura „Dacă cineva insultă o țară în acest mod, atunci premierul țării respective nu poate susține candidatura unei astfel de persoane„, a spus Orbán şi a completat: „Vom căuta candidatul potrivit„.
Președintele Comisiei Europene este numit prin votul Consiliului European și confirmat printr-un vot în Parlamentul European.
Partidul Popular European a luat act cu rezervă de mesajul lui Orban.
