Calendarul gregorian – o provocare ecumenistă încă actuală

Arhiepiscopul Iov de Telmessos, citind un referat în prezența cardinalului Kurt Koch.
Foto: ChristianUnity

O știre preluată și în presa românească anunță că există șanse ca marea sărbătoare centrală a creștinilor, Paștile, să fie sărbătorită în comun de către catolici și ortodocși în viitorul apropiat (începând cu anul 2025) în urma unor sugestii avansate de către reprezentanți ai Romei catolice și Constantinopolului ortodox prin reprezentanții lor, cardinalul Kurt Koch, respectiv Arhiepiscopul Iov de Telmessos.

Din 2025, ortodocşii şi catolicii ar putea sărbători Paştele la o dată comună

Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, Cardinalul Kurt Koch, şi-a arătat susţinerea faţă de ideea ca ortodocşii şi catolicii să lucreze la un acord asupra unei date comune pentru celebrarea Paştelui.

Un reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a declarat că o dată comună pentru Paşte ar putea fi un semn de „încurajare” pentru mişcarea ecumenică. Arhiepiscopul ortodox Job Getcha de Telmessos a sugerat că anul 2025, care va fi cea de-a 1700-a aniversare a primului Conciliu Ecumenic de la Niceea, ar fi un an bun pentru introducerea acestei reforme a calendarului.

Într-o discuţie avută cu agenţia de ştiri elveţiană Kath.ch, Cardinalul Kurt Koch a salutat propunerea, spunând că aniversarea Conciliului de la Niceea este „o bună ocazie” pentru această schimbare. Conciliul din 325 a decis ca Paştele să fie celebrat în prima duminică de după luna plină de la începutul primăverii, făcând cea mai timpurie dată posibilă pentru Paşte 22 martie şi cea mai târzie posibilă 25 aprilie, arată catholica.ro. Astăzi, creştinii ortodocşi folosesc calendarul iulian pentru a calcula data Paştelui în locul calendarului gregorian, care a fost introdus în 1582 şi este folosit de majoritatea lumii. Deoarece calendarul iulian calculează un an ceva mai lung, este în prezent cu 13 zile în spatele calendarului gregorian.

Cardinalul Koch a spus: „Prin urmare, salut decizia Arhiepiscopului Job de Telmessos” şi „sper că va avea un răspuns pozitiv”. „Nu va fi uşor să se cadă de acord asupra unei date comune a Paştelui, dar merită lucrat în acest sens”, a declarat el. „Această dorinţă este, de asemenea, foarte dragă Papei Francisc şi, de asemenea, Papei Tawadros al copţilor”. Arhiepiscopul Getcha a remarcat că încă din 1997 a avut loc o consultare de către CMB pentru a discuta despre o dată comună a Paştelui pentru catolici şi ortodocşi. La acea vreme s-a hotărât păstrarea normelor stabilite de Conciliul de la Niceea.

Observații: Sare în ochi menționarea anului 2025, avut în vedere și pentru întrunirea unui viitor Sinod la care să participe și să se unească ortodocșii și catolicii. Tot mai mult se pregătește terenul pentru un mare eveniment unionist inter-confesional.

În al doilea rând, introducerea calendarului a fost privită cu ochi neprietenoși de către ortodocși tocmai pentru că prin aceasta se strecura și apropierea de catolici. La Conferința din 1923 a fost evitată această greșeală, dar se pare că tocmai unirea și relativizarea credinței a fost avută în vedere. Iar planul de atunci nu a fost părăsit nici până astăzi. Problema calendarului a generat ideea întrunirii unui mare Sinod pan-ortodox, care s-a întrunit, până la urmă, în Creta în 2016, forțat și promovat mereu de Patriarhia Ecumenică. Scopul a fost mereu promovarea unei uniri între confesiuni, urmată de una între religii. Iată că acum pare să se închidă cercul, problema calendarului, punctul de plecare, fiind din nou adusă în prim plan ca încununare a planului dintru început.

Declarațiile conțin o eroare evidentă. Cu toate că la Sinodul I Ecumenic (325), aniversat în 2025, a fost stabilită și data Paștelui, această temă nu poate fi readusă în discuție acum într-un mod care urmărește unirea cu catolicii și cu monofiziții. În acest caz, mai bine este a rămâne la calendarul iulian inexact decât să suferim o deviere de la credință. Concepția dintotdeauna a Sfinților Părinți a fost că nu trebuie să urmărim o rigoare cu privire la zile și timpuri, ci în ce privește evlavia credinței și corectitudinea dogmatică.

Ecumenismul este o utopie. Sf. Paisie de la Neamț: separarea ortodocșilor de eretici este pentru veșnicie

Dialogurile ecumeniste contemporane urmăresc unirea „Bisericilor”. Un scop nobil și acceptabil ar fi fost dezbaterea asupra chestiunilor de credință în mod apologetic, pentru a se putea stabili de comun acord cine are dreptate, cine a păstrat curată credința de la apostoli. Dar, când ținta propusă este împăcarea sau reunirea administrativă, nu stabilirea autenticității credinței de o parte sau de alta, atunci o astfel de acțiune este destructivă pentru că reduce Biserica la o simplă organizație întemeiată pe idei omenești relative, nu pe adevărul dumnezeiesc revelat. Orice dialog cu cei de altă credință trebuie să ducă la recunoașterea greșelilor și întoarcerea celor aflați în eroare la Biserica adevărată prin renegarea abaterilor dogmatice.

Lucrurile stau așa pentru că istoria Bisericii arată acest lucru. Ereticii au fost condamnați și anatematizați și pot fi primiți înapoi individual, dacă se dezic de rătăcirea lor. În plus, structura lor religioasă nu poate fi recunoscută niciodată. Altfel spus, continuitatea lor apostolică a fost pierdută pentru totdeauna prin abaterea de la credință. Nu se poate ajunge la o unire a „Bisericilor”, ci cel mult la absorbția ereticilor în sânul Bisericii adevărate Ortodoxe.

Cu toate că este de răsunet gestul Patriarhului Atenagora al Constantinopolului de a ridica anatemele reciproc cu papa Paul al VI-lea în 1965, acesta este unul samavolnic și fără acoperire în canoanele Bisericii. Acest act nu a fost recunoscut de nici o altă Biserică Locală Ortodoxă, deși chiar și românii au depus oarecare eforturi în această direcție. Sf. Paisie de la Neamț a arătat acest lucru prin răspunsul la unele întrebări adresate de niște credincioși ruși cu mult înainte: nici un episcop și nici măcar un Sinod nu poate anula anatemele rostite asupra oricăror eretici, fie ei catolici sau alții. Revenirea acelora la dreapta credință nu se poate face decât prin renunțarea la crezul lor greșit, ceea ar echivala cu desființarea întregii lor structuri confesionale.

Sursă imagine: Sf. Paisius Monastery

Anatema pusă sobornicește de Patriarhii Răsăritului nu poate fi ridicată nici de arhierei, nici de Patriarhi, nici de vreun Sinod

Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc Soborniceştii Biserici, anume asupra acelor ce-şi fac cruce cu două degete sau prin altele se împotrivesc şi nu se supun este pus de Patriarhii Răsăritului soborniceşte nu doar pentru o oarecare vreme, ci până în sfârşitul lumii va rămâne tare şi neclătită şi nedezlegată cu darul lui Hristos.

Şi mai întrebaţi dacă o asemenea anatemă pusă a fost dezlegată de oarecare Sobor al Răsăritului sau nu?

Vă răspund: Ce fel de Sobor ar fi fost acela? Poate doar cele potrivnice lui Dumnezeu şi Bisericii, precum au fost soboarele eretice potrivnice lui Dumnezeu, care s-au adunat spre răsturnarea adevărului şi spre întărirea minciunii, dar în veac nu va fi un asemenea rău-credincios sobor în Biserica lui Hristos.

Întrebați dacă poate vreun arhiereu, fără învoirea şi voia Patriarhilor Răsăritului să dezlege un asemenea jurământ?

Vă răspund: Nicidecum nu este cu putinţă, pentru că zice Apostolul: „Dumnezeu nu este împerecherii (al instabilității, al anarhiei), ci al păcii”. Şi să vă fie știut că toți arhiereii la vremea hirotoniei lor primesc unul și acelaşi dar, cel mai presus de fire al Preasfântului Duh, și sunt datori să-l păstreze ca lumina ochilor, precum şi credința ortodoxă curată și fără prihană, asemenea şi toate rânduielile Apostolilor și pravilele Sfinţilor Apostoli, şi Pravilele tuturor soboarelor ecumenice şi localnice, şi ale purtătorilor de Dum­nezeu Părinţi, pe care se ţine Sfânta Sobornicească şi Apostolicească Biserică şi puterea luând de la acelaşi Preasfinţit Duh de a lega şi dezlega după acea rânduială, precum s-a legiuit de către Duhul Sfânt prin Sfinţii Apostoli şi purtătorii de Dumnezeu Părinți în Sfânta Sa Biserică.

La fel, Sfântul Marele Apostol Petru, către Climent, uce­nicul său şi episcopul Romei, zice: „Precum tu, adică, vei lega acelea ce se cuvine a fi legate, vei şi dezlega acelea cărora li se cuvine a fi dezlegate” (Din cartea grecească Catallaghi, pag. 65). A strica însă rânduielile apostoliceşti şi Pravilele Bisericii, o putere ca aceasta nu au arhiereii de la Sfântul Duh. De aceea, a dezlega mai sus zisa anatemă asupra potrivnicilor Soborniceştii Biserici, ca una ce este pusă bine şi în corespundere cu Sfântul Sobor, nici de arhiereu, nici de patriarhul Răsăritului nicidecum nu se poate, deoarece aceasta ar fi împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Biserici, dacă s-ar ispiti cineva să dezlege asemenea sobornicească anatemă.

Mai întrebaţi dacă o asemenea anatemă nici de un ar­hiereu fără patriarhii Răsăritului şi nici de dânşii nu poate fi dezlegată?

Vă răspund: Nu numai de un oarecare arhiereu fără patriarhii Răsăritului, dar nici cu patriarhii Răsăritului acel jurământ nu poate fi dezlegat pentru că o asemenea anatematizare în veac nedezlegată este. Și, deoarece asemenea anatematizare nedezlegată rămâne, întrebați dacă „unii dintre creștini din împotrivirea și nepocăința lor nu vor muri cumva întru acea sobornicească asemănare, vai nouă!”

Vă răspund: întru această a voastră întrebare am trei nedu­meriri. Prima: „Unii dintre creştini”; a doua: „Oare nu cumva vor muri întru acea sobornicească anatemizare din împotrivirea și nepocăința lor”; şi a treia: „Vai nouă!”. Pentru cea dintâi, adi­că nu mă dumiresc ce fel de creştini sunt aceia care fără nici o căinţă se împotrivesc Bisericii Soborniceşti, pentru că unii ca aceia nu sunt vrednici de a se numi creştini, ci, după dreapta judecată bisericească, rascolnici (adică schismatici) [sunt], pentru că adevăraţii creştini se supun întru toate dumnezeieştii Biserici. Pentru a doua, „oare nu cumva vor muri întru acea Sobornicească ana­temizare din împotrivire şi nepocăinţa lor”. Mă minunez pentru această a voastră întrebare. Oare cum aceşti închipuiţi creştini ce petrec fără căinţă întru de-a pururea împotrivire Bisericii Soborniceşti nu vor muri în acea sobornicească anatemă? Au doar aceia sunt nemuritori, de vă îndoiţi că vor muri? Şi cum aceia nu vor muri, muritori fiind, încă şi întru anatemizarea Bisericii îndoit, şi sufleteşte, măcar că sufletul nemuritor este, şi trupeşte vor muri, după cum au murit întru asemenea Soborni­cească anatemă fără pocăinţă mii de mii şi nenumărată mulţime şi întotdeauna mor. Aşa şi aceşti închipuiţi creştini, dacă din toată inima lor şi din tot sufletul lor nu se vor întoarce către Biserica lui Hristos cu adevărata pocăinţă, atunci negreşit întru acea mai sus zisă Sobornicească anatemizare au a muri.

Pentru al treilea acest cuvânt al vostru: „Vai nouă!”, mă mir. De vreme ce acest cuvânt este al vostru, mi se strecoară o părere în suflet cum că nu cumva voi sunteţi acei oarecare ce vă împotriviţi Bisericii fără căinţă şi vă temeţi şi vă cutremurați de anatema aşezată sobornicește de către soborniceasca Biserică asupra acestor potrivnici și pentru aceasta atât de stăruitor întrebați dacă nu a dezlegat-o vreun Sobor al Răsăritului sau este nedezlegată, temându-vă să nu muriţi într-o asemenea anatemă și, neputând răbda pentru aceasta necontenita mustrare a cugetului, strigaţi cu jale: „Vai nouă!”. Iar dacă voi sunteţi adevăraţi fără prihană creştini ortodocşi şi fii ai Sfintei Soborniceștii și Apostoliceştii Biserici, supunându-vă întru toate ca maicii voastre ce v-a născut prin Sfântul Botez şi cruce făcând cu primele trei degete ale dreptei, după rânduiala Sfinţilor Apostoli şi nu pentru sine, ci pentru alţii mă întrebaţi, atunci cea mai sus zisa anatemă nu vă atinge pe voi şi pentru aceea dar nicidecum nu vi se cuvine vouă să mă întrebaţi şi pentru sine a spune cu jale cuvântul „Vai nouă!”. Pentru că aceasta mă aduce pe mine întru cea mai de sus zisă părere despre voi, care să piară de la sufletul meu. Vă rog, dar, ca prin vrednica de credinţă întâmplare să mă încredinţaţi cu desăvârşire în ce fel este cugetarea voastră. Noi cu cei ce se împotrivesc Sfintei Biserici şi se însemnează cu crucea cea de două degete nici o comunicare nu putem avea. Numai cu creştinii ortodocşi care întru toate fără nici o îndoială se supun dumnezeieştii Biserici comunicăm.

La sfârşitul întrebării voastre mă mai întrebaţi dacă se cu­vine pentru unii ca aceia pomenire bisericească?

Vă răspund: Pentru acei ce se împotrivesc soborniceştii Biserici şi nu se pocăiesc, în împotrivirea şi nepăsarea lor faţă de mai sus zisa sobornicească anatemă murind, mă întrebaţi dacă este binevenită pomenirea lor bisericească. Credeţi-mă că pentru unii ca aceştia pomenirea bisericească nu va fi nu numai binevenită, ci cu totul potrivnică lui Dumnezeu şi Sfintei Bise­rici va fi, iar preotul care ar îndrăzni să facă o asemenea pome­nire săvârşeşte păcat de moarte. Pomenirea pentru cei adormiţi este partea cea mai de căpetenie a jertfei celei fără sânge, care se face pentru creştinii ortodocşi, cei vii şi cei adormiţi. Iar dacă cineva dintre creştinii ortodocşi învederat păcătuieşte şi nu se căiește atunci pentru unul ca acela dumnezeiasca Biserică nu în­găduie să se facă jertfa cea fără de sânge până când nu se va în­depărta desăvârşit de păcatul său şi nu se va mărturisi.

Și, dacă pentru un vădit păcătos creştin nepocăit, care ar fi putut, dacă ar fi vrut, să se mărturisească, Sfânta Biserică a oprit facerea pentru el a jertfei celei fără de sânge, atunci pentru acel ce a murit fără nici o pocăinţă în împotrivirea sa către Sfânta Biserică şi în sobornicească [anatemizare] pentru împotrivirea sa jurământului, oare va îngădui dumnezeiasca Biserică pentru unul ca acela, ce nu mai are nădejdea pocăinţei, să se facă adu­cerea jertfei celei fără de sânge? Să nu fie!

Despre învederatul păcătos, cum că nu i se cuvine lui a fi îm­părtăşit cu Sfintele Taine şi nici a săvârşi pentru el jertfa cea fără de sânge mărturiseşte Sfântul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului, zicând: „Şi nu este locul celor necredincioşi, adică în Dumnezeiasca împărtăşire, dar şi rău cugetătorilor, pentru că ce legătură este între lumină şi întuneric? De aceea, zice: „Vor ieşi îngeri şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi”. Aşa că nicidecum nu se cuvine preotului să facă oarecăror de altă credinţă aducere sau pomenire, ci nici pentru vădiţii păcătoşi ce nu se pocăiesc, pentru că aducerea acestei jertfe le este spre osândă, ca şi celor ce se împărtăşesc cu înfricoşatele Taine cu nevrednicie, după cum zice dumnezeiescul Pavel (1Cor. 10, 29).

(Din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 1, Ed. Doxologia, ediția a II-a, 2010)

Translate page >>