Când s-au adunat credincioșii la Mănăstirea Sf. Gherman la pomenirea a 22 de ani de la adormirea Pr. Serafim, printre ei a fost un ortodox american convertit, Celia Yentzen, care a trăit de curând o vindecare minunată prin rugăciunile Pr. Serafim. Celia a venit cu soțul ei, David, de asemenea un convertit. Pe 4 septembrie 2004, la două zile după adunarea pentru pomenire, Celia a trimis la mănăstire următoarea relatare despre vindecarea ei, care a survenit cu mai puțin de două luni mai înainte:
Această scrisoare are menirea de a da mărturie despre o vindecare minunată pe care am primit-o în timp ce vizitam Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska în iulie 2004.
Vin vara anului 1996, când aveam douăzeci și patru de ani, am suferit o leziune traumatică la spate de la sport, din care nu mi-am revenit niciodată deplin. Nu mai eram în stare să alerg din nou și aveam dureri și o înțepenire când mergeam sau stăteam mai bine de 20 sau 30 de minute. Mai târziu în anul acela, razele X au confirmat unele modificări ușoare degenerative care începeau să intervină în partea de jos a coloanei, în ciuda faptului că eram tânără. Tatăl meu are o boală degenerativă de disc (DDD) în partea de jos a coloanei. După mulți ani fără ameliorare a durerii mele, DDD era soarta mea de bună, deși nu exista o modalitate reală de a confirma diagnosticul într-o stare atât de incipientă. În ultimii opt ani am încercat multe tipuri de tratament, de la tratamente de stimulare electrică „TENS” până la terapie fizică, prescrierea de medicamente, unguente și programe felurite de exerciții. Nici una din aceste tentative nu a funcționat pentru mine. Mă duceam la somn în fiecare noapte cu durere.
Timp de opt ani, durerea nu mi s-a potolit niciodată; am crescut obișnuită să trăiesc cu ea zilnic. Am fost nevoită să renunț la alergatul pe care-l iubeam atât de mult, dar am fost mereu recunoscătoare că eram sănătoasă pe de altă parte și capabilă să merg fără prea mare opreliști, în ciuda prezenței durerii.
În iulie 2004, soțul meu, David, și eu am făcut un pelerinaj la Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska în Platina, California. În timp ce eram acolo, am mers la mormântul Pr. Serafim Rose pentru a ne ruga. La un moment dat, în timpul rugăciunilor noastre în tăcere, David a pus mâinile sale pe spatele meu și a continuat să se roage. Nu știam pentru ce se ruga el, dar, știindu-l pe David, am bănuit că s-ar putea să se fi rugat pentru spatele meu. (Mereu am fost stânjenită cât de mult am permis durerii de spate să interfereze în viața lui David și a mea și mereu am sperat că voi fi mai bine la sarcinile zilnice fără ca el să știe că sunt în durere.) Gândindu-mă că David ar putea să se fi rugat pentru ușurarea durerii mele, am spus o foarte scurtă rugăciune: „Părinte Serafim, știu că soțul meu mă iubește foarte mult, încât să se roage pentru ușurarea mea, dar cu adevărat, nu merit să mi se răspundă la o cerere așa de măreață. Sunt mult, mult prea egoistă”.
David mi-a spus mai târziu: „Ce l-am rugat pe Pr. Serafim au fost mijlocirile lui nu neapărat pentru o vindecare totală, dar măcar să ai cel puțin o reducere a durerii tale cronice, așa încât să te descurci mai bine în viața de zi cu zi”.
Dimineața următoare, 8/21 iulie, când ne pregăteam să plecăm din mănăstire, am observat că aveam o perioadă neobișnuit de ușoară când îmi căram sacul în deal de la arhondaric (casa de oaspeți). În zilele care au urmat, am început să observ că mă sculam constant în fiecare dimineață fără nici o urmă de durere și că durerea nu evolua în timpul zilei, indiferent cât de obositoare ar fi fost datoriile zilei. De când am devenit ortodoxă, nu am fost niciodată capabilă să fac o plecăciune (metanie) completă fără să-mi îndoi genunchii și să-mi adun spatele împingând cu mâna în picior. Câteva zile după ce am plecat de la mănăstire, în timp ce ne spuneam rugăciunile de dimineață, când m-am dus la o serie de metanii, am atins pământul cu genunchii drept cu ușurință deplină și fără durere pentru prima dată! În șoc când mi-am dat seama ce tocmai făcusem, m-am uitat imediat la soțul meu cu totală uimire! David era copleșit de bucurie. Știam atunci că rugăciunile lui David fuseseră ascultate într-adevăr. Am cântat rugăciuni de mulțumire către Pr. Serafim pentru mijlocirile sale și am cântat Acatistul de mulțumire către Dumnezeu.
Într-o zi, câteva săptămâni mai târziu, ca răspuns la bucuria pe care începeam să o simt la această nouă viață, m-am hotărât să merg la alergat, așa cum îndrăgeam să fac înainte să mă fi lovit. Am mers trei mile și am alergat jumătate de milă! Nu am simțit nici o durere și m-am trezit a doua zi fără nici o durere. Nu mai trăisem așa o libertate de mișcare de atât de mulți ani!!
Chiar când scriu acestea, nu am durere; am alergat o milă câteva zile în urmă. Timp de șase săptămâni de când am plecat de la mănăstire, am fost fără durere, în afară doar de un moment scurt ca o consecință a căratului unui rucsac cu aproape 13 kg de alimente pe o distanță de o milă. Dar, după cum mi-a amintit David, nu a cerut o vindecare deplină, doar să primesc o ușurare așa încât să pot trăi normal viața de zi cu zi fără opreliști; și tocmai aceasta am primit!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate și nenumărate mulțumiri Fericitului Părinte Serafim pentru mijlocirile sale minunate!
The Orthodox Word, nr. 238, 2004
Traducere din engleză după: Credo.press
