O nouă minune a Pr. Serafim Rose

Când s-au adunat credincioșii la Mănăstirea Sf. Gherman la pomenirea a 22 de ani de la adormirea Pr. Serafim, printre ei a fost un ortodox american convertit, Celia Yentzen, care a trăit de curând o vindecare minunată prin rugăciunile Pr. Serafim. Celia a venit cu soțul ei, David, de asemenea un convertit. Pe 4 septembrie 2004, la două zile după adunarea pentru pomenire, Celia a trimis la mănăstire următoarea relatare despre vindecarea ei, care a survenit cu mai puțin de două luni mai înainte:

Această scrisoare are menirea de a da mărturie despre o vindecare minunată pe care am primit-o în timp ce vizitam Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska în iulie 2004.

Vin vara anului 1996, când aveam douăzeci și patru de ani, am suferit o leziune traumatică la spate de la sport, din care nu mi-am revenit niciodată deplin. Nu mai eram în stare să alerg din nou și aveam dureri și o înțepenire când mergeam sau stăteam mai bine de 20 sau 30 de minute. Mai târziu în anul acela, razele X au confirmat unele modificări ușoare degenerative care începeau să intervină în partea de jos a coloanei, în ciuda faptului că eram tânără. Tatăl meu are o boală degenerativă de disc (DDD) în partea de jos a coloanei. După mulți ani fără ameliorare a durerii mele, DDD era soarta mea de bună, deși nu exista o modalitate reală de a confirma diagnosticul într-o stare atât de incipientă. În ultimii opt ani am încercat multe tipuri de tratament, de la tratamente de stimulare electrică “TENS” până la terapie fizică, prescrierea de medicamente, unguente și programe felurite de exerciții. Nici una din aceste tentative nu a funcționat pentru mine. Mă duceam la somn în fiecare noapte cu durere.

Timp de opt ani, durerea nu mi s-a potolit niciodată; am crescut obișnuită să trăiesc cu ea zilnic. Am fost nevoită să renunț la alergatul pe care-l iubeam atât de mult, dar am fost mereu recunoscătoare că eram sănătoasă pe de altă parte și capabilă să merg fără prea mare opreliști, în ciuda prezenței durerii.

În iulie 2004, soțul meu, David, și eu am făcut un pelerinaj la Mănăstirea Sf. Gherman din Alaska în Platina, California. În timp ce eram acolo, am mers la mormântul Pr. Serafim Rose pentru a ne ruga. La un moment dat, în timpul rugăciunilor noastre în tăcere, David a pus mâinile sale pe spatele meu și a continuat să se roage. Nu știam pentru ce se ruga el, dar, știindu-l pe David, am bănuit că s-ar putea să se fi rugat pentru spatele meu. (Mereu am fost stânjenită cât de mult am permis durerii de spate să interfereze în viața lui David și a mea și mereu am sperat că voi fi mai bine la sarcinile zilnice fără ca el să știe că sunt în durere.) Gândindu-mă că David ar putea să se fi rugat pentru ușurarea durerii mele, am spus o foarte scurtă rugăciune: „Părinte Serafim, știu că soțul meu mă iubește foarte mult, încât să se roage pentru ușurarea mea, dar cu adevărat, nu merit să mi se răspundă la o cerere așa de măreață. Sunt mult, mult prea egoistă”.

David mi-a spus mai târziu: „Ce l-am rugat pe Pr. Serafim au fost mijlocirile lui nu neapărat pentru o vindecare totală, dar măcar să ai cel puțin o reducere a durerii tale cronice, așa încât să te descurci mai bine în viața de zi cu zi”.

Dimineața următoare, 8/21 iulie, când ne pregăteam să plecăm din mănăstire, am observat că aveam o perioadă neobișnuit de ușoară când îmi căram sacul în deal de la arhondaric (casa de oaspeți). În zilele care au urmat, am început să observ că mă sculam constant în fiecare dimineață fără nici o urmă de durere și că durerea nu evolua în timpul zilei, indiferent cât de obositoare ar fi fost datoriile zilei. De când am devenit ortodoxă, nu am fost niciodată capabilă să fac o plecăciune (metanie) completă fără să-mi îndoi genunchii și să-mi adun spatele împingând cu mâna în picior. Câteva zile după ce am plecat de la mănăstire, în timp ce ne spuneam rugăciunile de dimineață, când m-am dus la o serie de metanii, am atins pământul cu genunchii drept cu ușurință deplină și fără durere pentru prima dată! În șoc când mi-am dat seama ce tocmai făcusem, m-am uitat imediat la soțul meu cu totală uimire! David era copleșit de bucurie. Știam atunci că rugăciunile lui David fuseseră ascultate într-adevăr. Am cântat rugăciuni de mulțumire către Pr. Serafim pentru mijlocirile sale și am cântat Acatistul de mulțumire către Dumnezeu.

Într-o zi, câteva săptămâni mai târziu, ca răspuns la bucuria pe care începeam să o simt la această nouă viață, m-am hotărât să merg la alergat, așa cum îndrăgeam să fac înainte să mă fi lovit. Am mers trei mile și am alergat jumătate de milă! Nu am simțit nici o durere și m-am trezit a doua zi fără nici o durere. Nu mai trăisem așa o libertate de mișcare de atât de mulți ani!!

Chiar când scriu acestea, nu am durere; am alergat o milă câteva zile în urmă. Timp de șase săptămâni de când am plecat de la mănăstire, am fost fără durere, în afară doar de un moment scurt ca o consecință a căratului unui rucsac cu aproape 13 kg de alimente pe o distanță de o milă. Dar, după cum mi-a amintit David, nu a cerut o vindecare deplină, doar să primesc o ușurare așa încât să pot trăi normal viața de zi cu zi fără opreliști; și tocmai aceasta am primit!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate și nenumărate mulțumiri Fericitului Părinte Serafim pentru mijlocirile sale minunate!

The Orthodox Word, nr. 238, 2004

Traducere din engleză după: Credo.press

De ce publicăm articole despre minuni și binefaceri ale sfinților?

Atunci când am hotărât structura vizuală a sitului, ne era clar că partea de jos a sitului va fi rezervată secţiunii „Minuni” în care ne-am propus să publicăm mărturii despre binefacerile ce ne sunt mijlocite de sfinţi. Partea de jos reprezentând temelia, mărturiile personale despre ajutorul sfinţilor, în rândul cărora includem şi ideile de bază ale proiectului theodosie.ro.

Vorbind din experienţa proprie, dau şi eu mărturie despre imensa bucurie prilejuită de întoarcerea la credinţă şi, aparte, despre bucuria de a avea parte de prietenia sfinţilor.

Sunt lucruri greu de cuprins şi de înţeles pentru cei care nu au credinţă. Sunt practic imposibil de explicat în cuvinte. Străduindu-mă să scriu acest text, mult amânat, am cerut gând uşor de înţeles de către cei necredincioşi şi, întrucât raiul, paradisul, este un element simbolic însuşit şi de credincioşi şi de cei necredincioşi laolaltă, cred că o bună descriere de lucru pentru rai ar fi locul unde se revarsă nemijlocit prietenia sfinţilor.

Sunt puţini cei care au parte în această viaţă de bucuria de a fi un prieten adevărat pentru altcineva, de a te apropia sufleteşte de temerile, încercările şi neputinţele celui drag. Dar chiar şi un efort de imaginaţie ne aduce mai aproape de înţelegerea legăturii care se naşte între persoana credincioasă şi sfântul sau sfânta faţă de care avem evlavie, căci aşa cum noi ne străduim să fim prieteni cât mai buni, cât mai prezenţi în ajutorul şi folosul celui drag, întocmai sfinţii se apropie de sufletele noastre.

Acum, ar mai fi nevoie de o precizare privind minunile mijlocite de sfinţi în vieţile noastre. Cultura modernă a creat un fals orizont de aşteptare pentru miracole paranormale care fascinează şi şochează în egală măsură. Deşi creştinismul nu duce deloc lipsă de astfel de minuni mai presus de fire, care reîntorc la credinţă suflete demult împietrite, totuşi, depăşind această etapă iniţială a convertiţilor pe calea minunilor dumnezeieşti, ceea ce bucură şi ne face cu adevărat să pregustăm raiul în această viaţă sunt binefacerile curente, continue, anticipatorii, pe care le aduc sfinţii în vieţile noastre.

În acest sens, fac trimitere la cele patru articole deja publicate pe situl nostru:

1. Articolul S-a intensificat truda duhovnicească este o mărturie a unei profesoare de religie care a observat lucarea Cuvioasei Parascheva în viaţa unei eleve şi în familia acesteia, în contextul îmbolnăvirii fratelui elevei sale. Acest tip de binefacere este probabil cel mai răspândit pentru că puţine lucruri ne întorc spre rugăciune şi credinţă aşa cum o fac problemele de sănătate şi neputinţa obiectivă a medicilor. Pe de altă parte, pe cât de mare este ajutorul pe care îl simţim în vieţile noastre, pe atât de uşor poate fi negat de către cel necredincios sau sceptic. Faptul că mărturia vine din partea cuiva din exteriorul acelei familii nu aduce mărturiei o greutate în plus de vreme ce este vorba despre o profesoară de religie iar evenimentele în sine, parcă nu au greutatea obiectivă a unor împrejurări miraculoase. Cu toate acestea, persoana care dă mărturie aşa a resimţit aceste împrejurări: ca pe o intervenţie clară a Cuvioasei în viaţa acestei familii.

2. Însă iată că în articolul A doua şansă la viaţă găsim o mărturie personală din partea cuiva care s-a şi aflat în comă, care se afla în pragul morţii atunci când Cuvioasa Parascheva a răspuns rugăciunilor celor dragi. Este vorba despre un accident rutier şi o perioadă lungă de convalescenţă şi, de data aceasta, avem chiar mărturia directă a celui suferind care atribuie Cuvioasei Parascheva evoluţia fericită a tramei sale, mărturie care nu este a unei persoane din afara familiei.

3. Mai departe, aflăm o mărturie din partea unui medic aflat într-o ipostază dublă, de doctor şi de soţie. În articolul Idei, putere, hotărâre descoperim mărturia unui cadru medical care se confruntă cu boala persoanei dragi, dar şi cu o împietrire sufletească comună, pe care o depăşeşte cu ajutorul Cuvioasei. Oare nu ştia un medic cum evoluează post-operatoriu o anumită afecţiune? Oare nu chiar medicul ar fi fost prima persoană care să infirme intervenţia divină într-o atare situaţie? Dar iată că despre miracolul intervenţiei Cuvioasei Parascheva vorbeşte chiar cel care a primit resurse sufleteşti, limpezime minţii, gândul de folos.

Adesea acesta este ajutorul cel mai limpede simţit de credincioşi, pentru că fiecare îşi cunoaşte propriile puteri sufleteşti, resursele intelectuale sau emoţionale pe care le are la dispoziţie într-un moment sau altul al vieţii. Resursele „nebănuite” de putere pe care cei necredincioşi le descoperă în propriul suflet atunci când sunt confruntaţi cu probleme grele sunt, ne pare rău să deconspirăm, destul de „bănuite” de către cei ortodocşi. Oricine este liber să creadă că propria sa persoană dispune de însuşiri ascunse, pe care le poate accesa în caz de nevoie însă, în viaţă, există evenimente atât de zguduitoare, încercări atât de grele, încât cei care au o trezvie minimă, o sinceritate simplă a sufletului, de cele mai multe ori se întorc la credinţă.

4. Astfel este exemplul descris în articolul Vindecare de îndoială unde o persoană necredincioasă descrie un astfel de ajutor, de fond, în propria viaţă. Nu vorbim despre un miracol propriu-zis ci despre o împreună lucrare spre folos sufletesc. Nu este vorba despre un happy-ending, despre un „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” astfel cum ne-am fi aşteptat de la o intervenţie divină. Observăm însă că este vorba despre o viaţă care era depărată de Dumnezeu şi care astăzi este convinsă de ajutorul primit prin grija Cuvioasei Parascheva. Este îndeobşte recunoscut că suferinţele sufleteşti sunt mai debilitante decât cele fizice, decât cele determinate de boală sau traumă. Dar suferinţele descrise în puţine cuvinte în această mărturie sunt dintre cele mai grozave, căci nu degeaba se spune că poţi muri din cauză de inimă rănită. Cu adevărat persoane care s-au aflat în situaţii asemănătoare înţeleg pe deplin întinderea ajutorului primit astfel încât o viaţă întunecată, neagră, fără speranţă, să fie întoarsă la lumină.

Toate aceste mărturii, şi cele pe care le vom publica în continuare pe situl nostru, se îndepărtează clar de modelul de fascinaţie miraculoasă predominant în spaţiul public al zilelor noastre. În fapt, minunile şi binefacerile sfinţilor sunt mai cu seamă de forma unei apropieri şi însoţiri continue a credinciosului prin viaţă, sunt adânc „personalizate” pentru nevoile sufleteşti ale persoanei credincioase, sunt tainice şi creează o formă specifică de intimitate sufletească între credincios şi sfântul faţă de care avem evlavie.

Şi, fără îndoială, această relaţie reprezintă un tezaur sufletesc al celui ce trăieşte o astfel de relaţie, o pricină de încredere nestrămutată în ajutorul Domnului în încercările şi suferinţele vieţii, pe care suntem chemaţi să le purtăm cu bucurie.

Vindecare de îndoială

Maica Parascheva este întâiul meu sfânt ocrotitor şi îndrumător. Ea m-a ajutat să văd lumina credinţei, pentru că nu credeam în Dumnezeu, eram o atee care îşi bătea joc de cele sfinte.

Aveam 30 de ani, doi copii şi o viaţă de familie îndoielnică din care lipsea Dumnezeu. Nu îmi mergea nimic bine, eram bolnavă, mă certam cu soţul, fiecare îşi făcuse, separat, viaţa lui. Totul era haotic în casă, existau lipsuri şi nu vedeam de ce. Nici nu prea îmi doream să trăiesc, totul era negru şi urât în mintea mea şi în sufletul meu.

Într-o noapte am avut un vis: intrasem de curiozitate în biserica din Roma, auzind că au adus-o pe sfânta Parascheva în baldachin, cu raclă de argint. Ea dormea, iar eu m-am apropiat şi am văzut o tânără frumoasă care îndată şi-a ridicat capul şi mi-a zâmbit. Atât de frumos, cald, blând şi dulce a fost acel zâmbet, că au trecut 30 de ani şi nu îl pot uita. Mi-a schimbat viaţa! O prietenă credincioasă mi-a spus că sunt binecuvântată visând-o pe sfântă.

Am prins curaj şi am mers la un preot, m-am spovedit şi, încet-încet, m-am apropiat de credinţă, iar viaţa mea s-a luminat.

Din păcate nu am avut ce salva din căsnicia mea, am divorţat, însă, după aceea, mi s-a umplut sufletul de bucurie.

Mereu mă rog la Sfânta Parascheva. Mă ajută, îi simt protecţia asupra mea şi a familiei mele. O iubesc şi o slăvesc ca pe o mare binefăcătoare.

Dumnezeu este mare întru sfinţii Săi!

Rodica, pag.62.

Din: Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (3)

Idei, putere, hotărâre

Sunt medic. Soţul meu, după o fractură operată, stătea în pat, nu dorea să se mişte de durere, şi nu puteam vorbi nimic cu el..

Am venit disperată şi m-am rugat Sfintei Parascheva.

Acasă, mi-a venit ideea de a-l forţa să ia medicamente contra durerii, simultan cu unguente; l-am dat jos din pat şi de atunci merge.

Numai Sfânta Parascheva mi-a dat idei, putere şi determinare!

Mulţumesc Domnului şi Sfintei Parascheva!

Ana

Din: Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (3), pag.191

A doua şansă la viaţă

În 13 aprilie 2011 mă îndreptam spre şcoală, într-o maşină, împreună cu trei colegi şi, din cauza drumului umed, a lipsei de experienţă a şoferului, am suferit un accident grav în urma căruia eu şi un alt coleg am fost aproape de moarte. Am fost internat la Suceava, apoi s-a apelat la ajutorul doctorului Raed Arafat şi transferat la Iaşi cu elicopterul. La terapie intensivă am intrat în comă şi, în urma investigaţiilor, mi s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire.

Doctorii au spus părinţilor că s-a făcut tot ce se putea din punct de vedere medical şi că doar o minune dumnezeiască putea interveni.

Disperaţi, părinţii mei au căzut în genunchi la racla Sfintei Cuvioase, rugându-se să mă readucă la viaţă.

După trei săptămâni de comă gradul IV, am fost operat la cap, iar când am început să dau primele semne de viaţă, au hotărât să mă opereze din nou la inelul cervical. După şase săptămâni de terapie intensivă, am mai stat într-un salon, sub observaţie, încă două luni.

Zilnic, părinţii mei se rugau Sfintei Cuvioase să-mi pot reveni, să fiu ca înainte.

Încet, încet îmi reveneam. Am fost transferat la Spitalul de Recuperare. A fost o perioadă când Dumnezeu ne+a încercat dragostea pe care I-o purtăm.

Ori de câte ori ajung la Iaşi, mereu vin la racla Sfintei şi-i mulţumesc pentru minunea săvârşită cu mine.

Ioan D., 21 ani, Suceava

Din: Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (3), pag.79

S-a intensificat truda duhovnicească

Sunt profesoară de religie la un liceu. Într-o pauză am rămas în clasă. Lângă catedră, în banca ei, o elevă citea ceva din Scripturile Sfinte. Mirată, încântată, am intrat în discuţie cu ea. Mi-a povestit despre fratele ei căruia îi apăruse o excrescenţă la gură, care avansa rapid. Părinţii l-au dus la control medical şi i s-a făcut imediat programare pentru operaţie.

Credincioşi, părinţii au alergat imediat la sfânta biserică, la moaştele Preacuvioasei Parascheva, cu rugăciuni şi lacrimi, cu mare îngrijorare. Rugăciunea în familie a sporit cu acatiste, citirea Sfintelor Scripturi, cercetarea cărţilor sfinte.

S-au întors la Iaşi, la Sfânta noastră dragă, apoi la clinică pentru operaţia fixată. Din motive independente de voinţa lor, operaţia a fost amânată.

Întorşi acasă truda duhovnicească s-a intensificat. Casa lor s-a îmbogăţit cu acatiste şi cărţi duhovniceşti, s-a încălzit cu rugăciuni şi speranţe şi cu evlavie la Domnul şi la Sfânta Parascheva.

Când au revenit pentru intervenţia chirurgicală reprogramată, medicii au constatat că nu mai era necesară. Sfânta – dar minunat, de nepreţuit pentru poporul nostru, pentru Moldova şi oraşul Iaşi – coborâse mila Domnului peste această familie modestă, evlavioasă şi mult credincioasă, peste eleva mea al cărei chip emana o profundă duhovnicie.

Slavă Dumnezeului nostru în veci, pentru toate!

Florica B., Iaşi

Din: Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (3)