Răspunsul Mănăstirii Cutlumuș cu privire la situația Bătrânului Gavriil

Din argumentatiile patristice pe care le-ati folosit in articolul de mai sus-Mărturii patristice cu privire la întreruperea comuniunii pe teme de credință- unele pot fi observate si intr-o expunere a monahului Serafim Zisis – “Monah Serafim Zisis – Cazuri de aplicare a principiului iconomiei în luptele pentru Ortodoxie
Comunicare susținută de monahul Serafim Zisis în cadrul manifestării „Ortodoxia și Kolymbari, doi ani mai târziu. Erezie-Caterisire – Rezistență Ortodoxă”, din iunie 2018”, in care acesta incearca sa arate, cu exemple din trecutul Bisericii, “viabilitatea” neintreruperii pomenirii arhiereilor care sunt de acord cu Sinodul din Creta.

Permiteti-mi sa ma refer la acea expunere a monahului Serafim!

Prima exemplificare care a incercat-o monahul Serafim este “Despre Sfântul Chiril al Alexandriei și Teodor de Mopsuestia”. La acest punct monahul Serafim se refera mai intai la pozitia Sfantului Chiril al Alexandriei fata de Nestorie, ca “Sfântul Chiril păstra în mod cοnvenţiοnal (nu cu mulțumire)[8]comuniunea temporară cu Arhiepiscopul cu cuget eretic al Constantinopolului, Nestorie… fapt este învederat de a treia scrisoare a sa către Nestorie, în care pe arhiepiscopul cu cuget eretic al Constantinopolului îl numește pe de o parte „preacredincios și preaiubitorul de Dumnezeu împreună-slujitor”.
Modul de adresare a Sfantului Chiril catre Nestorie tine de aceea etapa in care ereziarhului i se arata eroarea doctrinara in care se afla, pentru ca acesta indreptandu-se in credinta sa poata ramane in comuniune cu cei care formeaza Biserica, fiind atentionat ca daca nu se conformeaza nu mai poate fi in comuniune cu cei dreptcredinciosi, dupa cum reiese din inceputul celei de-a treia Epistole catre Nestorie: “Când Mântuitorul nostru spune pe înţeles: „Cel care iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, şi cel care iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”, ce se va întâmpla cu noi, de la cine doreşte Sfinţia ta să-ţi împărtăşească o iubire mai mare decât aceea cu care Mântuitorului Hristos ne-a iubit pe noi toţi? Cine ne va apăra pe noi în ziua judecăţii, sau ce fel de cuvânt vom spune atunci, dacă astăzi acoperim cu tăcerea blasfemiile aduse de tine împotriva Lui?”(M.O. 1-4, 2015). L-a atentionat pe Nestorie, in speranta ca acesta se va indrepta, insa pentru ca acesta staruia in erezie, a indemnat clerul si credinciosii simplii sa rupa comuniunea cu Nestorie: „sa nu fiti in comuniune cu cel mai sus amintit [Nestorie], nici sa-i dati atentie ca unui invatator, daca el ramane lup in loc sa fie pastor” (P.G. 77, 125).

“Încă și mai grăitoare – crede monahul Serafim – este însă poziția Sfântului Chiril față de Biserica Antiohiei, în care, prin iconomie, s-a permis ca episcopul cu cuget eretic Teodor de Mopsuestia, care murise, să fie pomenit… Iconomia aplicată și aici a fost următoarea: dascălul lui Nestorie, episcopul Teodor de  Mopsuestia, care murise în anul 428, formulase învățături mai rele decât cele ale ucenicului său, Nestorie; însă, întrucât se bucura de o mare autoritate în mediul Antiohiei, Sinodul al III-lea ecumenic nu l-a condamnat atunci nominal”.
Este inexacta expunerea monahului Serafim. Dupa moartea sa (328) Teodor n-a fost perceput, cel putin la modul declarativ, ca eretic, era considerat de unii chiar un important dascal al Bisericii. In acea vreme scrierile lui Teodor de Mopsuestia nu erau atat de cunoscute. Primul acuzator al lui Teodor a fost Marius Mercator care in 431 l-a invinuit de pelagianism, iar mai tarziu l-a denuntat si ca precursor al nestorianismului. Insa cei care aveau sa atraga atentia in mod deosebit asupra lui Teodor au fost nestorienii, care, dupa Sinodul III Ecumenic, s-au folosit de faima lui pentru a-si sustine invatatura, scotand in evidenta idei eretice din scrierile acestuia conforme cu ratacirea lor, acestia i-au pus in circulatie scrierile traducandu-le si in alte limbi. A trebuit sa treaca ceva timp dupa Sinodul III Ecumenic pentru a se cunoaste de toti ortodocsii ratacirile din scrierile lui Teodor. Astfel si ortodocsii din Antiohia, le-a trebuit ceva vreme pana sa realizeze ca Teodor era de fapt un eretic si nu dascal al Bisericii, de aceea, pana s-au dumirit in aceasta privinta, au continuat sa-l pomeneasca pe Teodor. Fata de unii ca acestia a facut Sfantul Chiril iconomie, nu fata de unii care sunt in mod clar eretici, sau fata de cei care ar fi pomenit in mod constient un eretic.

Monahul Serafim face apoi referire la „erezia miheieana” combatuta de Sfantul Teodor Studitul.
Monahul Serafim ne spune ca : “Sfântul Tarasie, a tolerat cu nemulțumire pentru o vreme și în tăcere săvârșirea acestei căsătorii  nelegiuite”; insa Sfantul Teofan Marturisitorul spune ceva mai mult , ca patriarhul Tarasie: “il primise pe imparat sa se impartaseasca, si a ingaduit celui catehizat de el sa o tunda pe Maria, sotia sa, si avvei Iosif, egumen de la Kathara, ii ingaduise sa il cunune cu Teodote”, ceea ce arata ca fiind justa atitudinea Sfantului Teodor fata de Sfantul Tarasie.
Monahul Serafim citeaza mai apoi din Epistola nr. 49 a Sfantului Teodor Studitul.
De fapt in aceasta Epistola Sfantul Teodor arata ca asemenea taine sunt intinate: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh. Nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta. Decât numai că Cuminecătura este întinată doar din aceea că-l pomeneşte, nemaiputând fi ortodox cel care pomeneşte”.
„Ἕφης δέ μοι, ὅτι δέδοικας εἰπεῖν τῷ πρεσβυτέρῳ σου, μὴ ἀναφέρων τὸν αἱρεσιάρχην. Kαὶ τί περὶ τούτου εἰπεῖν σοι τὸ παρόν, οὐ καθορῶ. Πλὴν ὅτι μολυσμὸν ἔχει ἡ κοινωνία ἐκ μόνου τοῦ ἀναφέρειν, οὐκ ἂν ὀρθοδόξος εἴη ὁ ἀναφέρων”, (Φιλοκαλία των νηπτικών καὶ ασκητικών, Vol. 18G, Tesallonic, 1999, pg. 514; PG 99, 1089B); Exista insa o alta varianta a textului, folosita si de monahul Serafim, in care in loc de: „οὐκ ἂν ὀρθοδόξος εἴη ὁ ἀναφέρων”, este scris: „κἂν ὀρθόδοξος εἴη ὁ ἀναφέρων” ( Μοναχοῦ Καλλίστου Βλαστοῦ, Δοκίμιον ιστορικόν περί του σχίσματος… pg. 109), care inseamna: „chiar dacă ortodox ar fi cel ce pomeneşte”. Ceea ce arata ca, cel putin in acest loc, Epistola 49 a Sfantului Teodor a fost modificata. In ambele variante ale Epistolei 49 se spune ca prin pomenirea episcopului eretic Cuminecatura este intinata, pentru Sfintii Parinti „intinata” echivaleaza cu lipsa totala de sfintenie.

Monahul Serafim Zisis vorbeste apoi “Despre comuniunea dintre Roma și Constantinopol, în pofida adaosului „Filioque”, mai precis, se refera la o pretinsa iconomie a episcopului Romei Ioan al VIII- lea fata de filioquisti, ca acesta “rămăsese însă, din iconomie, în comuniune cu episcopii franci care păstrau adaosul „Filioque”, chiar și după Sinodul Ecumenic din 879/880, temându-se ca nu cumva, opunându-se, să provoace impunerea violentă a ereziei în Occident de către franci”; pentru aceasta monahul Serafim aduce un citatat din Scrisoarea episcopului Romei Ioan al VIII- lea catre Sfantul Fotie: “potrivit este frăției tale a nu avea nici o pricină de supărare împotriva noastră, nici ca mai departe să se rupă de trupul Bisericii, ci mai mult să se lupte împeună cu noi cu iconomie și îngăduință și pe ceilalți, cei care s-au depărtat de la adevăr, să îi readucă la acesta… Și pentru aceasta, ni s-a părut a fi bine să nu fie silit cu forța cineva dintre ai noștri să părăsească adaosul pe care l-a făcut Simbolului, ci mai bine, cu îngăduinţă și iconomie, pregătește-i cu sfaturi, treptat, să se depărteze de blasfemie” ([Scrisoarea fericitului Papă Ioan al VIII-lea către preasfințitul Fotie, arhiepiscopul Constantinopolului], în „Πρακτικὰ τῶν Ἁγίων καὶ Οἰκουμενικῶν Συνόδων”, ed. Coliba Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Sfântul Schit Sfânta Ana, vol. III, Sfântul Munte, 1976, p. 478a.b; Mansi 17, col. 525 ), monahul Serafim conclunzioneaza: “de aici reiese, prin urmare, că nu a existat de la început întrerupere a comuniunii din cauza ereziei „Filioque”.
Monahul Serafim trece sub tacere faptul ca Sfantul Fotie l-a anatematizat pe filioquistul Nicolae I al Romei. Afland de acţiunile lui Nicolae I in Bulgaria, patriarhul Fotie a combatut inovaţiile latinilor, in Enciclica adresată in primăvara anului 867 patriarhilor din Răsărit, şi a invitat pe patriarhii răsăriteni la un sinod, care s-a ţinut la Conslantinopol in vara anului 867, Nicolae I a fost condamnat, iar ≪inovaţiile≫ bisericeşti declarate eterodoxe (IBU vol.I). Chiar Ioan al VIII-lea “a depus si excomunicat pe episcopii lui Nicolae I care adaugasera pe “Filioque” in Bulgaria” ( Pr. Patric Ranson, in Noul catechism catolic contra credintei Sfintilor Parinti).
Parerea monahului Serafim ca “episcopii franci care păstrau adaosul „Filioque”… [puteau] să provoace impunerea violentă a ereziei în Occident” este neintemeiata, in acea vreme in Biserica din Apus partida germanica nu era atat de influenta. Hotararile filioquiste de la Achen din 809 au fost respinse categoric de episcopul Romei Leon al III-lea, care s-a opus prin aceasta nu doar pseudoteologilor franci ci si puternicului imparat Carol cel Mare a carui pozitie a fost determinanta in luarea deciziilor filioquiste de la Achen. Dupa gestul lui Leon III, francii au inteles ca pentru a-si impune propria doctrina in Apus trebuie sa lupte cu partida latina, in special cu cei de la Roma, 200 de ani le-au trebuit francilor pentru a realiza acest lucru.
Propunerea episcopului Romei Ioan VIII catre Sfantul Fotie, din Epistola, este mai degraba de a fi explicata si mai clar Filioque, pentru ca cei din Apus sa cunoasca gravitatea acestei invataturi ratacite; ceea ce Sfantul Fotie avea sa si faca, in 883, intr-o Epistola catre episcopul de Aquileea, si nu catre Ioan VIII, deoarece acesta din urma fusese asasinat in 882.

Monahul Serafim se insala crezand ca poate exista comuniune, fara tradarea credintei, fata de aprobatorii hotararilor luate in Creta, hotarari ce intra sub incidenta condamnarii Sinoadelor Ecumenice. Asa cum reies din pozitia Sfantului Grigorie Palama  fata de patriarhul eretic Kalekas, care atunci inca nu era condamnat sinodal, un ortodox nu poate ramane ortodox daca se afla in comuniune cu ereticii: „Este imposibil ca cineva să fie în comuniune cu Patriarhul (Kalekas) şi să fie Ortodox…, pe cînd acela ce s-a îngrădit este unit cu dreapta credinţă”, aceasta fiind in acord cu ceea ce spune Sfantul Teodor Studitul in Epistola 49, ca nu mai poate fi „ortodox cel care pomeneşte” (οὐκ ἂν ὀρθοδόξος εἴη ὁ ἀναφέρων).

Typosul nu-i puteau caterisi pe ortodocsi, cum spuneti, altfel ar insemna ca ortodocsii care s-au opus Typos-ului, marturisind ortodoxia, cadeau sub caterisire la fel ca monotelitii.
Dupa cum reiese din disputa cu Pyrrhus (645) monotelitii erau in afara Bisericii, inainte de Typos. Ce se spune despre Pyrhus?: „s-a unit pe sine, prin mărturisirea dreptei credinţe, cu sfînta, universala şi apostoleasca Biserică” (P.S.B. 81). Nu se uneste cineva cu Biserica daca este in Biserica ci numai daca fiind in afara ei paraseste erezia si vine la Biserica, pana atunci nu este unit cu Biserica. Fiind in afara Bisericii ereticii monotelitii nu puteau caterisii in nici un fel, fie si prin aprobarea Typos-ului, ci prin Typos s-au adancit si mai mult in erezie, adaugandu-si inca o condamnare.
Sfantul Sofronie a avut comuniune cu Serghie si cei apropiati acestuia, in etapa cand incerca sa le arate ca sunt in ratacire pentru ca acestia sa revina la adevaratra dogma a Bisericii, nici nu a mai apucat sa combata Ekthesis-ului, murind in acel an cand a aparut respectivul decret imperial.

Traducerea lui Panaiotis Hristou la textul din Sfantul Grigorie Palama, la care v-at referit mai sus:
“εἶναι ἀδύνατο νὰ εὑρίσκεται μεταξὺ τῶν εὐσεβῶν ὁ μὴ ἀποχωρισμένος ἀπὸ τὸν αὐτόν [Καλέκα], ἐνῶ ὅποιος διὰ τοὺς λόγους τούτους εἶναι ἀποχωρισμένος ἀπὸ αὐτόν [Καλέκα] ἀνήκει πράγματι εἰς τὸν κατάλογο τῶν Χριστιανῶν καὶ εἶναι ἑνωμένος μὲ τὸν Θεό κατὰ τὴν εὐσεβῆ πίστη”(EPE 61, Tesalonic, pg 693)
este cu neputinta sa se afle printre cei evlaviosi/ortodocsi cei care nu s-au despartit de acesta [care au comuniune cu Caleca], pe cand oricine pentru aceste pricini este despartit de acesta[nu are comuniune cu Caleca] se afla in catalogul crestinilor si este unit cu Dumnezeu prin credinta ortodoxa
Iar in textul aparut pe internet:
„Este imposibil ca cineva să fie în comuniune cu patriarhul[necondamnat sinodal ] şi să fie ortodox…, pe cînd acel ce s-a îngrădit este unit cu dreapta credinţă”.
Parafrazandu-l pe Sfantul Grigorie, dupa varianta traducerii lui Hristou: “este cu neputinta sa se afle printre cei ortodocsi aceia care au comuniune cu cei care au semnat in Creta, pe cand aceia care nu au comuniune cu cei care au semnat in Creta se afla in catalogul adevaratilor crestini, fiind uniti cu Dumnezeu prin dreapta credinta.
Ca tot ati pomenit de episcopi care au fost atunci de partea Sfantului Grigorie Palama, acestia aveau aceasi opinie in privinta lui Caleca:“a cazut din insasi buna-cinstire/dreapta-credinta si s-a rostogolit in ratacirea cacodoxiei, s-a pus pe sine insusi sub anateme scrise, nesocotind deciziile si hotararile pentru buna-cinstire/dreapta-credinta ale acelui sinod [din 1341]… asa cum sinodul impotriva lui Arie ii condamna pe toti arienii care se vor ivi candva”(Raportul arhiereilor catre Ana Paleologhina, la Sfantul Grigorie Palama, Tomusuri dogmatice, Deisis,pg. 212), ceea ce inseamna caderea sub anatema inainte de condamnarea sinodala.
Despre citatul din Sfantul Nil raman la aceasi parere.

Textul este din EΠΕ, nicaieri n-am zis ca este de la „Gandul Aprins”, celelalte doua fragmente la care am facut referire intr-un comentariu ceva mai sus sunt traduse de cei de la „Gandul Aprins”, am mai specificat acest lucru.
ἀποχωρισμένος= condamnat……..???!!!!

Cand am afirmat: „Typosul nu-i puteau sanctiona cu caterisirea pe ortodocsi, cum spuneti, altfel ar insemna ca ortodocsii care s-au opus Typos-ului, marturisind ortodoxia, erau caterisiti la fel ca monotelitii”, aceasta reiese din ceea ce ati afirmat: „Typosul lui Constans a sancționat cu caterisirea atât pe monoteliți, cât și pe ortodocși și a interzis disputa dogmatică. Deci la asta se referă sf. Maxim”. Cu alte cuvinte condamnarile/caterisirile la care „se referă sf. Maxim” in privinta monotelitilor sunt cele pe care monotelitii le-au aplicat acelor monoteliti care nu respectau Typos-ul, incalcand acea interdictie de „disputa dogmatică”, promovand ideea unei singure vointe si unei singure lucrari in Hristos; Sfantul Maxim cand spune caterisiri, chiar nu glumeste, acele caterisiri chiar sunt reale nu formale; iar dumneavoastra spuneti ca prin Typos „a sancționat cu caterisirea atât pe monoteliți, cât și pe ortodocși. Caterisirile aplicate de monoteliti ortodocsilor erau de fapt o prigoana impotriva acestora, asa cum a spus Sfantul Maxim despre Sfantul Martin: „n-a fost depus, ci prigonit”. Daca acestea au fost caterisirile la care se refera Sfantul Maxim atunci ar inseamna ca acei monoteliti care n-au incalcat interdictia din Typos nu erau caterisiti, „osândiţi de ei înşişi”, ori ,Sfantul se refera la toti monotelitii. De aceea au fost „osândiţi de ei înşişi” pentru ca prin acea erezie s-au pus sub anatemele sinoadelor ecumenice, nu pentru incalcarea Typos-ului, fiind apoi osanditi „şi de către cei din Roma şi caterisiţi, pe lângă aceasta şi de Sinodul care a avut loc aici în anul al 8-lea al indicţiei (Sinodul Lateran, în 649)”.
Spuneti ca Sfantul „ia în râs pe monoteliți că s-au osândit singuri”?! Treaba cu „rasul” este mai mult decat fortata.

Despre „fantasme”, ” rudimentare”, „aiuristice”, acestea trebuie dovedite, altfel sunt doar afirmatii gratuite.

Ati afirmat clar ca acele osandiri/caterisiri de sine insusi, „osândiţi de ei înşişi” cum spune Sfantul Maxim, sunt datorate incalcarii Typos-ului, este afirmatia dumneavoastra: „A se condamna singuri se realizează la propriu printr-o decizie proprie, care a fost Typosul, nu prin a săvârși ceva ce a fost osândit de alte Sinoade, adică prin abateri de la Sinoadele Ecumenice. Typosul lui Constans a sancționat cu caterisirea atât pe monoteliți, cât și pe ortodocși și a interzis disputa dogmatică. Deci la asta se referă sf. Maxim”; iar acum afirmati ca n-au existat monoteliti caterisiti pentru incalcarea Typos-ului, ba chiar sustineti ca Sfantul Maxim nu se referă la caterisiri/osandiri reale cand afirma:”depunându-se din treaptă (caterisindu-se) pe ei înşişi… osândiţi de ei înşişi”, caci spuneti: „Sf. Maxim îi ia în râs pt că evident nici un monotelit nu a fost caterisit în faptă. Deci nu se referă la un fapt real”, va contraziceti in afirmatii.
Spuneti ca Sfantul Martin „a fost depus in mod evident”, aici il contraziceti chiar pe Sfantul Maxim, care a spus despre Sfantul Martin : „N-a fost depus, ci prigonit (persecutat)”.
Intr-un alt text , din care probabil a tradus Ica jr., nu este scris πολλάκις, cum spuneti, ci τοσαυτάκις (de tot atâtea ori).
Nu am in format electronic textele in greaca, de care pomeniti.
Chiar credeti ca este o „divagatie inutila” a vorbi despre situatia actuala provocata de ecumenisti?
Sustin ca aceia care urmeaza hotararilor din Creta sunt deja condamnati, aflandu-se sub anatemele sinoadelor ecumenice; sustineti contrariul, insa observ ca nu aveti si argumente viabile pentru ceea ce sustineti.
Cum spuneti, situatia actuala este foarte grava si va fi si mai grava, cei care ar trebui sa-i indrume pe oameni mai mult ii insala, cazul recent al duhovnicului din Moldova este elocvent, se declara antiecumenist dar ii urmeaza pe ecumenisti, cu asemenea duhovnici, care nu-si vin in fire, iadul este asigurat pentru cei ce-i urmeaza pana la capat; a ajuns sa spuna ca cei care au intrerupt pomenire sunt „eretici”, si in trecutul Bisericii cei ortodocsi erau numiti eretici de catre eretici. Fiecare ceea ce seamana aceea va culege

S-au osandit cand au dat Ekthesis-ul si cand au dat Typos-ul. Nu s-au osandit petru ca au abrogat Ekthesis-ul, daca abrogau Ekthesis-ul si reveneau la ortodoxie, asa cum le cereau cei ortodocsi, ar fi iesit si din osanda datorata sustinerii ereziei promovata prin Ekthesis, ei n-au anulat Ekthesis-ul pentru a renunta la erezie, ramanand in osanda pentru acea erezie, pentru ca dand Typos-ul se mentineau in erezie, incercand prin Typos acea falsa iconomie prin care, credeau ei, si ortodocsii sa-si pastreze invatatura lor si sa nu mai fie discordie in imperiu, pentru ca exista si un substrat politic; acea falsa iconomie pe care o doreau monotelitii este foarte asemanatoare cu ceea ce fac azi ecumenistii pseudoortodocsi fata de ceilalti eretici, potrivit principiului ecumenist: „ceea ce ne uneste este mai important decat ceea ce ne desparte”, relativizand diferentele dogmatice dintre ortodoxie si ereziile existente; Deci, dand Typosu-l monoteliti n-au iesit de sub osanda provocata de Ekthesis, ci, si-au adaugat o alta osanda prin Typos, deoarece Typosul era gandit ca sa le permita sa ramana in erezia monotelita, iar aceea iconomie falsa, combatuta de Sfantul Maxim, le aducea o alta osanda, iar osandirile venea din faptul ca s-au pus sub anatemele sinoadelor ecumenice, Sfantul Maxim pomeneste in timpul procesului si de osanda apostolica (Gal. 1, 18), aceasta inainte de sinoadele din 648 si 649 din Roma, sinoade care le-au adaugat alte anateme. Despre Sfantul Sofronie am mai raspuns.
Iar despre „caterisirile” facute de nestorieni, au fost tot prigoane impotriva acelor clerici ortodocsi, Sinodul III n-avea ce sa scoata de sub caterisire pentru ca acele caterisiri ale nestorienilor nu erau valabile. Ce spunea Sfantul Chiril inainte de sinod? Ca cei excomunicati de Nestorie, clerici si mireni, erau in comuniune cu cei ortodocsi, Sinodul III i-a adus pe acei clerici inapoi acolo de unde au fost alungati de nestorieni