În data de 28 octombrie Mitropolitul Neofit de Morfu a răspuns la mai multe întrebări adresate de credincioși în cadrul celei de-a 11-a Sinaxe duhovnicești de dialog cu IPS Sa. Subiectul cel mai arzător al momentului este problema ucraineană, după ce Arhiepiscopul Ciprului a pomenit pe Epifanie ca Întâistătător canonic al Bisericii Ucrainene autocefale. Pe lângă aceasta, Mitropolitul a făcut și câteva remarci severe cu privire la situația generală din Ortodoxie, acuzând Sinodul din Creta ca fiind pricina tuturor relelor actuale.
Pe când unii Episcopi ciprioți au reacționat mai vehement, Mitropolitul Neofit a ales să-și exprime părerea într-un cadru restrâns, răspunzând la unele întrebări ale credincioșilor din episcopia sa. A făcut aceasta pe un ton răspicat, dar nu vehement și nici incisiv, fără să provoace și să acuze, doar spunând adevărul. Intervențiile sale au fost remarcate de presa greacă și scoase în evidență două aspecte: Onufrie este Mitropolitul canonic de Kiev și Sinodul din Creta este cauza tuturor relelor pe care le trăim și le vom trăi.
În opinia sa, tulburările din lume (probleme politice, de mediu, sociale, divorțuri, droguri, boli incurabile, accidente, probleme psihiatrice și războaie pe alocuri, ba chiar și multe probleme interne bisericești) au o cauză și un prilej. Cauza este diavolul, care este urâtor de oameni și vrea să răzvrătească toate, să provoace credință puțină și să războiască viețuirea ortodoxă, dar mai există și un prilej puternic, care este reprezentat de „noi, arhiereii”, ca să intre duhul de răzvrătire, de îndoială și suspiciune. Folosindu-se de un citat dintr-o carte a sa editată de curând, Mitropolitul a adăugat: „În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari. Acolo, la Colimbari, care a fost decizia mare greșită? Că există și biserici neortodoxe, care sunt biserici…!! Nu credem în Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească, așa cum spunem în Crez.”. Apoi este redat un citat de la Părintele Ioannis Romanidis, în care este înfierată credința episcopilor, care nu este interesată de nevoință și pocăință, de tămăduirea patimilor, ci de amăgirile acestei lumi. Este interesantă și afirmația sa că „cei care au absentat, rușii și antiohienii și cei care au mai absentat, ar fi spus aceleași lucruri dacă ar fi fost prezenți. Motivele absenței lor nu au fost dogmatice. Când există apostazie, când există credință rea în episcopi, atunci există efecte în toți. Iar când există sfințenie chiar și într-un episcop sau patriarh, se sfințește tot locul”.
Pe tema ucraineană, Mitropolitul Neofit s-a exprimat la fel de clar. „În fiecare cetate există un episcop. Asta o spun sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Nu pot exista doi episcopi într-o cetate precum nu pot exista doi tați într-o casă. … Mitropolitul canonic al Kievului, după părerea mea ca Mitropolit de Morfu, este, a fost și sper că va fi Onufrie. Pe el l-au recunoscut toate Bisericile Locale. … Se pare că, atunci când se amestecă politicienii în cele bisericești, conduc la Bisericile Locale la tulburări mari, dar și la schisme. Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie. Noi, Biserica Ciprului, am avut o neutralitate abilă în ultimul an. … Noi, ca Sinod, nu am luat poziție nici pentru unii, nici pentru alții, și am ales o neutralitate. Personal am spus că e mai bine să continuăm să spunem că Mitropolitul canonic este Onufrie; nu putem spune neutralitate, trebuie să existe un episcop.” La ultima ședință sinodală am hotărât să păstrăm o poziție de neutralitate, să fie evitate extremele. La ultima Liturghie, Arhiepiscopul a decis, pentru motive pe care le știe el, să pomenească deodată, spun unii, dar nu a fost chiar dintr-o dată, fără o decizie a Sinodului. „Acum ce să facem? Unii spun să facem din nou Sinod, dar oricum se va face unul cândva, fie extraordinar, fie permanent. Și ce se va întâmpla? Dacă Arhiepiscopul va găsi o majoritate, înseamnă că, dintr-o dată, Epifanie a devenit episcop canonic deoarece a găsit o majoritate prielnică de moment în Biserica Ciprului? Sau Întâistătătorul pomenește pe oricine vrea, fără să întrebe Sinodul. Ortodoxia nu a fost obișnuită cu acest papism. Regimul ei este sinodalitatea.” Cu această mentalitate, că Întâistătătorul face orice vrea, ajungem ca următorul Arhiepiscop să recunoască pe Onufrie; astăzi este așa, mâine invers. Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate. „Așteptarea mea personală este că problemele mari nu se rezolvă în Sinoade Locale, prin decizii individuale ale Întâistătătorilor, nici prin majorități prielnice, ci se soluționează prin Sinoade Panortodoxe Ecumenice, unde Duhul Sfânt va lumina pe unii Părinți purtători de Dumnezeu”, iar restul se vor baza pe tradiția sfântă patristică a Bisericii.
Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic. Însă trebuie completat că binele nu vine de la sine, ci în măsura în care îl lucrăm, îl sădim ca să ajungem și la roade. Altfel cădem în apocatastază, concepție care spune că toți se vor mântui, vor fi aduși la bine într-un final.
Pentru întregirea contextului, trebuie menționat că, în afară de scrisoarea celor patru Mitropoliți ciprioți, aceștia au mai făcut diferite afirmații, chiar referindu-se la o stare de schismă în interiorul Bisericii lor, nu doar între cele Locale. Arhiepiscopul Ciprului a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic prin care îl înștiințează despre decizia sa de a recunoaște pe Epifanie și structura sa bisericească, iar Patriarhia Rusă a adus în atenție poziția Întâistătătorului cipriot nu cu mult timp în urmă, contrară celei de acum. Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu există nici o contradicție și a pledat pentru „înființarea unui Exarhat la Kiev care să aparțină de Moscova sau chiar crearea unei insule care să aparțină de Biserica Rusă, ca să le amintească rădăcinile lor rusești”.
Așadar, IPS Neofit este tare mâhnit și vede pe deasupra evenimentului punctual trist, regretabil și cu care nu putea fi nicidecum de acord, cel cu pomenirea lui Epifanie de către superiorul său din Biserica Ciprului.
Câteva pasaje relevante:
„În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari.” – o aluzie clară la pomenirea lui Epifanie.
“Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie.”
“Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate.“
“Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic.”
https://www.romfea.gr/sinenteyxeis/40238-i-sunenteuji-tou-mitropoliti-maurobouniou-stin-romfeagr-to-2011
Îmi place și abordarea mitrop. Amfilohie cu privirea la problema episcopului Artemie. Nu știam ca au fost probleme și administrative, judecând multa vreme mulți sinodul sârb, și dându-i dreptate mitropolitului Serafim de Pireu. Îmi pare ca a fost foarte echilibrat. Ce părere aveți parinte Lavrentie?
Sunt prea puține informații concludente ca să-mi pot exprima o părere. Nu știu bine nici situația bisericească din Kosovo, cu atât mai puțin problemele de administrație (vânzarea unor terenuri, clădiri albanezilor).
Sincer, nu știu cât de mult a mers Mitr. Amfilohie pe urmele mentorului său, Sf. Iustin Popovici. Am auzit păreri că nu a fost chiar antiecumenist. Iarăși, nu am informații clare și nici nu m-am preocupat de subiectul acesta.
Cert este că Episcopul Artemie se descalifică singur prin comportamentul său schismatic și atunci nu mai e nevoie de alte dezbateri.
Asa este. Dar antiecumenist cu adevărat nu prea găsiți părinte. Fiecare are câte un cusur. De aceea biserica se exprima sinodal, nu?