Într-un răspuns oficial la o scrisoare adresată de Mitropolitul Andreas de Konitsa, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei înștiințează practic pe toți cei revoltați că vizita Papei Francisc va fi un protocol strict, din care vor lipsi rugăciunile în comun și nu vor fi implicați restul sinodalilor în afara Arhiepiscopului Ieronim.
Au fost mai mulți Mitropoliți care au protestat împotriva venirii Papei Francisc, printre care Serafim de Pireu și Serafim de Kithire, dar și foarte mulți alții și numeroși clerici și mireni.
Textul emis de Sinodul grec, datat 9 noiembrie a.c. și adresat Mitropolitului Andreas, este următorul:
„Înaltpreasfințite frate în Hristos,
Prin decizie sinodală, luată în ședința Sfântului Sinod Permanent din 3 noiembrie a.c., și în urma epistolei voastre din 1 noiembrie a.c. despre vizita Papei Francis în Grecia în data de 4 și 5 decembrie 2021, vă facem cunoscut că Sfântul Sinod Permanent a decis în ședința lui menționată că rămâne la deciziile sale dintâi atât componența lui prezentă, cât și trecută, la ca ați luat parte ca membru, adică nu este reprezentat la nici o manifestare, nici nu primește oficial pe oaspetele de mai sus, nici nu participă la vreo rugăciune în comun sau la orice slujbă religioasă.
Vizita Papei Francisc la Sfânta Arhiepiscopie a Atenei este strict protocolară, fără prezența Sfântului Sinod.”
Din cele declarate nu este limpede în ce fel este exclusă vreo implicare a sinodalilor greci morală, în afara de absența lor fizică. Pot asista pasivi la acest eveniment? Care ar mai fi folosul venirii Papei? Pare mai mult o umilire a lui în public prin desconsiderarea sa totală ca lider religios al catolicilor.
Foarte bine, sa il umileasca, care e problema? Nici nu e catolic adevarat; e un antipapa marxist.