Sursă imagine: Forbes.com

Se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Constituţiei României, moment în raport de care Parlamentul României a organizat o şedinţă solemnă care a vizat, în principal, lansarea dezbaterilor despre reforma constituţională.

Această idee nu este nouă ci a fost vehiculată în trecut, înainte de anul 2020, în legătură cu reorganizarea administrativă a ţării noastre, trecerea la parlamentul unicameral, reformarea puterii executive prin renunţarea la modelul republican semiprezidenţial. Nu trebuie omisă nici încercarea civismului ortodox de a determina modificarea Constituţiei cu privire la definiţia căsătoriei, demers soldat cu eşecul referdumumului iniţiat de Coaliţia pentru Familie.

Trivial exprimat, Constituţia este regula după care societatea îşi decide regulile de funcţionare. Regula constituţională are un caracter complex şi totodată specific prin aceea că, mai mult decât oricare act normativ, cuprinde în sine un set de valori şi principii ierarhizate valoric, structurante, care dau legitimitate organizării statale şi garantează pacea socială.

De ce ne interesează subiectul?

Elementul de noutate cu privire la această nouă încercare de punere în discuţie a reformei constituţionale este reprezentat de risipirea şi a ultimelor resurse de legitimitate a statului român şi de urgenţa reconsolidării societale pe noi baze. Guvernanţa pandemică a făcut, şi continuă să facă, un aşa de mare abuz de drept (constituţional) forţând complicitatea directă sau indirectă a instituţiilor şi persoanelor la călcarea în picioare a ordinii de drept, încât se pune problema reconstrucţiei societale, pilonul primar fiind cel al dreptului.

Supoziţia de la care plecăm este că asaltul şi lovitura date drepturilor şi libertăţilor fundamentale au fost ţinta guvernanţei pandemice de la bun început, discuţia de ordin sanitar fiind una secundară. #eDespreLibertate

Întrucât drepturile şi libertăţile fundamntale sunt reglementate în Constituţie, este limpede că orice iniţiativă de modificare sau revizuire trebuie privită cu cea mai mare circumspecţie, riscul fiind ca restrângerea de facto a drepturilor să fie cimentată şi de jure. Întreaga clasă politică a dovedit totala desconsiderare faţă de ordinea de drept firească, elementară, preferând strâmbarea oportunistă a oricărui reper legislativ. Prin urmare, punerea în discuţie a acestui subiect de către cei care au arătat că nu le pasă de integritatea ordinii de drept reprezintă o ameninţare în sine.

Ce legătură are cu ortodoxia?

În blogosfera ortodoxă, dincolo de iniţiativa ratată de modificare a definiţiei constituţionale a căsătoriei, nu s-au formulat opinii cu privire la evoluţia dorită a societăţii româneşti, astfel încât această evoluţie să fie jalonată prin reformă constituţională. Civismul ortodox cu greu ţine pasul mediatic cu cadenţa iniţiativelor de anulare şi relativizare a reperelor sociale anterioare, iniţiative ce se înscriu în doctrina Marii Resetări.

Cu excepţia propunerilor formulate de domnul Marius Andreescu referitor la încercarea de a ridica Constituția României la valorile dreptei credințe ortodoxe (partea I, partea a II-a), nici civismul ortodox şi nici măcar cel de factură conservatoare neo-protestantă, inspirat din S.U.A., nu au urmărit discutarea pe fond a noilor ideologii sau filosofii de progres, dezvoltare sau simplă evoluţie a societăţilor. Ortodoxia instituţională nu are ofertă intelectuală care să se adreseze formelor de modernităţi consumate sau tendenţiale, fiind izolată ermetic în ritualul liturgic şi atât. Ierarhia ortodoxă nu apără dreapta credinţă şi nu îşi îndeplineşte îndatorirea de călăuzire morală a credincioşilor în raport de problematica efectivă a momentului.

De aceea, propunerile formulate de domnul Marius Andeescu par perimate chiar de la data enunţării acestora, întrucât societatea românească a fost eviscerată de simţul moral ortodox, deşi admitem că se manifestă în continuare o loialitate inerţială pentru un tip de branding religios. Este, aşadar, necesar un răspuns ortodox care să angajeze problemele actuale ale societăţii, probleme ce-şi vor găsi soluţiile de reglementare în viitoarea Constituţie (globală?).

Ce subiecte de interes lipsesc din conversaţia publică?

Civismul ortodox se foloseşte de un repertoriu conceptual extrem de sărac şi de imprecis referitor la subiecte aflate în legătură imediată cu învăţătura de credinţă. Cu excepţia ideologiei transumanismului, oportun propusă publicului de editura Doxologia prin cartea părintelui Jean Boboc – Transumanismul decriptat, nu există nicio iniţiativă cuprinzătoare care să discute cu autoritate, în termeni ortodocşi, despre Biometrie, Inteligenţă artificială, Blockchain, Metaverse, Mediu şi Dezvoltare durabilă şi multe altele.

Între aceste multe altele, un subiect complet invizibil dar pe care îl consider determinant, este reprezentat de
constituţionalismul digital (şi chiar de constituţionalismul digital global), ca instrument de reglementare a noilor neuro-drepturi, o nouă disciplină juridică menită să reglementeze întinderea şi trăirea vieţii sociale în mediul digital, spaţiu predominant al exprimării umane în modernitate. Anume acest caracter predominant al virtualului asupra realului, al cărui ascendent se va acutiza, impune ortodocşilor să formuleze şi să apere legislativ propria perspectivă, ca nu cumva să fim forţaţi „a adecva” adevărul de credinţă la standardele preconstituite ale viitoarelor spaţii de desfăşurare a vieţii virtuale. Avem deja o tristă prefigurare, dar clară, în politica Facebook de moderare a conţinuturilor conservator-religioase iar disproporţia de putere nu are decât a se mări.

Care e buba?

Există un pericol cert ca rămânerea noastră (atâta câtă este!) pe meterezele unui constituţionalism important, dar anacronic şi în curs de perimare, să constituie baza materială a propriei marginalizări şi excluderi de mai târziu. Prea mult din energia vitală, din resursele de valoare materială şi spirituală şi prea mult din viaţa socială scapă ariei de reglementare a constituţionalismului clasic iar acest lucru nu va mai continua multă vreme.

Ca explicaţie suplimentară, arăt că nu sunt puţini cei care vorbesc despre o abandonare a duhului autentic ortodox în ultimele trei decenii, ca urmare a încercării elitelor creştin-conservatoare (de dreapta?) de a se racorda la societatea valorilor europene, suprapusă peste abandonarea de către ierarhii Bisericii a îndatoririi de călăuzire morală şi duhovnicească a societăţii.

Cu atât mai mult, intrarea ortodoxiei fără nicio pregătire materială de ordin intelectual în arena metaversului şi legislaţiei spaţiului mental individual, riscă să ne constrângă existenţa socială de o aşa manieră încât apostazia să reprezinte opţiunea implicită iar viaţa duhovnicească să devină o imposibilitate obiectivă.

Ce e de făcut?

Niciodată nu s-a arătat ortodoxia mai nepregătită intelectual pentru viitor. Pandemia ne-a forţat la o retragere din spaţiul social şi din dezbaterea intelectuală nemaintâlnită din vremea prigoanei bolşevice când totuşi, au existat numeroşi ierarhi ruşi care au înţeles, prefigurat, explicat şi călăuzit Biserica spre sfinţenie şi mântuire. Niciodată nu a existat o aşa tăcere a ierarhilor ortodocşi în faţa provocărilor viitorului.

Biserica nu trebuie să rateze angajarea în dezbaterea despre reforma Constituţională sau despre adoptarea unei noi Constituţii, chiar dacă împotrivirea faţă de orice fel de astfel de schimbare pare calea oportună de urmat la acest moment.

Cred că este ceasul a XII-lea când, cu binecuvântarea Bisericii, trebuie să se constituie, prin recrutare şi angajare explicite a persoanelor compentente, o altă asociere de tipul „Coaliţiei pentru Familie” care să exprime perspectiva ortodoxă asupra viitorului cadru constituţional.

Oricât de perimate şi inadecvate par aceste îngrijorări în raport de cinismul cu care statul de drept a fost spulberat în ultimii doi ani, Biserica nu-şi poate permite să absenteze de la acest eveniment societal. Dacă acum ni se pare dureros şi insurmontabil eşecul de la Referendumul pentru familie, cred că nu suntem pregătiţi pentru lumea în care neuro-drepturile vor fi reglementate fără să ştim ce avem de zis despre acest subiect.

Între sutele de iniţiative şi instituţii social-filantropice ale Bisericii, lipseşte acut încă una!

Translate page >>