Precizări ale Sinodului Bisericii Ruse referitoare la crearea Exarhatului din Africa

Patriarchia.ru: Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 ianuarie 2022

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit Comunicatul Sfântului Sinod al Patriarhiei de Alexandria cu privire la întemeierea Exarhatului din Africa de către Biserica Ortodoxă Rusă, publicat pe 12 ianuarie 2022.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră necesar să răspundă încercărilor făcute în acel document de a distorsiona adevăratele motive și împrejurările întemeierii Exarhatului.

Decizia Patriarhiei Moscovei este explicată în Comunicat ca decurgând „din faptul recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Preafericitul Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și a toată Africa”.

Afirmația de acest fel se întemeiază pe o poziție evident mincinoasă pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană, așa cum a existat, tot astfel urmează să existe până astăzi ca o parte autonomă în administrație a Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu a cerut și nu a primit nici o autocefalie Biserica Ucraineană. Dimpotrivă, a respins categoric procedura de acordarea a așa-zisului Tomos de autocefalie impus ei din afară și prin susținerea conducătorilor politici de atunci ai țării și al schismaticilor. Acestea au fost menționate repetat și public în declarațiile oficiale ale Sinodului Ierarhiei și ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în cuvântările ierarhilor, ale clericilor, ale monahilor și ale mirenilor ei, a căror majoritate covârșitoare au dorit și doresc păstreze unitatea cu Patriarhia Moscovei.

Așa-zisa autocefalie a fost acordată de Patriarhia de Constantinopol nu Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice – cea mai mare confesiune din Ucraina, care numără 108 episcopi, 12.381 parohii, 12.513 clerici, 260 sfinte mănăstiri și 4.630 monahi – ci unei grupări de schismatici, care s-au rupt de ea și urmează să o războiască. Tocmai pe baza acestor indivizi, care nu dispun de hirotonie validă și de harul preoției, și a celor de un cuget cu ei, Patriarhia Constantinopolului a constituit prin încălcarea canoanelor o „biserică autocefală”. Tocmai această structură schismatică, care este lipsită de har, a primit-o în comuniune Preafericitul Patriarh Teodor al Alexandriei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei semnalează cu tristețe schimbarea ecleziologiei ortodoxe, care a fost manifestată prin materializarea scenariului așa-zisei autocefalii ucrainene. Totuși schimbarea aceasta nu a fost comisă de Biserica Rusă, cum susține Comunicatul Sinodului Bisericii Alexandriei. Se regăsește în acțiunile Patriarhiei de Constantinopol, care a comis o intruziune ilegală în Ucraina, precum și în declarațiile reprezentanților ei înalți. eforturile de desemnare a unui Întâistătător primat în diptice ca „primul fără egali” în Biserica Ortodoxă, care chipurile deține dreptul exclusiv după judecata lui să acorde și să ridice autocefalii, să rupă segmente din Bisericile Locale, să revoce unilateral documente istorice de mai bine de trei sute de ani, să anuleze abuziv decizii disciplinare ale Sfintelor Sinoade ale altor Biserici autocefale, să „repună” abuziv în preoție persoane care niciodată nu au avut-o, constituie o apostazie evidentă de la învățătura despre Biserică a Sfinților Părinți și de la tradiția ortodoxă străveche.

Membrii Sfântului Sinod își amintesc cuvântările Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe a Alexandriei pentru Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina în sânul Patriarhiei Moscovei, fiind cuprinse declarațiile Preafericitului Patriarh Teodor, pe care le-a susținut în mod repetat în trecut până de curând. După cum dădea mărturie Preafericirea Sa în 2016 în unul din interviurile sale, mereu a urmat o „asemenea poziție, că Biserica Ucraineană constituie o parte indivizibilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În 2018, când a vizitat Odessa, Întâistătătorul Patriarhiei Alexandriei a îndemnat pe credincioși să rămână dedicați „Bisericii canonice a Ucrainei de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie”.

Totuși, pe 8 noiembrie 2019, Preafericitul Patriarh Teodor brusc a declarat că recunoaște gruparea schismatică ucraineană, a început să-l pomenească pe conducătorul ei la sfintele slujbe și, pe 13 august 2021, la primit în comuniune euharistică directă.

După cum este cunoscut, recunoașterea structurii schismatice din Ucraina de către Preafericitul Patriarh Teodor nu a fost primită printre alții nici în propria Biserică Ortodoxă a Alexandriei. Mulți clerici ai ei s-au poziționat public pentru Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană, și-au declarat dezacordul față de decizia evident ilegală a Întâistătătorului lor și nu au dorit să se supună canonic aceluia care a urmat calea schismei.

Doi ani Biserica Rusă nu a răspuns cererilor clericilor africani pe care le-a primit, ci a așteptat cu răbdare ca Preafericitul Patriarh Teodor să-și schimbe decizia. Totuși, în perioada care a trecut, Preafericitul nu s-a mărginit numai la pomenirea în dipticele Întâistătătorilor ortodocși a căpeteniei uneia dintre grupările schismatice ucrainene, ci l-a primit în comuniune euharistică pe el și pe alți „ierarhi” ai acestei structuri. Aceste fapte grozave au convins Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse despre nevoia de a răspunde cererilor care i-au fost depuse și, în aceste condiții excepționale, să întemeieze Exarhatul Patriarhal în Africa.

Această decizie care nu este deloc ușoară, care a fost luată în regimul recunoașterii schismaticilor ucraineni de către Patriarhia Alexandriei în nici un chip nu constituie expresia unei revendicări a teritoriului canonic al Bisericii străvechi a Alexandriei, ci urmărește unicul scop de a oferi acoperire canonică acelor clerici ortodocși din Africa ce nu doresc să participe la legiferarea schismei.

Îndemnăm pe Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa și pe ierarhii Preasfintei Biserici a Alexandriei să ridice susținerea lor față de schismă și să revină la calea canonică pentru a păzi unitatea Sfintei Ortodoxii.

Precizările făcute de Sinodul Patriarhiei Ruse cu privire la formarea Exarhatului din Africa sunt bine-venite și corecte, lămuresc unele aspecte care ar fi trebuit clarificate chiar în decizia patriarhală de înființare a structurii în discuție, și anume: cauza discordiei rezidă într-o învățătură eretică, primatul papist, Exarhatul înființat are caracter temporar și condiționat și nu reprezintă o pretenție jurisdicțională, o intruziune permanentă, ci doar o formă de acoperire canonică pentru clericii din Africa, de apărare a învățăturii și ordinii ortodoxe.

Chiar și așa, persistă lipsa referirii la canoane sau rânduieli și temeiuri patristice concrete care permită această acțiune a rușilor, ce ar putea fi ușor interpretată drept o agresiune jurisdicțională. O justificare temeinică ar pune în discuție mai limpede atât abaterile grave doctrinare comise de Fanar și diviziunile din cadrul Bisericii Ortodoxe produse, cât și soluționarea lor prin convocarea unui Sinod Panortodox.

O abordare pertinentă a subiectului a fost realizată deja, cu rezerva că este părtinitoare pro-rusă și ascunde lacunele deciziei Moscovei în loc să le penalizeze. Extragem mai jos doar detaliile canonice și dogmatice ale problemei, cu toate că sunt foarte interesante și celelalte aspecte de politică bisericească tratate:

UJO: Exarhatul rus în Africa: religie și geopolitică

Ce spun canoanele

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a încălcat sfintele canoane pășind pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Autocefale și creând acolo o ierarhie paralelă? Susținătorii Fanarului/ BOaU/ Patriarhiei Alexandriei în publicațiile lor spun fără echivoc că da și, mai mult, a creat o schismă în Africa. Dar orice persoană de bun simț poate vedea că actul BORu este doar o reacție la schisma reală pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În același timp, la momentul invaziei Patriarhiei Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se afla în schismă cu Biserica Ortodoxă, nu a fost acuzată de erezie și nu s-a întinat cu fapte sau decizii necuviincioase. Când ierarhia BORu a avertizat Fanarul că, intervenind în Ucraina, va deschide „cutia Pandorei”, nimeni nu a vrut să o asculte.

În cazul creării Exarhatului Rus în Africa, situația este fundamental diferită: Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a deviat în schismă. Hotărârea Sfântului Sinod al BORu din 29 decembrie 2021 spune: „Ca urmare a căderii în schismă a Patriarhului Teodor al Alexandriei, pomenirii la Sfânta Liturghie a conducătorului așa numitei „Biserici Ortodoxe a Ucrainei” la 8 noiembrie 2019 printre Întâistătătorii Bisericilor Autocefale, recunoașterii grupării schismatice menționate și coliturghisirea cu conducătorul acesteia la 13 august 2021, o parte a clerului Patriarhiei Alexandriei, după ce și-a declarat dezacordul cu poziția Întâistătătorului lor, s-a adresat Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii cu cererea să fie acceptați în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse”. Adică la momentul creării Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, Patriarhia Alexandriei se afla deja în schismă.

Am putea spune că BORu a acționat absolut canonic în această situație, la fel ca clericii africani, care s-au desprins de comuniunea cu patriarhul lor pentru a se alătura BORu. Dar nu totul este atât de simplu și lipsit de ambiguitate.

Există Canonul 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, care prescrie ca clericii să se desprindă de episcopii lor în cazul în care aceștia din urmă deviază la erezie: „Dar cel care, din cauza unor erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau părinții Bisericii, se desparte de comuniunea cu Întâistătătorul său pentru că el predică public erezia și fățiș o mărturisește în Biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că s-au îndepărtat de comuniunea cu așa-zisul episcop înainte de o clarificare sinodicală, dar ei vor fi considerați vrednici de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci ei nu au condamnat un episcop adevărat, dar episcopi mincinoși și învățători mincinoși și nu au fragmentat unitatea Bisericii prin schismă, ci de schisme și dezbinări au căutat cu stăruință să elibereaze Biserica”.

Acest canon a fost citat ca argument de către ierarhii și țarii ruși când, fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, ei l-au ales în mod independent pe episcopul Iona de Reazan ca mitropolit al Kievului și al întregii Rusii la Sinodul Local din 1448 (de fapt, au proclamat autonomia Bisericii). Rușii au decis atunci să facă acest lucru deoarece Patriarhia Constantinopolului căzuse în erezie acceptând unitatea de la Florența în 1439.

Un detaliu istoric interesant – Mitropolitul Iona a devenit Întâistătătorul Bisericii nu numai în Cnezatul Moscovei, dar și în Mitropolia Kievului, care se afla sub stăpânirea Marelui Ducat al Lituaniei. Adică Biserica Rusă era atunci una în ambele state, dar a fost împărțită în două Mitropolii nu de Patriarhul Constantinopolului, ci… de Papa Calixt al III-lea la 15 octombrie 1458. Papa, conform Unirii de la Florența, se considera cap al Bisericii și credea că astfel de probleme țin tocmai de competența sa. Patriarhul uniat al Constantinopolului Grigorie al III-lea Mammas a crezut la fel și abia după decizia Papei l-a făcut pe Grigore Bulgarul „Mitropolit al Kievului, Lituaniei și Rusiei”.

Mai târziu, toată lumea a recunoscut această stare de lucruri, dar adevărul rămâne adevăr: Mitropolia Kievului a fost separată de cea Moscovei de un conducător absolut necanonic al Bisericii Catolice și a făcut parte din Patriarhia Constantinopolului până în 1686, când prin decizia Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului a fost realipită la Biserica Rusă, care la acel moment devenise deja patriarhie.

Totuși, aceasta este doar o remarcă istorică. Să revenim la aspectele canonice ale creării Exarhatului Rus în Africa.

Conform Canonului 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, clericii trebuie să întrerupă comuniunea cu episcopii lor dacă ei cad în erezie. Dar schisma și erezia nu sunt aceleași lucru. Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare spune următoarele în legătură cu aceasta: „Vechile autorități <…> foloseau nume de erezii, de schisme și de adunări ilegale. Prin erezii ei au înțeles oameni care erau cu totul îndepărtați și înstrăinați de dogmele adevăratei credințe; prin schisme erau caracterizate persoanele care se desprindeau din motive ecleziastice și cauze care puteau avea o soluție; adunările ilegale neautorizate erau ținute de prezbiteri sau episcopi caterisiți sau de mireni neinstruiți”. Adică schisma este o împărțire a opiniilor asupra problemelor care pot fi vindecate și, spre deosebire de erezie, nu justifică crearea unei ierarhii paralele.

Înseamnă că BORu a acționat necanonic? Din nou, totul nu este atât de simplu. Cert este că toate acțiunile Fanarului în Ucraina – recunoașterea schismaticilor, crearea BOaU, „desființarea” Bisericii Ortodoxe Ucrainene  – nu sunt doar acțiuni schismatice, dar și manifestări ale unei erezii reale – erezia papismului la Constantinopol. Și toți cei care sunt de acord cu acțiunile Fanarului sunt, în primul rând, susținători ai ereziei. Până la urmă, Biserica mărturisește de la bun început că numai Iisus Hristos este Capul Bisericii. El exercită această conducere în mod direct și nu are nevoie de  „adjuncți”, „vicari” sau alți „executori” aici pe pământ. Aceasta este o problemă de principiu și nu presupune niciun compromis. Dezacordul asupra acestei probleme nu poate fi vindecat numai prin respingerea doctrinei false a vreunui ierarh care este capul Bisericii pe pământ sau, ca să spunem mai diplomatic, are autoritate exclusivă. Se poate spune că erezia papismului de la Constantinopol nu a fost încă condamnată de vreun Sinod, dar orice erezie a fost respinsă și condamnată de ierarhi individuali sau de Bisericile Autocefale chiar înainte de condamnarea oficială la Sinoadele Ecumenice.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008. Deși cuvântul „erezie” nu a fost menționat la acel moment, ci a fost înlocuit diplomatic cu sintagma „noua concepție eclesiologică”, conținutul acestei erezii era deja formulat și s-a notat că Biserica Ortodoxă Rusă a respins-o.

Textul Rezoluției Speciale sună astfel: „Sinodul își exprimă profunda îngrijorare față de tendințele <…> manifestate în declarațiile unor reprezentanți ai Sfintei Biserici din Constantinopol. Plecând de la o interpretare a Canonului 28 al celui de-a IV-a Sinod Ecumenic, neîmpărtășit de plenitudinea Bisericii Ortodoxe, acești ierarhi și teologi dezvoltă o nouă concepție eclesiologică care devine o provocare pentru unitatea pan-ortodoxă. Conform acestei concepții: a) doar Biserica Autocefală care este în comuniune cu Scaunul Constantinopolului este considerată că aparține Ortodoxiei Universale; b) Patriarhia Constantinopolului are jurisdicție exclusivă în toate țările în care este răspândită credința ortodoxă; c) în aceste țări numai Patriarhia Constantinopolului reprezintă opiniile și interesele Bisericilor Autocefale în fața autorităților publice; d) orice arhiereu sau cleric care slujește în afara teritoriului canonic al Bisericii sale Autocefale se află sub jurisdicția ecleziastică a Constantinopolului, chiar dacă el însuși nu își dă seama; e) Patriarhia Constantinopolului stabilește limitele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia sa nu coincide cu opinia unei anumite Biserici în această privință, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acelei Biserici. <…> Această viziune a Patriarhiei Constantinopolului asupra propriilor drepturi și împuterniciri intră în contradicție acută cu tradiția canonică multiseculară pe care se sprijină existența Bisericii Ortodoxe Ruse și a celorlalte Biserici Autocefale”.

De ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse nu i-a dat numele de erezie? Pentru că era anul 2008, încă nu a avut loc invazia Fanarului în Ucraina și mai exista speranța că ierarhii de la Constantinopol își vor veni în fire și vor înțelege că se mișcă în direcția greșită.

Însă Arhimandritul Sofronie (Saharov), un ascet ortodox rus, un cleric al Patriarhiei Constantinopolului și un ucenic al Sfântului Siluan din Athos, a fost mai liber în declarațiile sale. În 1950, el a scris următoarele: „În prezent, în sânul Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a devia de la învățătura dogmatică. <…> Vă puteți întreba: Prin ce putem cunoaște această denaturare în prezent? Răspundem: la Constantinopol neo-papismul, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică. <…> Trebuie oare să menționăm că această formă de papism este o erezie eclesiologică ca și papismul roman?”.

Se poate presupune că erezia papismului de la Constantinopol va fi numită erezie și condamnată la viitorul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2022, iar apoi în așa-numitul format Amman de către primații și reprezentanții Bisericilor Autocefale care au hotărât că nu sunt de acord cu această erezie sub forma recunoașterii BOaU.

Pe baza celor expuse mai sus, se poate argumenta că BORu, după ce a creat Exarhatul Patriarhal în Africa, a procedat corect atât în ​​privința canoanelor, cât și a diplomației bisericești, deoarece o astfel de decizie ar fi putut fi luată aproape imediat după recunoașterea BOaU de Patriarhul Teodor al Alexandriei. Cu toate acestea, BORu a așteptat mai bine de doi ani și se poate presupune că în această perioadă au avut loc contacte informale la diferite niveluri pentru a explica ierarhilor alexandrini caracterul necanonic și neconstructiv a poziției lor.