Dacă Enciclica din 1902 a Patriarhiei Ecumenice marchează începutul oficial al ecumenismului în Ortodoxie, răspunsul Bisericii Române ar putea fi considerat normativ pentru relațiile cu ereticii. În plus, distanța dintre poziția de odinioară și cea de astăzi este evidentă. De aceea merită citit acest text vechi, de o simplitate care nu poate proveni decât din credința sinceră în Hristos.

Catedrală românească din 1903 (Imagine: Fototeca Ortodoxiei Românești)

Răspunsul Bisericii Române la Enciclica Patriarhală din 1902

Sanctitatea Voastră,

Se dovedește a fi neîndoielnic faptul că scrisorile reciproce dintre Bisericile lui Dumnezeu, întăresc și cresc după Dumnezeu trupul Bisericii, legat laolaltă prin legături strânse și prin încheieturi cu Capul ei nevăzut, Care este Iisus Hristos. Fac aceasta prin aceea că păstrează unitatea dogmatică și canonică întemeiată pe învățătura Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, au drept bază credința neschimbată pe care ne-au lăsat-o dumnezeiescul nostru Învățător și sfinții Săi ucenici.

Atât din epistolele anterioare ale Sanctității Voastre, cât și din aceasta din urmă sub nr. 3636 din anul care s-a încheiat, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale Române, a avut prilejul să se încredințeze încă o dată în plus de dragostea evanghelică, de relațiile consolidate de frățietate sinceră a membrilor Bisericii Domnului.

Deci fie binecuvântat Domnul Dumnezeu Atotțiitorul, pe Care-L mărim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și de la Care cerem cu ardoare, în toată clipa, pentru sănătatea, pacea și îndelungarea zilelor tuturor celor desemnați sub Voi spre chivernisirea comorii sfinte a învățăturii și credinței creștine și pe Care iarăși Îl rugăm acum cu evlavie să vă păzească pe Sanctitatea Voastră și tot Sfântul Sinod al Marii Biserici cu tărie îndestulătoare ca să lucreze cele ce sunt rânduite de Domnul spre slava Bisericii Sale, astfel încât să vadă cu bucurie vie roadele lucrării sale apostolice, să mărească pe Domnul din ceruri și să cânte în acord cu puterile nevăzute împreună cu noi toți: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

În această ocupație duhovnicească aflându-se Sfânta Biserică Ortodoxă autocefală Română, a părut Duhului Sfânt și Sfântului Sinod, în privința chestiunilor la care cereți Sanctitatea Voastră opinia lui, să se refere imediat la dumnezeieștile Scripturi și la sfânta tradiție a Bisericii ca la izvorul pururea nesecat și curat pentru a găsi acolo ceea ce se cuvinte să credem și să mărturisim nu numai la punctele și chestiunile cele mai de esență, ci și la cele care vin în al doilea rând decât celelalte, fiind legate totuși cu primele prin legătură nedezlegată, care constituie ființa învățăturii noastre și, după ele, sub inspirația Sfântului Duh, Care precede în mod nevăzut deciziile ierarhilor Bisericii, în unanimitatea ei, Sfântul Sinod, fiind atașat cu smerenie și supunere de Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos,cere ca sfânta învățătură pe care ne-a dat-o nouă El, să fie păzită neîntinată, nealterată, neschimbată și mereu indicatoare a compoziției ei dumnezeiești originale, fiind totodată cu atenție ca să păzească după același mod neclintită învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe pe care Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți au stabilit-o la Sinoadele Ecumenice.

Aceasta și nu alta fiind învățătura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, cu ajutorul lui Dumnezeu și sub călăuzirea continuă a Sfântului Duh, se propovăduiește neîntrerupt și cu fierbințeală în toată Biserica lui Dumnezeu și, prin urmare, și în cea mai mică soră, Biserica Ortodoxă autocefală Română, ai cărei ierarhi, plini fiind de râvnă, o înmulțesc și o întăresc și prin ea luminează prin povețe pe cei care acum merg pe lângă cale, adevăr și viață ca să revină la această cale sfântă și dumnezeiască.

Mulțimea eterodocșilor, care ajung să fie primiți în sânul Bisericii noastre Ortodoxe prin hotărârile și slujbele reglementate de Biserică, sunt dovada bine-grăitoare că trupul Bisericii crește și se întărește numai pe temelia pusă, care este Iisus Hristos.

Aceasta este o dovadă că, deși multe și mari sunt vicisitudinile cu care se luptă Biserica Domnului provin de la duhul necredincios al acestui veac, care suflă pretutindeni, totuși Biserica nu suferă nici o vătămare cu privire la situația ei de astăzi. Nu poate să facă cândva întâmpinări palpabile, nu mai puțin, puțin câte puțin Biserica Domnului crește și va crește și se va întări mereu mai mult pentru că a fost așezată puternic de Întemeietorul ei dumnezeiesc, Care, în dumnezeiască Lui atotcunoaștere, străbătând veacurile viitoare, a spus că „nici porțile iadului nu o vor doborî”.

Deci unde este Păstorul adevărat, acolo este și va fi și turma Lui; și unde este Capul, acolo și nu altundeva va fi și trupul. Dar, iarăși, dacă, din cauza unei situații triste, unele din oile acestea cuvântătoare au fugit de Păstor și s-au dus aiurea, acestora, când vor flămânzi cu siguranță, li se va cere să se întoarcă la Păstorul lor, Singurul Care poate să le aducă la pășunea sufletească cea adevărată și bogată.

Este imposibil să rămână cineva afară de dreptarul adevărat care reglează mintea și simțurile spre viețuirea firească în împărăția lui Dumnezeu.

Puterea libertății și a harului, în care ne-a înfipt Stăpânul nostru dumnezeiesc, care a fost lăsată Bisericii Lui spre chivernisire, este chivernisită numai de Biserica ce păzește neîntinate credința și mărturisirea, fără creșteri și fără adaosuri meșteșugite. Și Biserica aceasta este Biserica de Răsărit.

Relațiile sociale, istorice și politice ale țărilor în care este înălțat în mod drept numele lui Dumnezeu demonstrează – pe parcursul lor firesc – că acelea pe care noi, cu mila lui Dumnezeu, le-am păzit și le păzim, din perspectiva învățăturii, răspund la învățătura liberă a Mântuitorului și a dumnezeieștilor Săi ucenici, prevăzând orice fel de nevoie a cetățenilor și le dizolvă prin legile statului și care sunt urmate în constituțiile lor: egalitatea, sfințenia și adevărul, recunosc că de la Dumnezeu au ieșit și chivernisesc prin bună-voința Lui sunt chivernisite în nevoile acestea vremelnice. Fără să uite să le lege pe acestea cu extinderile acelea veșnice: de fericirea deplină de care ne vom învrednici de la Domnul în ziua potrivită.

Cei care odinioară, dar și acum nu au ascultat glasul bunului Păstor ca să rămână în cereasca Lui turmă au pierdut și dreapta judecată a blândului Stăpân, și povățuirile Lui; și, de aceea, din perspectivă socială, istorică și politică, au multe nenorociri oriunde s-ar afla.

Cu toate acestea, Biserica Domnului, prin mii de glasuri care ies din gura sfinților slujitori ai sfântului altar, îi cheamă pe toți la unirea cu Sfânta Biserică sobornicească/catolică și apostolească. Îi cheamă și acum se îngrijește totuși să le spună că ea – Biserica – este păzitoarea neprihănită a învățăturii și orânduirii bisericești, lucruri care provin de la Domnul și noi le păzim cu grijă, îi primește pe toți care cu smerenie cu cuget modest și cu sinceritate fac mărturisire deplină a rătăcirilor lor în care au fost și au fost împresurați și a întunericului de care au fost înconjurați și cer cu o astfel de smerenie și bună-credință ca Domnul să-i cheme și pe ei la bucuria Lui cerească și, junghiind vițelul cel îngrășat, să mănânce și să se veselească împreună cu aceia care din veac au bine-plăcut Domnului, fiind înfipți tot timpul în clădirea Bisericii adevărate.

În general sunt cunoscute Sanctității Voastre și tuturor ierarhilor Bisericii Ortodoxe fazele prin care a trecut Biserica Domnului de când a fost luată în stăpânirea unui duh nesănătos, a început să crească și în final să se nască dezbinarea dintre Biserica de Răsărit și de Apus, dezbinare provocată de cea din urmă.

De asemenea, sunt cunoscute în general și fazele prin care a trecut biserica romano-catolică până ce a fost adusă în sânul ei dezbinarea în sec. al XVI-lea (protestantismul, n.n.) după care și una, și cealaltă din cele două vlăstare ale creștinismului și-au desemnat fiecare altă temelie, pe care au clădit și altă învățătură și altă orânduire bisericească diametral opusă față de Biserica Ortodoxă.

De atunci și până acum, extinderile lor au continuat să crească proporțional cu scopul pe care-l urmăresc și în special după scopul Bisericii Romano-Catolice – suveranitatea absolută și deplină a Bisericii Domnului, opusă evident atât celor pe care Însuși Domnul ne-a învățat și ne-a zis că între noi să nu ne numim domni și stăpâni, căci Unul este Domnul și Stăpânul nostru și Acesta este Iisus Hristos, cât și față de porunca Lui categorică: „dați înapoi Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu”.

Deci, mânați atât de aprecierea înaltă a învățăturii și orânduirii noastre ortodoxe canonice, cât și de înțelegerea dreaptă a modului de administrare bisericească pe care le urmăm cu grijă din cele mai vechi timpuri ale existenței noastre creștine, Sfânta Biserică Ortodoxă Română crede că este imposibil să afle puncte de întâlnire și confluență sau diferite cu aceste Biserici eterodoxe, care puncte să poată să fie trecute cu vederea; pentru că, după cum spune Fericitul Augustin, „suntem datori să avem același respect pentru fiecare silabă a Sfintei Scripturi, după cum și pentru fiecare parte a dumnezeieștii Euharistii”; așa stând lucrurile, ducând mai departe raționamentul Fericitului Augustin, spunem că urmează să avem un astfel de respect pentru fiecare silabă a Bisericii Ortodoxe și pentru deciziile Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți, care au dogmatizat la acele șapte Sinoade Ecumenice, încât nu putem să avem nici un punct de întâlnire sau de confluență în afara acestui sfânt cerc, nici să primim că pot fi trecute cu vederea unele diferențe; pentru că nu există nimic neesențial în compoziția învățăturii Bisericii Ortodoxe, ci dimpotrivă totul este atât de sfânt, atât de desăvârșit, atât de prețuit și atât de mare, încât noi nu putem să lăsăm să se piardă fără să ne asumăm mare răspundere și să stăm decăzuți de dreptul de a constitui o parte din cetățenia Marelui Împărat.

Calea Sfintei Biserici Ortodoxe este foarte netedă și fără nici o împiedicare. Nu este nevoie să o facă cineva mai curată decât este.

Dacă vor să intre pe această cale cele două vlăstare ale creștinismului, noi le-am arătat cumva cu mult timp înainte calea și iarăși le-o arătăm. Totuși nu primim propuneri cât privește chipul intrării; pentru că unul singur este modul intrării pe Calea, Adevărul și Viața și acesta este credința sinceră, neîntinată și statornică, după cum am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și dogmatizată de sfinții Săi ucenici la acele șapte Sinoade Ecumenice, atât în perspectiva învățăturii, cât și în perspectiva orânduirii canonice bisericești.

„Dorința sufletului meu și cererea mea către Dumnezeu, a zis dumnezeiescul Pavel, sunt ca Israel să se mântuiască”. Dorința noastră este aceasta, ca toți eterodocșii să vină în sânul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, singura care poate să le dea mântuirea.

Dar, dacă ei exprimă dorințe sub clauze după cum spuneți Sanctitatea Voastră, sub care este inacceptabilă înțelegerea și comuniunea dogmatică dorită, atunci, dezaprobând aceasta, nu ne rămâne altceva decât să mergem înainte și să ne sârguim și la aceasta cu aceeași râvnă și aceeași evlavie ca să păzim sfânta noastră învățătură ortodoxă și să o facem cunoscută – ca și până acum – celor ce însetează după dreptate și adevăr. Fiind cunoscut faptul că Dumnezeu este puternic să rânduiască astfel în sfaturile Sale neurmate și veșnice, ca, în locul fiilor îndreptățiți să aștepte moștenirea făgăduită, să intre alții prin dreapta credință la masa Mirelui ceresc și apoi, când toate sunt săvârșite spre slava Domnului, să deschidă și mintea și inima lor și cu smerenie să fie primiți în turma Marelui Păstor – după cum spune Însuși dumnezeiescul Apostol – împlinindu-se prin aceasta acelea pe care le-a poruncit Domnul pentru mântuirea noastră ca să fim sub un Singur Păstor, Care este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

După cum din Sion va veni Mântuitorul și va întoarce necredința din casa lui Iacov, tot la fel din Sion, din Biserica Ortodoxă, Însuși Marele Păstor și dumnezeiescul Izbăvitor va întoarce la dreapta credință pe cei definiți și conturați de o credință și învățătură care nu este cea adevărată a lui Hristos și a ucenicilor Lui.

Cât privește a doua chestiune, la care face referire epistola Sanctității voastre, și despre creștinii romano-catolici care s-au depărtat de Biserica Romană și se numesc acum vechi-catolici, credem că unitatea lor cu Biserica Ortodoxă de Răsărit este la fel imposibilă dacă și ei pun înainte drept bază a unirii cu noi clauze și compromisuri, fiind cunoscut că, după cum s-a spus mai înainte, Biserica Ortodoxă nu are posibilitatea de nicăieri să fi făcut clauze și astfel de compromisuri și nici nu poate să le facă.

Credem cu adevărat că este imposibilă unirea acestora de vreme ce, după cum este cunoscut, din clipa depărtării lor de Biserica Romei, au introdus în comunitatea lor reforme dintre care unele sunt anularea spovedaniei și a posturilor, fac imposibilă orice apropiere.

Nu facem cuvânt mai departe și despre indecizia lor cu privire la care din Biserici vor să se alipească deoarece din vremea când au început să negocieze despre unire cu Biserica Ortodoxă, au făcut același lucru și cu acea anglicană. Și iarăși în sinoadele întrunite la Bonn în anii 1874 și 1875, precum și la Lucerne în 1892, au vrut să aibă cu ambele aceste Biserici «comuniune internațională» (intercommuniane), poziție pe care o reprezintă și teorie emisă la Berna, Elveția din anul 1893 și de atunci intitulată: «Teorie/contemplație internațională de teologie».

Biserica Ortodoxă, fără să recunoască teologii adaptate de la mărturisire la mărturisire, cunoaște o singură mărturisire. Aceasta, care cuprinde în ea adevărul dogmatic și moral, pe care și noi de la început o credem și o mărturisim și este crezută și mărturisită în toate Bisericile Domnului care țin laolaltă unitatea dogmatică și canonică.

Vechii catolici, constituind o comunitate mică, microscopică între Bisericile reformate și romano-catolice, se află sub influența lor. Când se vor schimba de sub influența aceasta și când vor cere cu statornicie să fie primiți în sânul Bisericii Ortodoxe, luând parte în toate la învățătura noastră, atât dogmatică, dar și canonică, vor vrea cu bucurie să fie primiți.

Cealaltă chestiune, asupra căreia cere Sanctitatea Voastră opinia noastră, este cea a calendarului.

Fără să ne referim la rezultatele oamenilor de știință, care au studiat chestiunea măsurării timpului, dintre care unii sunt familiarizați cu sistemul nostru calendaristic, iar alții sunt cu celălalt sistem, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale a României consideră și cere să rămânem în cele în care ne găsim astăzi. Deoarece este imposibil să nu atingem dispozițiile canonice dacă vrem să ne gândim la o transformare sau reformare a calendarului iulian, cu care Biserica Ortodoxă trăiește de atâta timp sau chiar să nu simtă strâmtorare.

În afară de aceasta, nici cu degetul nu ni se permite să atingem deciziile învechite care constituie slava noastră bisericească.

Dumnezeu, Marele domn al veacurilor, vrea și din această perspectivă să definească voia Lui și să fie binecuvântat ce consideră El.

Totuși până acum nu a vorbit nici o dată prin aceia care au primit calendarul acesta în trecutul nostru străvechi bisericesc; dar, dacă va vrea iarăși altfel, vrea să ne lumineze cu siguranță prin Sfântul Duh ca să cunoaștem și în acest caz ce să vrem și ce să facem.

Unind mâinile la rugăciune cu smerenie către Marele Împărat, Preaînaltul nostru Stăpân, recunoaștem că mare a fost și este mila Lui asupra noastră din timpul când ne-a păzit și ne-a luminat cu harul Lui să stăm în sfânta Lui casă.

Fiind viguroasă cu putere credința noastră, neclintită și stabilă în dumnezeiasca Taină a mântuirii creștine, suntem ceea ce suntem cu harul lui Dumnezeu.

Dorind din suflet să fie tot omul în împărăția acestui har și lumini, binecuvântăm pe Domnul și Dumnezeu Atotțiitorul, Căruia ne închinăm și cu gura noastră Îl mărturisim Stăpân și Domn al veacurilor ca să apere cu brațul Său preaînalt tot sufletul creștinilor ortodocși, întărind asupra Bisericii, cu înțelepciunea Lui preaînaltă, pacea aceasta, pe care nu trebuie să o slăbim în nici un fel.

Lupta cea bună a credinței să ne luptăm și, având viața veșnică la care am fost chemați, facem mărturisirea cea bună înaintea multor martori.

Poruncind dumnezeiescul Pavel înaintea lui Dumnezeu, Care face vii pe toate, și înaintea lui Iisus Hristos, care a dat înaintea lui Ponțiu Pilat mărturia cea bună, să păstrăm nepătată și curată porunca până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul celor ce împărățesc și Domnul celor ce domnesc, Singurul care are nemurire și locuiește în lumină neapropiată, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă, Căruia se cuvine cinstea și stăpânirea veșnică. Amin.

Rugând pe Acest Mare Împărat iarăși să păzească pe Sanctitatea Voastră și Sfântul Sinod al Marii Biserici în sănătate și bună dăruire spre tot lucrul bun, semnăm ai Sanctității Voastre foarte iubiți frați în Hristos și împreună-sluijtori.

†Iosif, Mitropolit Primat – † Partenie, Mitropolitul Moldovei și Sucevei – † Atanasie de Râmnic, noul Severin – † Gherasim al Romanului – † Dionisie al Buzăului – † Conon, episcop de Huși – † Gherasim al Argeșului, păstor al Dunării de Jos – † Valerian al Râmnicului – † Calistrat de Vurlați – † Meletie de Galați – † Calist I de Botoșani – † Sofronie al Craiovei – † Melchisedec de Pitești – † Ghenadie G. Bagheu

Translate page >>
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x