Astăzi se împlinesc 1000 de zile de la declararea stării de urgență pe motiv plandemic și de la data restrângerii ilegale a drepturilor și libertăților individuale ale cetățenilor români.
Începând cu 16.03.2020, societatea noastră a fost supusă unor șocuri succesive, definite ca fiind „noua normalitate”, aspectul esențial fiind cel al relativizării drepturilor naturale. De 1000 de zile, statul se pretinde că este izvorul drepturilor noastre, însemnând că devenim liberi și suverani prin act de recunoaștere de către autoritatea publică, iar nu prin actul concepției și ulterior al nașterii.
Dacă în concepția ortodoxă omul este deplin și înzestrat cu demnitate din clipa conceperii, statul a mutat acest jalon către momentul nașterii. Odată cu începerea plandemiei și la noi, drepturile fundamentale nu au fost restrânse, ci diluate, denaturate în esența lor.
Aceasta s-a realizat nu doar prin adoptarea unor acte normative neconstituționale și nelegale (de fapt, ilegale), ci și prin faptul că reacția colectivă nu a arătat ca fiind a unor oameni liberi cu adevărat. Întrucât nu am arătat (în plan colectiv) că suntem liberi, conformismul nostru a confirmat noile împrejurări de drept (chiar dacă ilegale) și de fapt (declarații vizând părăsirea domiciliului, condiționarea accesului la servicii publice, spații comune, întruniri, înmormântarea umilitoare a semenilor, împiedicarea libertății religioase etc).
Chiar și după #1000zile nu există niciun demers de evaluare, reparare și sancționare a ilegalităților și făptuitorilor, cadrul juridic plandemic fiind intact și în vigoare. Ne desparte de situația anterioară un simplu HG care ar putea fi emis de azi seară pentru mâine dimineață, reintroducându-se certificat, declarație, interdicții, obligativități.
Nu am avut un moment de evaluare din cauza a trei motive: a) am rămas și mai neputincioși decât eram la 16.03.2020; b) ne menținem într-o atitudine de spectatori față de propria noastră viață, nu de agenți activi ai binelui și de stăpâni ai propriului destin; c) minciuna plandemică și-a produs prea mulți complici și a creat avantaje și privilegii imorale, extinse la toate nivelurile societății; există masă critică de putere în rândul celor răsplătiți pentru participarea la nedreptate.
Față de aceste trei motive, opinia mea este că vindecarea noastră nu se poate obține pe calea aparent legitimă, a rostirii adevărului din poziția avertizorului de integritate civică sau politică și prin competiție electorală.
Cred că post #1000zile, cei care anterior s-au declarat sau s-au considerat în stare de insurgență pot trece la substituirea autorității publice și pot acționa din poziție minoritară, dar cu deplina legitimitate politică, pentru pedepsirea celor vinovați pe calea răspunderii juridice ad hoc, instrumentată individual.
Opinia mea este că, la acest moment, pot fi pedepsiți cu cea mai aspră sancțiune cunoscută mai mult de 800-820 de persoane de la nivel central și județean, urmate de aproximativ 12-14 mii de alte persoane, cu un prag de vinovăție imediat inferior, apte să primească același regim sancționator sau asemănător. Pe termen lung, vor putea fi evaluate și trase la răspundere cohortele profesionale implicate în ceea ce eu și mulți alții considerăm că sunt crime împotriva umanității. Ar putea fi oportun și un act de lustrație politică și civică generală, despre care s-ar putea discuta doar dacă românii liberi ar captura suficient din instrumentele puterii de stat. Totodată, cred că sunt necesare liste nominale pentru degradări civile, ostracizare și, pentru cetățenii străini sau de etnie străină care nu fac parte din rândul celor ce ar trebui suprimați, expulzare.
Oricât de excentrice sau extreme pot părea unora aceste idei, nu am dubiu că încă există români care să le înțeleagă temeinicia și care sunt dispuși să își dea viața pentru libertate, dreptate și adevăr.
Istoric vorbind, orice pierdere de libertate și suveranitate s-a reparat prin acțiuni de emancipare politică, juridică, economică, culturală, militară. Inițiativa a aparținut mereu celor puțini. Opinia mea este că România se află într-un astfel de moment, când cei care știu ce au de făcut și cum să o facă, să își asume un scop mai înalt, de emancipare națională, nu doar de răzbunare într-un moment prielnic, cum s-a întâmplat în noiembrie 1940 la Jilava.
Opinia mea este că, pentru o astfel de evoluție a neamului nostru, esențială este formularea/asumarea/proclamarea scopului mai înalt, căci pe urmă tragerea la răspundere și pedepsirea aspră vor fi o consecință firească a actului de dreptate, nu doar o răzbunare oarbă.
Cred că #1000zile sunt suficiente oricui dorește să se lămurească întru sine, urmând ca din ziua 1001 să-și asume fiecare jertfa pe care este dispus să o facă pentru sine, pentru semeni, pentru țară.
Există modele de urmat din străinătate? Au existat unii nemți care s-au angajat din timpul pandemiei să realizeze o anchetă a restricțiilor din „pandemie”. De asemenea, Fauci am auzit că a fost anchetat lunile acestea și găsit vinovat…
Fauci este audiat de congres şi şicanat de republicani şi de cei din tabăra conservatoare, Astăzi, Elon Musk a publicat un tweet „My pronouns are Prosecute/Fauci” cu referire la această idee. Problema nu e că nu ar fi motive sau că Fauci nu e vinovat, problema e că cei aflaţi la putere nu doresc să-l ancheteze pe Fauci şi pe cei din tabăra plandemicilor.
Modele de urmat sunt multe în străinătate, dat fiind că toate mişcările revoluţionare au pornit de la un grup mic de persoane care nu au închis ochii la ceea ce ei au considerat o nedreptate sau o infamie.
Dar există un exemplu şi mai nimerit, care îmi dă şi ocazia să antamez un articol viitor, pe care îl amân de un an de zile.
Mă refer la exemplul Sfântului Neagoe Basarab, care s-a întors împotriva nu a unuia, ci a doi domnitori ai Ţării Româneşti, pentru motiv de nedreptate. În ultimul an a făcut carieră la noi un articol „Când o ţară se conduce cu Doamne, miluieşte!” care, din păcate nu are nicio legătură cu realitatea. Episodul este preluat din cartea „Măria Sa, Neagoe Basarab. Însemnările monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti„, o operă ficţională creată de maicile de la Mănăstirea Diaconeşti, dar care, din pricina modului de promovare, a ajuns să fie considerată izvor istoric autentic. Deşi cartea este una deosebit de sensibilă şi de frumoasă, din cauza modalităţii de redactare, se descrie o personalitate falsificată a Măriei Sale, una care a ajuns să fie dată ca exemplu politic chiar de reprezentantul Mitropoliei Moldovei, necunoscând că cele pe care le recomandă sunt rodul imaginaţiei unei măicuţe de la Mănăstirea Diaconeşti, iar nu jurnalul intim al Doamnei Despina. Nici istoric nu corespunde dat fiind că Măria Sa Neagoe Basarab a ajuns pe tron cu ajutorul turcilor, paşa de la Nicopole fiindu-i rudă pe linie maternă, iar paşa de la Vidin prieten al tatălui său, Pârvu Craiovescu.
Deşi nu se poate şti cu siguranţă, cel mai probabil Măria Sa nu a fost os domnesc, ci a uzurpat nu unul, ci doi domni legitimi ai ţării, pe Mihnea cel Rău şi pe Vlad cel Tânăr, celui din urmă jurându-i că îi va fi loial în toate. Lupta pe care a dat-o împotriva lui Vlad cel tânăr a fost câştigată printr-un mare act de trădare a unui boier logofăt şi cu ajutorul trupelor otomane, motiv pentru care mulţi boieri din Ţara Românească au fugit în Moldova, la Bogdan cel Orb, unde au aşteptat momentul oportun pentru a-l alunga de pe tron pe cel pe care îl considerau uzurpator al domnitorilor munteni.
Pe piatra de mormânt a lui Vlad cel Tânăr, Măria Sa a scris următoarele:
Io Basarab Voievod este domnul Neagoe Basarab. În fine, sub rezerva unui articol unde voi da lămuriri suplimentare, arăt numai că Măria Sa nu a acceptat nedreptatea nici măcar din partea domnitorilor legitimi, nici în cazul lui Radu cel Mare, nici în cazul lui Mihnea cel Rău şi nici în cazul lui Vlad cel Tânăr. Nu doar că nu a acceptat, ci i-a uzurpat iar pe cel din urmă l-a decapitat, cu intenţia clară de a pune piatra unei dinastii domnitoare în Ţara Românească, una care să conducă potrivit Învăţăturilor.